COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Primul raport privind Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE

(Text cu relevanță pentru SEE)

CUPRINS

1........... INTRODUCERE........................................................................................................... 4

2........... CONTEXT.................................................................................................................... 4

2.1........ Principiul recunoașterii reciproce.................................................................................... 5

2.2........ Regulamentul (CE) nr. 764/2008..................................................................................... 5

3........... APLICAREA REGULAMENTULUI (CE) NR. 764/2008 ÎN PERIOADA 2009-2012 7

3.1........ Înființarea punctelor de informare despre produse.......................................................... 7

3.2........ Alcătuirea listei de produse............................................................................................. 7

3.3........ Notificări transmise de statele membre............................................................................. 8

3.4........ Rapoartele anuale ale statelor membre............................................................................. 9

3.5........ Reuniunile Comitetului consultativ pentru recunoașterea reciprocă................................. 11

4........... DIFUZAREA INFORMAȚIEI.................................................................................... 11

4.1........ Documentele de orientare............................................................................................. 11

4.2........ Ghidul pentru aplicarea dispozițiilor tratatului referitoare la libera circulație a mărfurilor 12

4.3........ Conferințe, seminarii și mese rotunde......................................................................... 12

5........... CONFORMITATEA CU DISPOZIȚIILE REGULAMENTULUI.............................. 12

6........... CONCLUZII............................................................................................................... 13

1.           INTRODUCERE

În conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 764/2008[1] (denumit în continuare „Regulamentul privind recunoașterea reciprocă” sau „regulamentul”), Comisia reexaminează periodic utilizarea acestui instrument juridic.

Primul raport al Comisiei despre aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă ține seama în mod corespunzător de concluziile celor trei reuniuni ale Comitetului consultativ pentru recunoașterea reciprocă care au avut loc până în prezent[2], de notificările adresate Comisiei de către statele membre în temeiul articolelor 6 alineatul (2) și 7 alineatul (2) din regulament, de informațiile prevăzute în rapoartele anuale adresate Comisiei de către statele membre în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din regulament[3], de contribuțiile punctelor naționale de informare despre produse[4], de contribuția specifică a părților interesate și de plângerile, petițiile și întrebările parlamentare pertinente pentru acest domeniu primite de Comisie.

În cadrul domeniului nearmonizat, regulamentul definește drepturile și obligațiile autorităților naționale, pe de o parte, iar pe de altă parte, a întreprinderilor care doresc să vândă într-un stat membru produse comercializate în mod legal în alt stat membru, atunci când autoritățile competente intenționează să ia măsuri restrictive privind produsul, în conformitate cu normele tehnice naționale. În general, regulamentul este perceput ca fiind un instrument legislativ util care a contribuit la o înțelegere mai bună a principiului recunoașterii reciproce. Regulamentul a redus sarcina operatorilor economici care introduc într-un anumit stat membru produse care fuseseră anterior comercializate legal într-un alt stat membru.

Raportul va demonstra că regulamentul funcționează, în general, în mod satisfăcător și că, în prezent, nu sunt necesare modificări. De asemenea, el arată că există anumite categorii specifice de produse unde par să se concentreze dificultățile de aplicare a regulamentului.

2.           CONTEXT

Obstacolele tehnice în calea liberei circulații a mărfurilor în Uniunea Europeană sunt în continuare răspândite. Ele apar atunci când autoritățile naționale aplică norme naționale prin care sunt stabilite cerințe pe care trebuie să le îndeplinească produsele (referitoare la denumire, formă, dimensiune, greutate, compoziție, prezentare, etichetare și ambalare), la produse provenite din alte state membre, în care sunt produse și/sau comercializate în mod legal. Dacă aceste norme nu pun în aplicare legislația secundară a Uniunii Europene, ele constituie obstacole tehnice în cazul cărora se aplică articolele 34 și 36 TFUE. Acest lucru este valabil chiar și atunci când normele respective se aplică tuturor produselor, străine și naționale deopotrivă.

2.1.        Principiul recunoașterii reciproce

Principiul recunoașterii reciproce care rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene[5] este una din modalitățile de a asigura libera circulație a mărfurilor în cadrul pieței interne. Principiul recunoașterii reciproce se aplică produselor care nu fac obiectul legislației UE de armonizare sau acelor aspecte ale produselor care nu intră sub incidența respectivei legislații.

Conform principiului recunoașterii reciproce, pe piața internă continuă să coexiste norme tehnice naționale diferite. Cu toate acestea, un stat membru nu poate, în principiu, să interzică pe teritoriul său vânzările de mărfuri care au fost produse și/sau comercializate legal în alt stat membru, chiar dacă mărfurile respective sunt produse conform unor specificații tehnice sau calitative diferite de cele stabilite pentru mărfurile statului membru respectiv. Statele membre pot să pornească de la acest principiu și să ia măsuri de interzicere sau de restricționare a accesului pentru astfel de mărfuri pe piața națională numai în anumite condiții foarte stricte.

Prin urmare, principiul recunoașterii reciproce în domeniul nearmonizat constă dintr‑o regulă și o excepție:

· regula generală potrivit căreia, în pofida existenței unor norme tehnice naționale în statul membru de destinație, produsele fabricate și/sau comercializate în mod legal în alt stat membru beneficiază de un drept fundamental la liberă circulație, garantat prin TFUE;

· excepția prin care produsele fabricate și/sau comercializate în mod legal în alt stat membru nu beneficiază de acest drept dacă statul membru de destinație poate demonstra că este esențial să impună propriile norme tehnice în ceea ce privește produsele în cauză, pe baza motivelor prevăzute la articolul 36 TFUE (protecția moralei publice sau a siguranței publice, protecția sănătății și a vieții persoanelor, a animalelor sau a plantelor etc.) sau în cerințele imperative din jurisprudența Curții și cu condiția respectării principiului proporționalității.

2.2.        Regulamentul (CE) nr. 764/2008

Până de curând, o problemă majoră pentru punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a fost lipsa securității juridice privind sarcina probei. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 764/2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE.

Regulamentul nu reglementează și nici nu a fost conceput să reglementeze întregul domeniu de aplicare a principiului de recunoaștere reciprocă. În schimb, regulamentul stabilește normele și procedurile pe care trebuie să le urmeze autoritățile competente ale unui stat membru atunci când iau sau intenționează să ia o decizie, în conformitate cu normele tehnice naționale, care ar împiedica libera circulație a unui produs comercializat în mod legal în alt stat membru și sub rezerva articolului 34 din tratat.

Prin urmare, autoritățile naționale trebuie să aplice regulamentul dacă decizia administrativă care urmează să fie luată:

(1) se referă la un produs comercializat în mod legal în alt stat membru;

(2) se referă la un produs care nu face obiectul legislației UE armonizate;

(3) se adresează operatorilor economici;

(4) se bazează pe o normă tehnică și

(5) are drept consecință directă sau indirectă faptul că produsul face obiectul:

(a) unei interdicții de a fi introdus pe piață;

(b) unei modificări sau unor testări suplimentare înainte de a fi introdus sau menținut pe piață sau

(c) unei retrageri de pe piață.

Conform regulamentului, sarcina probei revine autorităților naționale care intenționează să refuze accesul pe piață. Acestea trebuie să comunice în scris motivele exacte de ordin tehnic sau științific ale intenției de a refuza accesul produsului pe piața națională. Operatorului economic i se oferă posibilitatea de a-și susține cauza și de a prezenta argumente solide autorităților competente.

De asemenea, regulamentul reduce riscul pentru întreprinderi de a nu obține, pentru produsele lor, acces pe piața statului membru de destinație, înființând unul sau mai multe puncte de informare despre produs în fiecare stat membru.

Filozofia regulamentului urmează principiul combinării transparenței și a eficienței: transparența informațiilor care urmează să facă obiectul unui schimb între întreprinderi și autoritățile naționale, eficiență prin evitarea unor duble verificări și testări. Dialogul preventiv stabilit între întreprinderi și administrații profită din plin de instrumentele de prevenire și de soluționare amiabilă și eficientă a problemelor legate de libera circulație și poate fi considerat ca fiind un mecanism de bază al regulamentului.

Principala contribuție a regulamentului privind recunoașterea reciprocă este percepută, în principal, în funcție de modul în care acest instrument legislativ a redus costurile de informare (de exemplu, făcând normele tehnice naționale mai accesibile pentru IMM-uri) și a facilitat astfel aplicarea principiului liberei circulații a mărfurilor și cel al recunoașterii reciproce[6].

Regulamentul privind recunoașterea reciprocă se aplică în toate cele 27 de state membre. Adoptarea sa în cadrul acordului SEE este încă în curs în momentul redactării prezentului raport. Întrucât principiul recunoașterii reciproce se aplică, de asemenea, relațiilor UE-Turcia[7], Regulamentul privind recunoașterea reciprocă nu se aplică ca atare[8].

3.           APLICAREA REGULAMENTULUI (CE) NR. 764/2008 ÎN PERIOADA 2009-2012

În decursul perioadei în cauză, Comisia a monitorizat aplicarea regulamentului în statele membre, în principal, dar nu exclusiv prin intermediul notificărilor și al rapoartelor adresate de statele membre. De asemenea, ea a organizat reuniuni ale comitetului consultativ.

Comisia a organizat totodată acțiuni specifice destinate să sensibilizeze publicul cu privire la principiul recunoașterii reciproce și la Regulamentul privind recunoașterea reciprocă pe piața unică.

3.1.        Înființarea punctelor de informare despre produse

Articolul 9 alineatele (1) și (2) prevedeau înființarea de către statele membre de puncte de informare despre produse și, respectiv, actualizarea regulată, din partea Comisiei, a unei liste cu datele de contact ale acestor puncte.

3.2.        Alcătuirea listei de produse

La rândul său, articolul 12 alineatul (4) solicita Comisiei publicarea unei liste neexhaustive de produse care nu sunt reglementate de legislația armonizată a UE.

Datele de contact ale punctelor de informare despre produse s-au publicat în Jurnalul Oficial[9]. Alături de baza de date care conține lista de produse care nu sunt reglementate de legislația armonizată a UE, aceste date sunt disponibile în prezent și online[10], facilitându-se astfel schimbul de informații între operatorii economici, punctele de informare despre produse și autoritățile competente din statele membre.

3.3.        Notificări transmise de statele membre

Articolele 6 alineatul (2) și 7 alineatul (2) din regulament prevăd obligația autorităților naționale de a notifica operatorilor economici și Comisiei deciziile menționate la articolul 2 alineatul (1)[11] și alte decizii care prevăd suspendarea temporară a comercializării unui produs. În perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a regulamentului, la 13 mai 2009, și 31 decembrie 2011, Comisia a primit 1 524 de notificări în temeiul articolului 6 alineatul (2) și niciuna în temeiul articolului 7 alineatul (2).

Dintre aceste notificări, 90% se referă la articole din metale prețioase, iar celelalte la o gamă largă de produse: produse alimentare (sau aditivi alimentari/medicamente), băuturi energizante și echipament electric.

Până în prezent, notificările provin din șapte state membre. Cu toate acestea, 1 378 de notificări din numărul total al notificărilor provin dintr-un stat membru și se referă la articole din metale prețioase.

În opinia Comisiei și conform argumentării de la punctul 3.4 de mai jos, acest lucru indică faptul că statele membre nu notifică toate deciziile lor care intră sub incidența articolelor 6 alineatul (2) și 7 din regulament.

Numărul mare de notificări referitoare la metale prețioase se poate explica, în opinia Comisiei, prin existența, în multe state membre, a unor organisme de control (birouri de testare) permanente și înființate de multă vreme, specializate în încercarea (testarea), marcarea și controlul articolelor din metale prețioase.

Trebuie reamintit faptul că, în trecut, Comisia a prezentat două propuneri cu privire la armonizarea legislațiilor naționale referitoare la articolele din metale prețioase. Prima[12] a fost înaintată în 1975 și retrasă în 1977. Cea mai recentă[13] a fost înaintată în 1993. O serie de state membre (cele care utilizează un sistem obligatoriu de marcare) s-au opus cu vehemență acestei propuneri și, inclusiv după introducerea unei propuneri modificate în 1994, un număr considerabil de state membre au continuat să se opună propunerii. Nu s-a ajuns la un acord nici în următorii ani și, prin urmare, propunerea a fost retrasă la 24 martie 2005.

Având în vedere hotărârile ulterioare ale Curții de Justiție în acest domeniu[14], s-a precizat că ar trebui permisă comercializarea articolelor din metale prețioase importate dintr-un stat membru și comercializate în altul, care au fost marcate legal într-un stat membru de către un organism care garantează independență și oferă consumatorilor informații corespunzătoare. Nu ar trebui să se facă distincție între marcajele corespunzătoare aplicat pe articolele fabricate în statul membru de destinație și marcajele de același tip aplicate pe articole importate din alte state membre[15].

Prin urmare, în absența unei legislații armonizate a UE, libera circulație a articolelor din metale prețioase între statele membre poate fi realizată urmând itinerariul recunoașterii reciproce trasat de hotărârea Houtwipper[16]. În consecință, Comisia nu preconizează deocamdată să mai facă alte propuneri de armonizare în acest domeniu.

În ceea ce privește produsele alimentare, aditivii alimentari și alte medicamente, având în vedere armonizarea parțială în acest domeniu, ar putea exista discrepanțe în legislațiile naționale (de exemplu, clasificarea anumitor produse ca medicamente sau produse alimentare în diferite state membre, utilizarea altor substanțe decât vitaminele sau mineralele în fabricarea de suplimente alimentare etc.) care ar putea afecta libera circulație a acestor produse. Se preconizează continuarea eforturilor de armonizare în aceste sectoare.

3.4.        Rapoartele anuale ale statelor membre

În conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din regulament, fiecare stat membru trebuie să transmită Comisiei rapoarte anuale privind aplicarea prezentului regulament. Raportul respectiv ar trebui să includă cel puțin informații cu privire la numărul de notificări scrise trimise în temeiul articolului 6 alineatul (1) și tipul produselor vizat, informații suficiente cu privire la eventualele decizii adoptate în conformitate cu articolul 6 alineatul (2), inclusiv motivele pe care se întemeiază acestea și tipul de produse vizat, precum și numărul de decizii luate în temeiul articolului 6 alineatul (3) – decizii negative prevăzute care nu au mai fost adoptate – și tipul de produse vizat.

Până în prezent, statele membre au prezentat Comisiei trei rapoarte de acest tip: primul raport, care vizează aplicarea regulamentului din mai 2009 până în mai 2010, al doilea raport, care acoperă perioada similară din 2010 până în 2011 și un raport suplimentar care acoperă perioada până la 31 decembrie 2011. Din acel moment, rapoartele vor trebui trimise în fiecare an calendaristic.

Pe lângă informațiile menționate mai sus, Comisia a sugerat includerea următoarelor elemente:

· o analiză a tipurilor de produse și/sau sectoare în care regulamentul a fost aplicat de cele mai multe ori;

· informații privind structura și funcționarea punctelor de informare despre produs (personalul, numărul și natura solicitărilor, problemele întâlnite etc.);

· o evaluare a dificultăților întâmpinate în procesul de aplicare a regulamentului și propuneri pentru posibile ameliorări și

· o evaluare a impactului regulamentului asupra funcționării în practică a principiului recunoașterii reciproce și

Din aceste rapoarte se pot trage următoarele concluzii generale:

(1) Opiniile statelor membre au fost aproape unanim pozitive în ceea ce privește eficacitatea regulamentului în sensibilizarea publicului cu privire la principiul recunoașterii reciproce în rândul întreprinderilor implicate în comerțul pe teritoriul UE.

(2) Majoritatea deciziilor, cererilor de informații și a plângerilor primite de administrațiile naționale vizează anumite categorii de mărfuri: articole din metale prețioase, produse alimentare, aditivi alimentari și suplimente alimentare, produse pentru construcții, fertilizatori, piese de schimb pentru autovehicule, produse electrice și apă de izvor.

(3) Rapoartele confirmă că autoritățile naționale nu comunică întotdeauna Comisiei deciziile negative pe care le adoptă efectiv. Această situație ar putea avea mai multe motive:

– în unele statele membre descentralizate, organismele regionale sau locale pot să adopte și adoptă decizii negative care, la rândul lor, nu sunt notificate nici autorităților centrale (care elaborează raportul anual), nici Comisiei;

– se pare că mai există neînțelegeri în ceea ce privește domeniul de aplicare al regulamentului[17], precum și relația acestuia cu alte instrumente legislative ale UE[18]; astfel, mai multe decizii negative adoptate efectiv de unele state membre nu au fost considerate decizii în temeiul articolului 2 alineatul (1) din regulament și, prin urmare, nu au fost comunicate Comisiei.

De asemenea întreprinderile, punctele de informare despre produse și administrațiile naționale vorbesc deseori despre existența unui grad de nesiguranță cu privire la modul și momentul de aplicare în practică a recunoașterii reciproce. Difuzarea informației, potrivit celor expuse la punctul 4 de mai jos, pare a fi un mod adecvat de soluționare a acestei probleme. Cu toate acestea, Comisia trebuie să reitereze obligația prevăzută la articolele 6 alineatul (2) și 7 alineatul (2) din regulament, potrivit căreia deciziile adoptate de autoritățile naționale în temeiul Regulamentului privind recunoașterea reciprocă trebuie notificate Comisiei și, în același timp, operatorilor economici.

3.5.        Reuniunile Comitetului consultativ pentru recunoașterea reciprocă

În cadrul celor trei reuniuni care s-au ținut până în prezent de către Comitetul consultativ instituit prin articolul 13 din regulament, Comisia și reprezentanții statelor membre[19] au discutat aspecte referitoare la aplicarea acestui instrument legislativ.

Principalele teme de discuție în timpul acestor prime trei reuniuni au fost documentele de orientare pregătite de Comisie (a se vedea punctul 4.1 de mai jos), rolul punctelor de informare despre produse, lista produselor care intră sub incidența regulamentului, aspectele referitoare la obligațiile de informare, dificultățile percepute în timpul aplicării regulamentului și evaluarea posibilităților pe care le oferă rețelele telematice menționate la articolul 11 din regulament în ceea ce privește schimbul de informații între punctele de informare despre produs și/sau autoritățile competente ale statelor membre.

4.           DIFUZAREA INFORMAȚIEI

Comisia a elaborat documente de orientare despre aplicarea regulamentului în anumite sectoare și a adoptat alte măsuri destinate să asigure aplicarea atât a principiului de recunoaștere reciprocă, cât și a Regulamentului privind recunoașterea reciprocă.

4.1.        Documentele de orientare

Comisia a pregătit, la cererea și cu contribuția membrilor comitetului consultativ, o serie de documente de orientare (9 la număr până în prezent), care oferă informații practice cu privire la aplicarea regulamentului în anumite cazuri specifice. Acestea vizează:

· relația dintre Directiva 98/34/CE și Regulamentul privind recunoașterea reciprocă;

· aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă în cazul articolelor din metale prețioase;

· relația dintre Directiva 2001/95/CE și Regulamentul privind recunoașterea reciprocă;

· aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă în cazul suplimentelor alimentare;

· aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă în cazul drogurilor și al substanțelor psihotrope;

· aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă în ceea ce privește procedurile de autorizare prealabilă;

· aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă în cazul armelor și al armelor de foc;

· aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă în cazul îngrășămintelor și al substraturilor de cultură și

· aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă în cazul produselor pentru construcții fără marcaj CE.

Aceste documente indicative, fără caracter juridic obligatoriu, au fost puse și ele la dispoziția publicului pe pagina web a Comisiei dedicată recunoașterii reciproce[20]. Ele urmăresc să ofere orientări ușor de utilizat cu privire la aplicarea regulamentului, care vor fi actualizate pentru a reflecta experiența și informațiile furnizate de statele membre, autorități și întreprinderi.

4.2.        Ghidul pentru aplicarea dispozițiilor tratatului referitoare la libera circulație a mărfurilor

Aplicarea principiului de recunoaștere reciprocă necesită o cunoaștere elementară a principiilor liberei circulații a mărfurilor. Comisia a publicat un document intitulat „Free movement of goods: Guide to the application of Treaty provisions governing the free movement of goods” (Libera circulație a mărfurilor. Ghid pentru aplicarea dispozițiilor tratatului care reglementează libera circulație a mărfurilor) în care descrie, în special, principiul recunoașterii reciproce și rezumă cele mai pertinente cauze ale Curții de Justiție în acest domeniu. Documentul este disponibil, de asemenea, pe pagina web a Comisiei dedicată liberei circulații în sectorul nearmonizat[21].

4.3.        Conferințe, seminarii și mese rotunde

Începând cu 2009, Comisia a organizat sau a participat la 12 seminarii pe tema recunoașterii reciproce pe piața internă și a aplicării Regulamentului privind recunoașterea reciprocă. Principalii participanți erau reprezentanți ai mediului academic sau anumite sectoare de afaceri din domenii care au de a face cel mai des cu recunoașterea reciprocă. Administrațiile naționale s-au arătat favorabile organizării mai periodice a unor astfel de seminarii.

5.           CONFORMITATEA CU DISPOZIȚIILE REGULAMENTULUI

În cursul perioadei vizate de prezentul raport, nu au fost pronunțate hotărâri specifice de către Curtea de Justiție și nu au fost deschise proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor care să vizeze aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă.

Datorită naturii regulamentului de act legislativ al Uniunii Europene aplicabil direct, el se poate aplica imediat și direct în toate statele membre. În conformitate cu regulamentul, eventualele decizii cărora li se aplică regulamentul ar trebui să indice căile de atac disponibile, astfel încât operatorii economici să poată introduce acțiuni în fața instanțelor naționale competente. Prin urmare, în opinia Comisiei, aspectele legate de aplicarea corectă a regulamentului în anumite situații concrete, fără a aduce atingere eventualelor acțiuni ale Comisiei, ar trebui clarificate la organismele naționale competente.

6.           CONCLUZII

Având în vedere cele de mai sus, anumite aspecte ale Regulamentului privind recunoașterea reciprocă necesită monitorizare continuă și ar putea face obiectul altor clarificări.

În afara categoriilor specifice de mărfuri menționate la punctele 3.3 și 3.4 de mai sus, Comisia Europeană propune o monitorizare atentă și periodică din partea Comitetului consultativ pentru recunoașterea reciprocă a următoarelor aspecte:

· dificultăți în a demonstra că un produs a fost comercializat în mod legal în alt stat membru;

· dificultăți în identificarea dispozițiilor legale care se aplică și a autorităților naționale competente;

· diferite metode de testare pe care se bazează statele membre și eventuala lor compatibilitate prin intermediul recunoașterii reciproce și

· rolul procedurilor de autorizare prealabilă.

După examinarea informațiilor obținute privind aplicarea regulamentului, Comisia nu consideră necesar, în această fază, să prezinte vreo propunere de modificare a acestuia.

Totuși, Comisia ar dori să-și reafirme angajamentul de a continua monitorizarea domeniului deosebit de important al recunoașterii reciproce pe piața unică a) prin îmbunătățirea informării și dezvoltarea activităților de formare, b) prin utilizarea instrumentelor de prevenire și soluționare amiabilă și eficientă a problemelor legate de libera circulație și c) recurgând, dacă este necesar, la posibilitățile existente oferite în temeiul legislației UE pentru eliminarea barierelor ilegale.

În acest sens, Comisia propune să se continue, în perioada 2012-2017, examinarea și discutarea în cadrul Comitetului consultativ a aspectelor menționate mai sus, cu scopul de a analiza funcționarea cadrului UE existent în domeniul recunoașterii reciproce. Dacă divergențele în aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă între statele membre ar risca să producă consecințe concrete mai grave, s-ar putea justifica o intervenție din partea Comisiei.

În sfârșit, trebuie evidențiat faptul că recunoașterea reciprocă, în general, și aplicarea regulamentului, în particular, nu pot oferi întotdeauna o soluție pentru asigurarea liberei circulații a mărfurilor pe piața unică. Armonizarea rămâne unul dintre cele mai eficiente instrumente, atât pentru operatorii economici, cât și pentru administrațiile naționale.

Prin urmare, în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din regulament, Comisia va continua să monitorizeze aplicarea și efectele regulamentului și va evalua eventuala necesitate a unor viitoare modificări în următorul său raport privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 764/2008.

xxx

Comisia invită Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Economic și Social European să ia notă de prezentul raport.

[1]               Regulamentul (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice naționale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru și de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE (Text cu relevanță pentru SEE), JO L 218 din 13 august 2008, p. 21-29.

[2]               Aceste trei reuniuni au avut loc în 4 martie 2009 și, respectiv, în 19 noiembrie 2010 și în 30 noiembrie 2011.

[3]               Aceste rapoarte acoperă perioada cuprinsă între 13 mai 2009, data de la care se aplică Regulamentul privind recunoașterea reciprocă, și 31 decembrie 2011.

[4]               Punctele de informare despre produse au fost înființate prin articolul 9 din regulament, iar sarcinile lor au fost stabilite în articolul 10.

[5]               Principiul își are originea în celebra hotărâre Cassis de Dijon a Curții de Justiție din 20 februarie 1979 (Cauza 120/78 Rewe-Zentral [1979], Rep. 649) și a constituit baza unei noi evoluții a pieței interne a mărfurilor. Deși la început nu a fost menționat în mod expres în jurisprudența Curții de Justiție, acesta este pe deplin recunoscut în prezent (a se vedea, de exemplu, cauza C-110/05 Comisia/Italia [2009], Rep. I-519, punctul 34.).

[6]               A se vedea Pelkmans, J., Mutual recognition: rationale, logic and application in the EU internal goods market, document prezentat în cadrul celui de-al XII-lea simpozion de la Travemünde, 24 – 26 martie 2010 pe tema Oekonomische Analyse des Europarechts: Primaerrecht, Sekundaerrecht und die Rolle des EuGH.

[7]               Obligația de aplicare a principiului recunoașterii reciproce în cazul mărfurilor produse și/sau comercializate în mod legal în Turcia se bazează pe articolele 5-7 din Decizia 1/95 a Consiliului de asociere CE-Turcia privind punerea în aplicare a fazei finale a uniunii vamale (JO L 35 din 13 februarie 1996) care prevede eliminarea măsurilor care au un efect echivalent asupra restricțiilor cantitative între UE și Turcia. În conformitate cu articolul 66 din Decizia 1/95, în scopul punerii în aplicare și aplicării articolelor 5-7 produselor reglementate de uniunea vamală, aceste articole trebuie interpretate în conformitate cu hotărârile pertinente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin urmare, principiile care rezultă din jurisprudența Curții de Justiție referitoare la aspecte legate de articolele 34 și 36 din TFUE, în special cauza Cassis de Dijon, se aplică statelor membre ale UE și Turciei.

[8]               Cu toate acestea, Turcia a lansat de curând o procedură internă pentru adoptarea propriului său Proiect de regulament privind recunoașterea reciprocă în domeniul nearmonizat.

[9]               Datele de contact ale punctelor de informare despre produse s-au publicat în JO C 185 din 7 august 2009, p. 6-12.

[10]             http://ec.europa.eu/enterprise/intsub/a12/

[11]             Adică, deciziile administrative ale căror consecințe directe sau indirecte constau în interzicerea introducerii pe piață a acelui produs sau a acelui tip de produs, modificarea sau testarea suplimentară a acelui produs sau a acelui tip de produs înainte ca acesta să poată fi introdus sau menținut pe piață, retragerea acelui produs sau a acelui tip de produs de pe piață.

[12]             Proposition de directive du Conseil concernant le rapprochement des legislations des etats membres relatives aux ouvrages en metaux precieux (Propunere de directivă a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la articolele din metale prețioase), COM/1975/607/final, 1 decembrie 1975, publicată în JO C 11, 16 ianuarie 1976, p.2-11.

[13]             Proposal for a Council Directive on articles of precious metal (Propunere de Directivă a Consiliului privind articolele din metale prețioase), COM(93) 322 final, 14 octombrie 1993, modificată de Amended Proposal for a European Parliament and Council Directive on articles of precious metal (Propunere modificată de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind articolele din metale prețioase), COM(94) 267 final, 30 iunie 1994.

[14]             Principalele cauze fiind hotărârea Curții de Justiție din 22 iunie 1982, acțiune penală împotriva lui Timothy Frederick Robertson și alții, cauza C-220/81, Hotărârea Curții de Justiție din 15 septembrie 1994, acțiune penală împotriva lui Ludomira Neeltje Barbara Houtwipper, cauza C-293/93 [1994], Rec. I-04619] și Hotărârea Curții de Justiție din 21 iunie 2001, cauza C-30/99, Comisia/Irlanda [2001], Rec. I-04619.

[15]             Pentru alte informații specifice pe această temă, a se vedea ghidul The application of the Mutual Recognition Regulation to articles of precious metals (Aplicarea Regulamentului privind recunoașterea reciprocă în cazul articolelor din metale prețioase) menționat la punctul 4.1 de mai jos.

[16]             Cauza C-293/93. A se vedea nota de subsol 14.

[17]             În special în ceea ce privește procedurile de autorizare prealabilă (care nu intră, prin urmare, sub incidența regulamentului) în unele state membre.

[18]             În principal cu Directiva 2001/95/CE (Directiva privind siguranța generală a produselor).

[19]             Și, de asemenea, ai AELS, începând cu 2011.

[20]             http://ec.europa.eu/enterprise/policies/single-market-goods/free-movement-non-harmonised-sectors/mutual-recognition/

[21]             http://ec.europa.eu/enterprise/policies/single-market-goods/free-movement-non-harmonised-sectors/index_en.htm