Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind programul statistic european pentru perioada 2013-2017 /* COM/2011/0928 final - 2011/0459 (COD) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII 1.1. Motivele
și obiectivele propunerii Punerea în aplicare a
politicilor UE necesită informații statistice comparabile și
fiabile cu privire la situația socială, economică și de
mediu din UE, precum și componentele sale la nivel național și
regional. Statisticile europene sunt, de asemenea, indispensabile pentru ca
Europa să fie înțeleasă de publicul larg și pentru ca
cetățenii să participe la procesul democratic și la
dezbaterile despre prezentul și viitorul UE. În ultimii ani, Sistemul Statistic European
(SSE) s-a confruntat cu o serie de provocări. În primul rând, nevoia de
statistici europene a fost în continuă creștere, iar această
tendință este puțin probabil să se schimbe în viitor. În al
doilea rând, natura statisticilor s-a schimbat — deciziile bazate pe dovezi
necesită statistici care respectă criterii de calitate legate de
scopurile specifice pe care acestea le îndeplinesc și este nevoie, din ce
în ce mai mult, de statistici multidimensionale complexe care susțin
domenii de politică eterogene. În al treilea rând, ca urmare a
apariției unor noi actori pe piața informațională, inclusiv
cei care furnizează informații aproape în timp real, prioritatea
viitoare pentru SSE este calitatea și, în ceea ce privește
statisticile pe termen scurt, mai ales actualitatea. În al patrulea rând,
constrângerile bugetare, atât la nivel național, cât și la nivel
european, precum și necesitatea de a reduce și mai mult sarcina
statistică a întreprinderilor și cetățenilor fac situația
și mai dificilă. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European
și Consiliu privind metoda de producere a statisticilor UE: o viziune
pentru decada următoare[1]
și strategia SSE pentru punerea în aplicare a acesteia[2] abordează toate aceste
provocări, vizând revizuirea modalităților de lucru în cadrul
SSE, în scopul de a-i spori eficiența și flexibilitatea. Punerea în
aplicare a comunicării și a strategiei SSE aferente constituie
elementul central al programului statistic european (PSE). În acest context, obiectivul propunerii de
program statistic european este stabilirea unui program global care să
ofere un cadru general pentru dezvoltarea, producerea și difuzarea de
statistici europene în perioada 2013 – 2017, punând în aplicare în același
timp noua metodă de producere a statisticilor europene, conform descrierii
din comunicarea menționată mai sus. 1.2. Contextul general Stabilirea unui program
statistic european multianual își are temeiul juridic în articolul 13
alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European
și al Consiliului privind statisticile europene[3]. În temeiul regulamentului,
programul statistic european trebuie să asigure cadrul de dezvoltare,
producere și difuzare a statisticilor europene, principalele domenii
și obiectivele acțiunilor prevăzute pentru o perioadă de
maximum cinci ani. Acesta trebuie să stabilească
prioritățile cu privire la necesitățile în materie de
informații pentru realizarea activităților din Uniunea
Europeană. Necesitățile respective trebuie să fie evaluate
în comparație cu resursele necesare la nivelul UE și la nivel
național pentru elaborarea statisticilor cerute, precum și comparativ
cu sarcina de răspuns și costurile aferente pentru respondenți. Obiectivele PSE vor fi explicate în detaliu în
programele de lucru anuale în conformitate cu Regulamentul nr. 223/20093.
Programul va face obiectul unui raport intermediar și al unui raport de
evaluare final după încheierea perioadei de programare. 1.3. Dispoziții
în vigoare în domeniul propunerii Programul statistic comunitar actual, adoptat printr-o decizie a
Parlamentului European și a Consiliului și care se referă la
perioada cuprinsă între 2008 și 2012[4], este al
șaptelea de acest fel. 1.4. Coerența
cu alte politici ale Uniunii Scopul principal al
statisticilor europene este de a sprijini cu informații faptice
elaborarea, monitorizarea și evaluarea de politici europene fiabile,
obiective, comparabile și coerente. Prezenta propunere este coerentă cu prioritățile
Uniunii, întrucât statisticile dezvoltate, produse și difuzate în
conformitate cu prezentul program vor contribui la punerea în aplicare a
politicilor prioritare ale UE, precum Strategia Europa 2020 pentru o
creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii[5] și alte politici abordate în cadrul priorităților
strategice ale Comisiei pentru perioada 2010-2014[6] (mai
precis, guvernanța economică consolidată și integrată,
schimbările climatice, creșterea economică și coeziunea
socială, Europa cetățenilor și globalizarea). 2. REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU
PĂRȚILE INTERESATE ȘI EVALUĂRILE IMPACTULUI 2.1. Consultarea
părților interesate Metodele de consultare, principalele
sectoare vizate și profilul general al respondenților Înainte de
pregătirea prezentei propuneri, utilizatorii de statistici europene, mai
precis direcțiile generale ale Comisiei, Banca Centrală
Europeană și Comitetul Consultativ European pentru Statistică[7], au fost consultați în
iulie 2010 privind necesitățile lor în materie de statistici europene
în perioada 2013-2017. Statele membre, țările AELS și
țările candidate au fost implicate direct în pregătirea
propunerii. Consultarea s-a desfășurat în modul următor: Mai întâi, în iulie 2010 au fost consultate
grupurile directorilor din domenii statistice diferite, reprezentând
producătorii de statistici europene în diferite domenii statistice, cu
scopul de a identifica necesitățile acestora în materie de statistici
pentru perioada 2013-2017. În al doilea rând, la reuniunea din 29-30
septembrie 2010, DGINS (directorii generali ai institutelor naționale de
statistică)[8]
au fost consultați cu privire la prioritățile pentru perioada
2013-2017. Pe baza rezultatelor consultărilor SSE cu
părțile interesate cu privire la necesitățile lor
statistice pentru perioada 2013-2017, primul proiect de PSE pentru 2013-2017 a
fost elaborat pentru consultări interne și externe. Acesta a fost
prezentat Comitetului Sistemului Statistic European (CSSE) în mai 2011. Au fost
consultate, în paralel, Comitetul Consultativ European pentru Statistică (ESAC),
Comitetul pentru statistici monetare, financiare și referitoare la
balanțe de plăți (CMFB) și grupul de lucru pentru
programarea și coordonarea sistemului statistic european. Sinteza răspunsurilor și modul în
care acestea au fost luate în considerare Rezumatul răspunsurilor din partea
utilizatorilor statisticilor europene Un total de 14
direcții generale ale Comisiei și Banca Centrală Europeană
au răspuns la cererea de informații din partea Eurostat cu privire la
necesitățile acestora în materie de statistici europene pentru
perioada 2013-2017. Majoritatea acestora au enumerate cerințele detaliate
în materie de statistici necesare pentru a susține politicile europene
aflate în responsabilitatea lor. Cu toate că aceste cerințe nu sunt
menționate în mod explicit în propunere, acestea au fost analizate cu
atenție de către Eurostat și luate în considerare la elaborarea
obiectivelor programului. Rezumatul răspunsurilor din partea
producătorilor de statistici europene În total, șase
grupuri de directori au răspuns cererii de informații a Eurostat
privind necesitățile lor în materie de statistici pentru perioada
2013-2017 (Grupul directorilor privind metodologia; Grupul directorilor în
domeniul IT; directorii statisticilor sociale; reuniunea directorilor privind
statisticile regionale, spațiale, de mediu și privind conturile;
Comitetul permanent pentru statistică agricolă și grupul
directorilor în domeniul statisticilor întreprinderilor). Grupurile
directorilor au subliniat necesitatea de a echilibra nevoia din ce în ce mai mare
de noi statistici cu resursele reduse disponibile. În acest context, s-a
recomandat să se intensifice la maximum utilizarea datelor existente în
loc de a lansa noi culegeri de date; legătura cu alți furnizori de
date pentru a optimiza utilizarea informațiilor disponibile; reducerea
nivelul datelor cerute; îmbunătățirea eficienței în materie
de culegere de date prin utilizarea tehnologiilor moderne bazate pe TIC;
analiza coerenței între diferitele acte juridice și decuplarea
instrumentelor statistice și a utilizatorilor prin înființarea unor
anchete unice pentru scopuri diferite. Necesitatea de a consolida rolul
Eurostat în calitate de coordonator al elaborării de statistici, a fost,
de asemenea, menționată. Aceste observații și alte
observații concrete au fost luate în considerare, în măsura în care
acest lucru a fost posibil, la momentul redactării obiectivelor PSE. La reuniunea sa din 29-30 septembrie 2010,
DGINS a avizat abordarea propusă pentru PSE și domeniile prioritare
ale PSE, subliniind necesitatea unui PSE suficient de flexibil, care să
permită includerea de acțiuni concrete în ciclul de programare
anuală. Datorită constrângerilor grave în materie de resurse, atât la
nivel național, cât și la nivel european, precum și
necesității de a reduce și mai mult sarcina administrativă,
DGINS a subliniat importanța fixării priorităților în
următorul program multianual pe baza unei abordări direcționate
în funcție de strategie. Rezumatul principalelor observații
privind primul proiect de PSE pentru perioada 2013-2017 Reuniunea CESE din mai
2011 a exprimat susținerea generală pentru abordarea
conceptuală. Mai multe delegații au semnalat
caracterul ambițios al PSE și și-au exprimat îngrijorarea cu
privire la discrepanțele dintre constrângerile legate de resursele de la
nivelul național și numărul de noi inițiative
menționate în PSE. Deși recunosc necesitatea unui program
flexibil, unele delegații au pus la îndoială caracterul general
și lipsa detaliilor din PSE și au subliniat necesitatea de a stabili
o legătură cu viitoarele programe de lucru anuale. Anumite delegații au exprimat îndoieli cu
privire la caracterul realist al finanțării de noi inițiative
prin câștigurile obținute datorită creșterii
eficienței noii metode de producere a statisticilor europene. Unele
delegații au subliniat nevoia de a lua în considerare alte
modalități de obținere a unor astfel de câștiguri (de
exemplu, intensificarea procesului de stabilire a priorităților,
îmbunătățirea eficienței, îmbunătățirea
utilizării datelor administrative, utilizarea sporită a tehnologiei
și schimbul de bune practici). Importanța de a sublinia mai clar nevoia
de reducere a sarcinii de răspuns a fost subliniată de unele
delegații, iar una dintre acestea a sugerat consolidarea părții
referitoare la stabilirea priorităților prin precizarea de
acțiuni concrete. Necesitatea unei abordări precaute
referitoare la etichetarea calității a fost exprimată de multe
delegații și s-a solicitat o discuție mai aprofundată pe
această temă. Mai multe delegații au salutat consolidarea
parteneriatului în cadrul SSE și în afara acestuia și au subliniat
importanța unei cooperări mai intense, atât în cadrul SSE, cât
și cu Sistemul European al Băncilor Centrale și cu
organizațiile internaționale. Punctele menționate mai sus au fost, de
asemenea, principalul rezultat al consultării grupului de lucru pentru
programare și coordonare. Majoritatea INS-urilor și-au manifestat
sprijinul general pentru PSE, însă au exprimat unele rezerve în ceea ce
privește formularea obiectivului privind noua metodă de producere a
statisticilor europene și în ceea ce privește politica în domeniul
legislativ. Au fost făcute observații specifice
privind anumite domenii statistice sau au fost solicitate clarificări
privind anumite părți ale PSE. Toate observațiile primite cu privire la
proiectul de PSE au fost analizate cu atenție de Eurostat și au fost
luate în considerare la elaborarea unei versiuni revizuite a PSE pentru
perioada 2003-2017. Pentru a servi drept instrument de planificare
general și flexibil, care permite luarea în considerare a noilor
evoluții, PSE descrie în termeni generali obiectivele strategice care
trebuie să fie realizate și rezultatele care trebuie să fie
obținute în următoarea perioadă de programare. PSE reflectă angajamentul pentru o abordare
a stabilirii priorităților de către Eurostat în funcție de
strategie. Urmând această abordare, exercițiul privind
prioritățile negative face parte integrantă din procesul de
pregătire a programelor de lucru anuale și, prin urmare, acesta va fi
efectuat pentru perioada acoperită de PSE. PSE oferă cadrul general
pentru dezvoltarea, producerea și difuzarea de statistici europene prin
stabilirea domeniilor principale și obiectivele privind acțiunile
avute în vedere pentru următorii cinci ani. Aceste obiective vor fi
definite și planificate cu mai multe detalii în programele anuale de
lucru. În acest mod, o conexiune clară este stabilită între PSE
și programele anuale de lucru. PSE este pe deplin în conformitate cu
strategia comună SSE privind noul sistem de producție deja
adoptată de Comitetul CESE; nu au fost introduse noi elemente, iar PSE
reflectă punerea în aplicare a strategiei. 2.2. Obținerea
și utilizarea expertizei În procesul de
pregătire a PSE au fost consultați, de asemenea, experți
externi. În special, Comitetul consultativ european pentru statistică
(ESAC) și Comitetul pentru statistici monetare, financiare și
referitoare la balanțe de plăți (CMFB) au fost invitate să
emită un aviz cu privire la proiectul de program. În avizul său privind proiectul de
program, Comitetul Consultativ European pentru Statistică a abordat
problema constrângerilor bugetare și a necesității de a continua
să se lucreze la stabilirea priorităților pentru a identifica
prioritățile negative. În acest context, ESAC a subliniat necesitatea
de a crește eficiența prin intermediul utilizării sporite a
tehnologiei și al exploatării datelor colectate în alte scopuri,
recunoscând, în același timp, faptul că diferitele stadii de
maturitate a sistemelor statistice în statele membre sunt un aspect
problematic. ESAC a subliniat, de asemenea, importanța schimbului de
cunoștințe, solicitând ca acesta să includă acțiuni de
dezvoltare menite să reducă costurile noilor cercetări. De
asemenea, ESAC a subliniat importanța optimizării utilizării
datelor și a integrării și utilizării suplimentare a
datelor existente. În avizul său privind proiectul de
program, Comitetul pentru statistici monetare, financiare și referitoare
la balanțe de plăți și-a exprimat sprijinul general pentru
PSE și prioritățile principale și obiectivele stabilite
pentru dezvoltarea și coordonarea statisticilor monetare, financiare
și ale balanței de plăți. CMFB a subliniat importanța
integrării transversale a domeniilor statistice în cadrul întregului SSE
cu scopul de a produce statistici multifuncționale și a subliniat, de
asemenea, nevoia de a urmări dezvoltarea informațiilor statistice
privind fenomenul globalizării și importanța utilizării
sporite a datelor administrative care să se concentreze mai mult pe
sectoarele economiei cu cel mai intens ritm de dezvoltare. În plus, CMFB a
salutat utilizarea la scară mai largă a tehnicilor statistice de
potrivire și de conectare a datelor, precum și a instrumentelor IT
standard. În cele din urmă, CMFB a subliniat importanța unei cooperări
consolidate cu SEBC și organizațiile europene și
internaționale prin proiecte comune și prin evoluții coordonate. Toate observațiile
primite de la experți externi cu privire la proiectul de PSE au fost
analizate cu atenție de Eurostat și au fost luate în considerare la
elaborarea unei versiuni revizuite a programului. 2.3. Analiza
efectelor și consecințelor S-a efectuat o evaluare
ex ante, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, pentru
a axa programul pe nevoia de eficacitate în atingerea obiectivelor și
pentru a integra constrângerile bugetare încă din stadiul de proiect al
programului. În contextul evaluării ex ante,
au fost identificate patru opțiuni: Prima opțiune luată în considerare
pentru PSE a fost să se propună spre adoptare un alt program cu o
durată de cinci ani, respectiv care să dureze din 2013 până în
2017. Actualul PSC pentru perioada 2008-2012 include
o indicație specifică cu privire la durata următorului program
multianual, și anume că perioada menționată ar trebui
să țină cont de mandatul Parlamentului European. Mandatului
actual al Parlamentului European este din iulie 2009 până în iunie 2014;
următorul mandat va începe în iulie 2014 și se va încheia în iunie
2019. Întrucât actualul PSC 2008-2012 durează până la sfârșitul
anului 2012, aceasta ar însemna că ar fi necesar să se elaboreze un
nou PSE intermediar pentru o perioadă de doi ani (pentru perioada
2013-2014) sau să se extindă actualul PSC 2008-2012 până în anul
2014. Alte opțiuni posibile care ar putea fi
avute în vedere sunt, în al treilea rând, „opțiunea zero”, mai precis
opțiunea conform căreia niciun PSE nu ar fi pregătit și
adoptat pentru perioada 2013 și, în al patrulea rând, opțiunea
conform căreia, în general, informațiile ar fi furnizate de alți
producători, deci nu neapărat de SSE. Apoi, în cadrul evaluării impactului,
după examinarea detaliată și analizarea diferitelor scenarii,
numărul de opțiuni a fost redus la trei, efectele și
consecințele acestora fiind examinate în detaliu. Aceste trei opțiuni
și impactul lor estimat sunt următoarele: Opțiunea 1: „opțiunea zero”
care nu prevede niciun program statistic european Fără un cadru juridic al programului
statistic european, statisticile europene vor fi colectate și/sau produse
de către diferite servicii ale Comisiei în mod independent, cu resursele
proprii și cu ajutorul furnizorilor instituționali ai SSE și/sau
al furnizorilor privați ai acestuia. Lipsa unui program statistic cincinal
la nivel european ar implica lipsa planificării pe termen lung, care reprezintă
o condiție inerentă a elaborării, producerii și
difuzării de informații statistice. În cazul în care nu există
un program statistic european, este puțin probabil ca obiectivele
stabilite să fie îndeplinite. Prin urmare, nu ar exista niciun cadru juridic
pentru producerea statisticilor europene și nu s‑ar asigura niciun
buget operațional. Utilizatorii de statistici (Direcțiile Generale
ale Comisiei, BCE, etc.) ar trebui să producă propriile statistici
sau să caute, pe cont propriu, alte surse de date statistice, într-o
manieră necoordonată și ineficientă, neexistând nicio
asigurare convenită de comun acord a calității statisticilor
europene. Fără un program statistic european, nu va exista niciun
buget pentru planificarea generală a producției statistice. Aceasta
ar contribui, de asemenea, la o creștere a sarcinii de răspuns pentru
persoanele fizice, gospodăriile populației, întreprinderi și
furnizorii instituționali de statistici ai SSE. Opțiunea 2: PSE pentru perioada
2013-2017 va fi o repetare a PSC pentru perioada 2008-2012 Această opțiune nu prevede nicio
schimbare în ceea ce privește statisticile care fac obiectul programului
statistic comunitar actual. Acesta ar putea fi considerat drept scenariul de
referință cu care pot fi comparate celelalte opțiuni.
Statisticile furnizate ar corespunde necesităților în materie de
politici din perioada 2008-2012 și nu ar lua în considerare noile
evoluții și necesități în materie de politici prioritare
ale Uniunii Europene, cum ar fi strategia Europa 2020 pentru o creștere
inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și
alte politici abordate în cadrul priorităților strategice ale
Comisiei pentru perioada 2010-2014. În plus, aceste statistici ar fi produse în
conformitate cu modelul „stovepipe”[9],
și anume fără să se profite de avantajele oferite de noua
metodă de producere a statisticilor europene care vizează
creșterea eficienței și îmbunătățirea
calității. Opțiunea 3: elaborarea unui nou
program statistic cincinal european Ar fi propus spre adoptare un nou program
statistic european, cu o durată de cinci ani, și anume din anul 2013
până în anul 2017. Cu această opțiune, statisticile europene vor
corespunde mai bine nevoilor utilizatorilor. Va exista o asigurare a
calității convenită de comun acord, iar producerea de statistici
va fi mai rentabilă ca urmare a noii metode de producție. Obiectivele
definite pentru PSE 2013-2017 vor fi în conformitate cu prioritățile
strategice ale Comisiei și vor aborda provocările cu care se va confrunta
Sistemul Statistic European în următorii ani. 2.3.4. Rezumatul riscurilor Riscurile legate de
opțiunea 1 sunt ridicate, întrucât în acest caz nu ar exista niciun cadru
juridic pentru producerea de statistici europene, astfel încât calitatea
și eficiența producției statistice nu ar fi asigurate. În aceste
cazuri, statisticile ar fi produse în mod necoordonat de producători
diferiți. Riscurile implicate de
opțiunea 2 sunt legate de faptul că statisticile furnizate ar
corespunde unor priorități de politică care, într-o anumită
măsură, nu ar mai fi de actualitate și ar fi produse în
conformitate cu metoda tradițională, și anume fără
să se profite de avantajele oferite de noua metodă de producere a
statisticilor europene care urmărește creșterea eficienței
și îmbunătățirea calității. Costurile determinate
de statisticile necorespunzătoare ar fi considerabile. În cele din urmă,
riscurile legate de opțiunea 3 sunt considerate a fi relativ scăzute
deoarece, în acest caz, statisticile europene ar fi produse în conformitate cu
cadrul juridic stabilit, și anume calitatea statisticilor și
eficiența metodei de producere a statisticilor ar fi asigurate, întrucât
statisticile europene ar fi elaborate, colectate și difuzate într-un mod
coordonat. 2.3.5. Opțiunea preferată Opțiunea 3 privind
un nou PSE cincinal pentru perioada 2003-2017 pare a fi cea mai bună
opțiune, având în vedere faptul că aceasta este singura opțiune
care ar asigura realizarea tuturor obiectivelor stabilite, și anume (i)
furnizarea de statistici de calitate, care să corespundă nevoilor
utilizatorilor în ceea ce privește sfera de acoperire, promptitudinea,
comparabilitatea și fiabilitatea; (ii) producerea de informații
statistice într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor și (iii)
reducerea sarcinii de răspuns și a sarcinii administrative a
respondenților. Prin urmare, aceasta este singura dintre cele trei
opțiuni care este în măsură să ofere un răspuns
satisfăcător la provocările cu care se confruntă Sistemul
Statistic European. Conform acestui
scenariu, următorul PSE va începe la 1 ianuarie 2013 și se va încheia
la 31 decembrie 2017. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII 3.1. Rezumatul
acțiunii propuse Propunerea instituie
programul statistic european pentru perioada 2013 – 2017. Programul
asigură cadrul necesar pentru elaborarea, producerea și difuzarea
statisticilor europene, principalele domenii și obiectivele
acțiunilor prevăzute pentru perioada de programare. 3.2 Temeiul
juridic Articolul 338 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene constituie temeiul juridic
al statisticilor europene. Hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, Parlamentul European și Consiliul
adoptă măsuri pentru elaborarea de statistici, atunci când este
necesar, privind rezultatele activităților Uniunii. Articolul respectiv
stabilește cerințele referitoare la elaborarea de statistici
europene, menționând că acestea trebuie să respecte standardele
de imparțialitate, fiabilitate, obiectivitate, independență
științifică, rentabilitate și confidențialitate
statistică. 3.3 Principiul
subsidiarității Principiul
subsidiarității se aplică în măsura în care propunerea nu
este de competența exclusivă a Uniunii Europene. Obiectivul acțiunii propuse și anume
elaborarea, producerea și difuzarea de statistici europene în cadrul PSE
pentru perioada 2013-2017, nu poate fi realizat în mod satisfăcător
de către statele membre și, prin urmare, este realizat mai eficient
la nivelul UE pe baza unui act juridic al Uniunii Europene, deoarece numai
Comisia poate coordona armonizarea necesară a informațiilor
statistice la nivel european în toate domeniile statistice care intră sub
incidența actului juridic în cauză, în timp ce colectarea datelor
poate fi realizată de statele membre. În consecință, Uniunea
Europeană poate adopta măsuri în conformitate cu principiul
subsidiarității enunțat la articolul 5 din tratat. 3.4 Principiul
proporționalității Propunerea respectă principiul
proporționalității din următorul motiv/următoarele
motive. În conformitate cu principiul
proporționalității, prezentul regulament se limitează la
cerințele minime pentru îndeplinirea obiectivului său și nu
depășește ceea ce este necesar în acest scop. Propunerea
stabilește obiective pentru perioada de cinci ani. Aceste obiective sunt definite
și planificate în detaliu în cadrul programelor de lucru statistice anuale
ale Comisiei, care sunt elaborate în strânsă cooperare cu statele membre
și se adoptă ținând cont de avizul Comitetului SSE. În plus, noi
cerințe statistice vor fi reglementate de o legislație
specifică, elaborată cu implicarea directă a statelor membre
încă din fazele incipiente. 3.5 Alegerea
instrumentelor Instrumentul propus: un
regulament. Alte mijloace nu ar fi adecvate din
următorul motiv /următoarele motive: Având în vedere obiectivele și
conținutul propunerii, un regulament este instrumentul cel mai adecvat. 4. IMPLICAȚII BUGETARE Suma totală care urmează să fie
suportată de bugetul UE este de 299,4 milioane EUR (în prețuri
curente) pe durata programului cu durata cuprinsă între 2013 și 2017,
din care 57,3 milioane EUR sunt acoperite de perioada de programare 2007-2013
și 242,1 milioane EUR sunt acoperite de perioada de programare 2014-2017. 5. ELEMENTE OPȚIONALE Clauza de reexaminare / revizuire /
caducitate Propunerea include o clauză de
reexaminare și o clauză de caducitate. Spațiul Economic European Regulamentul propus se referă la un
subiect cu relevanță pentru SEE și, prin urmare, este necesar
să fie extins la Spațiul Economic European. 2011/0459 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
ŞI AL CONSILIULUI privind programul statistic european pentru
perioada 2013-2017 (Text cu relevanță pentru SEE) PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 338 alineatul (1), având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, întrucât: (1)
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 223/2009
al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene[10], ar trebui instituit un
program statistic european multianual, oferind un cadru pentru finanțarea
acțiunilor UE. (2)
În temeiul regulamentului respectiv, programul
statistic european ar trebui să asigure cadrul necesar pentru elaborarea,
producerea și difuzarea statisticilor europene, principalele domenii
și obiectivele acțiunilor prevăzute pentru o perioadă de
maximum cinci ani. Acesta ar trebui să stabilească
prioritățile cu privire la necesitățile în materie de
informare pentru realizarea activităților Uniunii Europene.
Necesitățile respective ar trebui să fie comparate cu resursele
necesare la nivelul Uniunii și la nivel național pentru elaborarea
statisticilor cerute, precum și cu sarcina de răspuns și
costurile asociate ale respondenților. (3)
Elaborarea, producerea și difuzarea
statisticilor europene în cadrul legislativ al programului multianual ar trebui
să fie realizate prin intermediul cooperării strânse și
coordonate în cadrul sistemului statistic european între autoritatea
statistică a Uniunii Europene, care este Comisia (Eurostat), pe de o parte,
și institutele naționale de statistică și alte
autorități naționale[11],
pe de altă parte. (4)
Statisticile elaborate, produse și difuzate în
cadrul acestui program ar trebui să contribuie la punerea în aplicare a
politicilor Uniunii Europene, după cum se reflectă în Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, în Strategia Europa 2020 pentru o
creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii[12] și în alte politici
abordate în cadrul priorităților strategice ale Comisiei pentru
perioada 2010-2014 (și anume guvernanța economică
consolidată și integrată, schimbările climatice, reforma
politicii agricole, creșterea economică și coeziunea socială,
Europa cetățenilor și globalizarea[13]) și ar trebui să fie
sprijinite prin intermediul acțiunilor finanțate în cadrul acestui
program, prin care Uniunea Europeană poate oferi o valoare
adăugată clară. (5)
În ultimii ani, sistemul statistic european s-a confruntat
cu o serie de provocări. ·
În primul rând, nevoia de statistici europene a
fost în continuă creștere, iar această tendință este
puțin probabil să se schimbe în viitor. ·
În al doilea rând, natura statisticilor s-a
schimbat — deciziile bazate pe dovezi necesită statistici care
răspund unor criterii exigente în materie de calitate legate de scopurile
specifice pe care acestea le îndeplinesc și este nevoie, din ce în ce mai
mult, de statistici multidimensionale complexe care susțin domenii de
politică eterogene. ·
În al treilea rând, ca urmare a apariției unor
noi actori pe piața informațională, inclusiv cei care
furnizează informații aproape în timp real, prioritatea viitoare
pentru SSE este calitatea deosebit de ridicată și - în ceea ce
privește statisticile pe termen scurt - mai ales actualitatea. ·
În al patrulea rând, constrângerile bugetare, atât
la nivel național, cât și la nivel european, precum și
necesitatea de a reduce și mai mult sarcina statistică a
întreprinderilor și cetățenilor fac situația și mai
dificilă. Comunicare a Comisiei către Parlamentul
European și Consiliu privind metoda de producere a statisticilor UE: o
viziune pentru decada următoare[14]
și strategia SSE pentru punerea în aplicare a acesteia[15] abordează toate aceste
provocări, vizând revizuirea modalităților de lucru în cadrul
SSE, în scopul de a-i spori eficiența și flexibilitatea. Punerea în
aplicare a prezentei comunicări constituie elementul central al
programului statistic european. (6)
Pentru a corela mai bine resursele limitate ale producătorilor
naționali și europeni disponibile pentru producerea de statistici
europene cu creșterea necesităților în materie de statistici,
pregătirea programelor de lucru statistice anuale ale Comisiei, care
descriu în detaliu acest program multianual, ar trebui să includă o
revizuire aprofundată a priorităților statistice care va reduce
cerințele mai puțin importante și va simplifica procesele
existente, menținând, în același timp, standardele de înaltă
calitate ale statisticilor oficiale. Ar trebui să fie luată în
considerare, de asemenea, sarcina respondenților, indiferent dacă
aceștia sunt întreprinderi, instituții guvernamentale centrale,
regionale sau locale, gospodării ale populației sau persoane fizice. (7)
În acest context, ar trebui să se realizeze o partajare
rezonabilă a sarcinii financiare între bugetul Uniunii Europene și
bugetele statelor membre. În plus față de alocarea financiară
stabilită prin prezentul regulament, institutele naționale de
statistică și alte autorități naționale ar trebui,
prin urmare, să beneficieze de finanțare adecvată la nivel
național pentru punerea în aplicare a acțiunilor statistice
individuale stabilite pentru punerea în aplicare a acestui program. (8)
La elaborarea, producerea și difuzarea de
statistici europene în temeiul prezentului regulament, autoritățile
statistice naționale și europene ar trebui să respecte
principiile prevăzute în Codul de bune practici al statisticilor europene,
anexat la Recomandarea Comisiei din 25 mai 2005 privind independența,
integritatea și responsabilitatea autorităților statistice
naționale și comunitare și în Comunicarea Comisiei către
Parlamentul European și Consiliu din 15 aprilie 2011 privind managementul
fiabil al calității pentru statisticile europene[16]. (9)
În conformitate cu articolul 15 din Regulamentul
(CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind
statisticile europene, ar trebui să se creeze o structură
financiară corespunzătoare pentru a sprijini rețelele de
colaborare. (10)
Ar trebui să se prevadă deschiderea
programului și pentru participarea țărilor Asociației
Europene a Liberului Schimb care participă la Spațiul Economic
European (denumite în continuare „țările AELS/SEE”). De asemenea, ar
trebui să se prevadă deschiderea programului pentru participarea
altor țări, în special a țărilor învecinate cu Uniunea
Europeană și a țărilor care depun cereri de aderare, care
sunt țări candidate sau în curs de aderare la Uniunea Europeană. (11)
În contextul punerii în aplicare a programului, ar
trebui încurajată, după caz, cooperarea cu țările
terțe care nu participă la program, ținând cont de acordurile
relevante dintre țările respective și Uniune. (12)
Pentru a putea fi considerate drept decizii de
finanțare în conformitate cu articolul [] din Regulamentul […] privind
normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii Europene [noul
regulament financiar], programele de lucru anuale adoptate de Comisie pentru
punerea în aplicare a programului trebuie să stabilească obiectivele
urmărite, rezultatele preconizate, metodele de punere în aplicare și
suma totală aferentă acestora. Acestea ar trebui, de asemenea,
să conțină o descriere a acțiunilor care urmează
să fie finanțate, o indicație privind suma alocată
fiecărei acțiuni și un calendar orientativ al punerii în
aplicare. Acestea includ, în cazul granturilor, prioritățile,
criteriile esențiale de evaluare și rata maximă de
cofinanțare. (13)
Întrucât obiectivul prezentului regulament,
respectiv instituirea Programului statistic european pentru perioada 2013-2017,
nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre
și, în consecință, poate fi mai bine realizat la nivelul UE,
Uniunea Europeană poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul
subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din tratat. În
conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum
prevede articolul menționat anterior, prezentul regulament nu
depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui
obiectiv. (14)
S-a efectuat o evaluare ex ante, în
conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, pentru a axa programul
instituit prin prezentul regulament pe nevoia de eficacitate în atingerea
obiectivelor și pentru a integra constrângerile bugetare începând cu etapa
de elaborare a programului. Valoarea și impactul măsurilor luate în
temeiul programului ar trebui să fie monitorizate și evaluate
periodic, inclusiv de evaluatori externi independenți. În scopul
evaluării programului au fost formulate obiective cuantificabile și
au fost elaborați indicatori. (15)
Prezentul regulament stabilește, pentru
întreaga durată a programului, o alocație financiară care
constituie referința principală pentru autoritatea bugetară, în
sensul punctului 37 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre
Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară
și buna gestiune financiară[17],
în cadrul procedurii bugetare anuale. (16)
Interesele financiare ale Uniunii Europene ar
trebui să fie protejate prin măsuri proporționale pe parcursul
întregului ciclu de cheltuieli, inclusiv prevenirea, detectarea și
cercetarea neregulilor, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod
necuvenit sau utilizate incorect și, după caz,
penalitățile. (17)
În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 223/2009,
proiectul de program statistic european a fost transmis spre examinare
prealabilă Comitetului Sistemului Statistic European, Comitetului
consultativ european pentru statistică, instituit prin Decizia
nr. 234/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului[18] și Comitetului pentru
statistici monetare, financiare și referitoare la balanțe de
plăți, instituit prin Decizia 2006/856/CE[19], ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 Instituirea
programului statistic european Se instituie programul statistic european
pentru perioada 2013-2017 (denumit în continuare „programul”). Articolul 2 Valoarea
adăugată Programul reprezintă valoarea
adăugată a garantării axării statisticilor europene pe
informațiile necesare în vederea elaborării, punerii în aplicare,
monitorizării și evaluării politicilor Uniunii. În plus, acesta
contribuie la utilizarea eficace a resurselor prin sprijinirea acțiunilor
care asigură o contribuție esențială la elaborarea,
producerea și difuzarea de informații statistice armonizate,
comparabile și fiabile. Articolul 3 Sfera
de aplicare 1.
Prezentul regulament prevede cadrul de programare
pentru elaborarea, producerea și difuzarea statisticilor europene,
principalele domenii și obiectivele acțiunilor prevăzute în
perioada cuprinsă între 2013 și 2017, în conformitate cu articolele
13 și 14 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European
și al Consiliului privind statisticile europene. 2.
Programul nu acoperă măsurile
prevăzute de programul pentru modernizarea statisticilor europene
referitoare la întreprinderi și comerț[20] (denumit în continuare
„Programul MEETS”) până la sfârșitul programului MEETS la 31
decembrie 2013, dar include obiective în domeniul statisticilor referitoare la
întreprinderi și comerț care urmează să fie puse în
aplicare începând din 2014 până în 2017. Articolul 4 Obiectivele 3.
Obiectivul general al programului este ca Sistemul
Statistic European să devină cel mai important furnizor de statistici
de înaltă calitate din Europa. 4.
Următoarele obiective specifice vor fi
urmărite în toate acțiunile statistice efectuate în scopul punerii în
aplicare a acestui program: ·
obiectivul 1: furnizarea de informații
statistice de calitate în sprijinul elaborării, monitorizării și
evaluării politicilor Uniunii Europene și care reflectă în mod
corespunzător prioritățile; ·
obiectivul 2: punerea în aplicare a unor noi metode
de producere a statisticilor europene care vizează creșterea
eficienței și îmbunătățirea calității; ·
obiectivul 3: consolidarea parteneriatului în
cadrul sistemului statistic european, precum și în afara acestuia, pentru
a spori productivitatea și rolul său conducător la nivel mondial
în domeniul statisticilor oficiale. 5.
Obiectivele menționate la prezentul articol
sunt specificate în anexă împreună cu indicatorii utilizați
pentru monitorizarea punerii în aplicare a programului. În conformitate cu
Regulamentul (CE) nr. 223/2009, acestea fac obiectul unor planificări
anuale detaliate, care vor include un mecanism de stabilire a
priorităților ca parte integrantă a procesului. Acestea vor fi
realizate printr-o cooperare strânsă și coordonată în cadrul
Sistemului Statistic European, care este asigurată de parteneriatul între
autoritatea statistică a Uniunii și institutele naționale de
statistică și alte autorități naționale. Articolul 5 Guvernanța
statistică și calitatea Programul este pus în aplicare în conformitate cu principiile Codului
de bune practici al statisticilor europene, în vederea elaborării și
a difuzării de statistici europene armonizate de înaltă calitate
și în scopul asigurării unei funcționări adecvate a
Sistemului Statistic European în ansamblu. Se iau măsuri adecvate pentru a
asigura o bună coordonare și stabilirea eficace de
priorități în cadrul SSE pentru a contribui la reducerea sarcinii
administrative a respondenților statistici. Autoritățile
naționale și autoritatea statistică a Uniunii Europene se asigură
că statisticile europene sunt în conformitate cu normele europene privind
calitatea și răspund nevoilor utilizatorilor instituționali din
Uniunea Europeană, ale guvernelor, autorităților regionale,
institutelor de cercetare, organizațiilor societății civile,
întreprinderilor și publicului. Articolul 6 Finanțarea 1.
Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a
acestui program este fixat la 299,4 milioane EUR, incluzând 57,3 milioane EUR
pentru perioada de programare 2007‑2013 și 242,1 milioane EUR pentru
perioada de programare 2014‑2017. 2.
Comisia pune în aplicare sprijinul financiar din
partea Uniunii în conformitate cu Regulamentul XX/2012 privind regulamentul
financiar aplicabil bugetului general al Uniunii Europene. 3.
În plus față de pachetul financiar
stabilit prin prezentul regulament, acțiunile statistice individuale
adoptate pentru punerea în aplicare a acestui program, în special prin acordul
dintre institutele naționale de statistică și alte
autorități naționale și Comisie (Eurostat), primesc o finanțare
adecvată la nivel național. Articolul 7 Asistența
administrativă și tehnică Alocația financiară pentru program poate acoperi, de
asemenea, cheltuielile legate de activitățile de pregătire,
monitorizare, control, audit și evaluare, care sunt necesare pentru
gestionarea programului și îndeplinirea obiectivelor acestuia; în special
studii, reuniuni ale experților, cheltuieli legate de rambursările
către experții statistici, acțiunile de informare și
comunicare, cheltuieli legate de rețelele IT privind schimbul de
informații și prelucrarea acestora, împreună cu toate celelalte
cheltuieli de asistență tehnică și administrativă
efectuate de Comisie pentru gestionarea programului. Articolul 8 Programe
de lucru anuale Pentru a pune în aplicare programul, Comisia adoptă programe de
lucru anuale care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 17 din
Regulamentul (CE) nr. 223/2009 și stabilesc obiectivele urmărite
și rezultatele preconizate. Articolul 9 Forme
de intervenție Contribuțiile financiare din partea Uniunii pot lua forma
granturilor sau a contractelor de achiziții publice sau a oricăror
alte intervenții necesare pentru realizarea obiectivelor menționate
la articolul 2. Articolul 10 Acțiuni
eligibile 1.
Contribuția financiară din partea Uniunii
trebuie să susțină acțiuni pentru elaborarea, producerea
și difuzarea de statistici europene, necesare pentru realizarea
obiectivelor menționate la articolul 3. Ar trebui să se acorde
prioritate acțiunilor cu valoare adăugată ridicată pentru
Uniunea Europeană, în conformitate cu articolul 2. 2.
Contribuția financiară necesară
pentru a sprijini rețelele de colaborare în conformitate cu articolul 15
din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 poate fi acordată sub formă de
granturi pentru acțiuni și poate acoperi până la 95% din
costurile eligibile. 3.
După caz, granturi de funcționare pot fi
acordate pentru activitatea organizațiilor menționate la articolul 11
alineatul (3), fără a depăși 50% din costurile eligibile. 4.
Ca o contribuție la cheltuielile suportate de
statele membre în punerea în aplicare a acțiunilor bazate pe anchete, se
poate plăti o sumă forfetară pentru fiecare set de date pentru
care rezultatele complete ale anchetei sunt înaintate Comisiei, până la un
prag maxim definit pentru fiecare anchetă. Sumele sunt definite de Comisie
în funcție de complexitatea anchetei. Articolul 11 Beneficiarii
eligibili pentru granturi 1.
În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din
Regulamentul (CE) nr. 223/2009, se pot acorda, fără cerere de
propuneri, granturi beneficiarilor identificați în articolul respectiv. 2.
Rețelele de colaborare pot implica
beneficiarii menționați la alineatul (1) și alte organisme,
fără cereri de propuneri, în conformitate cu regulamentul financiar. 3.
Granturile de funcționare menționate la
articolul 10 alineatul (3) pot fi acordate organizațiilor care îndeplinesc
criteriile următoare: (a)
sunt organizații non-profit, fără
conflicte de interese de natură industrială, comercială, de
afaceri sau de altă natură și au drept obiective și
activități principale promovarea și sprijinirea punerii în
aplicare a Codului de bune practici al statisticilor europene și punerea
în aplicare a noilor metode de producere a statisticilor europene care au drept
scop îmbunătățirea eficienței și sporirea calității
la nivel european; (b)
au furnizat Comisiei date satisfăcătoare
privind componența lor, regulamentul intern și sursele de
finanțare. Articolul 12 Protejarea
intereselor financiare ale Uniunii 1.
La punerea în aplicare a acțiunilor
finanțate în temeiul prezentului regulament, Comisia ia măsurile
corespunzătoare pentru a se garanta protejarea intereselor financiare ale
Uniunii Europene prin aplicarea de măsuri preventive împotriva fraudei,
corupției și a oricăror alte activități ilegale, prin
controale eficace și, în cazul în care se constată nereguli, prin
recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit, precum și, dacă
este necesar, prin sancțiuni eficace, proporționale și
disuasive. 2.
Comisia sau reprezentanții acesteia și
Curtea de Conturi au competențe de audit, pe baza documentelor și
controalelor la fața locului, asupra tuturor beneficiarilor de granturi,
al contractanților și subcontractanților care au primit fonduri
în temeiul prezentului regulament. Oficiului European de Luptă Antifraudă
(OLAF) poate efectua inspecții la fața locului și la sediul
operatorilor economici care beneficiază direct sau indirect de o astfel de
finanțare în conformitate cu procedurile stabilite în Regulamentul 2185/96
cu scopul de a stabili dacă a avut loc o fraudă, corupție sau
orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor
financiare ale Uniunii Europene în legătură cu un acord de grant sau
o decizie de acordare a unui grant sau un contract finanțat în temeiul
prezentului regulament. Fără a se aduce atingere primelor
două paragrafe, acordurile de cooperare cu țări terțe
și cu organizații internaționale, precum și acordurile de
grant, deciziile de acordare a granturilor și contractele rezultate din
punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie să împuternicească
în mod expres Comisia, Curtea de Conturi și OLAF să efectueze astfel
de audituri, controale și inspecții la fața locului. Articolul 13 Participarea
țărilor terțe la program Participarea la programul statistic european
este deschisă pentru: (a)
țările AELS/SEE, în conformitate cu
condițiile stabilite în Acordul SEE; (b)
țările cărora li se aplică
politica europeană de vecinătate, țările care au depus o
cerere de aderare, care sunt candidate sau în curs de aderare la Uniunea
Europeană și țările din Balcanii de Vest incluse în
procesul de stabilizare și de asociere, în conformitate cu condițiile
prevăzute în acordurile bilaterale sau multilaterale în cauză
încheiate cu aceste țări, prin care se stabilesc principiile generale
de participare la programele Uniunii Europene. Articolul 14 Rapoarte 1.
Comisia, după consultarea Comitetului
Sistemului Statistic European, prezintă Parlamentului European și
Consiliului, nu mai târziu de iunie 2015, un raport de activitate intermediar. 2.
Până la sfârșitul anului 2018, Comisia,
după consultarea Comitetului Sistemului Statistic European, prezintă
Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare final privind
punerea în aplicare a programului. Articolul 15 Prezentul regulament intră în vigoare în
ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Adoptat la […], Pentru Parlamentul European, Pentru
Consiliu, Președintele Președintele ANEXĂ Infrastructura statistică și obiectivele
programului statistic european pentru perioada 2013-2017 Introducere Punerea în aplicare a
politicilor UE necesită informații statistice comparabile și
fiabile cu privire la situația socială, economică și de
mediu din UE, precum și componentele sale la nivel național și
regional. Statisticile europene sunt, de asemenea, indispensabile pentru ca
Europa să fie înțeleasă de publicul larg și pentru ca
cetățenii să participe la procesul democratic și la
dezbaterile despre prezentul și viitorul UE. Programul statistic european asigură
cadrul legislativ în vederea elaborării, producerii și difuzării
statisticilor europene în perioada 2013-2017. Statisticile europene sunt elaborate, produse
și difuzate în conformitate cu cadrul legislativ respectiv, prin
intermediul cooperării strânse și coordonate în cadrul Sistemului
Statistic European. Statisticile elaborate, produse și
difuzate în cadrul programului contribuie la punerea în aplicare a politicilor
UE, astfel cum se reflectă în Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, în strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă,
durabilă și favorabilă incluziunii și în inițiativele
sale emblematice, precum și în alte politici abordate în cadrul
priorităților strategice ale Comisiei. Dat fiind faptul că PSE pentru perioada
2013-2017 este un program multianual care acoperă o perioadă de cinci
ani și că Sistemul Statistic European are drept obiectiv de a deveni
și de a rămâne, în continuare, un actor cheie în domeniul statistic,
PSE 2013-2017 este ambițios în ceea ce privește sfera de aplicare
și obiectivele sale, dar punerea în aplicare a programului va urma o
abordare bazată pe etape. Infrastructura statistică PSE va stabili o infrastructură a informațiilor statistice.
Această infrastructură trebuie să fie pregătită pentru
utilizarea intensivă și la scară largă a unor diverse
aplicații. Elaborarea politicilor conduce deciziile privind producerea de
statistici europene, dar aceste statistici ar trebui să fie, de asemenea,
puse la dispoziția altor factori de decizie, cercetători,
întreprinderi și cetățenii europeni în general, întrucât acestea
sunt un bun public și sunt plătite de către cetățeni
și întreprinderi, care ar trebui să beneficieze, de asemenea, de
serviciile furnizate. Pentru ca infrastructura să îndeplinească acest
rol, aceasta trebuie să fie proiectată în conformitate cu un cadru conceptual
solid, care, pe de o parte, să garanteze adecvarea pentru o varietate de
scopuri și, pe de altă parte, să permită adaptarea
flexibilă la evoluția nevoilor utilizatorilor în anii următori. Infrastructura informațiilor statistice este prezentată mai
jos: INFRASTRUCTURA INFORMAȚIILOR STATISTICE Legendă Date: informații colectate de
autoritățile statistice, prin intermediul activităților
statistice tradiționale (anchete prin sondaj, recensăminte,
etc.)/date din alte surse, reutilizate în scopuri statistice. Aceste informații
sunt adaptate pentru a servi necesităților unor domenii de
politică specifice, de exemplu piața forței de muncă,
migrația sau agricultura. Termenul include, de
asemenea, datele colectate în scopuri administrative, dar care sunt utilizate
de autoritățile statistice în scopuri statistice (denumite, de
obicei, date provenite din surse administrative). Sisteme de
contabilitate: conturi coerente și integrate, bilanțuri și
tabele bazate pe un set de reguli convenite la nivel internațional. Un
cadru contabil asigură un grad ridicat de coerență și
comparabilitate; datele statistice pot fi elaborate și prezentate într-un
format care este conceput în scopul analizei și al elaborării
politicilor. Indicatori: un
indicator reprezintă o măsurare sintetică referitoare la o
temă sau un fenomen de importanță majoră și care
rezultă dintr-o serie de fapte constatate. Indicatorii pot fi
utilizați pentru a detecta pozițiile relative sau a indica
schimbări pozitive sau negative. Indicatorii sunt utilizați, de
obicei, în mod direct în politicile UE și cele globale. În domeniile
politice strategice, indicatorii sunt importanți pentru stabilirea
obiectivelor și monitorizarea realizării acestora. În cadrul acestui sistem global, PSE va
continua să facă distincție între trei grupuri de
informații statistice: întreprinderi; Europa cetățenilor;
și statisticile geospațiale, de mediu, agricole și alte
statistici sectoriale. Politicile UE și politicile globale
relevante sunt instrumentele care specifică
cerințele statistice la care PSE va răspunde prin revizuirea
structurii și a proceselor de producție corespunzătoare. Prin
urmare, fiecare politică UE și fiecare politică globală se
reflectă în diferite componente ale infrastructurii statistice și
beneficiază de activități specifice în cadrul PSE.
Necesitățile noilor politici identificate în anii următori vor
fi acoperite prin stabilirea unor noi modalități de obținere a
indicatorilor/conturilor pe baza informațiilor statistice produse în cei
trei piloni. INFORMAȚII
STATISTICE – STRUCTURA ȘI DINAMICA Obiectivele Obiectivul general al programului este ca
Sistemul Statistic European să devină cel mai important furnizor de
statistici de înaltă calitate din Europa, acest obiectiv urmând a fi
realizat prin intermediul următoarelor obiective specifice: ·
obiectivul 1: furnizarea de informații
statistice de calitate în sprijinul elaborării, monitorizării și
evaluării politicilor Uniunii Europene, care reflectă în mod
corespunzător prioritățile; ·
obiectivul 2: punerea în aplicare a unor noi metode
de producere a statisticilor europene care vizează creșterea
eficienței și îmbunătățirea calității; ·
obiectivul 3: consolidarea parteneriatului în
cadrul sistemului statistic european, precum și în afara acestuia, pentru
a spori productivitatea și rolul său conducător la nivel mondial
în domeniul statisticilor oficiale. Aceste obiective specifice sunt
împărțite în diferite domenii prioritare, care sunt descrise mai jos.
Obiectivul 1 este reglementat prin „I. Producția statistică”,
obiectivul 2, prin „II. Metode de producere a statisticilor UE” și
obiectivul 3 prin „III. Parteneriat”. I. PRODUCȚIA STATISTICĂ INDICATORI 1.1. EUROPA 2020 Aprobarea
strategiei Europa 2020 pentru o „creștere inteligentă, durabilă
și favorabilă incluziunii” de către Consiliul European din iunie
2010 a contribuit în mare măsură la modelarea agendei strategice
pentru Uniunea Europeană și a politicilor naționale din anii
următori. Această agendă stabilește o serie de obiective
principale și inițiative emblematice pentru care SSE trebuie să
furnizeze indicatori statistici în mai multe domenii (de exemplu,
îmbunătățirea condițiilor pentru inovare, cercetare și
dezvoltare, promovarea ocupării forței de muncă, realizarea
obiectivelor UE privind energia și schimbările climatice, utilizarea
eficientă a resurselor, îmbunătățirea nivelului de
educație, inclusiv mobilitatea în scop educațional, îmbătrânirea
activă și în condiții bune de sănătate, precum și
promovarea incluziunii sociale prin reducerea sărăciei). Obiectiv: Furnizarea de
informații statistice de calitate pentru a monitoriza punerea în aplicare
a politicii strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă,
durabilă și favorabilă incluziunii. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
indicatori de obiectiv principali actualizați
pentru Europa în 2020 (în domeniul ocupării forței de muncă,
cercetării și dezvoltării, inovării,
energiei/schimbărilor climatice, educației, mediului, protecției
sociale și al incluziunii sociale) disponibili pe site-ul internet al
Eurostat; ·
statistici disponibile pentru a sprijini
monitorizarea punerii în aplicare a inițiativelor emblematice Europa 2020;
·
punerea la dispoziție a unor indicatori
suplimentari ca o contribuție la evaluările ex ante și
ex post ale politicilor economice, sociale și de mediu ale Uniunii
Europene. 1.2. GUVERNANȚĂ
ECONOMICĂ Criza și tensiunile de pe piețele
financiare au subliniat necesitatea consolidării guvernanței
economice a Uniunii. Măsurile decisive necesare în guvernanța și
coordonarea economică au fost deja luate de UE, dintre care unele vor avea
implicații statistice majore în plus față de
activitățile statistice în curs. Obiectiv: Elaborarea de noi informații statistice
și consolidarea informațiilor statistice existente relevante pentru
factorii de decizie ai UE și publicul larg în ceea ce privește
guvernanța economică consolidată și integrată a UE
și ciclul de supraveghere care integrează Pactul de stabilitate
și creștere și politica economică. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
date statistice privind dezechilibrele
macroeconomice și analizele care stau la baza acestor date; ·
date statistice pentru consolidarea pactului de
stabilitate și creștere; ·
un set de indicatori pentru măsurarea
competitivității dezvoltate și produse; ·
un management solid al calității pus în
aplicare în cadrul lanțului de producție, care să includă
și datele privind finanțele publice din amonte și fluxurile de
lucru aferente în statele membre. Obiectiv: Furnizarea către factorii de decizie
europeni a unor statistici și indicatori fiabili pentru scopuri
administrative și de reglementare și pentru monitorizarea
angajamentelor de politică specifice ale UE. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
definirea și convenirea de comun acord cu
utilizatorii a domeniului de aplicare a statisticilor pentru scopuri
administrative și de reglementare, inclusiv monitorizarea statisticilor
privind resursele proprii VNB și TVA, fondurile structurale, precum
și cerințele privind remunerațiile și pensiile, precum
și calculele privind indemnizațiile aferente delegațiilor
bienale efectuate în conformitate cu Statutul funcționarilor UE; ·
definirea, punerea în aplicare și explicarea
unui cadru solid privind managementul calității pentru acești
indicatori. 1.3 GLOBALIZAREA
ECONOMICĂ Efectele crizei financiare, creșterea
fluxurilor transfrontaliere și fragmentarea proceselor de producție
au subliniat necesitatea unui cadru mai coerent și a unei mai bune
măsurări a producției globalizate. Obiectiv: Îmbunătățirea
indicatorilor și informațiilor statistice disponibile privind
globalizarea economică și lanțurile de valoare economică
adăugată mondiale pentru factorii de decizie ai UE și publicul
larg. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
actualizarea indicatorilor existenți și
elaborarea de noi indicatori privind globalizarea economică și
lanțurile de valoare economică adăugată mondiale, inclusiv
fluxurile și dependența de resursele naturale, acești indicatori
fiind disponibili pe site-ul internet al Eurostat; ·
analizarea lanțurilor valorice globale,
eventual prin intermediul unor tabele intrări/ieșiri și a statisticilor
privind comerțul exterior și privind întreprinderile, inclusiv
legăturile dintre microdate. CADRELE CONTABILE Comunicarea Comisiei „Dincolo de PIB” și
publicarea raportului Stiglitz-Sen-Fitoussi au dat un nou avânt provocării
principale pentru sistemul statistic, și anume modul de a obține
statistici mai bune în materie de probleme transversale și statistici
sociale mai bine integrate pentru a descrie fenomene complexe de natură
socială, de mediu și economice dincolo de măsurările
tradiționale ale producției economice. Sistemul european de conturi
(SEC) oferă un cadru integrat și coerent pentru toate statisticile
economice, care ar trebui să fie completat cu alți indicatori pentru
a oferi informații mai cuprinzătoare pentru elaborarea de politici și
pentru luarea deciziilor. 2.1 PERFORMANȚA ÎN DOMENIUL ECONOMIC ȘI ÎN
DOMENIUL SOCIAL Criza economică a accentuat nevoia de a
dispune de un set de indicatori macroeconomici de calitate pentru a
înțelege și analiza mai bine fluctuațiile economice și,
prin urmare, a facilita procesul decizional. Producția din ce în ce mai
globalizată determină necesitatea de a elabora un cadru coerent care
să faciliteze interpretarea și integrarea statisticilor din diferite
domenii. Obiectiv: Suplimentarea
măsurării performanțelor economice prin dimensiuni diferite ale
globalizării, calității vieții; durabilității
mediului, sănătății, bunăstării și coeziunii
sociale. Elaborarea unui cadru pentru analiza producției globalizate. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
indicatori privind distribuția
venitului/consumului gospodăriilor produși [prin concilierea
agregatelor din conturile naționale (CN) cu datele provenite din anchetele
privind gospodăriile]; ·
punerea în aplicare și elaborarea de conturi
naționale anuale, trimestriale și regionale în conformitate cu ESA
1995/2010; ·
elaborarea de statistici privind prețurile
prompte și de calitate, în special a indicilor armonizați ai
prețurilor de consum; ·
elaborarea de conturile satelit pentru cel
puțin două noi domenii (de exemplu, cercetarea și dezvoltarea,
sănătatea, conturile sociale); ·
crearea unei baze de date pentru măsurarea
creșterii și productivității; ·
elaborarea unui cadru conceptual pentru analiza
producției globalizate. Obiectiv: Furnizarea
principalilor indicatori macroeconomici și sociali și a principalilor
indicatori economici europeni (PIEE) sub forma unui set coerent de indicatori
care să răspundă cerințelor în materie de date statistice
la nivelul UE și la nivel mondial, și ajustarea PIEE pentru a face
față evoluției nevoilor utilizatorilor. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
dezvoltarea coordonată de tablouri de bord
pentru principalii indicatori macroeconomici, sociali și privind
dezvoltarea durabilă; ·
o metodologie armonizată pentru principalii
indicatori macroeconomici și sociali și pentru PIEE; ·
sporirea gradului de comparabilitate
internațională a indicatorilor; ·
ameliorarea instrumentelor necesare pentru a
facilita interpretarea și comunicarea indicatorilor; ·
armonizarea statisticilor privind locuințele
și a statisticilor asociate disponibile pentru toate statele membre. 2.2 SUSTENABILITATEA
MEDIULUI Protejarea, conservarea și ameliorarea
mediului înconjurător pentru generațiile actuale și viitoare,
precum și combaterea efectelor schimbărilor climatice, se află
printre primele priorități de pe agenda europeană și
constituie unul dintre obiectivele tratatelor UE. Politici eficace în aceste
domenii necesită informații statistice din diferite domenii. Obiectiv: Furnizarea de conturi
de mediu și de statistici legate de schimbările climatice,
ținând seama de evoluțiile internaționale în acest domeniu. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
un sistem coerent de conturi de mediu elaborat sub
forma unor „conturi satelit” ale principalelor conturi naționale,
furnizând informații cu privire la emisiile atmosferice, consumul de
energie, fluxurile și rezervele de resurse materiale naturale și de
apă, comerțul cu materii prime de bază și materii prime pe
cale de epuizare, taxele de mediu și cheltuielile cu protecția
mediului, incluzând, eventual, creșterea economică
durabilă/achizițiile publice în acest domeniu; ·
actualizarea, dezvoltarea, producerea și
diseminarea de indicatori care să evidențieze presiunile secundare,
impactul schimbărilor climatice, inclusiv în ceea ce privește sănătatea,
punctele slabe și adaptarea la progrese. DATE 3.1 ÎNTREPRINDERI Întreprinderile europene sunt vizate de multe
dintre politicile UE. În plus, acestea sunt responsabile pentru furnizarea de
date de bază. În consecință, există o cerere foarte puternică
de statistici privind întreprinderile, în general, pentru a sprijini procesul
decizional, dar și pentru a ajuta cetățenii europeni și
întreprinderile să înțeleagă impactul acestor politici,
făcând diferență între întreprinderile mari, întreprinderile de
dimensiune intermediară (mid-caps) și IMM-uri, pentru care
există o nevoie din ce în ce mai mare de statistici detaliate și
armonizate. În același timp, este nevoie să se reducă sarcina
administrativă și de raportare. Obiectiv: Sporirea
eficienței și eficacității proceselor de producție.
Furnizarea de statistici de calitate referitoare la domeniile cheie în care
întreprinderile sunt centrul de interes, precum statisticile comerciale,
indicatorii pe termen scurt, investițiile întreprinderilor în capital uman
și competențe, tranzacțiile internaționale, globalizare,
monitorizarea pieței unice, cercetarea, dezvoltarea, inovarea și
turismul. Trebuie acordată o atenție specială
disponibilității datelor în sectoarele industriale sau de servicii
care prezintă o valoare adăugată ridicată. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
reutilizarea datelor disponibile în sistemul
statistic sau în societate, și producerea de infrastructuri și
instrumente comune; ·
furnizarea anuală și infra-anuală de
informații statistice și indicatori statistici privind
întreprinderile; ·
furnizarea de informații statistice care
să descrie poziționarea Europei în lume și relațiile UE cu
restul lumii; ·
furnizarea de informații statistice pentru
analiza lanțurilor globale de valori și dezvoltarea registrului
Eurogrup drept bază pentru colectarea informațiilor trans‑sectoriale
privind globalizarea; ·
reechilibrarea comerțului cu mărfuri
și a comerțului cu servicii, îmbunătățind gradul de
disponibilitate a datelor privind serviciile, precum și acțiunile menite
să reechilibreze informațiile statistice privind serviciile și
produsele; ·
crearea de instrumente de monitorizare a
pieței unice, cum ar fi instrumentul de monitorizare a prețurilor
alimentelor și indicatorii aferenți; ·
furnizarea de statistici de calitate în
domenii-cheie privind performanța în materie de inovare și cercetare
și dezvoltare prin utilizarea extinsă a registrelor de brevete
și prin extinderea cercetării și a utilizării statistice de
microdate individuale; ·
furnizarea de statistici de calitate privind
cererea și oferta în domeniul turismului prin intermediul optimizării
colectării datelor și printr-o mai bună integrare a datelor din
domeniul turismului cu date din alte domenii; ·
raționalizarea colectării datelor privind
formarea profesională continuă (FPC) în întreprinderi. 3.2 EUROPA
CETĂȚENILOR Cetățenii europeni se află în
centrul multor politici UE. În consecință, există o cerere
foarte puternică de statistici sociale, în general, pentru a sprijini
procesul decizional, dar și pentru a ajuta cetățenii europeni
și întreprinderile să înțeleagă impactul acestor politici
asupra vieții lor. Obiectiv: Furnizarea de
statistici de calitate privind domeniile-cheie ale politicii sociale în cadrul
cărora cetățenii reprezintă centrul de interes, cum ar fi
coeziunea socială, sărăcia, provocările demografice
(populația în vârstă și migrația, în special), piața
muncii, educația și formarea profesională, inclusiv mobilitatea
în scop educațional a tinerilor, cultura, activitatea fizică,
calitatea vieții, sănătatea, handicapul, consumul, libera
circulație și piața unică, mobilitatea tinerilor,
inovația tehnologică și stilurile de viață noi. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
punerea în funcțiune a unei infrastructuri de
bază consolidate pentru statisticile sociale europene, inclusiv a unei
serii de colecții de date din anchete și din baze de date
administrative; ·
modernizarea anchetei privind forța de
muncă (ancheta „LFS”) și a anchetei privind venitul și
condițiile de viață (ancheta „SILC”), în acest context fiind
revizuite aspectele privind conținutul, proiectarea și colectarea
datelor (în special modul de colectare a datelor) pentru toate anchetele
sociale, în special LFS și SILC; ·
furnizarea de statistici în materie de
educație și formare profesională, inclusiv raționalizarea
și modernizarea anchetei privind educația adulților (ancheta
„AES”) în module regulate care să corespundă nevoilor în materie de
date privind educația și formarea profesională. ·
furnizarea de statistici cu privire la activitatea
fizică și la cultură; ·
furnizarea de statistici privind siguranța[21], sănătatea[22] și persoanele cu
handicap; ·
punerea în aplicare a acțiunilor programului
de lucru privind integrarea statisticilor privind migrația; ·
furnizarea de indicatori privind calitatea
vieții pentru măsurarea progresului societăților. 3.3 STATISTICILE
GEO-SPAȚIALE, DE MEDIU, AGRICOLE ȘI ALTE STATISTICI SECTORIALE Combinația între statistici, date
georeferențiate și analize geospațiale va oferi
oportunități noi și ambițioase, pe care SSE va continua
să le exploreze. Va trebui să se acorde o atenție deosebită
unor anumite aspecte precum confidențialitatea și valabilitatea
statistică a estimărilor referitoare la zonele mici. Producerea de statistici de calitate în
domeniul energiei și al transportului menite să sprijine strategia UE
2020 și politica privind schimbările climatice va fi deosebit de
importantă în viitor. Importanța agriculturii în cadrul
politicilor europene va rămâne semnificativă în perioada 2013-2017.
Activitatea statistică va fi puternic influențată de rezultatul
procesului de reflecție privind politica agricolă comună
după 2013. Se va pune accent pe dimensiunile legate de mediul înconjurător,
biodiversitatea/ecosistemul, economia, sănătatea și
siguranța oamenilor și pe dimensiunea socială. Obiectiv: Sprijinirea
elaborării de politici bazate pe dovezi prin utilizarea mai flexibilă
și sporită a informațiilor spațiale combinate cu
informații statistice sociale, economice și de mediu. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
infrastructura pentru informații spațiale
în Comunitatea Europeană (INSPIRE) și în special prin dezvoltarea în
continuare, întreținerea și funcționarea geoportalului UE; ·
punerea la dispoziție a unei serii de informații
geografice prin cooperarea cu programele UE referitoare la anchetele privind
utilizarea terenurilor și la teledetecție; ·
integrarea datelor statistice după caz, creând
astfel o infrastructură flexibilă cu surse multiple pentru furnizarea
de analize spațio-temporale specifice. Obiectiv: Furnizarea de
statistici de mediu de calitate care să sprijine procesul de elaborare a
politicilor UE. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
Un set de statistici de mediu principale privind
resursele, cum ar fi, de exemplu, privind deșeurile și reciclarea,
apa, rezervele de materii prime, serviciile ecosistemelor și
biodiversitatea la nivel național și, acolo unde este posibil, la
nivel regional, precum și un set de statistici principale privind
schimbările climatice pentru sprijinirea acțiunilor și
politicilor de adaptare și a măsurilor de atenuare, la toate
nivelurile pertinente, de la cel local până la nivelul UE. Obiectiv: Furnizarea de
statistici de calitate în domeniul energiei și al transporturilor, pentru
a sprijini politicile UE. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
producerea și difuzarea de statistici privind
energia regenerabilă; ·
producerea și difuzarea de statistici privind
economiile de energie/eficiența energetică; ·
producerea și difuzarea de statistici privind
siguranța transporturilor, mobilitatea pasagerilor, măsurarea
circulației rutiere și transportul intermodal de marfă. Obiectiv: Furnizarea de
statistici de calitate în domeniul agriculturii, pescuitului și
silviculturii pentru dezvoltarea și monitorizarea politicii agricole
comune și a politicii comune în domeniul pescuitului, care reflectă
principalele obiective strategice europene privind sustenabilitatea, precum
și dezvoltarea rurală, prin efectuarea de activități periodice
legate de elaborarea, producerea și difuzarea statisticilor. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
colectarea de date în domeniul agriculturii
revizuite și simplificate în conformitate cu politica agricolă
comună revizuită după anul 2013; ·
revizuirea proceselor de colectare a datelor în
domeniul agriculturii, în special cu scopul de a îmbunătăți
calitatea și actualitatea datelor furnizate; ·
elaborarea și punerea în aplicare a sistemului
de gestionare a datelor privind gradul de utilizare/acoperire a terenurilor; ·
punerea în aplicare a sistemului de colectare a
datelor pentru indicatorii agro‑ecologici coerenți; ·
furnizarea unor defalcări adecvate pe regiuni; ·
punerea în aplicare și difuzarea unui set de
date în domeniul forestier provenite din conturile economice și de mediu
integrate pentru domeniul forestier (IEEAF), cum ar fi zonele acoperite de
păduri, volumul și valoarea masei lemnoase pe picior și
conturile economice pentru silvicultură și exploatare
forestieră. II. METODELE
DE PRODUCERE A STATISTICILOR UE SSE se confruntă în prezent cu o serie de
provocări: creșterea cererii de statistici de înaltă calitate,
nevoia din ce în ce mai mare de statistici multidimensionale complexe,
apariția unor noi actori pe piața informației, constrângerile în
materie de resurse, necesitatea de a reduce în continuare sarcina
statistică a respondenților, precum și diversificarea
instrumentelor de comunicare. Aceasta presupune adaptarea, în mod progresiv, a
metodelor de producere și difuzare a statisticilor oficiale europene. 1. GESTIONAREA CALITĂȚII SSE Obiective: Punerea în aplicare a
unui sistem de management al calității în SSE bazat pe Codul revizuit
de bune practici al statisticilor europene; introducerea unor noi mecanisme de
monitorizare pentru a evalua conformitatea cu Codul de bune practici bazat pe
„Angajamentele privind fiabilitatea statisticilor” convenite cu statele membre. Consolidarea schimbului de bune practici în
ceea ce privește punerea în aplicare a Codului de bune practici și
garantarea faptului că rapoartele de calitate vizează diferite nevoi
ale utilizatorilor. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
Aplicarea integrală a Codului de bune
practici; ·
Convenirea împreună cu statele membre a
„Angajamentelor privind fiabilitatea statisticilor”; ·
Alinierea cadrelor de asigurare a
calității ale SSE și SEBC; ·
Îndeplinirea nevoilor utilizatorilor în ceea ce
privește calitatea raportărilor. 2. STABILIREA PRIORITĂȚILOR ȘI SIMPLIFICAREA Sistemul statistic european se confruntă
cu o provocare importantă: furnizarea de statistici europene de
înaltă calitate pentru a satisface nevoile din ce în ce mai mari în
materie de statistici în contextul reducerii substanțiale a bugetelor
statelor membre și al politicii de întrerupere a creșterii în materie
de resurse umane în cadrul Comisiei și în statele membre. Având în vedere
aceste constrângeri bugetare la nivel european și național, este
important să se consolideze stabilirea priorităților și
măsurile de simplificare, care necesită angajamentul tuturor
partenerilor SSE. Un mecanism de stabilire a priorităților a fost
introdus ca parte integrantă din procesul de pregătire a programelor
de lucru anuale și va fi pus în aplicare pe toată durata PSE pentru
perioada 2013-2017. Aceasta implică, printre altele, o reexaminare
anuală a cerințelor statistice existente care să
înlocuiască un mecanism administrativ printr-o abordare strategică,
ținând seama de interesele utilizatorilor, producătorilor și
respondenților. Obiectiv: Punerea
în aplicare a unui mecanism de stabilire a priorităților pentru SSE
în scopul de a simplifica cerințele privind raportarea și a spori
flexibilitatea SSE în ceea ce privește ajustarea acestuia la noile
necesități în materie de statistici, ținând seama, în
același timp, de constrângerile cu care se confruntă
producătorii și de sarcina de răspuns. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
definirea priorităților și alocarea
resurselor în consecință; ·
definirea priorităților pentru SSE în
cadrul programului de lucru anual (PLA); ·
reflectarea în PLA a rezultatelor
consultărilor cu utilizatorii și producătorii; ·
simplificarea domeniilor statistice și
comunicarea către utilizatori a colecțiilor de date care urmează
să fie reduse/întrerupte. 3. STATISTICILE MULTIFUNCȚIONALE ȘI CREȘTEREA
EFICIENȚEI PRODUCȚIEI Obiective: Punerea în aplicare
treptată a unei arhitecturi de funcționare a SSE care să
permită producerea mai bine integrată a statisticilor UE; armonizarea
și standardizarea metodelor de producere a statisticilor și a
metadatelor; sporirea pe plan orizontal (între domeniile statistice) și
vertical (între partenerii SSE) a gradului de integrare a proceselor de
producere a statisticilor de către SSE în ceea ce privește principiul
subsidiarității; utilizarea de surse de date multiple și
integrarea acestora; producerea de statistici multifuncționale. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
utilizarea sporită a datelor administrative
adecvate în toate domeniile statistice; ·
identificarea și utilizarea de noi surse de
date pentru statisticile europene; ·
creșterea gradului de implicare a
autorităților statistice europene și naționale în
conceperea înregistrărilor administrative; ·
utilizarea la scară mai largă a
tehnicilor statistice de potrivire și de conectare a datelor, cu scopul de
a crește oferta de statistici UE; ·
utilizarea abordării europene a statisticilor pentru
un răspuns rapid în materie de politici; ·
o mai bună integrare a proceselor de
producție a statisticilor UE prin intermediul unor acțiuni coordonate
la nivelul SSE; ·
o mai bună armonizare a conceptelor statistice
pentru diferite domenii statistice; ·
elaborarea și punerea în aplicare a unei
infrastructuri informatice de referință flexibile și a unor
standarde tehnice pentru îmbunătățirea
interoperabilității, schimbului de date și metadate, precum
și a modelării comune a datelor; ·
utilizarea de instrumente informatice standard
pentru toate procesele de activitate statistice; ·
creșterea gradului de utilizare și a
disponibilității metodologiilor armonizate (inclusiv abordările
bazate pe modalități mixte de colectare a datelor), precum și a
metadatelor armonizate; ·
consolidarea rolului registrelor statistice ale
întreprinderilor drept locul în care sunt menținute unitățile
statistice pentru toate statisticile legate de activitățile
întreprinderilor și utilizarea acestor registre drept sursă pentru
sectoarele conturilor naționale. Obiectiv: Asigurarea bunei
funcționări și a compatibilității SSE prin colaborare
efectivă și comunicare. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
sprijinirea eficace și eficientă a
parteneriatului în cadrul SSE; ·
definirea și punerea în aplicare a proceselor
de partajare a sarcinilor și a activităților în cadrul SSE; ·
dezvoltarea în continuare și punerea în
funcțiune a rețelelor de colaborare. 4. DIFUZARE ȘI COMUNICARE Obiective: SSE să devină
prima sursă de date la statisticile UE pentru toți utilizatorii
și, în special, pentru factorii de decizie publici și privați,
oferind un serviciu de informații statistice de calitate bazat pe
principiile accesului liber la statisticile europene. Intensificarea și
extinderea dialogului între utilizatorii și producătorii de
statistici pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor în materie de
statistici de calitate. Implicarea din timp a utilizatorilor în ceea ce
privește noile evoluții este esențială pentru îmbunătățirea
eficienței și eficacității SSE. Extinderea și raționalizarea gamei
de produse difuzate pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor prin
utilizarea de tehnologii noi. Instituirea unei infrastructuri sigure,
rentabile și integrate în cadrul SSE pentru accesul în scopuri
științifice la statisticile oficiale confidențiale. Începerea producerii de fișiere destinate
accesului public. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
recunoașterea SSE drept primul punct de
referință pentru utilizatorii statisticilor europene; ·
punerea în funcțiune a unei infrastructuri
integrate sigure pentru accesul la microdate UE; ·
punerea în funcțiune a unui sistem pentru a
răspunde solicitărilor utilizatorilor privind accesul imediat și
consilierea în interpretarea informațiilor statistice; ·
difuzarea de produse adaptate la nevoile
utilizatorilor prin utilizarea de tehnologii noi; ·
un număr mai mare de produse statistice
privind probleme transversale; ·
utilizarea sporită a noilor tehnologii de
comunicare și de difuzare (de exemplu bazate pe schimbul electronic de
date și de metadate - SDMX); ·
creșterea ofertei de seturi de microdate
destinate cercetării statistice. 5. FORMAREA, INOVAREA ȘI CERCETAREA Obiective: Satisfacerea
necesităților în materie de învățare și dezvoltare din
cadrul SSE cu ajutorul unei combinații de cursuri de formare și
oportunități de formare și dezvoltare. Ameliorarea
colaborării între membrii SSE pentru transferul cunoștințelor
și partajarea și punerea în aplicare a celor mai bune practici
și a abordărilor inovatoare privind producția statistică. Organizarea de
activități, participarea și contribuția la
comunitățile de cercetare pentru îmbunătățirea
lanțului de producție a statisticilor și a calității
informațiilor statistice oficiale. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
crearea unei diplome post-universitare (de exemplu,
un master în statistici oficiale); ·
oferirea de programe de formare care să
abordeze nevoile utilizatorilor; ·
aplicarea în producția statistică și
difuzarea rezultatelor proiectelor de cercetare; ·
recunoașterea SSE drept punct de
referință pentru comunitățile din domeniul cercetării
statistice; ·
implicarea sporită a comunităților
de cercetare în activitățile de cercetare în domeniul statisticilor
oficiale; ·
punerea în funcțiune a unor instrumente
adecvate pentru schimbul de bune practici și punerea în aplicare a
soluțiilor comune în cadrul SSE. III. PARTENERIAT PARTENERIATUL ÎN CADRUL SSE ȘI ÎN AFARA ACESTUIA Obiectiv: Punerea în aplicare a
cadrului de guvernanță SSE consolidat. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
aplicarea legii statistice revizuite, decizia
privind rolul Eurostat; ·
adoptarea reglementărilor cadru care să
vizeze ansamblul domeniilor statistice. Obiectiv: Consolidarea
rolului coordonator al Eurostat, Oficiul de Statistică al Uniunii
Europene. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
asocierea Eurostat în toate inițiativele
Comisiei legate de aspectele statistice, încă dintr-un stadiu incipient; ·
organizarea în mod regulat a unor dialoguri cu
părțile interesate, la cel mai înalt nivel de conducere. Obiectiv: Consolidarea
cooperării cu sistemul european al băncilor centrale și cu
organizațiile europene și internaționale implicate în producerea
datelor pentru scopuri statistice sau administrative prin crearea de proiecte
comune și coordonate. Asigurarea coerenței între standardele europene
și cele internaționale. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
punerea în aplicare a unui cadru de calitate comun
pentru SSE și SEBC; ·
implicarea din ce în ce mai mare a Eurostat în
grupuri consultative internaționale; ·
definirea și punerea în aplicare a unor noi
moduri de cooperare; ·
punerea în aplicare a noilor manuale privind SCN[23]/SEC[24], SEEA[25]/EEEA[26] și privind balanța
de plăți. Obiectiv: Promovarea și
punerea în aplicare a activităților de asistență și de
consiliere statistică în țările aflate în afara UE, în
conformitate cu prioritățile politicii externe a UE, punând accent în
mod deosebit pe politica de extindere și pe politica europeană de
vecinătate. Obiectivul
va fi pus în aplicare prin: ·
exercitarea rolului conducător al SSE pe scena
internațională; ·
difuzarea de date de calitate destinate politicii
externe a UE; ·
sprijinirea serviciilor Comisiei în scopul punerii
în aplicare a politicilor de dezvoltare și de cooperare
internațională, în relațiile lor cu organizații
internaționale și în privința aspectelor de interes statistic
comun cu țările sau regiunile din afara Europei; ·
difuzarea de date statistice relevante, pentru a
sprijini procesul de extindere și negocierile; ·
reducerea la minimum a cererilor din partea noilor
state membre de derogări care determină lipsa datelor; ·
semnarea de acorduri sau memorandumuri de
înțelegere cu țări din afara UE; ·
elaborarea și punerea în aplicare de programe
de cooperare tehnică; ·
axarea asistenței tehnice pe armonizarea
datelor și transmiterea acestora. FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ
PENTRU PROPUNERI 1. CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 1.1. Denumirea propunerii/inițiativei 1.2. Domeniul
(domeniile) politic(e) afectat(e) în structura ABM/ABB 1.3. Tipul
propunerii/inițiativei 1.4. Obiectiv(e) 1.5. Motivele
propunerii/inițiativei 1.6. Durata
acțiunii și implicația financiară a acesteia 1.7. Tipul
(tipurile) de gestiune preconizat(e) 2. MĂSURI DE GESTIONARE 2.1. Dispoziții
în materie de monitorizare și raportare 2.2. Sistemul
de gestionare și control 2.3. Măsurile
de prevenire a fraudelor și a neregulilor 3. IMPLICAȚIA FINANCIARĂ
ESTIMATĂ A PROPUNERII/INIȚIATIVEI 3.1. Rubrica
(rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile)
bugetară(e) de cheltuieli afectate 3.2. Impactul
estimat asupra cheltuielilor 3.2.1. Sinteza impactului
estimat asupra cheltuielilor 3.2.2. Impactul estimat
asupra creditelor operaționale 3.2.3. Impactul estimat
asupra creditelor cu caracter administrativ 3.2.4. Compatibilitatea cu
cadrul financiar multianual actual 3.2.5. Participarea terților
la finanțare 3.3. Implicația estimată
asupra veniturilor FIȘA
FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ PENTRU PROPUNERI
1.
CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1.
Denumirea propunerii/inițiativei
Propunere
de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind programul
statistic european pentru perioada 2013-2017
1.2.
Domeniul (domeniile) de politică vizat(e) în
structura ABM/ABB[27]
Statistică
(3403 — Producerea de informații statistice, 3480 — Sprijin administrativ
pentru Eurostat, 3481 — Strategia politică și coordonarea Eurostat)
1.3.
Tipul propunerii/inițiativei
þ Propunerea/inițiativa
se referă la o acțiune nouă ¨ Propunerea/inițiativa
se referă la o acțiune nouă în urma unui proiect-pilot/a unei
acțiuni pregătitoare[28] ¨ Propunerea/inițiativa se referă la prelungirea unei acțiuni
existente ¨ Propunerea/inițiativa
se referă la o acțiune reorientată către o acțiune
nouă
1.4.
Obiectivele
1.4.1.
Obiectiv(e) strategic(e) multianual(e) al(e)
Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă
Prezenta
propunere este coerentă cu prioritățile Uniunii Europene,
întrucât statisticile elaborate, produse și difuzate în conformitate cu
prezentul program vor contribui la punerea în aplicare a politicilor Uniunii
Europene, precum Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă,
durabilă și favorabilă incluziunii și alte politici
abordate în cadrul priorităților strategice ale Comisiei pentru
perioada 2010-2014 (mai precis, guvernanța economică consolidată
și integrată, schimbările climatice, creșterea economică
și coeziunea socială, Europa cetățenilor și globalizarea).
1.4.2.
Obiectiv(e) specific(e) și activitatea
(activitățile) ABM/ABB în cauză
Obiectivul specific nr. 1: Furnizarea de
informații statistice de calitate în sprijinul elaborării,
monitorizării și evaluării politicilor Uniunii Europene. Activitatea (activitățile) ABM/ABB vizată(e) 3403-
Producerea de informații statistice. Obiectivul specific nr. 2: Punerea în aplicare
a noi metode de producere a statisticilor europene Activitatea (activitățile) ABM/ABB vizată(e) 3403
— Producerea de informații statistice, 3480 — Sprijin administrativ pentru
Eurostat, 3481 — Strategia politică și coordonarea Eurostat Obiectivul specific nr. 3: Consolidarea
parteneriatului în cadrul SSE și în afara acestuia 3481
— Strategia politică și coordonarea Eurostat Mai
multe obiective detaliate vor fi furnizate Comisiei în cadrul programelor de
lucru statistice anuale.
1.4.3.
Rezultatul (rezultatele) și impactul
preconizat(e)
A se preciza efectele
pe care propunerea/inițiativa ar trebui să le aibă asupra
beneficiarilor vizați/populației vizate. Efectele asupra Parlamentului European și Consiliului: pozitive, întrucât PSE este în conformitate cu tratatele,
perspectivele financiare și prioritățile politice ale Uniunii
Europene; nevoia de informații statistice menite să sprijine
politicile UE se reflectă în PSE; PSE include un mecanism pentru o mai
bună stabilire a priorităților și pentru reducerea sarcinii
de răspuns a întreprinderilor și cetățenilor. Statele
membre sunt implicate în pregătirea PSE. Principiul
subsidiarității va fi respectat la momentul punerii în aplicare a
PSE. Efectele asupra Colegiului comisarilor și al serviciilor Comisiei: pozitive, întrucât PSE este în conformitate cu tratatele și
perspectivele financiare; nevoia de informații statistice menite să
sprijine politicile UE se reflectă în PSE, iar un sistem solid de
management al calității va fi pus în aplicare în cadrul PSE. PSE va
fi supus unei evaluări efective și va face obiectul unui de
distribuire a resurselor conform cu ABB. Efectele asupra institutelor naționale de statistică
(inclusiv DGINS, comitetul SSE, grupul de parteneriat,
grupurile directorilor) și altor producători naționali:
pozitive, întrucât PSE include un mecanism pentru o mai bună stabilire a
priorităților și pentru reducerea sarcinii de răspuns a
întreprinderilor și cetățenilor. Acesta reflectă strategia
comună SSE cu privire la punerea în aplicare a comunicării. Statele
membre sunt implicate în pregătirea PSE. Principiul
subsidiarității va fi respectat la momentul punerii în aplicare a
PSE. Efectele asupra ESAC, Băncii Centrale Europene, Comitetului pentru
statistici monetare, financiare și ale balanței de plăți
(CMFB) și altor utilizatorii neinstituționali: pozitive, întrucât nevoia de informații statistice menite să
sprijine politicile UE se reflectă în PSE, iar utilizatorii vor fi
asigurați că statisticile vor fi „adecvate scopului” (disponibile la
timp și în conformitate cu nevoile și cerințele lor în materie
de politici). Efectele asupra Eurostat: pozitive, întrucât
PSE reflectă comunicarea privind metoda de producere a statisticilor UE;
un sistem solid de gestiune a calității va fi pus în aplicare în
cadrul PSE; PSE va asigura un cadru stabil pentru programarea anuală
coerentă, structurată și pentru alocarea resurselor, precum
și o imagine clară a direcției de dezvoltare a Eurostat; PSE va
fi supus unei evaluări efective.
1.4.4.
Indicatori de rezultat și de impact
A se preciza
indicatorii care permit monitorizarea realizării
propunerii/inițiativei. Pentru
toate obiectivele enumerate în PSE pentru perioada 2013-2017, sunt enumerate
principalele acțiuni și principalii indicatori. Obiectivele PSE
pentru perioada 2013-2017 fac obiectul unei planificări mai detaliate în
programele anuale de lucru, iar rezultate vor fi monitorizate pe parcursul întregii
perioade de programare. Obiectivul
general de a deveni principalul furnizor de statistici de înaltă calitate
în Europa va fi monitorizat prin: -
ancheta Eurostat privind gradul de satisfacție a utilizatorilor și,
în special, procentul de utilizatori care apreciază calitatea
generală a statisticilor europene drept „foarte bună” sau
„bună”.
1.5.
Motivele propunerii/inițiativei
1.5.1.
Cerință(e) de îndeplinit pe termen scurt
sau lung
Instituirea
unui program statistic european multianual își are originea în articolul
13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European
și al Consiliului privind statisticile europene3, care prevede
că programul statistic european trebuie să asigure cadrul necesar
pentru elaborarea, producerea și difuzarea statisticilor europene,
principalele domenii și obiectivele acțiunilor prevăzute pentru
o perioadă de maximum cinci ani. Acesta trebuie să stabilească
prioritățile cu privire la necesitățile în materie de
informare pentru realizarea activităților Uniunii Europene.
Beneficiarii țintă ai propunerii sunt utilizatorii și
producătorii de statistici europene, și anume Parlamentul European
și Consiliul, direcțiile generale ale Comisiei, Banca Centrală
Europeană, institutele naționale de statistică și alți
producători naționali de statistici europene, ESAC, Comitetul pentru
statistici monetare, financiare și ale balanței de plăți
(CMFB) și alți utilizatori neinstituționali, și,
bineînțeles, publicul larg, în general.
1.5.2.
Valoarea adăugată a implicării UE
Factorii
de decizie politici și actorii de pe piață au nevoie în mod
constant de statistici cu scopul de a lua decizii și de a monitoriza
și evalua punerea în aplicare a acestora. Statisticile oferă o
infrastructură esențială pentru ca regimurile democratice
și economiile moderne să poată funcționa în mod corect
și eficient. Uniunea Europeană are nevoie de un serviciu de
informații statistice de înaltă calitate în vederea îndeplinirii
misiunii sale. Statisticile europene trebuie să fie fiabile, prompte,
independente de influențele politice și să fie furnizate într-o
formă potrivită pentru utilizatori. Mai mult, pregătirea
acestora nu ar trebui să impună o sarcină excesivă pentru
furnizorii de date, iar colectarea lor trebuie să fie efectuată în
conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității. Împreună
cu autoritățile statistice naționale și alte
autorități naționale responsabile în fiecare stat membru cu
elaborarea, producerea și difuzarea statisticilor europene, Eurostat a
creat un parteneriat denumit, în mod colectiv, SSE. Parteneriatul include
și țările SEE. Statele membre colectează date și
realizează statistici în scopuri naționale și ale UE. SSE
funcționează ca o rețea în care Eurostat are un rol de lider în
armonizarea statisticilor, în strânsă cooperare cu autoritățile
statistice naționale. Activitatea SSE se concentrează în principal pe
domeniile politice ale UE – și, odată cu extinderea politicilor UE,
armonizarea a cuprins aproape toate domeniile statistice. SSE
facilitează schimbul de cunoștințe și de „bune practici”
între statele membre, precum și dezvoltarea de noi tehnologii, instrumente
comune și rețele de cooperare, cu scopul de a profita de avantajele
oferite de eventualele sinergii și de a evita suprapunerea eforturilor,
facilitând astfel crearea unui sistem de producție modern capabil să
facă față provocărilor viitoare. Eforturile
de armonizare, raționalizare și reglementare pot fi cel mai bine
inițiate la nivelul Uniunii Europene, întrucât la acest nivel se pot
realiza cu eficiență optimă astfel de proiecte.
1.5.3.
Concluzii din experiențele anterioare similare
O
constrângere importantă cu care se confruntă actualul Program
Statistic Comunitar pentru perioada 2008-20124 constă în faptul
că structura este fixată pentru o perioadă de cinci ani, iar
obiectivele sunt descrise în detaliu. De la adoptarea programului actual, au
avut loc o serie de evoluții importante. Cadrul juridic de bază
pentru producerea statisticilor europene s-a schimbat. A fost adoptată
comunicarea privind metoda de producție a statisticilor UE, urmată de
o strategie comună SSE; Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare;
și-a început mandatul o nouă Comisie Europeană (începând cu
ianuarie 2010 și până în decembrie 2014); au fost lansate mai multe
inițiative politice noi (cum ar fi Europa 20205), iar structura
de guvernanță a SSE a fost consolidată. Niciuna din aceste
evoluții nu se reflectă în programul actual; unele părți
ale programului au devenit caduce și există un decalaj între
activitățile planificate și cele efective. Acest fapt reduce
relevanța raportării pentru punerea în aplicare a programului,
întrucât numeroase activități relevante nu sunt cuprinse în program,
în timp ce, pe de altă parte, trebuie să se raporteze cu privire la
unele activități care sunt menționate în program, dar care nu
mai sunt efectuate. Cu
privire la procesul de pregătire a programului statistic european; grupul
operativ 3 din cadrul Grupului pentru parteneriat[29] a propus ciclul de programare
multianuală pentru perioada 2013-2017. S-a sugerat că rolul
partenerilor SSE (Comitetul SSE, DGINS, grupurile directorilor și ESAC)
să fie consolidat în procesul de elaborare a programului. Trebuie
menționat, de asemenea, faptul că raportul Comisiei către
Parlamentul European și către Consiliu privind evaluarea ex post
a PSC pentru perioada 2003-2007[30]
a inclus recomandări cu privire la viitoarele programe multianuale,
și anume: Ameliorarea legăturii dintre PSC și programele de lucru
anuale. PSC este conceput ca un program-cadru care
formulează direcția strategică pe o perioadă de cinci ani
și care trebuie să garanteze, împreună cu programele de lucru
anuale, propria sa flexibilitate și propria sa pertinență pe
durata întregii perioade acoperite. Prin utilizarea PSC ca referință,
programele de lucru anuale ar trebui să-l menționeze în mod explicit
și să se bazeze pe respectivul PSC. Ameliorarea monitorizării punerii în aplicare a PSC. Monitorizarea generală a PSC ar trebui să treacă prin
definirea unei serii de indicatori-cheie care să furnizeze informații
suficiente privind realizarea obiectivelor operaționale și strategice
în cursul perioadei de programare. Raportul
Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu privind
evaluarea intermediară a PSC pentru perioada 2008-2012 a subliniat
următoarele aspecte care trebuie să fie luate în considerare în
viitor: - Definirea noilor nevoi în materie de informații statistice. Este necesară o abordare mai integrată, care să
utilizeze surse de date multiple și combinate, odată cu armonizarea
metodologiei, a conceptelor și definițiilor. - Consolidarea
parteneriatului în cadrul SSE. S-a subliniat necesitatea elaborării
mai multor modele diferite de cooperare prin integrare împreună cu statele
membre. - A fost
considerată necesară reflecția cu privire la o abordare
conceptuală a restabilirii priorității activităților
și la disponibilitatea resurselor pentru implementarea PSC în scopul
reducerii sarcinii de răspuns și a costurilor producătorilor. Este
demn de menționat faptul că PSC actual pentru perioada 2008-2012 a
fost unul din subiectele incluse în raportul de audit privind capacitatea
internă de audit a Eurostat cu privire la funcția de evaluare[31], în care se constata
absența unei evaluări ex ante pentru programul actual și
care a recomandat efectuarea unei astfel de evaluări pentru viitoarele
programe în conformitate cu dispozițiile din Regulamentul financiar[32] (articolul 27) și din
normele de punere în aplicare[33]
a acestuia (articolul 21). Pentru
a evita limitările impuse de un program prea detaliat, cu scopul de a
ține cont de noile priorități sau de schimbarea
priorităților politice și de evoluția acestora, PSE pentru
perioada 2013-2017 este conceput ca un instrument de planificare generală,
care descrie în mod general obiectivele și acțiunile care
urmează să fie inițiate, oferind astfel cadrul general pentru
pregătirea programelor de lucru statistice anuale cu obiective și
acțiuni detaliate. Evoluțiile
din cadrul SSE, precum și punerea în aplicare a comunicării privind
metoda de producere a statisticilor UE determină necesitatea de a se pune
un accent deosebit în cadrul programului statistic european 2013-2017 pe
abordarea provocărilor viitoare și echilibrarea cererilor și a
resurselor. Un parteneriat puternic SSE este de o importanță
crucială și, prin urmare, o consultare mai amplă a
părților interesate a fost integrată în foaia de parcurs pentru
pregătirea prezentului program. Pe
baza experienței anterioare, se pun în practică mecanisme pentru a
asigura coerența în cadrul proceselor de planificare și de raportare
printr-o mai bună corelare între obiectivele programului și
programele de lucru anuale și prin îmbunătățirea
monitorizării și evaluării punerii în aplicare a programului. Recomandările
evaluării la jumătatea parcursului a PSC pentru perioada 2008-20125
au fost luate în considerare în momentul redactării obiectivelor și
indicatorilor PSE pentru perioada 2013-2017. În special, în ceea
ce privește restabilirea priorității cerințelor statistice
care vizează reducerea sarcinii de răspuns și a costurilor
suportate de producători, a fost prevăzută punerea în aplicare a
mecanismului de stabilire a priorităților, prezentat Comitetului SSE
la 18 noiembrie 2010[34]. În
cele din urmă, evaluarea ex ante a fost pregătită în
conformitate cu Regulamentul financiar[35]
(articolul 27) și normele de punere în aplicare[36] a acestuia (articolul 21).
1.5.4.
Coerența și posibila sinergie cu alte
instrumente relevante
Împreună
cu PSC actual pentru perioada 2008‑2012, un alt program multianual,
și anume Programul pentru modernizarea statisticilor europene referitoare
la întreprinderi și comerț (MEETS), este în curs de aplicare, în
perioada 2009‑2013. Cu scopul de a îmbunătăți
eficiența gestionării programelor, Eurostat a decis să
aibă, în viitor, un singur program multianual în loc de două astfel
de programe. Aceasta înseamnă că obiectivele în domeniul
statisticilor referitoare la întreprinderi și comerț după anul
2013 și acțiunile legate de modernizarea statisticilor sociale fac
parte din PSE pentru perioada 2013-2017. În
plus, Eurostat are un rol de coordonare în domeniul producerii statisticilor
europene, în conformitate cu Decizia 97/281/CE a Comisiei din 21 aprilie 1997.
Direcțiile generale ale Comisiei și alte servicii ale acesteia implică,
încă dintr-un stadiu incipient, Eurostat în elaborarea programelor lor
legate de statistică.
1.6.
Durata acțiunii și implicația
financiară a acesteia
þ Propunere/inițiativă
cu durată limitată (1)
þ Propunere/inițiativă
în vigoare de la [1/1]2013 până la [31/12]2017 (2)
þ Impact financiar din
2013 până în 2017 pentru creditele de angajament și din 2013
până în 2021 pentru creditele de plată. ¨ Propunere/inițiativă cu durată
nelimitată (1)
punere în aplicare cu o perioadă de
intensificare din AAAA până în AAAA, (2)
urmată de o perioadă de funcționare
în regim complet.
1.7.
Tipul (tipurile) de gestiune preconizat(e)[37]
þ Gestiune centralizată directă de către Comisie ¨ Gestiune centralizată indirectă, prin delegarea sarcinilor de execuție către: (3)
¨ agenții executive (4)
¨ organisme instituite de Comunități[38] (5)
¨ organisme publice naționale/organisme cu misiune de
serviciu public (3)
¨ persoane cărora li se încredințează executarea unor
acțiuni specifice în temeiul titlului V din Tratatul privind Uniunea
Europeană, identificate în actul de bază relevant în sensul
articolului 49 din Regulamentul financiar ¨ Gestiune partajată cu statele membre ¨ Gestiune descentralizată împreună cu țări terțe þ Gestiune comună împreună cu
organizațiile internaționale, în special cu OCDE, Organizația
Națiunilor Unite și Banca Mondială. În cazul în care se
indică mai multe tipuri de gestiune, se furnizează detalii
suplimentare în secțiunea „Observații“. Observații Pe baza
experienței dobândite cu programul statistic comunitar pentru perioada
2008-2012, va fi avută în vedere, dacă va fi cazul, utilizarea
limitată a opțiunii de gestiune comună împreună cu
organizațiile internaționale, cu scopul de a sprijini realizarea
obiectivelor programului statistic european pentru perioada 2013-2017.
2.
MĂSURI DE GESTIONARE
2.1.
Dispoziții în materie de monitorizare și
raportare
A se preciza
frecvența și condițiile. Evaluarea
ex ante a PSE pentru perioada 2013-2017 a fost efectuată între
octombrie 2010 și aprilie 2011, pe baza dispozițiilor din
Regulamentul financiar pentru programele de cheltuieli, de către unitatea
pentru planificare strategică din cadrul Eurostat, cu ajutorul
unităților financiară și afaceri juridice. S-au purtat
consultări cu grupul operativ intern al Eurostat responsabil cu pregătirea
PSE pentru perioada 2013-2017, compus din reprezentanți la nivel de
șef de unitate din toate direcțiile Eurostat, iar apoi s-a
obținut aprobarea în cadrul reuniunii directorilor Eurostat, care a avut
loc la data de 12 aprilie 2011. Constatările
principale ale evaluării ex ante au fost încorporate în expunerea
de motive și în fișa financiară legislativă. Lecțiile
învățate din experiența acumulată în trecut care au fost
luate în considerare la elaborarea PSE sunt prezentate în fișa financiară
legislativă, la punctul 1.5.3 „Concluzii din experiențele anterioare
similare”. Obiectivele PSE sunt prezentate în propunerea propriu-zisă.
Rezultatele evaluării consultărilor cu părților interesate,
mecanismele alternative de execuție, eficiența din punct de vedere al
costurilor și analiza riscurilor sunt prezentate în expunerea de motive,
partea a doua - Rezultatele consultărilor cu părțile interesate
și evaluările impactului. Articolul
2 din propunere prevede că PSE va face obiectul planificării anuale
prin intermediul programelor de lucru statistice anuale ale Comisiei, în
conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 223/2009. Aceste programe și
finanțarea aferentă acestora vor face obiectul unor decizii ale
Comisiei care vor detalia realizările și rezultatele (obiective
și indicatori) care trebuie obținute în cursul perioadei de
referință. Monitorizarea va fi asigurată prin intermediul unor
rapoarte regulate privind consumul de resurse și progresul înregistrat în
îndeplinirea obiectivelor. Cu
privire la raportare, se prevede că, în conformitate cu Regulamentul
privind statisticile europene, se va întocmi un raport intermediar privind
progresele înregistrate și, după consultarea Comitetului Sistemului
Statistic European (SSE), raportul respectiv va fi prezentat Parlamentului
European și Consiliului cel târziu în luna iunie 2015. La
sfârșitul perioadei acoperite de program, PSE va fi supus unei
evaluări ex post. Comitetul SSE va fi consultat cu privire la
raportul de evaluare, care va fi prezentat Parlamentului European și
Consiliului înainte de sfârșitul anului 2018.
2.2.
Sistemul de gestiune și control
2.2.1.
Riscul (riscurile) identificat(e)
Modul
de gestionare a programului propus este gestiunea centrală directă de
către Comisie și, într-o măsură limitată, gestiunea
comună împreună cu organizațiile internaționale. Din punct
de vedere financiar, programul va fi pus în aplicare prin intermediul
contractelor de achiziții publice, adresate în special întreprinderilor
specializate în servicii de informatică sau statistice, precum și
prin granturi de finanțare, adresate în principal autorităților
naționale statistice. În temeiul Regulamentului (CE) nr. 223/2009 privind
statisticile europene, este permisă atribuirea directă de granturi
către autoritățile respective. Principalele
riscuri identificate pentru punerea în aplicare a programului se referă în
special la gestionarea procedurilor referitoare la granturi. Așa
cum reiese din experiența acumulată în punerea în aplicare a
programului statistic comunitar pentru perioada 2008-2012, anumiți
beneficiari s-au confruntat cu dificultăți mari în transmiterea
documentației necesare pentru a stabili eligibilitatea costurilor
suportate.
2.2.2.
Metoda (metodele) de control prevăzută(e)
Principalele
elemente ale sistemului de control intern sunt: verificarea ex ante a aspectelor
operaționale și financiare ale fiecărei
tranzacții financiare (legalitatea, regularitatea și buna
gestiune financiară) în conformitate cu articolul 47 alineatul (3) din
normele de aplicare a Regulamentului financiar. Controalele ex ante vizează
întregul ciclu de cheltuieli, de la planificare și programare până la
angajamente și plăți. În acest scop, pentru fiecare
tranzacție financiară, fiecare actor din circuitul financiar trebuie
să efectueze controale în conformitate cu liste de control specifice. Nu
numai circuitele financiare, ci și supravegherea corespunzătoare,
raportarea financiară și cea bazată pe performanță,
auditul și evaluarea contribuie la execuția bugetului programului, în
conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare și cu scopul de a
asigura respectarea cerințelor în materie de legalitate și
regularitate. Se va asigura complementaritatea între sursele de garantare a
siguranței menționate anterior, pentru a se evita suprapunerea
eforturilor și a rentabiliza controalele. Pe
fondul controalelor cuprinzătoare și obligatorii aplicate pentru
fiecare tranzacție financiară care va fi autorizată în cadrul
programului, următoarele acțiuni de control suplimentare vor fi
aplicate la gestionarea procedurilor de acordare a granturilor. În plus
față de controalele ex ante descrise mai sus și pe baza
unei analize anuale a riscurilor, se vor efectua verificări mai
stricte ex ante și ex post . Verificările ex
ante mai stricte se vor efectua pe bază de sondaj, mai precis prin
controale aprofundate ale documentelor justificative suplimentare înainte de
efectuarea plăților finale pentru acțiunile cofinanțate de
granturi. În afară de aceasta, și pe baza experienței acumulate
începând cu anul 2005, vor fi efectuate controale ex post pentru
a verifica dacă operațiunile finanțate de la buget sunt puse în
aplicare în mod corect și, în special, dacă sunt respectate
criteriile prevăzute pentru verificarea ex ante. Un accent deosebit
va fi pus pe reducerea complexității administrative și, în
consecință, pe probabilitatea apariției unor erori legate de
gestiunea granturilor. Acest lucru va fi realizat în special prin concentrarea
pe proiecte mai mari (și limitarea granturilor mici), solicitarea de
certificate de audit specifice și, nu în ultimul rând, prin introducerea
opțiuni alternative la plățile bazate pe costurile reale,
și anume granturile bazate pe rate forfetare și bareme de costuri
unitare. Costul și avantajele controalelor: Se
consideră că strategia de control a programului va limita riscul de
neconformitate la mai puțin de 2%, ceea ce este în concordanță
cu evaluarea realizată în cadrul raportului anual de activitate pentru
2010. Dat fiind faptul că obiectivul de control intern pentru noul program
este de a nu depăși o rată de eroare reziduală medie de 2%
pentru întreaga perioadă de programare cuprinsă între 2013 și
2017, sistemul de control intern, precum și costul acestuia, sunt
considerate adecvate pentru a realiza acest obiectiv. DG ESTAT consideră
că costurile implicate de controalele suplimentare ex ante și ex
post mai stricte menționate mai sus rămân la aproximativ 1% din
bugetul programului, acesta fiind aproximativ același procent ca în
programul anterior. În ceea ce privește natura și intensitatea
controalelor, 100% dintre tranzacțiile financiare (și, prin urmare,
100% din buget) vor fi supuse controalelor ex ante obligatorii, în
conformitate cu Regulamentul financiar. După cum s-a subliniat mai sus, se
vor efectua, în urma unei analize anuale a riscurilor, controale pe baza unei
analize aprofundate a documentației subiacente. Acestea pot acoperi 4-6%
din buget.
2.3.
Măsurile de prevenire a fraudelor și a
neregulilor
A se preciza
măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate. Pe
lângă aplicarea tuturor mecanismelor de control de reglementare, se va
elabora o strategie antifraudă, în conformitate cu programul Comisiei
pentru noua strategie antifraudă (CAFS) adoptat la 24 iunie 2011, în
scopul de a garanta, printre altele, alinierea deplină a controalelor
antifraudă cu CAFS și orientarea abordării de gestionare a
riscurilor către identificarea zonelor de risc de fraudă și a
răspunsurilor adecvate. În cazul în care se va dovedi necesar, se vor crea
grupuri de colaborare în rețea, precum și instrumentele informatice
adecvate pentru analizarea cazurilor de fraudă legate de programul
statistic european. Eurostat
a definit o strategie de control pentru perioada 2013-2017 care
însoțește punerea în aplicare a PSE. Reducerea
complexității, aplicarea de proceduri de monitorizare eficiente din
punct de vedere al costurilor, precum și efectuarea de controale ex
ante și ex post axate pe identificarea riscurilor vor avea
drept scop reducerea probabilității de apariție a fraudelor
și vor contribui la prevenirea acestora. În strategia de control sunt
incluse măsuri specifice de sensibilizare și activități de
formare pertinente cu privire la prevenirea fraudelor.
3.
IMPLICAȚII FINANCIARE ESTIMATE ALE PROPUNERII/INIȚIATIVEI
3.1.
Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual
și linia (liniile) bugetară(e) de cheltuieli afectate
·
Linii bugetare de cheltuieli existente În ordinea rubricilor
și a liniilor bugetare din cadrul financiar multianual. Rubrica din cadrul financiar multianual || Linia bugetară || Tipul cheltuielilor || Contribuție Numărul [Descriere…........................................................] || CD/CND ([39]) || din partea țărilor AELS[40] || din partea țărilor candidate[41] || din partea țărilor terțe || în sensul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul financiar || || CD/CND || DA/NU || DA/NU || DA/NU || DA/NU ·
Noile linii bugetare solicitate În ordinea rubricilor
și a liniilor bugetare din cadrul financiar multianual. Rubrica din cadrul financiar multianual || Linia bugetară || Tipul cheltuielilor || Contribuție Numărul [Rubrica ……………………………………………………] || CD/ CND || din partea țărilor AELS || din partea țărilor candidate || din partea țărilor terțe || în sensul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul financiar 1A || 29.0205 Programul statistic european pentru perioada 2013-2017 || Diferențiate || DA/NU || DA/NU || DA/NU || DA/NU 1A || 29.010405 Politica de informare statistică – Cheltuieli de gestiune administrativă || CND || DA/NU || DA/NU || DA/NU || DA/NU
3.2.
Impactul estimat asupra cheltuielilor
3.2.1.
Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor
Milioane de EUR (cu 3 zecimale). Toate cifrele sunt
exprimate în prețuri curente. Rubrica din cadrul financiar multianual: || Numărul || RUBRICA 1A – Competitivitate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă (2013) RUBRICA 1 – Creșterea inteligentă și favorabilă incluziunii (începând cu anul 2014) DG: ESTAT || || || Anul 2013[42] || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 și ulterior || || TOTAL Credite operaționale || || || || || || || || 29.0205 || Angajamente || (1) || 53 800 || 54 876 || 55 974 || 57 115 || 58 235 || || || 280 000 Plăți || (2) || 5 380 || 24 856 || 39 879 || 51 439 || 56 239 || 102 207 || || 280 000 Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor anumite programe operaționale[43] || || || || || || || || 29.010405 || || (3) || 3 500 || 3 841 || 3 919 || 3 998 || 4 076 || || || 19 334 TOTAL credite pentru DG ESTAT || Angajamente || =1+1a +3 || 57 300 || 58 717 || 59 893 || 61 113 || 62 311 || || || 299 334 Plăți || =2+2a +3 || 8 880 || 28 697 || 43 798 || 55 437 || 60 315 || 102 207 || || 299 334 TOTAL credite operaționale || Angajamente || (4) || 53 800 || 54 876 || 55 974 || 57 115 || 58 235 || || || 280 000 Plăți || (5) || 5 380 || 24 856 || 39 879 || 51 439 || 56 239 || 102 207 || || 280 000 TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice || (6) || 3 500 || 3 841 || 3 919 || 3 998 || 4 076 || || || 19 334 TOTAL credite în cadrul RUBRICII 1a din cadrul financiar multianual || Angajamente || =4+ 6 || 57 300 || 58 717 || 59 893 || 61 113 || 62 311 || || || 299 334 Plăți || =5+ 6 || 8 880 || 28 697 || 43 798 || 55 437 || 60 315 || 102 207 || || 299 334 Rubrica din cadrul financiar multianual: || 5 || „Cheltuieli administrative” Milioane de EUR (cu 3 zecimale). Toate cifrele sunt
exprimate în prețuri curente. || || || Anul 2013 || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 și ulterior || TOTAL DG: ESTAT || Resurse umane || 91 306 || 91 306 || 91 306 || 91 306 || 91 306 || || 456 530 Alte cheltuieli administrative || 4 038 || 4 118 || 4 201 || 4 285 || 4 371 || || 21 013 TOTAL DG ESTAT || Credite || 95 344 || 95 424 || 95 507 || 95 591 || 95 677 || || 477 543 TOTAL credite în cadrul RUBRICII 5 din cadrul financiar multianual || (Total angajamente = total plăți) || 95 344 || 95 424 || 95 507 || 95 591 || 95 677 || || 477 543 Milioane de EUR (cu 3 zecimale) || || || Anul 2013 || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 și ulterior || TOTAL TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1 - 5 din cadrul financiar multianual || Angajamente || 152 644 || 154 141 || 155 400 || 156 704 || 157 988 || || 776 877 Plăți || 104 224 || 124 121 || 139 305 || 151 305 || 155 992 || 102 207 || 776 877 Rubrica din cadrul financiar multianual: || Numărul || RUBRICA 1A – Competitivitate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă (2013) RUBRICA 1 – Creșterea inteligentă și favorabilă incluziunii (începând cu anul 2014) DG: ESTAT || || || Anul 2013[44] || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 și ulterior || || TOTAL Credite operaționale || || || || || || || || 29.0205 || Angajamente || (1) || 53 800 || 54 876 || 55 974 || 57 115 || 58 235 || || || 280 000 Plăți || (2) || 5 380 || 24 856 || 39 879 || 51 439 || 56 239 || 102 207 || || 280 000 Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe operaționale[45] || || || || || || || || 29.010405 || || (3) || 3 500 || 3 841 || 3 919 || 3 998 || 4 076 || || || 19 334 TOTAL credite pentru DG ESTAT || Angajamente || =1+1a +3 || 57 300 || 58 717 || 59 893 || 61 113 || 62 311 || || || 299 334 Plăți || =2+2a +3 || 8 880 || 28 697 || 43 798 || 55 437 || 60 315 || 102 207 || || 299 334 TOTAL credite operaționale || Angajamente || (4) || 53 800 || 54 876 || 55 974 || 57 115 || 58 235 || || || 280 000 Plăți || (5) || 5 380 || 24 856 || 39 879 || 51 439 || 56 239 || 102 207 || || 280 000 TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe || (6) || 3 500 || 3 841 || 3 919 || 3 998 || 4 076 || || || 19 334 TOTAL credite în cadrul RUBRICII 1a din cadrul financiar multianual || Angajamente || =4+ 6 || 57 300 || 58 717 || 59 893 || 61 113 || 62 311 || || || 299 334 Plăți || =5+ 6 || 8 880 || 28 697 || 43 798 || 55 437 || 60 315 || 102 207 || || 299 334 În cazul în
care propunerea/inițiativa afectează mai multe rubrici: TOTAL credite operaționale || Angajamente || (4) || || || || || || || || Plăți || (5) || || || || || || || || TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe || (6) || || || || || || || || TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1 - 4 din cadrul financiar multianual (suma de referință) || Angajamente || =4+ 6 || || || || || || || || Plăți || =5+ 6 || || || || || || || || Rubrica din cadrul financiar multianual: || 5 || „Cheltuieli administrative” Milioane de EUR (cu 3 zecimale) || || || Anul 2013 || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 și ulterior || TOTAL DG: ESTAT || Resurse umane || 91 306 || 91 306 || 91 306 || 91 306 || 91 306 || || 456 530 Alte cheltuieli administrative || 4 038 || 4 118 || 4 201 || 4 285 || 4 371 || || 21 013 TOTAL DG ESTAT || Credite || 95 344 || 95 424 || 95 507 || 95 591 || 95 677 || || 477 543 TOTAL credite în cadrul RUBRICII 5 din cadrul financiar multianual || (Total angajamente = total plăți) || 95 344 || 95 424 || 95 507 || 95 591 || 95 677 || || 477 543 Milioane de EUR (cu 3 zecimale) || || || Anul 2013 || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 și ulterior || TOTAL TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1 - 5 din cadrul financiar multianual || Angajamente || 152 644 || 154 141 || 155 400 || 156 704 || 157 988 || || 776 877 Plăți || 104 224 || 124 121 || 139 305 || 151 028 || 155 992 || 102 207 || 776 877
3.2.2.
Impactul estimat asupra creditelor
operaționale
(6)
¨ Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite
operaționale (7)
þ Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite
operaționale, conform explicațiilor de mai jos: Credite de angajament, în milioane de EUR (cu 3
zecimale) || Anul 2013 || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || TOTAL || REALIZĂRI || || Obiectivele și realizările || Tipul realizării[46] || Costul mediu al realizării || Numărul de realizări || Cost || Numărul de realizări || Cost || Numărul de realizări || Cost || Numărul de realizări || Cost || Numărul de realizări || Cost || Număr total de realizări || Cost total || OBIECTIVUL SPECIFIC Nr. 1[47] Furnizarea de informații statistice de calitate în sprijinul elaborării, monitorizării și evaluării politicilor Uniunii Europene. || || - Realizare || Proiecte statistice || 0,315 || 90 || 24 210 || 85 || 24 694 || 67 || 21 270 || 62 || 21 704 || 58 || 22 129 || 362 || 114 007 || || Subtotal obiectivul specific nr. 1 || 90 || 24 210 || 85 || 24 694 || 67 || 21 270 || 62 || 21 704 || 58 || 22 129 || 362 || 114 007 || OBIECTIVUL SPECIFIC nr. 2 Punerea în aplicare a noi metode de producere a statisticilor europene || || - Realizare || Proiecte statistice || 0,322 || 90 || 24 210 || 84 || 24 694 || 100 || 31 906 || 94 || 32 555 || 87 || 33 194 || 455 || 146 559 || || Subtotal obiectivul specific nr. 2 || 90 || 24 210 || 84 || 24 694 || 100 || 31 906 || 94 || 32 555 || 87 || 33 194 || 455 || 146 559 || OBIECTIVUL SPECIFIC nr. 3 Consolidarea parteneriatului în cadrul SSE și în afara acestuia || || - Realizare || Proiecte statistice || 0,308 || 20 || 5 380 || 19 || 5 488 || 9 || 2 798 || 8 || 2 856 || 7 || 2 912 || 63 || 19 434 || || Subtotal obiectivul specific nr. 3 || 20 || 5 380 || 19 || 5 488 || 9 || 2 798 || 8 || 2 856 || 7 || 2 912 || 63 || 19 434 || COST TOTAL || 200 || 53 800 || 188 || 54 876 || 176 || 55 974 || 164 || 57 115 || 152 || 58 235 || 880 || 280 000
3.2.3.
Impactul estimat asupra creditelor cu caracter
administrativ
3.2.3.1.
Rezumat
(1)
¨ Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de
credite administrative (2)
þ Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite
administrative, conform explicațiilor de mai jos: Milioane de EUR (cu 3
zecimale) || Anul 2013 || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Anul 2018 și ulterior || TOTAL RUBRICA 5 din cadrul financiar multianual || || || || || || || Resurse umane || 91 306 || 91 306 || 91 306 || 91 306 || 91 306 || || 456 530 Alte cheltuieli administrative || 4 038 || 4 118 || 4 201 || 4 285 || 4 371 || || 21 013 Subtotal RUBRICA 5 din cadrul financiar multianual || 95 344 || 95 424 || 95 507 || 95 591 || 95 677 || || 477 543 În afara RUBRICII 5[48] din cadrul financiar multianual || || || || || || || Resurse umane || 2 752 || 2 752 || 2 752 || 2 752 || 2 752 || || 13 760 Alte cheltuieli de natură administrativă (IT; reuniuni; studii; misiuni; abonamente) || 0,748 || 1 089 || 1 167 || 1 246 || 1 324 || || 5 574 Subtotal în afara RUBRICII 5 din cadrul financiar multianual || 3 500 || 3 841 || 3 919 || 3 998 || 4 076 || || 19 334 TOTAL || 98 844 || 99 265 || 99 426 || 99 589 || 99 753 || || 496 877
3.2.3.2.
Necesarul de resurse umane estimat
(3)
¨ Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse
umane (4)
r Propunerea/inițiativa
implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai
jos: Estimarea trebuie exprimată în
unități echivalente normă întreagă || Anul 2013 || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 Posturi din schema de personal (posturi de funcționari și de agenți temporari) xx 01 01 01 (la sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei) || 655 || 655 || 655 || 655 || 655 XX 01 01 02 (delegații) || - || - || - || - || - XX 01 05 01 (cercetare indirectă) || - || - || - || - || - 10 01 05 01 (cercetare directă) || - || - || - || - || - Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI) 29 01 02 01 (AC, INT, END din „pachetul global”) || 118 || 118 || 118 || 118 || 118 XX 01 02 02 (AC, AL, END, INT și JED în delegații) || - || - || - || - || - XX 01 04 yy || - la sediu || || || || || - în delegații || || || || || XX 01 05 02 (AC, INT, END - în cadrul cercetării indirecte) || || || || || 10 01 05 02 (AC, INT, END - în cadrul cercetării directe) || || || || || Alte linii bugetare (29 01 04 01) || 43 || 43 || 43 || 43 || 43 TOTAL || 816 || 816 || 816 || 816 || 816 29 este domeniul
de politică sau titlul din buget în cauză. Necesarul de resurse
umane va fi acoperit de efectivele de personal ale DG-ului în cauză care
sunt deja alocate gestionării acțiunii și/sau redistribuite în
cadrul DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare, care ar
putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul
procedurii de alocare anuală și luând în considerare constrângerile
bugetare. Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate: Funcționari și agenți temporari || Sarcinile care urmează să fie îndeplinite se referă în principal la lucrările metodologice, pe de o parte, și, pe de altă parte, la colectarea, validarea, prelucrarea și difuzarea informațiilor statistice referitoare la domeniile prevăzute în anexele la propunerea de regulament. Acestea se referă, de asemenea, la Eurostat și la cele două activități orizontale ABB („Sprijin administrativ pentru Eurostat ” și „ Strategia politică și coordonarea Eurostat”) || Personal extern || Sprijinirea funcționarilor și agenților temporari în vederea îndeplinirii sarcinilor menționate anterior ||
3.2.4.
Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual
actual
(5)
þ Propunerea/inițiativa este compatibilă cu cadrul
financiar multianual actual pentru creditele aferente anului 2013 și este
compatibilă cu cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020
pentru creditele referitoare la perioada cuprinsă între anul 2014 și
anul 2017. (6)
¨ Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii
corespunzătoare din cadrul financiar multianual. În actualul cadru financiar multianual al
statisticilor comunitare este prevăzută o sumă de 53,8 milioane
EUR pentru anul 2013. Punerea în aplicare a programului în
anul 2013 este compatibilă cu această sumă. (7)
¨ Propunerea/inițiativa necesită utilizarea instrumentului
de flexibilitate sau revizuirea cadrului financiar multianual[49]. A se explica necesitatea efectuării acestei
acțiuni, precizându-se rubricile și liniile bugetare vizate, precum
și sumele aferente.
3.2.5.
Participarea terților la finanțare
(8)
¨ Propunerea/inițiativa nu prevede cofinanțare din partea
terților (9)
þ Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare, estimată
în cele ce urmează: Credite, în milioane de EUR (cu 3 zecimale) || Anul 2013 || Anul 2014 || Anul 2015 || Anul 2016 || Anul 2017 || Total Contribuția Elveției || 4 755 || 4 851 || 4 948 || 5 047 || 5 147 || 24 748 TOTAL credite cofinanțate || 4 755 || 4 851 || 4 948 || 5 047 || 5 147 || 24 748
3.3.
Implicația estimată asupra veniturilor
(10)
þ Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra
veniturilor. (11)
¨ Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar: ·
¨ asupra resurselor proprii ¨ asupra diverselor venituri Milioane de EUR (cu 3 zecimale) Linie bugetară de venituri: || Credite disponibile pentru exercițiul bugetar în curs || Impactul propunerii/inițiativei[50] Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se introduce numărul de coloane necesar pentru a reflecta durata impactului (cf. punctului 1.6) Articolul ……….. || || || || || || || || Pentru diversele venituri
alocate, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli
afectată (afectate). A se preciza metoda de
calcul al impactului asupra veniturilor. [1] COM(2009) 404 final, 10.8.2009 [2] Prezentată la reuniunea Comitetului SSE din data de
20.5.2010, doc. nr. 2010/05/6/EN. [3] JO L 87, 31.3.2009, p. 164. [4] Decizia nr. 1578/2007/EC, JO L 344, 28.12.2007,
p. 15. [5] COM(2010) 2020 final. [6] http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/pdf/press_20090903_en.pdf,
3.9.2009. [7] Înființat prin Decizia nr. 234/2008/CE a
Parlamentului European și a Consiliului. [8] Conferința DGINS are loc o dată pe an cu
scopul de a discuta subiecte legate de programul statistic și de metodele
și procesele de producere a statisticilor europene. Aceasta este
găzduită fiecare an de către un alt stat membru, iar Directorul
general din țara gazdă prezidează conferința. [9] În modelul „stovepipe” (bazat pe eșaloane),
statisticile sunt produse în mod tradițional în multe procese paralele,
țară cu țară (în unele cazuri chiar și regiune cu
regiune) și pentru fiecare domeniu în parte. Într-un astfel de model,
fiecare eșalon corespunde unui domeniu specific de statistici,
împreună cu sistemul de producere corespunzător. Pentru fiecare domeniu
în parte, întregul proces de producție, de la conceperea anchetei la
colectarea datelor și de la prelucrare până la diseminare, se
derulează independent față de celelalte domenii și fiecare
domeniu are proprii săi furnizori de date și grupuri de utilizatori
de date. Modelul „stovepipe” se reflectă, de asemenea, și în
modul în care domeniile statistice sunt reglementate la nivel european. [10] JO L 87, 31.3.2009, p. 164. [11] Fără a aduce atingere articolului 5 din
Protocolul privind statutul Sistemului European al Băncilor Centrale
și al Băncii Centrale Europene. [12] COM(2010) 2020 final. [13] http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/president/pdf/press_20090903_en.pdf,
3.9.2009. [14] COM(2009) 404 final, 10.8.2009 [15] Prezentată la reuniunea Comitetului SSE din data de
20.5.2010, doc. nr. 2010/05/6/EN. [16] COM(2011) 211 final. [17] Trimiterile la temeiul juridic vor fi actualizate de
îndată ce noul acord cu Parlamentul European este adoptat. [18] JO L 73, 15.3.2008, p. 13. [19] JO L 332, 30.11.2006, p. 21. [20] JO L 340, 19.12.2008, p. 76. [21] În acest context, Eurostat ar trebui să utilizeze
rezultatele proiectelor finanțate de UE, cum ar fi, de exemplu, acțiunea
comună privind monitorizarea vătămărilor corporale în
Europa (JAMIE) și baza de date
privind vătămările corporale (Injury database - IDB).
[22] Astfel cum s-a convenit în cadrul Regulamentului
(CE) nr.1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16
decembrie 2008 privind statisticile comunitare referitoare la
sănătatea publică și sănătatea la locul de
muncă (starea de sănătate și factorii determinanți
pentru sănătate, asistența medicală, cauzele de deces,
accidentele la locul de muncă, boli profesionale). [23] Sistemul conturilor naționale (Organizația
Națiunilor Unite). [24] Sistemul European de Conturi. [25] Sistemul de conturi economice de mediu integrate
(Organizația Națiunilor Unite); adoptarea este prevăzută
pentru anul 2012. [26] Conturile economice de mediu europene. [27] ABM: gestiune pe activități – ABB: stabilirea
bugetului pe activități. [28] Astfel cum sunt menționate la articolul 49
alineatul (6) litera (a) sau (b) din Regulamentul financiar. [29] Grupul pentru parteneriat este un grup de directori
generali ai institutelor naționale de statistică din SSE a cărui
misiune este continuarea procesului de dezvoltare a SSE, în special prin
facilitarea activităților Comitetului SSE. [30] COM(2009) 1 final. [31] Raportul de audit privind capacitatea internă de
audit ESTAT-2009-ESTAT-002, 19.2.2010. [32] Versiunea consolidată a Regulamentului nr. 1605/2002
al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil
bugetului general al Comunităților Europene. [33] Versiunea consolidată a Regulamentului nr. 2342/2002
al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul
financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene. [34] Prezentat în cadrul reuniunii Comitetului SSE din 18
noiembrie 2010 (Doc. Nr. 2010/07/08b). [35] Versiunea consolidată a Regulamentului nr. 1605/2002
al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului
general al Comunităților Europene. [36] Versiunea consolidată a Regulamentului nr. 2342/2002
al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul
financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene. [37] Explicațiile privind modalitățile de
gestionare, precum și trimiterile la Regulamentul financiar sunt
disponibile pe site-ul BudgWeb: http://www.cc.cec/budg/man/budgmanag/budgmanag_en.html. [38] Astfel cum sunt menționate la articolul 185 din
Regulamentul financiar. [39] CD = credite diferențiate / CND = credite
nediferențiate. [40] AELS: Asociația Europeană a Liberului Schimb. [41] Țările candidate și, după caz,
țările potențial candidate din Balcanii de Vest. [42] Anul N este anul în care începe aplicarea
propunerii/inițiativei. [43] Asistență tehnică și/sau
administrativă și cheltuieli în sprijinul implementării
programelor și/sau acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare
indirectă, cercetare directă. [44] Anul N este anul în care începe aplicarea
propunerii/inițiativei. [45] Asistență tehnică și/sau
administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a
programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare
indirectă și cercetare directă. [46] Realizările se referă la produse și
servicii care urmează a fi furnizate (de ex.: numărul de schimburi de
studenți finanțate, numărul de km de străzi construite). [47] Conform descrierii de la punctul 1.4.2. „Obiectiv(e)
specific(e)…”. [48] Asistență tehnică și/sau
administrativă și cheltuieli în sprijinul implementării
programelor și/sau acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare
indirectă, cercetare directă. [49] A se vedea punctele 19 și 24 din Acordul
interinstituțional. [50] În ceea ce privește resursele proprii
tradiționale (taxe vamale, cotizațiile pentru zahăr), sumele
indicate trebuie să fie sume nete, și anume sume brute după
deducerea a 25 % pentru costuri de colectare.