23.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 434/172


P7_TA(2012)0474

Crearea unei protecţii unitare prin brevet ***I

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 11 decembrie 2012 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de implementare a unei cooperări consolidate în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet (COM(2011)0215 – C7-0099/2011 – 2011/0093(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2015/C 434/26)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2011)0215),

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 118 primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0099/2011),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere avizele motivate, prezentate de Congresul Deputaţilor din Spania şi de Senatul din Spania, precum şi de Camera Deputaţilor din Italia în cadrul Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, în care se afirmă că propunerea de act legislativ nu respectă principiul subsidiarității,

având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului exprimat prin scrisoarea din 19 noiembrie 2012 de aprobare a poziției Parlamentului, în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7–0001/2012),

1.

adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.


P7_TC1-COD(2011)0093

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 11 decembrie 2012 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul creării unei protecții unitare prin brevet

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) nr. 1257/2012.)