EXPUNERE DE MOTIVE

1. Convenția privind protecția mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane, cunoscută și sub numele de „Convenția de la Barcelona”, a fost semnată inițial la Barcelona la 16 februarie 1976 și modificată la 10 iunie 1995. Convenția a intrat în vigoare la 9 iulie 2004. Uniunea Europeană este parte contractantă la convenție, alături de Italia, Grecia, Spania, Franța, Slovenia, Malta și Cipru, împreună cu 14 alte țări mediteraneene care nu sunt state membre ale Uniunii Europene. În temeiul articolului 7 din Convenția modificată, părțile au obligația specifică de a lua toate măsurile adecvate pentru a preveni, a reduce, a combate și, pe cât posibil, a elimina poluarea zonei Mării Mediterane care rezultă din explorarea și exploatarea platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin.

2. Unul dintre protocoale Convenției de la Barcelona se referă la protecția Mării Mediterane împotriva poluării rezultate în urma explorării și exploatării platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin (cunoscut sub denumirea de „Protocolul privind activitățile în larg„ – Offshore Protocol). Acesta a fost adoptat la 14 octombrie 1994 de conferința părților la Madrid, ținând seama de dispozițiile Convenției Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării (decembrie 1982).

3. Uniunea Europeană nu a semnat și nici nu a ratificat Protocolul privind activitățile în larg. Comisia a propus Consiliului [COM(94)397 final] semnarea protocolului înainte ca acesta să fie adoptat de către Conferința Părților în octombrie 1994. La momentul respectiv, s-a considerat mai oportun să se continue activitatea referitoare la un regim comunitar al răspunderii pentru mediul înconjurător, decât să se anticipeze instituirea acestuia printr-un acord internațional. O Carte Verde privind repararea daunelor aduse mediului a fost deja publicată (în 1993, urmată de o Carte Albă privind răspunderea pentru mediul înconjurător în 2000). Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător (DRM) a fost în cele din urmă adoptată în 2004.

4. Protocolul privind activitățile în larg a intrat în vigoare la 24 martie 2011. Până în prezent, Albania, Tunisia, Libia, Maroc, Siria și Cipru l-au ratificat. Unele state membre ale Uniunii Europene care sunt părți contractante la Convenția de la Barcelona au anunțat deja, în ultimele luni, intenția de a ratifica la rândul lor protocolul.

5. Protocolul privind activitățile în larg acoperă o gamă largă de activități de explorare și de exploatare, condițiile de eliberare a permiselor, înlăturarea instalațiilor abandonate sau dezafectate, utilizarea și înlăturarea substanțelor nocive, cerințele în materie de răspundere și de despăgubiri, coordonarea la nivel regional cu alte părți contractante la Convenția de la Barcelona, precum și dispozițiile privind siguranța, planificarea de urgență și monitorizarea.

6. Dispozițiile Protocolului privind activitățile în larg vor trebui implementate la diferite niveluri guvernamentale și la nivelul operatorilor economici. Statele membre și autoritățile lor competente de resort vor fi responsabile de elaborarea și punerea în aplicare a unor măsuri detaliate stabilite în cadrul Protocolului privind activitățile în larg, cum ar fi instituirea unui sistem național de monitorizare, precum și adoptarea și punerea în aplicare a unor norme adecvate și a unor proceduri de stabilire a răspunderii și despăgubirilor pentru daune.

7. Se estimează că există peste 200 de platforme maritime active în Marea Mediterană și se are în vedere construirea unor instalații suplimentare. Se preconizează că activitățile de explorare și exploatare a hidrocarburilor vor crește după descoperirea unor mari rezerve de combustibili fosili în Marea Mediterană. Din cauza faptului că Marea Mediterană este o mare semi-închisă cu o hidrodinamică specială, un accident de tipul celui din Golful Mexic din 2010 ar putea avea consecințe transfrontaliere negative imediate asupra economiei mediteraneene și asupra ecosistemelor marine și costiere fragile. Este probabil ca, pe termen mediu, alte resurse minerale aflate la adâncime, pe fundul mării și în subsol să fie supuse activităților de explorare și de exploatare.

8. Incapacitatea de a gestiona în mod eficient riscurile provenind din aceste activități ar putea compromite grav eforturile depuse de Italia, Grecia, Spania, Franța, Slovenia, Malta și Cipru de a aduce și menține la standarde optime mediul înconjurător în apele lor marine, în conformitate cu Directiva-cadru privind Strategia pentru mediul marin (Directiva 2008/56/CE), precum și în conformitate cu angajamentele și obligațiile pe care Italia, Grecia, Spania, Franța, Slovenia, Malta, Cipru și Uniunea Europeană însăși și le-au asumat în calitate de părți contractante la Convenția de la Barcelona.

9. Recenta Comunicare a Comisiei privind siguranța activităților offshore [COM(2010)560 final, 12.10.2010] dezvoltă domeniile în care este necesar să se ia măsuri pentru menținerea reputației Uniunii Europene în materie de siguranță și protecție a mediului și propune acțiuni concrete; unul dintre domeniile identificate este cooperarea internațională pentru promovarea siguranței activităților în larg și a capacității de intervenție în întreaga lume, iar una dintre acțiunile conexe este explorarea potențialului convențiilor regionale; în mod special, comunicarea recomandă să se relanseze, în strânsă colaborare cu statele membre în cauză, procesul care urmărește intrarea în vigoare a Protocolului privind activitățile în larg.

10. Consiliul, în concluziile sale referitoare la siguranța activităților petroliere și gaziere în larg, a afirmat că Uniunea Europeană și statele membre ar trebui să continue să joace un rol important în privința efortului de atingere a celor mai înalte standarde de siguranță în cadrul forurilor și inițiativelor internaționale și al cooperării regionale, de exemplu în Marea Mediterană, și invită Comisia și statele membre să utilizeze cât mai eficient convențiile internaționale existente.

11. Parlamentul European, în rezoluția sa din 13 septembrie 2011, a subliniat importanța punerii pe deplin în aplicare a Protocolului din 1994 privind activitățile în larg în Marea Mediterană, încă neratificat, care vizează protecția împotriva poluării rezultate din activitățile de explorare și exploatare.

12. Unul dintre obiectivele politicii Uniunii Europene în materie de mediu este promovarea la nivel internațional a măsurilor destinate să soluționeze problemele de mediu regionale. În privința Protocolului privind activitățile în larg, este deosebit de important să se aibă în vedere probabilitatea ridicată, în caz de accident, într-o mare semiînchisă cum este Marea Mediterană, a unor efecte transfrontaliere asupra mediului înconjurător. Prin urmare, este necesar ca Uniunea Europeană să ia toate măsurile necesare pentru susținerea siguranței activităților de explorare și exploatare în larg și pentru protecția mediului marin în Marea Mediterană.

13. Este necesar și urgent ca potențialul risc ridicat apărut în urma activităților conexe în larg, în special a celor desfășurate în condiții complexe, inclusiv forajul de adâncime, să fie soluționat și să se stabilească mecanisme corespunzătoare de prevenire și de reacție la nivel național și regional care să acopere poluarea operațională, ilegală și accidentală. Prin urmare, Comisia mai propune, alături de prezenta propunere, un Regulament privind siguranța activităților de explorare, exploatare și producție în larg.

14. Protocolul privind activitățile în larg se referă la un domeniu în mare măsură reglementat de dreptul Uniunii. Acesta include, de exemplu, elemente cum ar fi protecția mediului marin, evaluarea impactului asupra mediului și răspunderea pentru mediul înconjurător. Sub rezerva deciziei finale a legiuitorilor pe această temă, Protocolul privind activitățile în larg este, de asemenea, în concordanță cu obiectivele proiectului de Regulament privind siguranța activităților de explorare, exploatare și producție în larg, inclusiv în ceea ce privește autorizațiile, evaluarea impactului asupra mediului, precum și capacitatea tehnică și financiară a operatorilor.

15. Prin urmare, este necesar ca Uniunea să încheie Protocolul privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării rezultate din explorarea și exploatarea platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin.

2011/0304 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind aderarea Uniunii Europene la Protocolul privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării rezultate în urma explorării și exploatării platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1) coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1) Convenția privind protejarea Mării Mediterane împotriva poluării, redenumită ulterior Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane (denumită în continuare „Convenția de la Barcelona”) a fost încheiată în numele Comunității Europene prin Deciziile 77/585/CEE și 1999/802/CE ale Consiliului.

(2) În temeiul articolului 7 din Convenția de la Barcelona, părțile contractante vor lua toate măsurile adecvate pentru a preveni, a reduce, a combate și, pe cât posibil, a elimina poluarea zonei Mării Mediterane, care rezultă din explorarea și exploatarea platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin.

(3) Unul dintre protocoale la Convenția de la Barcelona se referă la protecția Mării Mediterane împotriva poluării rezultate în urma explorării și exploatării platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin (cunoscut sub denumirea de „Protocolul privind activitățile în larg” – Offshore Protocol) și a intrat în vigoare la 24 martie 2011. Până în prezent, Albania, Tunisia, Libia, Maroc, Siria și Cipru l-au ratificat. Unele state membre ale Uniunii Europene care sunt părți contractante la Convenția de la Barcelona și-au anunțat deja, în ultimele luni, intenția de a ratifica la rândul lor protocolul.

(4) Se estimează că există peste 200 de platforme maritime active în Marea Mediterană și se are în vedere construirea mai multor instalații suplimentare. Se preconizează că activitățile de explorare și exploatare a hidrocarburilor vor crește după descoperirea unor rezerve mari de combustibili fosili în Marea Mediterană. Din cauza faptului că Marea Mediterană este o mare semi-închisă cu o hidrodinamică specială, un accident de tipul celui din Golful Mexic din 2010 ar putea avea consecințe transfrontaliere negative imediate asupra economiei mediteraneene și asupra ecosistemelor marine și costiere fragile. Este probabil ca, pe termen mediu, alte resurse minerale aflate la adâncime, pe fundul mării și în subsol să fi supuse activităților de explorare și de exploatare.

(5) Incapacitatea de a gestiona în mod eficient riscurile provenind din aceste activități ar putea compromite grav eforturile depuse de Italia, Grecia, Spania, Franța, Slovenia, Malta și Cipru de a aduce și menține la standarde optime mediul înconjurător în apele lor marine, în conformitate cu Directiva-cadru privind Strategia pentru mediul marin (Directiva 2008/56/CE) și în conformitate cu angajamentele și obligațiile pe care Italia, Grecia, Spania, Franța, Slovenia, Malta, Cipru și Uniunea Europeană însăși și le-au asumat în calitate de părți contractante la Convenția de la Barcelona.

(6) Protocolul privind activitățile în larg acoperă o gamă largă de dispoziții, care vor trebui implementate la diferite niveluri administrative. Deși se cuvine ca Uniunea Europeană să acționeze în sprijinul siguranței activităților de explorare și exploatare în larg ținând seama, inter alia, de probabilitatea ridicată ca problemele de mediu asociate unor astfel de activități să aibă un caracter transfrontalier, statele membre și autoritățile lor competente corespunzătoare vor fi responsabile pentru anumite măsuri detaliate stabilite în cadrul Protocolului privind activitățile în larg.

(7) Comunicarea Comisiei privind siguranța activităților offshore[1] constată necesitatea cooperării internaționale în vederea promovării siguranței activităților în larg și a capacităților de intervenție la nivel mondial, iar una dintre acțiunile conexe este explorarea potențialului convențiilor regionale. Această comunicare recomandă relansarea, în strânsă colaborare cu statele membre în cauză, a procesului care urmărește intrarea în vigoare a Protocolului privind activitățile în larg.

(8) Consiliul, în concluziile sale referitoare la siguranța activităților petroliere și gaziere în larg, a afirmat că Uniunea Europeană și statele membre ar trebui să continue să joace un rol important în privința efortului de atingere a celor mai înalte standarde de siguranță în cadrul forurilor și inițiativelor internaționale și al cooperării regionale, de exemplu în Marea Mediterană, și invită Comisia și statele membre să utilizeze cât mai eficient convențiile internaționale existente.

(9) Parlamentul European, în rezoluția sa din 13 septembrie 2011, a subliniat importanța punerii pe deplin în aplicare a Protocolului din 1994 privind activitățile în larg în Marea Mediterană, încă neratificat, care vizează protecția împotriva poluării rezultate din activitățile de explorare și exploatare.

(10) Unul dintre obiectivele politicii Uniunii Europene în materie de mediu este promovarea la nivel internațional a măsurilor destinate să soluționeze problemele de mediu regionale. În privința Protocolului privind activitățile în larg, este deosebit de important să se aibă în vedere probabilitatea ridicată, în caz de accident, într-o mare semiînchisă cum este Marea Mediterană, a unor efecte transfrontaliere asupra mediului înconjurător. Prin urmare, este necesar ca Uniunea Europeană să ia toate măsurile necesare pentru susținerea siguranței activităților de explorare și exploatare în larg și pentru protecția mediului marin în Marea Mediterană.

(11) Prin urmare, Comisia mai propune, alături de prezenta propunere, un Regulament privind siguranța activităților de explorare, exploatare și producție în larg.

(12) Protocolul privind activitățile în larg se referă la un domeniu în mare măsură reglementat de dreptul Uniunii. Acesta include, de exemplu, elemente cum ar fi protecția mediului marin, evaluarea impactului asupra mediului și răspunderea pentru mediul înconjurător. Sub rezerva deciziei finale a legiuitorilor pe această temă, Protocolul privind activitățile în larg este, de asemenea, în concordanță cu obiectivele proiectului de Regulament privind siguranța activităților de explorare, exploatare și producție în larg, inclusiv în ceea ce privește autorizațiile, evaluarea impactului asupra mediului, precum și capacitatea tehnică și financiară a operatorilor.

(13) Este esențial să se asigure o cooperare strânsă între statele membre și instituțiile Uniunii Europene, atât în procesul de negociere și încheiere a acordurilor, cât și în îndeplinirea angajamentelor asumate. Obligativitatea cooperării derivă din cerința existenței unei reprezentări internaționale unite a Uniunii Europene. Prin urmare, statele membre care sunt părți contractante la Convenția de la Barcelona și care nu au făcut încă acest lucru ar trebui să ia măsurile necesare pentru a finaliza procedurile de ratificare sau de aderare la Protocolul privind activitățile în larg.

(14) Protocolul privind activitățile în larg trebuie încheiat.

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Aderarea Uniunii Europene la Protocolul privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării rezultate în urma explorării și exploatării platformei continentale, a fundului mării și a subsolului marin se aprobă în numele Uniunii.

Textul acordului se anexează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului desemnează persoana sau persoanele împuternicite să depună în numele Uniunii Europene, pe lângă Guvernul Spaniei, care îndeplinește funcția de depozitar, instrumentul de aprobare prevăzut la articolul 32 din protocol, pentru a exprima consimțământul Uniunii Europene de a-și asuma obligații în temeiul protocolului.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării. Decizia respectivă se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene[2].

Adoptată la Bruxelles,

                                                                       Pentru Consiliu

                                                                       Președintele

                                                                      

ANEXĂ

Părțile contractante la prezentul protocol,

Fiind părți la Convenția privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării, adoptată la Barcelona la 16 februarie 1976,

Având în vedere articolul 7 din convenția menționată anterior,

Având în vedere creșterea activităților privind explorarea și exploatarea fundului Mării Mediterane și a subsolului său,

Recunoscând faptul că poluarea care poate rezulta în urma acestor activități reprezintă un pericol grav pentru mediu și pentru ființele umane,

Dorind să protejeze și să conserve regiunea Mării Mediterane împotriva poluării care rezultă din activitățile de explorare și exploatare,

Luând în considerare protocoalele legate de Convenția privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării, în special Protocolul privind cooperarea în vederea combaterii poluării Mării Mediterane cu hidrocarburi și alte substanțe nocive în cazuri de urgență, adoptat la Barcelona la 16 februarie 1976, și Protocolul privind ariile de protecție specială ale Mării Mediterane, adoptat la Geneva la 3 aprilie 1982,

Ținând seama de dispozițiile relevante ale Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării, adoptată la Montego Bay la 10 decembrie 1982 și semnată de numeroase părți contractante,

Recunoscând diferența dintre nivelurile de dezvoltare ale statelor costiere și ținând seama de imperativele economice și sociale din țările în curs de dezvoltare,

convin după cum urmează:

SECȚIUNEA I - DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

DEFINIȚII

În sensul prezentului protocol:

(a) „convenție” înseamnă Convenția privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării, adoptată la Barcelona la 16 februarie 1976;

(b) „organizație” înseamnă organismul menționat la articolul 17 din convenție;

(c) „resurse” înseamnă toate resursele minerale, indiferent dacă sunt lichide, solide sau gazoase;

(d) „activitățile de explorare și/sau exploatare a resurselor în zona protocolului” (denumite în continuare „activități”) înseamnă:

(i)      activități de cercetare științifică privind resursele fundului mării și ale subsolului marin;

(ii)     activități de explorare:

-        activități seismologice; studii asupra fundului mării și a subsolului marin; prelevarea de eșantioane;

-        foraje de explorare;

(iii)     activități de exploatare:

-             construirea unei instalații în scopul recuperării resurselor și activitățile aferente;

-             foraj de dezvoltare;

-             recuperare, tratare și depozitare;

-             transport spre țărm prin conducte și încărcarea navelor;

-             întreținere, reparații și alte operațiuni auxiliare;

(e) „poluare” este definit ca la articolul 2 litera (a) din convenție; 

(f) „instalație” înseamnă orice structură fixă sau plutitoare și orice parte integrantă a acesteia care este implicată în activități, inclusiv, în special:

(i)      unități fixe sau mobile de foraj în larg;

(ii)     unități de producție fixe sau plutitoare, inclusiv unități poziționate dinamic;

(iii)     instalații de depozitare în larg, inclusiv nave folosite în acest scop;

(iv)    terminale de încărcare în larg și sisteme de transport pentru produsele extrase, precum conductele submarine;

(v)     aparatele atașate la acestea și echipamentele pentru reîncărcarea, prelucrarea, depozitarea și eliminarea substanțelor scoase de pe fundul mării sau din subsolul marin;

(g) „operator” înseamnă:

(i)      orice persoană fizică sau juridică autorizată de partea care are jurisdicție asupra zonei unde se desfășoară activitățile (denumită în continuare „parte contractantă”), în conformitate cu prezentul protocol, să desfășoare activități și/sau care desfășoară astfel de activități; sau

(ii)     orice persoană care nu deține o autorizație în sensul prezentului protocol, dar care deține de facto controlul unor astfel de activități;

(h) „zonă de siguranță” înseamnă o zonă stabilită în jurul instalațiilor în conformitate cu dispozițiile dreptului internațional general și cu cerințele tehnice, cu marcaje corespunzătoare pentru a asigura atât siguranța navigației, cât și a instalațiilor;

(i) „deșeuri” înseamnă substanțe și materiale de orice tip, formă sau descriere care rezultă din activitățile reglementate de prezentul protocol și care sunt eliminate, sunt destinate să fie eliminate sau trebuie să fie eliminate;

(j) „substanțe și materiale dăunătoare sau nocive” înseamnă substanțe și materiale de orice tip, formă sau descriere care ar putea constitui un factor de poluare în cazul introducerii în zona protocolului;

(k) „Plan de utilizare a substanțelor chimice” înseamnă un plan întocmit de operatorul oricărei instalații marine, care arată:

(i)      produsele chimice pe care operatorul intenționează să le folosească în cadrul operațiunilor;

(ii)     scopul sau scopurile pentru care operatorul intenționează să utilizeze produsele chimice;

(iii)     concentrațiile maxime ale produselor chimice pe care operatorul intenționează să le utilizeze în oricare alte substanțe și cantitățile maxime care se intenționează să fie utilizate în orice perioadă determinată;

(iv)    zona în care produsul chimic se poate răspândi în mediul marin;

(l) „petrol” înseamnă petrol sub orice formă, inclusiv țiței, păcură, nămoluri petroliere, reziduuri petroliere și produse rafinate și, fără a limita generalitatea celor de mai sus, include substanțele enumerate în apendicele la prezentul protocol;

(m) „amestec petrolier” înseamnă un amestec care conține petrol în orice cantitate;

(n) „ape uzate” înseamnă:

(i)      ape de scurgere și alte deșeuri provenite de la orice tip de toaletă, pisoar și guri de drenaj de la WC-uri;

(ii)     ape de scurgere din incintele cu destinație medicală (dispensare, infirmerii etc.) provenind de la lavabouri, căzi și guri de drenaj din astfel de incinte;

(iii)     alte ape uzate, atunci când sunt amestecate cu apele de scurgere definite mai sus;

(o) „gunoi” înseamnă orice tip de alimente, deșeuri menajere și operaționale generate în cursul funcționării normale a instalației, care pot fi eliminate în mod continuu sau periodic, cu excepția substanțelor care sunt definite sau enumerate în altă parte din prezentul protocol;

(p) „limita apelor dulci” înseamnă locul situat pe un curs de apă unde, la reflux și în perioada unui debit slab de apă dulce, gradul de salinitate crește considerabil, ca urmare a prezenței apei de mare.

Articolul 2

ACOPERIRE GEOGRAFICĂ

1. Zona în care se aplică prezentul protocol (denumită în prezentul protocol „zona protocolului”) cuprinde:

(a) zona Mării Mediterane delimitată la articolul 1 din convenție, inclusiv platforma continentală, fundul mării și subsolul marin;

(b) apele, inclusiv fundul mării și subsolul marin, care sunt situate în partea dinspre țărm a liniilor de bază de la care se măsoară lărgimea apelor teritoriale și care se întind, în cazul cursurilor de apă, până la limita apelor dulci;

2. Oricare dintre părțile contractante la prezentul protocol (denumite în prezentul protocol „părțile”) poate, de asemenea, să includă în zona protocolului zone umede sau zone costiere de pe teritoriul lor.

3. Nicio dispoziție din prezentul protocol și niciun act adoptat în temeiul prezentului protocol nu aduc atingere drepturilor niciunui stat în ceea ce privește delimitarea platformei continentale.

Articolul 3

ANGAJAMENTE GENERALE

1. Părțile adoptă, fie individual, fie prin cooperare bilaterală sau multilaterală, toate măsurile adecvate pentru a preveni, a reduce, a combate și a ține sub control în zona protocolului poluarea care decurge din activități, între altele prin asigurarea faptului că în acest scop sunt utilizate cele mai bune tehnici disponibile, eficace din punctul de vedere al protecției mediului și adecvate din punct de vedere economic.

2. Părțile se asigură că se iau toate măsurile necesare pentru ca activitățile să nu genereze poluare.

SECȚIUNEA II – SISTEMUL DE AUTORIZARE

Articolul 4

PRINCIPII GENERALE

1. Toate activitățile din zona protocolului, inclusiv construirea instalațiilor pe amplasament, sunt condiționate de acordarea în prealabil de către autoritatea competentă a autorizării scrise pentru explorare sau exploatare. Înainte de a acorda autorizația, această autoritate trebuie să se asigure că instalația a fost construită în conformitate cu standardele și practicile internaționale și că operatorul are competența tehnică și capacitatea financiară de a realiza activitățile. O astfel de autorizație se acordă în conformitate cu procedura adecvată, definită de autoritatea competentă.

2. Se refuză acordarea autorizației dacă există indicii că activitățile propuse sunt susceptibile de a avea asupra mediului efecte adverse semnificative care nu ar putea fi evitate prin îndeplinirea condițiilor stabilite în autorizație și menționate la articolul 6 alineatul (3) din prezentul protocol.

3. Atunci când se analizează aprobarea amplasării unei instalații, partea contractantă se asigură că amplasarea respectivă nu va avea efecte negative asupra instalațiilor existente, în special asupra conductelor și a cablurilor.

Articolul 5

CERINȚE PENTRU ACORDAREA AUTORIZAȚIILOR

1. Partea contractantă stipulează ca orice cerere de autorizație sau de reînnoire a unei autorizații este condiționată de prezentarea proiectului la autoritatea competentă de către operatorul care introduce cererea și că orice astfel de cerere trebuie să includă, în special, următoarele:

(a) un studiu privind efectele activităților propuse asupra mediului; în funcție de natura, sfera, durata și metodele tehnice utilizate în cadrul activităților și de caracteristicile zonei, autoritatea competentă poate solicita întocmirea unei evaluări a impactului asupra mediului, în conformitate cu anexa IV la prezentul protocol;

(b) definirea precisă a zonelor geografice unde se intenționează desfășurarea activității, inclusiv zonele de siguranță;

(c) detalii privind calificările profesionale și tehnice ale operatorului care introduce cererea și a personalului instalației, precum și privind alcătuirea echipei;

(d) măsurile de siguranță conform prevederilor articolului 15;

(e) planul de urgență al operatorului, conform prevederilor articolului 16;

(f) procedurile de monitorizare conform prevederilor articolului 19;

(g) planurile de înlăturare a instalațiilor, conform prevederilor articolului 20;

(h) precauții pentru ariile de protecție specială, conform prevederilor articolului 21;

(i) asigurarea sau alt tip de garanție financiară pentru acoperirea răspunderii, conform prevederilor articolului 27 alineatul (2) litera (b).

2. Pentru activitățile de explorare și de cercetare științifică, autoritatea competentă poate decide să limiteze sfera cerințelor stabilite la alineatul (1) al prezentului articol în funcție de natura, sfera, durata și metodele tehnice utilizate în cadrul activităților, precum și de caracteristicile zonei.

Articolul 6

ACORDAREA AUTORIZAȚIILOR

1. Autorizațiile menționate la articolul 4 se acordă numai după examinarea de către autoritatea competentă a cerințelor enumerate la articolul 5 și în anexa IV.

2. Fiecare autorizație trebuie să precizeze activitățile și perioada de valabilitate a autorizației, să stabilească limitele geografice ale zonei care face obiectul autorizării și să specifice cerințele tehnice și instalațiile autorizate. Zonele de siguranță necesare se stabilesc într-o etapă ulterioară adecvată.

3. Autorizația poate impune condiții referitoare la măsurile, tehnicile sau metodele ce au ca scop reducerea la minimum a riscurilor și a daunelor cauzate de poluarea rezultată în urma activităților.

4. Părțile notifică organizației, cât mai curând posibil, autorizațiile acordate sau reînnoite. Organizația ține un registru al tuturor instalațiilor autorizate din zona protocolului.

Articolul 7

SANCȚIUNI

Fiecare parte prevede sancțiuni aplicabile în cazul încălcării obligațiilor care decurg din prezentul protocol sau în cazul nerespectării legislației sau reglementărilor naționale de punere în aplicare a prezentului protocol sau în cazul neîndeplinirii condițiilor specifice pentru autorizare.

SECȚIUNEA III – DEȘEURI ȘI SUBSTANȚE ȘI MATERIALE DĂUNĂTOARE SAU NOCIVE

Articolul 8

OBLIGAȚIE GENERALĂ

Fără a aduce atingere altor standarde sau obligații menționate în prezenta secțiune, părțile impun operatorilor obligația generală de a utiliza cele mai bune tehnici disponibile eficiente din punctul de vedere al mediului și adecvate din punct de vedere economic și să respecte standardele acceptate la nivel internațional în ceea ce privește deșeurile, precum și utilizarea, stocarea și eliberarea substanțelor și materialelor dăunătoare sau nocive, în vederea reducerii la minimum a riscurilor de poluare.

Articolul 9

SUBSTANȚE ȘI MATERIALE DĂUNĂTOARE SAU NOCIVE

1. Utilizarea și depozitarea produselor chimice pentru activități trebuie aprobată de autoritatea competentă, pe baza planului de utilizare a produselor chimice.

2. Partea contractantă poate reglementa, limita sau interzice utilizarea produselor chimice pentru activități, în conformitate cu orientările care urmează a fi adoptate de părțile contractante.

3. În scopul protejării mediului înconjurător, părțile se asigură că fiecare substanță și fiecare material utilizat pentru activități sunt însoțite de o descriere a compușilor pusă la dispoziție de entitatea care produce substanța sau materialul respectiv.

4. Este interzisă aruncarea în zona protocolului a substanțelor și materialelor dăunătoare sau nocive rezultate din activitățile reglementate de prezentul protocol și enumerate în anexa I la prezentul protocol.

5. Aruncarea în zona protocolului a substanțelor și materialelor dăunătoare sau nocive rezultate din activitățile reglementate de prezentul protocol și enumerate în anexa II la prezentul protocol necesită, în fiecare caz, acordarea în prealabil a unui permis special de către autoritatea competentă.

6. Aruncarea în zona protocolului a tuturor celorlalte substanțe și materiale dăunătoare sau nocive, care ar putea genera poluare, rezultate din activitățile reglementate de prezentul protocol necesită acordarea în prealabil a unui permis general de către autoritatea competentă.

7. Permisele menționate la alineatele (5) și (6) de mai sus se eliberează numai după analizarea atentă a tuturor factorilor stabiliți în anexa III la prezentul protocol.

Articolul 10

PETROL ȘI AMESTECURI PETROLIERE, FLUIDE DE FORAJ ȘI DETRITUS

1. Părțile elaborează și adoptă standarde comune privind eliminarea petrolului și a amestecurilor petroliere din instalații în zona protocolului:

(a) aceste standarde comune trebuie elaborate în conformitate cu dispozițiile din anexa V punctul A;

(b) aceste standarde comune nu trebuie să fie mai puțin restrictive decât următoarele, în special:

(i)      pentru scurgerile din sala mașinilor, un conținut maxim de petrol de 15 mg per litru nediluat;

(ii)     pentru apa folosită în procesele de producție, un conținut maxim de petrol de 40 mg per litru ca medie în oricare lună calendaristică; conținutul nu trebuie să depășească niciodată 100 mg per litru;

(c) părțile stabilesc de comun acord care metodă va fi utilizată pentru analizarea conținutului de petrol.

2. Părțile elaborează și adoptă standardele comune pentru utilizarea și eliminarea fluidelor de foraj și a detritusului în zona protocolului. Aceste standarde comune trebuie elaborate în conformitate cu dispozițiile din anexa V punctul B.

3. Fiecare parte ia măsurile necesare pentru a pune în aplicare standardele comune adoptate în conformitate cu prezentul articol sau să aplice standardele mai stricte pe care eventual le-a adoptat.

Articolul 11

APELE UZATE

1. Partea contractantă interzice deversarea apelor uzate care provin din instalații cu personal permanent de 10 sau mai multe persoane în zona protocolului, cu excepția cazurilor în care:

(a) instalația deversează apele uzate după tratarea aprobată de autoritatea competentă, la o distanță de cel puțin patru mile marine de la cel mai apropiat uscat sau instalație fixă de pescuit, partea contractantă urmând să decidă de la caz la caz; sau

(b) apele uzate nu sunt tratate, dar deversarea se efectuează în conformitate cu normele și standardele internaționale; sau

(c) apele uzate au fost trecute printr-o instalație de tratare a apelor uzate aprobată, certificată de autoritatea competentă.

2. Partea contractantă impune dispoziții mai stricte, după caz, acolo unde consideră că este necesar, între altele din cauza regimului curenților din zona sau din apropierea oricărei zone menționate la articolul 21.

3. Excepțiile menționate la alineatul (1) nu se aplică dacă deversarea duce la apariția de solide plutitoare vizibile sau produce colorarea, decolorarea sau opacitatea apelor înconjurătoare.

4. Dacă apele uzate sunt amestecate cu deșeuri sau substanțe și materiale dăunătoare sau nocive cărora li se aplică cerințe diferite de eliminare, se aplică cerințele cele mai stricte.

Articolul 12

GUNOI

1. Partea contractantă interzice aruncarea în zona protocolului a următoarelor produse și materiale:

(a) toate materialele plastice, inclusiv (dar fără a se limita la) funii sintetice, plase de pescuit sintetice și saci de gunoi din materiale plastice;

(b) toate celelalte deșeuri care nu sunt biodegradabile, inclusiv produse din hârtie, zdrențe, sticlă, metal, sticle, veselă, dunaj, căptușeală și ambalaje.

2. Aruncarea în zona protocolului a deșeurilor de produse alimentare trebuie realizată cât mai departe posibil de uscat, în conformitate cu normele și standardele internaționale.

3. Dacă gunoiul este amestecat cu alte deșeuri cărora li se aplică cerințe diferite de aruncare sau deversare, se aplică cerințele cele mai stricte.

Articolul 13

INSTALAȚII DE PRELUARE, INSTRUCȚIUNI ȘI SANCȚIUNI

Părțile se asigură că:

(a) operatorii aruncă în mod satisfăcător toate deșeurile și substanțele și materialele dăunătoare sau nocive în instalațiile de preluare de pe uscat desemnate, cu excepția cazului în care protocolul autorizează altceva;

(b) se dau instrucțiuni corespunzătoare întregului personal cu privire la mijloacele adecvate de aruncare a deșeurilor;

(c) se impun sancțiuni pentru aruncarea ilegală a deșeurilor.

Articolul 14

EXCEPȚII

1. Dispozițiile prezentei secțiuni nu se aplică în caz de:

(a) forță majoră, în special pentru aruncarea de deșeuri:

-        pentru a salva vieți omenești,

-        pentru a asigura siguranța instalațiilor,

-        în caz de avariere a instalației sau a echipamentelor acesteia,

cu condiția ca după descoperirea avariei sau după aruncarea deșeurilor să fi fost luate toate precauțiile rezonabile pentru reducerea efectelor negative.

(b) deversare în mare a unor substanțe cu conținut de petrol sau de substanțe sau materiale dăunătoare sau nocive care, sub rezerva aprobării prealabile a autorității competente, sunt utilizate pentru a combate anumite cazuri de poluare, în vederea reducerii la minimum a daunelor cauzate de poluare.

2. Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică însă în orice caz în care operatorul a acționat cu intenția de a provoca daune sau din neglijență și având cunoștință de faptul că se vor putea produce daune.

3. Cazurile de aruncare a deșeurilor în circumstanțele menționate la alineatul (1) al prezentului articol se raportează imediat organizației și, fie prin intermediul organizației, fie direct, către orice parte sau părți care ar putea fi afectate, împreună cu informații complete privind circumstanțele, precum și natura și cantitățile deșeurilor sau ale substanțelor sau materialelor dăunătoare sau nocive aruncate.

SECȚIUNEA IV – MĂSURI DE PROTECȚIE

Articolul 15

MĂSURI DE SIGURANȚĂ

1. Partea contractantă în jurisdicția căreia se preconizează sau se desfășoară activități se asigură că se iau măsuri de siguranță cu privire la proiectarea, construcția, montarea, echiparea, marcarea, exploatarea și întreținerea instalațiilor.

2. Partea contractantă se asigură că, în orice moment, operatorul dispune în instalații de echipamente și dispozitive adecvate, menținute în bună stare de funcționare, pentru protejarea vieții umane, prevenirea și combaterea poluării accidentale și facilitarea reacției rapide la o situație de urgență, în conformitate cu cele mai bune tehnici disponibile, eficace din punctul de vedere al protecției mediului și adecvate din punct de vedere economic, și cu dispozițiile planului de urgență al operatorului, menționat la articolul 16.

3. Autoritatea competentă impune ca, pentru platformele de producție, unitățile mobile de foraj în larg, instalațiile de depozitare în larg, conductele și sistemele de încărcare în larg, precum și pentru alte instalații care ar putea fi indicate de partea contractantă, să se prezinte un certificat de siguranță și adecvare pentru scopul respectiv (denumit în continuare „certificat”) eliberat de un organism recunoscut.

4. Părțile se asigură, prin inspecție, că activitățile sunt desfășurate de operatori în conformitate cu prezentul articol.

Articolul 16

PLANURI DE URGENȚĂ

1. În cazuri de urgență, părțile contractante aplică mutatis mutandis dispozițiile Protocolului privind cooperarea în combaterea poluării Mării Mediterane cu hidrocarburi și alte substanțe nocive în cazuri de urgență.

2. Fiecare parte impune operatorilor care răspund de instalațiile aflate în jurisdicția sa să aibă un plan de urgență pentru combaterea poluării accidentale, coordonat cu planul de urgență al părții contractante, elaborat în conformitate cu Protocolul privind cooperarea în combaterea poluării Mării Mediterane cu hidrocarburi și alte substanțe nocive în cazuri de urgență și aprobat în conformitate cu procedurile stabilite de autoritățile competente.

3. Fiecare parte contractantă asigură coordonarea pentru elaborarea și aplicarea planurilor de urgență. Aceste planuri sunt elaborate în conformitate cu orientările adoptate de organizațiile internaționale competente. Ele trebuie să fie în special conforme cu dispozițiile anexei VII la prezentul protocol.

Articolul 17

NOTIFICARE

Fiecare parte impune operatorilor care răspund de instalațiile aflate în jurisdicția sa să raporteze fără întârziere autorității competente:

(a) orice eveniment produs la instalația lor care cauzează sau poate cauza poluare în zona protocolului;

(b) orice eveniment observat pe mare care cauzează sau poate cauza poluare în zona protocolului.

Articolul 18

ASISTENȚĂ RECIPROCĂ ÎN CAZURI DE URGENȚĂ

În cazuri de urgență, o parte care necesită asistență pentru a preveni, a reduce sau a combate poluarea rezultată în urma activităților poate cere ajutorul celorlalte părți, fie direct, fie prin intermediul Centrului regional mediteraneean pentru intervenția de urgență împotriva poluării marine accidentale (REMPEC), iar acestea vor face tot posibilul să asigure asistența solicitată.

În acest scop, o parte care este de asemenea parte la Protocolul privind cooperarea în combaterea poluării Mării Mediterane cu hidrocarburi și alte substanțe nocive în cazuri de urgență aplică dispozițiile pertinente din protocolul menționat.

Articolul 19

MONITORIZARE

1. Operatorul trebuie să măsoare sau să aranjeze să i se măsoare de către o entitate calificată, expertă în materie, efectele activităților asupra mediului, ținând seama de natura, sfera, durata și metodele tehnice utilizate în cadrul activităților, precum și de caracteristicile zonei, și să le raporteze periodic sau la cererea autorității competente în scopul unei evaluări de către autoritatea competentă în conformitate cu o procedură stabilită de autoritatea competentă în sistemul său de autorizare.

2. Autoritatea competentă stabilește, dacă este cazul, un sistem național de monitorizare, pentru a fi în măsură să monitorizeze cu regularitate instalațiile și impactul activităților asupra mediului, astfel încât să se asigure că sunt întrunite condițiile pentru acordarea autorizației.

Articolul 20

ÎNLĂTURAREA INSTALAȚIILOR

1. Autoritatea competentă impune operatorului să înlăture orice instalație abandonată sau dezafectată, pentru a asigura siguranța navigației, ținând seama de orientările și standardele adoptate de organizațiile internaționale competente. Această înlăturare trebuie să țină cont de asemenea de alte utilizări legitime ale mării, în special pescuitul, de protecția mediului marin și de drepturile și obligațiile altor părți contractante. Înainte de înlăturare, operatorul este responsabil cu luarea tuturor măsurilor necesare pentru a preveni scurgerile de la amplasamentul activităților.

2. Autoritatea competentă impune operatorului să înlăture conductele abandonate sau dezafectate în conformitate cu alineatul (1) al prezentului articol sau să le curețe în interior și să le abandoneze ori să le curețe interior și să le îngroape astfel încât să nu cauzeze poluare, să nu pună în pericol navigația, să nu împiedice pescuitul, să nu amenințe mediul marin și nici să nu interfereze cu alte utilizări legitime ale mării sau cu drepturile și obligațiile altor părți contractante. Autoritatea competentă se asigură că adâncimea, poziția și dimensiunile oricărei conducte îngropate sunt făcute publice în mod corespunzător și că astfel de informații sunt indicate pe hărți și sunt notificate Organizației și altor organizații internaționale competente, precum și părților.

3. Dispozițiile prezentului articol se aplică de asemenea instalațiilor dezafectate sau abandonate de către orice operator a cărui autorizație a fost retrasă sau suspendată în conformitate cu articolul 7.

4. Autoritatea competentă poate indica eventualele modificări care trebuie făcute la nivelul activităților și la nivelul măsurilor pentru protecția mediului marin prevăzute inițial.

5. Autoritatea competentă poate reglementa cesiunea sau transferul activităților autorizate către alte persoane.

6. Atunci când operatorul nu respectă dispozițiile prezentului articol, autoritatea competentă întreprinde, pe cheltuiala operatorului, acțiunea sau acțiunile necesare pentru a remedia lipsa de acțiune a operatorului.

Articolul 21

ARII DE PROTECȚIE SPECIALĂ

Pentru protecția zonelor definite în Protocolul privind ariile de protecție specială ale Mării Mediterane și orice altă zonă stabilită de una dintre părți și pentru promovarea obiectivelor stabilite, părțile iau măsuri speciale în conformitate cu dreptul internațional, fie individual, fie prin cooperare multilaterală sau bilaterală, pentru a preveni, a reduce, a combate și a ține sub control poluarea rezultată în urma activităților în aceste zone.

În plus față de măsurile menționate în Protocolul privind ariile de protecție specială ale Mării Mediterane pentru acordarea autorizației, astfel de măsuri pot include, printre altele:

(a) restricții sau condiții speciale de acordare a autorizațiilor pentru aceste zone:

(i)      elaborarea și analizarea de evaluări privind impactul asupra mediului;

(ii)     elaborarea de dispoziții speciale în aceste zone, referitoare la monitorizare, înlăturarea instalațiilor și interzicerea oricărei deversări.

(b) un schimb de informații intensificat între operatori, autoritățile competente, părți și organizație în ceea ce privește aspectele care pot afecta aceste zone.

SECȚIUNEA V - COOPERARE

Articolul 22

STUDII ȘI PROGRAME DE CERCETARE

În conformitate cu articolul 13 din convenție și după caz, părțile cooperează în privința promovării studiilor și a realizării de programe de cercetare științifică și tehnologică pentru elaborarea unor noi metode de:

(a) desfășurare a activităților într-un mod care să reducă la minimum riscul de poluare;

(b) prevenire, atenuare, combatere și ținere sub control a poluării, în special în caz de urgență.

Articolul 23

NORME, STANDARDE ȘI PRACTICI ȘI PROCEDURI RECOMANDATE

LA NIVEL INTERNAȚIONAL

1. Părțile cooperează, direct sau prin intermediul organizației sau al altor organizații internaționale competente, pentru:

(a) a stabili criterii științifice adecvate pentru formularea și elaborarea de norme, standarde și practici și proceduri recomandate la nivel internațional pentru realizarea obiectivelor prezentului protocol;

(b) a formula și a elabora astfel de norme, standarde și practici și proceduri recomandate la nivel internațional;

(c) a formula și a adopta orientări în conformitate cu practicile și procedurile internaționale pentru a asigura respectarea dispozițiilor anexei VI.

2. Părțile depun toate eforturile, cât mai curând posibil, să își armonizeze actele cu putere de lege și actele administrative cu normele, standardele și practicile și procedurile recomandate la nivel internațional menționate la alineatul (1) al prezentului articol.

3. Părțile depun toate eforturile, pe cât posibil, pentru a face schimb de informații relevante pentru politicile, actele cu putere de lege și actele administrative naționale proprii, precum și pentru armonizarea menționată la alineatul (2) al prezentului articol.

Articolul 24

ASISTENȚĂ ȘTIINȚIFICĂ ȘI TEHNICĂ PENTRU ȚĂRILE ÎN CURS DE DEZVOLTARE

1. În mod direct sau cu sprijinul organizațiilor regionale competente sau al altor organizații internaționale competente, părțile cooperează în vederea formulării și, în măsura posibilului, a aplicării unor programe de asistență pentru țările în curs de dezvoltare, în special în domeniul științei, al dreptului, al educației și al tehnologiei, în scopul de a preveni, a reduce, a combate și a ține sub control poluarea cauzată de activitățile din zona protocolului.

2. Asistența tehnică include, în special, formarea de personal științific, tehnic și juridic, precum și achiziționarea, utilizarea și producerea de echipament adecvat de către țările respective, în condiții avantajoase care urmează a fi convenite de părțile în cauză.

Articolul 25

INFORMARE RECIPROCĂ

Părțile se informează reciproc, fie direct, fie prin intermediul organizației, cu privire la măsurile luate, la rezultatele obținute și, dacă este cazul, la dificultățile întâmpinate în punerea în aplicare a prezentului protocol. Procedurile de culegere și prezentare a acestor informații se stabilesc în cadrul reuniunilor părților.

Articolul 26

POLUAREA TRANSFRONTALIERĂ

1. Fiecare parte ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că activitățile din jurisdicția sa sunt realizate astfel încât să nu cauzeze poluare dincolo de limitele jurisdicției sale.

2. Partea în a cărei jurisdicție se preconizează sau se desfășoară activități ia în considerare orice efecte adverse asupra mediului, fără discriminări legate de faptul dacă aceste efecte ar putea surveni în limitele jurisdicției sale sau în afara acestor limite.

3. Dacă o parte ia cunoștință de cazuri în care mediul marin se află în pericol iminent de deteriorare sau a fost deteriorat din cauza poluării, aceasta notifică imediat celelalte părți care, în opinia sa, ar putea fi afectate de aceste daune, precum și Centrul regional mediteranean pentru intervenția de urgență împotriva poluării marine accidentale (REMPEC), furnizându-le informații în timp util care să le permită, dacă este necesar, să ia măsuri adecvate. REMPEC distribuie imediat informațiile tuturor părților relevante.

4. Părțile depun toate eforturile, în conformitate cu sistemele lor juridice și, dacă este cazul, pe baza unui acord, să acorde acces și tratament egal în cadrul procedurilor administrative pentru persoanele din alte state care ar putea fi afectate de poluare sau de alte efecte adverse ce rezultă din operațiuni propuse sau existente.

5. În cazul în care poluarea provine de pe teritoriul unui stat care nu este parte contractantă la prezentul protocol, orice parte contractantă afectată depune toate eforturile pentru a coopera cu statul respectiv, astfel încât să facă posibilă aplicarea protocolului.

Articolul 27

RĂSPUNDERE ȘI DESPĂGUBIRI

1. Părțile se angajează să colaboreze cât mai curând posibil pentru formularea și adoptarea de norme și proceduri corespunzătoare de determinare a răspunderii și a despăgubirilor pentru daune care rezultă din activitățile tratate în prezentul protocol, în conformitate cu articolul 16 din convenție.

2. Până la elaborarea acestor proceduri, fiecare parte:

(a) ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că se impune operatorilor răspunderea pentru daunele cauzate de activități, aceștia trebuind să plătească despăgubiri prompte și adecvate;

(b) ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că operatorii dețin și mențin o asigurare sau o altă garanție financiară de acest tip, în condițiile specificate de partea contractantă, pentru a asigura plata despăgubirilor pentru daunele cauzate de activitățile reglementate prin prezentul protocol.

SECȚIUNEA VI - DISPOZIȚII FINALE

Articolul 28

DESEMNAREA AUTORITĂȚILOR COMPETENTE

Fiecare parte contractantă desemnează una sau mai multe autorități competente pentru:

(a) acordarea, reînnoirea și înregistrarea autorizațiilor prevăzute în secțiunea II din prezentul protocol;

(b) eliberarea și înregistrarea permiselor speciale și generale menționate la articolul 9 din prezentul protocol;

(c) eliberarea permiselor menționate în anexa V la prezentul protocol;

(d) aprobarea sistemului de tratare și certificarea stațiilor de tratare a apelor uzate menționate la articolul 11 alineatul (1) din prezentul protocol;

(e) acordarea aprobării prealabile pentru excepțiile privind aruncarea deșeurilor, menționate la articolul 14 alineatul (1) litera (b) din prezentul protocol;

(f) îndeplinirea sarcinilor legate de măsurile de siguranță menționate la articolul 15 alineatele (3) și (4) din prezentul protocol;

(g) îndeplinirea funcțiilor legate de planurile de urgență descrise la articolul 16 și în anexa VII la prezentul protocol;

(h) stabilirea de proceduri de monitorizare, astfel cum se prevede la articolul 19 din prezentul protocol;

(i) supervizarea operațiunilor de înlăturare a instalațiilor, astfel cum se prevede la articolul 20 din prezentul protocol.

Articolul 29

MĂSURI TRANZITORII

Fiecare parte elaborează proceduri și regulamente privind activitățile, autorizate sau nu, inițiate înainte de intrarea în vigoare a prezentului protocol, pentru a asigura conformitatea acestora, în măsura posibilului, cu dispozițiile prezentului protocol.

Articolul 30

REUNIUNI

1. Reuniunile ordinare ale părților au loc în același timp cu reuniunile ordinare ale părților contractante la convenție organizate în temeiul articolului 18 din convenție. De asemenea, părțile pot organiza reuniuni extraordinare în conformitate cu articolul 18 din convenție.

2. Scopurile reuniunilor părților la prezentul protocol sunt, între altele:

(a) să urmărească îndeaproape punerea în aplicare a prezentului protocol și să analizeze eficacitatea măsurilor adoptate, precum și oportunitatea adoptării de alte măsuri, în special sub formă de anexe și apendice;

(b) să revizuiască și să modifice orice anexă sau apendice la prezentul protocol;

(c) să analizeze informațiile referitoare la autorizațiile acordate sau reînnoite în conformitate cu secțiunea II din prezentul protocol;

(d) să analizeze informațiile referitoare la permisele eliberate și la aprobările acordate în conformitate cu secțiunea III din prezentul protocol;

(e) să adopte orientările menționate la articolul 9 alineatul (2) și la articolul 23 alineatul (1) litera (c) din prezentul protocol;

(f) să analizeze documentele referitoare la planurilor de urgență și la mijloacele de intervenție în caz de urgență adoptate în conformitate cu articolul 16 din prezentul protocol;

(g) să stabilească criterii și să formuleze norme, standarde și practici și proceduri recomandate la nivel internațional, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din prezentul protocol, în orice formă ar fi convenită de către părți;

(h) să faciliteze punerea în aplicare a politicilor și realizarea obiectivelor menționate în secțiunea V, în special armonizarea legislației naționale și a celei a Comunității Europene în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din prezentul protocol;

(i) să analizeze progresul înregistrat în punerea în aplicare a articolului 27 din prezentul protocol;

(j) să îndeplinească, după caz, oricare alte funcții necesare pentru aplicarea prezentului protocol.

                                                                      

Articolul 31

RELAȚII CU CONVENȚIA

1. Dispozițiile convenției cu privire la orice protocol se aplică prezentului protocol.

2. Regulamentul de procedură și normele financiare adoptate în conformitate cu articolul 24 din convenție se aplică prezentului protocol, cu excepția cazului în care părțile la prezentul protocol convin altfel.

Articolul 32

CLAUZĂ FINALĂ

1. Prezentul protocol este deschis spre semnare la Madrid, de la 14 octombrie 1994 la 14 octombrie 1995, pentru orice stat parte la convenție invitat la Conferința plenipotențiarilor statelor costiere din regiunea mediteraneeană referitoare la Protocolul privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării rezultate în urma explorării și exploatării fundului mării și a subsolului marin, organizată la Madrid la 13 și 14 octombrie 1994. De asemenea, este deschis între aceleași date spre semnare de către Comunitatea Europeană și de către orice grupare economică regională similară având cel puțin un stat membru care este stat costier din zona protocolului și care exercită competențe în domeniile reglementate de prezentul protocol, în conformitate cu articolul 30 din convenție.

2. Prezentul protocol este supus ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se depun la Guvernul Spaniei, care își asumă funcțiile de depozitar.

3. De la 15 octombrie 1995, prezentul protocol este deschis aderării pentru statele menționate la alineatul (1) de mai sus, pentru Comunitatea Europeană și pentru orice grupare menționată la alineatul respectiv.

4. Prezentul protocol intră în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii de către părțile menționate la alineatul (1) din prezentul articol a cel puțin șase instrumente de ratificare, acceptare sau aprobare a protocolului sau de aderare la protocol.

DREPT CARE, subsemnații, pe deplin autorizați, au semnat prezentul protocol.

ANEXA I

SUBSTANȚE ȘI MATERIALE DĂUNĂTOARE SAU NOCIVE A CĂROR ARUNCARE ÎN ZONA PROTOCOLULUI ESTE INTERZISĂ

A.           Următoarele substanțe, materiale și compuși ai acestora sunt enumerate în sensul articolului 9 alineatul (4) din protocol. Acestea au fost selectate în principal pe baza toxicității, persistenței și bioacumulării lor:

1. Mercur și compuși ai mercurului

2. Cadmiu și compuși ai cadmiului

3. Compuși organostanici și substanțe care pot forma astfel de compuși în mediul marin[3]

4. Compuși organofosforici și substanțe care pot forma astfel de compuși în mediul marin³

5. Compuși organohalogenați și substanțe care pot forma astfel de compuși în mediul marin³

6. Țiței, păcură, nămoluri petroliere, uleiuri lubrifiante uzate și produse rafinate

7. Materiale sintetice persistente care pot pluti, se pot scufunda sau pot rămâne în suspensie și care pot afecta orice utilizare legitimă a mării

8. Substanțe cu proprietăți cancerigene, teratogene sau mutagene dovedite, în mediul marin sau prin intermediul acestuia

9. Substanțe radioactive, inclusiv deșeurile acestora, dacă evacuarea lor nu respectă principiile protecției împotriva radiațiilor definite de organizațiile internaționale competente, ținând seama de protecția mediului marin.

B.           Prezenta anexă nu se aplică evacuărilor care conțin substanțe enumerate în secțiunea A în cantități inferioare limitelor definite în comun de către părți și, în ceea ce privește petrolul, în cantități inferioare limitelor definite la articolul 10 din prezentul protocol.

ANEXA II

SUBSTANȚE ȘI MATERIALE DĂUNĂTOARE SAU NOCIVE A CĂROR ARUNCARE ÎN ZONA PROTOCOLULUI SE FACE NUMAI CU PERMIS SPECIAL

A.           Următoarele substanțe, materiale și compuși ai acestora au fost selectate în sensul articolului 9 alineatul (5) din protocol.

1. Arsen

2. Plumb

3. Cupru

4. Zinc

5. Beriliu

6. Nichel

7. Vanadiu

8. Crom

9. Biocide și derivați ai acestora care nu sunt incluși în anexa I

10. Seleniu

11. Antimoniu

12. Molibden

13. Titan

14. Staniu

15. Bariu (cu excepția sulfatului de bariu)

16. Bor

17. Uraniu

18. Cobalt

19. Taliu

20. Telur

21. Argint

22. Cianuri

B.           Controlul și limitarea strictă a evacuărilor de substanțe menționate în secțiunea A trebuie aplicate în conformitate cu anexa III.

ANEXA III

FACTORI CARE TREBUIE LUAȚI ÎN CONSIDERARE LA ELIBERAREA PERMISELOR

Pentru emiterea unui permis necesar în temeiul articolului 9 alineatul (7), se vor lua în considerare în mod special următorii factori, după caz:

A.           Caracteristicile și compoziția deșeurilor

1. tipul și mărimea sursei de deșeuri (de exemplu proces industrial);

2. tipul de deșeu (origine, compoziție medie);

3. forma deșeurilor (solidă, lichidă, nămol, suspensie, gazoasă);

4. cantitatea totală (volum evacuat în fiecare an, de exemplu);

5. tiparul de evacuare (continuă, intermitentă, cu variații sezoniere etc.);

6. concentrațiile constituenților principali, ale substanțelor enumerate în anexa I, ale substanțelor enumerate în anexa II și ale altor substanțe, după caz;

7. proprietățile fizice, chimice și biochimice ale deșeurilor.

B.           Caracteristicile constituenților de deșeuri în ceea ce privește caracterul lor dăunător

1. persistența (fizică, chimică, biologică) în mediul marin;

2. toxicitatea și alte efecte dăunătoare;

3. acumularea în materiale biologice sau sedimente;

4. transformarea biochimică ducând la apariția de compuși dăunători;

5. efectele adverse asupra conținutului și echilibrului de oxigen;

6. sensibilitatea la transformările fizice, chimice și biochimice și interacțiunea în mediul acvatic cu alți constituenți ai apei de mare care ar putea produce efecte biologice sau de altă natură dăunătoare pentru utilizările enumerate în secțiunea E de mai jos.

C.           Caracteristicile locului de deversare și ale mediului marin receptor

1. caracteristicile hidrografice, meteorologice, geologice și topografice ale zonei;

2. locul și tipul evacuării (emisari, canale, guri de evacuare etc.) și legăturile acesteia cu alte zone (cum ar fi zone de agrement, zone de depunere a icrelor și de creștere a puietului, zone de pescuit, zone de crustacee) și cu alte evacuări;

3. diluția inițială atinsă la punctul de deversare în mediul marin receptor;

4. caracteristicile de dispersie, precum efectele curenților, ale mareelor și ale vântului asupra transportului orizontal și asupra amestecării verticale;

5. caracteristicile apei receptoare în ceea ce privește condițiile fizice, chimice, biologice și ecologice în zona de evacuare;

6. capacitatea mediului marin receptor de a primi deșeurile evacuate fără efecte nedorite.

D.           Disponibilitatea tehnologiilor legate de deșeuri

Metodele de reducere și de evacuare a deșeurilor pentru efluenții industriali, precum și pentru apele reziduale menajere ar trebui alese ținându-se seama de disponibilitatea și fezabilitatea:

(a) proceselor alternative de tratare;

(b) metodelor de reutilizare sau de eliminare;

(c) alternativelor de eliminare pe uscat;

(d) tehnologiilor adecvate de reducere a deșeurilor.

E.           Posibila deteriorare a ecosistemului marin și a utilizărilor apei de mare

1. Efectele asupra vieții umane provocate de impactul poluării asupra:

(a) organismelor marine comestibile;

(b) apelor pentru scăldat;

(c) aspectelor estetice.

2. Efectele asupra ecosistemelor marine, în special asupra resurselor vii, a speciilor pe cale de dispariție și a habitatelor vulnerabile.

3. Efectele asupra altor utilizări legitime ale mării în conformitate cu dreptul internațional.

ANEXA IV

EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI

1. Fiecare parte impune ca evaluarea impactului asupra mediului să conțină cel puțin următoarele:

(a) o descriere a limitelor geografice ale zonei în care urmează să se desfășoare activitățile, inclusiv zonele de siguranță dacă este cazul;

(b) o descriere a stării inițiale a mediului din zonă;

(c) o indicație privind natura, obiectivele, sfera și durata activităților propuse;

(d) o descriere a metodelor, a instalațiilor și a altor mijloace care urmează să fie folosite, precum și alternative posibile la aceste metode și mijloace;

(e) o descriere a efectelor directe sau indirecte, pe termen scurt și pe termen lung, pe care se poate anticipa că le vor avea activitățile propuse asupra mediului, inclusiv asupra florei, faunei și echilibrului ecologic;

(f) o declarație care să precizeze măsurile propuse pentru a reduce la minimum riscul de deteriorare a mediului ca rezultat al desfășurării activităților propuse, inclusiv posibile alternative la aceste măsuri;

(g) o indicație privind măsurile care urmează a fi luate pentru protecția mediului împotriva poluării și a altor efecte adverse în timpul și în urma activităților propuse;

(h) o trimitere la metodologia utilizată pentru evaluarea impactului asupra mediului;

(i) o indicație a faptului dacă există probabilitatea ca mediul din orice alt stat să fie afectat de activitățile propuse.

2. Fiecare parte va promulga standarde care să țină seama de normele, standardele și practicile și procedurile recomandate la nivel internațional, adoptate în conformitate cu dispozițiile articolului 23 din protocol, pe baza cărora urmează să se examineze evaluarea impactului asupra mediului.

ANEXA V

PETROL ȘI AMESTECURI PETROLIERE, FLUIDE DE FORAJ ȘI DETRITUS

Următoarele dispoziții trebuie stipulate de părți în conformitate cu articolul 10:

A.        Petrol și amestecuri petroliere

1. scurgerile cu conținut ridicat de petrol în apele de scurgere de proces și de platformă trebuie izolate, redirecționate și apoi tratate ca parte a produsului, dar restul trebuie tratate la un nivel acceptabil înainte de deversare, în conformitate cu bunele practici petroliere;

2. deșeurile și nămolurile petroliere din procesele de separare trebuie transportate la țărm;

3. trebuie luate toate precauțiile necesare pentru a reduce la minimum pierderile în mare de petrol din cel colectat sau ars la încercarea puțurilor;

4. trebuie luate toate precauțiile necesare pentru a se asigura că orice gaz care rezultă din activități petroliere este ars sau folosit în mod adecvat.

B.         Fluide de foraj și detritus de foraj

1. Detritusul de foraj și fluidele de foraj pe bază de apă fac obiectul următoarelor cerințe:

(a) aceste fluide de foraj trebuie utilizate și aruncate conform planului de utilizare a produselor chimice și conform dispozițiilor articolului 9 din prezentul protocol;

(b) detritusul de foraj trebuie aruncat pe uscat sau în mare, într-un loc sau într-o zonă corespunzătoare specificată de autoritatea competentă.

2. Detritusul de foraj și fluidele de foraj pe bază de petrol fac obiectul următoarelor cerințe:

(a) aceste fluide trebuie utilizate numai dacă au o toxicitate suficient de redusă și doar după ce operatorului i s-a eliberat un permis de către autoritatea competentă atunci când s-a verificat toxicitatea redusă respectivă;

(b) aruncarea în mare a acestor de fluide de foraj este interzisă;

(c) aruncarea în mare a detritusului de foraj este permisă numai cu condiția să fie instalate și corect utilizate echipamente eficiente de control al solidelor, ca punctul de evacuare să se afle sub suprafața apei și conținutul de petrol să fie mai mic de 100 g de petrol per kilogram de detritus uscat;

(d) aruncarea acestui detritus de foraj în ariile de protecție specială este interzisă;

(e) în cazul forajului de producție și de dezvoltare, trebuie realizat un program de prelevare și analizare a unor probe din fundul mării în zona de contaminare.

3. Fluide de foraj pe bază de motorină:

Utilizarea fluidelor de foraj pe bază de motorină este interzisă. Se poate adăuga în mod excepțional motorină la fluidele de foraj în circumstanțe specificate de părți.

ANEXA VI

MĂSURI DE SIGURANȚĂ

Următoarele dispoziții trebuie stipulate de părți în conformitate cu articolul 15:

(a) faptul că instalația trebuie să fie sigură și adecvată scopului căruia îi este destinată, în special că trebuie să fie proiectată și construită în așa fel încât să reziste, împreună cu sarcina sa maximă, la orice condiție naturală, incluzând, mai exact, condițiile de vânt și de hulă maxime stabilite pe baza tiparelor meteorologice istorice, posibilitățile de cutremur, condițiile și stabilitatea fundului mării și adâncimea apei;

(b) faptul că toate etapele activităților, inclusiv depozitarea și transportul resurselor recuperate, trebuie să fie pregătite în mod adecvat, că întreaga activitate trebuie să fie deschisă controlului din motive de siguranță și trebuie realizată în cel mai sigur mod posibil și că operatorul trebuie să aplice un sistem de monitorizare pentru toate activitățile;

(c) faptul că trebuie utilizate cele mai avansate sisteme de siguranță și că acestea trebuie testate periodic, pentru a reduce la minimum pericolul de scurgeri, deversări accidentale, incendii, explozii, erupții sau orice altă amenințare pentru siguranța umană sau pentru mediu, că este obligatorie prezența unei echipe calificate specializate pentru a exploata și a întreține aceste sisteme și că această echipă trebuie să realizeze exerciții periodice. În cazul instalațiilor autorizate care nu au personal permanent, trebuie asigurată disponibilitatea permanentă a unei echipe specializate;

(d) faptul că instalația și, acolo unde este necesar, zona de siguranță stabilită trebuie să fie marcate în conformitate cu recomandările internaționale astfel încât să existe o avertizare adecvată în legătură cu prezența lor și suficiente detalii pentru identificarea lor;

(e) faptul că, în conformitate cu practica maritimă internațională, instalațiile trebuie să fie indicate pe hărți și notificate celor interesați;

(f) faptul că, pentru a garanta respectarea dispozițiilor anterioare, persoana și/sau persoanele care sunt responsabile pentru instalație și/sau pentru activități, inclusiv persoana responsabilă pentru prevenitorul de erupție, trebuie să aibă calificările necesare impuse de autoritatea competentă și că trebuie să fie disponibil permanent suficient personal calificat. Aceste calificări includ în special formarea profesională continuă în materie de siguranță și de mediu.

ANEXA VII

PLANUL DE URGENȚĂ

A.        Planul de urgență al operatorului

1. Operatorii sunt obligați să asigure:

(a) că în cadrul instalației sunt disponibile cele mai adecvate sisteme de alarmă și de comunicare și că acestea sunt în bună stare de funcționare;

(b) că se dă imediat alarma în cazul apariției unei situații de urgență și că orice stuație de urgență se comunică de îndată autorității competente;

(c) că se pot organiza și supraveghea fără întârziere, în coordonare cu autoritatea competentă, transmiterea alarmei, asistența corespunzătoare și coordonarea asistenței;

(d) că echipa de pe instalație și autoritatea competentă primesc imediat informații cu privire la natura și proporțiile situației de urgență;

(e) că autoritatea competentă este informată în mod constant cu privire la progresele înregistrate în combaterea situației de urgență;

(f) că în orice moment sunt disponibile materialele și echipamentele cele mai adecvate, în cantități suficiente, inclusiv bărci și aeronave în stand-by, pentru a pune în aplicare planul de urgență;

(g) că echipa specializată menționată în anexa VI litera (c) are cunoștință de cele mai potrivite metode și tehnici pentru combaterea scurgerilor, deversărilor accidentale, incendiilor, exploziilor, erupțiilor și oricărei alte amenințări la adresa vieții umane sau a mediului;

(h) că echipa specializată responsabilă cu reducerea și prevenirea efectelor adverse pe termen lung asupra mediului are cunoștință de cele mai potrivite metode și tehnici;

(i) că membrii echipei sunt bine familiarizați cu planul de urgență al operatorului, că se organizează periodic exerciții pentru situații urgență, astfel încât echipa să dețină o bună cunoaștere practică a echipamentului și a procedurilor, și că fiecare persoană își cunoaște exact rolul în cadrul planului.

2. Operatorul cooperează, pe bază instituțională, cu alți operatori sau alte entități capabile să ofere asistența necesară, astfel încât să se asigure că, în cazul în care amploarea sau natura unei situații de urgență creează un risc pentru care este sau ar putea fi necesară acordarea de asistență, această asistență poate fi oferită.

B.         Coordonarea și conducerea la nivel național

Autoritatea competentă pentru situații de urgență a unei părți contractante asigură:

(a) coordonarea planului și/sau a procedurilor naționale de urgență cu planul de urgență al operatorului și controloarea desfășurării acțiunilor, în special în cazul unor efecte adverse semnificative ale situației de urgență;

(b) indicații pentru luarea de către operator a oricărei măsuri pe care o specifică în cursul procesului de prevenire, atenuare sau combatere a poluării sau în cursul pregătirii de acțiuni suplimentare în acest scop, inclusiv introducerea unei comenzi pentru o instalație de foraj de intervenție sau pentru a împiedica operatorul să întreprindă o anumită acțiune;

(c) coordonarea acțiunilor în cursul procesului de prevenire, atenuare sau combatere a poluării sau în cursul pregătirii pentru acțiuni suplimentare în acest scop în cadrul jurisdicțiilor naționale cu acțiuni de acest gen întreprinse în jurisdicția altor state sau de către organizații internaționale;

(d) colectarea și disponibilitatea rapidă a tuturor informațiilor necesare privind activitățile existente;

(e) furnizarea unei liste actualizate a persoanelor și entităților care trebuie alertate și informate cu privire la o situație de urgență, la evoluția acesteia și la măsurile luate;

(f) colectarea tuturor informațiilor necesare cu privire la amploarea și mijloacele de soluționare a situațiilor neprevăzute și diseminarea acestor informații către părțile interesate;

(g) coordonarea și supervizarea asistenței menționate în partea A de mai sus, în colaborare cu operatorul;

(h) organizarea și, dacă este necesar, coordonarea acțiunilor specificate, inclusiv intervenția unor experți tehnici și a personalului calificat cu echipamentele și materialele necesare;

(i) comunicarea imediată către autoritățile competente ale altor părți care ar putea fi afectate de o situație neprevăzută, pentru a le permite acestora să ia măsurile corespunzătoare acolo unde este necesar;

(j) furnizarea de asistență tehnică altor părți, dacă este necesar;

(k) comunicarea imediată către organizațiile internaționale competente în vederea evitării punerii în pericol a transportului maritim și a altor interese.

APENDICE

Lista petrolurilor[4]

Mixturi asfaltice

Produse de amestec

Gudroane

Reziduuri de distilare primară

Petroluri

Decantate

Țiței

Amestecuri care conțin țiței

Motorină

Păcură nr. 4

Păcură nr. 5

Păcură nr. 6

Păcură reziduală

Gudron rutier

Ulei de transformator

Uleiuri aromatice (excluzând uleiurile vegetale)

Uleiuri lubrifiante și produse de amestec

Ulei mineral

Ulei de motor

Ulei de impregnare

Ulei de fusuri

Ulei de turbină

Distilați

Distilare primară

Materii prime stripate

Motorină

Cracată

Carburanți pentru avioane

JP‑1 (kerosen)

JP‑3

JP‑4

JP‑5 (kerosen, carburant greu)

Carburant pentru turboreactoare

Kerosen

Benzină grea

Nafta

Solvent

Petrol

Ulei distilat în fracțiune medie

Produse de amestec benzină

Alchilați - combustibil

Reformați

Polimer - combustibil

Benzine

Gazolină (naturală)

Automobile

Aviație

Distilare primară

Păcură nr. 1 (kerosen)

Păcură nr. 1-D

Păcură nr. 2

Păcură nr. 2-D

[1]               COM(2010)560 final din 12.10.2010.

[2]               Data intrării în vigoare a acordului pentru Uniunea Europeană va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.

[3]               Cu excepția celor care sunt inofensivi din punct de vedere biologic sau care se transformă rapid în substanțe inofensive din punct de vedere biologic.

[4]               Lista petrolurilor nu trebuie considerată în mod neapărat ca fiind exhaustivă.