24.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 19/8


Aviz de expirare a anumitor măsuri antidumping

2012/C 19/05

Ca urmare a publicării unui aviz de expirare iminentă (1), în urma căruia nu s-a introdus nicio cerere de reexaminare argumentată în mod corespunzător, Comisia notifică faptul că măsura antidumping menționată mai jos a expirat.

Prezentul aviz este publicat în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (2).

Produs

Țara (țările) de origine sau de export

Măsuri

Referință

Data expirării (3)

Alcool furfurilic

Republica Populară Chineză

Taxă antidumping

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1202/2009 al Consiliului (JO L 323, 10.12.2009, p. 48) astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 195/2010 al Consiliului (JO L 60, 10.3.2010, p. 1)

10.12.2011


(1)  JO C 47, 15.2.2011, p. 10.

(2)  JO L 343, 22.12.2009, p. 51.

(3)  Măsura expiră la miezul nopții zilei menționate în această coloană.