18.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 390/65


Joi, 23 iunie 2011
Sistemul voluntar de etichetare în format Braille pe ambalajele produselor industriale

P7_TA(2011)0299

Declarația Parlamentului European din 23 iunie 2011 privind un sistem voluntar de etichetare în format Braille pe ambalajele produselor industriale

2012/C 390 E/07

Parlamentul European,

având în vedere articolele 21 și 26 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care stabilește drepturile persoanelor cu handicap,

având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât statele membre ale UE au semnat Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap;

B.

întrucât articolul 56a din Directiva 2004/27/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman stabilește că numele medicamentelor trebuie să fie scrise în format Braille pe ambalajul acestora,

1.

subliniază faptul că persoanele cu handicap vizual au dreptul la o viață independentă și o participare deplină în societate;

2.

invită Comisia Europeană să lanseze o amplă consultare cu părțile interesate cu privire la costul, eficiența și viabilitatea introducerii la nivel comunitar a unui sistem voluntar de etichetare în format Braille pe ambalajele produselor industriale care ar include, cel puțin, informații referitoare la tipul produsului și data de expirare a acestuia, în scopul facilitării accesului la acesta al consumatorilor cu handicap vizual; ținând seama de faptul că nu toate persoanele nevăzătoare pot citi Braille, consultarea propusă ar trebui, de asemenea, să examineze posibilități alternative care să permită accesul la informațiile de pe ambalaje;

3.

invită Comisia ca, în conformitate cu principiile responsabilității sociale a întreprinderilor, să ofere stimulente sectoarelor economice și întreprinderilor europene în vederea sensibilizării acestora în această privință;

4.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, împreună cu numele semnatarilor (1), Comisiei, parlamentelor statelor membre și Organizației Națiunilor Unite.


(1)  Lista semnatarilor este publicată în anexa 1 la procesul-verbal din 23 iunie 2011 (P7_PV(2011)06-23(ANN1)).