26.2.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 75/322


P7_TA(2013)0313

Adoptarea monedei euro de către Letonia la 1 ianuarie 2014 *

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 3 iulie 2013 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind adoptarea de către Letonia a monedei euro la 1 ianuarie 2014 (COM(2013)0345 – C7-0183/2013 – 2013/0190(NLE))

(Procedura de consultare)

(2016/C 075/46)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2013)0345),

având în vedere raportul de convergență din 2013 al Comisiei (COM(2013)0341) și raportul de convergență al Băncii Centrale Europene din iunie 2013 privind Letonia,

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește raportul de convergență din 2013 al Comisiei privind Letonia (SWD(2013)0196),

având în vedere Rezoluția sa din 1 iunie 2006 privind extinderea zonei euro (1),

având în vedere Rezoluția sa din 20 iunie 2007 privind îmbunătățirea procesului de consultare a Parlamentului European cu privire la procedurile de extindere a zonei euro (2),

având în vedere articolul 140 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C7-0183/2013),

având în vedere articolul 83 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0237/2013),

A.

întrucât articolul 140 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede realizarea unui grad înalt de convergență durabilă, analizând în ce măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele criterii: realizarea unui grad înalt de stabilitate a prețurilor, caracterul solid al finanțelor publice, respectarea limitelor normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb, și caracterul durabil al convergenței atinse de statul membru și al participării sale la mecanismul ratei de schimb din Sistemul Monetar European, care se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung (criteriile de la Maastricht);

B.

întrucât Letonia a respectat criteriile de la Maastricht în conformitate cu articolul 140 din TFUE și cu Protocolul nr. 13 privind criteriile de convergență anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la TFUE;

C.

întrucât raportorul a vizitat Letonia pentru a evalua gradul de pregătire al acestei țări în vederea aderării la zona euro;

D.

întrucât poporul leton a depus eforturi extraordinare pentru a depăși criza financiară și și-a reluat evoluția în direcția competitivității și a creșterii economice,

1.

aprobă propunerea Comisiei;

2.

este în favoarea adoptării monedei euro de către Letonia la 1 ianuarie 2014;

3.

observă că evaluarea realizată de către Comisie și de către Banca Centrală Europeană (BCE) a avut loc pe fundalul crizei financiare mondiale ce a afectat perspectivele de convergență nominală pentru multe alte state membre și a provocat, în special, o modificare ciclică semnificativă în sens descendent a ratelor inflației;

4.

constată, în special, că criza financiară mondială a afectat profund Letonia în ceea ce privește sărăcia, șomajul și evoluțiile demografice; îndeamnă Letonia și partenerii săi din cadrul Uniunii să pună în aplicare standarde macroprudențiale stricte cu scopul de a evita fluxurile nesustenabile de capital și tendințele de creștere excesivă a creditelor constatate în perioada anterioară crizei;

5.

observă că Letonia îndeplinește criteriile, deoarece guvernul leton și poporul leton au depus eforturi hotărâte, credibile și susținute; subliniază că sustenabilitatea generală a situației macroeconomice și financiare va depinde de punerea în aplicare a unor reforme echilibrate și cuprinzătoare, având drept scop să reconcilieze disciplina cu solidaritatea și investițiile durabile pe termen lung, nu numai în Letonia, ci și în cadrul uniunii economice și monetare în ansamblu;

6.

observă că, în cadrul raportului său de convergență din 2013, BCE și-a exprimat unele preocupări cu privire la sustenabilitatea pe termen lung a convergenței economice a Letoniei; subliniază în special următoarele observații și recomandări din acest raport:

aderarea la o uniune monetară presupune renunțarea la instrumentele monetare și cele legate de cursul de schimb și implică o importanță crescută a flexibilității și a rezistenței interne; prin urmare, autoritățile ar trebui să aibă în vedere modalități pentru consolidarea suplimentară a instrumentelor alternative de politică contraciclică aflate la dispoziția lor, pe lângă măsurile adoptate începând din 2009;

Letonia trebuie să continue să evolueze în direcția unei consolidări fiscale generalizate, în conformitate cu cerințele Pactului de stabilitate și de creștere, precum și să pună în aplicare și să respecte un cadru fiscal care să îi permită să evite revenirea la politici prociclice în viitor;

atât nevoia de a asigura un mediu instituțional mai solid, cât și faptul că economia subterană, deși se află în declin, este considerată a fi în continuare relativ extinsă presupun nu doar pierderi ale veniturilor publice, ci și denaturări ale concurenței și au un efect negativ asupra competitivității Letoniei, reducând atractivitatea acestei țări ca destinație pentru investițiile străine directe, ceea ce creează obstacole în calea investițiilor pe termen lung și a productivității; consideră că aceste aspecte trebuie luate în considerare cu seriozitate, în special dacă actualele tendințe în ceea ce privește inflația și fluxurile financiare sunt inversate; consideră, cu toate acestea, că preocupările menționate nu modifică evaluarea generală pozitivă cu privire la adoptarea monedei euro de către Letonia;

7.

solicită guvernului leton să-și mențină atitudinea prudentă față de politica bugetară, precum și politicile sale globale de stabilitate, anticipând posibile dezechilibre macroeconomice și riscuri pentru stabilitatea prețurilor în viitor și corectând totodată dezechilibrele identificate de Comisie în cadrul raportului privind mecanismul de alertă; constată că stabilitatea prețurilor în Letonia depinde în mare măsură de dinamica prețurilor la produsele de bază, datorită eficienței energetice scăzute și a nivelului ridicat de importuri de energie provenind dintr-o singură sursă care intră în compoziția coșului consumatorului la nivel național; invită guvernul leton să facă progrese în acest domeniu și să își intensifice eforturile generale pentru a atinge toate obiectivele naționale prevăzute în Strategia UE 2020;

8.

este preocupat de sprijinul scăzut pe care îl acordă în prezent cetățenii letoni pentru adoptarea monedei euro; solicită guvernului și autorităților letone să comunice în mod mai activ cu cetățenii letoni pentru a asigura un sprijin public mai puternic pentru adoptarea monedei euro; solicită guvernului și autorităților letone să continue campania de informare și comunicare pentru ca toți cetățenii letoni să fie informați;

9.

solicită guvernului leton să abordeze deficiențele structurale de pe piața muncii prin intermediul unor reforme structurale și educaționale adecvate; solicită, în special, guvernului leton să abordeze problemele legate de nivelul sărăciei și de inegalitățile salariale tot mai mari;

10.

recunoaște stabilitatea sectorului bancar leton pe durata ultimilor trei ani; subliniază totuși că modelul de afaceri în sectorul bancar s-a confruntat cu provocări serioase în prima etapă a crizei financiare globale; subliniază că, în acel moment, prăbușirea sistemului financiar al Letoniei a putut fi împiedicată doar printr-o operațiune de salvare a UE-FMI; salută reformele recente care au vizat consolidarea cadrului de reglementare aplicabil băncilor letone care acceptă depozite din partea nerezidenților; solicită autorităților letone să asigure supravegherea strictă a respectivelor bănci, precum și implementarea unor măsuri suplimentare adecvate pentru gestionarea riscurilor; solicită, în continuare, autorităților letone să rămână vigilente cu privire la posibilele dezechilibre dintre structurile de maturitate a activelor și a pasivelor existente în sistemul bancar, care pot fi considerate a fi un pericol pentru stabilitatea financiară;

11.

solicită autorităților letone să mențină cursul actual al pregătirilor practice pentru a asigura un proces de tranziție lină; invită guvernul leton să instituie mecanisme adecvate de control pentru a se asigura că introducerea monedei euro nu este folosită pentru creșterea mascată a prețurilor;

12.

invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenționează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

13.

regretă intervalul de timp extrem de scurt în care i s-a solicitat Parlamentului să își prezinte avizul în conformitate cu articolul 140 TFUE; solicită Comisiei și statelor membre care intenționează să adopte euro să stabilească un calendar adecvat pentru a permite Parlamentului să își prezinte avizul pe baza unei dezbateri mai cuprinzătoare și mai incluzive;

14.

solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea Comisiei;

15.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite poziția sa Consiliului, Comisiei, Băncii Centrale Europene, Eurogrupului și guvernelor statelor membre.


(1)  JO C 298 E, 8.12.2006, p. 249.

(2)  JO C 146 E, 12.6.2008, p. 251.