4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/17

1.1

Lumea se află în centrul unor schimbări geopolitice rapide. Poziția dominantă a Vestului este contestată atât din punct de vedere economic, cât și politic. În vreme ce bugetele pentru apărare sunt reduse în întreaga Uniune Europeană, în China, India, Brazilia, Rusia și în alte state, acestea cresc. Prin urmare, CESE solicită Consiliului și Comisiei să facă o evaluare generală a aspectelor hotărâtoare ale poziției UE și ale rolului său la nivel mondial, care să aibă drept rezultat o actualizare convingătoare a politicilor externe, de securitate și apărare europene.

1.2

Politica de apărare este modelată de interesele strategice ale țărilor, amenințările percepute și obiectivele politice, care în Europa sunt definite în principal în termeni naționali. Abordările care sunt depășite conduc în mod evident la o fragmentare, la lacune, la o supracapacitate și o lipsă de interoperabilitate tot mai mari în capacitățile europene de apărare. Argumentele în favoarea îmbunătățirii sunt copleșitoare, aceasta fiind o chestiune de voință politică. Acest lucru a fost susținut deja în mod convingător în 1986 (1)! În prezent, situația este mult mai presantă din punct de vedere politic, economic și al apărării. CESE face apel la Consiliu să depună eforturi serioase în vederea creării unui scut de apărare la nivelul UE.

1.3

Politica de securitate și apărare ar trebui să stimuleze încrederea în sine a UE și a statelor membre, ar trebui să inspire încredere în societate și în publicul larg, în soldații echipați corespunzător, în întreprinderile și lucrătorii din acest sector. Cetățenii europeni au dreptul la o protecție adecvată. Este nevoie în tot mai mare măsură de un armament european adecvat, capabil să facă față viitorului. În acest scop, practicile actuale izolate ale statelor membre sunt complet insuficiente și irosesc banii contribuabilului.

1.4

În conformitate cu politicile și practicile în vigoare în SUA și în alte țări (emergente) cu roluri importante la nivel mondial, precum și având în vedere responsabilitatea exclusivă a guvernelor de a apăra cetățenii și de a asigura securitatea, CESE subliniază necesitatea de a se defini interesele strategice europene în cadrul politicii de securitate și de apărare comune (PSAC) (2). În cele din urmă, triunghiul format de afacerile externe și securitate, apărare și capacitatea industrială este unul indivizibil, susținând poziția Europei în lume, interesele ei economice și politice, precum și valorile acesteia (drepturile omului, democrația). Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) ar trebui să fie implicat în mod direct.

1.5

CESE subliniază că, dacă Europa dorește să mențină o industrie solidă de securitate și apărare în scopul creării unei mase critice pentru eficacitate și eficiență din punctul de vedere al costurilor, este necesară o schimbare radicală a mentalității și a politicilor. Acestea trebuie să ducă la un viitor stabil și previzibil pentru forțele armate, pe măsura ponderii economice și tehnologice a Europei. Având în vedere diferențele substanțiale dintre statele membre, principala responsabilitate în acest sens le revine principalelor state membre producătoare.

1.6

În opinia CESE, există argumente puternice în favoarea consolidării planificării și coordonării angajate la nivel european:

1.7

Pe lângă acțiunile Agenției Europene de Apărare (AEA) și pe lângă pachetul „Apărare” din 2007 (3), CESE solicită o politică industrială europeană bine concepută destinată sectorului apărării, cu caracteristicile lui specifice în materie de cerințe guvernamentale și de finanțare din fonduri publice. În cadrul Strategiei Europa 2020, această politică industrială trebuie să se bazeze pe competențele partajate, naționale și ale UE – în cadrul cărora AEA și Comisia trebuie să fie parteneri cu drepturi depline –, precum și pe consultări cu industria apărării și cu alte părți interesate, printre care se numără partenerii sociali, și pe nevoia unui dialog social bine organizat.

1.8

Politicile și finanțarea UE ar trebui să coreleze investițiile de la nivelul UE cu cele de la nivel național, ceea ce ar duce la reducerea fragmentării și duplicării cheltuielilor publice, la sporirea calității și a interoperabilității.

1.9

Cercetarea și dezvoltarea la nivelul cel mai ridicat sunt esențiale pentru dezvoltarea unui armament de „generație nouă”, de care este mare nevoie. Asemenea activități de cercetare și dezvoltare nu pot privi niciodată exclusiv industria. Răspunderea principală le revine guvernelor. În consecință, sunt extrem de vulnerabile la reducerile bugetare actuale. Consiliul și părțile interesate ar trebui să identifice urgent și să lanseze cât mai curând posibil programe de cercetare care să ajute industria europeană să rezolve dependențele nedorite de părți terțe. Tehnologia „cu dublă utilizare” este o necesitate. Programul de cercetare-dezvoltare al UE ar trebui să ofere asistență în acest sens. Acesta ar trebui să asigure o cooperare transfrontalieră eficientă în domeniul cercetării și dezvoltării.

1.10

Trebuie planificată, pe cât posibil, o mai amplă consolidare a bazei tehnologice și industriale a apărării europene. În acest scop sunt necesare măsuri satisfăcătoare la nivelul UE (4).

1.11

Este nevoie de o coordonare mai strânsă între Comisie, AEA și alte părți interesate relevante din UE. Angajamentul reînnoit al președintelui Barroso (5), al vicepreședintelui Tajani și al comisarului Barnier, precum și înființarea Grupului operativ în domeniul apărării sosesc la momentul oportun. CESE salută totodată Rezoluția de perspectivă a PE din luna decembrie a anului trecut cu privire la apărarea europeană și la gama largă de chestiuni conexe (6).

1.12

În același spirit și în vederea consolidării inițiativei Grupului operativ în domeniul apărării al CE, CESE îndeamnă Comisia să deschidă dezbaterea publică cu privire la aceste chestiuni. Comisia ar trebui, de asemenea, să aibă în vedere furnizarea unor elemente de răspuns adecvate la constatările la care s-a ajuns în urma diferențelor dintre capacitățile industriale și tehnologice ale statelor membre, precum și a diferențelor între nivelurile de investiții în cercetare și în apărare în general.

2.1

Articolul 42 din Tratatul privind Uniunea Europeană stipulează că politica de securitate și apărare comună face parte integrantă din politica externă și de securitate comună. Alineatul (3) al aceluiași articol adaugă că statele membre pun la dispoziție capacități militare pentru punerea în aplicare a acestei politici. Din 2005, Agenția Europeană de Apărare (AEA) depune eforturi pentru a consolida baza industrială și tehnologică a sectorului apărării și pentru a oferi echipamente mai bune soldaților. Totuși, progresele în acest sens sunt foarte limitate.

2.2

În momentul de față, realizarea pieței interne și a unei coordonări financiare eficiente reprezintă priorități majore. Strategia Europa 2020 acordă un sprijin substanțial ambelor obiective. Acest pas înainte ar fi trebuit să constituie o sursă de inspirație pentru noi progrese în domeniul apărării europene.

2.3

Cu toate acestea, în sectorul apărării nu se constată evoluții asemănătoare. Pactul militar încheiat între Franța și Regatul Unit în 1998 părea să marcheze o nouă mentalitate și un nou început. Înființarea Companiei Europene pentru Aeronautică, Apărare și Spațiu (EADS), în 2003, a reflectat același spirit de cooperare mai strânsă în domeniul apărării. Însă aceste evenimente nu au fost urmate de alte inițiative de consolidare. Este semnificativ faptul că țările „scrisorii de intenție” (grupul țărilor cu o importantă producție militară – Franța, Germania, Regatul Unit, Italia, Spania și Suedia) nu au prezentat încă o propunere viabilă de raționalizare sau consolidare, contrar intențiilor anterioare.

2.4

Stagnarea a condus la adoptarea unor abordări naționale și la concentrarea pe producția națională. Se observă un anumit grad de renaționalizare. Toate societățile industriale cu sediul în Europa se concentrează asupra piețelor de export. Nu există o viziune strategică comună, nici între guverne, nici între partenerii industriali.

2.5

Între timp, piețele potențiale sunt afectate din ce în ce mai mult de noi provocări. O provocare uriașă o constituie dezvoltarea armamentelor în economiile emergente. China, Rusia, India și Brazilia (țările BRIC), urmate de câteva țări mai mici, au apucat-o pe această cale. Se preconizează că bugetul pentru apărare al Chinei va crește de la 120 de miliarde EUR, cât este în prezent, până la 250 de miliarde EUR până în 2015. Rusia anunță o creștere considerabilă a bugetului pentru apărare până în 2015. SUA cheltuiește în acest domeniu de două ori mai mult decât întregul buget al UE: 450 de miliarde EUR față de 204 de miliarde EUR în 2007, iar bugetul european continuă să se reducă. Bugetul total alocat de UE pentru cercetare și dezvoltare reprezintă cel mult 20 % din cel al SUA. Jumătate din bugetul european al apărării este destinat resurselor umane, față de 25 % în SUA. Europa are mai mulți militari, dar aceștia beneficiază de mult mai puțin echipament. Condițiile de la nivel mondial nu vor mai fi niciodată aceleași din trecut. Timpul nu lucrează în favoarea noastră.

2.6

În cursul ultimelor decenii, multe studii au pledat pentru o adaptare a industriei apărării la piața globală. Toate pun în evidență deficiențe persistente, întrucât piețele de apărare sunt departe de a fi perfecte, iar majoritatea statelor continuă să-și sprijine industria națională. Încercările de îmbunătățire a piețelor, cum ar fi pachetul „Apărare” al UE din 2007, încearcă să elimine anumite deficiențe ale pieței și practicile divergente de la nivel național.

2.7

Mizele aflate în joc sunt complexe, în parte din cauza decalajelor foarte mari dintre faza de concepție și intrarea în funcțiune a produselor. De aceea, CESE consideră că o abordare cuprinzătoare, din perspectivă tehnologică, economică și socială, ar fi o modalitate mai adecvată de a dezbate această temă decât o simplă abordare din perspectiva apărării.

2.8

Un element principal este divergența dintre viziunile strategice ale țărilor cu o puternică industrie a armamentului, în special în ce privește definiția conceptului de „interes esențial al securității naționale” și raportul dintre piețele securității naționale și piețele de export. Unele țări mai mici au o industrie destul de bine dezvoltată, pe când altele nu au practic niciun sit de producție. Evident, abordările tuturor țărilor diferă în funcție de necesitățile și posibilitățile lor, rezultatul fiind fragmentarea și o viziune neunitară asupra industriei apărării. Operațiuni precum cea din Libia fac ca decalajele crescânde în ce privește sistemele de armament disponibile să devină dureros de evidente. Consecințele ar trebui recunoscute în mod clar și evaluate.

2.9

Aceste evoluții privesc atât investițiile, cât și ocuparea forței de muncă. Industria apărării este un sector de înaltă tehnologie care angajează direct 600 000 de lucrători calificați și, indirect, încă 2 milioane. Există presiuni îngrijorătoare în sensul unor reduceri suplimentare. Adesea siturile de producție se caracterizează printr-o puternică concentrare regională, ceea ce le-ar putea transforma în centre de excelență dar, dimpotrivă, riscă să fie afectate de reduceri financiare. Acestea vor fi afectate și mai mult dacă reorganizarea și reducerile au loc într-un mod neplanificat și nestructurat.

2.10

În prezent, ocuparea forței de muncă este, desigur, o preocupare primordială și pentru guvernele naționale. La rândul său, aceasta poate împiedica dezvoltarea unei viziuni comune, de care este nevoie pentru a aborda în mod adecvat consecințele sociale ale unei industrii a apărării în declin, inclusiv pierderea de know-how și efectele acesteia asupra capitalului uman. În schimb, o viziune comună va favoriza o creare echilibrată de locuri de muncă și va evita riscul orientării către țări terțe a cercetătorilor și a cadrelor tehnice și științifice de înaltă specializare, lucru care vine în contradicție cu obiectivele pe care UE își propune să le atingă prin Strategia Europa 2020.

2.11

Abordările UE și cadrul interguvernamental pot și trebuie să acționeze din aceeași perspectivă. Atâta timp cât suveranitatea națională va prevala, orice cadru comun va avea rezultate limitate, aducând prea puține îmbunătățiri în ce privește supracapacitatea, suprapunerile și fragmentarea. Contradicțiile dintre filozofia suveranității naționale, pe de o parte, și necesitățile financiare, tehnologice, economice și sociale, pe de altă parte, sunt evidente.

2.12

Din acest motiv, este îngrijorător că obiectivul de „grupare și utilizare în comun”, adică organizarea interdependenței europene, nu s-a concretizat printr-o strategie comună. În ciuda faptului că se simte pe scară largă că s-a modificat contextul internațional, presiunile din exterior nu par încă să fie suficient de puternice pentru a determina promovarea unor abordări și a unor soluții comune. În mod destul de surprinzător, în loc să achiziționeze din Europa, statele membre sunt, dimpotrivă, dispuse să depindă în continuare de SUA în ce privește achizițiile publice în materie de apărare.

2.13

Dacă Europa dorește să mențină o industrie solidă a securității și apărării, capabilă să asigure dezvoltarea și producția de sisteme ultramoderne, garantându-și astfel propria securitate, este nevoie de o schimbare radicală de mentalitate și de politică. Prelungirea așteptării ar accelera reducerea capacităților până sub nivelul de la care UE s-ar putea întoarce în fruntea sectoarelor esențiale. Această revenire ar fi și mai dificilă în măsura în care reducerea cheltuielilor în domeniul cercetării și dezvoltării ar afecta direct o generație de cercetători și lucrători calificați. Un eșec al Europei riscă să cauzeze dispariția unor industrii, pierderea de locuri de muncă și evaporarea know-how-ului, lăsând Europa la mila celorlalți. Cei cărora le pasă de Europa și de securitatea europeană trebuie să acționeze fără întârziere.

3.1

Tratatul privind Uniunea Europeană subliniază pe bună dreptate legătura inextricabilă dintre politica externă și politica de securitate și apărare. O politică externă eficientă trebuie să se bazeze pe capacități de apărare convingătoare. În funcție de amenințările percepute și de obiectivele convenite într-un context internațional extrem de complex și de fragil, trebuie concepute și dezvoltate, la rândul lor, capacități de apărare adecvate.

3.2

Factorul de bază îl reprezintă poziția și rolul UE în lumea de mâine, ținând seama de realitățile geopolitice aflate în schimbare rapidă, cu un număr tot mai mare de actori care apar la nivel global. Din această perspectivă, CESE consideră că este timpul să se întreprindă un efort concertat în Europa. Experiențele anterioare și recente demonstrează că o continuare a abordărilor tradiționale atrage riscul excluderii Europei și a statelor membre.

3.3

CESE solicită un viitor stabil și previzibil pentru forțele armate europene, pe măsura ponderii economice și tehnologice a Europei. Decalajele foarte mari dintre faza de concepție și punerea în funcțiune a sistemelor confirmă necesitatea de a se lua decizii în această privință, încă din acest an.

3.4

CESE subliniază patru aspecte importante din punct de vedere social și politic cu privire la necesitatea unor capacități europene de apărare eficiente:

3.5

Există o dezbatere în desfășurare cu privire la viitorul PSAC, cu toate că acest lucru este rareori formulat astfel. Multe subiecte, cum ar fi utilizarea de grupuri tactice de luptă, controversa privind înființarea unui comandament operațional unic, finanțarea misiunilor UE în cadrul PSAC, găsirea unor contribuții pentru aceste misiuni și solicitările de revizuire a strategiei UE în materie de securitate constituie, în ansamblul lor, o dezbatere privind PSAC, numai că nu este numită astfel. Abordarea problemei în acest mod ar reprezenta un pas înainte. În plus, în toate dezbaterile cu privire la aceste chestiuni importante, ar trebui să se țină seama și de implicațiile pe care deciziile (sau faptul că nu se ajunge la o decizie) le au pentru industrie. Aceasta va demonstra și legătura puternică care există între capacitățile industriale și punerea în aplicare a PSAC. Principala responsabilitate le revine guvernelor.

3.6

Relația transatlantică și NATO sunt esențiale. Americanii critică de mult timp și cu asprime modul în care europenii își îndeplinesc obligațiile în materie de apărare în cadrul NATO. De ambele părți ale Atlanticului se face simțit un apel neîntrerupt pentru dezvoltarea unui „pilon european” în cadrul NATO, apel contrazis, până în prezent, de realitate.

3.7

Absența unui veritabil „pilon european” are rădăcini politice adânci. În Europa există încă insuficientă voință politică pentru a defini interesele „strategice” europene sau niște capacități militare fundamentale comune. Din contră, SUA și alte țări utilizează conceptul de activități strategice, care cuprind toată cercetarea și toate industriile, fie ele civile sau militare, care contribuie la securitatea globală a cetățenilor lor.

3.8

În acest context, CESE consideră că, odată cu construirea unei „pilon european”, dependența exagerată a capacităților militare europene de Statele Unite ar trebui să fie înlocuită de o relație mai echilibrată. În paralel cu o discuție extrem de necesară pe tema intereselor strategice comune ale Europei, care reprezintă o responsabilitate exclusivă a guvernelor, ar trebui inițiată fără întârziere o planificare riguroasă, prin cooperarea dintre instituțiile europene, statele membre și industriile apărării, precum și revizuirea treptată a practicilor statelor membre de a achiziționa în mod automat „de-a gata” din Statele Unite.

3.9

Îmbunătățirea condițiilor pentru cooperare industrială cu industriile din SUA pe o bază mai echilibrată va fi avantajoasă atât din punctul de vedere al industriei, cât și din punct de vedere financiar.

4.1

Există o strânsă relație între politicile externă și de apărare/securitate și industriile apărării. În pofida privatizării, guvernele au un interes substanțial față de industria de apărare, în calitate de clienți, agenți legiuitori și furnizori ai licențelor de export.

4.2

Industriile apărării dispun de o largă marjă de manevră pe piețele de export. Acest lucru se datorează în parte privatizării, în parte, încurajării de către guverne: criza economică transformă anumiți miniștri ai apărării în promotori nedeghizați ai exporturilor. În orice caz, criza obligă sectorul apărării să ia în considerare exporturile ca un element central al modelului său de afaceri. În medie, 2011 a fost un an foarte profitabil pentru industriile europene. Întreprinderile au înregistrat destule succese în dezvoltarea producțiilor cu dublă utilizare.

4.3

Actori de pe scena mondială, precum China, India și Brazilia, au propriile lor ambiții în materie de politică externă, culminând cu creșterea bugetelor pentru apărare. În prezent, acest fenomen pare să ofere oportunități pentru exporturile europene. Cât timp va dura? Industria are încă rezultate economice bune, însă performanțele ei se bazează, în mare parte, pe investiții de acum 20-25 de ani. Reducerea în continuare sau stagnarea investițiilor în momentul de față ar avea deja consecințe ireversibile în viitorul apropiat.

4.4

În plus, este realist să ne așteptăm ca puterile emergente să înceapă să-și construiască industria independent de industriile occidentale și, ulterior, în calitate de viitori concurenți ai Europei pe piețele din țările terțe, să blocheze din ce în ce mai mult importurile din țările occidentale sau să le impună condiții.

4.5

În prezent, nu există noi programe majore pe cale de a fi inițiate în Europa și acest lucru va afecta, fără îndoială, succesul exporturilor viitoare. În plus, a trecut mult timp de când o țară emergentă cu greutate a mai solicitat transfer de tehnologii și de producție la un nivel semnificativ către propriul teritoriu.

4.6

După toate probabilitățile, contractele de export punctuale vor fi utilizate pentru copierea tehnologiei industriilor occidentale. Pentru acestea din urmă, o soluție la blocarea importurilor ar putea fi crearea de instalații de producție (și de dezvoltare) în țările în cauză. În prezent, este greu de determinat măsura în care o asemenea evoluție ar afecta instalațiile de producție și oportunitățile de muncă din Europa. Pe termen lung, se pare că poziția industriei europene va fi subminată de marile economii emergente. Consolidarea tehnologiei și producției în aceste țări ar putea afecta și piețele (potențiale) ale exporturilor europene în alte țări terțe. Va deveni mai acerbă concurența în materie de produse, precum și de prețuri.

4.7

Din cauza perioadelor lungi necesare pentru dezvoltare și producție, precum și a investițiilor tehnologice și a inovării continue, Europa are nevoie de o coordonare bine orientată pentru a asigura o industrie a apărării actualizată și autonomă. Atâta timp cât dimensiunea pieței este determinată în principal de granițele naționale, ea se situează aproape automat sub masa critică, chiar și în statele membre mari. Exporturile către țările terțe pot atenua această problemă într-o oarecare măsură, însă viitorul este nesigur, iar condițiile pieței sunt adesea departe de a fi stabile.

4.8

Reducerea continuă a bugetelor, care, în condițiile actuale, implică limitări considerabile, ar trebui să constituie un semnal de alarmă. Sunt afectate bugetele pentru investiții și achiziții publice, mai ales într-un moment în care costurile operaționale și de întreținere rămân la același nivel sau cresc, ca urmare a operațiunilor militare în curs de desfășurare (Afganistan, Libia, operațiuni de combatere a pirateriei, pentru a aminti doar câteva dintre acestea).

4.9

Toate acestea au ca rezultat amânarea sau chiar anularea unor investiții esențiale pentru ca industria să poată asigura menținerea și reînnoirea capacităților de producție și de dezvoltare. În plus, în vremuri dificile, industria însăși va fi mai puțin pregătită să investească în această menținere sau în noi activități. Numai printr-o cooperare coerentă pot fi asigurate investițiile necesare.

4.10

CESE pledează în favoarea unei politici industriale europene bine concepute destinate sectorului apărării, de la conceperea de sisteme până în etapa operațională. Aceasta este o chestiune ce ține de o politică industrială specifică. Prin însăși natura sa, ea reprezintă o piață publică: cercetarea-dezvoltarea trebuie finanțată dincolo de capitalul de pornire, din cauza marjelor nerentabile inițiale și cerințelor specifice ale guvernelor. Este necesar să se identifice principalele capacități industriale europene, precum și politicile de investiții care să promoveze o producție europeană solidă. Întrucât nicio țară nu dispune de resurse suficiente pentru a finanța armament de „nouă generație”, este necesar să se combine obiectivele naționale și europene, precum și resursele naționale și europene, atât financiare, cât și industriale. Guvernanța ar trebui să fie bazată pe partajarea competențelor între UE și statele membre, în conformitate cu Strategia Europa 2020 convenită. Acesta reprezintă totodată o etichetă eficientă pentru optimizarea coordonării dintre instituțiile europene și în cadrul Comisiei, care funcționează încă cu mult sub întregul său potențial. Grupul operativ ce va fi constituit în curând de Comisie, AEA și SEAE pentru a servi drept platformă de dezbatere a priorităților, capacităților și lacunelor poate oferi un sprijin valoros în acest sens.

4.11

Cercetarea-dezvoltarea reprezintă un subiect principal. Industria apărării este o activitate industrială de înaltă tehnologie și cu grad ridicat de cunoștințe, de care este nevoie și pentru dezvoltarea completă a prototipurilor. Cercetarea și dezvoltarea nu sunt aproape niciodată activități care privesc exclusiv industria. Dezvoltarea și ciclul de viață al sistemelor sunt pur și simplu prea lungi, iar impactul financiar este prea important pentru ca industria să-și asume toate riscurile financiare. Istoria ne arată că toate programele de succes sunt desfășurate în colaborare de guverne și de industrie.

4.12

Un procentaj ridicat al cercetării-dezvoltării desfășurate la nivel global este finanțată de guverne, fie direct, fie indirect, prin intermediul achizițiilor. Nu surprinde pe nimeni faptul că industriile apărării evită, în general, să-și asume riscuri financiare prea mari, având în vedere natura produselor. Cercetarea-dezvoltarea în domeniul apărării este deosebit de vulnerabilă la reducerile bugetare efectuate de guverne.

4.13

Așadar, pentru cercetare, tehnologie și dezvoltare este nevoie, pe lângă consolidarea industriei, și de o finanțare suficientă și o punere în comun a resurselor convenită între statele membre, Comisia Europeană și industrie. Investițiile în apărare necesită un nivel ridicat de finanțare a activităților de cercetare-dezvoltare și a proiectelor tehnologice. În plus, ar trebui garantat accesul la tehnologiile esențiale. Dacă tehnologiile esențiale pentru dezvoltare și producție ar deveni inaccesibile din cauza restricțiilor asupra exporturilor impuse de țările terțe, ar apărea probleme grave în îndeplinirea obiectivelor europene în materie de securitate.

4.14

Activitățile de cercetare-dezvoltare desfășurate în afara organizațiilor din sectorul apărării joacă un rol tot mai important, datorită progreselor înregistrate de cercetarea științifică și tehnologia independentă în multe domenii. Adesea, aplicația finală determină dacă cercetarea-dezvoltarea poate fi calificată ca aparținând domeniului apărării sau celui civil doar în ultimele faze de dezvoltare. Cercetarea-dezvoltarea „cu dublă utilizare” este tot mai importantă pentru aplicațiile în domeniul apărării, cum ar fi TIC, de exemplu. Astfel, este esențial ca baza industrială și tehnologică de apărare europeană (EDTIB) să stimuleze această cercetare-dezvoltare „cu dublă utilizare”, în special deoarece face posibilă finanțarea exterioară comunităților de apărare.

4.15

Statele membre ar trebui să ajungă la un acord cu privire la finanțarea publică a activităților de C&D. Aceasta poate fi efectuată în viitor prin intermediul celui de-al optulea Program-cadru (PC8) sau printr-un fond separat, de preferință prin pachete privind domenii de cercetare avansată, cum ar fi nanotehnologia și inteligența artificială. Având în vedere relația dintre industria apărării și sectorul public, trebuie prevăzute proceduri speciale.

4.16

AEA și Comisia ar trebui să aibă un rol important, așa cum se prevede în cadrul european de cooperare, printre altele, pentru a evita interferențele politice obișnuite. AEA ar trebui să aibă ocazia de a-și juca pe deplin rolul prevăzut în Tratatul de la Lisabona (7).

4.17

Un personal adecvat, care să aibă competențe actualizate, este esențial pentru un program de apărare în domeniul industrial și al C&D (8). Acesta este un alt argument solid în favoarea asigurării unui cadru stabil pentru cercetare-dezvoltare și industrie, în locul unei restructurări dezorganizate. Trebuie să se aibă în vedere faptul că forța de muncă în domeniul apărării este baza pe care este construit viitorul capacităților de apărare. Consultarea mediului industrial, a instituțiilor de cercetare-dezvoltare, a mediului academic, a organizațiilor militare și sindicale interesate și comunicarea cu acestea trebuie să contribuie la asigurarea faptului că atât restructurarea în curs cât și producția de armament, orientată către viitor, vor fi organizate corespunzător.

4.18

Constrângerile bugetare fac necesară soluționarea suprapunerilor și a ineficienței. Consolidarea controlată în acest domeniu nu este neapărat echivalentă cu construirea unor mari întreprinderi. Ea înseamnă atingerea unei mase critice suficiente și a unei calități conforme standardelor internaționale, care să garanteze o poziție competitivă pe piețele interne și în țările terțe. Coordonarea la nivel european a planificării proiectelor de către guverne, de către actorii relevanți de la nivelul UE și de industrie devine din ce în ce mai necesară.

4.19

Diferențele de dimensiuni și de producție între industrii sunt un fapt real. Statele membre diferă foarte mult în funcție de importanța din punct de vedere industrial. Un acord între țările participante ar trebui să fie consacrat parțial asigurării faptului că industriile din țările nesemnatare ale „scrisorii de intenție” (adică principalii producători) vor fi conectate la proiectele relevante. Această abordare nu este de dorit doar din punct de vedere politic, ci promovează, de asemenea, o relație fructuoasă între întreprinderile mari și mici, precum și institutele de cercetare. În calitate de furnizori, IMM-urile ar trebui adăugate la lanțurile de specializare inteligente.

4.20

Este necesar să se țină seama așa cum se cuvine de sentimentul de vulnerabilitate resimțit în țările Europei centrale, din cauza expunerii lor geografice. Din perspectiva dublă a nevoii de a-i face pe cetățenii acestor țări să se simtă bine protejați, pe de o parte, și a faptului că este oportun să se utilizeze pe deplin cunoașterea tehnologică specifică din domeniul apărării, de cealaltă parte, CESE subliniază nevoia integrării corespunzătoare a cunoștințelor și competențelor disponibile în țările Europei centrale în proiectele de apărare în curs și în cele viitoare.

4.21

O piață europeană integrată pentru produsele din domeniul apărării ar permite obținerea unei piețe interne mai stabile. Pe lângă reunirea piețelor naționale existente, o piață europeană ar promova armonizarea sau chiar standardizarea cerințelor și regulilor de atribuire a contractelor de achiziții între diferitele state membre. Un grad sporit de armonizare sau standardizare ar îmbunătăți condițiile financiare și economice, sporind competitivitatea întreprinderilor europene pe o piață globală.

4.22

O piață europeană a apărării ar deține masă critică. În acest context, CESE indică consecințele nefaste ale faptului că statele membre continuă să achiziționeze „de-a gata” din străinătate, în special din SUA. În primul rând, acest lucru subminează avantajele unei piețe europene pentru industrie; prin urmare prețurile pentru astfel de produse în domeniul apărării ar crește pentru clienții europeni, dacă industria ar fi împiedicată să vândă pe piețele țărilor terțe, unde concurența (publică) va deveni cu siguranță din ce în ce mai acerbă. În al doilea rând, statele membre care cumpără de-a gata din SUA plătesc costurile tehnologiei americane, care sunt incluse în prețul acelor produse.

4.23

Având în vedere perspectivele financiare și politice internaționale, este indispensabilă o dezbatere europeană de fond, precum și desprinderea unor concluzii operaționale. În cazul în care nu toate statele membre sunt dispuse să participe într-un cadru comun, principiul „cooperării consolidate” ar trebui să prevaleze. Singurul mod în care putem să ne apropiem de niște dimensiuni ale pieței comparabile cu cele ale pieței din SUA se va dovedi a fi o integrare mai mare și o atitudine pozitivă față de cumpărarea din Europa. În lipsa unei piețe interne eficiente, există motive serioase de îndoială cu privire la șansele industriei europene de a concura la nivel global.

5.1

Repartizarea peisajului industrial între diversele forțe armate (terestre, marine, aeriene) diferă semnificativ de la o țară la alta. Într-o serie de domenii, se poate considera că nicio țară nu mai este capabilă să dezvolte singură noi generații de armamente.

5.2

În sectorul terestru, doar un număr restrâns de mari întreprinderi de integrare a sistemelor sunt capabile să dezvolte și să producă tancuri grele de luptă și vehicule militare mai ușoare. Principalii producători europeni se află în Franța, Germania și Regatul Unit. Există un spectru larg de producători de subsisteme și de furnizori pe piețele secundare, în cadrul căruia Europa Centrală este subreprezentată.

5.3

Multe țări își dezvoltă „propria” industrie navală, construind nave a căror dimensiune și complexitate variază în mare măsură de la o țară la alta. Țările „scrisorii de intenție” și Olanda sunt lideri în acest domeniu, inclusiv în ce privește proiectarea și instalațiile de cercetare navală complexă, care diferă considerabil de construcția de nave civile. Și în acest sector există un spectru larg de producători de subsisteme și de furnizori pe piețele secundare.

5.4

Aeronavele militare sunt concepute și produse doar în câteva țări. Industria este concentrată într-un număr redus de întreprinderi, în mare parte multinaționale, ce operează la nivel european și dincolo de acesta. Activitatea industrială se concentrează în principal în societățile EADS, BAE Systems, Dassault și Saab-Aircraft. Cercetarea în domeniul aerodinamicii avansate este limitată la câteva țări.

5.5

Sectorul electronicii, inclusiv sistemele de comandă, comunicații și control, are o importanță crescândă pentru apărare, cu actori principali în plan industrial cum ar fi Thales, BAE Systems și Finmeccanica. Pentru cele mai mari grupuri industriale europene din domeniul electronicii, Philips și Siemens, apărarea prezintă mai puțină importanță. Pentru acestea, volumul de producție pentru o producție rentabilă în masă de componente electronice specifice, cum ar fi circuitele integrate pentru apărare, este oricum prea mic. Totuși, implicarea acestor mari grupuri industriale subliniază importanța dublei utilizări în acest domeniu.

5.6

În ce privește muniția și explozivii, numărul întreprinderilor a scăzut treptat în cursul ultimelor decenii, în parte din cauza constrângerilor de mediu. Siguranța cetățenilor obligă aceste întreprinderi fie să își mute siturile de producție mai vechi, fie să le închidă, pur și simplu.

5.7

Accesul la tehnologiile esențiale este fundamental și ar trebui susținut în cadrul PSAC. Acest lucru este valabil și pentru anumite materiale precum fibrele de carbon sau materialele pentru componentele electronice.

5.8

Pachetul „Apărare” din 2007, care a fost adoptat în 2009, poate oferi mult sprijin în acest sens. Statele membre ar fi trebuit să transpună aceste directive în vara anului 2011. Este încă prea devreme pentru a fi optimiști sau sceptici cu privire la efectul lor de stimulare a creării unei piețe interne. Acest proces nu este încă finalizat, iar realizarea obiectivului transferului unor produse în domeniul apărării în interiorul UE, precum și concretizarea unor concepte cum ar fi interesele fundamentale în materie de securitate națională, rămân încă de examinat.

5.9

Articolul 346 TFUE acordă o derogare de la legislația UE în materie de achiziții publice pentru protejarea intereselor fundamentale în materie de securitate națională. Această formulare amplă poate împiedica evoluțiile adecvate ale pieței, în special în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare dorite. CESE se exprimă în favoarea unei interpretări mai specifice a articolului 346, astfel încât să se deschidă suficiente oportunități pentru soluții europene și lanțuri optime de aprovizionare la nivel european, favorizând securitatea aprovizionării, specialitățile disponibile în statele membre și un bun raport calitate/costuri.

5.10

Securitatea informațiilor la nivel național determină probleme similare celor menționate la punctul 5.9 și trebuie, de asemenea, revizuită. Aceasta reprezintă totodată un aspect important și sensibil în ce privește implicarea industriilor europene în proiectele de apărare ale SUA.

5.11

„Gruparea și utilizarea în comun”, inclusiv programele comune de formare, ar trebui să fie un program orientat spre viitor. O condiție de bază este ca vorbele goale să fie înlocuite de o planificare concretă și de o abordare bine orientată, cu etape clar definite. Cu toate acestea, atâta timp cât nu există niciun acord cu privire la doctrinele în materie de apărare, va fi foarte dificil să se realizeze în practică „gruparea și utilizarea în comun”.