6.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 257/108


Joi, 29 martie 2012
Mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare: Cererea EGF/2011/006 ES/Comunidad Valencina - Construirea de clădiri, Spania

P7_TA(2012)0110

Rezoluția Parlamentului European din 29 martie 2012 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2011/006 ES/Comunidad Valenciana - Construirea de clădiri, Spania) (COM(2012)0053 – C7-0044/2012 – 2012/2023(BUD))

2013/C 257 E/23

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului și Consiliului (COM(2012)0053 – C7–0044/2012),

având în vedere Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (1) (AII din 17 mai 2006), în special punctul 28,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1927/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind crearea Fondului european de ajustare la globalizare (2) (Regulamentul FEG),

având în vedere procedura discuțiilor trilaterale prevăzută la punctul 28 din AII din 17 mai 2006,

având în vedere scrisoarea Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A7-0066/2012),

A.

întrucât Uniunea Europeană a instituit instrumente legislative și bugetare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor afectați de schimbările majore intervenite în structura comerțului mondial și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare pe piața forței de muncă;

B.

întrucât domeniul de aplicare al Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) a fost extins pentru cererile depuse începând cu 1 mai 2009 pentru a include acordarea de sprijin lucrătorilor concediați ca urmare directă a crizei financiare și economice mondiale;

C.

întrucât asistența financiară oferită de Uniunea Europeană lucrătorilor disponibilizați ar trebui să fie dinamică și pusă la dispoziție cât mai rapid și mai eficient posibil, în conformitate cu Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei adoptată cu ocazia reuniunii de conciliere din 17 iulie 2008, precum și pentru a respecta AII din 17 mai 2006 în ceea ce privește adoptarea deciziilor de mobilizare a FEG;

D.

întrucât Spania a solicitat asistență pentru 1 138 de cazuri de disponibilizări, toate vizate de cererea de asistență, din 513 întreprinderi încadrate în diviziunea 41 a NACE Rev. 2 („Construirea de clădiri”) (3) din regiunea de nivel NUTS II Comunidad Valenciana (ES52) din Spania;

E.

întrucât cererea îndeplinește criteriile de eligibilitate stabilite prin Regulamentul FEG,

1.

solicită instituțiilor competente să depună eforturile necesare pentru a ameliora mecanismele procedurale și bugetare în vederea accelerării mobilizării FEG; salută procedura îmbunătățită instituită de Comisie ca urmare a cererii Parlamentului European de a accelera eliberarea subvențiilor, în cadrul căreia Comisia prezintă autorității bugetare evaluarea referitoare la eligibilitatea unei cereri de asistență din partea FEG împreună cu propunerea de mobilizare a fondului; speră ca și alte îmbunătățiri ale procedurii să fie integrate în cadrul noului regulament privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020), sporindu-se eficiența, transparența și vizibilitatea FEG;

2.

reamintește angajamentul instituțiilor de a asigura o derulare rapidă și fără probleme a procedurii de adoptare a deciziilor de mobilizare a FEG, oferind un sprijin individual punctual, limitat în timp, având ca obiectiv ajutarea lucrătorilor disponibilizați ca urmare a globalizării și a crizei financiare și economice; subliniază rolul pe care FEG îl poate juca în reintegrarea pe piața muncii a lucrătorilor concediați;

3.

subliniază că, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul FEG, ar trebui să se garanteze că FEG sprijină reintegrarea în muncă pe termen lung a lucrătorilor individuali care au fost concediați; reiterează faptul că asistența din partea FEG nu trebuie să înlocuiască acțiunile care țin de responsabilitatea întreprinderilor în temeiul legislației naționale sau al contractelor colective de muncă și nici măsurile de restructurare a unor întreprinderi sau sectoare de activitate;

4.

constată că informațiile prezentate cu privire la pachetul coordonat de servicii personalizate ce urmează să fie finanțate de FEG includ informații privind complementaritatea acestora cu acțiunile finanțate prin fondurile structurale; își reiterează apelul adresat Comisiei privind prezentarea unei evaluări comparative a acestor date și în cadrul rapoartelor sale anuale;

5.

salută faptul că, în urma unor solicitări repetate ale Parlamentului, bugetul 2012 include credite de plată în valoare de 50 000 000 EUR la linia bugetară aferentă FEG – 04 05 01; reamintește că FEG a fost creat ca instrument specific și separat, având obiective și termene proprii, și prin urmare este oportun să dispună de fonduri specifice, evitându-se astfel transferurile de la alte linii bugetare care se realizau în trecut și care pot împiedica realizarea obiectivelor de politică ale FEG;

6.

salută faptul că pachetul de măsuri coordonate a inclus o acțiune intitulată „Supraveghetor în materie de egalitate de șanse” cu scopul de a se înlătura orice bariere personale sau familiale care ar putea împiedica lucrătorii vizați să beneficieze de măsuri;

7.

regretă decizia Consiliului de a bloca în cazul cererilor depuse după 31 decembrie 2011 prelungirea derogării aferente crizei, care permitea majorarea ratei de cofinanțare din partea Uniunii până la 65 % din costurile programului, și invită Consiliul să reintroducă fără întârziere această măsură;

8.

aprobă decizia anexată la prezenta rezoluție;

9.

încredințează Președintelui sarcina de a semna această decizie împreună cu Președintele Consiliului și de a asigura publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

10.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție, împreună cu anexa, Consiliului și Comisiei.


(1)  JO C 139, 14.6.2006, p. 1.

(2)  JO L 406, 30.12.2006, p. 1.

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393, 30.12.2006, p. 1).


Joi, 29 martie 2012
ANEXĂ

DECIZIA PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare, în conformitate cu punctul 28 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (cererea EGF/2011/006 ES/Comunidad Valenciana – Construcții de clădiri, Spania)

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament și Consiliu, poziția Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Decizia 2012/261/UE.)