52012DC0590

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU Fișa financiară care însoțește Regulamentul (UE) nr. 1168/2011 /* COM/2012/0590 final */


COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Fișa financiară care însoțește Regulamentul (UE) nr. 1168/2011

Introducere

În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere accentuată a volumului de lucru și a priorităților Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex). Mai recent, din cauza creșterii presiunii exercitate de migrație asupra frontierelor sudice ale Uniunii, ca urmare a Primăverii arabe și a deteriorării situației la frontierele externe ale Greciei, Comisia, Consiliul și Parlamentul au solicitat agenției să joace un rol mai activ. Bugetul agenției a fost mărit în mod substanțial atât în 2010, cât și în 2011, pentru a-i permite acesteia să își intensifice activitățile operaționale în aceste regiuni. În plus, dezvoltarea Sistemului european de supraveghere a frontierelor externe (Eurosur), în cadrul căruia Frontex urmează să devină unul din actorii-cheie, este considerată din ce în ce mai mult un aspect esențial al gestionării frontierelor externe ale Uniunii, reprezentând totodată un mijloc de a reduce numărul inacceptabil de ridicat al migranților aflați în situație ilegală care își pierd viața în mare încercând să pătrundă pe teritoriul UE.

Revizuirea mandatului agenției

În acest context, mandatul agenției a fost modificat în 2011 pentru a-i permite acesteia să facă față noilor provocări și să răspundă așteptărilor Comisiei, ale Consiliului și ale Parlamentului. Regulamentul (UE) nr. 1168/2011 a fost adoptat în urma transmiterii către Parlamentul European și Consiliu a unui proiect de text [COM (2010) 61 final] adoptat de Comisie la 24 februarie 2010. Acest proiect de text nu a fost însoțit de o fișă financiară, deoarece subvenția aferentă agenției Frontex făcea deja parte din bugetul Uniunii, iar Comisia a considerat că modificările propuse nu ar necesita resurse suplimentare. Cu toate acestea, Regulamentul Frontex[1] modificat impune agenției obligații noi și sporite, îi încredințează acesteia noi sarcini și precizează că o parte dintre acestea trebuie executate de către anumite categorii de personal al agenției. Trebuie subliniat că anumite sarcini noi au fost introduse de către autoritatea legislativă în cursul procedurii de adoptare a regulamentului. Deși aceste sarcini necesită crearea de noi posturi, cum ar fi un post de ofițer pentru drepturile fundamentale, precum și posturi de ofițeri coordonatori pentru toate activitățile operaționale ale agenției Frontex, aceste posturi nu au fost prevăzute în propunerea legislativă a Comisiei.

Cele mai importante modificări vizează următoarele domenii ale activităților de bază ale agenției:

1.         Crearea unor echipe europene de polițiști de frontieră

Echipele europene de polițiști de frontieră vor fi alcătuite din polițiști de frontieră naționali, desemnați sau transferați de statele membre în cadrul agenției în vederea efectuării unor operațiuni comune și a unor intervenții rapide, precum și a realizării de proiecte-pilot. Dispozițiile legale privind echipele de intervenție rapidă la frontieră, pe de o parte, și echipele comune de asistență, pe de altă parte, (operațiuni comune, proiecte-pilot) alcătuiesc, în prezent, un ansamblu unic de dispoziții intitulat: „Echipe europene de polițiști de frontieră”.

2.         O concentrare sporită asupra drepturilor fundamentale

Vizibilitatea privind obligațiile în materie de drepturi fundamentale și respectarea diverselor instrumente ale dreptului internațional sunt amplificate și sporite:

– în cazul unei încălcări a drepturilor omului, misiunile Frontex trebuie să fie suspendate sau încheiate total ori parțial;

– trebuie să se instituie, în cadrul agenției, postul de ofițer pentru drepturile fundamentale care să ofere asistență în ceea ce privește chestiunile care au implicații asupra drepturilor fundamentale;

– trebuie să se instituie, de asemenea, un forum consultativ privind drepturile fundamentale la care să participe organizațiile internaționale și ONG-urile relevante;

– trebuie să se stabilească un cod de conduită pentru a se garanta respectarea drepturilor fundamentale;

– operațiunile de returnare finanțate de Frontex trebuie să facă obiectul unei monitorizări bazate pe criterii obiective și transparente. Comisia va întocmi un raport anual privind această monitorizare;

– printre sarcinile agenției se numără acordarea unei eventuale asistențe statelor membre care se confruntă cu situații ce pot implica urgențe umanitare și operațiuni de salvare pe mare;

– drepturile fundamentale trebuie să fie incluse în programele de formare a personalului Frontex și a polițiștilor de frontieră care participă la operațiunile agenției.

3.         Consolidarea capacității operaționale a agenției

Statele membre pun la dispoziția agenției din ce în ce mai multe resurse umane și tehnice destinate operațiunilor comune la frontierele externe, agenția având totodată posibilitatea de a dispune de propriul său echipament tehnic, grație următoarelor măsuri:

– un mecanism cvasi-obligatoriu privind resursele tehnice și umane, și anume: în momentul în care statele membre acceptă să pună la dispoziția agenției polițiștii de frontieră naționali sau să îi detașeze pe lângă aceasta ca agenți invitați să participe la operațiuni comune ori să alimenteze rezerva de echipamente tehnice, aflată la dispoziția agenției, ele au obligația legală de a-și onora angajamentele;

– autorizarea agenției Frontex de a cumpăra, de a închiria, de a fi proprietarul sau coproprietarul propriilor echipamente tehnice.

De asemenea, Frontex va avea ca misiune prelucrarea datelor cu caracter personal obținute în timpul operațiunilor în vederea utilizării lor în lupta împotriva criminalității, a traficului de ființe umane și a imigrației ilegale. Aceste date pot fi transmise, de asemenea, Europol, însă numai de la caz la caz.

Rolul de coordonare al agenției este substanțial sporit datorită obligației care îi revine acesteia de a numi un ofițer coordonator pentru toate operațiunile comune. În plus, agenția are obligația de a evalua toate operațiunile.

Cooperarea cu autoritățile competente din țările terțe este, de asemenea, consolidată. Baza acestei cooperări rămâne în continuare încheierea unui acord de lucru cu autoritățile competente dintr-o țară terță în materie de control la frontieră. Agenția va avea posibilitatea de a furniza asistență tehnică și de a-și detașa propriii ofițeri de legătură în țările terțe vizate pentru a spori nivelul de cooperare.

În ceea ce privește formarea, se va crea un program de schimb de tip Erasmus destinat polițiștilor de frontieră naționali.

În cele din urmă, agenției i s-a conferit, de asemenea, un mandat general de sprijinire a dezvoltării Sistemului european de supraveghere a frontierelor (Eurosur).

Impactul asupra personalului agenției în 2012 și 2013

Aceste modificări au un impact important asupra activităților agenției. Unele dintre aceste schimbări au făcut parte din propunerea Comisiei de modificare a Regulamentului Frontex, altele au fost amplificate de către legiuitori (și anume rolul ofițerilor coordonatori, detașarea ofițerilor de legătură din cadrul Frontex în țări terțe, consolidarea activităților privind analizele de risc), în timp ce altele reprezintă sarcini noi (și anume instituirea unor posturi de ofițeri pentru drepturile fundamentale, instituirea forumului privind drepturile fundamentale, posibilitatea de a prelucra datele cu caracter personal, ceea ce implică, prin definiție, crearea unor canale de schimb de informații securizate pentru a garanta tratarea corespunzătoare a unor astfel de date sensibile).

De asemenea, ar trebui să se sublinieze faptul că aceste sarcini noi și sporite creează o sarcină administrativă suplimentară, în paralel cu consolidarea activităților operaționale ale agenției.

Pentru a face față acestei situații, agenția a stabilit anumite priorități printre aceste sarcini, identificându-le pe cele pe care trebuie să le pună în aplicare în mod obligatoriu în perioada 2013-2015. În paralel, Frontex a reevaluat programele și proiectele în curs, astfel încât să își poată redistribui personalul în funcție de noile priorități și/sau sarcini.

Cu toate acestea, recurgând numai la redistribuire, agenția nu își va putea îndeplini toate atribuțiile principale. Prin urmare, agenția, în strânsă cooperare cu Comisia, a luat în considerare nu numai noile atribuții și condițiile în care acestea trebuie îndeplinite, ci și situația economică dificilă cu care se confruntă Uniunea Europeană și statele sale membre, precum și obiectivul global de reducere a efectivelor de personal din instituțiile și agențiile UE. Ținând seama de aceste elemente, s-a propus o creștere limitată a numărului de posturi prevăzute în schema de personal a Frontex, care urmează să fie solicitate în două etape: patru posturi suplimentare prevăzute în schema de personal de care este nevoie urgentă, incluse în proiectul de buget pe 2013, pentru ca agenția să se poată conforma cerințelor legale obligatorii în îndeplinirea atribuțiilor sale principale (și anume posturile de ofițeri coordonatori responsabili de coordonarea operațiunilor comune la frontierele externe ale statelor membre, precum și postul de ofițer pentru drepturile fundamentale), precum și opt posturi suplimentare care trebuie create cât mai curând posibil, după ce se vor fi luat măsurile necesare la nivelul autorizării bugetare.

În cadrul proiectului de buget pe 2013, Comisia a propus, într-o primă fază, creșterea numărului de posturi din schema de personal cu patru posturi suplimentare de agenți temporari, pentru a atinge plafonul stabilit în fișa financiară legislativă. Întrucât propunerea Comisiei privind proiectul de buget prevede suprimarea a 3 posturi de agenți contractuali pentru a pune în aplicare prima fază de reducere a personalului cu 5 % în perioada 2013-2017, anunțată în propunerile Comisiei din 29 iunie 2011 privind următorul cadru financiar multianual, numărul efectivelor totale a crescut deci, net, cu o persoană.

Într-o a doua fază, conform prezentei comunicări și fișei financiare revizuite, care este anexată, se solicită o creștere suplimentară de opt posturi în schema de personal, compensate parțial de o reducere a numărului de experți naționali detașați cu şase posturi. Acest lucru se datorează faptului că, în temeiul noului regulament, agenția trebuie să înlocuiască experții naționali și/sau agenții contractuali cu agenți temporari. În special, articolul 17 alineatul (3) prevede că „doar un membru al personalului agenției căruia i se aplică Statutul funcționarilor Uniunii Europene sau titlul II din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene poate fi desemnat ca ofițer coordonator”. Prin urmare, din prezenta propunere reiese o creștere netă a efectivelor totale cu două posturi.

Aceste modificări sunt indicate în fișa financiară legislativă anexată la prezenta comunicare.

Comisia urmărește să introducă modificările necesare la schema de personal a Frontex, ceea ce presupune crearea a 8 posturi suplimentare în cadrul bugetului pe 2013 (pe baza fișei financiare legislative revizuite, care este anexată la prezenta comunicare), care vor fi parțial compensate de o reducere de 6 posturi de experți naționali detașați. În termeni de cheltuieli, aceste posturi suplimentare vor fi neutre din punct de vedere bugetar, întrucât nu vor impune necesitatea unor fonduri suplimentare. Nevoile de finanțare vor fi acoperite prin redistribuirea sumelor de la titlul 2 la titlul 1, în limita creditelor solicitate în proiectul de buget pe 2013.

.

.

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.           CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

              1.1.    Denumirea propunerii/inițiativei

              1.2.    Domeniul (domeniile) de politică în cauză în structura ABM/ABB

              1.3.    Tipul propunerii/inițiativei

              1.4.    Obiective

              1.5.    Motivul (motivele) propunerii/inițiativei

              1.6.    Durata acțiunii și impactul financiar al acesteia

              1.7.    Modul (modurile) de gestionare preconizat(e)

2.           MĂSURI DE GESTIONARE

              2.1.    Dispoziții în materie de monitorizare și raportare

              2.2.    Sistemul de gestiune și control

              2.3.    Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

3.           IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

              3.1.    Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)

              3.2.    Impactul estimat asupra cheltuielilor

              3.2.1. Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

              3.2.2. Impactul estimat asupra creditelor [organismului]

              3.2.3. Impactul estimat asupra resurselor umane ale [organismului]

              3.2.4. Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual actual

              3.2.5. Participarea terților la finanțare

              3.3.    Impactul estimat asupra veniturilor

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.           CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.        Denumirea propunerii/inițiativei

Regulamentul (UE) nr. 1168/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene

1.2.        Domeniul (domeniile) de politică în cauză în structura ABM/ABB[2]

Domeniul de politică: Afaceri interne

1.3.        Tipul propunerii/inițiativei

¨ Propunere/inițiativă care se referă la o acțiune nouă

¨ Propunere/inițiativă care se referă la o acțiune nouă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare[3]

þ Propunere/inițiativă care se referă la prelungirea unei acțiuni existente

¨ Propunere/inițiativă care se referă la o acțiune reorientată către o acțiune nouă

1.4.        Obiective

1.4.1.     Obiectiv(e) strategic(e) multianual(e) al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă

De la intrarea în vigoare, în 1999, a Tratatului de la Amsterdam, s-au adoptat o serie de măsuri comune care vizau o mai bună gestionare a frontierelor externe ale Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 62 alineatul (2) din Tratatul CE.

Pe baza celor trei piloni reprezentați de legislația comună, operațiunile comune și solidaritatea financiară, au fost întreprinse acțiuni-cheie, printre care se numără adoptarea Codului Frontierelor Schengen[4], a Manualului practic pentru polițiștii de frontieră (Manualul Schengen)[5] și a normelor referitoare la micul trafic de frontieră[6], precum și instituirea agenției FRONTEX[7], crearea echipelor de intervenție rapidă la frontieră[8] și instituirea Fondului pentru frontierele externe[9].

Toate aceste acțiuni trebuie să fie considerate în cadrul unui concept de gestionare integrată a frontierelor, care presupune următoarele dimensiuni[10]:

· controlul la frontiere (verificări și supraveghere), astfel cum este definit în Codul Frontierelor Schengen, inclusiv analizele de risc și informațiile pertinente în materie penală;

· depistarea și investigarea infracțiunilor transfrontaliere în cooperare cu toate organele competente de aplicare a legii;

· modelul de control al accesului structurat pe patru niveluri (măsuri în țările terțe, cooperare cu țările învecinate, control la frontiere și măsuri de control în spațiul de liberă circulație, inclusiv returnarea)[11];

· cooperarea între agenții în materie de gestionare a frontierelor (poliția de frontieră, autorități vamale, poliție, securitatea națională și alte autorități competente) și cooperarea internațională;

· coordonarea și coerența activităților statelor membre, ale instituțiilor și ale altor organisme comunitare și ale Uniunii.

1.4.2.     Obiectiv(e) specific(e) și activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză

Obiectivul specific nr. 1

A se permite persoanelor să treacă frontierele interne fără a face obiectul unor verificări la frontieră, a se promova securitatea frontierelor și a se preveni migrația ilegală, prin dezvoltarea în continuare a unui sistem integrat de gestionare a frontierelor externe și prin elaborarea unor standarde ridicate privind verificările la frontieră, inclusiv prin dezvoltarea SIS II și sprijinul financiar acordat din Fondul pentru frontierele externe

Activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză

Activitatea 18 02: Solidaritate – Frontiere externe, politica în materie de vize și libera circulație a persoanelor

1.4.3.     Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate

A se preciza efectele pe care propunerea/inițiativa ar trebui să le aibă asupra beneficiarilor vizați/grupurilor vizate.

1.4.4.     Ținând seama de obligațiile noi și sporite, precum și de noile atribuții care îi revin agenției, potrivit cărora anumite sarcini trebuie efectuate de anumite categorii de personal al agenției, este necesară modificarea schemei sale de personal. Conform observațiilor bugetare formulate de autoritatea bugetară în bugetul 2012 al UE, bugetul agenției va face obiectul unei rectificări în vederea asigurării de resurse suficiente pentru ca aceasta să își îndeplinească noile sarcini în temeiul noului regulament. Prin urmare, pentru a oferi o imagine de ansamblu cuprinzătoare a modificărilor, este necesar să se anexeze la regulament, a posteriori, o fișă financiară care să reflecte necesitățile reale ale agenției în materie de personal. Personalul suplimentar va fi finanțat prin subvenția alocată deja Frontex în cadrul bugetului Uniunii.

A se preciza indicatorii care permit monitorizarea punerii în aplicare a propunerii/inițiativei.

N/A

1.5.        Motivul (motivele) propunerii/inițiativei

1.5.1.     Cerințe de îndeplinit pe termen scurt sau lung

Agenția Frontex a fost instituită în 2004 și a devenit operațională în 2005. Principalele sarcini ale agenției sunt următoarele:

– coordonarea cooperării operaționale între statele membre în domeniul gestionării frontierelor externe;

– acordarea de asistență statelor membre în procesul de formare a polițiștilor de frontieră, inclusiv stabilirea unor standarde comune de formare;

– efectuarea de analize de risc;

– urmărirea evoluției cercetărilor relevante în materie de control și de supraveghere a frontierelor externe;

– sprijinirea statelor membre în situațiile care necesită asistență tehnică și operațională sporită la frontierele externe;

– acordarea sprijinului de care statele membre au nevoie pentru organizarea de operațiuni comune de returnare.

Pentru a-și îndeplini cu succes misiunea, agenția poate coopera, de asemenea, cu autoritățile competente din țări terțe sau cu organizații internaționale.

În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere accentuată a volumului de lucru și a priorităților Frontex. Pentru a răspunde solicitărilor formulate în Programul de la Haga, Comisia a adoptat, la 13 februarie 2008, o comunicare privind evaluarea și dezvoltarea viitoare a agenției FRONTEX [COM(2008) 67 final], însoțită de o evaluare a impactului. Această comunicare formula recomandări pe termen scurt și mediu și lansa propuneri privind dezvoltarea viitoare, pe termen mai lung, a agenției.

Comunicarea din 2008 a fost salutată de Consiliu și de Parlamentul European, ambele instituții împărtășind poziția Comisiei conform căreia agenția a înregistrat progrese încă de la înființare și exprimându-și dorința de a se continua consolidarea acesteia. Această ambiție s-a reflectat în continuare în numeroase concluzii ale Consiliului și ale Consiliului European, în Pactul privind imigrația și azilul și în programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European la 10-11 decembrie 2009, care pledează pentru consolidarea agenției, inclusiv printr-o revizuire a cadrului său juridic. Rolul agenției în gestionarea integrată a frontierelor Uniunii și orientarea sa viitoare fac, așadar, obiectul unui solid consens interinstituțional.

Mai recent, din cauza creșterii presiunii exercitate de migrație asupra frontierelor sudice ale Uniunii, ca urmare a Primăverii arabe și a deteriorării situației la frontierele externe ale Greciei, Comisia, Consiliul și Parlamentul au solicitat agenției să joace un rol mai activ.

În acest context, mandatul agenției a fost modificat în 2011 pentru a-i permite acesteia să facă față noilor provocări și să răspundă așteptărilor Comisiei, ale Consiliului și ale Parlamentului.

În conformitate cu regulamentul modificat, agenția trebuie:

- să constituie și să gestioneze rezerva de polițiști de frontieră, în vederea detașării lor în cadrul echipelor europene de polițiști de frontieră, cu ocazia desfășurării unor operațiuni coordonate de Frontex;

- să desemneze un ofițer coordonator pentru fiecare operațiune comună sau proiect-pilot în cadrul căreia/căruia vor fi mobilizați membrii echipelor europene de polițiști de frontieră. Conform regulamentului modificat, numai membrii personalului agenției cărora li se aplică Statutul funcționarilor Uniunii Europene sau titlul II din Regimul aplicabil altor agenți ai Uniunii Europene pot fi desemnați ofițeri coordonatori;

- să elaboreze și să gestioneze sisteme care permit schimbul rapid și fiabil de informații cu privire la riscurile emergente la frontierele externe;

- să furnizeze asistența necesară elaborării și gestionării unui Sistem european de supraveghere a frontierelor;

- să creeze un post de ofițer pentru drepturile fundamentale și un forum consultativ privind drepturile fundamentale.

Analiza de risc trebuie să cuprindă evaluarea capacității statelor membre de a face față amenințărilor și presiunii exercitate la frontierele externe.

Agenția va trebui să joace un rol sporit în urmărirea obiectivelor Uniunii Europene în materie de cooperare cu țările terțe în domeniul gestionării frontierelor.

1.5.2.     Valoarea adăugată a implicării UE

Regulamentul (UE) nr. 1168/2011 de modificare se întemeiază pe articolul 74 (și anume măsuri în vederea asigurării cooperării administrative între serviciile competente ale statelor membre) și pe articolul 77 alineatul (2) literele (b) și (d) din TFUE (și anume adoptarea unor măsuri privind controalele la care sunt supuse persoanele la trecerea frontierelor externe și a oricărei măsuri necesare pentru instituirea treptată a unui sistem integrat de administrare a frontierelor externe).

Obiectivele acestui regulament, respectând aceleași limite fundamentale ale dispozițiilor existente, constau în dezvoltarea în continuare a unui sistem integrat de cooperare operațională la frontierele externe și nu pot fi atinse în mod satisfăcător de către statele membre.

1.5.3.     Învățăminte desprinse din experiențele anterioare similare

N/A

1.5.4.     Coerența și posibila sinergie cu alte instrumente relevante

N/A

1.6.        Durata acțiunii și impactul financiar al acesteia

¨ Propunere/inițiativă pe durată determinată

– ¨  Propunere/inițiativă în vigoare din [ZZ/LL]AAAA până la [ZZ/LL]AAAA

– ¨  Impact financiar din AAAA până în AAAA

þ Propunere/inițiativă pe durată nedeterminată

– punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din 2012 până în 2013,

– urmată de o perioadă de funcționare în regim de croazieră.

1.7.        Modul (modurile) de gestionare preconizat(e)[12]

þ Gestiune centralizată indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție:

– ¨  agențiilor executive

– þ  organismelor instituite de Uniunea Europeană[13]

– ¨  organismelor publice naționale/organismelor cu misiune de serviciu public

– ¨  persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în temeiul titlului V din Tratatul privind Uniunea Europeană, identificate în actul de bază relevant în sensul articolului 49 din Regulamentul financiar

¨ Gestiune în comun cu organizații internaționale (a se preciza)

Dacă se indică mai multe moduri de gestionare, se furnizează detalii suplimentare în secțiunea „Observații“.

Observații

Prezenta fișă financiară legislativă este prezentată a posteriori pentru a oferi o imagine de ansamblu cuprinzătoare a necesităților agenției în materie de personal, care corespund schimbărilor introduse odată cu adoptarea modificării Regulamentului Frontex. Având în vedere situația bugetară dificilă cu care se confruntă UE, se propune ca agenția Frontex să depună toate eforturile pentru a suporta costurile aferente personalului suplimentar (12 agenți temporari AD) în limitele subvenției care a fost deja atribuită Frontex în cadrul bugetului Uniunii.

Creșterea efectivelor de personal ar trebui să fie neutră din punct de vedere bugetar, după cum se specifică în tabelele anexate mai jos. Frontex ar răspunde necesității unor credite suplimentare fie printr-o compensare parțială cu posturi de experți naționali detașați (END), după cum s-a explicat în tabelele anexate, fie prin alte economii în cadrul titlului 1. În cazul în care o asemenea necesitate va continua să existe, i s-ar putea face față prin redistribuiri și transferuri de la titlul 2 (buget administrativ care nu este aferent personalului) către titlul 1, în conformitate cu puterea discreționară pe care Regulamentul Frontex o conferă directorului executiv.

2.           MĂSURI DE GESTIONARE

2.1.        Dispoziții în materie de monitorizare și raportare

A se preciza frecvența și condițiile aferente acestor dispoziții.

Consiliul de administrație al agenției adoptă, înaintea datei de 31 martie a fiecărui an, raportul general al agenției pentru anul anterior și îl transmite, până la 15 iunie, Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, Comitetului Economic și Social European și Curții de Conturi. Raportul general este făcut public. Din cinci în cinci ani, consiliul de administrație dispune efectuarea unei evaluări externe independente privind punerea în aplicare a prezentului regulament. Evaluarea analizează eficacitatea cu care agenția își îndeplinește misiunea, precum și impactul acesteia și metodele sale de lucru.

În cadrul primei evaluări de la intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 1168/2011, se va analiza, de asemenea, necesitatea unei coordonări sporite în ceea ce privește gestionarea frontierelor externe ale statelor membre, inclusiv fezabilitatea instituirii unui sistem european de polițiști de frontieră

2.2.        Sistemul de gestiune și control

2.2.1.     Riscul (riscurile) identificat(e)

Presiunea constantă exercitată de migrație la frontierele externe ale Uniunii Europene impune o cooperare operațională sporită între statele membre, coordonată de Frontex, pe baza principiului responsabilității comune și al solidarității pentru a garanta cel mai înalt grad de integritate a frontierelor externe și pentru a contribui la sporirea securității interne în cadrul Uniunii Europene, promovând totodată respectarea deplină a drepturilor fundamentale în ceea ce privește gestionarea frontierelor. Este necesară consolidarea efectivelor de personal ale agenției pentru ca aceasta să respecte mandatul și cerințele extinse prevăzute de regulamentul modificat. Rămâne de văzut dacă posibilitățile de redistribuire în rândul personalului existent au fost exploatate pe deplin. Neacordarea noilor posturi solicitate va avea drept rezultat o încălcare permanentă a dreptului aplicabil al Uniunii.

2.2.2.     Metoda (metodele) de control preconizată (preconizate)

Conturile agenției vor fi supuse aprobării Curții de Conturi și vor face obiectul procedurii de descărcare de gestiune. Serviciul de Audit Intern al Comisiei va efectua audituri în cooperare cu auditorul intern al agenției.

2.3.        Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

A se preciza măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate.

Agenția face obiectul controlului Oficiului de Luptă Antifraudă.

3.           IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

3.1.        Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)

· Linii bugetare de cheltuieli existente

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual || Linia bugetară || Tipul cheltuielilor || Contribuție

Număr [Descriere…...……………………………….] || Dif./ Nedif. ([14]) || Țări AELS[15] || Țări candidate[16] || Țări terțe || În sensul articolului 18 alineatul (1) litera (aa) din Regulamentul financiar

3A || 18.020301: Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene — Contribuție la titlurile 1 și 2 || Nedif. || NU || NU || NU || NU

3A || 18.020302: Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene — Contribuție la titlul 3 || Nedif. || NU || NU || NU || NU

· Noile linii bugetare a căror creare se solicită

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual || Linia bugetară || Tipul cheltuielilor || Contribuție

Număr [Rubrica ….………………………………….] || Dif./ Nedif. || Țări AELS || Țări candidate || Țări terțe || În sensul articolului 18 alineatul (1) litera (aa) din Regulamentul financiar

|| N/A || || DA/NU || DA/NU || DA/NU || DA/NU

3.2.        Impactul estimat asupra cheltuielilor

3.2.1.     Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Rubrica din cadrul financiar multianual: || Număr || 18 02

Organism: Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene || || || Anul 2012 || Anul 2013 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de ani necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL

Titlul 1 || Angajamente || (1) || 0* || +500** || || || || || || +500**

Plăți || (2) || 0* || +500** || || || || || || +500**

Titlul 2 || Angajamente || (1a) || 0 || -500 || || || || || || -500

Plăți || (2a) || 0 || -500 || || || || || || -500

Titlul 3 || Angajamente || (3a) || 0 || || || || || || || 0

|| Plăți || (3b) || 0 || || || || || || || 0

TOTAL credite acordate Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene || Angajamente || = 1 + 1A + 3a || 0 || 0** || || || || || || 0**

Plăți || = 2 + 2a + 3b || 0 || 0** || || || || || || 0**

* Se preconizează un număr cumulat de 12 noi posturi în schema de personal.

Rubrica din cadrul financiar multianual: || 5 || „Cheltuieli administrative”

milioane EUR (cu 3 zecimale)

|| || || Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de ani necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL

DG: Afaceri interne ||

Ÿ Resurse umane || || || || || || || ||

Ÿ Alte cheltuieli administrative || || || || || || || ||

Total DG Afaceri interne || Credite || || || || || || || ||

TOTAL credite în cadrul RUBRICII 5 din cadrul financiar multianual || (Total angajamente = Total plăți) || || || || || || || ||

milioane EUR (cu 3 zecimale)

|| || || Anul N[17] || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de ani necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL

TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1 - 5 din cadrul financiar multianual || Angajamente || || || || || || || ||

Plăți || || || || || || || ||

3.2.2.     Impactul estimat asupra creditelor [organismului]

– þ  Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite operaționale

– ¨  Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite operaționale, conform explicațiilor de mai jos:

Credite de angajament în milioane EUR (cu 3 zecimale)

Obiective și realizări ò || || || Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de ani necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL

REALIZĂRI

Tipul realizării[18] || Costul mediu al realizării || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Număr de realizări || Costuri || Număr de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Număr total de realizări || Costuri totale

OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 1[19]… || || || || || || || || || || || || || || || ||

Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || ||

Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || ||

Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || ||

Subtotal obiectivul specific nr. 1 || || || || || || || || || || || || || || || ||

OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 2… || || || || || || || || || || || || || || || ||

Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || ||

Subtotal obiectivul specific nr. 2 || || || || || || || || || || || || || || || ||

COSTURI TOTALE || || || || || || || || || || || || || || || ||

3.2.3.     Impactul estimat asupra resurselor umane ale agenției Frontex

3.2.3.1.  Sinteză

– ¨  Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite administrative

– þ  Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite administrative, conform explicațiilor de mai jos:

milioane EUR (cu 3 zecimale)

|| Anul 2012 || Anul 2013 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de ani necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL

Funcționari (grade AD) || || || || || || || ||

Funcționari (grade AST) || || || || || || || ||

Agenți contractuali || || || || || || || ||

Agenți temporari || 0 || 1,320 || || || || || ||

Experți naționali detașați || 0 || -0,320 || || || || || ||

TOTAL || 0* || 1,000*** || || || || || ||

Se preconizează un număr cumulat de 12 noi posturi. Costurile aferente acestor 12 posturi AD sunt estimate la 1,32 milioane EUR (12x 0,11 milioane EUR). Cu toate acestea, impactul estimat asupra cheltuielilor agenției în 2013 va fi neutru din punct de vedere bugetar, deoarece cheltuielile aferente vor fi compensate de scăderea cheltuielilor legate de experții naționali detașați (END) care execută în prezent aceste sarcini. Pe parcursul anului 2013, posturile de END vizate vor fi suprimate treptat. Restul costurilor vor fi finanțate prin economii suplimentare din cadrul titlului 1 și, dacă este necesar, prin redistribuirea resurselor de la titlul 2 la titlul 1, în valoare maximă de 750 000 EUR.

Descrierea posturilor necesare:

1 post AD 10 Ofițer pentru drepturile fundamentale

În conformitate cu articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul Frontex modificat, consiliul de administrație desemnează un ofițer pentru drepturile fundamentale. Acesta este independent în exercitarea funcțiilor sale și raportează direct consiliului de administrație. Crearea acestui post reprezintă o prioritate absolută a agenției și trebuie să fie finalizată în 2012. Nivelul de expertiză necesar și statutul acestui ofițer justifică gradul de încadrare mai mare. La 6 martie 2012, Ombudsmanul European a deschis o anchetă din proprie inițiativă privind îndeplinirea de către Frontex a obligațiilor sale în materie de drepturi fundamentale, inclusiv recrutarea ofițerului pentru drepturile fundamentale.

6 posturi AD7 – Ofițeri coordonatori ai Frontex

În conformitate cu articolul 3b alineatul (5) din regulamentul modificat, Frontex va desemna un ofițer coordonator pentru fiecare operațiune comună sau proiect-pilot în cadrul căreia/căruia este mobilizată o echipă europeană de polițiști de frontieră. Mai mult, articolul 17 alineatul (3) prevede că, în vederea punerii în aplicare a articolului 3b alineatul (5), numai membrii personalului Frontex cărora li se aplică Statutul funcționarilor și titlul II din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene pot fi desemnați ofițeri coordonatori. Pe tot parcursul anului, agenția lansează și coordonează o serie de operațiuni comune și proiecte-pilot prevăzute în programul său anual de lucru care implică mobilizarea echipelor europene de polițiști de frontieră. O parte din aceste operațiuni comune sunt, de facto, operațiuni permanente (și anume cele din Marea Mediterană și cele de la frontierele terestre turco-grecești) care necesită, prin urmare, prezența permanentă a unui ofițer coordonator. Funcțiile de ofițeri coordonatori ai Frontex fiind deținute în prezent de experți naționali detașați (END), recrutarea de agenți temporari va determina o reducere de 6 posturi din numărul total de END.

1 post AD7– Ofițer responsabil de gestionarea produselor și a modificărilor

Persoana care va ocupa acest post va trebui să preia noua atribuție definită de Regulamentul Frontex modificat (articolul 11, coroborat cu articolele 11c, 11d și cu articolul 13 alineatul (2): elaborarea și gestionarea sistemului de schimb de informații pentru ICONET (Rețeaua de Informare și Coordonare pentru serviciile de gestionare a migrării ale statelor membre), a datelor clasificate, a unor canale de schimb de informații securizate, precum și înlocuirea FOSS (ghișeul unic al Frontex, portalul web pentru schimbul de informații al Frontex), inclusiv transmiterea de date privind personalul și către alte agenții ale UE. Pentru a îndeplini această sarcină, sunt necesare o expertiză specifică, precum și cunoștințe și competențe în materie pentru a se garanta obținerea, comunicarea și realizarea, conform cadrului juridic al UE, a beneficiilor pe care le presupun aceste responsabilități suplimentare ale agenției Frontex.

3.2.3.2.  4 posturi (1 post AD8 și 3 posturi AD7) sunt prevăzute în propunerea Comisiei privind proiectul de buget pe 2013, prezentată autorității bugetare la 25.4.2012.

3.2.3.3.  Necesarul de resurse umane estimat pentru DG-ul în cauză

– þ  Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane

– o  Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos:

Estimarea trebuie exprimată în valoare întreagă (sau cel mult cu o zecimală)

|| Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de ani necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)

Ÿ Posturi din schema de personal (posturi de funcționari și de agenți temporari)

XX 01 01 01 (la sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei) || || || || || || ||

XX 01 01 02 (în delegații) || || || || || || ||

XX 01 05 01 (cercetare indirectă) || || || || || || ||

10 01 05 01 (cercetare directă) || || || || || || ||

|| || || || || || ||

Ÿ Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI)[20] ||

XX 01 02 01 (AC, INT, END din „pachetul global”) || || || || || || ||

XX 01 02 02 (AC, INT, JED, AL și END în delegații) || || || || || || ||

XX 01 04 yy[21] || - la sediu[22] || || || || || || ||

- în delegații || || || || || || ||

XX 01 05 02 (AC, INT, END în cadrul cercetării indirecte) || || || || || || ||

10 01 05 02 (AC, INT, END în cadrul cercetării directe) || || || || || || ||

Alte linii bugetare (a se preciza) || || || || || || ||

TOTAL || || || || || || ||

18 este domeniul de politică sau titlul din buget în cauză.

Necesarul de resurse umane va fi acoperit de efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja gestionării acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și în contextul constrângerilor bugetare.

Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate:

Funcționari și agenți temporari ||

Personal extern ||

Descrierea metodei de calcul a costului de echivalent normă întreagă ar trebui inclusă în anexă, la secțiunea 3.

3.2.4.     Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual actual

– þ  Propunerea/inițiativa este compatibilă cu cadrul financiar multianual actual.

– ¨  Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii corespunzătoare din cadrul financiar multianual.

A se explica reprogramarea necesară, precizându-se liniile bugetare în cauză și sumele aferente.

Niciun impact asupra cadrului financiar multianual. Cu toate acestea, chiar și în cazul în care recrutarea de personal suplimentar ar necesita o majorare a bugetului agenției, acesta s-ar situa în continuare în limitele stabilite de cadrul financiar multianual.    

– ¨  Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul de flexibilitate sau la revizuirea cadrului financiar multianual[23].

A se explica necesitatea efectuării acestei acțiuni, precizându-se rubricile și liniile bugetare în cauză, precum și sumele aferente.

N/A

3.2.5.     Participarea terților la finanțare

– þ Propunerea/inițiativa nu prevede cofinanțare din partea terților

– Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare, estimată în cele ce urmează:

Credite de angajament în milioane EUR (cu 3 zecimale)

|| Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de ani necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || Total

A se preciza organismul care asigură cofinanțarea || || || || || || || ||

TOTAL credite cofinanțate || || || || || || || ||

3.3.        Impactul estimat asupra veniturilor

– þ  Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.

– ¨  Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar:

– ¨         asupra resurselor proprii

– ¨         asupra diverselor venituri

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Linia bugetară pentru venituri: || Credite disponibile pentru exercițiul bugetar în curs || Impactul propunerii/inițiativei[24]

Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de coloane necesar pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)

Articolul …………. || || || || || || || ||

Pentru diversele venituri alocate, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli afectată (afectate).

N/A A se preciza metoda de calcul a impactului asupra veniturilor.

N/A

[1]               Regulamentul (UE) nr. 1168/2011.

[2]               ABM (Activity Based Management): gestionarea pe activități – ABB (Activity Based Budgeting): stabilirea bugetului pe activități.

[3]               Astfel cum sunt menționate la articolul 49 alineatul (6) litera (a) sau (b) din Regulamentul financiar.

[4]               Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 105, 13.4.2006, p. 1).

[5]               Recomandarea C(2006) 5186 a Comisiei din 6 noiembrie 2006 de instituire a unui „Manual practic pentru polițiștii de frontieră (Manualul Schengen)” comun, de utilizat de către autoritățile competente ale statelor membre în cadrul efectuării controlului la frontieră asupra persoanelor.

[6]               Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre și de modificare a dispozițiilor Convenției Schengen (JO L 29, 3.2.2007, p. 3).

[7]               Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (JO L 349, 25.11.2004, p. 1).

[8]               Regulamentul (CE) nr. 863/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unui mecanism de creare a echipelor de intervenție rapidă la frontieră și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului în ceea ce privește acest mecanism și de reglementare a sarcinilor și a competențelor agenților invitați (JO L 199, 31.7.2007, p. 30).

[9]               Decizia nr. 574/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului pentru Frontierele Externe pentru perioada 2007-2013, ca parte a Programului general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii” (JO L 144, 6.6.2007, p. 22).

[10]             Concluziile celei de a 2768-a reuniuni a Consiliului în domeniul justiției și al afacerilor interne, Bruxelles, 4-5 decembrie 2006, doc. 15801/06 (Presse 341), p. 26.

[11]             Acest model este descris integral în Catalogul Schengen al UE privind controlul la frontierele externe, returnarea și readmisia: recomandări și cele mai bune practici, februarie 2002.

[12]             Explicațiile privind modurile de gestionare, precum și trimiterile la Regulamentul financiar sunt disponibile pe site­ul BudgWeb: http://www.cc.cec/budg/man/budgmanag/budgmanag_en.html.

[13]             Astfel cum sunt menționate la articolul 185 din Regulamentul financiar.

[14]             Dif. = credite diferențiate / Nedif. = credite nediferențiate.

[15]             AELS: Asociația Europeană a Liberului Schimb.

[16]             Țările candidate și, după caz, țările potențial candidate din Balcanii de Vest.

[17]             Anul N este anul în care începe punerea în aplicare a propunerii/inițiativei.

[18]             Realizările se referă la produsele și serviciile care vor fi furnizate (de ex.: numărul de schimburi de studenți finanțate, numărul de km de străzi construiți etc.).

[19]             Conform descrierii din secțiunea 1.4.2. „Obiectiv(e) specific(e)…”

[20]             AC = agent contractual; INT = personal pus la dispoziție de agenți de muncă temporară („Intérimaire”); JED = „Jeune Expert en Délégation” (expert tânăr în delegații); AL = agent local; END= expert național detașat.

[21]             Sub plafonul pentru personal extern din credite operaționale (fostele linii „BA”).

[22]             În special pentru fonduri structurale, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit (FEP).

[23]             A se vedea punctele 19 și 24 din Acordul interinstituțional.

[24]             În ceea ce privește resursele proprii tradiționale (taxe vamale, cotizațiile pentru zahăr), sumele indicate trebuie să fie sume nete, și anume sume brute după deducerea a 25 % pentru costuri de colectare.