COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN în conformitate cu articolul 294 alineatul (6) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene privind poziția Consiliului cu privire la adoptarea unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții tranzitorii pentru acordurile bilaterale de investiții încheiate între state membre și țări terțe /* COM/2012/0603 final - 2010/0197 (COD) */
2010/0197 (COD) COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE
PARLAMENTUL EUROPEAN
în conformitate cu articolul 294 alineatul (6) din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene
privind poziția Consiliului cu privire la
adoptarea unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de
stabilire a unor dispoziții tranzitorii pentru acordurile bilaterale de
investiții încheiate între state membre și țări terțe 1. Context Data transmiterii propunerii către Parlamentul European și către Consiliu [document COM(2010)344final – 2010/0197 COD]: || 7/7/2010 Data adoptării poziției Parlamentului European, după prima lectură: || 10/5/2011 Data adoptării poziției Consiliului: || 4/10/2012 2. Obiectivul
propunerii Comisiei Tratatul de la Lisabona a stabilit
competența exclusivă a Uniunii în domeniul investițiilor
străine directe, în cadrul politicii comerciale comune. În conformitate cu
articolul 2 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),
numai Uniunea poate legifera și adopta acte obligatorii din punct de
vedere juridic într-un domeniu în care i-a fost atribuită competența
exclusivă. În condițiile absenței din TFUE a unui regim de
tranziție specific care să clarifice statutul acordurilor bilaterale
de investiții ale statelor membre, propunerea de regulament a Comisiei
vizează asigurarea securității juridice pentru investitorii care
beneficiază de aceste acorduri, autorizând menținerea în vigoare a
tuturor acordurilor de investiții încheiate între statele membre și
țările terțe, precum și crearea unui mecanism de împuternicire
– în anumite condiții – a statelor membre să negocieze și
să încheie astfel de acorduri în viitor. 3. Comentarii
referitoare la poziția Consiliului Poziția Consiliului, astfel cum a fost
adoptată după prima lectură, reflectă pe deplin acordul încheiat
la 29 mai 2012 în cadrul trilogului între Consiliu, Parlamentul European
și Comisie. Principalele elemente din acest acord sunt următoarele: –
clarificarea statutului, în temeiul
legislației Uniunii, acordurilor bilaterale de investiții ale
statelor membre semnate înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona, confirmând că aceste acorduri pot fi menținute în vigoare
(sau pot intra în vigoare) până când sunt înlocuite cu acordul referitor
la investiții al Uniunii; –
stabilirea condițiilor în care statele membre
pot fi împuternicite să încheie și/sau să mențină în
vigoare acorduri de investiții bilaterale semnate între intrarea în
vigoare a Tratatului de la Lisabona și intrarea în vigoare a acestui
regulament; –
raționalizarea condițiilor și a
procedurilor în temeiul cărora statele membre pot fi împuternicite să
modifice sau să încheie acorduri bilaterale de investiții cu
țări terțe după intrarea în vigoare a regulamentului; –
garantarea faptului că menținerea în
vigoare a acordurilor de investiții de către statele membre sau
autorizarea de a deschide negocieri sau de a încheia acorduri bilaterale de
investiții cu țări terțe nu vor împiedica negocierea sau
încheierea unor viitoare acorduri de investiții de către Uniune; –
conferirea – în vederea aplicării
regulamentului – de competențe de executare Comisiei, în conformitate cu
Regulamentul (UE) nr. 182/2011, și aplicarea procedurii de consultare
pentru adoptarea de decizii de autorizare în temeiul regulamentului. Comisia a sprijinit pe deplin acordul la care
s-a ajuns în cadrul trilogului. 4. Declarații
Comisia a acceptat și a subscris la
declarația comună a Consiliului, Parlamentului și Comisiei
privind faptul că utilizarea procedurii comitetelor în regulament nu ar
trebui să fie considerată drept un precedent pentru viitoare acte
privind împuternicirea statelor membre în cadrul competențelor exclusive
ale UE și că alegerea procedurii de consultare nu ar trebui să
fie considerată drept un precedent pentru viitoarele acte de punere în
aplicare în cadrul politicii comerciale comune. 5. Concluzie Comisia acceptă poziția
adoptată de Consiliu.