30.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/42

—

solicită ca procedurile coordonate sau comune stabilite în articolul 2 alineatul (3) să fie voluntare, și nu obligatorii; ar trebui să se precizeze clar ce alte acte legislative ale UE ar fi afectate de această dispoziție;

—

respinge introducerea, la articolul 5 alineatul (2), a obligativității realizării procedurii de delimitare a domeniului de aplicare în toate cazurile, fără excepție. Responsabilitatea asigurării unui domeniu de aplicare adecvat și a unui nivel de detaliu corespunzător în cazul proiectului de mediu ar trebui să-i revină în continuare inițiatorului proiectului;

—

solicită ca la articolul 5 alineatul (3) Directiva EIA să țină seama de diferitele sisteme de verificare a rapoartelor de mediu existente în statele membre, inclusiv în acele state în care verificarea rapoartelor poate fi efectuată intern sau de către autoritățile competente sau autoritățile de mediu;

—

salută introducerea la articolul 6 alineatul (7) a unui termen minim de 30 de zile pentru consultările publice. Totuși, prevederea unor eventuale termene mai lungi ar trebui lăsată la latitudinea statelor membre

—

solicită modificarea propunerii de la articolul 8 alineatul (1) privind aprobarea dezvoltării în așa fel încât să se țină seama de diferitele sisteme existente în statele membre și recomandă ca, pentru a contribui la calitatea și, astfel, la eficacitatea EIA, directiva să specifice durata de valabilitate a EIA;

—

critică stabilirea unor termene obligatorii pentru deciziile de încheiere a unei EIA pentru proiecte la articolul 8 alineatul (3). Accelerarea procedurii, urmărită prin stabilirea termenelor, poate fi obținută într-un mod mai potrivit prin stabilirea de către statele membre a unor reguli mai nuanțate;

—

solicită ca dispozițiile tranzitorii să fie formulate în așa fel încât evaluarea impactului asupra mediului în cazul proiectelor aflate într-un stadiu avansat al procedurilor să se realizeze în conformitate cu dispozițiile actualei Directive EIA.

Raportor

dl Marek SOWA (PL-PPE), mareșalul voievodatului Małopolska (Mica Polonie)

Document(e) de referință

Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului

COM(2012) 628 final

1.

subliniază că, din multe puncte de vedere, schimbările propuse ale cadrului juridic pentru evaluarea impactului asupra mediului la nivel european sunt necesare și binevenite. Totuși, Comitetul subliniază faptul că, la operarea oricărei schimbări, trebuie să se găsească un echilibru judicios între cerințele de protecție a mediului, pe de o parte, și dezvoltarea economică, pe de altă parte. Existența unor proceduri exagerat de lungi de aprobare a dezvoltării proiectelor ar putea amenința interesele economice și sociale și ar putea submina competitivitatea întregii UE. În multe cazuri, ele nu ar contribui nici la protecția mediului, nici la îmbunătățirea sănătății și a calității vieții populației. Modificările menite să asigure calitatea și consecvența procedurilor și a documentelor ar trebui operate în așa fel încât să se asigure un proces decizional efectiv și eficient.

2.

totuși, constată că există îndoieli serioase cu privire la anumite modificări care ar duce la prelungirea principalelor etape ale procedurii;

3.

reamintește că propunerea de revizuire a Directivei EIA va avea un impact semnificativ asupra autorităților locale și regionale, care vor deține un rol central în punerea în aplicare a măsurilor propuse. Spre deosebire de așteptările Comisiei Europene, CoR consideră că multe dintre modificările propuse la Directiva EIA vor conduce la creșterea sarcinii administrative a autorităților locale și regionale din perspectiva organizării, a gestionării și a cheltuielilor. În acest context, CoR insistă să se evite orice transfer de responsabilități de la inițiator la autoritatea competentă;

4.

susține că orice creștere a costurilor sau a sarcinii administrative suportate de către autoritățile publice ar trebui evaluată în raport cu avantajele socio-economice și ecologice ale modificărilor propuse, în așa fel încât, pe termen lung, avantajele să cântărească mai mult decât cheltuielile;

5.

subliniază că directiva poate da rezultate numai dacă autoritățile locale, regionale și naționale creează structuri instituționale eficace, care dispun de resursele financiare și umane necesare, în așa fel încât toate departamentele competente, în special cele responsabile de aspectele legate de mediu, să se poată implica activ. Comitetul subliniază că persistă necesitatea de consolidare suplimentară a capacităților autorităților locale și regionale, care ar trebui să includă o cooperare mai strânsă cu centrele naționale EIA existente și să beneficieze de sprijinul acestora;

6.

solicită mai multă consecvență terminologică în textul propunerii de directivă și în anexele acesteia, pentru creșterea securității juridice;

7.

sprijină intenția de a îmbunătăți calitatea rapoartelor de mediu; totuși, Directiva EIA ar trebui să țină seama de diferitele sisteme de verificare a rapoartelor de mediu existente în statele membre, regiuni și orașe;

8.

consideră că noile dispoziții nu țin seama în suficientă măsură de diferitele sisteme EIA existente în statele membre (procedura EIA integrată sau separată de procedura de aprobare a dezvoltării);

9.

solicită să se clarifice motivele pentru care definiția conceptului de proiect de la articolul 1 alineatul (2) a fost extinsă, astfel încât să includă lucrările de demolare; este de părere că, dacă prin această dispoziție se dorește introducerea unei posibile EIA la lucrările de demolare pentru toate proiectele enumerate în anexa I sau II, aceasta ar putea duce la creșterea considerabilă a sarcinii administrative. CoR consideră că obligația de a realiza o EIA pentru lucrările de demolare ar trebui să se limiteze la cazurile clar definite și menționate în anexele I și II, pentru demolarea sau demontarea proiectului aflat la sfârșitul duratei de viață sau pentru lucrările de demolare necesare realizării unui proiect;

10.

solicită să se reexamineze atât definiția noțiunii de „autorizare”, cât și utilizarea acesteia în partea dispozitivă a directivei, întrucât transpunerea și punerea în aplicare a Directivei privind serviciile (Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne) au adus după sine în statele membre eliminarea cerinței privind obținerea în prealabil a unor autorizări pentru prestarea anumitor servicii și înlocuirea lor cu controale a posteriori.

11.

salută faptul că „proiectele care au ca obiectiv unic apărarea națională sau reacția la urgențe civile” sunt scutite de obligația realizării unei EIA; pentru ca această dispoziție să nu fie utilizată abuziv și să nu conducă la exceptarea de la EIA a unui număr prea mare de proiecte, în directivă s-ar putea introduce o listă de exemple de proiecte de acest tip, care au ca obiectiv reacția la urgențe civile, luând în considerare inclusiv proiectele sprijinite prin Fondul de solidaritate european;

12.

deplânge faptul că propunerea nu prevede o revizuire a anexelor I și II, ratându-se astfel ocazia unei revizuiri a acestora și eventual a unei restrângeri a domeniului de aplicare pe baza experiențelor realizate; își reiterează apelul în vederea stabilirii unor praguri minime la nivelul UE, astfel încât să se asigure mai multă claritate juridică. Aceste praguri ar conduce la atenuarea diferențelor de tratament cu care se confruntă întreprinderile din UE și la reducerea sarcinii administrative și financiare pe care trebuie să o suporte autoritățile locale și regionale din diferitele state membre. S-a constatat că, la stabilirea pragurilor, unele state membre depășesc deseori marja de manevră de care dispun, fie luând în considerare doar anumite criterii de selecție din anexa III, fie exceptând anumite proiecte în prealabil. La armonizarea pragurilor ar trebui să se țină seama și de pragurile și criteriile utilizate în Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale (DEI).

13.

consideră că procedurile coordonate sau comune ar trebui să fie voluntare, și nu obligatorii, cum propune Comisia Europeană;

14.

pentru mai multă claritate juridică, solicită ca la articolul 2 alineatul (3) să se precizeze fără ambiguitate ce alte acte legislative ale UE ar fi afectate de această dispoziție;

15.

atrage atenția asupra faptului că crearea unui ghișeu unic EIA nu ar trebui să fie corelată cu o creștere a cheltuielilor cu personalul și a altor costuri, disproporționată în raport cu avantajele obținute în urma creării unui astfel de ghișeu la punerea în aplicare a evaluărilor de impact asupra mediului; solicită să se clarifice dacă dispoziția potrivit căreia „statele membre numesc o singură autoritate care este responsabilă cu facilitarea procedurii de aprobare a dezvoltării pentru fiecare proiect” ar urma să se aplice numai proiectelor care fac obiectul procedurii coordonate/comune sau tuturor proiectelor. În unele state membre, o astfel de obligație ar fi foarte greu de dus la îndeplinire, având în vederea ierarhizarea și competențele specifice ale diferitelor autorități implicate în acest proces. În cazul statelor membre în care procedura EIA este integrată în procedura de aprobare a dezvoltării și este realizată de către autoritatea responsabilă de aprobarea dezvoltării, s-ar putea să fie necesară precizarea că aceasta din urmă poate fi una și aceeași „singură autoritate”;

16.

solicită să se asigure mai multă coerență între terminologia și nivelul de detaliu care se utilizează la articolul 3 și în anexele III și IV. Factorii enumerați la articolul 3 ar trebui să facă obiectul unei descrieri mai detaliate și coordonate cu anexa IV, ca, de exemplu, în cazul trimiterilor la utilizarea și ocuparea terenurilor, la ecosisteme și funcțiile lor și la „riscurile de dezastre naturale și antropice”. Comitetul solicită ca anumite liste (de exemplu, la punctul 5, „inter alia”) să fie prezentate cu un caracter exhaustiv, pentru a se evita extinderea domeniului de aplicare al evaluării;

17.

invită Comisia Europeană să publice, în cel mai scurt timp după intrarea în vigoare a directivei revizuite, documente orientative care să includă metodologii de identificare a impactului local al unui proiect asupra schimbărilor climatice, precum și expunerea, vulnerabilitatea și capacitatea de rezistență a unui mediu dat la riscurile de dezastre naturale și antropice;

18.

solicită includerea în anexa IV punctul 5 ultimul paragraf a unor obiective de mediu stabilite la nivel regional sau local;

19.

sprijină solicitarea Consiliului de a se clarifica termenul „alternative rezonabile” utilizat în directivă și evaluarea stării mediului în cazul în care proiectul nu este implementat (scenariu de bază). Nu ar trebui să fie considerate alternative rezonabile decât cele care totodată sunt proporționale cu obiectivele, respectă celelalte dispoziții legislative ale UE sau corespund etapei de planificare și tipului proiectului individual;

20.

salută intenția generală a Comisiei Europene de a raționaliza procedura de verificare prealabilă și de a îmbunătăți consecvența abordărilor adoptate de statele membre, pentru a se asigura că nu se solicită EIA decât atunci când este clar că impactul asupra mediului este semnificativ;

21.

critică anumite dispoziții noi, care lasă impresia că verificarea prealabilă devine o „mini EIA”. Potrivit anexei IIA și anexei III, în practică ar trebui prezentat un raport în care se evaluează dacă proiectul are efecte semnificative sau nu. Diferența constă în lipsa evaluării unor alternative în această din urmă situație. În schimb, evaluarea prealabilă ar trebui să se facă pe baza unei liste de control, care să pună la dispoziția autorităților locale și regionale mecanisme ușor de utilizat pentru identificarea evoluțiilor fără impact semnificativ. În plus, potrivit propunerii de modificare a articolului 4 alineatul (3), pentru fiecare proiect enumerat în anexa II, solicitantul trebuie să furnizeze informații legate de caracteristicile proiectului, impactul potențial al acestuia asupra mediului și măsurile pe care intenționează să le ia pentru evitarea și reducerea efectelor semnificative, în conformitate cu informațiile prevăzute în noua anexă II.A. Această dispoziție contrazice soluția autorizată în temeiul articolului 4 alineatul (2), conform căruia statele membre pot să decidă să aplice ambele proceduri menționate la literele (a) și (b). În plus, trebuie să se clarifice utilizarea pragurilor menționate la articolul 4 alineatul (2) litera (b) și să se precizeze dacă statele membre pot stabili ele însele aceste praguri, pe baza criteriilor prezentate în anexa III, sau dacă aceste praguri sunt stabilite în directivă;

22.

subliniază, de asemenea, faptul că anexa III aduce, față de normele legale în vigoare, o înăsprire clară în mai multe privințe a criteriilor de selecție prevăzute la articolul 4 alineatul (4). Astfel, anexa III conține, pe lângă numeroase specificații detaliate, mai multe criterii suplimentare de care trebuie să se țină seama (riscuri de dezastre naturale, impactul proiectului asupra schimbărilor climatice, impactul asupra terenurilor agricole cu valoare ridicată pentru protecția naturii etc.), deși acestea nu au, în parte, nicio relevanță directă pentru proiecte și în unele cazuri depășesc cadrul programului de verificare a deciziei privind aprobarea dezvoltării. De exemplu, schimbările climatice reprezintă un fenomen pe scară largă și dificil de concretizat în spațiu și timp, care, în prezent, poate fi simulat doar prin modele computerizate foarte costisitoare. La nivelul proiectelor, până acum au fost luate în considerare, la nevoie, doar efectele climatice locale. Dacă, de acum încolo, în cadrul evaluării impactului asupra mediului, se pune accentul pe schimbările climatice la scară mare, există riscul ca inițiatorii proiectelor să se confrunte cu costuri ridicate, care vor conduce la rezultate discutabile din punct de vedere tehnic și vor fi disproporționate în raport cu importanța secundară a proiectelor punctuale și lineare pentru evoluția climatică; prin urmare, Comitetul solicită să se furnizeze o listă exhaustivă a proiectelor cărora li se aplică această dispoziție; subliniază, în plus, că modificarea propusă contravine principiului subsidiarității. Includerea unor specificații și criterii suplimentare contravine principiului formulat în considerentul 11 al Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului, conform căruia, în vederea luării unor decizii obiective, statelor membre trebuie să li se lase o marjă de manevră, inclusiv pentru a se ține seama de particularitățile naționale. Sfera criteriilor de care trebuie să se țină seama și gradul lor de detaliere depășesc limitele în care se pot adopta dispoziții obligatorii la nivelul Uniunii;

23.

constată cu satisfacție că propunerea Comisiei Europene privind delimitarea obligatorie a domeniului de aplicare al evaluării dă curs recomandării anterioare formulate de CoR privind îmbunătățirea calității informării și raționalizarea procesului de evaluare a impactului asupra mediului; respinge însă introducerea unei obligații generale privind procedura de delimitare a domeniului de aplicare. Responsabilitatea asigurării unui domeniu de aplicare și a unui nivel de detaliu adecvate ar trebui să-i revină în continuare inițiatorului proiectului; ar trebui să se evite creșterea considerabilă a costurilor pe care trebuie să le suporte inițiatorul proiectului și autoritățile implicate;

24.

recomandă ca delimitarea domeniului de aplicare al evaluării să fie completată cu introducerea unor orientări ale Comisiei Europene sau ale statelor membre cu privire la conținutul specific unui anumit sector, în cazul în care aceasta ar contribui la asigurarea calității unei EIA și să se colecteze toate aspectele relevante pentru luarea deciziilor;

25.

critică propunerea de la articolul 5 alineatul (2) litera (a) cu privire la deciziile și avizele care trebuie obținute, pe cea de la litera (c) cu privire la definirea de către autoritatea competentă a etapelor individuale ale procedurii și a duratei acestora și pe cea de litera (d) privind stabilirea unor alternative rezonabile la proiectul propus și particularitățile acestora;

26.

este de părere că obligația de asigurare a calității raportului de mediu ar trebui să-i revină în continuare inițiatorului proiectului. Ar trebui păstrată o distincție între asigurarea calității la pregătirea rapoartelor de către inițiatori și asigurarea calității la verificarea rapoartelor de către autoritatea competentă. Comitetul recunoaște totodată că, pentru a garanta independența analizelor în raport cu inițiatorul proiectului, controlul calității rapoartelor trebuie să fie mai riguros;

27.

este de părere că Directiva EIA ar trebui să țină seama de diferitele sisteme de verificare a rapoartelor de mediu existente în statele membre, precum și în cadrul administrațiilor locale și regionale. Sistemele utilizate nu prevăd doar o colaborare cu experți externi și cu comitete de experți, cum reiese din propunerea Comisiei Europene, ci și cu alte entități, ca, de exemplu, în cazul statelor membre mai vechi, unde verificarea rapoartelor se face intern, de către autoritățile competente sau de către autoritățile de mediu;

28.

consideră că Directiva EIA constituie un instrument-cheie pentru participarea cetățenilor la nivel local și regional, pentru a se asigura că se ia în considerare expertiza locală, ținându-se totodată seama de implicațiile în materie de costuri și competențe; salută, prin urmare, introducerea la articolul 6 alineatul (7) a unui termen minim de 30 de zile. Cu toate acestea, introducerea unor termene care depășesc acest termen minim trebuie lăsată la latitudinea statelor membre. În caz contrar, pentru multe întreprinderi și mulți inițiatori de proiecte din sectorul public, procedura s-ar prelungi mai mult decât necesar, existând temerea că publicul interesat va cere aplicarea termenului de 60 până la cel mult 90 de zile, prevăzut la articolul 6 alineatul (7). Aceste termene maxime îngreunează integrarea EIA în procedura de aprobare care trebuie aplicată și contravin obiectivului accelerării planificării. Accelerarea procedurii – avută în vedere la stabilirea termenelor – este obținută mai degrabă prin reglementări naționale diferențiate la nivelul statelor;

29.

având în vedere interesele tuturor părților interesate și în conformitate cu principiul potrivit căruia fiecare decizie ar trebui adoptată fără întârzieri nejustificate, propune să se stabilească termene-limită rezonabile pentru transmiterea de informații și pentru pregătirea procesului decizional;

30.

subliniază că noile dispoziții de la articolul 8 alineatul (1) ar trebui să fie suficient de flexibile încât să țină seama de diferitele sisteme EIA existente în statele membre. În unele state membre, EIA este o procedură separată gestionată de autoritățile de mediu, aprobarea dezvoltării – acordată de o autoritate diferită – având loc după autorizarea EIA și trebuind să respecte condițiile stipulate în această autorizare. În alte state membre, EIA este integrată în procedura de aprobare a dezvoltării;

31.

atrage atenția asupra faptului că noile dispoziții de la articolul 8 nu țin destul seama de sistemul integrat instituit în anumite state membre, în măsura în care aceste dispoziții stabilesc noi precondiții materiale care dau naștere la suprapuneri sau contradicții între legislația sectorială a UE și cea națională. Prin urmare, aceste dispoziții nu ar trebui să facă parte din Directiva EIA, care este considerată strict de natură procedurală;

32.

subliniază că ar putea apărea unele probleme procedurale ca urmare a introducerii noii dispoziții de la articolul 8 alineatul (2), conform căreia, dacă se constată că un proiect va avea efecte negative semnificative asupra mediului, autoritatea competentă, în strânsă cooperare cu autoritățile de mediu și cu inițiatorul proiectului, examinează necesitatea revizuirii raportului de mediu și a modificării proiectului, precum și necesitatea adoptării unor măsuri suplimentare de atenuare sau compensatorii;

33.

subliniază că termenul lung necesar pentru obținerea aprobării pentru dezvoltare dă naștere unui real pericol ca articolul 8 alineatul (4) al directivei modificate să fie invocat în mod frecvent, acesta prevăzând că, înainte de luarea unei decizii de acordare sau neacordare a aprobării de dezvoltare, autoritatea competentă ar trebui să verifice dacă informațiile din raportul de mediu menționat la articolul 5 alineatul (1) sunt actualizate, în special cele privind măsurile avute în vedere pentru prevenirea, reducerea și, dacă este posibil, compensarea tuturor efectelor negative semnificative asupra mediului;

34.

recomandă ca durata de valabilitate a unei EIA să fie specificată în directivă, întrucât această măsură ar putea contribui la calitate și, prin urmare, la eficiența evaluării;

35.

critică stabilirea unor termene obligatorii pentru deciziile de încheiere a unei EIA pentru proiecte [articolul 8 alineatul (3)]. Astfel, pe de o parte, pentru multe întreprinderi și pentru mulți inițiatori de proiecte din sectorul public, procedura se poate prelungi excesiv. Pe de altă parte, dispozițiile de la articolul 8 alineatul (3) nu țin cont suficient de faptul că, în special în cazul proiectelor de infrastructură de mare anvergură, sunt necesare evaluări ample și de lungă durată, care nu pot fi efectuate la standardele cerute în termenul prevăzut. Așadar, contrar considerentului 22 din propunerea de directivă, există riscul ca, în cazul stabilirii unor termene concrete, să se ajungă la reducerea standardelor înalte de protecție a mediului, ceea ce ar avea urmări negative asupra securității juridice. Accelerarea procedurii, urmărite prin stabilirea termenelor, poate fi obținută într-un mod mai corespunzător prin stabilirea de către statele membre a unor reglementări naționale diferențiate;

36.

solicită armonizarea diferitelor terminologii utilizate pentru măsurile corective în întregul text al propunerii; de exemplu, în timp ce la articolul 8 alineatul (2) figurează termenul măsuri compensatorii („compensation measures”), la articolul 9 și în anexa IV se utilizează sintagma măsuri […] de compensare a efectelor negative semnificative („offset measures”);

37.

atrage atenția asupra faptului că monitorizarea nu ar trebui să afecteze necesitatea unei analize detaliate a consecințelor semnificative și a atenuării și compensării lor de către inițiatorul proiectului, și nici principiul prevenirii sau pe cel al precauției. Acest lucru înseamnă că incertitudinea cu privire la consecințele semnificative ale unui proiect planificat nu ar trebui să conducă la o situație în care, în loc să se încerce atenuarea/compensarea acestora, proiectul este autorizat sub simpla rezervă a unei obligații de monitorizare; o astfel de situație ar putea crea și dificultăți ulterioare în cazul în care proiectul trebuie readaptat în funcție de impactul său. Articolul 8 alineatul (2) al doilea paragraf este problematic. Potrivit acestuia, implementarea și eficacitatea măsurilor de atenuare și de compensare ar trebui controlate, ceea ce echivalează în practică cu un proces de monitorizare. Nu este clar aici de ce autoritatea de autorizare ar trebui să instituie măsuri de monitorizare a efectelor negative semnificative asupra mediului dacă este convinsă de eficacitatea măsurilor de atenuare și compensare, din moment ce în practică există deja suficientă experiență în acest sens. Obligația de a efectua monitorizări sistematice pare disproporționată și ar crea o povară inadmisibilă pentru inițiatorul proiectului. De regulă, necesitatea monitorizării efectelor negative semnificative asupra mediului poate fi stabilită de numai de la caz la caz de către autoritatea de autorizare;

38.

critică sarcina administrativă suplimentară pe care le-o creează statelor membre și autorităților regionale și locale obligația, prevăzută în textul propus al articolului 12 alineatul (2), de a colecta informațiile noi și de a le furniza Comisiei Europene în vederea monitorizării transpunerii directivei;

39.

se opune delegării către Comisia Europeană a competenței de a adopta acte delegate în vederea facilitării adaptării anexelor II.A, III și IV la progresele tehnice și științifice; consideră că toate anexele ar trebui să facă obiectul procedurii legislative ordinare, întrucât ele sunt strâns legate de cerințele EIA prevăzute în directivă;

40.

solicită ca dispozițiile tranzitorii de la articolul 3 să fie formulate astfel încât evaluarea impactului asupra mediului în cazul proiectelor aflate într-un stadiu avansat al procedurilor să se realizeze în conformitate cu dispozițiile actualei Directive EIA. Această măsură s-ar putea aplica, de exemplu, în cazul în care s-a întocmit deja un raport de mediu în conformitate cu articolul 5 sau proiectul a fost deja anunțat public.