COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Protecția socială în cadrul activităților de cooperare pentru dezvoltare ale Uniunii Europene

1.           De ce este importantă protecția socială?

Sărăcia persistentă și vulnerabilitatea crescândă

În documentul intitulat O agendă a schimbării[1] este stabilită politica UE pentru viitoarele activități de cooperare pentru dezvoltare. Acesta face apel, printre altele, la o abordare mai amplă a dezvoltării umane, prin sprijinirea eforturilor de sporire a accesului la servicii de calitate în domeniile sănătății și educației și de îmbunătățire a protecției sociale, eforturi menite să încurajeze creșterea favorabilă incluziunii, caracterizată prin „capacitatea oamenilor de a contribui la prosperitate și la crearea de locuri de muncă și de a beneficia de acestea”.

În ultimii ani, economia mondială a cunoscut o creștere impresionantă în unele țări în curs de dezvoltare, în special în Asia. Cinci țări cu populație mare au atins stadiul de țări cu venituri medii. Cu toate acestea, două treimi din cele 1,5 miliarde de cele mai sărace persoane din lume trăiesc în țări cu venituri medii. În plus, globalizarea este asociată tot mai des cu o vulnerabilitate sporită, cu perturbarea sistemelor tradiționale de solidaritate și, în unele cazuri, cu o polarizare socială ridicată. Numeroși lucrători ocazionali, nedeclarați și migranți nu au acces la asigurările sociale din domeniul forței de muncă și nici la altă formă reală de protecție socială.

Primul Obiectiv de dezvoltare al mileniului (ODM), și anume acela de a reduce la jumătate proporția oamenilor care trăiesc în condiții de sărăcie extremă, ar putea fi atins, însă numeroase gospodării rămân vulnerabile, menținându-se cu greu deasupra pragului de sărăcie extremă[2]. În zonele în care persistă, sărăcia este tot mai mult însoțită de excluziune și marginalizare, fenomene cauzate de factori specifici, cum ar fi izolarea geografică, existența unui handicap, genul persoanelor sau originea etnică a acestora. Mai ales în țările cu venituri reduse, starea precară de sănătate și boala, alimentația necorespunzătoare, în special în cazul copiilor, lipsa unor competențe adecvate, în special în rândul tinerilor, resursele limitate și expunerea repetată la grave perturbări ale mijloacelor de subzistență împiedică milioane de persoane sărace să participe în mod eficient la piața forței de muncă, ca angajați sau întreprinzători, și să scape astfel de sărăcie. Crizele alimentare, petroliere și financiare mondiale au accentuat puternic aceste impacturi asupra mijloacelor de trai, a calității locurilor de muncă și a securității pentru persoanele sărace.

Protecția socială în sprijinul dezvoltării favorabile incluziunii

Protecția socială poate juca un rol fundamental în reducerea sărăciei și a vulnerabilității. Prin majorarea capitalurilor proprii – de exemplu, prin intermediul transferurilor sociale și al unui acces îmbunătățit la servicii sociale de bază – și prin asigurarea unei protecții împotriva riscurilor, protecția socială poate contribui la reducerea sărăciei și la o creștere favorabilă incluziunii, precum și la susținerea coeziunii sociale și a stabilității. Economiile cu profiluri foarte diferite și nivelul ridicat de muncă nedeclarată din țările în curs de dezvoltare alcătuiesc un cadru într-o foarte mare măsură deosebit de cadrul în care a fost instituită cea mai mare parte a sistemelor de protecție socială în țările dezvoltate, de unde necesitatea unor soluții inovatoare și concepute special pentru ele, pe baza nevoilor și a priorităților specifice fiecărei țări.

Protecția socială în cadrul viitoarelor activități de cooperare pentru dezvoltare ale UE

Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, organizațiile internaționale și societatea civilă au cerut Comisiei să pregătească o propunere privind protecția socială în cooperarea pentru dezvoltare a UE[3]. Raportul european pe 2010 privind dezvoltarea pledează pentru integrarea deplină a protecției sociale în cadrul politicii UE în materie de dezvoltare[4]. În 2011, Comisia a lansat un proces de consultare, care a confirmat relevanța și oportunitatea dezvoltării unui cadru de politică pentru viitoarele activități desfășurate de UE în sprijinul protecției sociale.

Prezenta comunicare își propune să explice rolul protecției sociale în susținerea unei dezvoltări favorabile incluziunii și durabile, precum și rolul activităților de cooperare pentru dezvoltare ale UE în sprijinirea eforturilor de consolidare a politicilor și a sistemelor de protecție socială.

2.           Ce este protecția socială și ce poate face aceasta?

Definirea protecției sociale

Definițiile protecției sociale utilizate la nivel internațional variază mult. Unele abordări sunt deosebit de normative, bazate fiind pe conceptul de protecție socială ca drept prevăzut în instrumentele ONU, inclusiv în convențiile Organizației Internaționale a Muncii (OIM), în timp ce altele se axează pe rolul jucat de protecția socială în reducerea sărăciei și în creșterea economică. Unele abordări ale protecției sociale pun accentul pe rolul acesteia de a ajuta persoanele sărace să iasă din sărăcie, în timp ce altele pun accentul pe rolul său de a promova incluziunea socială și justiția socială și de a garanta siguranța veniturilor, o educație de calitate și asistență medicală pentru toți. În mare, protecția socială poate fi definită, așadar, ca fiind un set de politici și acțiuni:

· prin care se îmbunătățește capacitatea tuturor persoanelor, dar mai ales a celor sărace și a grupurilor vulnerabile, de a ieși din sărăcie sau de a evita să ajungă în sărăcie și de a gestiona mai bine riscurile și șocurile

și

· care vizează să ofere un nivel mai ridicat de securitate socială prin intermediul siguranței veniturilor și al accesului la servicii de bază (în special, la serviciile de sănătate și la educație) în perioadele de activitate și de inactivitate de-a lungul vieții.

Obligația guvernelor de a asigura protecția socială derivă din dreptul la asigurări sociale, consacrat în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948. Standardele de securitate socială sunt stabilite de OIM, în special în Convenția nr. 102 privind securitatea socială (standardele minime) din 1952, care a fost ratificată în totalitate sau parțial de patruzeci și șapte de țări, în principal, țări cu venituri ridicate.

Modul în care protecția socială sprijină dezvoltarea favorabilă incluziunii

Protecția socială are potențialul de a promova dezvoltarea favorabilă incluziunii în mai multe feluri:

· protecția socială sporește accesul la serviciile publice, îmbunătățind sănătatea, educația și alimentația lucrătorilor și a copiilor acestora, sprijinind participarea populației sărace la economie și intensificând productivitatea muncii;

· protecția socială poate furniza instrumentele necesare pentru gestionarea riscurilor la care sunt supuse persoanele și bunurile lor, permițându-le acestora să își mențină potențialul de generare pe termen lung a veniturilor și să facă investiții;

· protecția socială promovează stabilitatea veniturilor și poate stimula cererea de produse și servicii locale, nu în ultimul rând acționând ca stabilizator macroeconomic în perioadele de tulburări economice;

· protecția socială reduce inegalitatea, contribuind atât la o creștere favorabilă incluziunii și durabilă, cât și la consolidarea pactului dintre cetățeni și stat, și promovând incluziunea socială, coeziunea și o mai mare responsabilitate;

· protecția socială poate asigura echitatea între generații prin distribuirea, de-a lungul întregii vieți, a beneficiilor sociale de la generațiile aflate în producție la copii, tineret și persoane în vârstă. Acest lucru contribuie la securitate, stabilitate în societate și previzibilitate pentru fiecare persoană.

Rolul politicilor și al măsurilor de protecție socială în sprijinirea creșterii favorabile incluziunii și în reducerea sărăciei la nivel național se reflectă în contribuția acestora la atingerea ODM.

Protecția socială în sprijinul ODM ODM 1: Sărăcia extremă și foametea            Acordarea alocației pentru copii (Child Support Grant) în Africa de Sud a contribuit la reducerea cu 47 % a decalajului dintre bogați și săraci[5].                ODM 2 și 3: Educație mai bună și egalitatea de gen                Între 1996 și 2002-2003, numărul de fete înscrise în ciclul primar de învățământ în Bangladesh a crescut de la 48 % la 86 %. Mulți cercetători sunt de părere că această creștere se datorează în parte programului de burse pentru educația fetelor, care a fost sprijinit prin intermediul finanțărilor UE[6].        ODM 4, 5 și 6: Servicii medicale mai bune și combaterea bolilor          Programul Oportunidades, desfășurat în Mexic, a combinat transferurile de lichidități și furnizarea de servicii medicale gratuite cu îmbunătățiri aduse serviciilor medicale, generând o scădere de 17 % în mortalitatea infantilă rurală din Mexic într-un interval de trei ani[7].

3.           Protecția socială în Uniunea Europeană

Un angajament comun, abordări diferite

Protecția socială se află în centrul modelului social european. Responsabilitatea pentru politica de protecție socială revine în mare măsură statelor membre, în conformitate cu principiul subsidiarității. Cu toate acestea, la nivel european a fost instituită „metoda deschisă de coordonare”, un proces voluntar de cooperare politică bazat pe stabilirea de comun acord a unor obiective comune și a unor indicatori comuni. Sistemele de protecție socială variază considerabil pe teritoriul Uniunii. În principiu, toate statele membre ale UE s-au angajat însă să asigure accesul universal la protecție socială împotriva riscurilor majore existente de-a lungul vieții, în concordanță cu garanția prevăzută la articolul 34 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Sistemele europene de protecție socială au pus la dispoziție importante mecanisme de amortizare a riscului sărăciei din punct de vedere al veniturilor, precum și de limitare a inegalităților în Europa, însă accesibilitatea și eficiența acestora este pusă serios sub semnul întrebării de dificultățile economice persistente cauzate de criza financiară. Ca răspuns la această stare de fapt, UE se străduiește să dezvolte noi modalități de asigurare a unor niveluri ridicate de protecție socială la costuri reduse, un accent mai mare fiind pus pe includerea în viața activă a tineretului și a persoanelor în vârstă. În 2010 a fost lansată „Europa 2020”, strategia UE pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, care vizează mărirea gradului de ocupare a forței de muncă și reducerea sărăciei și a excluziunii sociale. Aceste obiective sunt atent monitorizate și analizate în detaliu prin intermediul semestrului european, o inițiativă lansată în 2011 în scopul de a îmbunătăți coordonarea politicilor de redresare și de creștere.

4.           Protecția socială în economiile în curs de dezvoltare

Economiile țărilor în curs de dezvoltare sunt deseori caracterizate de niveluri ridicate de muncă fără forme legale, de un nivel redus de alocații bugetare pentru protecția socială și de o puternică segmentare a sistemelor de asigurare socială, de care, în general, beneficiază numai o foarte mică parte din sectorul formal. În medie, țările în curs de dezvoltare cheltuiesc pentru protecția socială aproximativ un sfert din cât se cheltuiește pentru aceasta în țările dezvoltate. În consecință, numai aproximativ 20 % din populația în vârstă de muncă din întreaga lume are acces la o protecție socială cuprinzătoare.

În țările cu venituri medii, provocarea constă în extinderea sferei de acoperire și în sporirea eficienței

În numeroase țări cu venituri medii, elementele unui sistem modern de protecție socială au fost deja instituite, unele componente ale asigurărilor sociale fiind deja în vigoare. Cu toate acestea, sfera de acoperire, în special a sistemelor de contribuții, este, în general, restrânsă, astfel încât beneficiarii reprezintă un segment relativ redus din populație (în principal, persoanele care lucrează în economia formală). În acest context, principala sarcină constă în extinderea sferei de acoperire, în special pentru a include persoanele care lucrează în economia informală.

De asemenea, în țările cu venituri medii există tendința de a desfășura o multitudine de programe de asistență socială distincte, prin care se dorește să se ajungă la grupuri specifice, cum ar fi populația săracă, și să se îmbunătățească accesul acestora la servicii de bază. Eficacitatea aceste programe variază în mod considerabil, deși datele provenite din Asia și din America Latină sugerează că, dacă sunt bine concepute, astfel de programe pot fi deosebit de eficace pentru vizarea altor grupuri vulnerabile.

În plus, guvernele au recurs în mod curent la acordarea de subvenții pentru energie și/sau la mecanisme de control al prețurilor, în scopul de a asigura protecția veniturilor fictive ale unor părți ale populației. Cu toate acestea, politicile menționate s-au dovedit a fi costisitoare, regresive și ineficiente.

În țările cu venituri reduse, finanțarea și capacitatea instituțională constituie principalele probleme

În țările cu venituri reduse, protecția socială este deseori chiar mai greu de realizat din cauza lipsei relative a resurselor și, în special, din cauza deficiențelor din instituțiile publice. În contextul unui grad redus de industrializare și al unui nivel ridicat de populație rurală, cei mai mulți cetățeni nu intră în sfera de aplicare a metodelor de protecție socială organizate, fiind vulnerabili la șocuri, chiar dacă familiile și alte rețele informale pot oferi o compensație parțială. Programele de transferuri sociale, specifice sau nespecifice, condiționate sau necondiționate, rămân forma predominantă de protecție socială, donatorii jucând un rol important în conceperea și finanțarea acestora. Programele de acest gen sunt adesea fragmentate, iar multe dintre ele nu au reușit să se transforme în sisteme durabile, aflate în responsabilitatea guvernului. Prin urmare, accesul la protecția socială este în continuare caracterizat de excluderea completă a anumitor grupuri și de inegalități majore.

O sarcină comună: finanțarea durabilă, extinderea sferei de acoperire, consolidarea capacităților

În ciuda acestor limitări a avut loc o importantă schimbare de atitudine. Acolo unde crește economia, cresc și așteptările cetățenilor în materie de protecție socială, iar guvernele sunt supuse presiunii de a răspunde acestora. În acest caz, guvernele trebuie, pe de o parte, să elaboreze programe de protecție socială cu o mai bună acoperire – și, prin urmare, să abordeze aspectele echității – și, pe de altă parte, să pună aceste programe în aplicare cu o mai mare eficacitate și prin modalități fezabile și durabile din punct de vedere fiscal. De asemenea, modul în care guvernele pot reacționa depinde, de asemenea, nu numai de finanțare – și de capacitatea de colectare a veniturilor din impozite sau a contribuțiilor, în loc de îndatorare sau finanțare din partea donatorilor –, ci și de capacitatea instituțională a unei țări și de ușurința cu care aceasta poate fi utilizată pentru protecția socială.

Un angajament reînnoit al comunității internaționale

Ca răspuns la aceste provocări a apărut o nouă dinamică în direcția consolidării angajamentului comunității internaționale de a promova protecția socială. Aceasta se reflectă în Social Protection Floors Initiative (Inițiativa privind nivelurile minime de protecție socială), o inițiativă a cărei elaborare a fost dirijată de OIM și care s-a bucurat de o puternică susținere în cadrul Conferinței Internaționale a Muncii din 2011 și al reuniunilor la nivel înalt ale G20 din 2011 și 2012. În 2012, liderii G20 au convenit, de asemenea, să sprijine țările cu venituri reduse în eforturile de consolidare a capacității de punere în aplicare a unor niveluri minime naționale de protecție socială prin coerență, coordonare, cooperare și schimbul de cunoștințe la nivel de politici. În cadrul Conferinței Internaționale a Muncii din 2012 a fost adoptată „Recomandarea privind nivelurile minime naționale de protecție socială”, care conține îndrumări privind aplicarea treptată a nivelurilor minime de protecție socială ca element fundamental al sistemelor naționale de securitate socială favorabile incluziunii.

Deși constituie o inițiativă globală și se bazează pe o serie de principii, care sunt formulate ca garanții, nivelurile minime de protecție socială nu reprezintă un concept unitar. Fiecare țară trebuie să își elaboreze și să pună în aplicare propriile niveluri minime de protecție socială, în concordanță cu structurile instituționale specifice la nivel național, cu constrângerile economice, cu dinamica politică și cu aspirațiile sociale.

Niveluri minime de protecție socială Nivelurile minime de protecție socială presupun existența unei serii de garanții sociale de bază pentru toți (dimensiunea orizontală) și punerea în aplicare treptată a unor standarde mai ridicate (dimensiunea verticală), ca un ansamblu integrat de politici sociale formulate pentru a garanta siguranța veniturilor și accesul la serviciile sociale de bază pentru toți, acordându-se o atenție deosebită grupurilor vulnerabile și asigurându-se protecția persoanelor și dezvoltarea competențelor acestora de-a lungul întregii vieți[8]. În Recomandarea privind nivelurile minime naționale de protecție socială, adoptată în cadrul Conferinței Internaționale a Muncii din 2012, se precizează că nivelurile minime de protecție socială ar trebui să cuprindă cel puțin următoarele garanții de securitate socială de bază: (a) accesul la o serie de bunuri și servicii, stabilită de fiecare țară în parte, care să asigure asistența medicală de bază, inclusiv îngrijirea în timpul maternității, și care să îndeplinească criteriile de disponibilitate, accesibilitate, acceptabilitate și calitate; (b) siguranța unui venit de bază pentru copii, cel puțin la un nivel minim definit de fiecare țară în parte, prin care să se asigure accesul la alimentație, educație, îngrijire și alte bunuri și servicii necesare; (c) siguranța unui venit de bază, cel puțin la un nivel minim definit de fiecare țară în parte, pentru persoanele în vârstă de muncă care nu sunt în măsură să obțină venituri suficiente, în special în cazurile de boală, de șomaj, de maternitate și de handicap; și (d) siguranța unui venit de bază, cel puțin la un nivel minim definit de fiecare țară în parte, pentru persoanelor în vârstă[9].

5.           Direcția viitoare a activităților de cooperare pentru dezvoltare ale UE în sprijinul protecției sociale în țările partenere

Echitatea, incluziunea socială și coeziunea socială

Obiectivul cooperării pentru dezvoltare a UE în domeniul protecției sociale este acela de a îmbunătăți echitatea și eficiența în furnizarea protecției sociale, prin sprijinirea, în același timp, a incluziunii și a coeziunii sociale, factori care contribuie în mod hotărâtor la o creștere favorabilă incluziunii și durabilă, precum și la reducerea sărăciei. Aceste obiective decurg, desigur, din valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

Plasarea protecției sociale în centrul dialogului pe tema strategiilor naționale de dezvoltare

UE se străduiește să includă protecția socială în dialogurile în materie de politică purtate cu țările partenere cu privire la strategiile naționale de dezvoltare ale acestora și ar trebui să promoveze și să sprijine în continuare dezvoltarea unor sisteme de protecție socială specifice unui anumit context, care să fie eficiente, echitabile și durabile.

Dialogurile în materie de politică purtate cu guvernele partenere ar trebui să garanteze faptul că sistemele de protecție socială se bazează pe principii care vizează asigurarea unui acces egal și universal la protecția socială de-a lungul întregii vieți, o atenție deosebită trebuind să fie acordată persoanelor celor mai vulnerabile și defavorizate, precum copiii și persoanele cu handicap.

Sprijinirea politicilor și a programelor naționale

UE ar trebui să sprijine dezvoltarea unor politici și programe de protecție socială aflate în responsabilitatea autorităților naționale, printre care nivelurile minime de protecție socială, și, în același timp, să depună eforturi pentru promovarea bunelor practici în ceea ce privește elaborarea politicilor, conceperea și dezvoltarea sistemelor de protecție socială. Printre bunele practici s-ar putea numără, în mod normal, măsurile de raționalizare și de unificare a sistemelor, de sporire a eficienței și de dezvoltare a unei baze mai bune pentru instituirea unei acoperiri mai largi și mai eficace, inclusiv prin trecerea de la mecanismele de siguranță selective și pe termen scurt la sistemele globale. Politicile ar trebui să reflecte nevoile și prioritățile specifice fiecărei țări partenere.

Reforma politicilor referitoare la venituri pentru crearea unei flexibilități fiscale

O protecție socială eficace și durabilă trebuie să se bazeze, în cele din urmă, pe o distribuire a resurselor mai degrabă la nivel intern, decât la nivel internațional. În cadrul Parteneriatul de la Busan privind eficacitatea cooperării pentru dezvoltare[10] se solicită ca veniturilor proprii ale țărilor partenere să le fie atribuit un rol mai important în finanțarea nevoilor de dezvoltare, în vederea accelerării măsurilor de reducere a sărăciei, a intensificării progreselor pe calea îndeplinirii ODM și, în același timp, a consolidării durabilității prin reducerea dependenței de ajutorul extern. Conform comunicării din 2010 cu privire la fiscalitate și dezvoltare[11] și principiilor bunei guvernanțe în domeniul fiscal, UE va sprijini măsurile de dezvoltare a unor sisteme fiscale eficace, eficiente, echitabile și durabile, în conformitate cu capacitățile fiecărei țări partenere, în vederea sporirii flexibilității fiscale pentru finanțarea protecției sociale. Printre aceste măsuri s-ar putea numără consolidarea capacităților în reforma administrației fiscale și a politicii în domeniul veniturilor, în vederea îmbunătățirii bazei de impozitare, precum și înlocuirea subvențiilor regresive cu măsuri mai eficace de protecție socială.

Consolidarea capacităților pentru instituții mai solide

Instituirea unui cadru legal și instituțional adecvat reprezintă una dintre principalele sarcini în vederea asigurării unei protecții sociale eficace și eficiente. UE ar trebui să sprijine în continuare țările partenere, prin intermediul cooperării tehnice, în eforturile acestora de a institui un cadru strategic, de politică, legal și instituțional, pe baza analizelor și priorităților țărilor respective. De asemenea, UE ar trebui să sprijine în continuare eforturile de consolidare a capacității instituționale la toate nivelurile (național, regional, local; guvernamental și neguvernamental) în vederea dezvoltării și întăririi capacității administrative și de punere în aplicare a guvernelor, a agențiilor de implementare, a partenerilor sociali și a altor actori nestatali.

Sistemele de protecție socială pot fi afectate de niveluri ridicate de „scurgeri” de fonduri. În consecință, sprijinul va trebui să fie îndreptat și spre abordarea aspectelor de bună guvernanță și de gestionare a finanțelor publice, nu în ultimul rând pentru reducerea fraudei, a abuzului și a risipei, precum și pentru promovarea responsabilității.

Valoarea adăugată a UE în materie de cooperare tehnică

UE a acumulat o bogată experiență și a testat o serie de abordări în domeniul protecției sociale. Diferențele între statele membre ale UE în ceea ce privește finanțarea protecției sociale, nivelurile de acoperire, sistemele de gestionare și furnizare a protecției oferă o gamă largă de experiențe și cunoștințe care poate constitui o bază solidă pentru a consolida capacitățile țărilor partenere și a le oferi consiliere strategică. Acolo unde este cazul, UE ar trebui, de asemenea, să faciliteze cooperarea, schimbul de experiență și cercetarea între țările din sud.

Comisia va utiliza în mai mare măsură instrumentele existente, cum ar fi TAIEX, și va dezvolta instrumente noi pentru a permite detașarea rapidă, în funcție de cerere, a unor experți atât din Europa, cât și din țări terțe relevante, în cadrul unui model de cooperare sud-sud sau triunghiular.

Sprijin pentru crearea de locuri de muncă și ocuparea forței de muncă

O protecție socială eficace ar trebui, de asemenea, să conțină sau să fie asociată îndeaproape unor măsuri care permit beneficiarilor să participe la activitatea economică productivă și ocuparea forței de muncă. Rolul esențial al unei ocupații productive și al muncii decente în reducerea sărăciei este stabilit în mod clar în cadrul primului ODM, precum și în documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind promovarea ocupării forței de muncă în cadrul cooperării pentru dezvoltare a UE[12].

UE ar trebui să ajute guvernele naționale să dezvolte programe de ocupare a forței de muncă, sisteme care să favorizeze crearea de locuri de muncă și să sprijine spiritul antreprenorial. UE ar trebui, de asemenea, să susțină dialogul social și standardele de muncă în conformitate cu Agenda privind munca decentă[13], precum și acordarea de protecție socială în contextul piețelor forței de muncă foarte informale, inclusiv abordări inovatoare, cum ar fi sistemele de microasigurare. UE ar trebui să sprijine totodată programele naționale care vizează îmbunătățirea posibilităților de încadrare în muncă a grupurilor vulnerabile și marginalizate, cum ar fi persoanele cu handicap.

Implicarea societății civile și a sectorului privat

Cu toate că guvernele au responsabilitatea principală în ceea ce privește politica de protecție socială și punerea în aplicare a acesteia, există unele situații în care sistemele de protecție socială pot fi cel mai bine puse în practică prin intermediul parteneriatelor între sectorul public și cel privat. Sprijinind dezvoltarea sistemelor de protecție socială, UE ar trebui să recunoască rolul important jucat de furnizorii de servicii din sectorul privat și neguvernamental. Inițiativa UE privind responsabilitatea socială a întreprinderilor poate sprijini sectorul privat din țările în curs de dezvoltare să aplice orientările internaționale relevante pentru a promova o creștere mai incluzivă și mai durabilă, precum și o dezvoltare ulterioară.

Societății civile și partenerilor sociali ar trebui să li se pună la dispoziție instrumentele necesare și ar trebui să fie încurajați să lucreze împreună cu statul la dezvoltarea și punerea în aplicare a sistemelor de protecție socială. Participarea acestora poate contribui la promovarea eficacității în furnizarea protecției sociale și poate favoriza o consultare și o incluziune mai ample. Aceștia pot juca un rol-cheie ca promotori ai protecției sociale, precum și ai autonomizării comunităților și persoanelor, în special a persoanelor dezavantajate și excluse, prin sensibilizarea și ameliorarea informării. În anumite situații, societatea civilă și partenerii sociali pot contribui, de asemenea, la monitorizarea și evaluarea sistemelor de protecție socială.

Sprijin pentru protecția socială transformațională

Abordările transformaționale extind conceptul protecției sociale pentru a include „domenii precum echitatea, autonomizarea și drepturile economice, sociale și culturale, mai degrabă decât a limita sfera protecției sociale la transferuri specifice de venituri și de consum”[14]. Aceste abordări sunt bine armonizate cu valorile care stau la baza dezvoltării protecției sociale în cadrul UE și, prin urmare, cooperarea pentru dezvoltare a UE ar trebui să le sprijine. Cu toate acestea, s-au efectuat puține cercetări privind eficacitatea acestor abordări și UE ar trebui, așadar, să prevadă un sprijin pentru desfășurarea unor cercetări operaționale care să definească bune practici și să demonstreze impacturile protecției sociale transformaționale, cu scopul de a construi o bază solidă de cunoștințe pentru a acționa în acest sens.

Genul în protecția socială

„Femeile și bărbații se confruntă cu riscuri și vulnerabilități diferite, unele specifice genului și altele amplificate de inegalitățile de gen și de discriminare”[15]. Pentru a se asigura că bărbații și femeile beneficiază în mod egal de sistemele de protecție socială, acestea trebuie să ia în considerare riscurile legate de ciclul vieții femeilor și povara muncii casnice purtată de acestea, precum și obstacolele care le împiedică accesul la piața muncii. UE ar trebui să se asigure că aspectele legate de gen sunt avute în vedere în politica de protecție socială și în conceperea programelor din acest domeniu.

6.           Programarea cooperării pentru dezvoltare și modalitățile acesteia

Toate modalitățile de ajutor sunt relevante pentru sprijinirea dezvoltării protecției sociale, în funcție de context și de obiectivul ajutorului. În conformitate cu Agenda schimbării, protecția socială poate fi identificată ca unul din domeniile de cooperare în cadrul programelor cu o anumită țară ori al programelor regionale sau poate apărea ca una dintre dimensiunile altor programe sectoriale (de exemplu, ocuparea forței de muncă, sănătate, educație, securitatea alimentară, agricultură și dezvoltarea sectorului privat etc.). Protecția socială poate fi sprijinită, de asemenea, cu ajutorul programelor tematice, care ar trebui să vină în completarea programelor geografice.

Abordările sectoriale[16] pot fi un mijloc foarte adecvat de a sprijini protecția socială, întrucât acestea utilizează sistemele și procesele din țările partenere și se bazează pe dialogul în materie de politică.

Sprijinul bugetar[17], însoțit de un dialog în materie de politică, poate ajuta la stimularea dezvoltării unor sisteme de protecție socială care să fie pe deplin integrate în bugetul național și în procesele de planificare, într-un cadru în care puterea publică își asumă responsabilitatea față de parlament și de cetățeni.

7.           Parteneriate de dezvoltare diferențiate

Agenda schimbării propune ca UE să adopte o abordare diferențiată cu privire la alocarea ajutorului și la parteneriate. Sprijinul pentru dezvoltarea sistemelor de protecție socială este relevant atât pentru țările cu venituri reduse, cât și pentru țările cu venit mediu, însă acestea din urmă vor avea o capacitate fiscală și instituțională mai mare decât țările cu venituri reduse. Unele dintre aceste țări au beneficiat în trecut de finanțare la scară largă din partea UE în materie de cooperare pentru dezvoltare, prin intermediul programelor geografice bilaterale. Cu toate acestea, se poate acorda sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de protecție socială în țările menționate anterior, în special sub formă de asistență tehnică, schimburi și activități de cercetare operațională desfășurate în cooperare, prin intermediul unor programe regionale și tematice.

Având în vedere că protecția socială poate juca un rol crucial în combaterea nivelurilor ridicate de sărăcie și a vulnerabilității care persistă în economiile care tocmai și-au schimbat statutul și în economiile emergente, este esențial ca protecția socială să rămână un element-cheie al dialogului politic și strategic al UE cu partenerii respectivi.

Cooperarea pentru dezvoltare a UE poate fi utilizată pentru a finanța crearea și consolidarea sistemelor de protecție socială, inclusiv în situațiile care impun dezvoltarea unor sisteme care pot fi îmbunătățite rapid pentru a face față unor catastrofe naturale recurente. Finanțarea prestațiilor de protecție socială sau a transferurilor sociale poate fi justificată în statele fragile și în situațiile postconflict, în cazuri speciale în care protecția socială poate juca un rol esențial pentru a sprijini populațiile afectate să-și recupereze bunurile. Cu toate acestea, UE ar trebui să facă eforturi pentru dezvoltarea unor sisteme bazate pe finanțarea națională.

8.           acțiunea coordonată a UE

Agenda schimbării invită la reînnoirea eforturilor pentru ca ajutorul UE să devină mai eficace, inclusiv printr-o programare comună și prin dezvoltarea unui cadru de rezultate armonizate. Consultările cu țările partenere, statele membre ale UE, organizațiile internaționale, partenerii sociali, societatea civilă și publicul larg s-au dovedit a fi toate în favoarea unei coordonări consolidate a UE pentru sprijinirea protecției sociale în domeniul dezvoltării. Coordonarea ar trebui să se efectueze pe teren în țările partenere.

UE și-a exprimat sprijinul pentru conceptul nivelurilor minime de protecție socială definite la nivel național, astfel cum a fost adoptat în cadrul celei de a 100-a sesiuni a Conferinței Internaționale a Muncii din 2011, și a contribuit la aprobarea acestui concept de către G20. UE a contribuit și a sprijinit adoptarea recomandării privind nivelurile minime de protecție socială în cadrul Conferinței Internaționale a Muncii din 2012. Conceptul nivelurilor minime de protecție socială ar putea oferi o bază bine definită, pe care UE ar putea fonda un sprijin coordonat pentru protecția socială și, atunci când este posibil, un sprijin acordat în comun cu țările partenere care decid să dezvolte acest concept.

De asemenea, UE ar putea participa la inițiative globale, cum ar fi Comitetul inter-agenții pentru protecție socială care a fost propus de Grupul de lucru pentru dezvoltare al G20.

9.           O mai bună coerență între politicile UE

Într-o economie globalizată, coerența între politici este esențială. Dimensiunea externă a politicilor UE poate avea un impact asupra protecției sociale în țările partenere. UE ar trebui să asigure coerența între politicile menite să sprijine protecția socială în cadrul cooperării pentru dezvoltare și toate celelalte politici relevante ale UE.

UE este hotărâtă să promoveze deschiderea către comerț și integrarea pe piețele mondiale, ca bază pentru o creștere economică și o dezvoltare durabile și favorabile incluziunii[18]. O mai mare deschidere poate duce la o vulnerabilitate sporită a persoanelor angajate în sectoare care pot deveni necompetitive, efect care poate fi atenuat de existența unui sistem eficace de protecție socială. UE se angajează, de asemenea, să consolideze cooperarea dintre statele membre pentru a elabora o abordare mai coerentă privind coordonarea în materie de securitate socială cu țările terțe[19].

De asemenea, o trecere reușită de la ajutorul umanitar la cooperarea pentru dezvoltare va depinde, în mare măsură, de crearea unor sisteme eficace de protecție socială. Integrarea efectivă a ajutorului pentru dezvoltare și a ajutorului umanitar ar trebui promovată în conformitate cu comunicarea intitulată „Crearea unei legături între ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare”[20] pentru a se asigura faptul că sistemul de ajutor la nivel internațional funcționează în mod consecvent, coerent și transparent pentru a remedia punctele vulnerabile. Un sistem eficace de protecție socială ar trebui să faciliteze mobilitatea forței de muncă prin asigurarea transferabilității drepturilor de securitate socială pentru lucrătorii migranți. De asemenea, protecția socială ar trebui strâns legată de măsurile de adaptare la schimbările climatice, cu scopul de a reduce vulnerabilitatea populațiilor sărace față de efectele schimbărilor climatice.

[1]               COM(2011) 637, concluziile Consiliului 9316/12.

[2]               S. Chen și M. Ravallion, The developing world is poorer than we thought, but no less successful in the fight against poverty, WB, 2008.

[3]               Concluziile Consiliului 11068/07, Rezoluția Parlamentului European 2011/2047.

[4]               Raportul european pe 2010 privind dezvoltarea intitulat „Protecția socială pentru o dezvoltare favorabilă incluziunii – o nouă perspectivă în cooperarea UE cu Africa”.

[5]               DFID, Cash Transfers Evidence Paper, 2011.

[6]               UNICEF, Accelerating the MDGs with Equity, 2010.

[7]               DFID, Cash Transfers Evidence Paper, 2011.

[8]               OIM, Social protection floor for a fair and inclusive globalization. Report of the Social Protection Floor Advisory Group, 2011.

[9]               OIM, articolul 5 din Recomandarea privind nivelurile minime naționale de protecție socială, 2012.

[10]             Al patrulea Forum la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului, Busan, Coreea, noiembrie 2011.

[11]             COM(2010) 163, concluziile Consiliului 10349/10.

[12]             SEC(2007) 495.

[13]             COM (2006) 249, concluziile Consiliului 11068/07.

[14]             S. Devereux și R. Sabates-Wheeler, Transformative social protection, IDS, 2004.

[15]             Promovarea creșterii în favoarea celor săraci: protecția socială, OCDE 2009.

[16]             O abordare sectorială este o modalitate de a se angaja în cooperarea pentru dezvoltare pe baza principiului sprijinirii coordonate a unui program de dezvoltare elaborat la nivel local, cum ar fi o strategie națională de reducere a sărăciei sau un program sectorial.

[17]             COM(2011) 638, concluziile Consiliului 9323/12.

[18]             COM (2012) 22 și concluziile Consiliului, 7412/12.

[19]             COM (2012) 153.

[20]             COM (2001) 153.