RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU

de evaluare a progreselor comunicate de Italia Comisiei și Consiliului privind recuperarea taxei suplimentare datorate de producătorii de lapte pentru perioadele dintre 1995/96 și 2001/02 (în conformitate cu articolul 3 din Decizia nr. 2003/530/CE a Consiliului)

Prezentul raport de evaluare este întocmit de Comisie în conformitate cu articolul 3 din Decizia nr. 2003/530/CE a Consiliului din 16 iulie 2003 privind compatibilitatea cu piața comună a unui ajutor pe care Republica Italiană intenționează să îl acorde producătorilor săi de lapte.

În temeiul articolului 1 din respectiva decizie, ajutorul constând în acțiunea Republicii Italiene de a plăti ea însăși Uniunii sumele datorate de producătorii de lapte ca urmare a taxei suplimentare pe lapte pentru perioada 1995/96-2001/02 și de a permite producătorilor respectivi să-și achite datoriile în rate eșalonate pe un număr de ani fără dobândă este considerat, în mod excepțional, compatibil cu piața comună, cu condiția ca:

– producătorii să-și achite integral datoriile prin rate anuale egale, iar

– perioada de achitare să fie de cel mult 14 ani, începând de la 1 ianuarie 2004.

În temeiul articolului 2 din decizie, ajutorul se acordă cu condiția ca Italia să declare la FEOGA cuantumul total al taxei suplimentare pentru perioadele vizate și să deducă datoria restantă în trei rate anuale egale din cheltuielile finanțate de FEOGA pentru lunile noiembrie 2003, noiembrie 2004 și, respectiv, noiembrie 2005.

Italia a declarat în mod corespunzător, printr-o scrisoare datată 26 august 2003, cuantumul total al taxei suplimentare pentru perioadele vizate.

Sumele reprezentând datoria restantă au fost deduse corespunzător din cheltuielile finanțate de FEOGA pentru lunile noiembrie 2003, noiembrie 2004 și noiembrie 2005.

Articolul 3 din decizie solicită autorităților italiene competente să raporteze anual Consiliului și Comisiei progresele înregistrate în recuperarea sumelor datorate de producători ca urmare a taxei suplimentare pentru perioada 1995/96-2001/02.

Autoritățile italiene au prezentat Comisiei cel de-al șaptelea raport în temeiul acestei dispoziții, printr-o scrisoare din partea AGEA, datată 31 octombrie 2011, privind plata ratei pentru anul 2010.

Plata taxei în condițiile facilității de plată

Din totalul de aproximativ 23 140 de producători care datorează în prezent taxe pentru cele șapte perioade vizate de decizia Consiliului, dar care au obținut de la tribunalele naționale suspendarea plăților până la hotărârile definitive, 15 433 au optat pentru sistemul de plată în rate. Opțiunea pentru sistemul de plată în rate implică retragerea oricărei contestații în curs. În plus, neplata oricăreia dintre ratele anuale atrage excluderea din sistem și, prin urmare, îi expune pe producători la executarea întregii sume datorate plus dobânda aferentă.

În 2004, înainte de plata primei rate, cei 15 433 de producători participanți datorau, în total, aproximativ 345 de milioane EUR, reprezentând aproximativ un sfert din valoarea totală a taxelor restante la nivelul producătorilor. Rezultă deci că au optat pentru plata în rate în special producătorii cu livrările excedentare cele mai mici. Dimpotrivă, producătorii cu livrări excedentare mai importante (aproximativ 8 000 de producători cărora li s-au facturat taxe neplătite în valoare totală de circa 1 miliard EUR pentru cele șapte perioade în cauză) au preferat să nu participe la sistemul de plată în rate. Trebuie totuși menționat că, în 2010, autoritățile italiene au primit încă 69 de cereri pentru efectuarea plăților în rate, care corespund unei datorii de aproximativ 1,2 milioane EUR.

Cea de-a șaptea rată, care trebuia plătită de 11 406 de producători înainte de 31 decembrie 2010, se ridica la un total de 24 331 454,59 EUR. Verificările efectuate de autoritățile italiene arată că, în 2010, 10 802 de producători și-au plătit în mod corespunzător ratele totalizând 22 040 163,61 EUR. Prin urmare, 95 % dintre producători au plătit 90,5 % din taxe la timp în cadrul celei de-a șaptea rate. În cazul ratelor anterioare – prima, a doua, a treia, a patra, a cincea și a șasea – s-au plătit la timp 99,6%, 97,9%, 99,5%, 99,7%, 96,4% și, respectiv, 96,2 % din sumele datorate. Așadar, cuantumul total al taxelor recuperate în cadrul primelor șapte rate este de aproximativ 175 milioane EUR (aproximativ 98 % din cuantumul total datorat).

Deși aceste niveluri indică, fără îndoială, un angajament al producătorilor participanți de a-și îndeplini obligațiile, Comisia consideră că modul în care autoritățile au urmărit cazurile în care plata nu s-a înregistrat la timp reprezintă o indicație importantă cu privire la nivelul de angajament al autorităților de a asigura respectarea condițiilor sistemului și, în final, recuperarea integrală a taxei datorate.

În ceea ce privește a șaptea rată, nu există informații referitoare la plățile celor 604 de producători rămași, în cuantum de 2 291 279,38 EUR.

La sfârșitul anului 2009, în cadrul celei de-a șasea perioade de plată a ratelor, 148 de producători nu-și plătiseră încă ratele în cuantum de 921 417,20 EUR. Potrivit informațiilor primite de la autoritățile italiene, toate aceste cazuri au fost notificate de autoritățile centrale autorităților regionale competente pentru ca acestea să impună plata întregii sume datorate, inclusiv dobânzile, în afara sistemului de plată în rate.

S-a dovedit ulterior că, din cei 148 de producători despre care se crezuse inițial că nu au plătit, doar 23 nu au efectuat, de fapt, plățile. Această situație a dus la revocarea posibilității de a plăti în rate în cazul producătorilor care nu au plătit și la lansarea procedurilor de recuperare prin executare silită.

De asemenea, Comisia a lansat o procedură privind ajutoarele de stat împotriva Italiei[1], în ceea ce privește Decretul-lege nr. 225 din 29 decembrie 2010, aprobat cu amendamente prin Legea nr. 10 din 26 februarie 2011, lege care a amânat până la 30 iunie 2011 (a se vedea articolul 2 alineatul 12k) termenul limită pentru plata taxelor pentru campaniile 1995/96 și 2001/02 (stabilit în principiu pentru 31 decembrie 2010, în conformitate cu sistemul din 2003 aprobat prin Decizia 2003/530/CE a Consiliului). Această amânare contravine clar articolului 1 prima liniuță din Decizia 2003/530/CE a Consiliului, potrivit căreia ratele se plătesc anual, și, prin urmare, amânarea constituie un ajutor de stat nou și ilegal, în sensul articolului 108 alineatul 3 din TFUE.

Taxele datorate pentru perioadele dintre 1995/96 și 2001/02 care nu au fost incluse în sistemul de plată în rate

S-a menționat deja că participarea la sistemul de plată în rate este relativ redusă dacă se ține cont de suma care urmează a fi recuperată prin acest sistem. Aproximativ trei sferturi din cuantumul total restant al taxelor neplătite pentru perioada în cauză nu sunt cuprinse în sistemul de plată în rate. Taxele care nu sunt cuprinse în sistemul din 2003 corespund (potrivit celor mai recente cifre disponibile, din aprilie 2010) unui cuantum de 767 de milioane EUR, însă circa 91 % din această sumă, aproximativ 701 milioane EUR, face obiectul unor contestații în instanțele din Italia.

În precedentele rapoarte de evaluare înaintate Consiliului, Comisia a apreciat că rapoartele anuale prezentate de Italia ar trebui să se refere explicit la litigiile cu privire la cele șapte perioade în cauză și să furnizeze detalii care să confirme efectuarea plății de către producătorii ale căror acțiuni în justiție au eșuat. În absența unor astfel de informații, Comisia nu este în măsură să monitorizeze corespunzător progresele înregistrate în colectarea acelei părți din taxe care nu este inclusă în sistemul de plată în rate.

Raportul privind cea de-a șaptea rată nu conține însă nicio informație referitoare la aceste acțiuni în justiție.

Totuși, din informațiile suplimentare primite de la autoritățile italiene în aprilie 2010 ca răspuns la o cerere a Comisiei, reiese că administrația italiană a câștigat o serie de procese, suma totală în cauză fiind de circa 13 milioane EUR. Din acest cuantum, au fost recuperate efectiv 6,8 milioane EUR, iar aproximativ 580 de milioane sunt contestate în continuare în instanțele din Italia. Din păcate, în comunicarea lor din 2 februarie 2011, autoritățile italiene nu au furnizat cifre actualizate în legătură cu aceste acțiuni în justiție. În ceea ce privește sistemul introdus în 2009 pentru rambursarea taxelor datorate cu o rată a dobânzii echivalentă cu rata de referință a Uniunii majorată cu câteva puncte procentuale, 332 de datornici au optat pentru acest sistem (reprezentând un total de 90,5 milioane EUR), în vreme ce 1 774 de datornici nu au optat pentru acest sistem (reprezentând un total de 535 milioane EUR).

Comisia își exprimă profundul regret față de încetineala cu care se colectează acea parte a taxelor care nu a fost inclusă în sistemul de plată în rate și față de informațiile insuficiente furnizate de autoritățile italiene. Încetineala se datorează atât duratei proceselor în justiție, cât și recuperării lente a sumelor în cazurile în care s-au încheiat litigiile (raportul Italiei referitor la cea de-a șaptea rată nu conține informații privind recuperarea, dar informațiile precedente primite ca răspuns la o cerere a Comisiei arată că suma aproximativă colectată până în 2010 în urma proceselor încheiate cu succes a fost de doar 6,8 milioane EUR). Mai mult decât atât, cifrele referitoare la colectarea taxelor care nu au fost niciodată contestate, și deci care erau recuperabile imediat, arată că procesul efectiv de colectare este deficitar (până în 2010 nu au fost recuperate aproximativ 18 milioane EUR dintre cele 66 de milioane EUR care nu au fost niciodată contestate).

Comisia a continuat și continuă să urmărească îndeaproape procesul de recuperare din Italia, mai ales în ceea ce privește recuperarea taxelor care nu sunt cuprinse în sistemul de plată în rate. De mai multe ori, serviciile Comisiei au transmis autorităților italiene observații (inclusiv remarci negative) și au solicitat informații detaliate referitoare la diferite aspecte legate de recuperarea taxelor pentru lapte.

Concluzie

Comisia consideră că progresul înregistrat de autoritățile italiene în recuperarea sumelor datorate de producătorii care au optat pentru sistemul de plată în rate, aprobat de Consiliu în 2003 pentru perioadele dintre 1995/96 și 2001/02, evidențiază o gestionare relativ corespunzătoare a sistemului. Totuși, serviciile Comisiei au observat, de asemenea, că plata la timp a celei de-a șaptea rate s-a efectuat în proporție de 90,5 %, cel mai scăzut procentaj dintre cele aferente celor șapte rate (plata la timp a ratelor anterioare – prima, a doua, a treia, a patra, a cincea și a șasea – s-a efectuat în proporție de 99,6%, 97,9%, 99,5%, 99,7%, 96,4% și, respectiv, 96,2 % din sumele datorate). Mai mult, Comisia deplânge faptul că, în lipsa oricăror informații despre sumele efectiv colectate de la producătorii participanți care nu și-au plătit ratele și care, în consecință, au fost excluși din sistem, nu este în măsură să evalueze nici eforturile depuse, nici progresul înregistrat în colectarea acestor taxe. La fel ca în rapoartele de evaluare precedente, Comisia afirmă că este indispensabil ca rapoartele următoare prezentate de autoritățile italiene să conțină informații suficient de detaliate privind colectarea acestor taxe.

În ceea ce privește taxele care nu au fost cuprinse în sistemul de plată în rate și a căror contestare se judecă în instanțele italiene, Comisia și-a exprimat deja, în rapoartele de evaluare prezentate Consiliului în 2010 și în 2011, nemulțumirea față de ritmul extrem de lent al recuperării taxelor pentru depășirea cotei de lapte și a afirmat că recuperarea taxelor în acest mod trebuie îmbunătățită semnificativ.

Date fiind informațiile insuficient de detaliate furnizate de autoritățile italiene, Comisia nu este în măsură să monitorizeze corespunzător progresele înregistrate în colectarea acelei părți din taxe care nu este inclusă în sistemul de plată în rate. Totuși, informațiile limitate primite în februarie 2012 de la autoritățile italiene arată că nu se observă evoluții semnificative noi, iar dreptul UE nu se dovedește nici pe departe a fi eficace în acest caz, având în vedere cuantumurile mari de taxe care au rămas neplătite o perioadă atât de îndelungată. Comisia se așteaptă – după cum a solicitat deja în rapoartele de evaluare precedente – ca viitoarele rapoarte anuale să documenteze atât evoluția litigiilor aflate în curs în privința perioadelor dintre 1995/96 și 2001/02 și a celor dintre 2003/04 și 2008/09, cât și executarea silită în cazul sentințelor finale care confirmă taxele datorate.

[1]               SA.33726