18.2.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 52/20


Comunicarea guvernului francez cu privire la Directiva 94/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind condițiile de acordare și de folosire a autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor (1)

(Anunț privind cererile de autorizații exclusive de prospectare a zăcămintelor de hidrocarburi lichide sau gazoase, denumite „Permis de Meaux” și „Permis des Deux-Nanteuil”)

(Text cu relevanță pentru SEE)

2011/C 52/05

La data de 17 iunie 2010, s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un anunț de licitație privind cererea de autorizație exclusivă de prospectare a zăcămintelor de hidrocarburi lichide sau gazoase, denumită „Permis de Meaux”, depusă de societatea Realm Energy International Corp. pentru o suprafață de aproximativ 825 km2 situată în departamentele Aisne, Oise și Seine-et-Marne.

Cereri concurente:

la 23 iunie 2010, societățile Toreador Energy France SCS și Hess Oil France SAS, unite și solidare, cu sediile sociale la adresele 9, rue Scribe, 75009 Paris, France și, respectiv, 37, rue des Mathurins, 75008 Paris, France, au solicitat acordarea, pentru o perioadă de cinci (5) ani, a unei autorizații exclusive de prospectare a zăcămintelor de hidrocarburi lichide sau gazoase, denumită „Permis de Meaux”, pentru o suprafață de aproximativ 628 km2 situată în departamentul Seine-et-Marne;

la 14 septembrie 2010, societatea Concorde Energy France SAS, prin intermediarul său din Franța, societatea SP2 MARC cu sediul social la 36, rue du Dr Le Savoureux, 92290 Châtenay-Malabry, France, a solicitat acordarea, pentru o perioadă de cinci (5) ani, a unei autorizații exclusive de prospectare a zăcămintelor de hidrocarburi lichide sau gazoase, denumită „Permis des Deux-Nanteuil”, pentru o suprafață de aproximativ 841 km2 situată în departamentele Aisne, Oise și Seine-et-Marne.

Aceste cereri vizează o parte comună cu suprafața la care se referă cererea pentru autorizația denumită „Permis de Meaux” prezentată de societatea Realm Energy, precum și două părți separate. Prezentul anunț de licitație privește exclusiv aceste părți separate. Suprafața acestor părți este delimitată de arcele de meridiane și paralele care unesc succesiv punctele definite în cele ce urmează prin coordonatele lor geografice în grade, meridianul de origine fiind cel al Parisului.

Suprafețe separate și comune vizate de cererile pentru autorizațiile denumite „Permis de Meaux” (Toreador) și „Permis des Deux-Nanteuil”

Punct

Grade longitudine estică

Grade latitudine nordică

A

00,64

54,31

B

00,69

54,31

C

00,69

54,32

D

00,70

54,32

E

00,70

54,30

F

00,64

54,30


Suprafața separată vizată de cererea pentru autorizația denumită „Permis de Deux-Nanteuil”

Punct

Grade longitudine estică

Grade latitudine nordică

A’

00,40

54,40

B’

00,44

54,40

C’

00,44

54,39

D’

00,42

54,39

E’

00,42

54,38

F’

00,41

54,38

G’

00,41

54,33

H’

00,42

54,33

I’

00,42

54,30

J’

00,40

54,30

Depunerea cererilor și criteriile de atribuire a drepturilor de exploatare

Solicitanții care depun cererea inițială și cei care depun cereri concurente trebuie să demonstreze că îndeplinesc condițiile necesare obținerii autorizației, stabilite la articolele 4 și 5 din Decretul nr. 2006-648 din 2 iunie 2006 privind drepturile de exploatare minieră și de depozitare subterană (décret no 2006-648 du 2 juin 2006 relatif aux titres miniers et aux titres de stockage souterrain) publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze (Journal officiel de la République française) din 3 iunie 2006.

Societățile interesate pot depune o cerere concurentă în termen de nouăzeci de zile de la data publicării prezentului anunț, în conformitate cu procedura descrisă pe scurt în „Anunț privind acordarea drepturilor de exploatare minieră a hidrocarburilor în Franța” publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene C 374 din 30 decembrie 1994, pagina 11, și stabilită prin Decretul nr. 2006-648 din 2 iunie 2006 privind drepturile de exploatare minieră și de depozitare subterană (décret no 2006-648 du 2 juin 2006 relatif aux titres miniers et aux titres de stockage souterrain) publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze (Journal officiel de la République française) din 3 iunie 2006.

Cererile concurente se adresează ministrului responsabil cu sectorul minier, la adresa indicată în continuare. Deciziile privind cele două cereri inițiale și cererile concurente se vor lua până cel târziu la data de 20 noiembrie 2011.

Condiții și cerințe privind exercitarea activității și încetarea acesteia

Solicitanții sunt invitați să consulte articolele 79 și 79.1 din Codul minier și Decretul nr. 2006-649 din 2 iunie 2006 privind exploatările miniere, depozitarea subterană și poliția minelor și a depozitelor subterane (décret no 2006-649 du 2 juin 2006, relatif aux travaux miniers, aux travaux de stockage souterrain et à la police des mines, des stockages souterrains) publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze (Journal officiel de la République française) din 3 iunie 2006.

Informații suplimentare se pot obține de la următoarea adresă: Ministère de l'Économie, des Finances et de l'Industrie (MINÉFI):

Direction générale de l'énergie et du climat, direction de l’énergie, sous-direction de la sécurité d’approvisionnement et nouveaux produits énergétiques, Grande Arche de la Défense — Paroi Nord, 92055 La Défense Cedex, France (Tel. +33 140819529).

Dispozițiile legale menționate anterior pot fi consultate pe site-ul Légifrance: http://www.legifrance.gouv.fr


(1)  JO L 164, 30.6.1994, p. 3.