18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 391/27

—

observă că regiunile de munte sunt deosebit de sensibile la schimbările climatice și susține promovarea integrării adaptării la schimbările climatice într-un proiect mai amplu, de creștere a rezilienței individuale și colective, care să țină seama de toate punctele slabe pe plan ecologic, energetic și social, în mod inevitabil interconectate;

—

observă că Uniunea Europeană este pe punctul de a se dota, în 2013, cu o strategie de adaptare și consideră că este esențial ca această strategie să aibă o dimensiune regională și locală, conform prevederilor articolului 174 TFUE. Este de dorit ca această strategie europeană privind adaptarea să cuprindă un capitol special dedicat regiunilor de munte;

—

subliniază faptul că creșterea vulnerabilității zonelor montane preconizată pentru deceniile următoare reclamă intensificarea cercetării științifice și un sistem bun de schimb de informații. Este important ca fondurile destinate adaptării la schimbările climatice să fie prevăzute în mod expres în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Trebuie prevăzute politici de îmbunătățire a accesului și de furnizare de servicii de interes general în zonele deosebit de vulnerabile;

—

subliniază că multe regiuni montane au început deja să elaboreze strategii de adaptare, impunându-se, de urgență, coordonarea obiectivelor și examinarea rezultatelor. Trebuie armonizate inițiativele – în prezent dispersate – din domeniul ecologic, care aparțin multor asociații, institute de cercetare și administrații din zonele montane.

Raportor

dl Luciano CAVERI (IT-ALDE), consilier al Regiunii Autonome Valle d'Aosta

Document de referință

Aviz din proprie inițiativă

1)

observă că, în ultimii ani s-au acumulat în Uniunea Europeană o amplă literatură științifică, precum și numeroase documente politice și proiecte științifice care subliniază că regiunile de munte sunt deosebit de sensibile la schimbările climatice, întrucât pe o arie restrânsă se întâlnesc habitate diferite în ceea ce privește altitudinea, expunerea și influența curentelor atmosferice. Și Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) consideră zonele de munte ca făcând parte dintre regiunile cu risc climatic major (hot spot). În plus, în Capitolul 13 din Agenda 21 (Summitul Pământului de la Rio, 1992), dedicat chiar regiunilor de munte, la punctul 4 se afirmă că acestea sunt „zonele cele mai sensibile la schimbările climatice” chestiune care este de actualitate și în contextul Conferinței Rio+20, din iunie 2012. Cele mai multe terenuri împădurite din Europa se află în zonele montane, funcționând așadar ca absorbant de carbon prin captarea unor mari cantități de CO2. De asemenea, ele îmbunătățesc calitatea aerului, atenuând efectele negative ale poluării și oferă importante resurse de apă și peisagistice. Cu toate acestea, sunt zone sensibile la schimbările climatice. Zonele montane, alături de cele de coastă, atrag cei mai mulți turiști, date fiind caracteristicile lor climatice, biodiversitatea, bogăția peisajelor, resursele de apă, aspectele culturale, arhitectura, tradițiile și obiceiurile lor;

2)

subliniază că schimbările climatice afectează toate zonele Uniunii Europene și, în fond, lumea întreagă, însă efectele lor concrete asupra unui anumit teritoriu și, prin urmare, pregătirile necesare și reacțiile la aceste efecte depind de o gamă largă de factori. Orice măsură de reacție la schimbările climatice trebuie deci să se adapteze la situațiile specifice ale diverselor teritorii. Autoritățile locale și regionale reprezentate în cadrul CoR sunt, de aceea, parteneri esențiali pentru elaborarea și punerea în aplicare a soluțiilor adecvate;

3)

amintește că schimbările climatice și consecințele acestora reprezintă una dintre provocările principale cu care se vor confrunta autoritățile locale și regionale din Uniunea Europeană în anii care vor urma. În acest context, trebuie să se acorde prioritate absolută luării măsurilor necesare pentru a încerca limitarea, pe cât posibil, a creșterii temperaturii medii la nivel global (atenuare), dar și pregătirii, la diferite niveluri, în vederea acelor schimbări care sunt inevitabile (adaptare);

4)

subliniază că zonele de munte, un tezaur de biodiversitate, sunt amenințate de schimbările climatice rapide: din totalul siturilor Natura 2000,43 % se găsesc în zone de munte și 118 dintre cele 1 148 de specii enumerate în anexele II și IV ale directivei privind habitatele naturale sunt legate de mediul montan (1);

5)

evidențiază faptul că variațiile climatice greu de sesizat în zonele de câmpie se regăsesc amplificate în zonele montane și joacă un rol de diagnosticare timpurie a evoluției climatice pe scară largă, constituind o sursă de observație excepțională pentru cercetarea științifică și un banc de încercare pentru dezvoltarea și evaluarea politicilor de adaptare;

6)

reafirmă că schimbările climatice se manifestă deja și provoacă: riscuri hidrogeologice sporite (aluviuni, alunecări de teren) și creșterea vulnerabilității persoanelor și a infrastructurilor, scăderea disponibilității apei mai ales în timpul verii (inclusiv în teritoriile învecinate nemontane), variații ale debitelor fluviilor (în regiunea alpină sunt așteptate creșteri de nivel pe cursurile apelor în timpul iernii și secete estivale mai frecvente), topirea ghețarilor (din 1850, ghețarii alpini au pierdut cca două treimi din volumul total, procesul fiind mult accelerat după 1985) reducerea permafrostului, scăderea duratei stratului de zăpadă în special la cote de sub 1 500 m, schimbări în frecvența avalanșelor, punerea în pericol a biodiversității și migrația plantelor și animalelor, modificări în structura turismului din perioada de vară și de iarnă și în producția de energie electrică, incertitudini cu privire la producția agricolă și pagube în silvicultură. Sensibilitatea mediului alpin la această evoluție climatică rapidă îl transformă într-o zonă de „handicap permanent”. Creșterea de temperatură înregistrată în ultimii 150 de ani în Alpi (+ 1,5 °C) reprezintă dublul mediei mondiale, de + 0,7 °C (2). Vulnerabilitatea resurselor hidrice alpine a fost analizată de Agenția Europeană de Mediu în 2009 (3);

7)

subliniază că tradițiile și culturile de la munte sunt întemeiate pe noțiunea importantă de „conștientizare a limitelor și posibilităților mediului înconjurător”. Relația cu constrângerile fizice puternice din aceste zone a permis, de-a lungul timpului, elaborarea unor criterii rafinate de durabilitate și de utilizare rațională a resurselor. Aceste valori fundamentale pot fi integrate într-o viziune modernă cu ajutorul noilor tehnologii, generând o cunoaștere și modele de dezvoltare care ar fi de folos nu numai în zonele de munte, ci și în zonele de periferie, și care pot avea în multe cazuri valoare universală (precum modelul de parteneriat Rural/Urban, RURBAN – TCUM/EU DG REGIO);

8)

insistă asupra faptului că schimbările climatice vor pune la încercare capacitatea noastră de adaptare mai mult decât oricare alt obstacol cu care s-a confruntat specia umană, însă ele constituie doar un indicator parțial al unei crize mai complexe, a mediului înconjurător și a umanității, care constă în:

9)

subliniază că aceste probleme vor provoca diverse reacții economice și sociale, în funcție de zonele geografice și, de aceea, regretă că unul dintre puținele proiecte care analizează impactul schimbărilor climatice asupra economiei europene, proiectul PESETA (2009) al Centrului Comun de Cercetare al Uniunii Europene (Joint Research Centre – JRC), nu ia în considerare regiunile de munte;

10)

relevă faptul că, în Cartea albă privind adaptarea [COM(2009) 147 final], Comisia Europeană recunoaște faptul că efectele climatice variază de la o regiune la alta și că orice strategie de adaptare va putea funcționa doar cu condiția cooperării tuturor nivelurilor de guvernanță. Adaptarea constituie un proces dinamic pe termen lung, care necesită relații strânse între decidenții politici, cercetători, specialiști, întreprinzători și administratori locali;

11)

salută lansarea, în primăvara anului 2012, a consultării publice în vederea pregătirii Strategiei europene privind adaptarea, prevăzută pentru 2013, precum și instituirea platformei CLIMATE-ADAPT, instrument util pentru a reuni exemple de bune practici și pentru planificarea la nivel de regiune și de zonă urbană, care cuprinde și o secțiune dedicată regiunilor montane;

12)

susține promovarea integrării adaptării la schimbările climatice într-un proiect mai amplu, de creștere a rezilienței individuale și colective, care să țină seama de toate punctele slabe pe plan ecologic, energetic și social, în mod inevitabil interconectate;

13)

observă că Uniunea Europeană este pe punctul de a se dota, în 2013, cu o strategie de adaptare și consideră că este esențial ca această strategie să aibă o dimensiune regională și locală, conform prevederilor articolului 174 TFUE. Este de dorit ca această strategie europeană privind adaptarea să cuprindă un capitol special dedicat regiunilor de munte;

14)

de asemenea, este important ca strategia europeană de adaptare să cuprindă un capitol specific dedicat regiunilor ultraperiferice, ale căror constrângeri și particularități sunt recunoscute în articolul 349 TFUE;

15)

subliniază faptul că creșterea vulnerabilității zonelor montane preconizată pentru deceniile următoare reclamă intensificarea cercetării științifice și un sistem bun de schimb de informații. Este important ca fondurile destinate adaptării la schimbările climatice să fie prevăzute în mod expres în bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020;

16)

solicită ca, în ceea ce privește noile puncte slabe generate de schimbările climatice, să fie prevăzute politici de îmbunătățire a accesului și de furnizare de servicii de interes general în zonele deosebit de vulnerabile;

17)

subliniază că atenuarea schimbărilor climatice și resursele puse în slujba acesteia trebuie să aibă prioritate față de adaptare. Dacă la nivel mondial nu se obțin reducerile considerabile de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, va fi imposibil să se prevină creșterea în viitor a temperaturii globale, schimbările climatice și fenomenele climatice extreme care vor afecta comunitățile locale;

18)

atrage atenția asupra faptului că este necesară conceperea unor acțiuni strâns interconectate pentru rezolvarea problemelor actuale și pentru gestionarea celor viitoare în sectoare care fac deja obiectul programării UE, cunoscut fiind faptul că multe dintre aceste decizii trebuie luate în considerare în cadrul sistemului democrației locale europene, conform principiului subsidiarității. De exemplu:

19)

subliniază că multe regiuni montane au început deja să elaboreze strategii de adaptare, impunându-se, de urgență, coordonarea obiectivelor și examinarea rezultatelor. Trebuie armonizate inițiativele – în prezent dispersate – din domeniul ecologic, care aparțin multor asociații, institute de cercetare și administrații din zonele montane;

20)

solicită monitorizarea rezultatelor obținute, prin elaborarea unor indicatori de eficiență a acțiunilor și prestațiilor și a unei bănci de date unificate, în vederea consultării proiectelor și a cadastrului energetic;

21)

conchide, cu referire la cauzele și efectele schimbărilor climatice, că acestea trebuie abordate la toate nivelurile, în multe comunități geografice diferite și la scară globală. Trebuie precizat în special că, de obicei, comunitățile cele mai sărace de pe planetă sunt primele afectate de schimbările climatice și necesită un sprijin deosebit. Resursele Uniunii Europene și ale statelor membre trebuie alocate în scopuri de atenuare și de adaptare, conform priorităților identificate în strategiile convenite și în tratatele internaționale, și utilizate la nivelul la care își vor dovedi cel mai bine eficiența. Din acest motiv, autoritățile locale și regionale trebuie implicate în definirea acțiunilor de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, astfel încât să se profite la maximum de competențele și experiența lor, precum și de proximitatea lor față de cetățeni.