52012DC0017

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU PRIVIND PRODUSELE ȘI INGREDIENTELE ALIMENTARE TRATATE CU RADIAȚII IONIZANTE PENTRU ANUL 2010 /* COM/2012/017 final */


RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

PRIVIND PRODUSELE ȘI INGREDIENTELE ALIMENTARE TRATATE CU RADIAȚII IONIZANTE PENTRU ANUL 2010

1.           Temeiul juridic și contextul

În conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 1999/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 februarie 1999 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind produsele și ingredientele alimentare tratate cu radiații ionizante[1], statele membre trebuie să transmită anual Comisei:

– rezultatele verificărilor efectuate în unitățile de iradiere, în special cele referitoare la categoriile și cantitățile de produse și ingrediente alimentare tratate și dozele administrate

precum și

– rezultatele verificărilor efectuate în stadiul de comercializare a produselor, precum și metodele folosite pentru detectarea tratării cu radiații ionizante.

Articolul 7 alineatul (4) din aceeași directivă obligă Comisia să publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

– detalii cu privire la unitățile de iradiere autorizate în statele membre, precum și cu privire la orice modificări referitoare la statutul acestora;

– un raport bazat pe informațiile furnizate de autoritățile naționale de control.

Prezentul raport se referă la perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010. El conține o compilație a informațiilor transmise Comisiei de cele 27 de state membre.

Informațiile privind aspecte generale ale iradierii produselor alimentare sunt disponibile pe site-ul internet al Direcției Generale Sănătate și Consumatori a Comisiei Europene[2].

1.1.    Unitățile de iradiere

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Directiva 1999/2/CE, produsele și ingredientele alimentare pot fi iradiate doar în unități de iradiere autorizate. Pentru unitățile din UE, autorizația este acordată de către autoritățile competente ale statelor membre. În conformitate cu articolul 7 alineatul (1), statele membre trebuie să informeze Comisia cu privire la unitățile de iradiere autorizate de pe teritoriul lor.

Iradierea produselor și ingredientelor alimentare se poate efectua doar prin următoarele mijloace:

– raze gama provenite din radionuclizi 60Co sau 137Cs;

– raze X generate de aparate care funcționează la o valoare a energiei nominale (energie cuantică maximă) egală sau mai mică de 5 MeV;

– electroni generați de aparate care funcționează la o valoare a energiei nominale (energie cuantică maximă) egală sau mai mică de 10 MeV.

Lista unităților de iradiere autorizate din statele membre a fost publicată de către Comisie[3].

1.2.    Alimentele și ingredientele alimentare iradiate

Iradierea ierburilor aromatice uscate, a mirodeniilor și a condimentelor vegetale este autorizată la nivelul UE prin Directiva 1999/3/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 februarie 1999 de stabilire a unei liste comunitare cu produsele și ingredientele alimentare tratate cu radiații ionizante[4]. În plus, 7 state membre au notificat faptul că ele mențin în uz autorizații naționale pentru anumite produse și ingrediente alimentare, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 1999/2/CE. Lista autorizațiilor naționale a fost publicată de către Comisie[5].

Orice produs alimentar iradiat conținând unul sau mai multe ingrediente alimentare iradiate trebuie să fie etichetat cu cuvintele „iradiat” sau „tratat cu radiație ionizantă”. În cazul în care un produs iradiat este utilizat ca ingredient al unui produs alimentar compus, aceeași mențiune trebuie să însoțească denumirea sa pe lista cu ingrediente. În cazul produselor vândute în vrac, aceste cuvinte apar împreună cu denumirea produsului pe un afișaj sau pe o notă plasată deasupra sau alături de recipientul în care se află produsele.

Pentru asigurarea respectării unei etichetări corecte sau pentru detectarea produselor neautorizate, Comitetul European de Standardizare (CEN), ca urmare a unui mandat acordat de Comisia Europeană, a standardizat mai multe metode de analiză.

2.           Rezultatele verificărilor efectuate în unitățile de iradiere

Această secțiune se referă la rezultatele verificărilor efectuate în unitățile de iradiere, în special cu privire la categoriile și cantitățile de produse tratate și la dozele administrate. Conform informațiilor prezentate de statele membre, controalele efectuate de autoritățile competente au confirmat faptul că unitățile de iradiere autorizate respectă cerințele prevăzute în Directiva 1999/2/CE.

Tabelele următoare prezintă categoriile și cantitățile de produse iradiate în unitățile autorizate din statele membre ale UE în 2010.

2.1.    Belgia

Există o unitate autorizată.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Pulpe de broască || 3572,168 || 5

Carne || 4,244 || 6-8

Păsări de curte || 1481,779 || 5

Pește și testacee/crustacee || 101,652 || 3-5

Ierburi și mirodenii || 285,194 || 6-9

Sânge deshidratat || 178,442 || 6-9

Legume || 14,58 || 3-5

Amidon || 0,418 || 3

Pudră de ouă || 0,425 || 3

Altele || 201,165 || 0-10

Total || 5840,067 ||

2.2.    Bulgaria

Există două unități autorizate. Una dintre acestea este o nouă unitate înregistrată în 2010. Niciun produs alimentar nu a fost iradiat în 2010.

2.3.    Republica Cehă

Există o unitate autorizată.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Ierburi aromatice uscate, mirodenii și condimente vegetale || 26,7 || 5-10

Total || 26,7 ||

2.4.    Germania

Există patru unități autorizate. Niciun produs alimentar nu a fost iradiat într-una dintre unități.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Ierburi aromatice uscate, mirodenii și condimente vegetale || 127,1 || <10

Total || 127,1 ||

2.5.   Spania

Există două unități autorizate. În cursul anului 2010, au fost iradiate produse alimentare și ingrediente alimentare doar în una dintre aceste unități.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Ierburi aromatice uscate, mirodenii și condimente vegetale || 369,2 || <10

Total || 369,2 ||

2.6.    Estonia

Există o unitate autorizată și înregistrată în 2010.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Ierburi aromatice uscate, mirodenii și condimente vegetale || 10 || 10

Total || 10 ||

2.7.    Franța

Există cinci unități autorizate. Una dintre acestea nu a tratat produse alimentare de la sfârșitul lui 2010.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Păsări de curte || 463,021 || 5

Gumă arabică || 85,207 || 3

Ierburi, mirodenii și legume uscate || 1,892 || 10

Pulpe de broască congelate || 473,716 || 5

Total || 1023,84 ||

2.8.    Ungaria

Există o unitate autorizată.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Ierburi și mirodenii || 143,1 || 5-6

Produse deshidratate || 7,6 || 6

Total || 150,7 ||

2.9.    Italia

Există o unitate autorizată. Niciun produs alimentar nu a fost iradiat în 2010.

2.10. Țările de Jos

Există două unități autorizate.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Mirodenii/Ierburi || 329,8 || 7-7.5

Bucăți de carne de broască || 365,6 || 4

Carne de pasăre (congelată) || 137,3 || 5

Legume deshidratate || 481,6 || 2-4

Albumină din ouă || 160,2 || 1

Creveți (congelați) || 64,1 || 3

Eșantioane de alimente || 0,5 || 6.2-6.4

Total || 1539,1 ||

2.11. Polonia

Există două unități autorizate.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Mirodenii uscate, ierburi aromatice uscate, condimente vegetale || 159,6 || 5-10

Total || 159,6 ||

2.12.  România

Există o unitate autorizată.

Categorie de produse || Cantitate tratată (tone) || Doza medie absorbită (kGy)

Ierburi aromatice uscate || 17 || 8

Total || 17 ||

2.13.  Regatul Unit

Există o unitate autorizată. Niciun produs alimentar nu a fost iradiat în 2010.

2.14. Alte state membre

Nu există unități autorizate în alte state membre (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Lituania, Letonia, Malta, Portugalia, Suedia, Slovenia, Slovacia).

2.15.  Tabel rezumativ pentru UE

Tabelul următor rezumă cantitățile de produse alimentare (în tone) tratate cu radiații ionizante în unități de iradiere autorizate în Uniunea Europeană în 2010.

Categoria de produse || BE || BG || CZ || DE || EE || ES || FR || HU || NL || PL || RO || Total || %

Sânge deshidratat || 178,4 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 178,4 || 1,93

Albuș de ou/pulbere || 0,4 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 160,2 || 0 || 0 || 160,6 || 1,74

Pește, testacee/crustacee, creveți || 101,7 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 64,1 || 0 || 0 || 165,8 || 1,79

Pulpe/părți de broască || 3572,2 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 473,7 || 0 || 365,6 || 0 || 0 || 4411,5 || 47,67

Gumă arabică || 0,0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 85,2 || 0 || 0 || 0 || 0 || 85,2 || 0,92

Ierburi și mirodenii || 285,2 || 0 || 26,7 || 127,1 || 10 || 369,2 || 1,9 || 143,1 || 329,8 || 159,6 || 17 || 1469,6 || 15,86

Carne || 4,2 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 4,2 || 0,05

Păsări de curte || 1481,8 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 463,0 || 0 || 137,3 || 0 || 0 || 2082,1 || 22,50

Amidon || 0,4 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0,4 || 0,00

Legume || 14,6 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 14,6 || 0,16

Produse deshidratate || 0,0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 7,6 || 481,6 || 0 || 0 || 489,2 || 5,29

Altele || 201,2 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0 || 0,5 || 0 || 0 || 201,7 || 2,18

Total || 5840,1 || 0 || 26,7 || 127,1 || 10 || 369,2 || 1023,8 || 150,7 || 1539,1 || 159,6 || 17 || 9263,4 || 100,00

% din total || 63,11 || 0,00 || 0,29 || 1,37 || 0,1 || 3,99 || 11,06 || 1,63 || 16,63 || 1,72 || 0,18 || 100,00 ||

3.           rezultatele verificărilor efectuate în stadiul de comercializare a produselor, precum și metodele folosite pentru detectarea produselor alimentare iradiate

Cu privire la rezultatele verificărilor efectuate în stadiul de comercializare a produselor și la metodele folosite pentru detectarea tratării cu radiații ionizante, statele membre au transmis următoarele informații.

3.1.   Austria

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 134 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Ierburi și mirodenii || 46 || 0 || 1 || EN 1788, EN 13751

Ceaiuri de plante || 47 || 0 || 0 || EN 1788, EN 13751

Carne de pasăre || 40 || 0 || 0 || EN 1786

Total || 133 || 0 || 1 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 99,25 % || 0,00 % || 0,750 % ||

3.2.    Belgia

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 138 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Fidea instant || 27 || 0 || 0 || EN 1788

Crustacee și moluște || 41 || 0 || 2

Ierburi congelate || 21 || 0 || 0

Suplimente alimentare || 23 || 0 || 2

Legume uscate || 9 || 0 || 2

Fructe uscate || 11 || 0 || 0

Total || 132 || 0 || 6

Totalul în % de eșantioane analizate || 95,60 % || 0 % || 4,30 % ||

3.3.   Bulgaria

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 224 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Condimente uscate || 84 || 0 || 4 || EN 1787, EN 1788

Amestec de condimente || 10 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788

Condimente vegetale uscate || 14 || 0 || 0 || EN 13708

Ardei roșu || 25 || 0 || 6 || EN 1787, EN 1788

Ceai || 32 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788

Orez || 2 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788

Fructe uscate || 25 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788

Muesli cu fructe uscate și fructe cu coajă lemnoasă || 1 || 0 || 0 || EN 1786

Fructe cu coajă lemnoasă || 4 || 0 || 0 || EN 1786

Carne || 3 || 0 || 0 || EN 1787, EN 13708

Pește || 8 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788

Creveți || 6 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788

Total || 214 || 0 || 10 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 95,50 % || 0 % || 4,50 % ||

3.4.   Cipru

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 8 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Legume, ierburi și mirodenii uscate || 8 || 0 || 0 || ΕΝ 13751

Total || 8 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

3.5.    Republica Cehă

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 57 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Pește și testacee/crustacee || 7 || 0 || 0 || EN 1785

Produse din categoria ceaiurilor de plante medicinale || 4 || 0 || 0 || EN 1788

Mirodenii || 13 || 2 || 0 || EN 1788

Suplimente alimentare || 2 || 2 || 2* || EN 1788

Supe cu fidea instant || 9 || 0 || 0 || EN 1788, EN 1785

Păsări de curte || 2 || 0 || 0 || EN 1785

Fructe proaspete || 12 || 0 || 0 || EN 1788, EN 1785

Gustări asiatice || 1 || 1 || 0 || EN 1788, EN 1785

Total || 50 || 5 || 2 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 87,72 % || 8,77 % || 3,51 % ||

*                 un eșantion de ierburi aromatice uscate și presate

3.6.   Germania

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 3.257 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Produse lactate || 8 || 0 || 0 || EN 1787

Brânză, preparate din brânză cu ierburi și mirodenii || 27 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788, ASU§64 LFGB, L00.00-39

Brânză, preparate din brânză fără ierburi și mirodenii || 17 || 0 || 0 || EN 1788, EN 1784, ASU§64 LFGB, L00.00-39

Unt cu condimente || 6 || 0 || 0 || EN 1787

Ouă și produse din ouă || 37 || 0 || 0 || EN 1784

Carne (cu excepția celei provenite de la păsări de curte și vânat) || 3 || 0 || 0 || EN 1786

Păsări de curte || 66 || 0 || 0 || EN 1784, EN 1786

Produse din carne (cu excepția cârnaților) || 65 || 0 || 0 || EN 1786, EN 1784, EN 1788

Mezeluri || 24 || 0 || 0 || EN 1786, EN 1784

Pește și produse din pește || 89 || 0 || 6 || EN 1786, EN 1788, EN 1789

Crustacee, moluște, midii și alte animale acvatice, inclusiv produsele preparate din acestea || 100 || 0 || 2 || EN 1788, EN 1786, EN 1787, EN 1384, EN 13751, ASU§64 LFGB,L12.01-1,

Supe, sosuri, inclusiv supe instant și mâncăruri || 173 || 4 || 3 || EN 1787, EN 1788, EN 13751

Cereale și produse din cereale || 56 || 1 || 0 || EN 1787, EN 1788, EN 13751

Boabe/semințe de leguminoase, semințe oleaginoase, fructe cu coajă lemnoasă || 33 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788, EN 13751

Cartofi, părți ale plantelor bogate în amidon || 66 || 0 || 0 || EN 1788, EN 13751

Legume proaspete || 28 || 0 || 0 || EN 1788, EN 1787, EN 13751

Legume uscate || 23 || 0 || 0 || EN 1788, EN 1787, EN 13751

Ciuperci proaspete || 34 || 0 || 0 || EN 1788

Ciuperci uscate sau produse pe bază de ciuperci || 114 || 0 || 0 || EN 1788, EN 13751, EN 1787

Fructe proaspete || 71 || 0 || 0 || EN 1784, EN 1788, EN 1787, EN 13751, EN 1385

Fructe uscate și produse pe bază de fructe || 2 || 0 || 1 || EN 1787, EN 1788, EN 13708

Cacao || 59 || 0 || 1 || EN 1787, EN 1788

Cafea || 7 || 0 || 0 || EN 1788, EN 13751

Ceaiuri, produse similare || 226 || 0 || 3 || EN 1788, EN 13751, EN 1787

Alimente și preparate alimentare destinate consumului imediat || 27 || 0 || 0 || EN 1788, EN 1786, EN 13751

Suplimente alimentare || 347 || 0 || 9 || EN 1788, EN 1787, EN 13751, Termoluminiscența

Produse de asezonare și condimente || 272 || 0 || 0 || EN 1788, EN 13751, EN 1787, Termoluminiscența

Ierburi aromatice uscate și mirodenii || 1209 || 4 || 1 || EN 1788, EN 1787, EN 13751, Termoluminiscență

Altele || 32 || 0 || 0 || EN 1788, EN 13751, EN 13708

Enzime || 0 || 0 || 1 || EN 1788, EN 13751

Total || 3.221 || 9 || 27 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 98,89% || 0,28% || 0,83% ||

3.7.    Danemarca

În 2010, nu s-au efectuat controale în stadiul de comercializare a produselor.

3.8.    Estonia

În 2010, nu s-au efectuat controale în stadiul de comercializare a produselor.

3.9.    Grecia

În 2010, nu s-au efectuat controale în stadiul de comercializare a produselor.

3.10.  Spania

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 110 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Ierburi și mirodenii || 38 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788

Infuzii || 17 || 0 || 0 || EN 1788

Fructe cu coajă lemnoasă și fructe uscate || 13 || 0 || 0 || EN 13708, EN 1787

Ciuperci proaspete || 2 || 0 || 0 || EN 1788

Pește || 6 || 0 || 0 || EN 1786

Moluște || 17 || 0 || 0 || EN 1786

Crustacee || 10 || 0 || 0 || EN 1786

Carne || 5 || 0 || 0 || EN 1786

Pulpe de broască || 1 || 0 || 1 || EN 1786

Total || 109 || 0 || 1 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 99,09 % || 0 % || 0,91 % ||

3.11.  Finlanda

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 310 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Mirodenii și ierburi uscate || 210 || 0 || 16 || EN 13751, EN 1788

Suplimente alimentare || 53 || 0 || 4 || EN 13751, EN 1788

Fructe de pădure || 20 || 0 || 1 || EN 13751, EN 1788

Alimente destinate unei alimentații speciale || 6 || 0 || 0 || EN 13751, EN 1788

Total || 289 || 0 || 21 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 94,60 % || 0 % || 5,40 % ||

3.12.  Franța

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 115 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Mirodenii || 31 || 0 || 0 || EN 1784, EN 1788

Crustacee sau moluște congelate || 27 || 0 || 1 || EN 1784, EN 1788

Supe și sosuri deshidratate || 0 || 0 || 1 || EN 1784, EN 1788

Suplimente alimentare || 24 || 1 || 0 || EN 1784, EN 1788

Păsări de curte || 23 || 0 || 0 || EN 1784, EN 1788

Fidea semipreparată || 2 || 0 || 0 || EN 1784, EN 1788

Plante pentru suplimente alimentare || 2 || 0 || 0 || EN 1784, EN 1788

Pulpe de broască || 3 || 0 || 0 || EN 1784, EN 1788

Total || 112 || 1 || 2 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 97,39% || 0,87% || 1,74% ||

3.13.  Ungaria

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 19 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Mirodenii || 14 || 0 || 0 || EN 1788

Ceai || 5 || 0 || 0 || EN 1788

Total || 19 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

3.14.  Irlanda

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 208 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Ierburi || 52 || 0 || 0 || EN 13751 (detectare), EN 1788 (confirmare)

Mirodenii || 86 || 0 || 0

Ierburi și mirodenii || 16 || 0 || 0

Ceai de ierburi || 7 || 0 || 0

Semințe || 6 || 0 || 0

Fructe cu coajă lemnoasă || 3 || 0 || 0

Suplimente alimentare || 7 || 0 || 0

Vitamine și suplimente || 29 || 0 || 0

PARNUTS* || 1 || 0 || 0

Altele (alge) || 1 || 0 || 0

Total || 208 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

*                 PARNUTS: produse alimentare destinate unor obiective nutriționale speciale.

3.15.  Italia

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 191 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Carne || 72 || 0 || 0 || EN 13784, EN 1786

Produse din pește || 21 || 0 || 0 || EN 13784, EN13751, EN 1787

Pulpe de broască || 1 || 0 || 1 || EN 1786

Lapte și produse lactate || 13 || 0 || 0 || EN 1788

Tofu sărat || 0 || 0 || 1 || EN 1787

Ierburi aromatice uscate și mirodenii || 37 || 0 || 0 || EN 13783, EN13751, EN 1786

Condimente (legume) || 5 || 0 || 0 || EN 13783

Cartofi || 5 || 0 || 0 || EN 13784, EN 1786

Usturoi || 6 || 0 || 0 || EN 13784, EN13783

Ceapă || 5 || 0 || 0 || EN 13784, EN 13751, EN 13783

Ceapă eșalotă || 3 || 0 || 0 || EN 13784, EN 1786

Fructe cu coajă lemnoasă || 8 || 0 || 0 || EN 1786, EN 1787

Fructe uscate || 3 || 0 || 0 || EN 13784

Fructe tropicale || 3 || 0 || 0 || EN 13784, EN 1788

Ciuperci uscate || 4 || 0 || 0 || EN 13751

Grâu || 3 || 0 || 0 || EN 1786

Total || 189 || 0 || 2 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 98,95 % || 0 % || 1,05 % ||

3.16.  Letonia

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 9 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Suplimente alimentare || 4 || 0 || 2 || EN 1788

Fructe uscate (mere) || 1 || 0 || 0 || EN 1788

Mirodenii (cuișoare) || 1 || 0 || 0 || EN 1788

Ceai || 1 || 0 || 0 || EN 1788

Total || 7 || 0 || 2 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 77,77 % || 0 % || 22,22 % ||

3.17.  Lituania

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 14 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Ierburi aromatice uscate, ceai, mirodenii, suplimente alimentare || 14 || 0 || 0 || EN 13783

Total || 14 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

3.18.  Luxemburg

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 20 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Suplimente alimentare || 7 || 1 || 2 || EN 1788

Fidea || 10 || 0 || 0 || EN 1788

Total || 17 || 1 || 2 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 85,00 % || 5,00 % || 10,00 % ||

3.19.  Malta

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 10 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Fidea instant || 9 || 0 || 0 || EN 13751

Frunze de dafin || 1 || 0 || 0 || EN 13751

Total || 10 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

3.20.  Țările de Jos

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 654 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Suplimente alimentare || 95 || 0 || 16 || EN 13751, EN 1788

Preparate cu vitamine || 0 || 0 || 1 || EN 13751, EN 1788

Amestecuri speciale (ierburi) || 67 || 0 || 7 || EN 13751, EN 1788

Alimente pentru sportivi || 5 || 0 || 1 || EN 13751, EN 1788

Produse alimentare speciale nespecificate || 1 || 0 || 0 || EN 13751, EN 1788

Produse pe bază de cereale || 29 || 0 || 0 || EN 13751, EN 1788

Legume uscate și produse pe bază de legume || 28 || 0 || 1 || EN 13751, EN 1788

Fructe uscate și produse pe bază de fructe || 45 || 0 || 0 || EN 13751, EN 1788

Fructe cu coajă lemnoasă și semințe || 30 || 0 || 0 || EN 13751, EN 1788

Pește și produse din pește || 21 || 0 || 5 || EN 13751, EN 1788

Salate, paste făinoase și supă || 78 || 0 || 0 || EN 13751, EN 1788

Mirodenii/arome || 220 || 0 || 4 || EN 13751, EN 1788

Total || 619 || 0 || 35 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 95,00% || 0 % || 5,00% ||

3.21.  Polonia

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 207 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Ierburi aromatice uscate și mirodenii || 76 || 0 || 2 || EN 13751, EN 1788

Fructe cu coajă lemnoasă || 20 || 0 || 0 || EN 1787

Legume (inclusiv leguminoase) || 15 || 0 || 0 || EN 1788

Fructe || 20 || 0 || 0 || EN 1788

Pește și fructe de mare || 11 || 0 || 0 || EN 1786, EN 1788

Păsări de curte || 3 || 0 || 0 || EN 1786, EN 1784

Ceai || 10 || 0 || 0 || EN 13751

Brânzeturi maturate, brânzeturi Cottage, alte brânzeturi care conțin mirodenii/ierburi || 9 || 0 || 2 || EN 1788

Sosuri și supe concentrate || 16 || 0 || 0 || EN 1788

Carne, organe comestibile, produse din carne || 2 || 0 || 1 || EN 1786, EN 1784

Suplimente alimentare || 17 || 0 || 1 || EN 13751, EN 1788

Produsele alimentare destinate unor utilizări nutriționale speciale || 0 || 0 || 2 || EN 1788

Total || 199 || 0 || 8 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 96,10 % || 0 % || 3,86 % ||

3.22. Portugalia

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 6 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Suplimente alimentare || 3 || 0 || 0 || EN 13751

Fructe uscate (mere) || 2 || 0 || 0 || EN 13751

Mirodenii (cuișoare) || 1 || 0 || 0 || EN 13751

Total || 6 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

3.23. România

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 90 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Mirodenii și ierburi uscate || 37 || 0 || 0 || EN 1787, EN 13751

Suplimente alimentare || 26 || 5 || 11 || EN 1787, EN 1788

Ceai || 11 || 0 || 0 || EN 1787, EN 1788, EN 13751

Total || 74 || 5 || 11 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 82,23 % || 5,55 % || 12,22 % ||

3.24. Suedia

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 6 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Carne (de la păsări diferite, canguri, iepuri de câmp) || 6 || 0 || 0 || EN 1784

Total || 6 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

3.25.  Republica Slovacă

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 23 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Fructe cu coajă lemnoasă || 14 || 0 || 0 || EN 1784

Brânză || 6 || 0 || 0 || EN 1784

Ton în ulei, zdrobit || 1 || 0 || 0 || EN 1784

Ierburi aromatice uscate, mirodenii și condimente vegetale || 1 || 0 || 0 || EN 1788

Șprot afumat în ulei || 1 || 0 || 0 || EN 1784

Total || 23 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

3.26. Slovenia

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 26 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Mirodenii || 10 || 0 || 0 || EN 13751, EN 1788

Suplimente alimentare || 5 || 0 || 0 || EN 13751, EN 1788

Ceai || 11 || 0 || 0 || EN 13751

Total || 26 || 0 || 0 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 100,00 % || 0 % || 0 % ||

3.27.  Regatul Unit

Produsele alimentare analizate || Număr de eșantioane: 408 || Metoda CEN utilizată

conforme || neconcludente || neconforme

Ierburi uscate, mirodenii și condimente vegetale || 186 || 10 || 3 || EN13751, EN 1788

Ierburi și mirodenii proaspete și conservate (altele decât cele uscate) || 39 || 1 || 0 || EN13751, EN 1788

Diverse || 7 || 0 || 0 || EN13751, EN 1788

Fidea și mâncăruri asiatice deshidratate || 85 || 10 || 1 || EN13751, EN 1788

Legume || 2 || 1 || 0 || EN13751, EN 1788

Fructe (inclusiv cele proaspete și uscate) || 1 || 0 || 0 || EN13751, EN 1788

Supe și sosuri || 14 || 0 || 1 || EN13751, EN 1788

Ceai || 2 || 0 || 0 || EN13751, EN 1788

Suplimente alimentare || 29 || 4 || 2 || EN13751, EN 1788

Pulpe de broască || 0 || 1 || 0 || EN 1786

Produse pe bază de drojdie || 2 || 0 || 7 || EN13751, EN 1788

Total || 367 || 27 || 14 ||

Totalul în % de eșantioane analizate || 90,00 % || 6,60 % || 3,40 % ||

3.28.  Rezumatul situației la nivelul UE

Tabelul următor indică numărul de eșantioane analizate și rezultatele obținute pentru UE în ansamblu:

Stat membru || Eșantioane conforme || neconcludente || Eșantioane neconforme || total eșantioane || % din totalul eșantioanelor în UE

AT || 133 || 0 || 1 || 134 || 2,15%

BE || 132 || 0 || 6 || 138 || 2,21%

BG || 214 || 0 || 10 || 224 || 3,59%

CY || 8 || 0 || 0 || 8 || 0,13%

CZ || 50 || 5 || 2 || 57 || 0,91%

DE || 3221 || 9 || 27 || 3257 || 52,16%

DK || NCA || NCA || NCA || NCA || NCA

EE || NCA || NCA || NCA || NCA || NCA

EL || NCA || NCA || NCA || NCA || NCA

ES || 109 || 0 || 1 || 110 || 1,76%

FI || 289 || 0 || 21 || 310 || 4,96%

FR || 112 || 1 || 2 || 115 || 1,84%

HU || 19 || 0 || 0 || 19 || 0,30%

IE || 208 || 0 || 0 || 208 || 3,33%

IT || 189 || 0 || 2 || 191 || 3,06%

LV || 7 || 0 || 2 || 9 || 0,14%

LT || 14 || 0 || 0 || 14 || 0,22%

LU || 17 || 1 || 2 || 20 || 0,32%

MT || 10 || 0 || 0 || 10 || 0,16%

NL || 619 || 0 || 35 || 654 || 10,47%

PL || 199 || 0 || 8 || 207 || 3,32%

PT || 6 || 0 || 0 || 6 || 0,10%

RO || 74 || 5 || 11 || 90 || 1,44%

SE || 6 || 0 || 0 || 6 || 0,10%

SK || 23 || 0 || 0 || 23 || 0,37%

SI || 26 || 0 || 0 || 26 || 0,42%

UK || 367 || 27 || 14 || 408 || 6,53%

Total UE || 6052 || 48 || 144 || 6244 || 100,00%

|| 96,92% || 0,77% || 2,3% || 100,00% ||

|| || ||

|| NCA: || Niciun control analitic nu a fost efectuat în 2010. ||

4.           Rezumat

Prezentul raport se referă la perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2010. El conține o compilație a informațiilor transmise Comisiei de cele 27 de state membre.

În 2010, 24 de unități de iradiere autorizate erau funcționale în 13 state membre în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Directiva 1999/2/CE. O unitate de iradiere a fost autorizată de Bulgaria și una de Estonia în 2010. Nu a fost închisă nicio unitate de iradiere autorizată. În cursul anului 2010, șapte unități de iradiere nu au iradiat niciun produs alimentar.

O cantitate totală de 9 263,4 tone de produse au fost tratate prin iradiere ionizantă în statele membre, din care 88,55 % au fost iradiate în trei state membre: Belgia (63,11 %), Țările de Jos (16,63 %) și Franța (11,06 %). Cele trei fracțiuni cel mai bine reprezentate în categoriile iradiate sunt pulpele de broască (47,67%), păsările de curte (22,5 %) și ierburile și mirodeniile (15,86 %).

27 de state membre au transmis informații referitoare la verificările efectuate în stadiul de comercializare a produselor. Trei state membre nu au efectuat nicio verificare analitică în cadrul controalelor și inspecțiilor oficiale.

S-au recoltat în total 6 224 de eșantioane de către 24 de state membre, 69,17% din eșantioane fiind recoltate în trei state membre (Germania 52,16 %, Țările de Jos 10,47% și Regatul Unit 6,53%). 6 052 de eșantioane (96,92 %) erau conforme cu dispozițiile directivelor. Un număr de 144 eșantioane (2,3 %) erau neconforme. Cele mai frecvente motive de neconformitate au fost reprezentate de etichetarea incorectă și de iradierea unor categorii pentru care acest proces nu era autorizat. 48 de eșantioane (0,77 %) au generat rezultate neconcludente. Motivele pentru rezultatele neconcludente sunt legate cel mai adesea de neconfirmare în urma unor rezultate pozitive ale testelor de detectare și/sau de dificultatea de a determina care dintre ingrediente erau iradiate, chiar dacă acestea sunt etichetate, în produsele alimentare compuse.

[1]               JO L 66, 13.3.1999, p. 16.

[2]               http://ec.europa.eu/food/food/biosafety/irradiation/index_en.htm

[3]               JO C 77, 11.3.2011, p. 14.

[4]               JO L 66, 13.3.1999, p. 24.

[5]               JO C 283, 24.11.2009, p. 5.