11.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 72/120


Joi, 25 octombrie 2012
Protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene ***I

P7_TA(2012)0397

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 25 octombrie 2012 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (COM(2012)0270 – C7-0146/2012 – 2012/0145(COD))

2014/C 72 E/20

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2012)0270),

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0146/2012),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 55 și articolul 46 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru comerț internațional (A7-0243/2012),

1.

adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale, poziția Parlamentului.


Joi, 25 octombrie 2012
P7_TC1-COD(2012)0145

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 25 octombrie 2012 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2012 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

În cauza C-249/10 P (2), Curtea Europeană de Justiție a hotărât că tehnica de eșantionare în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (3) nu poate fi aplicată pentru determinarea cererilor de tratament de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (c) din respectivul regulament.

(2)

Hotărârea Curții Europene de Justiție presupune examinarea din partea Comisiei a tuturor cererilor de tratament de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață prezentate de producătorii care au cooperat și care nu fac parte din eșantion, indiferent dacă numărul de producători care au cooperat este mare. Cu toate acestea, o astfel de practică ar impune o sarcină administrativă disproporționată pentru autoritățile însărcinate cu ancheta ale Uniunii. Prin urmare, este necesară modificarea Regulamentului (CE) nr. 1225/2009.

(3)

În plus, utilizarea tehnicii de eșantionare prevăzută la articolul 17 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 pentru determinarea cererilor de tratament de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul respectiv este permisă, în conformitate cu normele Organizației Mondiale a Comerțului. De exemplu, grupul special al Organului de soluționare a litigiilor din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului în litigiul DS405 (Uniunea Europeană – Măsuri antidumping privind anumite tipuri de încălțăminte din China, raport adoptat la 22 februarie 2012) a constatat că China nu a stabilit că Uniunea Europeană a acționat de o manieră incompatibilă cu articolele 2.4 și 6.10.2 din acordul antidumping, cu punctul 15 litera (a) punctul (ii) din Protocolul de aderare a Chinei și cu punctul 151 literele (e) și (f) din raportul grupului de lucru pentru aderarea Chinei, omițând să examineze cererile de tratament de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață ale producătorilor-exportatori chinezi care au cooperat și care nu fac parte din eșantionul pentru ancheta inițială.

(4)

Prin urmare, ținând seama de acest context și din motive de securitate juridică, este necesar să se introducă o dispoziție care să clarifice că decizia de a limita ancheta la un număr rezonabil de părți utilizând eșantioane în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, se aplică, de asemenea, părților care fac obiectul unei examinării, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) literele (b) și (c). În consecință, este, de asemenea, necesar să se clarifice faptul că o examinare în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (c) nu ar trebui să fie efectuată pentru producătorii-exportatori care nu fac parte din eșantion, cu excepția cazului în care astfel de producători solicită și obțin o examinare individuală, în conformitate cu articolul 17 alineatul (3).

(5)

Mai mult, este necesar să se clarifice că taxa antidumping care se aplică importurilor provenind de la exportatorii sau producătorii care s-au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 17, dar care nu au fost incluși în anchetă, nu depășește marja de dumping medie ponderată stabilită pentru părțile care constituie eșantionul, indiferent dacă valoarea normală stabilită pentru aceste părți a fost determinată în conformitate cu articolul 2 alineatele (1) - (6) sau articolul 2 alineatul (7) litera (a).

(6)

În sfârșit, termenul limită de trei luni în care ar trebui să se efectueze determinarea, în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (c) s-a dovedit a fi impracticabil, în special în procedurile în care se aplică eșantionarea în conformitate cu articolul 17. Prin urmare, se consideră adecvat să se elimine acest termen limită.

(7)

În interesul securității juridice și al principiului bunei administrări, este necesar să se asigure că aceste modificări se aplică cât mai curând tuturor anchetelor noi și în curs.

(8)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2, alineatul (7) se modifică după cum urmează:

(a)

Penultima teză de la litera (c) se modifică după cum urmează:

Termenii „în termen de trei luni de la inițierea procedurii” sunt înlocuiți cu următorul text:

„în mod normal în termen de șapte luni, dar nu mai târziu de opt luni de la inițierea procedurii” ;

[AM 1]

(b)

Se adaugă următoarea literă (d):

„(d)

în cazul în care Comisia și-a limitat examinarea în conformitate cu articolul 17, o determinare în conformitate cu literele (b) și (c) se limitează la părțile incluse în examinare și la orice producător care beneficiază de un tratament individual în conformitate cu articolul 17 alineatul (3).”.

2.

La articolul 9 alineatul (6), prima teză se înlocuiește cu următorul text:

„În cazul în care examinarea este limitată de către Comisie în conformitate cu articolul 17, orice taxă antidumping care se aplică importurilor provenind de la exportatorii sau producătorii care s-au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 17, dar care nu au fost incluși în examinare, nu depășesc marja de dumping medie ponderată stabilită pentru părțile care constituie eșantionul, indiferent dacă valoarea normală stabilită pentru aceste părți a fost determinată în conformitate cu articolul 2 alineatele (1) - (6) sau articolul 2 alineatul (7) litera (a).”.

Articolul 2

Prezentul regulament se aplică tuturor anchetelor noi și în curs la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la …,

Pentru Parlamentul European,

Președintele

Pentru Consiliu,

Președintele


(1)  Poziția Parlamentului European din 25 octombrie 2012.

(2)  Cauza C-249/10 P - Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, hotărârea din 2 februarie 2012.

(3)  JO L 343, 22.12.2009, p. 51.