13.9.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
CE 264/96 |
Joi, 24 mai 2012
Continuarea și mărirea sprijinului pentru vaccinări în țările în curs de dezvoltare
P7_TA(2012)0230
Declarația Parlamentului European din 24 mai 2012 privind continuarea și mărirea sprijinului pentru vaccinări în țările în curs de dezvoltare
2013/C 264 E/17
Parlamentul European,
— |
având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură, |
A. |
întrucât bolile care pot fi prevenite prin vaccinare, printre care hepatita, rujeola, boala pneumococică, diareea cu rotavirus și febra galbenă, constituie o cauză majoră de deces al copiilor din lumea în curs de dezvoltare; |
B. |
întrucât prevalența bolilor constituie o piedică în ceea ce privește realizarea unei dezvoltări socio-economice sustenabile; |
C. |
întrucât se știe că bolile care pot fi prevenite prin vaccinare afectează femeile și bărbații în mod diferit; |
D. |
întrucât femeile alcătuiesc o jumătate din populația globului, iar dezvoltarea și sănătatea nu pot fi realizate dacă glasul lor este ignorat; |
E. |
întrucât sănătatea de bază – spitalele, doctorii, asistentele, echipamentul medical și așa mai departe – este de o importanță vitală și nu ar trebui neglijată; |
F. |
întrucât Alianța Mondială pentru Vaccinuri și Imunizare (GAVI) și-a câștigat recunoașterea ca instrument de mare eficiență cu ajutorul căruia pot fi atinse obiectivele în materie de dezvoltare și cele umanitare; |
G. |
întrucât, în deceniul trecut, GAVI a înregistrat progrese însemnate în ceea ce privește salvarea vieților și extinderea acoperirii prin imunizare a celor mai sărace țări ale lumii și, ca rezultat, au fost imunizați peste 288 milioane de copii și au fost prevenite mai mult de cinci milioane de viitoare decese; |
H. |
întrucât, în pofida acestor progrese, în fiecare an 1,7 milioane de copii mor din cauza bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare; |
1. |
felicită Comisia pentru sprijinul acordat GAVI prin intermediul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare și al Fondului european de dezvoltare în perioada 2003 – 2012; |
2. |
îndeamnă Comisia ca, în cadrul viitoarelor sale acțiuni externe, să se angajeze în continuare în reducerea numărului de decese care pot fi prevenite prin vaccinare; |
3. |
încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor (1), parlamentelor statelor membre. |
(1) Lista semnatarilor este publicată în anexa 1 la procesul-verbal din 24 mai 2012 (P7_PV(2012)05-24(ANN1)).