Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului /* COM/2012/0628 final - 2012/0297 (COD) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Contextul general - Motivele și
obiectivele propunerii Directiva 2011/92/UE[1] conține o
cerință juridică privind efectuarea unei evaluări a
impactului asupra mediului (EIA) al proiectelor publice sau private care pot
avea efecte semnificative asupra mediului, înainte de autorizarea lor.
Există un consens cu privire la faptul că obiectivul principal al
directivei a fost atins; principiile evaluării de mediu au fost armonizate
în întreaga UE prin introducerea unor cerințe minime privind tipul de
proiecte supuse evaluării, obligațiile principale ale
inițiatorului, conținutul evaluării și participarea
autorităților competente și a publicului. În paralel, ca parte a
procesului de aprobare a dezvoltării, EIA este un instrument de evaluare a
costurilor și beneficiilor de mediu ale anumitor proiecte, cu scopul de a
garanta sustenabilitatea acestora. Prin urmare, directiva a devenit un
instrument esențial al integrării aspectelor de mediu și a
generat, de asemenea, beneficii socioeconomice și de mediu. În 25 de ani de aplicare, Directiva EIA nu s-a
modificat semnificativ, deși contextul strategic, juridic și tehnic a
evoluat considerabil. Experiența implementării, după cum reiese
din rapoartele Comisiei privind aplicarea și eficacitatea Directivei EIA,
inclusiv din ultimul dintre acestea, publicat în iulie 2009[2], a permis identificarea mai
multor deficiențe. În evaluarea la jumătatea perioadei a celui de-Al 6-lea
program de acțiune pentru mediu[3]
pe care a realizat-o, Comisia a subliniat necesitatea de a
îmbunătăți evaluarea impacturilor asupra mediului la nivel
național și a anunțat o revizuire a Directivei EIA. În contextul
unei mai bune legiferări, directiva a fost identificată și ca un
posibil instrument de simplificare[4].
Obiectivul general al propunerii este adaptarea dispozițiilor Directivei
EIA codificate pentru a corecta deficiențele, pentru a reflecta actualele
schimbări și provocări socioeconomice și de mediu și
pentru a o alinia la principiile legiferării inteligente. Coerența cu alte politici și
obiective ale Uniunii Deoarece Directiva EIA revizuită poate juca
un rol crucial în privința utilizării eficiente a resurselor (de
exemplu, prin introducerea de noi cerințe pentru evaluarea unor aspecte
cum sunt biodiversitatea și schimbările climatice, care sunt legate
de utilizarea resurselor naturale), propunerea face parte din inițiativele
care vizează implementarea Foii de parcurs pentru o Europă
eficientă din punct de vedere energetic[5].
În plus, revizuirea Directivei EIA respectă principiile strategiei Europa 2020[6], în special prioritatea
acordată creșterii durabile. De asemenea, directiva revizuită
poate contribui semnificativ la îndeplinirea de către Uniune a
obligației sale de a lua în considerare aspectele culturale în cadrul
tuturor politicilor și acțiunilor ei. 2. REZULTATELE
CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII
IMPACTULUI Consultarea părților interesate Consultarea a avut loc în 2010, în conformitate cu
standardele Comisiei. În perioada iunie - septembrie 2010, a fost lansată
o amplă consultare publică privind revizuirea Directivei EIA, cu
ajutorul unui chestionar disponibil pe internet în toate limbile oficiale ale
UE. S-au primit 1 365 de răspunsuri (684 de la cetățeni, 479
de la organizații, societăți și ONG-uri, 202 de la
autorități și administrații publice). În plus, Institutul
de management și evaluare a mediului (IEMA - Institute of Environmental
Management & Assessment)[7]
a trimis o contribuție (1 815 răspunsuri) sub forma unei anchete
în care au fost incluse și o serie de întrebări din partea Comisiei.
Etapa de consultare a fost finalizată cu o Conferință
(desfășurată în perioada 18‑19.11.2010 la Leuven, Belgia)
care a completat ampla consultare publică prin faptul că a solicitat
contribuții din partea părților interesate specializate. La
conferință au fost prezenți 200 de reprezentanți ai
instituțiilor UE și internaționale, ai autorităților
publice – de la nivel național, regional și local –, ai industriei,
ai organizațiilor de mediu și ai comunității academice.
Rezultatele consultării publice[8]
și concluziile Conferinței[9]
au furnizat materiale utile pentru elaborarea propunerii Comisiei. Rezultatul evaluării impactului Evaluarea impactului care însoțește
prezenta propunere a identificat în actuala legislație EIA deficiențe
care au dus la o implementare nesatisfăcătoare (lipsa unor
dispoziții care să asigure calitatea informațiilor și a
standardelor pentru procesul EIA, precum și lacune de implementare)
și la costuri socioeconomice aferente implementării directivei.
Dacă aceste probleme nu sunt soluționate în mod adecvat, directiva ar
deveni mai puțin eficace și eficientă și nu ar putea
asigura integrarea aspectelor de mediu în procesul decizional. În plus, costurile
socioeconomice pot afecta armonizarea pieței interne. Deficiențele
din directivă pot fi grupate în trei categorii specifice de probleme: (1)
procedura de selecție, (2) calitatea și analiza EIA și (3)
riscurile de inconsecvențe atât în cadrul procesului EIA, cât și în
raport cu alte acte legislative. În cadrul evaluării impactului, au fost
examinate o serie de opțiuni strategice cu scopul de a identifica
măsuri eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru
soluționarea acestor probleme. Rezultatul a determinat Comisia să
propună o serie de modificări, cele mai importante dintre acestea
fiind prezentate în continuare. Se propune clarificarea procedurii de verificare
prealabilă prin modificarea criteriilor din anexa III și
prin specificarea conținutului și a justificării deciziilor de verificare
prealabilă. Aceste modificări ar garanta că EIA-urile sunt
efectuate numai pentru proiecte care ar avea efecte semnificative asupra
mediului, evitându-se sarcina administrativă inutilă pentru proiecte
de mică anvergură. În ceea ce privește calitatea și
analiza EIA, se propune introducerea unor modificări pentru a
consolida calitatea procesului (și anume, delimitarea obligatorie a
domeniului de evaluare și controlul calității informațiilor
privind EIA), pentru a preciza conținutul raportului EIA (evaluarea
obligatorie a unor alternative rezonabile, justificarea deciziilor finale
și monitorizarea post-EIA obligatorie a efectelor negative importante)
și pentru a adapta EIA la provocări (și anume, biodiversitate,
schimbări climatice, riscuri de dezastre, disponibilitatea resurselor
naturale). În ceea ce privește riscurile de inconsecvențe,
se propune specificarea termenelor pentru principalele etape prevăzute de
directivă (consultare publică, decizie de verificare prealabilă,
decizie finală privind EIA) și introducerea unui mecanism, un fel de
ghișeu unic EIA, pentru a se asigura coordonarea sau
desfășurarea în comun a EIA cu evaluările de mediu
prevăzute în alte acte legislative relevante ale UE, de exemplu în
Directivele 2010/75/UE, 92/43/CEE, 2001/42/CE. Se preconizează că nouă dintre cele
douăsprezece modificări analizate vor aduce beneficii socioeconomice
și de mediu semnificative fără costuri administrative
suplimentare; de asemenea, se preconizează realizarea unor economii
moderate. Două modificări (evaluarea unor alternative și
monitorizarea) ar urma să aducă beneficii socioeconomice și de
mediu mari, implicând costuri moderate pentru inițiatori și costuri
limitate sau neglijabile pentru autoritățile publice; una dintre
modificări (adaptarea EIA la noile provocări) ar urma să
aducă beneficii ridicate, implicând costuri moderate sau ridicate pentru
inițiatori și pentru autoritățile publice. Pe termen lung,
beneficiile socioeconomice și de mediu semnificative, precum și
economiile moderate asociate cu modificările propuse vor depăși
probabil costurile administrative. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE
PROPUNERII Rezumatul acțiunii propuse Propunerea va consolida dispozițiile privind
calitatea EIA cu scopul de a atinge un nivel ridicat de protecție a
mediului. Capacitatea de a lua decizii valide cu privire la impactul unui
proiect asupra mediului depinde – într-o mare măsură – de calitatea
informațiilor utilizate în documentarea EIA și de calitatea
procesului EIA. În plus, propunerea va ameliora coerența politicii și
sinergiile cu alte instrumente juridice ale UE și va simplifica
procedurile în vederea reducerii sarcinilor administrative inutile. În continuare, sunt prezentate informații
specifice cu privire la articolele și la anexele modificate ale Directivei
EIA. Modificările aduse articolului 1
alineatele (2), (3) și (4) vizează clarificarea termenilor
directivei, pe baza experienței dobândite în urma implementării
acesteia și a jurisprudenței Curții de Justiție.
Definiția „proiectului” se modifică pentru a clarifica faptul că
sunt incluse și lucrările de demolare, în conformitate cu
hotărârea Curții în cauza C-50/09; de asemenea, sunt introduse
definiții relevante. Posibilitatea de a nu aplica directiva este
limitată la proiectele care au ca scop unic apărarea
națională și este extinsă pentru a include urgențele
civile, așa cum este deja cazul în temeiul Directivei 2001/42/CE. Articolul 2 alineatul (3) se modifică pentru a introduce un ghișeu unic EIA care
să permită coordonarea sau integrarea procedurilor de evaluare
prevăzute în Directiva EIA și în alte acte legislative ale UE. Modificările aduse articolului 3 au ca
scop să asigure coerența cu articolul 2 alineatul (1), și
anume prin referirea la efecte „semnificative”, și să adapteze EIA la
problemele de mediu (biodiversitate, schimbări climatice, riscuri de
dezastre, utilizarea resurselor naturale). Modificările aduse articolului 4
simplifică procedura de verificare prealabilă și sporesc
coerența abordărilor adoptate de statele membre pentru a se asigura
că nu se solicită EIA-uri decât atunci când este clar că
impacturile asupra mediului sunt semnificative. În ceea ce privește
proiectele enumerate în anexa II, se introduce un nou alineat privind
obligația inițiatorului de proiect de a furniza autorității
competente anumite informații (prezentate detaliat în anexa II.A). Acest
articol permite, de asemenea, specificarea criteriilor de selecție
enumerate în anexa III prin intermediul unor acte delegate. Conținutul
deciziei de verificare prealabilă este specificat pentru a se lua în
considerare practica de succes a adaptării proiectelor în anumite
condiții prealabile (pe baza unei analize a celor mai relevante impacturi
și a informațiilor obținute în temeiul altor acte legislative
ale Uniunii din domeniul mediului), putându-se astfel evita necesitatea de a
efectua o evaluare exhaustivă deoarece cele mai relevante impacturi asupra
mediului sunt abordate în mod satisfăcător de proiectul adaptat.
Probabilitatea producerii unor efecte semnificative și, prin urmare, necesitatea
de a efectua o EIA ar fi apreciate în funcție de natura, de complexitatea,
de amplasarea și de dimensiunile proiectului propus și s-ar baza pe
factori obiectivi, cum ar fi anvergura proiectului, utilizarea de resurse
valoroase, sensibilitatea din punct de vedere ecologic a amplasamentului
și importanța sau ireversibilitatea impactului potențial. În
plus, sunt luate în considerare învățămintele trase din
jurisprudența Curții, care a subliniat că este necesar să
se ia decizii de verificare prealabilă „suficient de motivate” (C‑75/08),
care să conțină sau să fie însoțite de toate
informațiile care permit să se verifice dacă decizia în
cauză se bazează pe o verificare prealabilă adecvată (C-87/02).
În fine, se stabilește un termen pentru adoptarea deciziei de verificare
prealabilă. Articolul 5 este
modificat în mare măsură, pentru a se consolida calitatea
informațiilor și a se simplifica procesul EIA. Se păstrează
cerința principală referitoare la obligația inițiatorului
de a prezenta informații despre mediu, însă forma și
conținutul acesteia sunt simplificate, fiind specificate în anexa IV.
Procesul de delimitare a domeniului de evaluare devine obligatoriu și se
precizează conținutul avizului emis de autoritatea competentă.
Sunt introduse mecanisme care să garanteze integralitatea și
suficienta calitate a rapoartelor de mediu. Articolul 6 alineatul (6), care se referă la termenele pentru consultarea publică, se
modifică în scopul consolidării rolului autorităților de
mediu și al definirii unor termene concrete pentru etapa de consultare cu
privire la raportul de mediu. Articolul 7 alineatul (5) se modifică pentru a include stabilirea de termene pentru
consultări printre aspectele care urmează să fie stabilite de
statele membre atunci când definesc măsurile pentru implementarea
proiectelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului la nivel
transfrontalier. Articolul 8 se
modifică substanțial și include o serie de dispoziții noi.
În primul rând, se stabilește un termen pentru finalizarea procedurii de evaluare
a impactului asupra mediului. În al doilea rând, autoritatea competentă
trebuie să includă chiar în decizia de aprobare a dezvoltării
unele elemente justificative privind decizia în cauză, acest lucru fiind
în conformitate cu jurisprudența (de exemplu, C-50/09). În al treilea
rând, se introduce monitorizarea ex-post obligatorie numai pentru proiectele
care vor avea efecte negative semnificative asupra mediului, în conformitate cu
consultările efectuate și cu informațiile colectate (inclusiv
raportul de mediu), cu scopul de a evalua implementarea și eficacitatea
măsurilor de atenuare și de compensare. Această
monitorizare, impusă deja de unele state membre, nu ar trebui să se
suprapună cu cea care poate fi impusă în temeiul altor acte
legislative ale Uniunii (de exemplu, în domeniul emisiilor industriale sau al
calității apei) și, prin urmare, este oportun să se
stabilească cerințe minime comune. Această
nouă obligație este eficientă din punctul de vedere al
costurilor, deoarece poate contribui la evitarea impacturilor negative asupra
mediului și asupra sănătății publice, precum și a
costurilor de reparare a daunelor și este relevantă prin faptul
că abordează impacturile legate de noile provocări, cum sunt
schimbările climatice și riscurile de dezastre. În al patrulea rând,
autoritatea competentă trebuie să verifice, înainte de a decide
să acorde sau să refuze aprobarea de dezvoltare, dacă
informațiile din raportul de mediu sunt actualizate. Principala modificare adusă articolului 9
este includerea unei descrieri a măsurilor de monitorizare printre
informațiile furnizate publicului în momentul acordării
aprobării de dezvoltare. Articolul 12 se
modifică pentru a specifica informațiile necesare pentru
monitorizarea implementării directivei. Se introduc două noi articole (12a și
12b) privind adaptarea anexelor II.A, III și IV la progresele
științifice și tehnice prin intermediul unor acte delegate. În anexa II.A, care este o anexă
nouă, sunt stabilite informațiile care trebuie prezentate de
inițiator cu privire la proiectele enumerate în anexa II pentru care se
efectuează o verificare prealabilă pentru a se stabili dacă este
necesară o EIA. Scopul acestei modificări este de a armoniza
procesul de verificare prealabilă. Anexa III, care
prevede criteriile utilizate pentru selecționarea proiectelor enumerate în
anexa II, se modifică pentru a clarifica criteriile existente (de exemplu,
efectele cumulative sau legăturile cu alte acte legislative ale UE)
și pentru a include unele suplimentare (în principal cele legate de noi
probleme de mediu). Anexa IV conține
elementele care trebuie luate în considerare în raportul de mediu prevăzut
la articolul 5. Principalele schimbări sunt cerințe suplimentare
privind informațiile, referitoare la evaluarea unor alternative rezonabile,
descrierea măsurilor de monitorizare și descrierea aspectelor legate
de noi probleme de mediu (de exemplu schimbările climatice,
biodiversitatea, riscurile de dezastre, utilizarea resurselor naturale). Directiva modificată conține dispoziții
tranzitorii bazate pe jurisprudență (de exemplu, cauza C-81/96).
EIA ar trebui aplicată proiectelor în cazul cărora cererea de
aprobare a dezvoltării a fost depusă înainte de termenul-limită
pentru transpunere, iar evaluarea impactului asupra mediului nu a fost finalizată
înaintea datei respective. Documente explicative Comisia consideră că sunt necesare
documente explicative pentru a ameliora calitatea informațiiilor privind
transpunerea directivei, din motivele expuse în continuare. Transpunerea completă și corectă a
directivei este esențială pentru a se garanta atingerea obiectivelor
acesteia (și anume, protejarea sănătății umane și
a mediului și asigurarea unor condiții de concurență
echitabile). EIA face parte din procesul de evaluare și de acordare a
aprobării de dezvoltare pentru o gamă largă de proiecte publice
și private desfășurate în statele membre, fie separat, fie ca
parte integrantă a procedurilor de evaluare. În plus, implementarea
directivei este adesea extrem de descentralizată, deoarece responsabilitatea
pentru aplicarea și, în unele state membre, chiar și pentru
transpunerea acesteia le revine autorităților regionale și
locale. În fine, codificarea Directivei EIA ar putea avea ca rezultat
modificarea măsurilor naționale care transpun progresiv directiva
inițială și cele trei modificări ulterioare ale acesteia.
Pentru a implementa dispozițiile directivei revizuite, care modifică
versiunea codificată, statele membre ar putea fi nevoite să
acționeze în diferite domenii de politică și să modifice o
gamă largă de acte legislative la nivel național, regional
și local. Factorii enumerați mai sus pot spori riscul
de transpunere și de implementare incorectă a directivei și pot
complica sarcina Comisiei de a monitoriza aplicarea legislației UE. Pentru
a se asigura conformitatea legislației naționale cu dispozițiile
Directivei EIA revizuite, este esențial să existe informații
clare cu privire la transpunerea acesteia. Cerința de a furniza documente explicative
poate crea o sarcină administrativă suplimentară pentru statele
membre care nu obișnuiesc să procedeze în acest mod. Cu toate
acestea, sunt necesare documente explicative pentru a se putea verifica în mod
eficace dacă transpunerea este completă și corectă, ceea ce
este esențial din motivele menționate anterior, iar alte metode mai
puțin împovărătoare care să permită o verificare
eficientă nu există. În plus, documentele explicative pot contribui
în mod semnificativ la reducerea sarcinii administrative a monitorizării
conformității de către Comisie; în absența lor, pentru a se
identifica metodele de transpunere din toate statele membre, ar fi necesare
resurse considerabile și numeroase contacte cu autoritățile
naționale. Prin urmare, sarcina administrativă suplimentară pe care
ar putea-o necesita furnizarea de documente explicative este
proporțională cu scopul urmărit, și anume acela de a
asigura o transpunere eficace și de a atinge în întregime obiectivele
Directivei. Având în vedere cele de mai sus, este oportun
să li se solicite statelor membre ca notificarea măsurilor lor de
transpunere să fie însoțită de unul sau mai multe documente în
care să se explice raportul dintre dispozițiile directivei și
părțile corespunzătoare ale instrumentelor naționale de
transpunere. Temeiul juridic Întrucât obiectivul principal al directivei este
protecția mediului, în conformitate cu articolul 191 din TFUE, propunerea
se bazează pe articolul 192 alineatul (1) din TFUE. Principiul subsidiarității și al
proporționalității și alegerea instrumentului Principiul subsidiarității se
aplică în măsura în care propunerea nu intră sub incidența
competenței exclusive a Uniunii Europene. Obiectivele propunerii nu pot fi realizate într-o
măsură suficientă de statele membre. Legislația în vigoare
stabilește cerințe minime pentru evaluarea efectelor proiectelor din
întreaga UE asupra mediului și are ca scop conformitatea cu
convențiile internaționale (de exemplu, Convenția de la Espoo,
Convenția de la Aarhus, Convenția privind diversitatea
biologică). Acest principiu este menținut în propunere, ceea ce
armonizează și mai mult principiile evaluării de mediu și
soluționează neconcordanțele. Toate statele membre trebuie
să ia măsuri pentru a respecta cerințele minime; acțiunile
individuale la nivel național ar putea afecta funcționarea
pieței interne, deoarece reglementările naționale diferite ar
putea împiedica activitățile economice transfrontaliere. Acțiunea la nivelul UE va atinge mai bine
obiectivele propunerii. De la adoptarea directivei în 1985, UE s-a extins, în
timp ce domeniul de aplicare și gravitatea problemelor de mediu care
trebuie soluționate, precum și numărul proiectelor de
infrastructură majore la nivelul UE au crescut și ele (de exemplu,
proiectele transfrontaliere în domeniul energiei sau al transporturilor).
Datorită caracterului transfrontalier al problemelor de mediu (de exemplu,
schimbările climatice, riscurile de dezastre) și al unor proiecte,
acțiunea la nivelul UE este necesară și aduce valoare
adăugată în comparație cu acțiunile individuale ale
statelor membre. Acțiunea UE va aborda și probleme care sunt
importante pentru UE în ansamblul său, cum ar fi adaptarea la
schimbările climatice și prevenirea dezastrelor, și joacă
un rol important în atingerea obiectivelor strategiei Europa 2020 în ceea ce
privește creșterea durabilă. În consecință, propunerea respectă
principiul subsidiarității. Instrumentul juridic ales este directiva, deoarece
propunerea vizează modificarea unei directive existente. Propunerea
stabilește obiective și obligații generale, oferindu-le
totodată statelor membre un nivel suficient de flexibilitate în ceea ce
privește alegerea măsurilor de conformitate și implementarea
detaliată a acestora. Prin urmare, propunerea respectă principiul
proporționalității. 4. IMPLICAȚII BUGETARE Propunerea nu are implicații pentru bugetul
UE. 5. ELEMENTE OPȚIONALE Propunerea vizează o problemă
relevantă pentru Spațiul Economic European și ar trebui, prin
urmare, să fie aplicabilă în SEE. 2012/0297 (COD) Propunere de DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN
ŞI A CONSILIULUI de modificare a Directivei 2011/92/UE privind
evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (Text cu relevanță pentru SEE) PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1), având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, având în vedere avizul Comitetului Economic
și Social European[10], având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[11], hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, întrucât: (1) Directiva 2011/92/UE a
armonizat principiile de evaluare a efectelor proiectelor asupra mediului prin
introducerea de cerințe minime (în ceea ce privește tipul de proiecte
evaluate, principalele obligații ale inițiatorilor, conținutul
evaluării și participarea autorităților competente și
a publicului) și contribuie la asigurarea unui nivel înalt de
protecție a mediului și a sănătății umane. (2) Examinarea la jumătatea
perioadei a celui de-Al șaselea program de acțiune pentru mediu[12] și ultimul raport al
Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și
Social European și Comitetul Regiunilor privind aplicarea și
eficacitatea Directivei EIA (Directiva 85/337/CEE)[13], precursoarea Directivei 2011/92/UE,
au insistat asupra necesității de a îmbunătăți
principiile evaluării de mediu a proiectelor și de a adapta directiva
la contextul strategic, juridic și tehnic, care a evoluat considerabil. (3) Este necesar ca Directiva 2011/92/UE
să fie modificată pentru a consolida calitatea procedurii de evaluare
a impactului asupra mediului, pentru a simplifica diversele etape ale
procedurii și pentru a îmbunătăți coerența și
sinergiile cu alte acte legislative și politici ale Uniunii, precum
și cu strategiile și politicile elaborate de statele membre în
domenii de competență națională. (4) În ultimii zece ani,
problemele de mediu, cum sunt utilizarea eficientă a resurselor,
biodiversitatea, schimbările climatice și riscurile de dezastre, au
devenit mai importante în elaborarea politicilor și trebuie, prin urmare,
să constituie și elemente esențiale în procesul de evaluare
și în cel decizional, în special în cazul proiectelor de infrastructură. (5) În comunicarea sa
intitulată „Foaie de parcurs către o Europă eficientă din
punctul de vedere energetic”[14],
Comisia s-a angajat să includă considerente mai ample privind
utilizarea eficientă a resurselor în contextul revizuirii Directivei 2011/92/UE.
(6) Strategia tematică
pentru protecția solului[15]
și Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de
vedere energetic subliniază importanța utilizării sustenabile a
solului și necesitatea de a aborda creșterea nesustenabilă, în
timp, a zonelor rezidențiale (ocuparea terenurilor). În plus, documentul
final al Conferinței Națiunilor Unite privind dezvoltarea
durabilă, desfășurată la Rio de Janeiro în perioada 20-22
iunie 2012, recunoaște importanța economică și socială
a bunei gestionări a terenurilor, inclusiv a solului, precum și
nevoia de măsuri urgente pentru oprirea degradării terenurilor. Prin
urmare, proiectele publice și private trebuie să ia în considerare
și să limiteze impactul pe care îl au asupra terenurilor, în special
asupra ocupării terenurilor, și asupra solului, printre care impactul
asupra materiei organice, eroziunea, tasarea și impermeabilizarea,
inclusiv prin planuri și politici adecvate la nivel național,
regional și local privind utilizarea terenurilor. (7) Convenția
Organizației Națiunilor Unite privind diversitatea biologică
(denumită în continuare „convenția”), la care Uniune Europeană
este parte, prevede evaluarea, pe cât posibil și după caz, a
efectelor negative semnificative ale proiectelor asupra diversității
biologice, definită la articolul 2 din convenție, în scopul
evitării sau al reducerii la minimum a efectelor respective. Această
evaluare prealabilă a impacturilor trebuie să contribuie la atingerea
obiectivului principal al Uniunii, adoptat în 2010[16], de a opri pierderea
biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice până
în 2020 și de a le reface acolo unde este posibil. (8) Măsurile luate pentru
evitarea, reducerea și, dacă este posibil, compensarea efectelor
negative semnificative asupra mediului trebuie să contribuie la evitarea oricărei
deteriorări a calității mediului și a oricărei
pierderi a biodiversității, în conformitate cu angajamentele Uniunii
în contextul convenției și cu obiectivele și acțiunile
strategiei Uniunii în domeniul biodiversității până în 2020[17]. (9) Schimbările climatice
vor continua să provoace daune mediului și să afecteze
dezvoltarea economică. În consecință, reziliența
ecologică, socială și economică a Uniunii trebuie
promovată astfel încât să se facă față în mod eficient
schimbărilor climatice pe întregul teritoriu al Uniunii. Sunt necesare
măsuri de adaptare la schimbările climatice și de atenuare a
efectelor acestora în numeroase sectoare ale legislației Uniunii. (10) Ca urmare a Comunicării
Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și
Social European și Comitetul Regiunilor privind o abordare comunitară
în privința prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de
om[18], în concluziile sale din 30
noiembrie 2009, Consiliul UE a invitat Comisia să se asigure că, în
contextul reexaminării implementării și al dezvoltării
ulterioare a inițiativelor UE, va lua în considerare preocupările
legate de prevenirea și gestionarea riscurilor de dezastre și
programul HFA (Hyogo Framework for Action) al Organizației
Națiunilor Unite (2005-2015), care subliniază necesitatea de a
institui proceduri de evaluare a implicațiilor riscurilor de dezastre
aferente marilor proiecte de infrastructură. (11) Protecția și
promovarea patrimoniului cultural și a peisajelor, care constituie parte
integrantă a diversității culturale pe care Uniunea s-a angajat
să o respecte și să o promoveze în conformitate cu articolul 167
alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, se pot
baza, în mod util, pe definițiile și principiile elaborate în
convențiile relevante ale Consiliului Europei, în special Convenția
pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei, Convenția
europeană a peisajului și Convenția-cadru privind valoarea
patrimoniului cultural pentru societate. (12) La aplicarea Directivei 2011/92/UE,
este necesar să se asigure un mediu de afaceri competitiv, în special
pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru a genera o creștere
inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, în
concordanță cu obiectivele stabilite în comunicarea Comisiei
intitulată „Europa 2020 – O strategie europeană pentru o
creștere inteligentă, durabilă și favorabilă
incluziunii”[19]. (13) Experiența a demonstrat
că, în cazurile de urgență civilă, respectarea
dispozițiilor Directivei 2011/92/UE poate avea efecte negative și,
prin urmare, este necesar să se stabilească dispoziții prin care
statele membre să fie autorizate să nu aplice directiva
respectivă în anumite cazuri. (14) Trebuie specificate
informațiile pe care inițiatorul trebuie să le furnizeze pentru
a permite autorității competente să stabilească dacă
proiectele enumerate în anexa II la Directiva 2011/92/UE trebuie să
facă obiectul unei evaluări de mediu (procedura de verificare
prealabilă). (15) Criteriile de selecție
prevăzute în anexa III la Directiva 2011/92/UE, care sunt luate în
considerare de statele membre pentru a stabili ce proiecte trebuie să
facă obiectul evaluării pe baza efectelor lor semnificative asupra
mediului, trebuie adaptate și clarificate pentru a se garanta că o evaluare
de mediu este solicitată numai pentru proiectele care pot avea efecte
semnificative asupra mediului, cum ar fi proiecte care utilizează sau
afectează resurse valoroase, proiecte propuse în zone sensibile din punct
de vedere ecologic sau proiecte cu eventuale efecte nocive sau ireversibile. (16) Atunci când stabilesc
dacă este probabil să se producă efecte semnificative asupra
mediului, autoritățile competente trebuie să identifice cele mai
relevante criterii care trebuie avute în vedere și să utilizeze eventualele
informații suplimentare disponibile ca urmare a altor evaluări
prevăzute în legislația Uniunii pentru a aplica în mod eficient
procedura de evaluare. În această privință, este oportun să
se specifice conținutul deciziei de verificare prealabilă, în special
în cazul în care nu este necesară o evaluare de mediu. (17) Autoritățile
competente trebuie să aibă obligația de a stabili domeniul de
aplicare și nivelul de detaliu al informațiilor privind mediul care
trebuie comunicate sub forma unui raport de mediu (delimitarea domeniului de
aplicare a evaluării). Pentru a îmbunătăți calitatea
evaluării și pentru a simplifica procesul decizional, este important
să se specifice, la nivelul Uniunii, categoriile de informații pe
baza cărora autoritățile competente trebuie să facă stabilirea
respectivă. (18) Raportul de mediu al unui
proiect, care trebuie furnizat de inițiatorul proiectului, trebuie să
includă o evaluare a unor alternative rezonabile relevante pentru
proiectul propus, inclusiv evoluția probabilă a stării existente
a mediului în cazul în care proiectul nu este implementat (scenariu de
bază), pentru a ameliora calitatea procesului de evaluare și pentru a
permite integrarea considerentelor de mediu într-o etapă timpurie a
elaborării proiectului. (19) Trebuie luate măsuri
pentru a se garanta că datele și informațiile incluse în
rapoartele de mediu în conformitate cu anexa IV la Directiva 2011/92/UE sunt
complete și de o calitate suficient de bună. Pentru a se evita
duplicarea evaluărilor, statele membre trebuie să țină
seama de faptul că evaluările de mediu pot fi efectuate la niveluri
diferite sau folosind instrumente diferite. (20) În scopul asigurării
transparenței și responsabilității, autoritatea
competentă trebuie să aibă obligația de a-și justifica
decizia de a acorda unui proiect aprobarea de dezvoltare, indicând faptul
că a luat în considerare rezultatele consultărilor efectuate și
informațiile relevante colectate. (21) Este oportun să se
stabilească cerințe minime comune pentru monitorizarea efectelor
negative semnificative ale construcției și funcționării
proiectelor, pentru a se asigura o abordare comună la nivelul tuturor
statelor membre și pentru a se garanta că, după implementarea
unor măsuri de atenuare și compensatorii, nu există impacturi
care să le depășească pe cele prevăzute inițial.
Această monitorizare nu trebuie să se suprapună sau să se
adauge monitorizării obligatorii în temeiul altor acte legislative ale
Uniunii. (22) Trebuie introduse termene
pentru diversele etape ale evaluării de mediu a proiectelor pentru a
stimula eficientizarea procesului decizional și pentru a spori
certitudinea juridică, luând în considerare și natura, complexitatea,
amplasarea și anvergura proiectului propus. Aceste termene nu trebuie în
niciun caz să compromită standardele ridicate de protecție a
mediului, în special cele care decurg din alte acte legislative ale Uniunii în
domeniul mediului, și nici participarea efectivă a publicului și
accesul la justiție. (23) Pentru a se evita duplicarea
evaluării, a se reduce complexitatea administrativă și a se
spori eficiența economică, acolo unde obligația de a efectua
evaluări ale impactului asupra mediului decurge simultan din prezenta
directivă și din alte acte legislative ale Uniunii, precum Directiva 2001/42/CE
privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului[20], Directiva 2009/147/CE privind
conservarea păsărilor sălbatice[21],
Directiva 2000/60/CE de stabilire a unui cadru de politică
comunitară în domeniul apei[22],
Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale[23] și Directiva 92/43/CEE
a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de
faună și floră sălbatică[24], statele membre trebuie
să prevadă proceduri coordonate sau comune care să
îndeplinească cerințele legislației relevante a Uniunii. (24) Noile dispoziții trebuie
aplicate, de asemenea, proiectelor în cazul cărora cererea de aprobare a
dezvoltării a fost depusă înainte de termenul-limită pentru
transpunere, dar evaluarea impactului asupra mediului nu a fost finalizată
înaintea datei respective. (25) Potrivit declarației
politice comune a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011
privind documentele explicative, statele membre s-au angajat ca, în cazuri
justificate, notificarea măsurilor lor de transpunere să fie
însoțită de unul sau mai multe documente în care să se explice
raportul dintre elementele unei anumite directive și părțile
corespunzătoare ale instrumentelor naționale de transpunere. În ceea
ce privește prezenta directivă, organul legislativ consideră
că transmiterea unor astfel de documente este justificată, (26) Pentru a ajusta criteriile de
selecție și informațiile care trebuie furnizate în raportul de
mediu la ultimele evoluții din domeniul tehnologic și al practicilor
relevante, trebuie să se delege Comisiei competența de a adopta acte,
în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene, cu privire la anexele II.A, III și IV la Directiva 2011/92/UE.
Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare,
Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la
nivel de experți. (27) Atunci când
pregătește și elaborează acte delegate, Comisia trebuie
să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a
documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu. (28) Întrucât obiectivul prezentei
directive, și anume garantarea unui nivel ridicat de protecție a
mediului și a sănătății umane prin stabilirea de
cerințe minime pentru evaluarea de mediu a proiectelor, nu poate fi atins
într-o măsură suficientă de statele membre și, prin urmare,
având în vedere domeniul de aplicare, gravitatea și natura
transfrontalieră a problemelor de mediu care trebuie abordate, poate fi
atins mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în
conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este
prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În
conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este
enunțat la respectivul articol, prezenta directivă nu
depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii acestui
obiectiv. (29) Prin urmare, Directiva 2011/92/UE
trebuie modificată în consecință, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ: Articolul 1 Directiva 2011/92/UE se modifică
după cum urmează: (1)
Articolul 1 se modifică după cum
urmează: (a)
la alineatul (2) litera (a), prima
liniuță se înlocuiește cu următorul text: „— executarea lucrărilor de construcții
sau de demolări ori a altor instalații sau scheme,” (b)
la alineatul (2) se adaugă
următoarea definiție: „(g) ‹‹evaluarea impactului asupra mediului››
înseamnă procesul de pregătire a unui raport de mediu, de
desfășurare a unor consultări (inclusiv cu publicul vizat
și cu autoritățile de mediu), evaluarea de către
autoritatea competentă, ținând seama de raportul de mediu și de
rezultatele consultărilor în cadrul procedurii de aprobare a
dezvoltării, precum și furnizarea de informații privind decizia
luată în conformitate cu articolele 5 - 10.” (c)
alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu
următorul text: „3. Statele membre pot decide, de la caz la caz,
dacă dreptul intern prevede astfel, să nu aplice prezenta
directivă proiectelor care au ca obiectiv unic apărarea
națională sau reacția la urgențe civile, în cazul în care
consideră că aplicarea acesteia ar avea efecte negative asupra
obiectivelor respective.” 4. Prezenta directivă nu se aplică
proiectelor ale căror detalii sunt adoptate printr-un act legislativ
special de drept intern, cu condiția ca obiectivele urmărite de
prezenta directivă, inclusiv furnizarea de informații, să fie
atinse prin procesul legislativ. O dată la doi ani, începând de la data
specificată la articolul 2 alineatul (1) din Directiva XXX [OPOCE, vă rugăm să
introduceți nr. prezentei directive], statele membre
informează Comisia cu privire la orice aplicare a acestei
dispoziții.” (2)
La articolul 2, alineatul (3) se înlocuiește
cu următorul text: „3. Proiectele în cazul cărora obligația
de a efectua evaluări ale efectelor asupra mediului decurge simultan din
prezenta directivă și din alte acte legislative ale Uniunii trebuie
să facă obiectul unor proceduri coordonate sau comune care
îndeplinesc cerințele legislației relevante a Uniunii. În cadrul procedurii coordonate, autoritatea
competentă coordonează diversele evaluări individuale
prevăzute de legislația în cauză a Uniunii și realizate de
mai multe autorități, fără a aduce atingere eventualelor
dispoziții contrare prevăzute de alte acte legislative relevante ale
Uniunii. În cadrul procedurii comune, autoritatea
competentă realizează o singură evaluare a impactului asupra
mediului care integrează evaluările efectuate de una sau mai multe
autorități, fără a aduce atingere eventualelor
dispoziții contrare prevăzute de alte acte legislative relevante ale
Uniunii. Statele membre numesc o singură autoritate
care este responsabilă cu facilitarea procedurii de aprobare a
dezvoltării pentru fiecare proiect.” (3)
Articolul 3 se înlocuiește cu următorul
text: „Articolul 3 Evaluarea impactului asupra mediului
identifică, descrie și evaluează într-o manieră
corespunzătoare, în funcție de fiecare caz și în conformitate cu
articolele 4 - 11, efectele semnificative directe și indirecte ale unui
proiect asupra următorilor factori: (a) populația, sănătatea umană
și biodiversitatea, acordând o atenție specială speciilor
și habitatelor protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE a Consiliului(*)
și al Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a
Consiliului(**); (b) terenurile, solul, apa, aerul și
schimbările climatice; (c) bunurile materiale, patrimoniul cultural
și peisajul; (d) interacțiunea dintre factorii
menționați la literele (a), (b) și (c); (e) expunerea, vulnerabilitatea și
reziliența factorilor menționați la literele (a), (b)
și (c), la riscurile de dezastre naturale și antropice.” _________________ (*) JO L 206, 22.7.1992, p. 7. (**) JO L 20, 26.1.2010, p. 7.” (4)
Articolul 4 se modifică după cum
urmează: (a)
alineatele (3) și (4) se înlocuiesc cu
următorul text: „3. Pentru proiectele enumerate în anexa II,
inițiatorul furnizează informații cu privire la caracteristicile
proiectului, la impactul său potențial asupra mediului și la
măsurile avute în vedere pentru evitarea și reducerea efectelor
semnificative. Lista detaliată a informațiilor care trebuie furnizate
este specificată în anexa II.A. 4. Atunci când se efectuează o analiză
de la caz la caz sau se fixează praguri sau criterii în scopul
aplicării alineatului (2), autoritatea competentă ia în considerare
criteriile de selecție legate de caracteristicile și de amplasarea
proiectului, precum și posibilul său impact asupra mediului. Lista
detaliată a criteriilor de selecție care trebuie utilizate este
specificată în anexa III.” (b)
Se adaugă următoarele alineate (5)
și (6): „5. Autoritatea competentă își ia
decizia în temeiul alineatului (2), pe baza informațiilor furnizate de
inițiatorul proiectului și ținând seama, acolo unde este cazul,
de rezultatele studiilor, ale verificărilor preliminare sau ale
evaluărilor efectelor asupra mediului, care decurg din alte acte
legislative ale Uniunii. Decizia în temeiul alineatului (2): (a) precizează modul în care s-a ținut
seama de criteriile din anexa III; (b) include motivele pentru care s-a solicitat sau
nu s-a solicitat o evaluare a impactului asupra mediului în temeiul articolelor
5 - 10; (c) include o descriere a măsurilor avute în
vedere pentru evitarea, prevenirea și reducerea oricăror efecte
semnificative asupra mediului, în cazul în care se decide că nu trebuie
realizată nicio evaluare a impactului asupra mediului în temeiul
articolelor 5 - 10; (d) se pune la dispoziția publicului. 6. Autoritatea competentă își ia decizia
în temeiul alineatului (2) în decurs de trei luni de la depunerea cererii de
aprobare a dezvoltării, cu condiția ca inițiatorul proiectului
să fi comunicat toate informațiile necesare. În funcție de
natura, complexitatea, amplasarea și anvergura proiectului propus,
autoritatea competentă poate prelungi termenul respectiv cu încă 3
luni; în acest caz, autoritatea competentă informează
inițiatorul proiectului cu privire la motivele care justifică
prelungirea și la data la care preconizează că va lua decizia. Dacă proiectul face obiectul unei
evaluări a impactului asupra mediului în conformitate cu articolele 5 - 10,
decizia în temeiul articolului (2) din prezentul articol include
informațiile prevăzute la articolul 5 alineatul (2).” (5)
La articolul 5, alineatele (1), (2) și (3)
se înlocuiesc cu următorul text: „1. Dacă evaluarea impactului asupra mediului
trebuie realizată în conformitate cu articolele 5-10, inițiatorul
pregătește un raport de mediu. Raportul de mediu se bazează pe elementele
stabilite în temeiul alineatului (2) din prezentul articol și include
informații care pot fi solicitate în mod rezonabil în scopul luării
unor decizii în cunoștință de cauză privind impacturile
proiectului propus asupra mediului, ținând seama de actualele
cunoștințe și metode de evaluare, de caracteristicile,
capacitatea tehnică și amplasarea proiectului, de caracteristicile
impactului potențial, de alternativele la proiectul propus și de
măsura în care anumite aspecte (inclusiv evaluarea alternativelor) sunt
evaluate într-un mod mai corespunzător la diferite niveluri, inclusiv la
nivel de planificare, sau pe baza altor cerințe de evaluare. Lista detaliată
a informațiilor care trebuie furnizate în raportul de mediu este
specificată în anexa IV. 2. Autoritatea competentă, după
consultarea autorităților menționate la articolul 6 alineatul (1)
și a inițiatorului, stabilește domeniul de aplicare și
nivelul de detaliu al informațiilor care trebuie incluse de către
inițiatorul proiectului în raportul de mediu, în conformitate cu alineatul
(1) din prezentul articol. Concret, autoritatea competentă
stabilește: (a) deciziile și avizele care trebuie
obținute; (b) autoritățile și publicul care
ar putea fi implicat; (c) etapele individuale ale procedurii și
durata acestora; (d) alternative rezonabile relevante la proiectul
propus și particularitățile ale acestora; (e) caracteristicile de mediu menționate la
articolul 3 care pot fi afectate în mod semnificativ; (f) informațiile relevante care trebuie
furnizate cu privire la particularitățile unui anumit proiect sau tip
de proiect; (g) informațiile și
cunoștințele disponibile și obținute la alte niveluri ale
procesului decizional sau prin intermediul altor acte legislative ale Uniunii,
precum și metodele de evaluare care trebuie utilizate. Autoritatea competentă poate, de asemenea,
să solicite asistență din partea unor experți
acreditați și competenți din punct de vedere tehnic,
menționați la alineatul (3) din prezentul articol. Ulterior,
inițiatorului i se pot adresa cereri de informații suplimentare numai
dacă acestea sunt justificate de circumstanțe noi și sunt
explicate în mod corespunzător de autoritatea competentă. 3. Pentru a se garanta integralitatea și
nivelul suficient al calității rapoartelor de mediu menționate
la articolul 5 alineatul (1): (a) inițiatorul proiectului se asigură
că raportul de mediu este pregătit de experți acreditați
și competenți din punct de vedere tehnic sau (b) autoritatea competentă se asigură
că raportul de mediu este verificat de experți acreditați
și competenți din punct de vedere tehnic și/sau de comitete de
experți naționali. În cazul în care autoritatea competentă a
fost asistată de experți acreditați și competenți din
punct de vedere tehnic la pregătirea stabilirii elementelor
menționate la articolul 5 alineatul (2), acești experți nu pot
fi utilizați și de inițiatorul proiectului pentru
pregătirea raportului de mediu. Măsurile detaliate privind utilizarea și
selecționarea experților acreditați și competenți din
punct de vedere tehnic (de exemplu, calificările necesare, atribuirea
misiunilor de evaluare, autorizarea și descalificarea) sunt stabilite de
statele membre.” (6)
Articolul 6 se modifică după cum
urmează: (a)
alineatul (6) se înlocuiește cu
următorul text: „6. Sunt prevăzute termene rezonabile pentru
diferitele etape, care să permită suficient timp: (a) pentru informarea autorităților
menționate la articolul 6 alineatul (1) și a publicului, precum
și (b) pentru pregătirea de către
autoritățile menționate la articolul 6 alineatul (1) și de
către publicul vizat a deciziilor de mediu, precum și pentru
participarea lor efectivă la procesul decizional, sub rezerva
dispozițiilor prezentului articol.” (b)
se adaugă următorul alineat (7): „7. Termenele pentru consultarea publicului vizat
cu privire la raportul de mediu menționat la articolul 5 alineatul (1) nu
trebuie să fie mai scurte de 30 de zile sau mai lungi de 60 de zile. În
cazuri excepționale, dacă natura, complexitatea, amplasarea sau
anvergura proiectului propus o cer, autoritatea competentă poate extinde
termenul respectiv cu încă 30 de zile; în acest caz, autoritatea
competentă informează inițiatorul proiectului cu privire la
motivele care justifică prelungirea.” (7)
La articolul 7, alineatul (5) se înlocuiește
cu următorul text: „5. Măsurile detaliate privind implementarea
alineatelor (1)-(4) din prezentul articol, inclusiv stabilirea termenelor
pentru consultări, sunt stabilite de către statele membre în
cauză pe baza măsurilor și a termenelor menționate la
articolul 6 alineatele (5) și (6) și astfel încât să
permită participarea efectivă a publicului vizat de pe teritoriul
statului membru în cauză la procedurile decizionale privind mediul menționate
la articolul 2 alineatul (2) în ceea ce privește proiectul respectiv.” (8)
Articolul 8 se înlocuiește cu următorul
text: „Articolul 8 1. Rezultatele consultărilor și
informațiile colectate în temeiul articolelor 5, 6 și 7 se iau în
considerare în cadrul procedurii de aprobare a dezvoltării. În acest scop,
decizia de acordare a aprobării de dezvoltare trebuie să
conțină următoarele informații: (a) evaluarea de mediu a autorității
competente menționate la articolul 3 și condițiile de mediu
anexate deciziei, inclusiv o descriere a principalelor măsuri de evitare,
de reducere și, dacă este posibil, de compensare a efectelor negative
semnificative; (b) principalele motive pentru alegerea
proiectului astfel cum este adoptat, în lumina celorlalte alternative avute în
vedere, inclusiv evoluția probabilă a stării existente a
mediului în cazul în care proiectul nu este implementat (scenariu de
bază); (c) un rezumat al observațiilor primite în
temeiul articolelor 6 și 7; (d) o declarație care să rezume modul în
care considerentele de mediu au fost integrate în aprobarea de dezvoltare
și modul în care au fost încorporate sau luate în considerare în alt mod
rezultatele consultărilor și informațiile colectate în temeiul
articolelor 5, 6 și 7. Pentru proiectele care pot avea efecte negative
semnificative la nivel transfrontalier, autoritatea competentă
furnizează informații în cazul în care nu a ținut seama de
observațiile primite de la statul membru afectat în timpul
consultărilor desfășurate în temeiul articolului 7. 2. Dacă, în urma consultărilor și
informațiilor colectate în temeiul articolelor 5, 6 și 7, se
concluzionează că un proiect va avea efecte negative semnificative
asupra mediului, autoritatea competentă, cât mai curând posibil și în
strânsă cooperare cu autoritățile menționate la articolul 6
alineatul (1) și cu inițiatorul proiectului, examinează
oportunitatea revizuirii raportului de mediu menționat la articolul 5
alineatul (1) și a modificării proiectului în scopul evitării
sau al reducerii efectelor negative, precum și necesitatea unor
măsuri suplimentare de atenuare sau compensatorii. Dacă autoritatea competentă decide
să acorde aprobarea de dezvoltare, aceasta se asigură că
aprobarea de dezvoltare include măsuri de monitorizare a efectelor
negative semnificative asupra mediului, pentru a evalua implementarea și
eficacitatea preconizată a măsurilor de atenuare și
compensatorii, precum și pentru a identifica eventualele efecte negative
neprevăzute. Tipul de parametri care trebuie monitorizați
și durata monitorizării trebuie să fie proporționale cu
natura, amplasarea și anvergura proiectului propus, precum și cu
gravitatea efectelor asupra mediului. Dacă este cazul, pot fi utilizate măsuri
de monitorizare existente care decurg din alte acte legislative ale Uniunii. 3. După transmiterea către autoritatea
competentă a tuturor informațiilor necesare colectate în temeiul
articolelor 5, 6 și 7, inclusiv, dacă este cazul, a evaluărilor
specifice solicitate în temeiul altor acte legislative ale Uniunii, și
după finalizarea consultărilor menționate la articolele 6
și 7, autoritatea competentă își finalizează în termen de
trei luni raportul privind impactul proiectului asupra mediului. În funcție de natura, complexitatea,
amplasarea și anvergura proiectului propus, autoritatea competentă
poate prelungi termenul respectiv cu încă 3 luni; în acest caz,
autoritatea competentă informează inițiatorul proiectului cu
privire la motivele prelungirii și la data la care preconizează
că își va lua decizia. 4. Înainte de luarea unei decizii privind
acordarea sau neacordarea aprobării de dezvoltare, autoritatea
competentă verifică dacă informațiile din raportul de mediu
menționat la articolul 5 alineatul (1) sunt actualizate, în special în
ceea ce privește măsurile avute în vedere pentru prevenirea,
reducerea și, dacă este posibil, compensarea eventualelor efecte
negative semnificative.” (9)
Articolul 9 se modifică după cum
urmează: (a)
alineatul (1) se înlocuiește cu
următorul text: „1. La adoptarea unei decizii de acordare sau de
refuzare a aprobării de dezvoltare, autoritatea sau autoritățile
competente informează în acest sens publicul și
autoritățile menționate la articolul 6 alineatul (1), în
conformitate cu procedurile adecvate, și pune la dispoziția
publicului următoarele informații: (a) conținutul deciziei și orice
condiții anexate acesteia; (b) după examinarea raportului de mediu,
precum și a preocupărilor și a opiniilor exprimate de publicul
implicat, principalele motive și considerații pe care se bazează
decizia, inclusiv informații privind procesul de participare a publicului; (c) o descriere a principalelor măsuri de
evitare, de reducere și, dacă este posibil, de compensare a efectelor
negative semnificative.” (d) dacă este cazul, o descriere a
măsurilor de monitorizare menționate la articolul 8 alineatul (2).” (b)
se adaugă următorul alineat (3): „3. Statele membre pot, de asemenea, să
decidă să pună la dispoziția publicului informațiile
menționate la alineatul (1), după ce autoritatea competentă
își finalizează evaluarea impactului proiectului asupra mediului.” (10)
La articolul 12, alineatul (2) se înlocuiește
cu următorul text: „2. În special, o dată la șase ani,
începând de la data specificată la articolul 2 alineatul (1) din Directiva
XXX [OPOCE, vă rugăm să
introduceți nr. prezentei directive], statele membre
informează Comisia cu privire la: (a) numărul proiectelor menționate în
anexele I și II care au făcut obiectul unei evaluări în
conformitate cu articolele 5-10; (b) defalcarea evaluărilor în funcție de
categoriile de proiecte stabilite în anexele I și II; (c) defalcarea evaluărilor efectuate în
funcție de tipul de inițiator de proiect; (d) numărul proiectelor menționate în
anexa II care au făcut obiectul unei proceduri de stabilire în
conformitate cu articolul 4 alineatul (2); (e) durata medie a procesului de evaluare a
impactului asupra mediului; (f) costul mediu al procesului de evaluare a
impactului asupra mediului.” (11)
Se introduc următoarele articole 12a și 12b: „Articolul 12a Se deleagă Comisiei competența de a
adopta acte delegate, în conformitate cu articolul 12b, privind criteriile de
selecție enumerate în anexa III și informațiile menționate
în anexele II.A și IV, pentru a le adapta la progresul
științific și tehnic. Articolul 12b 1. Competența de a adopta acte delegate este conferită
Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol. 2. Delegarea competențelor
menționată la articolul 12a este conferită Comisiei pe
durată nedeterminată, începând de la [OPOCE,
vă rugăm să introduceți data intrării în vigoare a
prezentei directive]. 3. Delegarea de competențe
menționată la articolul 12a poate fi revocată oricând de
Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt
delegării competențelor specificate în decizia respectivă.
Aceasta intră în vigoare în ziua următoare datei publicării
deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată
ulterioară, specificată în decizie. Aceasta nu aduce atingere
validității actelor delegate aflate deja în vigoare. 4. De îndată ce adoptă un act delegat,
Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului. 5. Un act delegat adoptat în temeiul articolului 12a
intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și
nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la
notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în
cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul
European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula
obiecții. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la
inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.” (12)
Anexele la Directiva 2011/92/UE se modifică în
conformitate cu anexa la prezenta directivă. Articolul 2 1. Statele membre asigură
intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor
administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel
târziu la [DATA]. Comisiei îi sunt
comunicate de îndată de către statele membre textul actelor
respective, precum și un document care explică relația dintre
aceste acte și prezenta directivă. Atunci când statele membre adoptă aceste
acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite
de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre
stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. 2. Comisiei îi este comunicat de
către statele membre textul principalelor dispoziții de drept intern
pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. Articolul 3 Proiectele în cazul cărora cererea de
aprobare de dezvoltare a fost depusă înainte de data menționată
la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf și în cazul cărora
evaluarea impactului asupra mediului nu a fost finalizată înainte de data
respectivă trebuie să respecte obligațiile menționate la
articolele 3-11 din Directiva 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată
prin prezenta directivă. Articolul 4 Prezenta directivă intră în vigoare
în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene. Articolul 5 Prezenta
directivă se adresează statelor membre. Adoptat la Bruxelles, Pentru Parlamentul European Pentru
Consiliu Președintele Președintele ANEXĂ (1)
Se introduce următoarea anexă II.A: „ANEXA II.A – INFORMAȚII MENȚIONATE LA
ARTICOLUL 4 ALINEATUL (3) 1. O descriere a proiectului, care să
cuprindă, în special: (a) o descriere a caracteristicilor fizice ale
întregului proiect, inclusiv, dacă este cazul, a părții sale
subterane, în cursul fazelor de construcție și funcționare; (b) o descriere a amplasării proiectului,
acordându-se o atenție specială sensibilității ecologice a
zonelor geografice susceptibile de a fi afectate. 2. O descriere a aspectelor de mediu susceptibile
de a fi afectate în mod semnificativ de proiectul propus. 3. O descriere a efectelor semnificative probabile
asupra mediului ale proiectul propus și care rezultă din: (a) reziduurile și emisiile preconizate,
precum și eliminarea deșeurilor; (b) utilizarea resurselor naturale, în special a
solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității, inclusiv
schimbările hidromorfologice. 4. O descriere a măsurilor avute în vedere
pentru evitarea, prevenirea sau reducerea oricăror efecte negative
semnificative asupra mediului.” (2)
Anexele III și IV se înlocuiesc cu
următorul text: „ANEXA III – CRITERII DE SELECȚIE
MENȚIONATE LA ARTICOLUL 4 ALINEATUL (4) 1. CARACTERISTICILE PROIECTELOR Caracteristicile proiectelor trebuie examinate, în
special în ceea ce privește: (a) anvergura proiectului, inclusiv, dacă
este cazul, partea sa subterană; (b) cumularea cu alte proiecte și
activități; (c) utilizarea resurselor naturale, în special a
solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității, inclusiv
schimbările hidromorfologice; (d) producția de deșeuri; (e) poluarea și alte efecte nocive; (f) riscurile de dezastre naturale și
antropice și riscurile de accidente, având în vedere, în special, schimbările
hidromorfologice, substanțele sau tehnologiile sau organismele vii
utilizate, condițiile specifice ale solului și subsolului sau
utilizarea alternativă, precum și probabilitatea de producere a unor
accidente sau dezastre și vulnerabilitatea proiectului la aceste riscuri; (g) impacturile proiectului asupra
schimbărilor climatice (în termeni de emisii de gaze cu efect de seră
provenind inclusiv din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației
terenurilor și silvicultură), contribuția proiectului la îmbunătățirea
rezilienței, precum și impacturile schimbărilor climatice asupra
proiectului (de exemplu, dacă proiectul este coerent cu un climat în
schimbare); (h) impacturile proiectului asupra mediului, în
special asupra terenurilor (creșterea zonelor rezidențiale în timp –
ocuparea terenurilor), solului (materie organică, eroziune, tasare,
impermeabilizare), apei (cantitate și calitate), aerului și
biodiversității (calitatea și cantitatea populațiilor,
precum și degradarea și fragmentarea ecosistemului); (i) riscurile pentru sănătatea
umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării
atmosferice); (j) impactul proiectului asupra patrimoniului
cultural și peisajului. 2. AMPLASAREA PROIECTELOR Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice
susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în
special în ceea ce privește: (a) utilizarea actuală și cea
planificată a terenurilor, inclusiv ocuparea și fragmentarea
terenurilor; (b) bogăția, disponibilitatea, calitatea
și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv
solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă; (c) capacitatea de absorbție a mediului
natural, acordându-se o atenție specială următoarelor zone: (i) zone umede, zone riverane, guri ale râurilor; (ii) zone costiere; (iii) zone montane și forestiere; (iv) rezervații și parcuri naturale,
pășuni permanente, zone agricole cu înaltă valoare
naturală; (v) zone clasificate sau protejate de
legislația internă a statelor membre; zone Natura 2000 desemnate de
statele membre în conformitate cu Directiva 2009/147/CEE a Parlamentului
European și a Consiliului și cu Directiva 92/43/CEE a
Consiliului, zone protejate de convenții internaționale; (vi) zone în care au existat deja cazuri de
nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în
legislația Uniunii și relevante pentru proiect sau în care este
probabil să apară astfel de cazuri; (vii) zone cu o densitate mare a populației; (viii) peisaje și situri importante din punct
de vedere istoric, cultural sau arheologic. 3. CARACTERISTICILE IMPACTULUI POTENȚIAL Efectele semnificative pe care le pot avea
proiectele trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1
și 2 de mai sus, având în vedere, în special: (a) importanța și extinderea
spațială a impactului (zona geografică și dimensiunea
populației care poate fi afectată); (b) natura impactului; (c) natura transfrontalieră a impactului; (d) intensitatea și complexitatea impactului; (e) probabilitatea impactului; (f) durata, frecvența și
reversibilitatea impactului; (g) viteza cu care debutează impactul; (h) cumularea impacturilor cu impacturile altor
proiecte (în special ale celor existente și/sau aprobate) realizate de
aceiași inițiatori sau de alții; (i) aspectele de mediu susceptibile de a fi
afectate semnificativ; (k) informații și constatări
privind efectele asupra mediului, obținute din evaluări
prevăzute de alte acte legislative ale UE; (k) posibilitatea de reducere eficace a
impacturilor. ANEXA IV – INFORMAȚII MENȚIONATE LA ARTICOLUL
5 ALINEATUL (1) 1. Descrierea proiectului, care să
cuprindă, în special: (a) o descriere a caracteristicilor fizice ale
întregului proiect, inclusiv, dacă este cazul, a părții sale
subterane, precum și cerințele privind utilizarea apei și a
terenurilor în cursul fazelor de construcție și funcționare; (b) o descriere a principalelor caracteristici ale
proceselor de producție, de exemplu natura și cantitatea
materialelor, resursele energetice și naturale utilizate (inclusiv apa,
terenurile, solul și biodiversitatea); (c) o estimare, în funcție de tip și
cantitate, a reziduurilor și emisiilor preconizate (poluarea apei,
aerului, solului și subsolului, zgomot, vibrații, lumină,
căldură, radiații etc.), rezultate din funcționarea
proiectului propus. 2. O descriere a aspectelor tehnice, de amplasare
și a altor aspecte (de exemplu, în termeni de concepere, capacitate
tehnică, dimensiune și anvergură a proiectului) ale
alternativelor avute în vedere, inclusiv identificarea celei care are cel mai
redus impact asupra mediului, precum și indicarea principalelor motive
care stau la baza alegerii făcute, ținând seama de efectele asupra
mediului. 3. O descriere a aspectelor relevante ale
stării existente a mediului și evoluția sa probabilă în
cazul în care proiectul nu este implementat (scenariu de bază).
Această descriere ar trebui să se refere la orice probleme de mediu
existente, relevante pentru proiect, printre care în special cele legate de
eventuale zone de importanță ecologică deosebită și de
utilizarea resurselor naturale. 4. O descriere a aspectelor de mediu susceptibile
de a fi afectate în mod semnificativ de proiectul propus, inclusiv, în special,
populația, sănătatea umană, fauna, flora, biodiversitatea
și serviciile ecosistemice pe care le furnizează, terenurile
(ocuparea terenurilor), solul (materia organică, eroziunea, tasarea,
impermeabilizarea), apa (cantitatea și calitatea), aerul, factorii
climatici, schimbările climatice (emisii de gaze cu efect de seră,
provenind inclusiv din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației
terenurilor și silvicultură, potențialul de atenuare,
impacturile relevante pentru adaptare, dacă proiectul ține seama de
riscurile asociate schimbărilor climatice), bunurile materiale,
patrimoniul cultural, inclusiv cel arhitectural și cel arheologic,
peisajul; această descriere ar trebui să includă atât
interrelația dintre factorii de mai sus, cât și nivelul de expunere,
vulnerabilitate și reziliență al factorilor de mai sus la riscurile
de dezastre naturale și antropice. 5. O descriere a efectelor semnificative pe care
proiectul propus le poate avea asupra mediului și care rezultă, inter
alia, din: (a) existența proiectului; (b) utilizarea resurselor naturale, în special a
terenurilor, a solului, a apei, a biodiversității și a serviciilor
ecosistemice pe care aceasta le furnizează, având în vedere, pe cât
posibil, disponibilitatea acestor resurse și condițiile climatice în
schimbare; (c) emisia de poluanți, zgomot,
vibrații, lumină, căldură și radiații, crearea de
efecte nocive și eliminarea deșeurilor; (d) riscurile pentru sănătatea
umană, pentru patrimoniul cultural sau pentru mediu (de exemplu, din cauza
unor accidente sau dezastre); (e) cumularea efectelor cu cele ale altor proiecte
și activități; (f) emisiile de gaze cu efect de seră,
provenind inclusiv din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației
terenurilor și silvicultură; (g) tehnologiile și substanțele
folosite; (h) schimbări hidromorfologice. Descrierea efectelor negative semnificative
probabile ar trebui să cuprindă efectele directe și eventualele
efecte indirecte, secundare, cumulative, transfrontaliere, pe termen scurt,
mediu și lung, permanente și temporare, pozitive și negative ale
proiectului. Descrierea ar trebui să țină seama de obiectivele
în materie de protecție a mediului, stabilite la nivelul UE sau al
statelor membre, care sunt relevante pentru proiect. 6. Descrierea metodelor previzionale utilizate
pentru evaluarea efectelor asupra mediului menționate la punctul 5, precum
și o prezentare a principalelor incertitudini implicate și a
influenței acestora asupra estimării efectelor și asupra
alegerii alternativei preferate. 7. O descriere a măsurilor avute în vedere
pentru prevenirea, reducerea și, dacă este posibil, compensarea
oricăror efecte negative semnificative asupra mediului menționate la
punctul 5 și, dacă este cazul, o descriere a oricăror
măsuri de monitorizare propuse, inclusiv pregătirea unei analize
postproiect a efectelor negative asupra mediului. Această descriere
trebuie să explice în ce măsură sunt reduse sau compensate
efectele negative semnificative și trebuie să se refere atât la etapa
de construcție, cât și la cea de funcționare. 8. O evaluare a riscurilor de dezastre naturale
și antropice, precum și a riscurilor de accidente la care proiectul
ar putea fi vulnerabil și, dacă este cazul, o descriere a
măsurilor avute în vedere pentru prevenirea acestor riscuri, precum
și măsuri privind gradul de pregătire și de reacție în
situații de urgență (de exemplu, măsuri prevăzute de
Directiva 96/82/CE, astfel cum a fost modificată). 9. Un rezumat netehnic al informațiilor
furnizate în baza rubricilor menționate anterior. 10. O mențiune a eventualelor
dificultăți (deficiențe tehnice sau lipsa
cunoștințelor practice) întâlnite de către inițiatorul proiectului
în compilarea informațiilor necesare și a surselor utilizate pentru
descrierile și evaluările realizate, precum și o prezentare a
principalelor incertitudini implicate și a influenței lor asupra
estimării efectelor și asupra alegerii alternativei preferate.” [1] Directiva 2011/92/UE (JO L 26, 28.1.2012, p.1)
codifică Directiva 85/337/CEE și cele trei modificări ulterioare
ale acesteia (Directivele 97/11/CE, 2003/35/CE și 2009/31/CE). [2] COM (2009) 378. Toate rapoartele sunt disponibile la adresa http://ec.europa.eu/environment/eia/eia-support.htm. [3] COM (2007) 225. [4] COM (2009) 15. [5] COM (2011) 571. [6] COM (2010) 2020. [7] Cel mai mare organism profesional
din domeniul mediului, având peste 15 000 de membri care își
desfășoară activitatea în toate sectoarele industriale. [8] http://ec.europa.eu/environment/consultations/eia.htm [9] http://ec.europa.eu/environment/eia/conference.htm [10] JO C , , p. . [11] JO C , , p. . [12] COM (2007) 225. [13] COM (2009) 378. [14] COM (2011) 571. [15] COM (2006) 231. [16] Concluziile Consiliului European, martie 2010. [17] COM (2011) 244. [18] COM (2009) 82. [19] COM (2010) 2020. [20] JO L 197, 21.7.2001, p. 30. [21] JO L 20, 26.1.2010, p. 7. [22] JO L 327, 22.12.2000, p. 1. [23] JO L 334, 17.12.2010, p. 17. [24] JO L 206, 22.7.1992, p. 7.