RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

în conformitate cu articolul 184 alineatul (8) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului referitor la experiența dobândită prin punerea în aplicare a reformei sectorului vitivinicol din 2008

1.           Introducere

Reforma OCP vitivinicole, adoptată în 2008[1] și inclusă în Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007[2] (denumit în continuare ”Regulamentul privind OCP unică”) vizează creșterea competitivității producătorilor de vin din UE. Acesta a fost conceput ca un proces în două etape. În primul rând, era esențial să se ajungă la un echilibru al pieței prin eliminarea progresivă a măsurilor de intervenție pe piață, însoțită de o schemă de defrișare pe o perioadă de trei ani, în timp ce a doua etapă, începând cu 2012, se concentrează pe instrumentele necesare pentru a consolida competitivitatea producătorilor de vin din Uniunea Europeană, cum ar fi restructurarea și reconversia podgoriilor, investițiile și promovarea în țări terțe. Aceste măsuri sunt gestionate prin programul național de sprijin (PSN). În plus, au fost armonizate, actualizate și simplificate noile măsuri de reglementare privind practicile enologice, calitatea și etichetarea, cu scopul de a se obține o mai bună orientare către consumator și piață.

În conformitate cu articolul 184 alineatul (8) din Regulamentul privind OCP unică, „Comisia prezintă un raport până la sfârșitul anului 2012 […] luând în considerare, în special, experiența acumulată prin punerea în aplicare a reformei”. Prin urmare, prezentul raport se concentrează asupra primilor trei ani de punere în aplicare a reformei, în special în ceea ce privește schema de defrișare și măsurile incluse în PSN. De asemenea, acesta analizează impactul noilor politici în domeniul calității, al noilor norme privind etichetarea vinului și practicile enologice. Tendințele pieței vitivinicole din UE începând din 2007, în urma adoptării reformei, sunt, de asemenea, analizate.

Raportul se bazează pe comunicările transmise Comisiei de statele membre în conformitate cu dreptul UE, pe raportul privind punerea în aplicare a măsurii privind promovarea pe piețe din țări terțe[3], pe raportul Curții de Conturi[4], pe evaluarea externă a unui consorțiu de consultanță externă (COGEA) privind reforma sectorului vitivinicol și pe analizele interne bazate pe informații statistice oficiale.

Deoarece prezentul raport se concentrează asupra punerii în aplicare a reformei între 2008 și 2012, acesta nu se referă la chestiunea sfârșitului interdicției tranzitorii privind drepturile de plantare, adoptată în 1999. Reforma nu a adus nicio modificare, ci doar a amânat sfârșitul acestei interdicții. Cu toate acestea, ca urmare a preocupărilor accentuate exprimate de unele state membre și părți interesate, a fost instituit un grup la nivel înalt pentru drepturile de plantare a viței-de-vie care să întocmească un raport până la sfârșitul anului 2012.

2.           Situația pieței

Situația pieței vitivinicole din UE poate fi caracterizată în ultimii ani de următorii factori: o scădere a producției de vin în UE, o scădere a consumului de vin în UE și o creștere a exporturilor de vin către țări terțe care depășește cu mult creșterea importurilor de vin.

Rezultatul net este o scădere a stocurilor care conduce la creșterea prețurilor vinului, în special în ultimii doi ani. A fost atins un echilibru al pieței, în timp ce anumite măsuri de piață, cum ar fi sprijinul pentru distilarea alcoolului alimentar și pentru utilizarea mustului concentrat au fost eliminate treptat.

2.1.        Oferta

Totalul producției de vin și de must în UE a scăzut progresiv de la 186 de milioane hl în 2006‑2007 la 163 de milioane hl în perioada 2011-2012. Această scădere poate fi explicată în mare măsură prin reducerea suprafeței viticole a UE (cu 370 000 ha între 2006 și 2011, adică cu 10 % din suprafața totală), sprijinită parțial (44 %) prin schema de defrișare. Luând drept referință un randament mediu în UE de 50 hl/ha, suprafața viticolă actuală a UE (aproximativ 3,3 milioane ha) produce în medie 165 de milioane hl de vin, cifră foarte apropiată de cea a producției totale efective din perioada 2011-2012. Restructurarea și reconversia a mai mult de 150 000 ha în ultimii ani nu au condus la o creștere generală a producției la nivelul UE, ci mai degrabă la producerea unui vin de mai bună calitate și/sau la costuri unitare mai mici.

În perioada 2011-2012, cele 163 de milioane hl de vin și de must produse sunt împărțite astfel: 103 milioane hl (63 %) sunt vinuri ce beneficiază de DOP/IGP, 5 milioane hl (2 %) sunt vinuri cu denumire de soiuri, 51 de milioane hl (31 %) sunt alte vinuri fără indicație geografică, iar restul de 7 milioane hl (4 %) reprezintă suc de struguri. Franța și Italia rămân cele mai mari state membre producătoare de vin din Uniunea Europeană în perioada 2011-2012 (51 și, respectiv, 45 de milioane hl), urmate de Spania (37 de milioane hl), de Germania (9 milioane hl) și de Portugalia (5,6 milioane hl).

Producția de „vinuri cu denumire de soiuri”, care nu era permisă înainte de reformă, reprezintă în prezent 2 % din producția totală, întrucât vinurile cu IGP sunt de asemenea din ce în ce mai mult etichetate cu mențiunea soiului (soiurilor) de viță-de-vie. Cu toate acestea, dezvoltarea vinurilor cu denumire de soiuri în UE pare să rămână în urma evoluțiilor consumului din mai multe țări terțe și din țările UE neproducătoare, mai orientate spre consumul de vinuri cu denumire de soiuri și mai puțin orientate către vinurile cu DOP/IGP, în ceea ce privește vinurile de calitate inferioară și medie.

2.2.        Cererea în UE

Consumul uman de vin în UE a scăzut de la aproape 140 de milioane hl în 2006-2007 la o valoare estimată la puțin peste 135 de milioane hl în perioada 2010-2011. Tendința nu este însă uniformă. Consumul de vin (pe cap de locuitor și total) scade în principalele state membre producătoare de vin din sudul Europei și crește în statele membre din nord. Astfel cum se indică mai sus, țările din urmă sunt mai orientate spre vinurile de marcă sau spre vinurile cu denumire de soiuri decât spre vinurile cu DOP/IGP. O altă evoluție relevantă este creșterea cererii pentru vinurile în vrac datorită costurilor mai mici de transport.

Totalul utilizărilor industriale de vin în UE (de exemplu, distilarea alcoolului alimentar, distilarea produselor secundare, distilarea de criză etc.) a scăzut și el de la aproximativ 33 de milioane hl în 2006-2007 la puțin peste 26 de milioane hl în 2009-2010 (cu 7 milioane hl, adică cu 21 %), în principal din cauza scăderii subvențiilor pentru distilare în UE. Utilizările industriale ale vinului în anii următori pot fi estimate la 13 milioane hl de vin distilat în alcool alimentar pentru industria băuturilor alcoolice, la 5-6 milioane hl de vin distilat în alcool pentru obținerea de energie sau pentru alte scopuri nealimentare (inclusiv alcoolul rezultat din livrarea obligatorie sau facultativă a produselor secundare) și la 3-4 milioane hl de vin pentru obținerea oțetului.

2.3.        Comerțul

2.3.1.     Exporturile/importurile

Totalul exporturilor din UE către țări terțe a crescut de la 17,9 milioane hl în 2007 la 22,8 milioane hl în 2011 (+ 27 %). Totalul valorii exporturilor de vin din UE a crescut de la 5,9 miliarde EUR în 2007 la 8,1 miliarde EUR în 2011 (+ 36 %).

Exporturile reprezintă, în prezent, 15 % din producție, față de mai puțin de 10 % în 2007. În timp ce exporturile au fost stabile între 2007 și 2009, au avut loc creșteri importante în 2010 și 2011. Principalele destinații de export în 2011 au fost SUA (23 %), Rusia (18 %) și China (10 %). Din cantitatea totală de vinuri exportate de UE către țări terțe, 65 % a fost vin îmbuteliat, 24 % vin în vrac, iar 10 % vin spumant.

În paralel, importurile totale în UE din țări terțe au crescut de la 12,9 milioane hl în 2007 la 13,6 milioane hl în 2011 (+ 5 %). Totalul valorii importurilor aferente vinurilor provenite din afara UE a scăzut de la 2,7 miliarde EUR în 2007 la 2,4 miliarde EUR în 2011 (-12%).

Principalele origini de import în 2011 au fost Australia (26 %), Chile și Africa de Sud (fiecare câte 20 %) și SUA (19 %). A existat o scădere foarte importantă a prețurilor medii de import datorată, în special, trecerii de la importurile de vin îmbuteliat la cele de vin în vrac: acestea din urmă au reprezentat mai mult de 58 % din totalul importurilor în 2011 față de 45 % în 2007, ceea ce face mult mai competitive vinurile de calitate inferioară și medie. Această tendință a fost observată și în comerțul din interiorul UE. În 2011, importurile în Regatul Unit și Germania au reprezentat 64 % din importurile totale în UE.

2.3.2.     În interiorul UE

Aproape 33 % din vinurile din UE fac obiectul schimburilor comerciale între statele membre. Luând în considerare faptul că 15 % din vinurile din UE sunt exportate, se poate concluziona că aproape 50 % din vinuri sunt consumate în alte țări decât cele în care au fost produse. Acest lucru arată că echilibrul pieței Uniunii Europene depinde de o piață internă funcțională.

Comerțul în interiorul UE a crescut de la 43 de milioane hl în 2007 la 49 de milioane hl în 2011 (+ 14 %). Vinurile îmbuteliate pierd ușor teren (de la 52 % în 2007 la 49% în 2011), în timp ce vinurile în vrac câștigă cote de piață (de la 39 % în 2007 la 42 % în 2011). Acest lucru este în concordanță cu tendințele importurilor din țări terțe. Îmbutelierea vinului la destinație reduce substanțial prețurile și este o metodă din ce în ce mai utilizată pentru vinurile de calitate medie și inferioară.

Comerțul în interiorul UE se menține la o valoare stabilă de aproximativ 8,8 miliarde EUR.

2.3.3.     Balanța comercială

Soldul balanței comerciale a vinului în UE este pozitiv și a crescut de la 5 milioane hl în 2007 la 9 milioane hl în 2011 (+80 %), iar în ceea ce privește valoarea se poate observa o creștere de la 3,2 miliarde EUR în 2007 la 5,7 miliarde EUR în 2011 (+76 %).

Există o creștere semnificativă în privința vinurilor necarbonatate îmbuteliate (de la 4,7 milioane hl la 9,3 milioane hl, adică +100%) și a vinurilor spumante (de la 1,2 milioane hl la 2 milioane hl, adică +80 %), producându-se în același timp o scădere importantă în ceea ce privește vinurile necarbonatate în vrac (de la -0,8 milioane hl la -2,4 milioane hl, adică -200 %). Acest lucru arată că UE este foarte competitivă în domeniul vinurilor spumante și al vinurilor îmbuteliate. Vinurile în vrac din UE pierd însă teren în fața vinurilor în vrac străine, cota exporturilor de vin în vrac scăzând în perioada în cauză.

Cotele de piață ale vinurilor din UE sunt în scădere în țări precum SUA și Canada, dar cresc în China și Rusia.

2.3.4.     Stocuri și prețuri

Totalul stocurilor inițiale de vin a scăzut de la 175 de milioane hl în 2009-2010 la 164 de milioane hl în 2011-2012 (-6%). Stocurile inițiale din 2011-2012 reprezintă aproximativ 100 % din producția totală. Această scădere recentă este foarte mare, nivelul stocurilor actuale ale UE fiind cel mai redus de la începutul campaniei 2004-2005.

În ceea ce privește prețurile pentru vinurile în vrac, există o tendință semnificativă de creștere de la începutul campaniei 2010-2011 atât pentru vinurile roșii în vrac, cât și pentru cele albe în cele trei state membre principale producătoare. Informațiile cele mai recente arată că prețurile pentru vinurile roșii variază între 4,5 EUR/% vol./hl (în Franța, cel mai mare preț din 2004 încoace) și 3,5 EUR/% vol./hl (în Spania, de asemenea cel mai mare preț de la sfârșitul anilor '90 încoace). Pentru vinurile albe, intervalul valorilor este similar.

Prețul mediu al vinului spumant a căzut însă în această perioadă.

Stocurile și prețurile sunt indicatori importanți pentru analiza situației actuale a pieței vitivinicole din UE.

3.           Schema de defrișare

Schema de defrișare a avut ca scop să elimine de pe piață vinurile necompetitive, de slabă calitate destinate distilărilor care beneficiază de subvenții. Această măsură s-a bucurat de mult succes, 161 164 de hectare fiind defrișate, ceea ce a redus producția anuală de vin în UE cu aproximativ 10,5 milioane hl.

Schema de defrișare a fost destinată producătorilor de vin care au decis să defrișeze totalitatea podgoriilor (92 % dintre beneficiari), precum și producătorilor de peste 55 de ani (75 % dintre beneficiari). La sfârșitul perioadei de trei ani se cheltuiseră 1 024,62 milioane EUR pentru această măsură.

Această măsură „cu caracter excepțional” este considerată un succes deoarece i-a ajutat pe fermierii necompetitivi să abandoneze producția de struguri și a contribuit totodată la echilibrarea pieței vitivinicole a UE și la creșterea competitivității sectorului.

În decursul aceleiași perioade (2008-2011) au fost defrișate 111 364 ha pentru care nu s-a primit sprijin.

4.           Programe naționale de sprijin

Elementul cheie al reformei din 2008 a fost stabilirea unor PNS cu pachete bugetare specifice pentru a consolida competitivitatea sectorului vitivinicol al UE. S-a oferit unui număr de 18 state membre posibilitatea de a-și folosi bugetul alocat pentru a finanța măsuri legate de sectorul vitivinicol, în funcție de nevoile lor individuale, dintr-o listă prestabilită totalizând 11 măsuri. Programele naționale de sprijin durează 5 ani și pot fi modificate de două ori pe an prin transferarea resurselor financiare între măsuri sau prin modificarea măsurilor.

PNS au fost implementate în acești primi trei ani (2009-2011) fără probleme majore. Ele s-au derulat fără probleme, deoarece statele membre se familiarizaseră deja cu principiile de bază. Rata totală a execuției bugetare a rămas ridicată în perioada respectivă deoarece statele membre au cheltuit 97 % din bugetul total disponibil de 2,8 miliarde EUR. 42 % din fonduri au fost utilizate pentru restructurarea și reconversia podgoriilor, 12 % pentru distilarea alcoolului alimentar, 10 % pentru distilarea produselor vitivinicole secundare, 8,5 % pentru promovarea vinurilor din UE în țări terțe și 8,2 % pentru utilizarea mustului de struguri concentrat de către unitățile vinicole. 7 % din fonduri au fost transferate de statele membre din Regulamentul privind OCP unică la SPU (schema de plată unică) și aproximativ 6 % au fost utilizate pentru investiții.

Pentru cei doi ani rămași (2012-2013), eliminarea treptată a anumitor măsuri de piață precum ajutoarele pentru distilare și mustul de struguri concentrat ar trebui să conducă la creșterea importanței unei serii de alte măsuri: promovare (de la 8,5 % la 17 % din cheltuielile totale), investiții (de la 6 % la 15 %), SPU (de la 7 % la 13 %) și restructurarea și reconversia – aceasta din urmă rămâne măsura cea mai importantă (aproximativ 40 %).

În timp ce evaluarea globală a PNS este pozitivă, trebuie introduse unele clarificări și îmbunătățiri pentru anumite măsuri. În plus, trebuie stabilite dispoziții specifice pentru PNS al Croației.

4.1.        Măsura de restructurare și reconversie

Nu numai că măsura de restructurare și reconversie a fost cea mai importantă, dar importanța rolului său a și crescut în timpul primilor trei ani: 1 153 de miliarde EUR au fost cheltuite pentru aproximativ 50 000 ha pe an, restructurate în primii trei ani, majoritatea acestora aflându-se în Franța, Spania și Italia. Se estimează că se vor restructura aproximativ 305 000 ha (10 %) din zonele viticole ale UE în primii cinci ani ai reformei. Această măsură a avut un impact redus asupra potențialului de producție la nivelul UE din punctul de vedere al creșterii acesteia, dar permite în special îmbunătățirea calității, adaptarea producției la cererea pieței și o reducere a costurilor de producție prin dezvoltarea mecanizării și modernizarea practicilor agricole. Ea este esențială pentru creșterea competitivității producătorilor de vin din UE și a sectorului vitivinicol al Uniunii Europene.

Comisia analizează posibilitatea de a defini mai bine anumite operațiuni, în special în ceea ce privește îmbunătățirea tehnicilor de gestionare a podgoriilor și operațiunile „ecologice”, precum economiile de energie, și de a introduce dispoziții pentru a asigura criterii adecvate de calculare a primelor. Acest lucru ar putea fi realizat prin elaborarea unor orientări.

4.2.        Promovarea vinului pe piețe din țări terțe

Sectorul vitivinicol a început să folosească la scară largă promovarea pe piețe din țări terțe, ceea ce a sprijinit creșterea exporturilor de vinuri cu DOP/IGP în ultimii ani. Trebuie menționat însă că măsura nu sprijină acțiuni pentru vinurile fără indicație geografică, cu excepția vinurilor cu denumire de soiuri. În primii trei ani, s-au cheltuit 236 de milioane EUR, iar odată cu eliminarea treptată a unor măsuri de piață (distilarea alcoolului alimentar, distilarea de criză etc.) se preconizează că va crește cota sa bugetară pentru perioada 2012-2013. Măsura este utilizată pentru promovarea vinurilor cu DOP/IGP. Țările terțe ale căror piețe sunt vizate sunt SUA, Canada, Japonia și Elveția. Această măsură vizează și noi piețe aflate în curs de dezvoltare, precum China, Brazilia și India. Sunt avute în vedere mai multe acțiuni, cum ar fi „relațiile publice, măsurile de promovare sau de publicitate”, urmate de „campanii de informare” și „participarea la evenimente, târguri sau expoziții”. O trăsătură principală a acestei măsuri este că societățile private pot depune o cerere de subvenționare și că în campaniile de promovare se pot utiliza mărci.

Trebuie remarcat faptul că, în septembrie 2010, Comisia, în urma solicitării din partea statelor membre, a admis posibilitatea de a extinde durata acțiunilor de promovare pentru un anumit beneficiar dintr-o țară terță dată de la trei la cinci ani. În plus, în noiembrie 2011, Comisia a publicat un raport privind punerea în aplicare a acestei măsuri în primii doi ani, 2009 și 2010.

Comisia are în vedere îmbunătățirea funcționării și a eficienței acestei măsuri, în special în ceea ce privește controalele, definiția priorității aplicată întreprinderilor mici și mijlocii, mărcile colective și eligibilitatea anumitor cheltuieli. A fost pusă în discuție și chestiunea necesității de a asigura că această măsură se aplică în practică „vinurilor cu denumire de soiuri” și vinurilor care nu beneficiază de IG, precum și de a examina coerența acestei măsuri cu noile reguli orizontale de promovare.

4.3.        Investiții

Principalul obiectiv al măsurii privind investițiile este de a îmbunătăți rezultatele economice ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii. S-a cheltuit în total o sumă relativ scăzută, și anume 167 de milioane EUR, în primii trei ani (Franța a cheltuit 108,4 milioane EUR, Germania 30,6 milioane EUR și Austria 14 milioane EUR). Măsurile eligibile includ: construcția, achiziția, inclusiv prin contract de leasing, sau renovarea de bunuri imobile, achiziționarea sau cumpărarea în leasing de mașini și echipamente noi, inclusiv de software, până la valoarea de piață a bunului și alte costuri legate de contractul de leasing. În niciun caz nu sunt eligibile simplele investiții de înlocuire.

În ciuda succesului înregistrat de această nouă măsură introdusă în Regulamentul privind OCP unică pentru sectorul vitivinicol, este încă nevoie să se clarifice mai mult acțiunile eligibile din cadrul măsurii. Unele probleme de demarcare față de acțiuni similare din programele de dezvoltare rurală au provocat întârzieri în punerea în aplicare a acestei măsuri în special în Italia și Spania. Aceste probleme ar putea fi rezolvate prin elaborarea de orientări.

4.4.        Transferul către schema de plată unică

Transferul de fonduri către SPU a atins 16 % din totalul fondurilor în 2011, în special datorită deciziei luate de Spania de a acorda despăgubiri pentru eliminarea măsurii privind distilarea alcoolului alimentar. Odată ce statele membre transferă fondurile către SPU, acestea nu mai pot fi disponibile din nou pentru pachetele financiare pentru sectorul vitivinicol, și anume ele reduc în consecință bugetul disponibil pentru programele naționale de sprijin din anii următori. În perioada 2009-2011 au fost transferate în total, cu titlu irevocabil, 190 de milioane EUR către SPU din Regulamentul privind OCP unică. Spania a transferat 32,6 % din bugetul său către SPU. Luxemburg, Malta și Regatul Unit și-au transferat întregile pachete financiare. Această măsură va dispărea din PNS. O propunere de modificare a Regulamentului privind OCP unică pe acest subiect prevede posibilitatea ca statele membre să decidă în 2013 (pentru exercițiul bugetar 2015) să transfere definitiv o parte din pachetele financiare sau totalitatea acestora către SPU.

4.5.        Distilarea produselor secundare

Sprijinul este acordat distilatorilor pentru distilarea produselor vinicole secundare (de exemplu, tescovina și drojdiile). Acesta ar trebui să garanteze calitatea vinului prin evitarea supratescuirii strugurilor, operațiune interzisă de legislația UE, și să protejeze mediul. Alcoolul rezultat din această măsură poate fi folosit exclusiv în scopuri industriale sau pentru producerea de energie, cu scopul de a se evita denaturarea concurenței. În cursul celor trei ani s-au cheltuit în total 267 de milioane EUR pentru distilarea produselor secundare, și anume Spania a cheltuit 95,3 milioane EUR, Franța 92,8 milioane EUR și Italia 66 de milioane EUR.

– Această măsură este utilizată numai în cinci state membre, în alte țări producătoare de vin neexistând o astfel de politică. Măsura este adesea prezentată ca o măsură esențială pentru distileriile de vin. În consecință, pare oportun să se evalueze dacă măsura ar trebui să continue în forma sa actuală sau dacă aceasta ar putea fi reorientată pentru a sprijini unitățile vinicole sau pe viticultorii înșiși, având în vedere, de asemenea, reducerea numărului de puncte de desfacere pentru alcool. Trebuie notat că anumite regiuni, în special în Franța, analizează unele posibilități de a utiliza produsele secundare în moduri alternative (de exemplu pentru compostare, producția de biogaz).

4.6.        Alte măsuri

În perioada 2009-2011, s-au cheltuit în total 71,5 milioane EUR pentru asigurarea recoltelor. În ceea ce privește recoltarea înainte de coacere, s-au plătit 41,5 milioane EUR în cursul acestei perioade, iar suma a vizat 24 000 ha în Italia, Slovenia și Cipru.

Succesul limitat al recoltării înainte de coacere decurge din faptul că distrugerea totală sau înlăturarea ciorchinilor de struguri trebuie să se facă înainte ca fructele să ajungă la maturitate, ceea ce ar putea fi riscant pentru viticultori. În ceea ce privește asigurarea recoltei, există deja instrumente naționale similare.

4.7.        Măsuri eliminate treptat

Rolul celor trei măsuri care expiră în 2012 (folosirea mustului de struguri concentrat, distilarea alcoolului alimentar și distilarea de criză) a scăzut în mod considerabil. Eliminarea treptată a acestor măsuri subvenționate poate fi considerată de mare succes, deoarece nu a avut niciun impact negativ asupra echilibrului sectorului vitivinicol.

Distilarea de criză a continuat să fie utilizată pe scară largă în 2009, în principal de către Franța și Italia, s-a redus în 2010 și 2011 și a încetat în 2012.

5.           Politica în domeniul calității

Noua politică în domeniul calității se aplică începând cu 1 august 2009 și privește DOP, IGP și MT (mențiunile tradiționale). În ceea ce privește DOP/IGP, noile norme sunt în conformitate deplină cu Acordul TRIPS al OMC și sunt coerente cu regimul DOP/IGP al produselor agricole și alimentare. Modernizarea acestei politici a fost considerată esențială pentru armonizarea normelor UE și adaptarea produselor vitivinicole la cererea pieței. Sectorul vitivinicol este destul de special în sensul că o mare parte a producției beneficiază de DOP sau IGP, iar renumele și calitatea vinului sunt foarte adesea legate de regiunea producătoare, în special în statele membre producătoare de vin. Noua politică ar trebui să intensifice consolidarea vinurilor de calitate care beneficiază de DOP și IGP și protecția acestora împotriva uzurpării în Europa și în țări terțe. O îndatorire de bază a UE în cadrul reformei a fost de a consolida lista vinurilor protejate din UE care beneficiază de DOP și IGP.

Politica în domeniul calității nu ar trebui limitată la produsele de mai sus, ci ar trebui să includă totodată atât vinurile de marcă, cât și vinurile cu denumire de soiuri, deoarece acestea sunt recunoscute de consumatori ca fiind produse de calitate.

5.1.        Denumirea de origine protejată și indicația geografică protejată

Până la 31 decembrie 2011, statele membre au transmis Comisiei caietele de sarcini pentru 1 561 de DOP/IGP (1 122 de DOP și 439 de IGP) în vederea examinării acestora de către serviciile Comisiei până la sfârșitul anului 2014. Aceasta corespunde denumirilor de vinuri existente care erau protejate de Comunitate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului[5]. Trebuie subliniat faptul că 143 de denumiri de vinuri al căror caiet de sarcini nu a fost prezentat la timp au pierdut protecția de care se bucurau în Uniune.

Primul control al caietelor de sarcini primite arată că, pentru conformitate cu normele UE, sunt necesare schimbări în majoritatea dosarelor.

Cu scopul de a simplifica și consolida legislația UE referitoare la DOP/IGP, precum și de a reduce sarcina administrativă:

– registrul DOP/IGP din UE ar putea fi deschis și indicațiilor geografice din țări terțe protejate în UE în temeiul unui acord internațional la care Uniunea Europeană este parte;

– normele privind relațiile dintre DOP/IGP și mărcile anterioare ar trebui armonizate cu normele orizontale, prin raportare la data-limită prevăzută de Acordul TRIPS, și anume 1 ianuarie 1996.

5.2.        Mențiunile tradiționale protejate

MT reprezintă o caracteristică a sectorului vitivinicol prin care anumite denumiri asociate în mod tradițional cu anumite vinurile cu DOP sunt protejate.

În UE sunt protejate 359 de MT: 100 de MT ca sinonime naționale pentru DOP/IGP (de exemplu, „appellation d'origine contrôlée” în Franța; „Prädikatswein” în Germania sau „Vino de la Tierra” în Spania etc.) și 259 de MT ca indicatori ai calității (de exemplu „reserva”, „château”, „tawny” etc.). De la 1 august 2009, Comisia a primit 22 de cereri noi; 7 din partea unor state membre și 15 din partea unor țări terțe (două prezentate de Argentina și 13 de SUA).

Cu toate acestea, deoarece MT nu reprezintă drepturi de proprietate industrială așa cum sunt DOP/IGP și se referă mai mult la specificațiile de etichetare, normele referitoare la MT ar trebui revizuite, în special în ceea ce privește domeniul de aplicare al protecției și al normelor de control.

6.           Etichetare și prezentare

Dispozițiile privind etichetarea și prezentarea au fost în mare parte simplificate și armonizate pentru diferite produse vitivinicole. Acestea oferă actualmente mai multă flexibilitate sectorului vitivinicol al Uniunii Europene, în special în ceea ce privește producția de vinuri fără DOP/IGP, care poartă mențiunea anului de recoltă și denumirile soiurilor de viță-de-vie („vinuri cu denumire de soiuri”). Producția de vin cu denumire de soiuri din UE în 2011 este 4,6 milioane hl (68 % din Spania și 20 % din Franța), ceea ce dovedește importanța acestui debușeu atât pentru viticultori, cât și pentru consumatori. Cu toate acestea, mai multe state membre sunt reticente la a-și dezvolta vinurile cu denumire de soiuri, excluzându-și cele mai relevante soiuri cu scopul de a le păstra pentru vinurile care beneficiază de DOP. De asemenea, Comisia constată că restricția existentă în SUA în privința menționării anului de recoltă pe etichetă afectează și exporturile UE de vinuri cu denumire de soiuri către această piață importantă.

Pentru a consolida această piață nouă, în anexa XIb la Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 ar putea fi adăugat un nou produs vitivinicol în categoria „vin cu denumire de soiuri”.

În ceea ce privește indicarea pe etichetele vinurilor a soiului de struguri de vinificație, se menține o lipsă a coerenței în legislația UE în special pentru denumirile de soiuri de struguri de vinificație care coincid cu DOP/IGP ale UE. În plus, nu există date științifice privind diferențele dintre soiurile de struguri de vinificație Vitis și Vitis vinifera (de exemplu, anumite soiuri de viță-de-vie pot fi clasificate ca fiind Vitis sau Vitis vinifera în funcție de statele membre). Pentru a răspunde acestor preocupări, este necesar să se ia în considerare modificarea normelor care se aplică soiurilor de struguri de vinificație.

7.           Practici enologice

Modificarea normelor privind practicile enologice a fost una dintre cele mai mari realizări ale reformei sectorului vitivinicol, oferind flexibilitate în privința autorizării de noi practici enologice cu scopul de a adapta sectorul UE la evoluțiile științifice și tehnice și de a permite vinurilor din UE să concureze cu vinurile din țări terțe pe piața mondială.

În plus, pentru a respecta standardele internaționale în materie de practici enologice recomandate de OIV și a oferi producătorilor din UE noile posibilități disponibile pentru producătorii din țări terțe, în UE au trebuit autorizate noi practici enologice în condițiile de utilizare definite de OIV (utilizarea de preparate enzimatice, acidificarea prin intermediul tratării electromembranare, utilizarea chitosanului și a chitin-glucanului, conținutul maxim de dioxid de sulf al anumitor vinuri, modificări ale cerințelor privind dimetilcarbonatul sau clarificare în cazul anumitor vinuri licoroase)[6].

Există o cerere tot mai mare pentru produsele vitivinicole cu tărie alcoolică redusă, iar producătorii de vin din Uniunea Europeană sunt destul de interesați de acest nou posibil segment al ofertei. Până în prezent, legislația anumitor state membre (de exemplu Austria, Germania etc.) a reglementat utilizarea denumirilor de vinuri pentru aceste produse. Pentru a evita orice fel de fragmentare a pieței sale, UE ar trebui să elaboreze o politică unică și uniformă în acest sens, prin introducerea și promovarea de noi categorii de produse vitivinicole („vin dezalcoolizat” și „vin parțial dezalcoolizat”), în conformitate cu Rezoluțiile OIV privind vinurile dezalcoolizate, adoptate recent.

Implementarea reformei a indicat de asemenea că normele UE privind practicile enologice ar trebui să fie mai bine armonizate și mai simplificate pentru a garanta concurența loială dintre producătorii de vin din UE și transparența pentru consumatori. În special,

– există mai multe tării alcoolice dobândite minime în funcție de categoriile de produse vitivinicole (de exemplu: 4,5 % vol. pentru vinurile care beneficiază de DOP/IGP, 6 % vol. pentru vinurile spumante aromatice de calitate, 7 % vol. pentru vinurile petiante etc.), pe când OIV stabilește numai o tărie alcoolică dobândită minimă unică cu valoarea de 8,5 % vol., existând flexibilitatea reducerii sale la 7 % vol.;

– aceeași incoerență se aplică tăriei alcoolice totale maxime în funcție de zone (15 % vol în zonele A, 20 % vol în zonele C și pentru unele vinurile cu IGP din zona B și nicio valoare a tăriei alcoolice totale maxime pentru vinurile cu DOP obținute fără îmbogățire).

În fine, normele privind supratescuirea strugurilor, inclusiv controlul acesteia, precum și privind cantitatea minimă de alcool conținută de produsele secundare (anexa XVb la Regulamentul privind OCP unică) și distilarea produselor secundare ar putea fi simplificate.

8.           Concluzii

Reforma sectorului vitivinicol din 2008 a vizat în primul rând „creșterea competitivității producătorilor de vin din Uniunea Europeană”.

Comisia consideră că reforma sectorului vitivinicol din 2008 a fost implementată cu succes. Eliminarea măsurilor de intervenție pe piață a avut loc fără perturbări majore. Suprafețele viticole și producția de vin din UE au continuat să se adapteze la cerere în ultimii ani. Potrivit celor mai recente date, piața este destul de stabilă, prețurile s-au îmbunătățit și, în ciuda unei scăderi continue a consumului intern, nu există nicio dovadă a existenței unui excedent structural în sectorul vitivinicol. Schema de defrișare și PSN au fost complet implementate. Au fost defrișate 161 164 ha și au fost restructurate aproximativ 305 000 ha cu fonduri UE. Alte măsuri importante, cum sunt promovarea și investițiile, se folosesc pe scară largă.

Cele mai recente informații disponibile despre schimburile comerciale arată că exporturile către țări terțe au crescut semnificativ începând cu 2007 și se ridică în prezent la peste 22 de milioane hl (8,1 miliarde EUR - valoarea medie pe hl a exporturilor fiind mai mare). Primele luni din 2012 au arătat chiar o ușoară creștere față de perioada echivalentă din 2011. În timp ce intrarea pe piețe noi este impresionantă, cotele de piață pe alte piețe străine și chiar în unele state membre sunt în scădere din cauza concurenței vinurilor din țări terțe.

În concluzie, Comisia consideră că prin continuarea reformei sectorului vitivinicol se va contribui la creșterea competitivității sectorului vitivinicol. Comisia va analiza în continuare unele posibile îmbunătățiri legislative cu scopul de a clarifica și detalia anumite aspecte specifice, în special în ceea ce privește programele naționale de sprijin, politica de calitate, etichetarea și practicile enologice.

[1]               JO L 148, 6.6.2008, p. 1.

[2]               JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

[3]               COM(2011)774 final.

[4]               JO C 167, 13.6.2012, p. 17.

[5]               JO L 179, 14.7.1999, p. 1.

[6]               JO L 19, 21.1.2011, p. 1.        JO L 103, 13.4.2012, p. 38.