52013DC0655

SCRISOARE RECTIFICATIVĂ LA PROIECTUL DE BUGET RECTIFICATIV NR. 6 LA BUGETUL GENERAL 2013 SITUAȚIA GENERALĂ A VENITURILOR /* COM/2013/0655 final - 2013/ () */


SCRISOARE RECTIFICATIVĂ LA PROIECTUL DE BUGET RECTIFICATIV NR. 6 LA BUGETUL GENERAL 2013

SITUAȚIA GENERALĂ A VENITURILOR

Având în vedere:

– Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 314, coroborat cu Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a,

– Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii[1], în special articolul 41,

– Bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2013, adoptat la 12 decembrie 2012[2],

– bugetul rectificativ nr. 1/2013, adoptat la 4 iulie 2013,

– bugetul rectificativ nr. 2/2013, adoptat la 11 septembrie 2013,

– bugetul rectificativ nr. 3/2013, adoptat la 11 septembrie 2013,

– bugetul rectificativ nr. 4/2013, adoptat la 11 septembrie 2013,

– bugetul rectificativ nr. 5/2013, adoptat la 11 septembrie 2013,

– proiectul de buget rectificativ nr. 6/2013[3], adoptat la 10 iulie 2013,

Comisia Europeană prezintă autorității bugetare scrisoarea rectificativă la proiectul de buget rectificativ nr. 6 la bugetul 2013.

MODIFICĂRI LA SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PE SECȚIUNI

Modificările la situația veniturilor și cheltuielilor pe secțiuni pot fi consultate pe site-ul EUR-Lex (http://eur-lex.europa.eu/budget/www/index-ro.htm). Cu titlu informativ, se atașează ca anexă la buget o versiune în limba engleză a modificărilor la această situație.

CUPRINS

1.      Introducere. 5

2.      Deficit privind resursele proprii tradiționale (RPT) 5

2.1    Tendință observată în ceea ce privește RPT primite până în prezent.. 5

2.2    Alte evoluții 5

3.      Alte venituri – Amenzi 6

4.      Impactul net asupra resurselor bazate pe VNB.. 6

1.           Introducere

Prezenta scrisoare rectificativă la proiectul de buget rectificativ nr. 6 pentru exercițiul 2013 (PBR 6/2013) se referă la noua revizuire a previziunilor privind resursele proprii tradiționale (RPT, și anume taxele vamale și cotizațiile pentru sectorul zahărului), precum și la noua revizuire a previziunilor privind alte venituri, ca urmare a unei serii de amenzi care au devenit definitive și, prin urmare, pot fi înscrise în buget.

2.           Deficit de resurse proprii tradiționale (RPT)

2.1         Tendință observată în ceea ce privește RPT primite până în prezent

În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000, Comisia și-a revizuit previziunile privind resursele proprii tradiționale (RPT) care urmează să fie încasate în 2013, și anume taxele vamale și cotizațiile pentru zahăr. Prezenta scrisoare rectificativă propune includerea în buget a sumelor actualizate.

În bugetul votat pentru 2013, taxele vamale nete (inclusiv taxele aplicate produselor agricole) pentru anul 2013 au fost estimate la 18 631,8 milioane EUR. Această sumă a fost majorată cu 22,4 milioane EUR în bugetul rectificativ nr. 1/2013, pentru a se ține seama de aderarea Croației, care a avut loc la 1 iulie 2013. O a doua revizuire a taxelor vamale a fost propusă de Comisie în PBR 6/2013 pe baza unor previziuni economice mai recente, adoptate în cadrul reuniunii Comitetului consultativ privind resursele proprii (ACOR) la 16 mai 2013. Suma înscrisă în PBR 6/2013 pentru taxe vamale nete este de 16 761,3 milioane EUR.

Cu toate acestea, având în vedere sumele încasate în primele 8 luni ale anului, adică până la sfârșitul lunii august, și ținând seama de caracterul sezonier extrem de stabil al taxelor vamale, Comisia și-a actualizat estimările în ceea ce privește taxele vamale nete pentru 2013. Noua estimare se ridică la 14 983,8 milioane EUR.

Această nouă estimare se explică printr-un deficit semnificativ al taxelor vamale vărsate efectiv în bugetul UE până în luna august. În perioada 2008-2012, taxele vamale încasate până la sfârșitul lunii august reprezentau, în medie, 64,7 % din rezultatul total înregistrat la sfârșit de an, cu puține variații de la un an la altul[4]. Aplicând 64,7 % din suma taxelor vamale înscrisă în PBR 6/2013 pentru întregul an, ar fi trebuit ca suma încasată până la sfârșitul lunii august să fie de 10 845,5 milioane EUR. Suma efectiv încasată până în acel moment era însă de doar 9 695,4 milioane EUR,

Având în vedere caracterul sezonier stabil al taxelor vamale lunare, cota medie a rezultatului anual obținut până în august (pentru perioada 2008-2012) poate fi utilizată pentru a extrapola, pe baza rezultatului observat în august 2013, rezultatul RPT la încheierea exercițiului în 2013. Noua estimare reprezintă un deficit suplimentar de aproximativ 1 777,5 milioane EUR față de suma înscrisă în PBR 6/2013.

2.2         Alte evoluții

Astfel cum s-a subliniat mai sus, deficitul de RPT trebuie corectat în continuare pentru a se ține seama de următoarele evoluții:

- în primul rând, în luna august s-a plătit unui stat membru un supliment de 126,5 milioane EUR, sumă corespunzătoare unor taxe vamale nete, pentru a compensa o plată excedentară din anii precedenți. Dacă la aceasta se adaugă suma de 1 777,5 milioane EUR menționată anterior, se obține o reducere de 1 904,0 de milioane EUR la capitolul 12 din partea de venituri a bugetului;

- în al doilea rând, Comisia propune înscrierea în buget a unei sume nete de 56 de milioane EUR la articolul 119 din capitolul 1 din partea de venituri a bugetului, care reprezintă veniturile excedentare din cotizațiile pe zahăr deja încasate;

- în cele din urmă, trebuie executată hotărârea Curții de Justiție în cauzele conexate C-113/10, C­147/10 și C-234/10. Prin hotărârea cunoscută sub denumirea de „Jülich-II”, Curtea a anulat Regulamentul (CE) nr. 1193/2009 al Comisiei din 3 noiembrie 2009 de rectificare a Regulamentelor (CE) nr. 1762/2003, (CE) nr. 1775/2004, (CE) nr. 1686/2005, (CE) nr. 164/2007 și de stabilire, pentru anii de comercializare 2002/2003, 2003/2004, 2004/2005 și 2005/2006, a valorilor cotizațiilor la producție pentru sectorul zahărului. În consecință, o sumă netă estimată la 214 milioane EUR corespunzătoare unor cotizații pentru zahăr plătite în plus va trebui dedusă din sumele care urmează să fie puse la dispoziție de către statele membre. Se preconizează că această ajustare se va efectua până la sfârșitul anului 2013. Prin urmare, Comisia propune înscrierea în buget a sumei de -214 milioane de EUR la articolul 110 din partea de venituri a bugetului.

Tabelul de mai jos arată impactul net al modificărilor referitoare la RPT propuse în prezenta scrisoare rectificativă la PBR 6/2013:

milioane EUR

Linii de venituri || PBR 6/2013 || Scrisoare rectificativă || Sumă nouă

1 1 0 — Taxe pe producție pentru anul de comercializare 2005/2006 și pentru anii anteriori || p.m. || - 214,0 || - 214,0

1 1 9 — Prelevare din excedent || p.m. || 56,0 || 56,0

Subtotal ¾ Capitolul 11 || p.m. || - 158,0 || - 158,0

1 2 0 — Taxe vamale și alte taxe la care se face trimitere la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2007/436/CE, EURATOM || 16 761,3 || - 1 904,0 || 14 857,3

Subtotal ¾ Capitolul 12 || 16 761,3 || - 1 904,0 || 14 857,3

Total || 16 761,3 || - 2 062,0 || 14 699,3

3.           Alte venituri – Amenzi

PBR 6/2013 inițial includea și alte venituri rezultate dintr-o amendă impusă Microsoft, în valoare de 561 de milioane EUR, pe lângă sumele deja incluse în bugetul 2013 votat pentru articolele de venituri respective (385 de milioane EUR). De atunci, o serie de alte amenzi au devenit definitive. Având în vedere sumele care, în această fază a exercițiului, au fost încasate deja sau care vor fi probabil încasate, se propune majorarea previziunilor inițiale cu suma netă de 668 de milioane EUR. Detaliile pe linii bugetare sunt prezentate în tabelul de mai jos:

milioane EUR

Linii de venituri || PBR 6/2013 || Scrisoare rectificativă || Sumă nouă

7 0 1 — Penalități de întârziere și alte dobânzi pentru amenzi || 15,0 || 127,0 || 142,0

7 1 0 — Amenzi, daune cominatorii și alte sancțiuni || 931,0 || 541,0 || 1 472,0

Total || 946,0 || 668,0 || 1 614,0

4.           Impactul net asupra resurselor bazate pe VNB

Deficitul de resurse proprii tradiționale (2 062 de milioane EUR) este parțial compensat prin creșterea valorii dobânzilor și a amenzilor (668 de milioane EUR), ceea ce conduce la o creștere netă cu 1 394 de milioane EUR a contribuțiilor bazate pe VNB ale statelor membre. Impactul asupra fiecărui stat membru este prezentat în tabelul următor.

|| VNB

Belgia || 41 125 296

Bulgaria || 4 220 818

Republica Cehă || 15 124 886

Danemarca || 27 159 980

Germania || 291 741 865

Estonia || 1 825 526

Irlanda || 14 207 302

Grecia || 19 325 732

Spania || 109 603 546

Franța || 222 611 426

Croația || 2 275 981

Italia || 165 429 566

Cipru || 1 692 563

Letonia || 2 494 633

Lituania || 3 520 083

Luxemburg || 3 486 747

Ungaria || 10 071 717

Malta ||  694 584

Țările de Jos || 64 797 013

Austria || 33 764 625

Polonia || 40 907 313

Portugalia || 16 918 210

România || 14 702 802

Slovenia || 3 674 131

Slovacia || 7 686 426

Finlanda || 21 178 569

Suedia || 46 203 877

Regatul Unit || 207 554 784

Total || 1 394 000 000

[1]               JO L 298, 26.10.2012, p. 1.

[2]               JO L 66, 8.3.2013, p. 1.

[3]               COM(2013) 518.

[4]               Pe ani: 64,9 %, 66,6 %, 62,3 %, 65,1 % și 64,6 %.