|
24.11.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 436/241 |
P7_TA(2013)0489
Documente cu informaţii-cheie referitoare la produsele de investiţii ***I
Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 20 noiembrie 2013 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind documentele cu informații cheie referitoare la produsele de investiții (COM(2012)0352 – C7-0179/2012 – 2012/0169(COD)) (1)
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
(2016/C 436/44)
[Amendamentul nr. 1]
AMENDAMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN (*1)
la propunerea Comisiei
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
privind documentele cu informații cheie referitoare la produsele de investiții
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (2),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (3),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
|
(1) |
Gama produselor de investiții aflate la dispoziția investitorilor de retail care intenționează să facă o investiție este din ce în ce mai largă. Aceste produse pot oferi soluții de investiții specifice, adaptate nevoilor investitorilor de retail, însă, în mod frecvent, sunt complexe și dificil de înțeles. Informațiile oferite în prezent investitorilor în legătură cu aceste produse de investiții nu sunt coordonate și adesea nu îi ajută să compare diferitele produse și să le înțeleagă caracteristicile și nici nu contribuie la instruirea financiară a investitorilor . Ca urmare, investitorii de retail au efectuat adesea investiții ale căror riscuri și costuri nu le înțelegeau pe deplin, suferind uneori pierderi neprevăzute din acest motiv. |
|
(2) |
Îmbunătățirea dispozițiilor în materie de transparență a produselor de investiții oferite investitorilor de retail reprezintă o măsură importantă de protecție a investitorilor și o condiție necesară pentru recâștigarea încrederii acestora în piața financiară, în special în contextul consecințelor crizei financiare . Primele măsuri în această direcție au fost deja luate la nivelul Uniunii odată cu instituirea unui regim de informații-cheie destinate investitorilor prin Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM). |
|
(3) |
Existența unor norme diferite în funcție de sectorul care oferă produsele de investiții și de reglementările naționale din acest domeniu creează condiții de concurență inegale între diferitele produse și canale de distribuție, ridicând astfel noi obstacole în calea unei piețe unice a serviciilor și produselor financiare. Statele membre au întreprins deja acțiuni divergente și necoordonate pentru a remedia deficiențele măsurilor de protecție a investitorilor, iar această tendință are toate șansele să continue. Abordările diferite în materie de informații despre produsele de investiții împiedică crearea unor condiții de concurență echitabile între creatorii produselor de investiții și vânzătorii acestora, denaturând astfel concurența. Totodată, din acest motiv investitorii nu beneficiază de același nivel de protecție în întreaga Uniune. Astfel de divergențe reprezintă un obstacol în calea instaurării și a bunei funcționări a pieței unice. În consecință, temeiul juridic adecvat este articolul 114 din TFUE, interpretat în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene. |
|
(4) |
Pentru a împiedica aplicarea unor reglementări divergente și pentru a reduce costul și incertitudinea pentru furnizorii și distribuitorii de produse , este necesar să fie instituite norme uniforme la nivelul Uniunii în materie de transparență, care să se aplice tuturor participanților la piața produselor de investiții. Trebuie adoptat așadar un regulament care să prevadă un standard comun aplicabil documentelor cu informații-cheie, pentru a putea armoniza astfel formatul și conținutul acestora. Aplicabilitatea directă a dispozițiilor unui regulament ar trebui să asigure faptul că toți participanții pe piața produselor de investiții sunt supuși acelorași cerințe. Acest lucru ar trebui să garanteze furnizarea unor informații uniforme, evitându-se cerințele naționale divergente care ar putea rezulta în urma transpunerii unei directive. Regulamentul este instrumentul adecvat și pentru a garanta că toate persoanele care vând produse de investiții sunt supuse unor cerințe uniforme în ceea ce privește furnizarea documentelor cu informații-cheie investitorilor de retail. |
|
(5) |
Îmbunătățirea informațiilor despre produsele de investiții este esențială pentru a recâștiga încrederea investitorilor de retail în piețele financiare, însă la fel de importantă este reglementarea eficientă a proceselor de vânzare a acestor produse. Prezentul regulament vine în completarea măsurilor în materie de distribuție (inclusiv consultanță pentru investiții, măsuri de protecție a investitorilor sau alte servicii de vânzare) , prevăzute în Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4). și a măsurilor privind distribuirea produselor de asigurare prevăzute în Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5). |
|
(6) |
Prezentul regulament ar trebui să se aplice tuturor produselor și investițiilor-suport , indiferent de forma sau structura lor, create de sectorul serviciilor financiare pentru a oferi oportunități de investiții investitorilor de retail, dacă randamentul oferit investitorului depinde de performanța unuia sau mai multor active sau valori de referință ▌. Ar trebui incluse așadar produse de investiții precum fondurile de investiții și polițele de asigurare de viață , precum și investițiile-suport pentru respectivele fonduri de investiții și polițe de asigurare de viață și produsele ▌de retail care includ active care sunt deținute direct, precum obligațiunile suverane sau ofertele publice de acțiuni sau acțiunile admise la tranzacționare pe o piață reglementată situată sau care funcționează într-un stat membru . Pachetele de produse structurate de retail se plasează între investitor și piețe printr-un proces de „împachetare” în cadrul căruia sunt puse laolaltă active pentru a crea o expunere diferită, a oferi produse cu caracteristici diferite sau a crea structuri de costuri diferite în comparație cu o participație directă. Această „împachetare” le poate permite investitorilor de retail să se angajeze în strategii de investiții care altminteri ar fi inaccesibile sau nepractice, însă poate necesita totodată punerea la dispoziție a unor informații suplimentare, în special pentru a face posibile comparațiile între diferitele moduri de împachetare a investițiilor și pentru a se asigura că investitorii de retail pot să înțeleagă caracteristicile-cheie și riscurile produselor de investiții de retail . |
|
(6a) |
Prezentul regulament ar trebui să se aplice și acțiunilor sau unităților vehiculelor cu scop special și ale societăților holding pe care un creator de produse de investiții le poate concepe pentru a evita prezentul regulament. |
|
(6b) |
Pachetele de produse de investiții ar trebui să ofere beneficii clare pentru investitorii de retail, cum ar fi repartizarea riscurilor investițiilor în mai multe sectoare economice diferite sau la mai multe active-suport. Cu toate acestea, tehnicile de împachetare pot fi, de asemenea, folosite pentru a crea caracteristici ale produselor de investiții care au scopul de a induce consumatorii în eroare atunci când aceștia iau decizii în materie de investiții. Anumite produse cu rate promoționale profită de înclinațiile de comportament ale investitorilor, în acest caz de preferința acestora pentru venituri atractive imediate. Utilizarea unor denumiri de produse care implică o siguranță mai mare decât este posibil profită de înclinațiile de comportament ale consumatorilor într-un mod comparabil, mizând pe aversiunea lor față de risc. Prin urmare, aceste tehnici de împachetare creează riscul ca investitorii să se concentreze puternic pe beneficiile financiare imediate fără să realizeze pe deplin riscurile aferente care pot apărea în viitor. Prezentul regulament ar trebui să vizeze evitarea caracteristicilor de împachetare care exploatează înclinațiile investitorilor din cadrul procesului decizional și să promoveze transparența și o mai bună înțelegere a riscurilor legate de pachetele de produse de investiții de retail. |
|
(7) |
▌Produsele de asigurare care nu oferă oportunități de investiții ▌ar trebui ▌excluse din domeniul de aplicare al regulamentului. ▌Întrucât prezentul regulament se axează pe îmbunătățirea comparabilității și a inteligibilității informațiilor despre produsele de investiții destinate investitorilor de retail, produsele de pensii ocupaționale și produsele individuale de pensii ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, cu condiția ca legea națională să prevadă o contribuție financiară din partea angajatorului și ca angajatul sau angajatorul să nu aibă posibilitatea de a alege furnizorul pensiei ocupaționale. Fondurile de investiții dedicate investitorilor instituționali nu intră nici ele sub incidența prezentului regulament, deoarece nu sunt propuse spre vânzare investitorilor de retail. Cu toate acestea, produsele de investiții care au ca scop acumularea de economii pentru pensii private trebuie incluse în domeniul de aplicare al regulamentului, deoarece ele sunt adesea în concurență cu celelalte produse acoperite de prezentul regulament și sunt distribuite în mod similar investitorilor de retail. |
|
(8) |
Pentru a clarifica interacțiunea dintre obligațiile prevăzute de prezentul regulament și cele prevăzute de Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6) și de Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), este necesar să se precizeze că aceste directive completează prezentul regulament. În special, documentul cu informații-cheie ar trebui să cuprindă rezumatul informațiilor-cheie conform articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2003/71/CE, ulterior revizuirii prezentului regulament. |
|
(8a) |
Creatorii produselor de investiții ar trebui să se asigure că produsul de investiții pe care îl structurează este compatibil cu profilul investitorilor de retail vizați. Prin urmare, ei ar trebui să instituie un proces de aprobare prealabilă a produselor pentru a se asigura că produsele lor de investiții nu expun investitorii de retail la active-suport al căror profil de risc și de randament nu poate fi ușor înțeles. |
|
(8b) |
Autorităților competente și autorităților europene de supraveghere (AES) ar trebui să li se pună la dispoziție, la cerere, toate informațiile necesare pentru a verifica conținutul documentelor cu informații-cheie, pentru a evalua respectarea prezentului regulament și pentru a asigura protecția clienților și a investitorilor de pe piețele financiare. Competențele Autorității Bancare Europene (EBA) și ale Autorității Europene pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) ar trebui aliniate în mod coerent cu competențele Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), conform Directivei Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului [MIFIR]. |
|
(9) |
Creatorii produselor de investiții – administratori de fonduri, societăți de asigurare, emitenți de valori mobiliare, instituții de credit sau firme de investiții – sunt cei care trebuie să elaboreze documentul cu informații-cheie despre produsele de investiții pe care le creează, deoarece sunt cei mai în măsură să cunoască produsul și sunt responsabili de acesta. Creatorii produselor de investiții ar trebui să pună documentul cu informații-cheie la dispoziția persoanelor care pun în vânzare produsul de investiții. Documentul cu informații-cheie, precum și anexa acestuia (inclusiv taxele) ar trebui elaborate de creatorul produsului de investiții și de persoana care vinde produsul de investiții înainte ca produsul să fie oferit spre vânzare investitorilor de retail. Cu toate acestea, atunci când un produs nu este vândut investitorilor de retail, nu este necesară elaborarea unui document cu informații-cheie, iar atunci când elaborarea unui asemenea document nu este practică pentru creatorul produsului de investiții, această sarcină poate fi delegată altor persoane. Atunci când elaborarea documentului cu informații-cheie se deleagă, parțial sau integral, terților, creatorului produsului de investiții îi revine responsabilitatea generală de a elabora și de a stabili conținutul acestui document cu informații-cheie. Pentru a asigura difuzarea și disponibilitatea pe scară largă a documentelor cu informații-cheie, prezentul regulament trebuie să permită publicarea acestora de către creatorii de produse de investiții prin intermediul unui site internet, la alegerea lor. |
|
(10) |
Pentru a răspunde nevoilor investitorilor de retail, este necesar să se garanteze că informațiile despre produsele de investiții sunt corecte, clare și neechivoce pentru acești investitori. Prezentul regulament ar trebui așadar să prevadă standarde comune pentru elaborarea documentului cu informații-cheie, astfel încât acesta să poată fi înțeles de către investitorii de retail. Date fiind dificultățile cu care se confruntă mulți dintre investitorii de retail pentru a înțelege terminologia financiară specializată, o atenție deosebită trebuie acordată vocabularului și stilului de redactare utilizate în document. Trebuie prevăzute totodată reguli privind limba în care se redactează documentul. Calcularea costurilor care pot apărea ar trebui, de asemenea, explicată în mod inteligibil. În plus, investitorii de retail trebuie să poată înțelege documentul cu informații-cheie ca atare, fără a consulta alte informații. Totuși, acest lucru nu ar trebui să împiedice utilizarea în documentul cu informații-cheie a referințelor încrucișate la alte documente care conțin informații suplimentare ce ar putea prezenta interes pentru anumiți investitori de retail. |
|
(11) |
Investitorilor de retail trebuie să li se pună la dispoziție informațiile de care au nevoie pentru a lua o decizie de investiție în cunoștință de cauză și pentru a compara diferitele produse de investiții, însă dacă aceste informații nu sunt concise, există riscul ca investitorii să nu le folosească. Documentul cu informații-cheie ar trebui așadar să conțină numai informații-cheie, în principal referitoare la natura și caracteristicile produsului, la posibilitatea de a pierde capital, la costurile și la profilul de risc și de randament al produsului , sub forma unui indicator sintetic, pentru produs și investiția sa suport, informații relevante cu privire la performanța produsului și alte informații specifice care pot fi necesare pentru înțelegerea caracteristicilor diferitelor tipuri de produse, inclusiv ale celor destinate utilizării pentru planificarea pensionării. Comisia Europeană ar trebui să ia în considerare oportunitatea de a înființa agenția europeană publică de rating de credit, menționată în Poziția Parlamentului European adoptată în prima lectură la 16 ianuarie 2013 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1060/2009 privind agențiile de rating de credit (8) , pentru a furniza informații-cheie privind profilul de risc aferent obligațiunilor suverane emise de statele membre. |
|
(11a) |
Investitorii ar trebui să aibă o imagine clară a costurilor și taxelor pe care le vor suporta în cadrul investiției lor, nu doar la momentul tranzacției, ci pe parcursul unei investiții. Taxele ar trebui făcute publice pe deplin în mod complex, cumulativ, dar și în termeni monetari. Taxele pentru serviciile de consultanță ar trebui calculate în mod simplu pentru a facilita investitorului înțelegerea costurilor pe care le va suporta. |
|
(11b) |
EBA, EIOPA și ESMA ar trebui să dezvolte un analizator de fonduri online, care ar permite investitorilor să calculeze valoarea finală a investiției lor după ce au fost luate în considerare taxele și costurile. |
|
(12) |
Documentul cu informații-cheie ar trebui elaborat într-un format care să le permită investitorilor de retail să compare diferite produse de investiții, întrucât comportamentele și capacitățile consumatorilor impun elaborarea și redactarea atente ale formatului, ale prezentării și ale conținutului informațiilor pentru a maximiza gradul de interes față de documentul cu informații-cheie și, astfel, pentru a spori educația financiară, precum și gradul de înțelegere și de utilizare a informațiilor. Informațiile trebuie să apară în aceeași ordine și sub aceleași rubrici în fiecare document. În plus, detaliile informațiilor care trebuie incluse în documentul cu informații-cheie pentru diferite produse și forma de prezentare a acestor informații trebuie armonizate deplin prin acte delegate care să ia în calcul cercetările efectuate și pe cele aflate în curs privind comportamentul consumatorilor, inclusiv rezultatele testelor de eficacitate pentru diferite modalități de prezentare a informațiilor efectuate în rândul consumatorilor. În plus, unele produse de investiții le oferă investitorilor de retail posibilitatea de a alege între mai multe investiții-suport și pot avea costuri și taxe care depind de caracteristicile personale ale clientului, precum vârsta, sau de suma aleasă spre a fi investită. Este necesar ca aceste produse să fie luate în calcul la elaborarea formatului. |
|
(12a) |
La începutul documentului cu informații-cheie ar trebui să apară un avertisment privind complexitatea pentru produsele complexe considerate nepotrivite pentru investitorii de retail. Acest nivel suplimentar de transparență va ajuta consumatorii să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la nivelul de risc pe care și-l asumă și va contribui la evitarea vânzării inadecvate a produselor. |
|
(13) |
Investitorii de retail au început să nu se mai limiteze la a urmări doar câștigurile financiare aduse de deciziile lor de investiții. Ei urmăresc adesea și alte scopuri, de exemplu obiective sociale sau de mediu. În plus, informațiile despre aspectele nefinanciare ale investițiilor pot fi importante pentru cei care doresc să facă investiții sustenabile pe termen lung. Cu toate acestea, informațiile despre rezultatele pe plan social, ecologic sau al guvernanței urmărite de creatorul unui produs de investiții pot fi dificil de comparat sau pot lipsi. De aceea, este de dorit o armonizare mai puternică a detaliilor informațiilor prin care se precizează dacă au fost luate în considerare aspecte de mediu, sociale sau de guvernanță și, în caz afirmativ, în ce mod. |
|
(14) |
Documentul cu informații-cheie ar trebui să poată fi diferențiat în mod clar și separat de orice materiale de marketing. Importanța lui nu trebuie diminuată de aceste alte documente. Investitorul de retail ar trebui să confirme primirea. |
|
(15) |
Pentru a garanta că documentul cu informații-cheie conține informații fiabile, prezentul regulament trebuie să le impună creatorilor de produse de investiții și persoanelor care vând produse de investiții obligația de a actualiza acest document. Entitatea care furnizează sau care vinde documentul cu informații-cheie ar trebui să se asigure și de actualizarea informațiilor puse la dispoziția investitorului de retail. În acest scop, este necesar să se prevadă, într-un act delegat care va fi adoptat de Comisie, norme detaliate referitoare la condițiile și frecvența reexaminării informațiilor și anexelor sale și la modificarea documentului cu informații-cheie. Documentul cu informații-cheie și toate actualizările acestuia ar trebui comunicate autorității competente. |
|
(16) |
Documentele cu informații-cheie constituie baza deciziilor de investiții luate de investitorii de retail. De aceea, creatorii de produse de investiții și persoanele care pun în vânzare produse de investiții au față de investitorii de retail responsabilitatea de a garanta că respectă dispozițiile prezentului regulament. Este important așadar ca investitorii de retail care s-au bazat pe un document cu informații-cheie pentru luarea unei decizii de investiție să aibă efectiv dreptul la despăgubiri. Totodată, este necesar ca toți investitorii de retail din Uniune să aibă același drept de a cere compensarea pagubelor suferite din cauza nerespectării de către creatorii de produse de investiții a cerințelor prevăzute de prezentul regulament. Prin urmare, regulile privind răspunderea creatorilor de produse de investiții trebuie armonizate. De asemenea, pentru a se asigura consecvența, este necesar să se introducă o abordare armonizată a sancțiunilor. Prezentul regulament ar trebuie să prevadă posibilitatea investitorului de retail de a-l trage la răspundere pe creatorul produsului pentru încălcarea prezentului regulament, în cazul în care suferă o pierdere ca urmare a utilizării documentului cu informații-cheie care a fost echivoc, incorect sau în dezacord cu prospectul sau, în cazul în care nu este elaborat niciun prospect, cu termenii și condițiile produsului . |
|
(17) |
Având în vedere că, în general, investitorii de retail nu cunosc în profunzime procedurile interne ale creatorilor de produse de retail, investitorului de retail ar trebui să îi revină sarcina probei ▌. Investitorul de retail ar trebui să indice în ce sens consideră că documentul cu informații-cheie nu respectă obligațiile prevăzute în prezentul regulament. Prin urmare, sarcina de a răspunde acestei cereri ar trebui să îi revină creatorului produsului. |
|
(18) |
▌Răspunderea civilă a creatorului unui produs de investiții care nu este acoperită de prezentul regulament ar trebui să fie reglementată de legea națională aplicabilă, determinată conform normelor pertinente de drept internațional privat. Instanța competentă pentru a decide într-o acțiune în răspundere civilă intentată de un investitor de retail trebuie determinată conform regulilor pertinente în materie de competență judiciară internațională. |
|
(19) |
Pentru ca investitorul de retail să poată lua o decizie de investiție în cunoștință de cauză, persoanele care vând produse de investiții trebuie să aibă obligația de a furniza documentul cu informații-cheie cu suficient timp înainte de încheierea unei tranzacții. Investitorul ar trebui să semneze, în persoană sau prin semnătură electronică, pentru a demonstra că a primit documentul cu informații-cheie. Această cerință ar trebui să se aplice indiferent de locul și de modul de desfășurare a unei tranzacții. Persoanele care oferă consiliere cu privire la produsele de investiții sau care vând produse de investiții sunt atât distribuitorii, cât și creatorii produselor de investiții, dacă aceștia decid să ofere consiliere sau să vândă ei înșiși produsul direct către investitorii de retail. Prezentul regulament nu aduce atingere Directivei 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) . Dacă este posibil, investitorii ar trebui să aibă la dispoziție o perioadă „de gândire”, în care pot decide să anuleze tranzacția. |
|
(20) |
Este necesar să se prevadă reguli uniforme pentru a le oferi persoanelor care vând produsul de investiții o oarecare libertate de alegere în ceea ce privește suportul pe care furnizează documentul cu informații-cheie investitorilor de retail, permițând utilizarea comunicațiilor electronice atunci când acest lucru este adecvat, având în vedere circumstanțele tranzacției. Investitorul de retail trebuie să aibă însă posibilitatea de a alege să primească documentul pe suport de hârtie. Pentru a asigura accesul consumatorilor la informații, documentul cu informații-cheie trebuie furnizat întotdeauna în mod gratuit. |
|
(21) |
Pentru a asigura încrederea investitorilor de retail în produsele de investiții și în piețele financiare în ansamblu , ar trebui prevăzută obligația instituirii unor proceduri interne adecvate pentru ca investitorii de retail să primească de la creatorul produsului de investiții un răspuns pe fond la reclamațiile lor. |
|
(21a) |
Deși îmbunătățirea informațiilor despre produsele de investiții este esențială pentru a recâștiga încrederea investitorilor de retail în piețele financiare, la fel de importantă este elaborarea de norme privind produsele pentru a asigura protecția efectivă a investitorilor de retail. Consultanța incompletă oferită de consultanții financiari, atitudinea părtinitoare în cadrul procesului decizional și dovezile potrivit cărora comportamentul financiar depinde în primul rând de caracteristici psihologice creează probleme care trebuie să fie rezolvate prin reducerea complexității pachetelor de produse de investiții. |
|
(22) |
Procedurile de soluționare alternativă a litigiilor permit soluționarea conflictelor mai rapid și cu mai puține costuri decât în instanță, reducând volumul de lucru al sistemului judiciar. Din acest motiv, creatorii produselor de investiții și persoanele care vând aceste produse ar trebui să aibă obligația de a participa la procedurile de acest tip inițiate de investitori de retail în legătură cu drepturile și obligațiile prevăzute de prezentul regulament, sub rezerva unor garanții impuse de principiul protecției juridice efective. Mai exact, procedurile de soluționare alternativă a litigiilor nu ar trebui să încalce drepturile părților la aceste proceduri de a înainta acțiuni în instanță. Litigiilor prevăzute în prezentul regulament ar trebui să li se aplice Directiva 2013/11/UE (10) a Parlamentului European și a Consiliului. |
|
(23) |
Întrucât documentul cu informații-cheie trebuie elaborat pentru produse de investiții de către entități care își desfășoară activitatea pe piețele financiare în sectorul bancar, al asigurărilor, al valorilor mobiliare și al fondurilor, este extrem de important să se asigure o cooperare armonioasă între diferitele autorități de supraveghere a creatorilor de produse de investiții, pentru ca acestea să aibă o abordare comună în ceea ce privește aplicarea prezentului regulament. |
|
(23a) |
Sporirea competențelor conferite autorităților de supraveghere de la nivelul Uniunii și de la nivel național ar trebui facilitată prin resurse umane suficiente și prin mijloace financiare adecvate. |
|
(24) |
În conformitate cu Comunicarea Comisiei din decembrie 2010 privind consolidarea regimurilor de sancțiuni în sectorul serviciilor financiare și pentru a asigura îndeplinirea cerințelor prevăzute în prezentul regulament, este important ca statele membre să ia măsurile necesare pentru ca încălcările prezentului regulament să facă obiectul unor sancțiuni și măsuri administrative adecvate. Pentru a garanta că sancțiunile au efect disuasiv și pentru a spori protecția investitorilor prin avertismente despre produsele de investiții comercializate cu încălcarea prezentului regulament, sancțiunile și măsurile ar trebui▌publicate ▌. |
|
(25) |
În vederea îndeplinirii obiectivelor prezentului regulament, trebuie să se delege Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pentru a preciza detaliile formatului și ale formei de prezentare a documentului cu informații-cheie, conținutul informațiilor care trebuie incluse în documentul cu informații-cheie, cerințele detaliate privind momentul furnizării documentului și reexaminarea și modificarea acestuia. Este deosebit de important ca, pe durata activităților pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări adecvate și activități de testare a acestora de către consumatori . Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia trebuie să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu. |
|
(26) |
Comisia ar trebui să adopte proiecte de standarde tehnice de reglementare elaborate de ESMA, EBA și EIOPA potrivit articolului 8 în ceea ce privește metodologia de prezentare a profilului de risc și randament și calcularea costurilor , precum și criteriile de mediu, sociale sau de guvernanță, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, 1094/2010 și 1095/2010 (11). |
|
(27) |
Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în statele membre în contextul prezentului regulament și sub supravegherea autorităților competente. Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de către AES în conformitate cu prezentul regulament și sub supravegherea Autorității europene pentru protecția datelor. Orice operațiune de prelucrare de date cu caracter personal efectuată în contextul prezentului regulament, de exemplu schimbul de astfel de date sau transmiterea lor de către autoritățile competente, trebuie să respecte Directiva 95/46/CE și orice schimb sau transmitere de informații de către AES trebuie să respecte Regulamentul (CE) nr. 45/2001. |
|
(28) |
Deși OPCVM-urile sunt produse de investiții în sensul prezentului regulament, deoarece recent au fost prevăzute cerințe privind informațiile-cheie destinate investitorilor în Directiva 2009/65/CE, este adecvat ca acestor organisme să li se acorde o perioadă de tranziție de 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament în care acesta nu le va fi aplicabil. La sfârșitul perioadei de tranziție, dacă aceasta nu se prelungește, OPCVM-urile vor fi supuse prezentului regulament. Aceeași scutire ar trebui să se aplice și non-OPCVM dacă prin legislația națională ele au obligația de a elabora un document cu informații-cheie destinat investitorilor, respectând formatul și conținutul definite la articolele 78-81 din Directiva 2009/65/CE. |
|
(29) |
Este necesar să aibă loc o revizuire a prezentului regulament după patru ani de la intrarea lui în vigoare pentru a se lua în calcul evoluțiile pieței, de exemplu apariția unor noi tipuri de produse de investiții, evoluțiile din alte domenii ale legislației Uniunii și experiențele statelor membre. În cadrul revizuirii trebuie să se analizeze dacă măsurile introduse au avut ca rezultat o mai bună înțelegere a produselor de investiții de către investitorii de retail , o mai bună protecție și instruire financiară a acestora și o comparabilitate mai mare a acestor produse. De asemenea, trebuie examinat dacă este oportună o eventuală prelungire a perioadei de tranziție aplicabile OPCVM-urilor și dacă pot fi avute în vedere și alte opțiuni pentru aceste organisme. Pe baza acestei revizuiri, Comisia trebuie să transmită Parlamentului European și Consiliului un raport, însoțit, dacă este cazul, de propuneri legislative. |
|
(30) |
Pentru a le oferi creatorilor de produse de investiții și persoanelor care vând astfel de produse un interval de timp suficient pentru a se pregăti în vederea aplicării practice a cerințelor prezentului regulament, dispozițiile prezentului regulament nu trebuie să devină aplicabile decât după doi ani de la intrarea în vigoare a acestuia. Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice tranzacțiilor desfășurate anterior. |
|
(31) |
Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în mod explicit în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. |
|
(32) |
Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume îmbunătățirea protecției investitorilor de retail și creșterea încrederii acestora în produsele de investiții și remedierea deficiențelor identificate , inclusiv în cazul vânzărilor transfrontaliere, nu poate fi realizat într-o măsură suficientă de către statele membre în mod individual ▌, și că, date fiind efectele sale, obiectivul poate fi mai bine realizat la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, dispozițiile prezentului regulament nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea respectivul obiectiv, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII
Articolul 1
Prezentul regulament prevede norme uniforme privind formatul și conținutul documentului cu informații-cheie care trebuie elaborat exclusiv de către creatorii produselor de investiții , privind anexa la documentul cu informații-cheie, care se întocmește, dacă este cazul, de către persoanele care vând produsele de investiții, privind informațiile care trebuie furnizate investitorilor de retail de către persoanele care vând produsele de investiții în conformitate cu [MiFID] și cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului privind intermedierea de asigurări , precum și norme uniforme referitoare la furnizarea respectivelor documente investitorilor de retail. Regulamentul urmărește să ajute investitorii de retail să înțeleagă și să compare caracteristicile și riscurile principale ale produselor de investiții și să atribuie responsabilitatea pentru documentul cu informații-cheie creatorului produsului și responsabilitatea pentru anexă persoanelor care vând produsele de investiții.
Articolul 2
Prezentul regulament se aplică creării și vânzării de produse de investiții.
Regulamentul nu se aplică însă produselor următoare:
|
(a) |
produsele de asigurare care nu oferă o valoare de răscumpărare ▌; |
|
(b) |
depozitele altele decât depozitele structurate, astfel cum sunt definite la articolul 4 din [MiFID]; |
|
(c) |
valorile mobiliare menționate la articolul 1 alineatul (2) literele (b)-(g), (i) și (j) din Directiva 2003/71/CE; |
|
(d) |
alte valori mobiliare care nu au în componența lor un instrument derivat , cu excepția obligațiunilor corporative și a instrumentelor emise de vehicule cu scop special (VSS) ; |
|
(e) |
sistemele de pensii ocupaționale recunoscute oficial și produsele de pensii individuale în cazul cărora legea națională prevede o contribuție financiară din partea angajatorului iar angajatul nu poate alege furnizorul ; |
|
(f) |
sistemele de securitate socială recunoscute oficial care intră sub incidența legislației naționale sau a Uniunii. |
Articolul 3
(1) În cazul în care creatorii de produse de investiții care intră sub incidența prezentului regulament intră și sub incidența Directivei 2003/71/CE, cu excepția articolului 5 alineatul (2) litera (h) punctul (v) din respectiva directivă, ambele acte le sunt aplicabile.
(2) În cazul în care creatorii de produse de investiții care intră sub incidența prezentului regulament intră și sub incidența Directivei 2009/138/CE, ambele acte le sunt aplicabile.
Articolul 4
În înțelesul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
|
(a) |
„produs de investiții” înseamnă un produs prin intermediul căruia o persoană poate efectua o investiție financiară , indiferent de forma juridică și indiferent dacă suma rambursabilă este fixă sau variabilă, inclusiv în cazul în care un produs de investiții se obține prin deținerea directă a instrumentelor financiare, a vehiculelor sau a societăților holding ; |
|
(b) |
„creator de produse de investiții” înseamnă:
|
|
(ba) |
„persoană care vinde produse de investiții” înseamnă o persoană care oferă consultanță, comercializează, distribuie sau vinde produse de investiții unui investitor de retail, unui distribuitor sau unei persoane care acționează în calitate de intermediar pentru o investiție efectuată de către un investitor de retail; |
|
(c) |
„investitor de retail” înseamnă:
|
|
(d) |
„produse de pensii” înseamnă produse recunoscute conform legislației naționale ca având drept scop principal furnizarea unui venit investitorului de retail în momentul pensionării și care îi conferă acestuia dreptul la anumite prestații; |
|
(e) |
„suport durabil” înseamnă un suport durabil în sensul articolului 2 litera (m) din Directiva 2009/65/CE; |
|
(f) |
„autorități competente” înseamnă autoritățile naționale ale statelor membre abilitate prin lege să supravegheze creatorii de produse de investiții sau persoanele care vând produse de investiții investitorilor de retail. |
CAPITOLUL II
DOCUMENTUL CU INFORMAȚII-CHEIE
SECȚIUNEA 1
ELABORAREA DOCUMENTULUI CU INFORMAȚII-CHEIE
Articolul 5
Creatorul produsului de investiții elaborează un document cu informații-cheie în conformitate cu cerințele prevăzute în prezentul regulament și pentru fiecare produs de investiții pe care îl creează și publică documentul cu informații-cheie, împreună cu prospectul, după caz, pe site-ul său de internet și pe un site unic creat de AES și de autoritatea națională de supraveghere competente înainte ca produsul de investiții să poată fi distribuit pe piață și vândut investitorilor de retail.
După caz, documentul cu informații-cheie este completat printr-o anexă. Persoana care vinde produsul de investiții completează documentul cu informații-cheie prin întocmirea unei anexe. Documentul și anexa la acesta sunt disponibile, de asemenea, pe suport de hârtie.
Creatorul de produse de investiții este răspunzător de conținutul documentului cu informații-cheie, iar persoana care vinde produsul de investiții este răspunzătoare de anexă și de transmiterea documentului către investitorul de retail.
Articolul 5a
Procesul de aprobare a produselor
1. Creatorul de produse de investiții adoptă măsuri pentru ca proceduri și politici corespunzătoare să țină seama în mod echilibrat de interesele investitorilor de retail, ale clienților și ale beneficiarilor produsului de investiții pe parcursul dezvoltării sale și că produsul de investiții este în mod demonstrabil rezultatul acestei analizări echilibrate a intereselor.
2. Înainte de elaborarea unui document cu informații-cheie în conformitate cu articolul 5, creatorul produsului evaluează compatibilitatea produsului de investiții cu interesele investitorilor de retail prin înființarea unui proces documentat de aprobare a produselor.
3. Prin procesul de aprobare a produselor se garantează că fiecare produs de investiții corespunde necesităților unui grup de consumatori identificat și că creatorul produsului a efectuat o evaluare a tuturor riscurilor probabile pertinente pentru necesitățile grupului de consumatori identificat. Această evaluare include și o testare a rezistenței produsului de investiții.
4. Prin procesul de aprobare a produselor se asigură revizuirea cu regularitate a produselor de investiții deja disponibile pe piață, pentru a se garanta compatibilitatea constantă a produselor cu interesele grupului de consumatori identificat.
5. Procesul de aprobare a produselor se revizuiește anual. Creatorul produselor de investiții este în măsură să prezinte autorității competente, în orice moment, o descriere actualizată și detaliată a caracterului și a diverselor elemente ale procesului de aprobare a produselor.
SECȚIUNEA II
FORMA ȘI CONȚINUTUL DOCUMENTULUI CU INFORMAȚII-CHEIE
Articolul 6
(1) Documentul cu informații-cheie trebuie să fie corect, imparțial, clar și neechivoc. Documentul cu informații-cheie nu conține nici un anunț comercial referitor la produs, niciun material de marketing, aprobare personală sau recomandare de a investi.
(2) Documentul cu informații cheie este un document de sine stătător, separat în mod clar de materialele de marketing , dar nu inferior acestora . El poate cuprinde referințe încrucișate la alte documente precum prospectul, în care caz referința încrucișată duce la informații suplimentare informațiilor ce trebuie incluse în documentul cu informații-cheie de către prezentul regulament. Acesta nu cuprinde referințe încrucișate la materiale de marketing.
(2a) În cazul în care un produs de investiții oferă investitorilor de retail opțiuni în ceea ce privește termenul investiției, posibilitatea de a alege beneficiile sau sumele plăților sau oferă o gamă de investiții de susținere din care aceștia pot alege, sau în cazul în care elementele informațiilor din documentul cu informații-cheie pot varia și depind de factori specifici unui client de retail individual, informațiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) pot fi prezentate în termeni generali sau ca exemple reprezentative. În această situație, documentul cu informații-cheie arată în mod clar în ce documente vor fi furnizate informații specifice suplimentare.
(2b) Documentul cu informații-cheie specifică în mod clar unde și în ce mod se pot obține informații suplimentare despre investiția propusă, inclusiv unde și în ce mod poate fi obținut un prospect. Prospectul se pune la dispoziție la cerere, în mod gratuit, în orice moment și în limba în care aceste informații sunt disponibile investitorilor de retail.
(3) Documentul cu informații-cheie este scurt , formulat într-un mod concis, nu mai lung de două pagini format A4 recto-verso și cuprinde o anexă ce facilitează comparabilitatea și este :
|
(a) |
prezentat și aranjat în pagină astfel încât să fie ușor de citit, cu caractere de dimensiuni lizibile; |
|
(aa) |
axat pe informațiile-cheie de care au nevoie investitorii; |
|
(b) |
formulat în mod clar și scris într-un limbaj și un stil ușor de înțeles care facilitează înțelegerea de către investitorul de retail căruia i se adresează a informațiilor comunicate , în special într-un limbaj clar, concis și inteligibil. ▌ |
(4) În cazul în care în documentul cu informații-cheie se utilizează culori, acestea nu diminuează inteligibilitatea informațiilor dacă documentul este imprimat sau fotocopiat în alb/negru.
(5) În cazul în care în documentul cu informații cheie se utilizează marca sau logoul creatorului produsului de investiții sau al grupului căruia acesta îi aparține, ele nu trebuie să distragă atenția investitorului de retail de la informațiile cuprinse în document sau să ascundă textul.
Articolul 7
Documentul cu informații-cheie se redactează în limbile oficiale , în una dintre limbile oficiale utilizate în partea statului membru în care este distribuit produsul de investiții sau într-o altă limbă acceptată de autoritățile competente ale acelui stat membru, iar dacă a fost redactat într-o altă limbă, se traduce în una dintre aceste limbi.
Articolul 7a
În cazul în care documentul cu informații-cheie se referă la un contract de asigurări, societatea de asigurări are obligații, conform prezentului regulament, numai față de deținătorul poliței de asigurare, și nu față de beneficiar sau față de persoana asigurată.
Articolul 8
(1) Titlul „Document cu informații-cheie” se pune în evidență în partea de sus a primei pagini a documentului cu informații-cheie. Documentul cu informații-cheie, altul decât anexa la acesta, este creat de către o parte. Documentul cu informații-cheie cuprinde numele creatorului produsului răspunzător de întocmirea acestui document și indică în mod clar faptul că creatorul produsului este răspunzător pentru conținutul acestuia. Anexa este, de asemenea, creată de persoana care vinde, cuprinde numele persoanei sau al entității și specifică faptul că aceasta este răspunzătoare de conținutul anexei.
Documentul cu informații-cheie este prezentat în ordinea prezentată în punctele următoare.
Imediat sub titlu apare o declarație explicativă cu următorul text:
„ Vă pregătiți să cumpărați un produs de investiții .
Prezentul document oferă informații-cheie care vă ajută să înțelegeți elementele, riscurile, costurile câștigurile și pierderile potențiale asociate cu acesta, iar anexa cuprinde taxa plătită vânzătorului.
Prezentul document este oferit în virtutea legii , nu constituie material de marketing și este într-un format standard pentru a permite efectuarea de comparații. ”.
(2) Documentul cu informații-cheie cuprinde următoarele informații:
|
(a) |
▌numele produsului de investiții și identitatea creatorului , precum și deținătorul răspunderii juridice pentru document (numele și adresa) ; |
|
(b) |
într-o secțiune intitulată „În ce constă această investiție?”, natura și principalele caracteristici ale produsului de investiții, inclusiv:
▌ |
|
(c) |
într-o secțiune intitulată „Ce decizii trebuie să iau?”, informații privind diferitele decizii pe care un investitor de retail trebuie să le ia, de exemplu, alegerea fondului, termenul, valoarea primei, inclusiv ce alte beneficii sau alți declanșatori de beneficii sunt disponibili; ▌ |
|
(d) |
într-o secțiune intitulată „Care sunt riscurile și ce pot câștiga?” ținând cont de ▌evoluția pieței pe care o vizează:
|
|
(e) |
într-o secțiune intitulată „Ce se poate întâmpla cu investiția mea? Există vreun mecanism de protecție și cât costă acesta?”, o mențiune clară care să precizeze dacă există posibilitatea de a pierde capital
|
|
(ea) |
într-o subsecțiune intitulată: „Ce se întâmplă dacă creatorul produsului de investiții sau vânzătorul său devine insolvent?”, o scurtă descriere a pierderii maxime pentru investitorul de retail și o referință dacă pierderea poate fi recuperată prin intermediul unei scheme de compensare sau de garantare a investitorului de retail; |
|
(eb) |
într-o secțiune intitulată „Ce se întâmplă dacă/când decedez?”, informații cu privire la ce se întâmplă cu banii deținuți de produs/fonduri și cu compensațiile suplimentare în caz de deces; |
|
(f) |
într-o secțiune intitulată „Care sunt costurile?”, costurile totale aferente unei investiții în produsul de investiții, cuprinzând toate costurile directe și indirecte care trebuie suportate de investitor, și indicatori sintetici ai acestor costuri , inclusiv:
Sunt furnizate informații cu privire la modalitatea de accesare a calculatorului independent online pentru fonduri administrat de AES competentă ; |
▌
|
(h) |
într-o secțiune intitulată „Pot să retrag fonduri?”:
|
|
(ha) |
într-o secțiune intitulată „Cum voi ști care sunt rezultatele obținute de produsul meu?” o mențiune potrivit căreia creatorul produsului va informa în mod transparent clientul cu privire la rezultatele obținute de produsul de investiții printr-un document anual. Respectivul document conține informări ex post referitoare la rentabilitatea produsului de investiții pe parcursul anului anterior. În plus, această rentabilitate ex post este comparată cu un produs diferit de investiții care are un profil comparabil de risc. În cazul în care clientul deține mai multe produse de investiții provenite de la un anumit creator și reglementate de prezentul regulament, informarea și compararea menționate anterior se aplică întregului portofoliu. Toate costurile care afectează randamentul produselor de investiții vor fi, de asemenea, divulgate. |
|
(hb) |
într-o secțiune intitulată „Cum pot să depun o reclamație?”, informații despre cum și la cine poate un client să depună o reclamație referitoare la produs și la administrarea sa; |
|
(hc) |
într-o secțiune intitulată „Care sunt celelalte documente juridice aferente acestui produs?” o scurtă descriere a documentației (inclusiv un prospect, dacă este cazul), excluzând orice materiale de marketing; |
|
(hd) |
în cadrul unei secțiuni de la sfârșitul documentului, o nouă rubrică intitulată „Informații despre produs” care menționează (dacă este cazul), următoarele elemente ale produsului:
|
|
(he) |
denumirea și datele de contact ale autorității competente care reglementează produsul; |
|
(hf) |
într-o secțiune intitulată „Prestațiile de asigurare”, o mențiune dacă produsul de investiții oferă prestații de asigurare și, în caz afirmativ, detalii ale acestor prestații de asigurare, în conformitate cu Directiva 2009/138/CE, cu excepția articolului 8 alineatul (2); În cazul în care contractul oferă posibilitatea alegerii între mai multe asigurări de viață de tip unit-linked, acesta include, de asemenea, un tabel recapitulativ care clasifică aceste unități în trei categorii, în funcție de riscuri. Având în vedere Directiva 2009/138/CE și în conformitate cu articolul 8 din prezentul regulament, AEAPO este împuternicită să stabilească:
|
(3) Anexa la documentul cu informații-cheie dezvăluie identitatea persoanei care vinde produsele de investiții și, de asemenea, după caz, cuprinde:
|
(a) |
o indicație potrivit căreia legislația fiscală a statului membru de origine al investitorului poate avea un impact semnificativ asupra randamentului așteptat și efectiv al investiției; |
|
(b) |
costurile aferente produsului de investiții atunci când aceasta este intermediarul, inclusiv comisioanele, retrocesiunile sau alte beneficii legate de tranzacție, plătite de creatorul produsului sau de un terț, astfel cum se prevede în Directiva 2004/39/CE și în Directiva 2002/39/CE (12). |
(3a) AES competentă elaborează un calculator independent online pentru fonduri care va fi publicat pe site-ul său. Calculatorul pentru fonduri permite investitorilor să calculeze randamentul unui produs de investiții de retail propus introducând informații privind durata previzibilă a investiției, valoarea investiției și presupusul randament al investiției-suport în termeni procentuali, cu scopul de a stabili valoarea finală a investiției în urma costurilor suportate.
Calculatorul pentru fonduri include în calculele sale costurile și comisioanele percepute de diferiți creatori de produse de investiții pentru orice fond vândut populației, împreună cu toate costurile sau taxele suplimentare percepute de intermediari sau alte părți din cadrul lanțului de investiții, care nu au fost deja incluse de creatorii de produse.
Creatorii de produse de investiții și persoanele care le recomandă sau le vând au obligația de a transmite trimestrial date relevante AES competente, cu o întârziere maximă de 60 de zile în acest scop.
AES competentă este dotată cu resurse cu ajutorul cărora să întreprindă această activitate. După caz, ea lucrează în strânsă cooperare cu alte AES.
(4) Informațiile menționate la alineatul (2) trebuie prezentate într-un format comun, respectând rubricile comune și ordinea standardizată prezentată la alineatul (2), astfel încât să permită comparația cu documentul cu informații-cheie aferent oricărui alt produs de investiții și afișează în mod vizibil un simbol comun care să îl diferențieze de alte documente.
(5) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 23 care să precizeze forma de prezentare și conținutul fiecăruia dintre elementele de informații menționate la alineatul (2), inclusiv efectul introducerii indicatorilor de risc și la alineatul (3a), forma de prezentare și detaliile celorlalte informații pe care creatorul produsului și persoana care vinde produse de investiții le pot include în documentul cu informații-cheie conform alineatului (3), și detaliile formatului comun și ale simbolului comun menționate la alineatul (4). Comisia ține cont de diferențele dintre produsele de investiții și de capacitățile investitorilor de retail, dar și de caracteristicile produselor de investiții care le permit acestora să aleagă între diferite investiții suport sau alte opțiuni pe care le oferă produsul, inclusiv atunci când această alegere poate fi făcută în momente diferite sau poate fi modificată ulterior.
Comisia este de asemenea împuternicită să adopte acte delegate care stabilesc orientări pentru elaborarea criteriilor Uniunii pentru produsele de investiții sociale și ecologice. Aceste criterii ar trebui să sprijine finanțarea pe termen lung a economiei și să promoveze o dezvoltare sustenabilă din punct de vedere ecologic și social a investițiilor financiare și să promoveze înființarea unei mărci la nivelul Uniunii pentru investițiile sustenabile. Comisia este de asemenea împuternicită să adopte acte delegate în care să definească normele pentru aceste notificări de mediu privind eventualele riscuri de mediu.
Înainte de a adopta actele delegate menționate în acest alineat, Comisia realizează teste cu participarea consumatorilor pentru a selecta măsurile cele mai potrivite pentru investitorii de retail. Comisia, în strânsă cooperare cu AES, elaborează de asemenea un eșantion de documente cu informații-cheie care țin cont de diferențele dintre produsele de investiții.
(6) ▌ABE, ▌AEAPO și ▌AEVMP elaborează proiecte de standarde de reglementare pentru a determina:
|
(a) |
metodologia de prezentare a profilurilor de risc și de randament menționate la alineatul (2) litera (e) de la prezentul articol; |
|
(b) |
calcularea costurilor, inclusiv precizarea indicatorilor sintetici, menționate la alineatul (2) litera (f) de la prezentul articol; |
|
(ba) |
principiile care trebuie utilizate pentru rezultatele pe plan ecologic, social sau al guvernării, menționate la alineatul (2) litera (b) punctul (iii); |
|
(bb) |
pentru fiecare din întrebările menționate la prezentul articol, lista produselor la care se aplică. |
Proiectele de standarde tehnice de reglementare țin cont de diferitele tipuri de produse de investiții și de lucrările deja realizate în conformitate cu [MiFID], [IMD], Directiva 2003/71/CE, Directiva 2009/138/CE și cu Directiva 2009/65/CE prin care se introduce un document cu informații-cheie pentru investitori în cazul OPCVM .
AES înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare până la data de […].
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 8a
Declarația de complexitate
(1) Produsele de investiții expuse la unul sau mai multe riscuri descrise la alineatul (2) publică la începutul primei pagini din documentul cu informații-cheie, într-un mod vizibil, următoarea declarație:
„Declarație de complexitate: Acest produs este considerat a fi foarte complex și ar putea să nu fie adecvat pentru toți investitorii de retail.”
(2) Se consideră că dacă sunt îndeplinite una sau mai multe dintre condițiile de mai jos produsele de investiții nu sunt destinate investitorilor de retail:
|
(a) |
profilul de risc și de randament sau costurile sunt prezentate într-un mod prea complicat; |
|
(b) |
produsul investește în active-suport în care investitorii neprofesioniști nu investesc în mod obișnuit; |
|
(c) |
profilul de risc și de randament depinde de apariția a două sau mai multe evenimente legate de cel puțin două categorii diferite de active; |
|
(d) |
se utilizează o serie de mecanisme diferite pentru a calcula randamentul final al investiției, implicând un risc mai mare de a apărea neînțelegeri în rândul investitorilor de retail; |
|
(e) |
randamentul investiției include caracteristici de împachetare care profită de deviațiile de comportament ale investitorilor de retail, cum ar fi oferirea unei rate fixe utilizate drept „momeală” urmată de o rată condiționată variabilă mult mai mare sau de o formulă recurentă; |
|
(f) |
expunerea globală a produsului financiar, măsurată cu ajutorul valorii sale la risc lunare calculate într-un interval de încredere de 99 % în momentul tranzacționării, depășește 20 %. |
(3) AES elaborează orientări privind condițiile menționate la alineatul (2).
AES înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare până la …[6 luni de la data publicării prezentului regulament].
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 9
Materialele de marketing ▌referitoare la produsul de investiții nu includ declarații care contrazic informațiile cuprinse în documentul cu informații-cheie sau care diminuează importanța acestuia. Materialele de marketing comunică existența unui document cu informații-cheie publicat pe un site oficial al autorității competente cu un link direct. Un exemplar pe suport de hârtie poate fi înaintat, la cerere, în mod gratuit, creatorului sau persoanelor care vând produse de investiții .
Articolul 10
(1) Creatorul produsului de investiții analizează periodic informațiile cuprinse în documentul cu informații-cheie și modifică documentul dacă analiza indică faptul că se impun modificări substanțiale , în conformitate cu articolul 8, în special dacă trebuie operate modificări semnificative asupra produsului și, în special, în ce privește evaluarea riscurilor, adăugării de valoare la gestionarea investiției și apariția unui risc relevant în cadrul gestionării investițiilor și face disponibilă în mod prompt versiunea modificată. Această modificare include utilizarea standardelor definite în documentele cu informații-cheie despre produsele de investiții care indică faptul că sunt necesare modificări. Acest lucru se exprimă într-un mod clar, concis și inteligibil în partea descriptivă a raportului anual și include un rezumat fidel și corect al performanței plasamentelor, al totalului general, al costurilor, al strategiilor de gestionare a investițiilor, al adăugării de valoare la gestionarea investiției și al apariției unui risc relevant în cadrul gestionării investițiilor, inclusiv standardele stabilite în documentele cu informații-cheie pentru produsele de investiții.
(2) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 23, care să prevadă norme detaliate pentru reexaminarea informațiilor cuprinse în documentul cu informații-cheie și modificarea acestuia , având în vedere natura produsului de investiții , în ceea ce privește:
|
(a) |
condițiile și frecvența reexaminării informațiilor cuprinse în documentul cu informații cheie; |
|
(b) |
condițiile în care informațiile cuprinse în documentul cu informații-cheie trebuie modificate și condițiile în care republicarea și redistribuirea documentului cu informații-cheie revizuit este obligatorie sau opțională; |
|
(c) |
condițiile specifice în care informațiile cuprinse în documentul cu informații cheie trebuie reexaminate sau în care documentul cu informații cheie trebuie modificat atunci când un produs de investiții este pus la dispoziția investitorilor de retail în mod nepermanent; |
|
(d) |
circumstanțele legate de produsul însuși sau de condițiile de piață în care investitorii de retail trebuie informați în legătură cu existența unui document cu informații cheie modificat pentru un produs de investiții pe care l-au cumpărat. |
Articolul 11
(1) Informațiile-cheie destinate investitorilor constituie informații precontractuale. Ele sunt corecte, clare și neînșelătoare. Acestea oferă informații-cheie și sunt consecvente cu eventualele documente contractuale cu caracter obligatoriu, cu părțile pertinente ale documentelor de ofertă și cu termenii și condițiile produsului de investiții. În cazul în care un creator de produse de investiții a elaborat un document cu informații-cheie care nu respectă cerințele prezentului regulament și pe care un investitor de retail s-a bazat pentru a lua o decizie de investiție, investitorul de retail în cauză poate pretinde de la creatorul produsului de investiții despăgubiri pentru eventualele pierderi suferite din cauza utilizării documentului cu informații-cheie și, după caz, poate înapoia produsul de investiții și fi rambursat pentru pierderile suferite . În cazul în care o persoană care vinde produse de investiții a elaborat o anexă la un document cu informații-cheie care nu respectă cerințele prezentului regulament și pe care un investitor de retail s-a bazat pentru a lua o decizie de investiție, investitorul de retail în cauză poate pretinde de la persoana care vinde produse de investiții despăgubiri pentru eventualele pierderi suferite de pe urma utilizării anexei și, după caz, poate înapoia produsul de investiții și fi rambursat pentru pierderile suferite .
(2) În cazul în care un investitor de retail demonstrează că a suferit o pierdere și că informațiile identificate, cuprinse în documentul cu informații-cheie sunt înșelătoare , creatorul de produse de investiții sau persoana care vinde produse de investiții demonstreze că documentul cu informații-cheie a fost elaborat în conformitate cu articolele 6, 7 și 8 din prezentul regulament. În asemenea cazuri, creatorului de produse de investiții îi poate reveni o răspundere civilă pe baza documentului cu informații-cheie, inclusiv a eventualei traduceri a acestuia.
(3) Creatorului produsului îi revine o răspundere civilă dacă investitorul de retail suferă pierderi din cauza faptului că s-a bazat pe un document cu informații-cheie care nu a respectat cerințele prevăzute la alineatul (1) sau (2) de mai sus. Această răspundere nu este limitată sau nu se poate renunța la aceasta prin clauze contractuale sau prin acordul autorității competente.
SECȚIUNEA III
FURNIZAREA DOCUMENTULUI CU INFORMAȚII-CHEIE
Articolul 12
(1) O persoană care vinde un produs de investiții către investitori de retail le furnizează acestora , fără întârziere, documentul cu informații-cheie elaborat de creatorul produsului în timp util înainte de asumarea oricărui angajament legat de produsul de investiții. În cazul în care unui client i se recomandă o investiție, documentul cu informații-cheie este pus la dispoziție fără întârziere.
(1a) O persoană obține mai întâi permisiunea scrisă a creatorului produsului de investiții pentru a distribui documentul său cu informații-cheie investitorului de retail. Această permisiune poate fi acordată de creatorul produsului de investiții pe termen nedefinit, pentru o perioadă de timp limitată sau sub rezerva unor condiții. În cazul în care eventualele condiții specificate nu sunt respectate, se consideră că această permisiune nu a fost acordată în sensul prezentului alineat.
(1b) Investitorii de retail confirmă, în scris sau prin semnătură electronică, că au primit documentul cu informații-cheie.
(2) Prin derogare de la alineatul (1) și în conformitate cu articolul 13 alineatul (5), o persoană care vinde un produs de investiții îi furnizează investitorului de retail site-ul oficial unde poate fi găsit documentul cu informații-cheie înainte de încheierea tranzacției, dacă:
|
(a) |
investitorul de retail alege să încheie tranzacția printr-un mijloc de comunicare la distanță; |
|
(b) |
furnizarea documentului cu informații cheie în conformitate cu alineatul (1) nu este posibilă; ▌ |
|
(ba) |
investitorul de retail solicită să primească documentul cu informații-cheie imediat după încheierea tranzacției, mai degrabă decât să amâne tranzacția pentru a primi documentul în avans . persoana care vinde produsul de investiții sau care oferă consultanță cu privire la acesta nu oferă această opțiune înainte ca investitorul de retail să o solicite; |
|
(c) |
persoana care vinde produsul de investiții l-a informat pe investitorul de retail asupra acestui fapt. |
(3) În cazul efectuării unor tranzacții succesive legate de același produs de investiții în numele unui investitor de retail, conform instrucțiunilor date de acel investitor de retail persoanei care vinde produsul de investiții înainte de încheierea primei tranzacții, obligația de a furniza documentul cu informații-cheie prevăzută la alineatul (1) se aplică numai în cazul primei tranzacții , cu excepția situației în care documentul cu informații-cheie a fost actualizat sau un nou raport anual este disponibil .
(4) Comisia este abilitată să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 23, care să precizeze:
|
(a) |
condițiile în care este considerată îndeplinită obligația de a furniza documentul cu informații cheie în timp util, conform alineatului (1); |
|
(b) |
metoda și termenul de furnizare a documentului cu informații cheie conform alineatului (2). |
Articolul 13
(1) Persoana care vinde un produs de investiții pune la dispoziție documentul cu informații-cheie anterior încheierii unui acord cu caracter obligatoriu cu un investitor de retail și în mod gratuit. Un exemplar pe hârtie se furnizează gratuit și atunci când recomandarea de a investi sau serviciile de intermediere sunt oferite în persoană .
(2) Persoana care consiliază sau vinde un produs de investiții sau intermediază vânzarea produsului de investiții, pune documentul cu informații-cheie la dispoziția investitorului de retail pe unul dintre următoarele suporturi , care se află cu adevărat la dispoziția investitorului de retail :
|
(a) |
pe hârtie; |
|
(b) |
pe un suport durabil, altul decât hârtia, dacă sunt îndeplinite condițiile de la alineatul (4); sau |
|
(c) |
prin intermediul unui site internet, dacă sunt îndeplinite condițiile de la alineatul (5). |
(3) Cu toate acestea, dacă documentul cu informații cheie este pus la dispoziție utilizând un alt suport durabil decât hârtia sau prin intermediul unui site internet, investitorilor de retail li se furnizează gratuit, la cerere, un exemplar pe suport de hârtie.
(4) Documentul cu informații-cheie poate fi furnizat utilizând un suport durabil altul decât hârtia dacă sunt întrunite următoarele condiții:
|
(a) |
utilizarea suportului durabil este adecvată în contextul tranzacțiilor dintre persoana care consiliază sau vinde sau intermediază vânzarea produsului de investiții și investitorul de retail; precum și |
|
(b) |
investitorul de retail a avut posibilitatea de a alege între informații pe suport de hârtie și pe suportul durabil și l-a ales pe acesta din urmă. |
(5) Documentul cu informații cheie poate fi pus la dispoziție prin intermediul unui site internet, dacă se adresează personal investitorului de retail sau dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
|
(a) |
furnizarea documentului cu informații-cheie prin intermediul unui site internet este adecvată în contextul tranzacțiilor dintre persoana care consiliază sau vinde , sau intermediază vânzarea produsului de investiții și investitorul de retail; |
|
(b) |
investitorul de retail a fost de acord ca documentul cu informații cheie să-i fie furnizat prin intermediul unui site internet; |
|
(c) |
investitorului de retail i-au fost notificate pe cale electronică adresa site-ului internet și locul de pe site unde poate fi consultat documentul cu informații cheie; |
|
(d) |
dacă documentul cu informații-cheie a fost modificat în conformitate cu articolul 10, cea mai recentă versiune este, de asemenea, pusă la dispoziția investitorului de retail; la cererea investitorului de retail, versiunile anterioare sunt, de asemenea, puse la dispoziție; |
|
(e) |
se asigură faptul că documentul cu informații cheie poate fi accesat pe site-ul internet pe toată perioada în care investitorul de retail poate avea nevoie, în mod rezonabil, să-l consulte. |
(6) În aplicarea alineatelor (4) și (5), furnizarea informațiilor pe un alt suport durabil decât hârtia sau prin intermediul unui site internet este considerată adecvată în contextul tranzacțiilor dintre persoana care vinde produsul de investiții și investitorul de retail, dacă există dovezi că acesta din urmă are acces constant la internet. Dovada se poate face prin furnizarea de către investitorul de retail a unei adrese de e-mail în scopul tranzacției respective.
CAPITOLUL IIa
INTERVENȚIA ASUPRA PRODUSELOR
Articolul 13a
Competențele de intervenție ale AES
(1) În conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 sau din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, AES monitorizează produsele de investiții sau instrumentele financiare care sunt comercializate, distribuite sau vândute în Uniune. AES pot analiza noile produse de investiții sau instrumente financiare înainte ca acestea să fie comercializate, distribuite sau vândute în Uniune, în cooperare cu autoritățile competente.
(2) În conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 sau din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, o autoritate europeană de supraveghere, atunci când are convingerea, pe baza unor motive întemeiate, că sunt îndeplinite condițiile de la alineatele (3)-(4) ale prezentului articol, poate interzice sau restricționa temporar în Uniune comercializarea, distribuția sau vânzarea de produse de investiții sau de instrumente financiare.
AES pot specifica condițiile în care interdicțiile sau restricțiile se aplică sau fac obiectul unor excepții.
(3) O AES ia o decizie în temeiul alineatului (2) doar în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
|
(a) |
acțiunea propusă contracarează o amenințare serioasă la adresa protecției investitorilor de retail sau a bunei funcționări și a integrității piețelor financiare ori a stabilității întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părți a acestuia; |
|
(b) |
cerințele de reglementare aplicabile produsului de investiții, instrumentului sau activității financiare în cauză în temeiul legislației Uniunii nu contracarează amenințarea; |
|
(c) |
una sau mai multe autorități competente nu au luat măsuri pentru contracararea amenințării sau măsurile luate nu contracarează în mod corespunzător amenințarea. |
În cazul în care condițiile prevăzute la primul paragraf sunt îndeplinite, AES poate impune o interdicție sau restricție, după cum este menționat la alineatul (2).
(4) Atunci când acționează în temeiul prezentului articol, AES trebuie să ia în considerare în ce măsura acțiunea:
|
(a) |
nu are un efect negativ asupra eficienței piețelor financiare sau asupra investitorilor de retail, care să fie disproporțional cu beneficiile acțiunii și nu |
|
(b) |
creează un risc de arbitraj de reglementare. În cazul în care una sau mai multe autorități competente au luat măsuri în temeiul dispozițiilor articolului 13b, AES poate lua oricare dintre măsurile menționate la alineatul (2) fără emiterea avizului prevăzut la articolul 13c. |
(5) Înainte de a decide în privința luării vreunei măsuri în temeiul prezentului articol, AES trebuie să informeze autoritățile competente cu privire la acțiunile pe care le propune.
(6) Înainte de a lua o decizie în conformitate cu alineatul (2), AES notifică intenția sa de a interzice sau de a restricționa un produs de investiții sau un instrument financiar, cu excepția cazului în care într-un interval de timp specificat se efectuează anumite modificări ale unor caracteristici ale produsului de investiții sau ale instrumentului financiar.
(7) Fiecare AES publică pe site-ul său internet o notificare cu privire la fiecare decizie de a lua vreo măsură în temeiul prezentului articol. Notificarea prezintă detalii privind interdicția sau restricția și precizează o dată ulterioară publicării notificării de la care măsurile vor intra în vigoare. Interdicțiile sau restricțiile se aplică doar acțiunilor întreprinse după intrarea în vigoare a măsurilor.
(8) AES competente examinează interdicțiile sau restricțiile impuse în conformitate cu alineatul (2) la intervale de timp corespunzătoare și cel puțin o dată la trei luni. Interdicția sau restricția expiră după respectivul termen de trei luni dacă nu este reînnoită.
(9) Acțiunile adoptate de AES în temeiul prezentului articol prevalează asupra oricăror acțiuni întreprinse anterior de o autoritate competentă.
(10) Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 23, care specifică criteriile și factorii care trebuie avuți în vedere de AES la determinarea apariției unor amenințări la adresa protecției investitorilor de retail sau a bunei funcționări și a integrității piețelor financiare, precum și la adresa stabilității întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părți a acestuia, la care se face referire la alineatul (3) litera (a). Respectivele acte delegate garantează că AES au capacitatea de a acționa, atunci când este cazul, din motive prudențiale, și că acestea nu trebuie să aștepte până când produsul de investiții sau instrumentul financiar este comercializat, distribuit sau vândut sau până când tipul de activitate sau practică a fost realizat înainte să ia măsuri.
Articolul 13b
Intervenția autorităților competente asupra produselor
(1) Creatorii de produse de investiții comunică documentul cu informații-cheie privind produsul de investiții autorității competente care reglementează produsul respectiv în statul membru în care produsul de investiții este comercializat, distribuit sau vândut.
(2) Creatorii de produse de investiții comunică actualizările aduse documentului cu informații-cheie, care reflectă modificările substanțiale definite de AES, autorității competente care reglementează produsul respectiv în statul membru în care produsul de investiții este comercializat, distribuit sau vândut.
(3) Autoritatea competentă poate asigura conformitatea conținutului din documentul cu informații-cheie cu dispozițiile din capitolul II al prezentului regulament înainte de comercializarea, distribuția sau vânzarea produsului de investiții.
(4) Autoritatea competentă poate analiza noile produse de investiții sau instrumente financiare înainte ca acestea să fie comercializate, distribuite sau vândute pe sau dinspre teritoriul statului membru.
(5) Pe sau dinspre teritoriul unui stat membru, autoritățile competente pot interzice sau restricționa:
|
(a) |
comercializarea, distribuția sau vânzarea de produse de investiții sau de instrumente financiare; |
|
(b) |
un tip de activitate sau de practică financiară. |
(6) Autoritățile competente pot lua măsura prevăzută la alineatul (6) în cazul în care dețin dovezi satisfăcătoare din care rezultă că:
|
(a) |
un produs de investiții, un instrument financiar, o activitate ori o practică financiară dă naștere la preocupări semnificative legate de protecția investitorilor sau reprezintă o amenințare serioasă la adresa bunei funcționări și a integrității piețelor financiare ori a stabilității întregului sistem financiar sau a unei părți a acestuia, într-unul sau mai multe state membre, inclusiv prin comercializarea, distribuirea, remunerarea sau oferirea de stimulente pentru produsul de investiții sau instrumentul financiar; |
|
(b) |
un instrument derivat ce are un efect dăunător asupra mecanismului de formare a prețurilor pe piața subiacentă; |
|
(c) |
cerințele de reglementare existente conform legislației Uniunii și aplicabile produsului de investiții, instrumentului, activității sau practicii financiare nu contracarează suficient riscurile menționate la litera (a), iar această situație nu ar fi abordată mai satisfăcător prin îmbunătățirea supravegherii sau asigurarea punerii în aplicare a cerințelor existente; |
|
(d) |
acțiunea este proporțională ținând seama de natura riscurilor identificate, de nivelul de sofisticare al investitorilor de retail sau al participanților de pe piață vizați și de efectul probabil al acțiunii asupra investitorilor de retail și participanților de pe piață care pot deține, utiliza sau beneficia de pe urma instrumentului sau a activității financiare respective; |
|
(e) |
autoritatea competentă s-a consultat în mod corespunzător cu autoritățile competente din alte state membre care ar putea fi afectate în mod semnificativ de respectiva acțiune precum și |
|
(f) |
acțiunea nu are un efect discriminatoriu asupra serviciilor sau activităților furnizate dintr-un alt stat membru. |
În cazul în care condițiile prevăzute la primul paragraf sunt îndeplinite, autoritatea competentă poate impune o interdicție sau o restricție asupra unui produs de investiții sau a unui instrument financiar care este comercializat, distribuit sau vândut către clienți pe sau dinspre teritoriul unui stat membru.
Interdicțiile sau restricțiile se pot aplica în condițiile sau pot face obiectul unor excepții specificate de autoritatea competentă.
(7) Înainte de a impune o interdicție sau o restricție în conformitate cu alineatul (5), autoritatea competentă notifică intenția sa de a interzice sau de a restricționa un produs de investiții sau un instrument financiar, cu excepția cazului în care într-un interval de timp specificat se efectuează anumite modificări ale unor caracteristici ale produsului de investiții sau ale instrumentului financiar.
(8) Autoritatea competentă nu impune o interdicție sau o restricție în temeiul prezentului articol decât în cazul în care, cu cel puțin o lună înainte de adoptarea măsurilor, ea notifică în scris sau printr-un alt mijloc agreat între părți, toate celelalte autorități competente implicate și AES precizând:
|
(a) |
instrumentul, activitatea sau practica financiară la care se raportează acțiunea propusă; |
|
(b) |
natura exactă a interdicției sau restricției propuse și momentul prevăzut pentru intrarea lor în vigoare precum și |
|
(c) |
dovezile pe baza cărora a luat decizia și din care rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la alineatul (6) . |
(9) În cazul în care perioada de timp necesară consultării prevăzute la alineatul (3) litera (e) și termenul de o lună prevăzut la alineatul (8) ar putea cauza pierderi ireversibile pentru consumatori, autoritatea competentă poate interveni temporar în temeiul prezentului articol pentru o perioadă care nu poate depăși trei luni. În acest caz, autoritatea competentă informează imediat toate celelalte autorități și AES cu privire la măsurile luate.
(10) Autoritatea competentă publică pe site-ul său internet o notificare privind orice fel de decizie de impunere a vreunei restricții sau interdicții menționate la alineatul (5). Notificarea prezintă detalii cu privire la respectivele interdicții sau restricții, o dată ulterioară publicării notificării, de la care măsurile vor intra în vigoare, precum și dovezile din care rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile enunțate la alineatul (6). Interdicția sau restricția se aplică doar acțiunilor întreprinse după publicarea notificării.
(11) Autoritatea competentă retrage interdicția sau restricția în cazul în care condițiile enunțate la alineatul (6) nu se mai aplică.
(12) Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 23, care specifică criteriile și factorii care trebuie avuți în vedere de autoritățile competente la determinarea apariției unor amenințări la adresa protecției investitorilor sau a bunei funcționări și a integrității piețelor financiare, precum și la adresa stabilității întregului sistem financiar din Uniune sau a unei părți a acestuia, la care se face referire la alineatul (3) litera (a).
Articolul 13c
Coordonarea rolului autorităților europene de supraveghere
(1) Fiecare AES are rol de mediator și coordonator în raport cu măsurile luate de autoritățile competente în temeiul articolului 13b. Fiecare AES se asigură în special că acțiunile întreprinse de autoritățile competente sunt justificate și proporționale și, după caz, că autoritățile competente au o abordare coerentă.
(2) După primirea notificării în conformitate cu articolul 13b privind orice fel de acțiune care urmează a fi impusă în temeiul articolului respectiv, AES adoptă un aviz prin care își precizează poziția în legătură cu caracterul justificat și proporțional al interdicției sau al restricției. În cazul în care AES consideră că este necesar ca alte autorități competente să ia măsuri pentru a contracara riscul, ea precizează și acest lucru în avizul său. Avizul se publică pe site-ul internet al AES.
(3) În cazul în care o autoritate competentă intenționează să ia sau ia măsuri contrare unui aviz adoptat de o AES în temeiul alineatului (2) ori refuză să ia măsuri, contrar respectivului aviz, ea publică imediat pe site-ul său internet o notificare furnizând o expunere exhaustivă a motivelor sale.
Articolul 13d
Comunicarea taxelor și costurilor
Persoana care vinde produsul de investiții furnizează într-un document separat de documentul cu informații-cheie următoarele informații:
|
1. |
Toate taxele menționate la articolul 8 alineatul (2) litera (c) sunt comunicate în mod cumulativ. Ele nu sunt reclasificate ca făcând parte din investiție atunci când apar la niveluri inferioare ale investiției. |
|
2. |
Taxele aferente consultanței pentru investiții nu se bazează pe rate procentuale forfetare, cu excepția cazului în care investitorul obține acordul prealabil. Dacă este convenită o rată procentuală forfetară, persoana care vinde produsul de investiții furnizează informații complete cu privire la ce va însemna aceasta pe perioada investiției, sau pentru o perioadă de timp solicitată de investitor. |
|
3. |
Persoana care vinde produsul de investiții sau care oferă consultanță investitorului furnizează acestuia din urmă o defalcare a timpului petrecut în legătură cu această consultanță, iar aceasta se comunică sub formă de minute sau ore, pe baza cărora este calculat un tarif orar, cu excepția cazului în care este convenită o rată procentuală forfetară astfel cum este menționat la alineatul (2). |
Articolul 13e
Gestionarea riscurilor
(1) Creatorul produsului de investiții utilizează un sistem de gestionare a riscurilor care să îi permită să controleze și să aprecieze în orice moment profilul de risc al produsului de investiții.
Aceasta folosește un sistem care să permită evaluarea precisă și independentă a valorilor instrumentelor derivate în afara pieței reglementate.
El comunică în mod regulat autorităților competente din statul său membru de origine tipurile de instrumente financiare derivate, riscurile inerente, limitele cantitative, precum și metodele alese pentru estimarea riscurilor asociate tranzacțiilor asupra instrumentelor financiare derivate pentru fiecare produs.
(2) Creatorul produsului de investiții se asigură că expunerea globală a produsului de investiții legată de instrumentele financiare derivate nu depășește valoarea totală a produsului de investiții.
Expunerea este calculată ținând seama de valoarea curentă a activelor-suport, de riscul contrapărții, de evoluția pieței și de perioada de timp rămasă până la lichidarea pozițiilor.
În cazul în care valorile mobiliare sau instrumentele pieței monetare conțin un instrument financiar derivat, instrumentul financiar derivat trebuie luat în considerare la aplicarea cerințelor prezentului articol.
(3) Calculul valorii la risc ar trebui să fie realizat în conformitate cu următorii parametri:
|
(a) |
un interval de încredere unilateral de 99 %; |
|
(b) |
o perioadă de deținere echivalentă cu o lună (20 de zile lucrătoare); precum și |
|
(c) |
o perioadă eficientă de observație (istorie) a factorilor de risc de cel puțin trei ani (750 de zile lucrătoare), cu excepția cazului în care o perioadă de observație mai scurtă este justificată de o creștere semnificativă a volatilității prețurilor (de exemplu, din cauza unor condiții de piață extreme). |
(4) AES elaborează proiecte de standarde de reglementare pentru a stabili:
|
(a) |
orientări privind măsurarea riscurilor și calculul expunerii globale a produselor de investiții vândute investitorilor de retail; |
|
(b) |
orientări privind indicii financiari. |
AES înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la data de […].
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 13f
Norme privind plata
(1) Plata unui produs de investiții nu:
|
(a) |
include o serie de categorii de mecanisme, evenimente sau active care implică un risc de interpretare greșită; |
|
(b) |
este condiționată de producerea unor evenimente neobișnuite pentru investitorii de retail, cum ar fi nivelul capitalului reglementat al unei instituții financiare; sau |
|
(c) |
include caracteristici de împachetare care profită de deviațiile de comportament ale investitorilor de retail. |
(2) AES elaborează orientări care asigură îndrumare suplimentară privind condițiile menționate la alineatul (1).
CAPITOLUL III
RECLAMAȚII, DESPĂGUBIRI, COOPERARE
Articolul 14
Creatorul produsului de investiții și persoana care vinde produsul de investiții instituie proceduri și măsuri adecvate pentru a se asigura că:
|
(a) |
investitorii de retail dispun de o modalitate eficientă de a depune o reclamație împotriva creatorului produsului de investiții și, prin urmare, de o procedură de despăgubire; |
|
(b) |
investitorii de retail care depun o reclamație în legătură cu documentul cu informații-cheie sau cu anexa la documentul cu informații-cheie primesc un răspuns pe fond într-un timp cât mai scurt și în mod corespunzător ; precum și că |
|
(c) |
procedurile eficiente de despăgubire sunt, de asemenea, disponibile pentru investitorii de retail în eventualitatea litigiilor transfrontaliere, în special în cazul în care creatorul produsului de investiții este situat într-un alt stat membru sau într-o țară terță. |
Articolul 15
(1) În conformitate cu Directiva privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum [2011/0373(COD)] și cu Regulamentul privind soluționarea online a disputelor în materie de consum [2011/0374(COD)], statele membre se asigură că atunci când un investitor de retail inițiază o procedură de soluționare alternativă a litigiilor prevăzută în legislația națională împotriva unui creator de produse de investiții sau a unei persoane care vinde produse de investiții având ca obiect drepturi sau obligații prevăzute în prezentul regulament, creatorul de produse de investiții sau persoana care vinde produse de investiții participă la procedura respectivă dacă :
|
(a) |
procedura are ca rezultat decizii care pot avea caracter obligatoriu pentru creatorul produsului de investiții sau pentru persoana care vinde produsul de investiții ; |
|
(b) |
termenul pentru intentarea unei acțiuni în justiție este suspendat pe durata procedurii de soluționare alternativă a litigiilor; |
|
(c) |
termenul de prescripție al reclamației este suspendat pe durata procedurii; |
|
(d) |
procedura este gratuită sau disponibilă în schimbul achitării unei taxe simbolice , conform legislației naționale; |
▌
(1a) Statele membre se asigură că, atunci când entitățile de soluționare alternativă a litigiilor sunt autorizate să instituie praguri monetare prestabilite pentru a limita accesul la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, pragurile nu sunt stabilite la un nivel care să împiedice semnificativ accesul consumatorilor la prelucrarea reclamațiilor de către entitățile de soluționare alternativă a litigiilor.
(2) Statele membre înștiințează Comisia cu privire la entitățile competente să desfășoare procedurile menționate la alineatul (1) până la [a se insera data exactă, la 6 luni de la data intrării în vigoare/aplicării prezentului regulament]. Ele informează fără întârziere Comisia cu privire la orice modificare ulterioară legată de entitățile respective.
(3) Entitățile competente să desfășoare procedurile menționate la alineatul (1) cooperează între ele pentru soluționarea litigiilor transfrontaliere care decurg din prezentul regulament.
Articolul 15a
Informații privind soluționările alternative ale litigiilor
(1) Statele membre se asigură că creatorul de produse de investiții sau persoana care vinde produse de investiții informează investitorul de retail cu privire la entitățile de soluționare alternativă a litigiilor care le reglementează activitatea și care sunt competente să se ocupe de potențialele litigii dintre acestea și investitorul de retail. Acestea precizează, de asemenea, dacă se angajează sau dacă sunt obligate să recurgă la aceste entități în vederea soluționării litigiilor cu investitorii de retail.
(2) Informațiile menționate la alineatul (1) sunt formulate în mod clar, inteligibil și ușor accesibil pe site-ul internet al comercianților, în cazul în care acesta există, și, dacă este cazul, în termenii și condițiile generale ale contractelor de vânzare sau de prestare de servicii dintre comerciant și consumator.
(3) Statele membre se asigură că, în cazul în care litigiul dintre un investitor de retail și un creator de produse de investiții sau o persoană care vinde produse de investiții pe teritoriul lor nu ar putea fi soluționat ca urmare a unei reclamații depuse de investitorul de retail direct la creatorul de produse de investiții sau la persoana care vinde produse investiții, aceasta din urmă furnizează investitorului de retail informațiile menționate la alineatul (1), precizând dacă va apela la entitățile competente de soluționare alternativă a litigiilor pentru a soluționa respectivul litigiu. Aceste informații sunt furnizate pe suport de hârtie sau pe un alt suport durabil.
Articolul 15b
Soluționări colective alternative ale litigiilor
Statele membre pot menține sau introduce proceduri alternative de soluționare a litigiilor care vizează litigiile identice sau similare dintre creatorul de produse de investiții, persoana care vinde produse de investiții și mai mulți investitori de retail. Sistemele alternative de soluționare a litigiilor pentru litigiile și acțiunile în despăgubire individuale și colective sunt proceduri complementare, care nu se exclud reciproc.
Articolul 16
În scopul aplicării prezentului regulament, autoritățile competente cooperează între ele și cu entitățile responsabile de procedurile extrajudiciare de reclamație și despăgubire menționate la articolul 15.
Mai precis, autoritățile competente își comunică, fără întârzieri nejustificate, informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin în temeiul prezentului regulament.
Articolul 17
(1) Statele membre aplică Directiva 95/46/CE în cazul prelucrării datelor cu caracter personal efectuate pe teritoriul lor în temeiul prezentului regulament.
(2) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către AEB, AEAPO și AEVMP.
CAPITOLUL IV
SANCȚIUNI ADMINISTRATIVE ȘI ALTE MĂSURI
Articolul 18
(1) Statele membre adoptă norme care prevăd sancțiuni administrative și alte măsuri adecvate aplicabile în situațiile care constituie încălcări ale prevederilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura implementarea acestora. Sancțiunile și măsurile respective trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive.
Până la data de [la 24 de luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament], statele membre notifică normele menționate în primul paragraf Comisiei și Comitetului comun al AES. Totodată, ele notifică fără întârziere Comisiei și Comitetului comun al AES orice modificare ulterioară a normelor respective.
(2) ▌Autoritățile competente dispun, conform legislației naționale, de competențe de supraveghere și de investigație, puse la dispoziția lor întrucât este necesar să își îndeplinească atribuțiile în conformitate cu prezentul regulament .
(2a) În exercitarea prerogativelor prevăzute la articolul 19, autoritățile competente cooperează îndeaproape pentru a se asigura că sancțiunile administrative și alte măsuri conduc la obținerea rezultatelor vizate de prezentul regulament și își coordonează acțiunile pentru a evita dublarea eforturilor sau suprapunerile în aplicarea sancțiunilor administrative și a altor măsuri în cazurile transfrontaliere.
Articolul 19
(1) Prezentul articol se aplică oricărei încălcări a prezentului regulament.
▌
(2) Statele membre se asigură că autoritățile competente sunt abilitate să impună cel puțin următoarele sancțiuni și alte măsuri administrative:
|
(a) |
un ordin prin care se interzice comercializarea unui produs de investiții; |
|
(b) |
un ordin prin care se suspendă comercializarea unui produs de investiții; |
|
(c) |
un avertisment care se publică și care identifică persoana responsabilă și natura încălcării; |
|
(d) |
un ordin care prevede publicarea unei noi versiuni a documentului cu informații-cheie; |
|
(da) |
în cazul unei persoane juridice, amenzi administrative de până la 10 % din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice din exercițiul financiar precedent; în cazul în care persoana juridică este o filială a unei întreprinderi-mamă, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală rezultată din conturile consolidate ale întreprinderii-mamă principale din exercițiul financiar precedent; |
|
(db) |
în cazul unei persoane fizice, amenzi administrative de până la 5 000 000 EUR sau, pentru statele membre în care euro nu este moneda oficială, valoarea echivalentă în moneda națională la cursul de schimb din …[data intrării în vigoare a prezentului regulament]. |
(3) Statele membre se asigură că, atunci când autoritățile competente impun una sau mai multe sancțiuni și alte măsuri administrative în conformitate cu alineatul (2), autoritățile respective sunt abilitate să emită sau să ceară creatorului produsului de investiții sau persoanei care vinde produsul de investiții să emită o comunicare directă adresată investitorului de retail interesat, prin care să-l informeze pe acesta cu privire la ▌sancțiunea administrativă sau la altă măsură de sancționare și să-i indice unde pot fi depuse reclamațiile sau cererile de despăgubire.
Articolul 20
Autoritățile competente aplică ▌sancțiunile administrative și celelalte măsuri menționate la articolul 19 alineatul (2) ținând cont de toate circumstanțele relevante, inclusiv de următoarele:
|
(a) |
gravitatea și durata încălcării; |
|
(b) |
gradul de răspundere a persoanei fizice sau juridice responsabile; |
|
(c) |
impactul încălcării asupra intereselor investitorului de retail; |
|
(d) |
comportamentul cooperant al persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcare; |
|
(e) |
eventualele încălcări comise anterior de persoana fizică sau juridică responsabilă; |
|
(ea) |
toate măsurile luate de persoana responsabilă pentru a preveni repetarea acestei încălcări pe viitor; |
|
(eb) |
orice despăgubire acordată investitorilor de retail de către persoana responsabilă ca urmare a încălcării . |
Articolul 21
(1) În cazul în care a făcut publice ▌sancțiuni administrative și alte măsuri , autoritatea competentă raportează simultan aceste ▌sancțiuni administrative și alte măsuri către AES.
(2) Statele membre transmit anual către AES competentă informații agregate privind ▌sancțiunile administrative și celelalte măsuri impuse în conformitate cu articolul 18 și articolul 19 alineatul (2).
(3) AES publică aceste informații într-un raport anual.
Articolul 22
Sancțiunile și celelalte măsuri impuse pentru încălcările menționate la articolul 19 alineatul (1) sunt făcute publice fără întârzieri nejustificate, incluzând cel puțin informații privind tipul de încălcare a prezentului regulament și identitatea persoanelor responsabile ▌. Autoritățile competente pot reține identitatea entității care face obiectul unor sancțiuni administrative sau altor măsuri pe site-ul lor după nu mai puțin de cinci ani .
▌
CAPITOLUL IV
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 23
(1) Se conferă Comisiei competența de a adopta acte delegate, sub rezerva condițiilor prevăzute în prezentul articol.
(2) Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 8 alineatul (5), la articolul 10 alineatul (2), la articolul 12 alineatul (4) , la articolul 13a alineatul (10) și la articolul 13b alineatul (9) este conferită Comisiei pentru o perioadă de [ doi ani] începând de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Delegarea de competențe se prelungește tacit pentru perioade de timp identice ca durată, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune unei astfel de prelungiri cel târziu cu trei luni înainte de expirarea fiecărei perioade.
(3) Delegarea competențelor menționată la articolul 8 alineatul (5), la articolul 10 alineatul (2), la articolul 12 alineatul (4) , la articolul 13a alineatul (10) și la articolul 13b alineatul (9) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării competenței specificate în decizia respectivă. Revocarea intră în vigoare în ziua următoare datei publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară specificată în decizie. Revocarea nu aduce atingere validității actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4) Imediat ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 8 alineatul (5), al articolului 10 alineatul (2), al articolului 12 alineatul (4) , al articolului 13a alineatul (10) și al articolului 13b alineatul (9) intră în vigoare numai dacă nici Parlamentul European, nici Consiliul nu se opun în termen de două luni de la data la care le-a fost notificat actul în cauză sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu vor obiecta. Acest termen se prelungește cu [două luni] la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
(5a) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, 1094/2010 și 1095/2010, termenul în care Parlamentul European și Consiliul se pot opune în cazul aprobării de către Comisie a proiectului de standarde tehnice de reglementare fără modificări este de două luni [din cauza complexității și volumului aspectelor acoperite]. Acest termen poate fi prelungit o singură dată la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, pentru încă o lună.
Articolul 23a
Dispoziții suplimentare privind proiectul de standarde tehnice de reglementare
(1) Fără a se aduce atingere termenului prevăzut pentru prezentarea proiectului de standarde tehnice de reglementare către Comisie, programul prezentărilor este agreat, specificându-se textele sau grupurile de texte care trebuie prezentate cu 12, 18 și 24 de luni în avans.
(2) Comisia nu adoptă standarde tehnice de reglementare într-un mod care, în timpul vacanțelor, reduce perioada de control alocată Parlamentului European, inclusiv prelungirea, la mai puțin de două luni.
(3) AES pot consulta Parlamentul European în etapa de elaborare a standardelor tehnice de reglementare, în special în cazul în care există preocupări cu privire la domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(4) În cazul în care comisia competentă a Parlamentului European a respins standardele tehnice de reglementare și mai sunt mai puțin de două săptămâni până la începerea următoarei ședințe plenare, Parlamentul European poate extinde suplimentar perioada prevăzută pentru formularea de obiecții menționată la articolul 23 alineatul (5a) până la data celei de-a doua ședințe plenare.
(5) În cazul respingerii unui standard tehnic de reglementare și în cazul în care aspectele identificate au un domeniu de aplicare limitat, Comisia poate adopta un calendar accelerat pentru elaborarea proiectelor modificate.
(6) Comisia se asigură că toate întrebările echipei de examinare a Parlamentului European, adresate în mod oficial prin intermediul președintelui comisiei competente, primesc un răspuns prompt înaintea adoptării proiectului de standard tehnic de reglementare.
Articolul 24
(1) Societățile de administrare și societățile de investiții menționate la articolul 2 alineatul (1) și la articolul 27 din Directiva 2009/65/CE și persoanele care comercializează unități ale OPCVM-urilor, așa cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) din directiva respectivă, sunt exonerate de obligațiile prevăzute în prezentul regulament până la … [ trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].
(1a) Administratorii fondurilor de investiții alternative, definiți la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (13) și persoanele care vând unități ale fondurilor de investiții alternative conform definiției de la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din respectiva directivă sunt scutiți de obligațiile din prezentul regulament până la … [trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], cu condiția să furnizeze un document cu informații-cheie pentru investitori conform legislației naționale, în conformitate cu articolul 78 din Directiva 2009/65/CE sau cu dispozițiile relevante din dreptul național.
Articolul 25
(1) La … [patru ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], Comisia procedează la revizuirea acestuia. Revizuirea include o examinare generală privind aplicarea practică a normelor prevăzute în prezentul regulament, ținând cont de evoluțiile de pe piața produselor de investiții de retail. ▌Revizuirea analizează totodată posibilitatea unei extinderi a domeniului de aplicare a prezentului regulament la alte produse financiare noi sau inovatoare distribuite în cadrul Uniunii .
(2) După consultarea comitetului mixt al AES, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului, însoțit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.
(2a) De la … [data intrării în vigoare a prezentului regulament], creatorii de investiții vor elabora documentul cu informații-cheie în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și vor fi scutiți de obligația de a prezenta un rezumat al prospectului în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2003/71/CE.
Articolul 26
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Regulamentul se aplică de la …[doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] .
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la …,
Pentru Parlamentul European
Președintele
Pentru Consiliu
Președintele
(1) Chestiunea a fost retrimisă spre reexaminare comisiei competente în conformitate cu articolul 57 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul de procedură (A7-0368/2013).
(*1) Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.
(4) Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (JO L 145, 30.4.2004, p. 1).
(5) Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (JO L 9, 15.1.2003, p. 3).
(6) Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 345, 31.12.2003, p. 64).
(7) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
(8) Texte adoptate, P7_TA(2013)0012.
(9) Directiva 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE (JO L 271, 9.10.2002, p. 16).
(10) Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum) (JO L 165, 18.6.2013, p. 63).
(11) Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (JO L 331, 15.12.2010, p. 12), Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) (JO L 331, 15.12.2010, p. 48) și Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).
(12) Directiva 2002/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 iunie 2002 de modificare a Directivei 97/67/CE privind continuarea deschiderii spre concurență a serviciilor poștale ale Comunității (JO L 176, 5.7.2002, p. 21).
(13) Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).