24.11.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 436/294


P7_TA(2013)0503

Competitivitatea întreprinderilor și întreprinderile mici și mijlocii (2014-2020) ***I

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 21 noiembrie 2013 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program pentru competitivitatea întreprinderilor și întreprinderile mici și mijlocii (2014-2020) (COM(2011)0834 – C7-0463/2011 – 2011/0394(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2016/C 436/57)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2011)0834),

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolele 173 și 195 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7–0463/2011),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere avizul motivat prezentat de către Parlamentul Suediei în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se susține că proiectul de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 29 martie 2012 (1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 9 Octombrie 2012 (2),

având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat prin scrisoarea din 12 septembrie 2013 de aprobare a poziției Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și avizele Comisiei pentru bugete, Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A7-0420/2012),

1.

adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.


(1)  JO C 181, 21.6.2012, p. 125.

(2)  JO C 391, 18.12.2012, p. 37.


P7_TC1-COD(2011)0394

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 21 noiembrie 2013 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (COSME) (2014 – 2020) şi de abrogare a Deciziei nr. 1639/2006/CE

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 1287/2013.)