EXPUNERE DE MOTIVE

1.           CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Articolul 397 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (denumită în continuare „Directiva TVA”)[1] prevede că „Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, adoptă măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive”.

Pe această bază, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului[2] (denumit în continuare „regulamentul de punere în aplicare privind TVA”), care stabilește regulile privind modul de aplicare a anumitor dispoziții din Directiva TVA și, de asemenea, consacră în legislație o serie de orientări convenite de Comitetul TVA începând din 1977.

Părți mari din Regulamentul de punere în aplicare privind TVA se referă la modificările legate de normele privind locul prestării serviciilor introduse în 2008 (prin „pachetul TVA”)[3]). Unele dintre aceste schimbări necesită clarificări suplimentare, în special cele referitoare la servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și televiziune și servicii electronice prestate persoanelor neimpozabile, care, începând din 2015, devin impozabile în statul membru în care clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită. Prestatorii de astfel de servicii vor trebui să se identifice în scopuri de TVA și să declare TVA în statul membru respectiv.

S-au luat deja măsuri pentru a pune în aplicare regimuri speciale pentru acei prestatori care nu sunt stabiliți în statul membru de impozitare[4]. Sunt necesare măsuri suplimentare pentru a garanta că normele care reglementează locul prestării acestor servicii sunt aplicate în mod uniform. Este esențial să se modifice Regulamentul de punere în aplicare privind TVA pentru a stabili modul în care trebuie aplicate dispozițiile relevante din Directiva TVA.

Aceste măsuri trebuie adoptate de Consiliu cât mai curând posibil și, în orice caz, până la sfârșitul anului 2013, pentru a le oferi întreprinderilor și statelor membre suficient timp să se pregătească pentru modificările respective.

Prezenta propunere și definițiile pe care aceasta le conține nu aduc atingere rezultatului discuțiilor în curs privind aplicarea de cote reduse de TVA pentru produsele și serviciile online.

Contextul general

Serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice se impozitează, în general, în locul în care clientul este stabilit sau își are reședința[5]. Totuși, în cazul în care prestatorul este stabilit în UE, iar clientul este o persoană neimpozabilă, prestarea este în prezent impozitată în locul în care este stabilit prestatorul.

De la 1 ianuarie 2015, toate serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice vor fi impozabile în locul de apartenență al clientului (cu excepția cazului în care se aplică regula privind utilizarea si exploatarea efectivă), chiar dacă clientul este o persoană neimpozabilă. În cazul persoanelor neimpozabile, prestatorii din UE și din afara UE vor trebui să determine locul în care clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită. În lipsa unui număr de identificare în scopuri de TVA (care este, de obicei, rezervat persoanelor impozabile) pentru orientare, prestatorul va trebui să se bazeze într-o oarecare măsură pe informațiile furnizate de client.

Pentru a asigura securitatea juridică și a evita dubla impozitare sau neimpozitarea, prestatorii au nevoie de reguli clare și obligatorii privind modul de realizare a acestui lucru.

2.           REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI

Consultarea părților interesate

În vederea determinării domeniilor în care sunt necesare măsuri de punere în aplicare pentru a asigura aplicarea uniformă a dispozițiilor Directivei TVA, statele membre și întreprinderile au fost consultate pe larg în cursul unui seminar Fiscalis. Schimburi de opinii au avut de asemenea loc la o reuniune a unui grup de experți compus din reprezentanți ai statelor membre, denumit Grupul de lucru nr. 1[6], precum și în cursul unei reuniuni de experți ad hoc la care au participat întreprinderile.

Obținerea și utilizarea avizului experților externi

Nu a fost necesară consultarea experților externi.

Evaluarea impactului

Măsurile în cauză sunt de natură pur tehnică și privesc numai stabilirea modului de aplicare a dispozițiilor adoptate deja de Consiliu. Prin urmare, nu este necesară o evaluare a impactului.

3.           ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

Principiul subsidiarității

Principiul subsidiarității se aplică în măsura în care propunerea nu intră în sfera competenței exclusive a UE. Obiectivele propunerii nu pot fi realizate într-o măsură suficientă de statele membre.

Deși statele membre sunt responsabile cu transpunerea legislației UE în legislația națională, este esențial ca normele care reglementează locul prestării serviciilor de telecomunicații, serviciilor de radiodifuziune și televiziune și serviciilor electronice să fie aplicate în mod uniform, astfel încât să nu existe norme de punere în aplicare divergente, care să conducă la o dublă impozitare sau la neimpozitare.

Din motivele expuse mai sus, numai o acțiune a UE poate asigura tratamentul egal al întreprinderilor și al cetățenilor în Uniunea Europeană. Prin urmare, propunerea respectă principiul subsidiarității.

Principiul proporționalității

Prezentele modificări sunt necesare pentru a adapta Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului la dispozițiile relevante din Directiva TVA, care se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2015.

Noile dispoziții se referă la Directiva 2008/8/CE de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește locul prestării serviciilor, în special articolul 5.

Prin urmare, propunerea respectă principiul proporționalității.

4.           INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Explicarea detaliată a propunerii

Măsurile de punere în aplicare propuse vizează următoarele tipuri de servicii:

· servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și televiziune și servicii electronice

· servicii legate de bunuri imobile

· distribuirea de bilete de intrare la evenimente culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment și la alte evenimente similare.

Propunerile pentru fiecare tip de serviciu sunt prezentate în cele ce urmează.

Servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și televiziune și servicii electronice

De la 1 ianuarie 2015, întreprinderile din UE (și din afara UE) vor trebui să determine locul de apartenență al clientului (persoană neimpozabilă) pentru a asigura o impozitare corectă a acestor servicii. Pentru a asigura o tranziție ușoară și coordonată la nivelul UE, Comisia propune măsuri pentru punerea în aplicare a noilor norme. Această propunere vine în urma unor consultări aprofundate și strânse cu întreprinderile și statele membre. Aceste măsuri nu vor modifica normele aplicabile serviciilor de telecomunicații, serviciilor de radiodifuziune și televiziune și serviciilor electronice prevăzute în Directiva TVA, ci vor clarifica modul în care normele respective trebuie aplicate în practică.

Articolele 6a și 6b, împreună cu modificările propuse pentru articolul 7 și anexa II, vizează să clarifice natura serviciilor de telecomunicații, a serviciilor de radiodifuziune și televiziune și a serviciilor electronice. Fiecare dintre aceste servicii trebuie definit astfel încât să stabilească limitele noilor norme. Prin urmare, se prevede o definiție a serviciilor de radiodifuziune și televiziune, împreună cu exemple care ilustrează ce servicii sunt acoperite și ce servicii nu sunt acoperite. Pentru a asigura securitatea juridică, definirea serviciilor se efectuează utilizând de preferință termeni pozitivi. S-a adaptat actuala listă de exemple de servicii electronice și s-au întocmit liste similare pentru serviciile de telecomunicații și pentru serviciile de radiodifuziune și televiziune. Listele nu sunt nici finale, nici exhaustive.

Articolul 9a clarifică tratamentul serviciilor de radiodifuziune și televiziune și al serviciilor electronice în cazul în care acestea sunt prestate prin rețeaua de telecomunicații sau printr-o interfață ori un portal, cum ar fi un magazin online de aplicații aparținând unui intermediar (sau unui terț care intervine în procesul de prestare). Se presupune că, atunci când prestează aceste servicii, intermediarul acționează pe seama prestatorului, însă în nume propriu. Cu excepția cazului în care se specifică altfel, se va considera că intermediarul a primit și a prestat serviciile respective. În cazul în care prestarea se face către o persoană neimpozabilă, intermediarul trebuie să declare TVA în statul membru al clientului său.

Articolul 13a precizează că, asemenea unei persoane impozabile, o persoană juridică neimpozabilă este stabilită în locul în care și-a stabilit sediul activității economice sau în care dispune de un sediu fix.

Articolul 18 se referă la statutul clientului. Acesta îi permite unui prestator să trateze un client care nu comunică numărul său de identificare în scopuri de TVA drept o persoană neimpozabilă, însă numai dacă prestatorul nu are informații care să indice contrariul. În cazul în care locul de impozitare depinde de statutul clientului - persoană impozabilă sau persoană neimpozabilă -, utilizarea în exclusivitate a numărului de identificare în scopuri de TVA implică riscul ca locul prestării să poată fi modificat dacă un client impozabil alege să nu comunice numărul. Nu există astfel de riscuri în cazul serviciilor de telecomunicații, al serviciilor de radiodifuziune și televiziune și al serviciilor electronice care, în orice situație, sunt impozabile în locul în care se află clientul. Noul alineat (2) clarifică faptul că, în cazul acestor servicii, prestatorul poate considera orice client care nu furnizează un număr de identificare în scopuri de TVA drept persoană neimpozabilă. Acest lucru îi va permite prestatorului să determine imediat și cu certitudine dacă plata TVA cade în sarcina prestatorului (așa cum este cazul pentru prestarea către o persoană neimpozabilă sau către o persoană impozabilă din același stat membru) sau dacă îi revine clientului sarcina de a achita TVA (deoarece prestarea se realizează către o persoană impozabilă dintr-un alt stat membru). Totuși, această evaluare inițială va trebui reexaminată și corectată dacă ulterior clientul comunică numărul său de identificare în scopuri de TVA.

Articolul 24 se referă la situațiile în care clientul este stabilit sau își are reședința în mai multe țări. Scopul este acela de a evita conflictele de competență între statele membre. Noul alineat (3) precizează ce ar trebui luat în considerare pentru a determina locul care garantează în cea mai mare măsură impozitarea la locul consumului efectiv.

Subsecțiunea 3a prevede prezumții absolute atunci când este imposibil sau aproape imposibil ca prestatorul să determine calitatea unui client sau să stabilească locul în care clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită.

Articolul 24a se referă la cazurile în care un prestator de servicii de telecomunicații, de servicii de radiodifuziune sau televiziune sau de servicii electronice prestează serviciile respective unui client în anumite locuri. În cazul unei cabine telefonice sau al unei vizite la un internet café, prestatorul nu va ști cine este clientul sau îi poate fi practic imposibil să verifice locul de apartenență real al clientului. Dat fiind că, pentru ca serviciul să fie prestat, este necesară prezența fizică a persoanei care beneficiază de serviciul respectiv, se presupune că locul de apartenență al clientului este țara în cauză.

Articolul 24b se referă la cazurile în care, pentru a beneficia de servicii, se recurge la credite preplătite stocate pe o cartelă SIM. Cum, în general, la vânzarea acestor cartele nu se colectează date personale, prestatorul, care nu furnizează neapărat cartela clientului, nu va ști cine este clientul. Țara de emitere a cartelei SIM este un element esențial pentru a stabili unde se află clientul. Dat fiind că utilizarea se va face în general în țara respectivă, se presupune că această țară este locul de apartenență al clientului.

Subsecțiunea 3b prevede prezumții relative atunci când este dificil, însă nu imposibil, ca prestatorul să determine locul în care clientul este de fapt stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită. În cazul în care prestatorul deține informații care să indice că locul de apartenență al clientului este diferit, prezumțiile nu se aplică.

Articolul 24c se referă la cazurile în care serviciile sunt prestate clientului prin intermediul unei linii telefonice fixe legate la un imobil rezidențial. Dat fiind că acesta este de asemenea locul în care serviciul va fi utilizat, se presupune că locul respectiv este locul de apartenență al clientului.

Articolul 24d se aplică în cazurile în care clientul utilizează o cartelă SIM postplătită pentru a primi serviciile. Ca și în cazul creditelor preplătite, se presupune că locul de apartenență al clientului corespunde locului de emitere a cartelei SIM. Având în vedere că, în cazul serviciilor primite prin utilizarea unei cartele SIM postplătite, prestatorul știe cine este clientul, este necesar să se prevadă posibilitatea contestării acestei prezumții.

Articolul 24e sugerează că locul de apartenență al unui client care are nevoie de un dispozitiv sau de o cartelă de vizionare pentru a primi serviciile este locul în care dispozitivul este instalat sau în care cartela de vizionare este trimisă în vederea utilizării. Prezumția nu se aplică în cazurile în care dispozitivul este vândut fără instalare sau în care cartela de vizionare este vândută, însă nu este trimisă clientului.

Articolul 24f se aplică în toate celelalte cazuri în care se presupune că locul de apartenență al clientului este cel stabilit de prestator pe baza unor elemente de probă suficiente. Această prezumție se aplică în măsura în care prestatorul nu dispune de dovezi contrare.

Subsecțiunea 3c se concentrează pe elementele de probă care permit identificarea locului în care se găsește clientul.

Articolul 24g stabilește o listă de informații care pot fi utilizate ca probe de către prestator atunci când determină locul de apartenență al unui client neimpozabil. În absența numărului de TVA, prestatorul trebuie să știe pe ce alte informații se poate baza. Lista, deși nu este exhaustivă, sugerează care sunt cele mai pertinente informații care pot servi drept probe. Conform principiului proporționalității, probele trebuie să fie suficiente pentru a determina cu o certitudine relativă locul de apartenență al clientului, fără ca sarcina probei să fie excesivă. Pentru aceasta, este util să existe un nivel comun al probelor. Nu este adecvat ca determinarea locului să se efectueze pe baza unui singur element de probă, deoarece aceasta poate antrena diferențe mari în ceea ce privește aplicarea. Prin urmare, sunt necesare două elemente de probă separate și convergente.

Servicii legate de bunuri imobiliare

Articolul 47 din Directiva TVA prevede că locul prestării serviciilor legate de bunuri imobile este locul unde este situat bunul imobil respectiv. Sunt prevăzute măsuri prin care se clarifică domeniul de aplicare al acestei dispoziții pe baza orientărilor convenite de Comitetul TVA.

Articolul 13b cuprinde o definiție a ceea ce reprezintă bunurile imobile. Bunul imobil este o noțiune comună, independentă de legislația națională. Este necesară o definiție a acestei noțiuni pentru a facilita aplicarea corectă a normelor privind locul prestării serviciilor. Definiția se bazează în mare parte pe jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Articolul 31a precizează că, pentru a se considera că serviciile sunt legate de bunuri imobile, legătura trebuie să fie suficient de directă [alineatul (1)]. Sunt acoperite serviciile derivate dintr-un bun imobil în cazul în care bunul este un element central și esențial al serviciilor prestate, precum acordarea permiselor de pescuit; sau serviciile care sunt prestate în beneficiul unui bun imobil sau vizează un bun imobil și care au drept obiectiv modificarea caracteristicilor fizice sau a statutului juridic al respectivului bun, precum serviciile prestate de arhitecți sau de agenții imobiliari. Sunt incluse exemple prin care se ilustrează care servicii sunt legate de bunuri imobile [alineatul (2)] și care nu [alineatul (3)] .

Articolul 31b prevede că închirierea de echipamente unui client, cu sau fără personal însoțitor, cu scopul realizării de lucrări asupra unui bun imobil, va fi considerată drept un serviciu legat de bunuri imobile doar dacă prestatorul își asumă responsabilitatea pentru execuția lucrărilor. În cazul în care echipamentele sunt puse la dispoziția clientului împreună cu suficient personal pentru operarea acestora, se presupune că prestatorul și-a asumat responsabilitatea execuției lucrărilor. În acest caz, serviciul trebuie să fie impozitat în țara în care este situat bunul imobil respectiv.

Articolul 31c precizează că serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice prestate de hoteluri sau de alte unități similare împreună cu serviciile de cazare vor fi tratate în scopuri de TVA în același mod ca și serviciile de cazare. În funcție de modul în care sunt facturate, aceste servicii fie fac parte dintr-o prestare unică de servicii de cazare (în cazul prețului „totul inclus”), fie sunt considerate drept servicii auxiliare prestării serviciilor de cazare.

Distribuirea de bilete de intrare la evenimente culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment sau la alte evenimente similare

Intrarea la evenimente culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment sau la alte evenimente similare continuă să fie impozabilă în locul în care evenimentul are efectiv loc. În cazul în care intrarea la astfel de evenimente este acordată unei persoane impozabile, prestarea intră sub incidența articolului 53 din Directiva TVA. Articolul 54 din Directiva TVA reglementează intrarea la acest tip de evenimente pentru o persoană neimpozabilă.

Articolul 33a confirmă faptul că tratamentul fiscal nu este influențat de modul în care este organizată distribuirea de bilete pentru astfel de evenimente. În toate situațiile, furnizarea de bilete trebuie să fie impozitată în locul în care are loc evenimentul respectiv.

Măsuri tranzitorii

În temeiul articolului 63 din Directiva TVA, faptul generator intervine și TVA devine exigibilă atunci când bunurile sau serviciile sunt furnizate. În cazul în care se plătește un acont în temeiul articolului 65 din Directiva TVA sau în care statele membre recurg la opțiunea prevăzută la articolul 66 din Directiva TVA, TVA poate să devină totuși exigibilă înaintea prestării sau curând după aceea.

Pentru serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice prestate în jurul zilei de 1 ianuarie 2015, adică momentul în care noile reguli privind locul de prestare devin aplicabile, condițiile legate de prestare sau diferențele dintre statele membre în materie de aplicare ar putea duce la o dublă impozitare sau la neimpozitare. Pentru a evita această situație, articolul 2 din propunere stabilește clar că, indiferent de momentul în care TVA devine exigibilă, momentul decisiv pentru stabilirea locului de prestare este momentul în care serviciile sunt prestate sau, în cazul prestărilor continue care dau naștere unor deconturi sau plăți succesive, momentul în care fiecare prestare este finalizată, adică momentul în care faptul generator intervine în oricare dintre statele membre. Aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura o tranziție ușoară la normele aplicabile începând cu 1 ianuarie 2015.

2012/0354 (NLE)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 în ceea ce privește locul prestării serviciilor

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată[7], în special articolul 397,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)       Directiva 2006/112/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/8/CE[8], prevede că, de la 1 ianuarie 2015, toate serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice prestate către o persoană neimpozabilă trebuie impozitate în statul membru în care clientul este stabilit sau își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită, indiferent de locul în care este stabilită persoana impozabilă care prestează aceste servicii. Majoritatea celorlalte servicii prestate către o persoană neimpozabilă continuă să fie impozitate în statul membru în care este stabilit prestatorul.

(2)       Pentru a stabili care servicii trebuie să fie impozitate în statul membru al clientului, este esențial să se definească serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice. În mod concret, trebuie clarificată noțiunea de servicii de radiodifuziune și televiziune pe baza definițiilor prevăzute în Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale)[9].

(3)       Pentru clarificare, operațiunile considerate servicii electronice au fost menționate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011, lista nefiind nici exhaustivă și nici finală. Trebuie să se actualizeze lista și să se elaboreze liste similare pentru serviciile de telecomunicații și serviciile de radiodifuziune și televiziune.

(4)       În cazul în care serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice nu sunt prestate direct către client, ci prin rețele de telecomunicații sau printr-o interfață ori un portal aparținând unei alte persoane impozabile, este necesar să se precizeze cine efectuează prestarea către client.

(5)       Pentru a asigura aplicarea uniformă a normelor care reglementează locul prestării serviciilor de telecomunicații, a serviciilor de radiodifuziune și televiziune și a serviciilor electronice, este necesar să se precizeze unde trebuie să se considere că este stabilită o persoană juridică neimpozabilă.

(6)       Pentru a determina cine are obligația de a plăti taxa pe valoarea adăugată (TVA) la prestarea de servicii de telecomunicații, de servicii de radiodifuziune și televiziune sau de servicii electronice, și luând în considerare faptul că locul de impozitare este același, indiferent dacă clientul este o persoană impozabilă sau neimpozabilă, prestatorul trebuie să poată determina statutul unui client exclusiv în funcție de comunicarea sau necomunicarea de către client a numărului său individual de identificare în scopuri de TVA. În conformitate cu regulile generale, acest statut trebuie modificat în cazul în care clientul comunică ulterior numărul său de identificare.

(7)       În cazul în care o persoană neimpozabilă este stabilită în mai mult de o țară sau își are domiciliul stabil într-o țară, dar reședința obișnuită într-o altă țară, se acordă prioritate loculului care garantează în cea mai mare măsură impozitarea la locul consumului efectiv. Pentru a evita conflictele de competență între statele membre, trebuie să se precizeze locul consumului efectiv.

(8)       Trebuie să se stabilească norme care să clarifice tratamentul fiscal al serviciilor de telecomunicații, al serviciilor de radiodifuziune și televiziune și al serviciilor electronice prestate către o persoană neimpozabilă al cărei loc de stabilire sau de reședință este practic imposibil de determinat sau nu poate fi determinat cu certitudine.

(9)       Dat fiind că tratamentul fiscal al serviciilor de telecomunicații, al serviciilor de radiodifuziune și televiziune și al serviciilor electronice prestate către o persoană neimpozabilă depinde de locul în care clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită, este necesar să se clarifice elementele de probă pe care prestatorul trebuie să le obțină pentru a determina locul în care se află clientul.

(10)     Pentru a asigura uniformitatea tratamentului prestărilor de servicii legate de bunuri imobile, este necesar să se definească noțiunea de bunuri imobile. Trebuie să se precizeze care este proximitatea necesară pentru ca un serviciu să fie considerat ca fiind legat de un bun imobil și să se furnizeze exemple de operațiuni considerate drept servicii legate de bunuri imobile, fără ca lista să fie exhaustivă sau finală.

(11)     Este de asemenea necesar să se precizeze tratamentul fiscal al serviciilor constând în punerea de echipamente la dispoziția unui client în scopul realizării de lucrări asupra unui bun imobil.

(12)     Din motive practice, trebuie să se precizeze că serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice prestate de către o persoană impozabilă care acționează în nume propriu în legătură cu prestarea de servicii de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu o funcție similară trebuie să fie tratate, în scopuri de TVA, în același mod ca și prestarea de servicii de cazare. Cele două operațiuni trebuie tratate ca o prestare unică în cazul unui preț „totul inclus”. Serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice care sunt facturate separat clientului trebuie să fie tratate ca servicii auxiliare prestării serviciilor de cazare.

(13)     În conformitate cu Directiva 2006/112/CE, accesul la evenimente culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment sau alte evenimente similare trebuie să fie, în toate situațiile, impozitat în locul în care evenimentul are efectiv loc. Trebuie să se precizeze că această dispoziție se aplică de asemenea în cazul în care biletele la astfel de evenimente nu sunt vândute direct de către organizator, ci sunt distribuite prin intermediari.

(14)     Conform Directivei 2006/112/CE, TVA poate deveni exigibilă înainte de sau la scurt timp după furnizarea bunurilor sau prestarea serviciilor. În ceea ce privește serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice prestate în cursul perioadei de tranziție la noile norme privind locul prestării serviciilor, condițiile legate de prestare sau diferențele dintre statele membre în materie de aplicare ar putea duce la o dublă impozitare sau la neimpozitare. Pentru a evita această situație, este necesar să se prevadă dispoziții tranzitorii.

(15)     În sensul prezentul regulament, poate fi oportun ca statele membre să adopte măsuri legislative de limitare a anumitor drepturi și obligații prevăzute în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date[10] în scopul protejării intereselor menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (e) din directiva respectivă, în cazul în care aceste măsuri sunt necesare și proporționale, având în vedere riscul de fraudă fiscală și evaziune fiscală în statele membre și necesitatea de a asigura colectarea corectă a TVA care intră sub incidența prezentului regulament.

(16)     Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 trebuie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 se modifică după cum urmează:

(1)        Se introduc următoarele articole 6a și 6b:

„Articolul 6a

1. Serviciile de telecomunicații în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE se referă, în special, la următoarele:

(a)     serviciile de telefonie fixă și mobilă pentru transmiterea și comutarea de voce, date și imagini video, inclusiv serviciile de telefonie cu o componentă video, cunoscute și drept servicii de videofonie;

(b)     serviciile de telefonie prestate prin internet, inclusiv protocolul de telefonie prin internet (VoIP);

(c)     mesageria vocală, apelul în așteptare, redirecționarea apelului, identificarea apelantului, conversația în trei și alte servicii de gestionare a apelurilor;

(d)     serviciile de paging;

(e)     serviciile de audiotext;

(f)      faxul, telegraful și telexul;

(g)     serviciile de asistență telefonică prin care se furnizează asistență utilizatorilor în cazul unor probleme cu rețeaua de radiodifuziune sau televiziune, cu internetul sau cu o altă rețea electronică similară;

(h)     accesul la internet, inclusiv World Wide Web;

(i)      conexiunile în rețea privată, care asigură legături de telecomunicații destinate utilizării exclusive de către client;

(j)      conținutul audio și audiovizual transmis prin rețele de comunicații, care nu este furnizat de către un furnizor de servicii media și sub responsabilitatea editorială a acestuia;

(k)     furnizarea ulterioară a producției audio și audiovizuale a unui furnizor de servicii media prin rețele de comunicații de către o altă persoană decât furnizorul de servicii media.

2. Serviciile de telecomunicații în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE nu includ următoarele:

(a)     serviciile prestate pe cale electronică;

(b)     serviciile de radiodifuziune și televiziune;

(c)     serviciile de asistență telefonică, altele decât cele vizate de alineatul (1) litera (g).

Articolul 6b

1. Serviciile de radiodifuziune și televiziune cuprind servicii constând în furnizarea de conținut audio și audiovizual, cum ar fi programele furnizate prin rețele de comunicații de către un furnizor de servicii media și sub responsabilitatea editorială a acestuia, pentru audiție sau vizionare simultană de către publicul larg pe baza unei grile de programe.

2. Alineatul (1) se aplică în special în cazul:

(a)     programelor radio sau de televiziune transmise sau retransmise printr-o rețea de radiodifuziune sau de televiziune;

(b)     programelor radio sau de televiziune distribuite prin internet sau printr-o rețea electronică similară (IP streaming), dacă sunt transmise în direct sau simultan cu transmisia sau retransmisia printr-o rețea de radiodifuziune sau de televiziune.

3. Alineatul (1) nu se aplică în cazul:

(a)     serviciilor de telecomunicații;

(b)     serviciilor prestate pe cale electronică;

(c)     serviciilor auxiliare precum furnizarea de informații cu privire la anumite programe la cerere;

(d)     transferului drepturilor de difuzare sau de transmisie;

(e)     leasingului de echipamente tehnice sau instalații destinate prestării unui serviciu de difuzare.”

(2)        La articolul 7, alineatul (3) se modifică după cum urmează:

(a)        teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Alineatul (1) nu se aplică în cazul:”

(b)        litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)    serviciilor de radiodifuziune și televiziune;”

(c)        litera (n) se înlocuiește cu următorul text:

„(n)    serviciilor de asistență telefonică, altele decât cele vizate de articolul 6a alineatul (1) litera (g);”

(d)        se elimină literele (q), (r) și (s);

(e)        se adaugă literele (t) și (u), după cum urmează:

„(t)    punerii la dispoziție online de bilete de intrare la evenimente culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment sau alte evenimente similare;

(u)     rezervării online de servicii de cazare la hotel și la alte unități similare.”

(3)        La capitolul IV „Operațiuni impozabile”, se adaugă următorul articol 9a:

„Articolul 9a

În cazul în care serviciile de radiodifuziune și televiziune sau serviciile electronice ale unui prestator de servicii sunt prestate prin rețeaua de telecomunicații sau printr-o interfață ori un portal, cum ar fi un magazin online de aplicații care aparțin unui intermediar sau unui terț care intervine în procesul de prestare, se presupune, pentru aplicarea articolului 28 din Directiva 2006/112/CE, că intermediarul sau partea terță acționează în nume propriu, dar pe seama prestatorului de servicii, cu excepția cazului în care, în raport cu consumatorul final, prestatorul de servicii este indicat în mod explicit ca prestator.

(4)        La secțiunea 1 „Noțiuni” din capitolul V „Locul operațiunilor impozabile”, se adaugă articolele 13a și 13b, după cum urmează:

„Articolul 13a

Locul în care este stabilită o persoană juridică neimpozabilă, menționat la articolul 56 alineatul (2) primul paragraf și la articolele 58 și 59 din Directiva 2006/112/CE, este locul în care respectiva persoană juridică neimpozabilă și-a stabilit sediul activității economice, în sensul articolului 10, sau în care dispune de un sediu fix, în sensul articolului 11 alineatul (1) din prezentul regulament.

Articolul 13b

În aplicarea Directivei 2006/112/CE, următoarele sunt considerate „bunuri imobile”:

(a)     orice parte specifică a pământului, situată la suprafața acestuia sau sub aceasta, în legătură cu care se pot dobândi drepturi de proprietate sau de posesie;

(b)     orice clădire sau construcție fixată pe pământ sau în pământ, deasupra sau sub nivelul mării, care nu poate fi ușor demontată sau deplasată;

(c)     orice element care face parte integrantă dintr-o clădire sau construcție, fără de care clădirea sau construcția este incompletă, cum ar fi uși, ferestre, acoperișuri, scări și ascensoare;

(d)     orice element, echipament sau mașină instalată permanent într-o clădire sau construcție, care nu poate fi deplasată fără distrugerea sau modificarea clădirii sau a construcției. ”

(5)        La articolul 18 alineatul (2) se adaugă un al doilea paragraf, după cum urmează:

„Cu toate acestea, indiferent de existența unor informații contrare, prestatorul de servicii de telecomunicații, de servicii de radiodifuziune și televiziune și de servicii electronice poate considera un client stabilit în Comunitate drept persoană neimpozabilă, atât timp cât clientul în cauză nu a comunicat prestatorului numărul său individual de identificare în scopuri de TVA.”

(6)        La articolul 24, se adaugă următorul alineat (3):

„3. Pentru a determina locul care garantează în cea mai mare măsură impozitarea la locul consumului efectiv, în sensul alineatelor (1) și (2), se ține seama, în special, de următoarele:

(a)     pentru închirierea unui mijloc de transport, în alte situații decât închirierea pe termen scurt, locul în care mijlocul de transport este pus la dispoziția clientului sau a unei terțe părți care acționează pe seama acestuia, cu excepția cazului în care există dovezi că mijlocul de transport va fi utilizat în altă parte;

(b)     pentru alte servicii decât închirierea unui mijloc de transport, sediul activității economice, în cazul unei persoane juridice neimpozabile, sau domiciliul stabil, în cazul unei persoane fizice, cu excepția cazului în care există dovezi că serviciul este de fapt utilizat în locul în care respectiva persoană își are reședința obișnuită .”

(7)        La secțiunea 4 „Locul prestării serviciilor” din capitolul V, „Locul operațiunilor impozabile”, se inserează următoarele subsecțiuni 3a, 3b și 3c:

„Subsecțiunea 3a

prezumții absolute legate de locul în care se găsește clientul

Articolul 24a

1. În cazul în care un prestator de servicii de telecomunicații, de radiodifuziune sau televiziune sau de servicii electronice prestează serviciile respective într-un loc precum o cabină telefonică, un punct de acces la internet fără fir (wifi hotspot), un internet café, un restaurant sau holul unui hotel, unde prezența fizică a beneficiarului serviciului este necesară pentru ca serviciul să-i fie furnizat, se presupune, pentru aplicarea articolelor 44, 58 și 59a din Directiva 2006/112/CE, că clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în locul respectiv și că serviciul este utilizat sau exploatat efectiv acolo. Această prezumție nu poate fi contestată prin niciun element de fapt sau de drept.

2. În cazul în care locul menționat la alineatul (1) din prezentul articol este la bordul unei nave, al unei aeronave sau al unui tren care efectuează transport de călători în interiorul Comunității în temeiul articolelor 37 și 57 din Directiva 2006/112/CE, țara în care se găsește clientul este țara în care începe operațiunea de transport de călători.

Articolul 24b

În cazul în care un client utilizează credite preplătite stocate pe o cartelă SIM pentru a obține servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și televiziune sau servicii electronice, se presupune că, pentru aplicarea articolelor 44, 58 și 59a din Directiva 2006/112/CE, clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în țara identificată prin codul mobil de țară al respectivei cartele SIM și că serviciul este efectiv utilizat și exploatat acolo. Această prezumție nu poate fi contestată prin niciun element de fapt sau de drept.

Subsecțiunea 3b

prezumții relative legate de locul în care se găsește clientul

Articolul 24c

În cazul serviciilor de telecomunicații, al serviciilor de radiodifuziune și televiziune și al serviciilor electronice prestate către o persoană neimpozabilă printr-o linie telefonică fixă rezidențială, pentru aplicarea articolului 58 din Directiva 2006/112/CE, se presupune că clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în locul instalării liniei telefonice fixe. Această prezumție se aplică cu excepția cazului în care prestatorul are informații care să indice că respectivul client este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în altă parte.

Articolul 24d

În cazul serviciilor de telecomunicații, al serviciilor de radiodifuziune și televiziune și al serviciilor electronice prestate către o persoană neimpozabilă prin rețele mobile, cu perceperea ulterioară a plății, pentru aplicarea articolului 58 din Directiva 2006/112/CE, se presupune că clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în țara identificată prin codul mobil de țară al cartelei SIM utilizate pentru primirea serviciilor respective. Această prezumție se aplică cu excepția cazului în care prestatorul are informații care să indice că respectivul client este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în altă parte.

Articolul 24e

În cazul serviciilor de telecomunicații, al serviciilor de radiodifuziune și televiziune și al serviciilor electronice prestate către o persoană neimpozabilă, constând în transmiterea de semnale pentru care este necesară utilizarea unui dispozitiv sau a unei cartele de vizionare, pentru aplicarea articolului 58 din Directiva 2006/112/CE, se presupune că clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în locul instalării dispozitivului sau, dacă locul nu este cunoscut, în locul în care este trimisă cartela de vizionare în vederea utilizării acesteia. Această prezumție se aplică cu excepția cazului în care prestatorul are informații care să indice că respectivul client este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în altă parte.

Articolul 24f

În cazul în care se prestează servicii către o persoană neimpozabilă în alte circumstanțe decât cele menționate la articolele 24a, 24b, 24c, 24d și 24e din prezentul regulament, pentru aplicarea articolului 56 alineatul (2) primul paragraf și a articolului 58 din Directiva 2006/112/CE, se presupune că clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în locul identificat ca atare în temeiul articolului 24g din prezentul regulament.

Subsecțiunea 3c

Elemente de probă pentru identificarea locului în care se găsește clientul

Articolul 24g

1. În scopul aplicării normelor care reglementează locul prestării prevăzut la articolul 56 alineatul (2) primul paragraf și la articolul 58 din Directiva 2006/112/CE, în special următoarele elemente vor servi drept probe:

(a)     detaliile clientului, cum ar fi adresa de facturare a acestuia;

(b)     adresa IP (protocol de internet) a dispozitivului utilizat de către client sau orice altă metodă de geolocalizare;

(c)     detaliile bancare, precum locul în care se află contul bancar utilizat pentru plată și adresa de facturare a clientului cunoscută de banca în cauză;

(d)     codul mobil de țară (Mobile Country Code, MCC) al identificatorului internațional al abonatului mobil (International Mobile Subscriber Identity, IMSI) stocat pe cartela SIM (Subscriber Identity Module, modul de identificare a abonatului) utilizată de client;

(e)     locul instalării liniei telefonice fixe rezidențiale prin care serviciul este prestat clientului;

(f)      în ceea ce privește un client care vinde bunuri prin internet sau printr-o rețea electronică similară, locul în care începe transportul sau expedierea bunurilor vândute de clientul în cauză;

(g)     în ceea ce privește un client care cumpără bunuri prin internet sau printr-o rețea electronică similară, locul în care se încheie transportul sau expedierea bunurilor cumpărate de clientul în cauză;

(h)     datele de înmatriculare a mijlocului de transport închiriat de client, dacă înmatricularea este necesară în locul în care mijlocul de transport este utilizat, și alte informații similare;

(i)      alte informații relevante din punct de vedere comercial obținute de prestator.

2. Pentru determinarea locului în care clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită, sunt necesare două elemente de probă distincte, cu condiția ca elementele de probă să nu fie contradictorii. ”

(8)        La secțiunea 4 „Locul prestării serviciilor” din capitolul V, „Locul operațiunilor impozabile”, se inserează următoarea subsecțiune 6a:

„Subsecțiunea 6a

Prestarea de servicii legate de bunuri imobile

Articolul 31a

1. Serviciile legate de bunuri imobile, menționate la articolul 47 din Directiva 2006/112/CE, nu includ decât acele servicii care au o legătură suficient de directă cu bunul imobil în cauză. Serviciile sunt considerate ca având o legătură suficient de directă cu bunul imobil în următoarele cazuri:

(a)     în cazul în care sunt derivate dintr-un bun imobil, iar respectivul bun imobil este un element constitutiv al serviciului și este central și esențial pentru serviciile prestate;

(b)     în cazul în care serviciile sunt prestate în beneficiul unui bun imobil sau vizează un bun imobil și au drept obiectiv modificarea caracteristicilor fizice sau a statutului juridic al respectivului bun.

2. Alineatul (1) se aplică în special pentru următoarele:

(a)     elaborarea de planuri pentru o clădire sau părți ale unei clădiri destinate să fie ridicată pe un anumit lot de teren, indiferent dacă clădirea este sau nu ridicată;

(b)     prestarea de servicii de supraveghere sau securitate la fața locului;

(c)     construirea unei clădiri pe un teren, precum și lucrările de construcție și de demolare executate asupra unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri;

(d)     construirea de structuri permanente pe un teren, precum și lucrările de construcție și de demolare executate asupra unor structuri permanente precum rețelele de conducte pentru gaz, apă, canalizare și altele similare;

(e)     lucrări executate pe terenuri, inclusiv servicii agricole precum aratul, semănatul, irigarea și fertilizarea;

(f)      studierea și evaluarea riscului și a integrității bunurilor imobile;

(g)     evaluarea bunului imobil, inclusiv în cazul în care astfel de servicii sunt necesare în scopuri legate de asigurări, pentru a determina valoarea unui bun imobil ca garanție pentru un credit sau pentru a evalua riscurile și daunele în litigii;

(h)     leasingul sau închirierea de bunuri imobile, în alte situații decât cele vizate de alineatul (3) litera (c), inclusiv depozitarea de bunuri într-o parte specifică a bunului imobil alocată utilizării exclusive de către client;

(i)      prestarea de servicii de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu o funcție similară, cum ar fi tabere de vacanță sau locuri amenajate pentru camping, inclusiv dreptul de a sta într-un loc specific rezultat din conversia drepturilor de folosință pe durată limitată și situațiile similare;

(j)      cesiunea și transmiterea de drepturi, altele decât cele vizate de literele (h) și (i), legate de utilizarea unui întreg bun mobil sau a unor părți ale acestuia, inclusiv autorizația de a utiliza o parte a unei proprietăți, cum ar fi acordarea de drepturi de pescuit și de vânătoare sau de a intra în săli de așteptare din aeroporturi sau de a utiliza o infrastructură pentru care se percep taxe, cum ar fi un pod sau un tunel;

(k)     întreținerea, renovarea și repararea unei clădiri sau a unor părți ale unei clădiri, inclusiv lucrări de curățenie, montare de gresie și faianță, tapet și parchet;

(l)      întreținerea, renovarea și repararea unor structuri permanente precum rețelele de conducte pentru gaz, apă, canalizare și altele similare;

(m)    instalarea sau montarea unor mașini sau echipamente care, la instalare sau montare, sunt considerate bunuri imobile;

(n)     întreținerea și repararea, inspecția și controlul mașinilor sau al echipamentelor în cazul în care mașinile sau echipamentele sunt considerate bunuri imobile;

(o)     administrarea de proprietăți, alta decât administrarea de portofolii de investiții imobiliare vizată de alineatul (3) litera (h), constând în exploatarea de bunuri imobile comerciale, industriale sau rezidențiale de către proprietar sau pe seama acestuia;

(p)     serviciile de intermediere privind vânzarea sau leasingul ori închirierea de bunuri imobile și anumite drepturi asupra unui bun imobil sau drepturi reale asimilate unor bunuri corporale, altele decât serviciile de intermediere vizate de alineatul (3) litera (d);

(q)     serviciile juridice privind cesiunea sau transferul unui titlu de proprietate imobiliară și anumite drepturi asupra unui bun imobil sau drepturi reale asimilate unor bunuri corporale, cum ar fi acte notariale sau elaborarea unui contract pentru vânzarea sau achiziționarea unor astfel de bunuri, chiar dacă operațiunea finală care are ca rezultat modificarea statutului juridic al bunurilor în cauză nu este dusă la capăt.

3. Alineatul (1) nu se aplică pentru următoarele:

(a)     elaborarea de planuri pentru o clădire sau părți ale unei clădiri dacă clădirea nu este destinată să fie ridicată pe un anumit lot de teren;

(b)     depozitarea de bunuri într-un bun imobil dacă nicio parte specifică a bunului imobil nu este alocată utilizării exclusive de către client;

(c)     serviciile de publicitate, chiar dacă implică utilizarea de bunuri imobile;

(d)     serviciile de intermediere în prestarea de servicii de cazare la hotel sau în sectoare cu o funcție similară, cum ar fi tabere de vacanță sau locuri amenajate pentru camping, dacă intermediarul acționează în numele și pe seama unei alte persoane;

(e)     serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune și serviciile electronice, cu excepția cazului în care intră sub incidența articolului 31c;

(f)      punerea la dispoziție a unui stand la locul de desfășurare a unui târg sau a unei expoziții, împreună cu alte servicii conexe care permit expozantului să prezinte obiecte, cum ar fi conceperea standului, transportul și depozitarea obiectelor, punerea la dispoziție de mașini, cablarea, asigurarea și publicitatea;

(g)     instalarea sau montarea, întreținerea și repararea, inspecția sau supravegherea mașinilor sau a echipamentelor care nu fac parte și nu devin parte din bunul imobil;

(h)     administrarea portofoliului de investiții imobiliare;

(i)      serviciile juridice, altele decât cele vizate de alineatul (2) litera (q), legate de contracte, inclusiv consultanță privind termenii unui contract de transfer al unui bun imobil sau executarea unui astfel de contract ori vizând dovedirea existenței unui astfel de contract, în cazul în care aceste servicii nu sunt specifice unui transfer de titlu de proprietate asupra unui bun imobil.

Articolul 31b

În cazul în care se pun echipamente la dispoziția unui client în scopul realizării de lucrări asupra unui bun imobil, această operațiune nu constituie o prestare de servicii legate de bunuri imobile decât dacă prestatorul își asumă responsabilitatea execuției lucrărilor.

Se consideră că un prestator care pune la dispoziția clientului echipamente împreună cu suficient personal pentru operarea acestora în vederea executării lucrărilor și-a asumat responsabilitatea execuției lucrărilor. Această prezumție poate fi contestată prin orice element de fapt sau de drept pentru a stabili cine are responsabilitatea execuției lucrărilor.

Articolul 31c

Prestarea de servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și televiziune sau de servicii electronice, furnizate de o persoană impozabilă care acționează în nume propriu, împreună cu cazarea în cadrul sectorului hotelier sau în sectoare cu funcție similară, cum ar fi tabere de vacanță sau locuri amenajate pentru camping, este considerată fie ca făcând parte dintr-o operațiune unică constând în prestarea de servicii de cazare fie ca un serviciu auxiliar prestării serviciilor de cazare, în funcție de modul în care se efectuează facturarea: împreună cu serviciile de cazare sau separat.”

(9)        La subsecțiunea 7 „Prestarea de servicii culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment și de alte servicii similare” din secțiunea 4 „Locul prestării de servicii (Articolele 43-59 din Directiva 2006/112/CE)” din capitolul 5 „Locul operațiunilor impozabile”, se adaugă articolul 33a, după cum urmează:

„Articolul 33a

Furnizarea de bilete de intrare la evenimente culturale, artistice, sportive, științifice, educaționale, de divertisment sau evenimente similare de către un intermediar care acționează în nume propriu, dar pe seama organizatorului, sau de către o persoană impozabilă, alta decât organizatorul, care acționează pe seama sa, este reglementată de articolul 53 și articolul 54 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE.”

(10)      În anexa I, punctul 4 „Punctul 4 din anexa II la Directiva 2006/112/CE:”, se adaugă litere (f) și (g), după cum urmează:

„(f)    recepția de programe de radio sau televiziune distribuite printr-o rețea de radio sau de televiziune, internet sau o rețea electronică similară, pentru ascultarea sau vizionarea de programe la momentul ales de utilizator și la cererea individuală a acestuia, pe baza unui catalog de programe selectate de furnizorul de servicii media, cum ar fi canale de televiziune sau conținut video la cerere;

(g)     recepția de programe de radio sau de televiziune prin internet sau o rețea electronică similară (IP streaming), cu excepția cazului în care programele sunt transmise simultan prin rețelele de radio și televiziune tradiționale.”

Articolul 2

În cazul serviciilor de telecomunicații, al serviciilor de radiodifuziune și televiziune sau al serviciilor electronice prestate de un prestator stabilit în Comunitate către o persoană neimpozabilă care este stabilită, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită în Comunitate, se aplică următoarele dispoziții:

(a)          în cazul în care serviciile sunt prestate sau prestarea de servicii este încheiată înainte de 1 ianuarie 2015, locul prestării este locul în care este stabilit prestatorul, astfel cum se prevede la articolul 45 din Directiva 2006/112/CE, indiferent de momentul în care TVA devine exigibilă;

(b)          în cazul în care serviciile sunt furnizate sau prestarea de servicii este încheiată la 1 ianuarie 2015 sau ulterior, locul prestării este determinat de locul în care clientul este stabilit, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită, chiar dacă TVA a devenit exigibilă înaintea datei respective.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Regulamentul se aplică de la 1 ianuarie 2015.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

                                                                       Pentru Consiliu

                                                                       Președintele

[1]               JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

[2]               Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (reformare) (JO L 77, 23.3.2011, p. 1).

[3]               Directiva 2008/8/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea ce privește locul de prestare a serviciilor (JO L 44, 20.2.2008, p. 11).

[4]               Regulamentul (UE) nr. 967/2012 al Consiliului din 9 octombrie 2012 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 în ceea ce privește regimurile speciale pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și de televiziune sau servicii electronice către persoane neimpozabile (JO L 290, 20.10.2012, p. 1) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 815/2012 al Comisiei din 13 septembrie 2012 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 al Consiliului în ceea ce privește regimurile speciale pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și de televiziune sau servicii electronice către persoane neimpozabile (JO L 249, 14.9.2012, p. 3).

[5]               Denumit, de asemenea, locul de apartenență al clientului.

[6]               Ordinea de zi, documentul de lucru și raportul de la reuniunea respectivă sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/taxation_customs/taxation/vat/key_documents/discussions_member_states/index_en.htm.

[7]               JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

[8]               JO L 44, 20.2.2008, p. 11.

[9]               JO L 95, 15.4.2010, p. 1.

[10]             JO L 281, 23.11.1995, p. 31.