Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI privind siguranța activităților petroliere și gaziere offshore de prospectare, explorare și producție /* COM/2011/0688 final - 2011/0309 (COD) */
EXPUNERE DE MOTIVE
1.
CONTEXTUL PROPUNERII
Motivele și obiectivele propunerii Activitățile de prospectare și
producție a petrolului și gazelor au loc tot mai mult în larg
(offshore), în special în medii geografice și geologice complexe, cum ar
fi apele adânci. Amploarea și caracteristicile celor mai recente accidente
legate de activitățile petroliere și gaziere offshore[1]
și ale „accidentelor evitate la limită”[2]
raportate la scară mondială, inclusiv în Uniunea Europeană,
impun luarea de măsuri. Acestea evidențiază discrepanțele
existente între gradul sporit de complexitate al operațiunilor și
insuficiența practicilor actuale de gestionare a riscului. În rândul
întreprinderilor individuale s-au raportat decalaje importante în ceea ce
privește performanța și atitudinile în materie de
siguranță. Mai mult, incidentele au subliniat provocările
cu care se confruntă autoritățile de reglementare în asigurarea
supravegherii adecvate a activităților offshore, precum și lipsa
transparenței și a schimbului de date în legătură cu
performanța în materie de siguranță a industriei offshore. Cea mai mare parte a producției de petrol
și gaze din Europa are loc offshore. Un accident major produs la una
dintre instalațiile offshore din Europa poate provoca pierderi materiale,
daune aduse mediului, economiei, comunităților locale și
societății, în timp ce viața și sănătatea
lucrătorilor pot fi puse în pericol. Este necesar să se
reducă riscul unui accident major în apele Uniunii. Studiile, consultările cu
părțile interesate și analizele de risc realizate începând din
2010 au identificat principalele probleme ale Uniunii ca fiind
următoarele: 1. Riscul ca un accident offshore major cauzat de
activitățile petroliere și gaziere să aibă loc în
apele UE este semnificativ, iar legislația existentă fragmentată
și diferitele practici de reglementare și din domeniul industriei nu
prevăd toate reducerile riscurilor care pot fi realizate în întreaga
Uniune. 2. Cadrul existent de reglementare și regimurile de operare nu
prevăd cea mai eficientă intervenție de urgență în
cazul accidentelor, indiferent de locul în care se produc acestea în apele UE,
iar responsabilitățile pentru curățare și daune
convenționale nu sunt clare în totalitate. Prin urmare, obiectivele generale ale
prezentei propuneri sunt (i) reducerea riscurilor unui accident major în apele
Uniunii și (ii) limitarea consecințelor în cazul în care un astfel de
accident are totuși loc. Contextul general pentru o
inițiativă de reglementare Comisia a formulat deja un răspuns anul
trecut cu privire la dezastrul din Golful Mexic printr-o analiză care
vizează lacunele privind practicile offshore și cadrul legislativ al
Uniunii și prin comunicarea ulterioară „Confruntarea cu provocarea
reprezentată de siguranța activităților petroliere și
gaziere offshore”[3] (adoptată în
octombrie 2010). Comunicarea a oferit o primă indicație cu privire la
domeniile de acțiune ale Uniunii. Există o fragmentare și
disparități considerabile între legislațiile și practicile
statelor membre care se aplică activităților offshore (de
exemplu, autorizarea, dispozițiile privind responsabilitățile,
standardele privind siguranța echipamentelor, transparența
publică și schimbul de informații). Acestea reflectă absența
efectivă a instrumentelor legislative internaționale și lacunele
în legislația relevantă a Uniunii. Deși unele state membre dispun de sisteme
de reglementare offshore considerate ca fiind de nivel mondial, toate ar putea
face obiectul unor măsuri de îmbunătățire. În special, este
necesar să se atingă standarde înalte coerente în întreaga Uniune în
domeniul controlului riscurilor de accidente majore în industria offshore. Pe baza analizei de frecvență privind performanța din industria de profil realizată până în prezent în Europa și a cheltuielilor documentate legate de accidentele din trecut, media pierderilor și daunelor economice anuale estimate, rezultate în urma accidentelor petroliere și gaziere offshore din Uniune variază între 205 milioane și 915 milioane EUR. Această variație este utilizată ca bază empirică pentru riscul de referință în cadrul evaluării impactului. Se estimează că beneficiile care
revin Uniunii și statelor membre compensează în mod semnificativ
cheltuielile implicate de introducerea unor standarde mai înalte. Partea mai
importantă a cheltuielilor suplimentare va fi suportată de industria
de profil, care va beneficia în urma reducerii riscurilor. Cu toate acestea,
experiența indică faptul că reglementările solide și
responsabilitatea clară sunt necesare pentru a produce schimbarea de cultură
în industria de profil, care va genera reducerea riscului pe care prezentul
regulament urmărește să o realizeze. Obiectivele generale menționate anterior
sunt dezvoltate în patru obiective specifice: 1.
Asigurarea unei utilizări consecvente a celor
mai bune practici pentru controlul riscurilor majore cauzate de
operațiunile industriale petroliere și gaziere offshore care pot
afecta apele sau țărmurile UE; 2.
Punerea în aplicare a celor mai bune practici de
reglementare în toate jurisdicțiile europene în care se
desfășoară activități petroliere și gaziere
offshore; 3.
Consolidarea capacității de
pregătire și de intervenție a Uniunii pentru a aborda
situațiile de urgență care pot afecta cetățenii,
economia sau mediul Uniunii; 4.
Îmbunătățirea și clarificarea
dispozițiilor existente în UE privind responsabilitatea și
compensațiile. Pe baza cercetărilor efectuate de Comisie
și a consultărilor cu părțile interesate, s-au elaborat
măsuri practice de realizare a obiectivelor. În plus, au fost identificate
opțiuni de politică care grupează măsurile în diferite
combinații și mijloace de punere în aplicare. Opțiunile de
politică sunt descrise în capitolul 2. Dispoziții în vigoare în Uniune în
domeniul propunerii Uniunea nu dispune de o legislație
sectorială specifică privind activitățile petroliere si
gaziere offshore; cu toate acestea, există un acquis mai cuprinzător
al Uniunii care, adesea numai în mod parțial, se aplică sectorului
offshore. Prezenta propunere completează în primul rând următoarele
texte legislative ale Uniunii: i. Răspunderea pentru
mediul înconjurător. Directiva 2004/35/CE privind răspunderea
pentru mediul înconjurător (Directiva ELD) are ca obiect răspunderea
pentru daunele cauzate mediului, inclusiv cele legate de activitățile
petroliere și gaziere offshore. Operatorul activităților care
cauzează daune de mediu semnificative speciilor protejate, habitatelor
naturale sau apelor este strict răspunzător pentru prevenirea și
repararea daunelor și suportarea costurilor integrale ocazionate de
acestea. Prezenta propunere urmărește să extindă
aplicabilitatea teritorială actuală a Directivei ELD, limitată
în prezent la zona de coastă și marea teritorială în ceea ce
privește daunele aduse apei, pentru a include, de asemenea, toate apele
marine aflate sub jurisdicția statelor membre. ii. Evaluarea impactului asupra
mediului: Directiva 85/337/CEE[4], astfel cum a fost
modificată prin Directivele 97/11/CE[5], 2003/35/CE[6]
și 2009/31/CE[7], privind evaluarea
efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, a realizat
armonizarea principiilor referitoare la evaluările impactului asupra
mediului al proiectelor prin introducerea unor cerințe minime generale. În
plus, Convenția CEE/ONU de la Espoo privind evaluarea impactului asupra
mediului în context transfrontalier, care face parte din acquis-ul în domeniul
mediului, este relevantă în ceea ce privește evaluarea proiectelor
care pot avea efecte transfrontaliere. Cu toate acestea, aplicarea acesteia
este discreționară în cazul anumitor operațiuni de foraj. iii. Legislația privind
deșeurile: Directiva 2008/98/CE privind deșeurile
(Directiva-cadru privind deșeurile). Directiva se aplică integral în
cazul scurgerilor de petrol, astfel cum a stabilit Curtea de Justiție a
UE. În consecință, scurgerile de petrol de la o instalație
offshore fac obiectul definiției UE privind deșeurile, astfel
impunându-se poluatorului obligația de curățare. iv. Sănătatea și
securitatea lucrătorilor la locul de muncă: - Directiva 92/91/CEE (de
completare a Directivei-cadru 89/391/CEE) este principalul text legislativ
relevant al Uniunii privind protecția lucrătorilor offshore și
mediul de lucru. Prezenta propunere consolidează regimul prevăzut de
Directiva 92/91/CEE pentru a include, printre altele, evaluarea mediului,
pentru a prevedea ca evaluarea riscurilor să fie prezentată spre
aprobare autorității de reglementare, pentru a stabili un sistem de
notificare în cazul operațiunilor desfășurate la sondă
și pentru a impune verificarea de către organismele independente a
elementelor de control al riscului critic. v. Riscuri majore: Directiva Seveso
96/82/CE nu se aplică sectorului offshore, însă unele dintre
elementele acesteia au servit drept exemplu de bună practică pentru
prezenta propunere. Cu toate acestea, prezenta propunere depășește
domeniul de aplicare al Directivei Seveso, în special prin faptul că
prevede aprobarea din partea autorității de reglementare pentru
evaluarea riscurilor, verificarea mai solidă a capacității
tehnice și financiare în etapele de autorizare sau dispozițiile privind
evacuarea și salvarea forței de muncă. v. Acordarea autorizațiilor de
prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor: Directiva
94/22/CE reprezintă un cadru juridic principal pentru acordarea
autorizațiilor de explorare si producție. Prezenta propunere nu
modifică directiva în sine, însă consolidează obligațiile
autorităților relevante pe durata procesului de autorizare pentru a
îmbunătăți evaluarea capacității tehnice și
financiare a solicitanților. vi. Intervenția în caz de urgență:
Propunerea introduce noi cerințe privind intervenția în caz de urgență
pentru statele membre și industria de profil, care urmează să
fie completate de capacitățile existente ale Uniunii atât în
interiorul, cât și în exteriorul acesteia. Mecanismul UE de protecție
civilă (Decizia 2007/779/CE a Consiliului), Centrul de monitorizare
și informare (MIC)[8] și Agenția
Europeană pentru Siguranță Maritimă[9]
(EMSA) sunt principalele instrumente ale Uniunii pentru intervenție în caz
de urgență. S-au luat deja măsuri în vederea extinderii
competenței Agenției Europene pentru Siguranță
Maritimă cu scopul de a cuprinde, de asemenea, accidentele de pe
instalațiile offshore (în afara principalului său obiectiv privind
transportul maritim). Coerența cu celelalte politici și
obiective ale Uniunii Prezentul regulament este în conformitate cu
prioritatea 3 a Strategiei Energie 2020[10], elementul
pentru energie durabilă, sigură și competitivă în Europa. În plus, prezentul regulament este în
conformitate cu legislația și politica de mediu a Uniunii și cu principiile
de bază ale acesteia, cum ar fi principiul prevenirii și controlului
poluării, principiul „poluatorul plătește” și principiul
precauției. Regulamentul este, de asemenea, în conformitate deplină
cu politica privind mediul marin, în special cu obiectivul atingerii unei
stări ecologice bune a mediului marin până în 2020 (Directiva-cadru
2008/56/CE privind strategia pentru mediul marin).
2.
REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE CU
PRIVIRE LA REGULAMENT ȘI EVALUĂRILE IMPACTULUI OPȚIUNILOR DE
POLITICĂ
Consultarea părților interesate Consultarea deschisă pe internet s-a
desfășurat între 16 martie și 20 mai 2011 cu scopul de a stabili
punctele de vedere ale părților interesate privind necesitatea
acțiunii Uniunii în diferite domenii ale politicii. Comisia a primit un număr total de 64 de
contribuții, cuprinzând cu mult peste 350 de răspunsuri detaliate din
partea părților interesate. Sinteza răspunsurilor și modul
în care acestea au fost luate în considerare Consultarea a evidențiat existența
unei ample susțineri în vederea adoptării de măsuri mai stricte
pentru prevenirea și intervenția în cazul incidentelor offshore
majore, însă mijloacele de utilizat în acest sens au variat.
Autoritățile naționale din regiunea Mării Nordului au considerat
că schimbările produse la nivelul Uniunii nu ar trebui să
pună la îndoială actualele abordări de reglementare ale acestora
bazate pe stabilirea obiectivelor, pe care propunerea intenționează
într-adevăr să le promoveze. Cu toate că recunoaște necesitatea
îmbunătățirilor în termeni generali, industria de profil a fost
cea mai conservatoare cu privire la modificările în materie de
reglementare, manifestându-și preferința pentru abordările
bazate pe stabilirea obiectivelor și pentru inițiativele din cadrul
industriei de profil. Pe de altă parte, ONG-urile și companiile
specializate (de exemplu, întreprinderile de clasificare) au fost cele mai
active în ceea ce privește solicitarea de modificări la nivelul
Uniunii). Principalele aspecte s-au prezentat după
cum urmează. Autorizațiile Daunele pe care le cauzează
entitățile autorizate ar trebui să fie imputabile acestora.
Majoritatea autorităților de reglementare naționale și
sectorul de profil consideră că procedurile de autorizare aplicate în
prezent în unele state membre sunt solide, însă Uniunea ar trebui să
conlucreze cu celelalte state membre pentru a îmbunătăți
standardele acestora. Autoritățile consideră că deciziile
privind acordarea autorizațiilor trebuie să aparțină
exclusiv statului membru în cauză, dar ar putea exista un schimb de
informații cu statele învecinate în care există un potențial de
poluare transfrontalieră. Întreprinderile individuale au prezentat
diferite recomandări (de exemplu, armonizarea și simplificarea procedurilor
de autorizare și separarea autorităților de reglementare pe
probleme de autorizare și siguranță. Unele ONG-uri și unii
cetățeni preferă consultarea sau aprobarea obligatorie din
partea unui stat învecinat în cazul unei posibile poluări
transfrontaliere. Instrumentul legislativ prevede o evaluare mai
solidă și bazată pe risc a capacității tehnice și
financiare. De asemenea, instrumentul introduce, pe lângă elementul de
siguranță, elementul de mediu cu privire la controlul și
prevenirea riscurilor majore. Prevenirea accidentelor Este necesar ca industria de profil să
fie stimulată pentru a-și îmbunătăți acțiunile în
domeniul prevenirii incidentelor majore, fără a risca, în
același timp, o reducere a standardelor privind prevenirea accidentelor în
statele membre care dispun deja de un regim solid de reglementare offshore. Industria
de profil susține că, în general, poate îmbunătăți
situația prin autoreglementare și inițiative din cadrul
industriei. ONG-urile și, la niveluri diferite, unele autorități
de reglementare consideră că reglementările existente ar trebui
să fie consolidate și extinse pentru a cuprinde toate
operațiunile offshore care se desfășoară în apele Uniunii. Verificarea respectării
legislației și răspunderea pentru daune Este esențial un grad ridicat de respectare
a unor cerințe solide și logice. În timp ce industria de profil
susține că respectarea legislației reprezintă întotdeauna o
prioritate importantă pentru companii, multe dintre părțile
interesate consideră că adoptarea unei culturi mai solide a
siguranței în întreaga industrie de profil reprezintă o necesitate
globală. Respectarea legislației și realizarea unei culturi
sigure și solide a siguranței fac obiectul prezentului regulament. ONG-urile și unele întreprinderi de
clasificare au solicitat inspecții fizice aprofundate.
Autoritățile naționale de reglementare și industria de
profil s-au opus în general acestei propuneri, invocând posibile deficite de
resurse sau riscuri de destabilizare a sistemelor actuale. Cerințele
referitoare la verificări de către organismele terțe
independente au beneficiat de susținere într-o oarecare măsură în
rândul ultimelor două grupuri. ONG-urile au
preferat cel mai mult extinderea domeniului de aplicare a răspunderii
pentru mediul înconjurător, în timp ce autoritățile de reglementare
și industria de profil nu au adoptat poziții clare... În timp ce
industria de profil și companiile de asigurare au înclinat către
respingerea unor modificări, cum ar fi asigurările obligatorii
fără reducerea răspunderii la nivel internațional, ONG-urile
le-au solicitat în mod hotărât. Transparența, schimbul de
informații și practicile cele mai avansate ONG-urile în primul rând, precum și
industria de profil și autoritățile de reglementare au
considerat că un nivel mai ridicat al transparenței ar permite industriei
de profil și autorităților publice să demonstreze că
activitățile petroliere și gaziere offshore sunt gestionate
și controlate în mod adecvat. Toate autoritățile naționale
ar trebui să conlucreze strâns, urmând exemplul prezentat de Forumul
autorităților offshore din Marea Nordului (NSOAF) și de reuniunile
neoficiale ale grupului NSOAF-UE. Intervenția în caz de urgență
Intervenția în caz de urgență
constituie principala responsabilitate a operatorului și a statului membru
în cauză, însă eficacitatea și eficiența
capacităților de intervenție în cazul scurgerilor de petrol
existente în Europa pot fi ameliorate și mai mult prin cooperare și
schimb de expertiză și alte active. EMSA are un rol în ceea ce
privește curățarea, la cererea statelor membre în cauză,
prin intermediul mecanismului UE de protecție civilă. Activitățile internaționale Se așteaptă ca toate companiile cu
sediul în Uniune să depună toate eforturile pentru a urma politicile
prevăzute în prezentul regulament și să nu coboare standardele
atunci când operează în afara Uniunii. Obținerea și utilizarea
expertizei Implicarea părților interesate la
nivel internațional și la nivelul Uniunii (industria offshore,
ONG-urile) și a statelor membre care reprezintă, reglementează
sau gestionează sectorul offshore a început în aprilie 2010, culminând
prin comunicarea din octombrie 2010. Consultările părților
interesate care s-au desfășurat atât sub formă scrisă, cât
și în cadrul reuniunilor au fost extinse și mai mult din acel moment.
În afară de consultările publice, autoritățile
naționale de reglementare/supraveghere s-au reunit cu ocazia a opt
evenimente organizate în comun de Comisie și de NSOAF. Problema
siguranței activităților offshore a fost ridicată, de
asemenea, în cadrul reuniunilor grupului de lucru al Forumului de la Berlin privind
combustibilii fosili indigeni[11]. În plus, au avut loc
numeroase reuniuni cu asociații internaționale și naționale
din domeniul industriei, întreprinderi individuale, ONG-uri, companii
independente de verificare și asigurători. Mai mult, Comisia a
participat periodic la inițiative naționale (de exemplu, Prevenirea
scurgerilor de petrol și Grupul consultativ pentru intervenție din
Regatul Unit) și internaționale (de exemplu, Grupul de lucru GMEP – Global
Marine Environment Protection – în cadrul G-20). Astfel de reuniuni au
continuat să fie organizate până în prezent. În mod similar, au fost
consultate în permanență alte servicii ale Comisiei (de exemplu, JRC)
care dispun de experiență și expertiză transferabilă
relevantă. Comisia a angajat doi experți naționali din cadrul
autorităților naționale offshore în materie de
siguranță. Contribuțiile experților au fost luate în
considerare integral la elaborarea prezentului regulament. Opțiuni de politică și
evaluarea impacturilor acestora Diferitele opțiuni de politică sunt
elaborate pe baza obiectivelor generale și specifice descrise în capitolul
1. Există patru opțiuni de politică pe lângă opțiunea
de referință de a nu se întreprinde nicio acțiune (opțiunea
0), după cum urmează. Opțiunea 0 ar menține situația actuală. Opțiunea nu
implică cheltuieli suplimentare și nu are efect asupra cheltuielilor
de referință, care variază între 205 și 915 milioane EUR. Opțiunea 1
(„baza Marea Nordului”) reprezintă nivelul de bază de
intervenție semnificativă din partea Uniunii. Opțiunea introduce
în legislația Uniunii raportul privind riscurile majore (Major Hazards
Report, MHR) care se bazează pe documentul de securitate și
sănătate prevăzut în Directiva 92/91/CE, dar merge mai departe
prin faptul că prevede ca autoritatea de reglementare să aprobe
raportul înainte de începerea operațiunilor. Ar fi necesar un regim
privind inspecțiile și sancțiunile pentru a pune bazele
măsurilor descrise în cadrul raportului privind riscurile majore.
Opțiunea 1 ar fi pusă în aplicare printr-o nouă legislație.
Opțiunea 1 introduce cheltuieli de
funcționare suplimentare pentru industria de profil de aproximativ 36
milioane EUR/an și o reducere a riscurilor exprimată în raport cu
cheltuielile de referință de aproximativ 7 – 30 milioane EUR/an,
însemnând o reducere medie de 3% a riscului de
referință. Opțiunea 1+
(„Marea Nordului +”) merge mai departe și introduce orientări privind
instrumentele juridice neobligatorii: o analiză mai strictă privind
capacitatea tehnică a solicitanților de autorizații pentru
activitățile petroliere și gaziere offshore; planuri
naționale convergente de intervenție în caz de urgență;
dezvoltarea de active naționale și industriale compatibile pentru
cazuri de intervenție și punerea acestora la dispoziția altor
țări, în cazul în care este necesar și clarificarea domeniului
de aplicare a dispozițiilor de mediu relevante cu privire la
răspunderea operatorilor (de exemplu, aplicabilitatea legislației
privind deșeurile) în ceea ce privește accidentele petroliere și
gaziere offshore. Uniunea ar propune companiilor cu sediul în Uniune acorduri
voluntare privind utilizarea standardelor UE în afara apelor UE. Opțiunea 1+ introduce cheltuieli de
funcționare suplimentare pentru statele membre de aproximativ 3
milioane EUR și cheltuieli aferente respectării legislației
pentru industria de profil (cumulate cu opțiunea 1) de aproximativ 52
milioane EUR. Efectul cumulat al opțiunilor 1 și 1+ este de 25
– 109 milioane EUR/an, însemnând o reducere medie de 12%
a riscului de referință. Opțiunea 2
(„Cele mai bune practici ale Uniunii”) dezvoltă în continuare într-un
pachet cuprinzător reformele menționate în cadrul opțiunii 1+.
Ar fi impuse astfel cele mai bune practici globale recunoscute cu privire la
controlul riscurilor majore, iar evaluarea riscurilor asupra mediului ar fi
inclusă în raportul MHR. De asemenea, cele mai bune practici în materie de
reglementare și standardele organizaționale necesare ar fi introduse
în regimurile care vizează autoritățile naționale
competente. Această evaluare globală a riscurilor, care vizează
siguranța și mediul înconjurător, ar integra în cadrul
legislației capacitatea de intervenție în caz de urgență
și gestionarea inventarului pentru intervenție. Ar fi creat un grup
al autorităților offshore la nivelul Uniunii, iar Directiva privind
autorizarea și Directiva ELD ar fi consolidate prin prezentul regulament. Opțiunea 2 introduce cheltuieli de
funcționare cumulate pentru industrie de aproximativ 122 milioane
EUR (de la 52 milioane EUR) și de aproximativ 12-18 milioane EUR
(de la 3 milioane EUR) pentru statele membre, precum și, în plus,
cheltuieli nerecurente de administrare de aproximativ 18-44 milioane EUR.
Cheltuielile Comisiei legate de stabilirea și de funcționarea grupului
autorităților offshore al UE ar fi de aproximativ 1 milion EUR.
Măsurile suplimentare determină o reducere a cheltuielilor aferente
riscului de referință care variază între 103 – 455 milioane
EUR/an, însemnând o reducere de 50% a riscului de
referință. Opțiunea 3 („Agenția UE”) consolidează în continuare impactul pe care îl are opțiunea
2 prin instituirea unei agenții a Uniunii care să
instituționalizeze și, astfel, să consolideze reformele
realizate prin opțiunea 2. Agenția ar efectua inspecții și
investigații, ar monitoriza și ar asigura consecvența în ceea ce
privește performanța, ar dezvolta capacitatea de intervenție
și ar acorda asistență pentru consolidarea capacității
în țările învecinate care nu fac parte din Uniune. Opțiunea 3 introduce cheltuieli anuale de
funcționare cumulate pentru Comisie de aproximativ 35 milioane EUR/an
(de la 1 milion EUR) și cheltuieli nerecurente de constituire de
aproximativ 18-44 milioane EUR, precum și, în plus, cheltuieli de 10 milioane EUR
pentru achiziționarea de mijloace de intervenție esențiale. Nu
ar mai exista cheltuieli suplimentare pentru industria de profil. Opțiunile sunt comparate în ceea ce
privește gradul de abordare a măsurilor în tabelul 1. Nr. || Măsură || Opțiunea 0 || Opțiunea 1 || Opțiunea 1+ || Opțiunea 2 || Opțiunea 3 1 || Verificarea detaliată a capacității tehnice a operatorului potențial || 0 || 0 || O || L || Uniune 2 || Stabilirea inspecțiilor periodice și a regimului privind sancțiunile || 0 || L || L || L || Uniune 3 || Prezentarea evaluărilor formale privind siguranța în vederea aprobării de către autoritatea de reglementare || 0 || L || L || L || Uniune 4 || Extinderea raportului privind riscurile majore într-un model cuprinzător privind gestionarea riscurilor || 0 || 0 || 0 || L || L 5 || Extinderea practicilor Uniunii la operațiunile desfășurate peste mări || 0 || 0 || O || O || Uniune 6 || Instituirea unei autorități competente || 0 || 0 || 0 || L || Uniune 7 || Stabilirea unei platforme pentru dialogul de reglementare || 0 || 0 || 0 || L || Uniune 8 || Schimbul coerent de informații și transparența || 0 || 0 || 0 || L || L 9 || Capacitatea de pregătire pentru o intervenție de urgență eficace în cazul accidentelor offshore majore || 0 || 0 || O || L || Uniune 10 || Asigurarea disponibilității transfrontaliere și a compatibilității activelor pentru intervenție || 0 || 0 || O || L || Uniune 11 || Clarificarea domeniului de aplicare al răspunderii pentru mediul înconjurător || 0 || 0 || O || L || L Tabelul 1 0 = nu este pusă în aplicare în cadrul
acestei opțiuni; O = orientări/instrumente juridice neobligatorii; L
= legislație; Uniune = agenție responsabilă la nivelul Uniunii O măsură poate fi pusă în
aplicare prin diferite metode, oferind adesea un compromis între eficacitate
și caracter practic. În consecință, fiecare opțiune de
politică se caracterizează, pe de o parte, printr-o serie de
măsuri incluse în cadrul opțiunii și, pe de altă parte,
prin mijloacele preferate de punere în aplicare pentru fiecare măsură
prevăzută de opțiunea respectivă. Opțiunea de politică
preferată este opțiunea 2, și anume o
reformă globală a sectorului offshore care să crească în
întreaga Uniune, prin intermediul unei legislații noi, nivelul de
gestionare a riscurilor și capacitatea de pregătire în caz de urgență
în industria offshore. Pe lângă coerență, această
opțiune asigură o transparență mai mare a performanței
industriei de profil și a autorităților de reglementare. Această opțiune poate reduce riscul
de referință cu 50%, prin ameliorarea capacității de
prevenire și de reducere a riscului în cazul în care totuși se
produce un incident. Reducerea riscului exprimată în termeni medii
monetari (aproximativ 103 milioane – 455 milioane EUR/an) este
comparată în sens pozitiv cu cheltuielile cumulate estimate pentru punerea
în aplicare a opțiunii (134 – 140 milioane EUR/an). Din punct de vedere
administrativ și economic, opțiunea este mai accesibilă,
întrucât cheltuielile suplimentare de funcționare implicate de
opțiunea 3 (aproximativ 34 milioane EUR pe an) nu aduc o reducere
corespunzătoare a riscurilor. Opțiunea 1+ reprezintă o alegere
cu un impact pozitiv modest (12%) și posibilități modeste de
punere în aplicare, în timp ce avantajele prezentate de opțiunea 1 nu sunt
suficiente pentru justificarea cheltuielilor (de altfel mici).
3.
ELEMENTELE JURIDICE ALE REGULAMENTULUI
Regulamentul propus creează sarcini
pentru operatori, statele membre și Comisie, după cum urmează. Operatorul Operatorul trebuie să își organizeze
activitățile urmărind un model bazat pe cele mai bune practici;
să pregătească un raport privind riscurile majore (MHR) și
să îl prezinte autorității competente pentru evaluare. În plus,
operatorul trebuie să prezinte autorității de reglementare o
notificare pentru fiecare operațiune desfășurată la
sondă. Atât în cazul rapoartelor MHR, cât și al notificărilor
privind sondele, este necesară verificarea de către un organism
independent a elementelor critice de siguranță. Operatorii vor pregăti
planuri interne de intervenție în caz de urgență; vor promova
interoperabilitatea și compatibilitatea activelor pentru intervenție
și vor comunica statului membru relevant incidentele și alte
informații specifice într-un format standard. Companiile importante cu
sediul în Uniune s-ar angaja să demonstreze standardele Uniunii în materie
de siguranță offshore oriunde ar opera peste mări. Statele membre Autoritățile însărcinate cu
acordarea autorizațiilor din statele membre ar evalua în mod adecvat performanța
potențială în materie de siguranță și mediu (și
capacitatea financiară de a face față deficiențelor în
materie de siguranță) a solicitanților atunci când
analizează acordarea autorizațiilor de explorare sau de
producție. Statele membre ar institui autorități competente
însărcinate cu supravegherea siguranței, protecția mediului
înconjurător și pregătirea pentru situații de
urgență și ar introduce standarde fiabile pentru inspecții și
investigații, însoțite de sancțiuni corespunzătoare pentru
neîndeplinirea obligațiilor de către operatori. Statele membre vor
pune la dispoziție în mod periodic informațiile cu privire la
sectoarele lor offshore și vor comunica Comisiei toate incidentele majore
și învățămintele extrase din acestea. Statele membre ar pregăti,
în colaborare cu statele membre învecinate, planuri externe de intervenție
în caz de urgență. Se vor lua măsuri, inclusiv de către
EMSA, pentru a asigura interoperabilitatea expertizei și a activelor
fizice în vederea sprijinirii intervenției în întreaga Uniune. Statele
membre și industria de profil vor pregăti și vor testa periodic
planurile de intervenție în caz de urgență ... Comisia Comisia trebuie să instituie un grup al
autorităților offshore din UE care să includă
reprezentanți ai autorităților competente responsabile cu
activitățile petroliere și gaziere offshore
desfășurate în statele membre ale Uniunii. Prin prezentul regulament,
Comisia trebuie să modifice Directiva privind răspunderea pentru
mediul înconjurător (2004/35/CE). Temeiul juridic Proiectul de regulament se bazează pe
articolul 192 din TFUE (Mediul înconjurător) în ceea ce privește
obiectivele sale de protecție a mediului și pe articolul 194
(Energia) în ceea ce privește reducerea efectelor negative asupra
securității aprovizionării cu energie în Uniune și asupra
funcționării pieții interne a energiei. Principiul subsidiarității Acțiunile Uniunii au fost luate în
considerare numai în cazul în care pot atinge obiectivul într‑un mod mai
eficient decât statele membre sau în cazul în care doar acțiunile statelor
membre nu pot aduce îmbunătățiri optime. Platformele de foraj operate de companii, cum
ar fi platforma Deepwater Horizon, sunt deplasate în afara granițelor, dar
se confruntă cu regimuri foarte diferite de reglementare din partea
jurisdicțiilor naționale. Reacțiile recente din partea statelor
membre indică faptul că, în lipsa acțiunilor Uniunii, aceste
diferențe se vor accentua, întrucât, în principal, țările
planifică măsuri de îmbunătățire la nivel individual
numai în regiunile cele mai avansate, în timp ce inițiativele
internaționale înregistrează progrese foarte scăzute. Mai mult,
în lipsa acțiunii Uniunii, vor persista dificultățile existente
cu privire la compararea performanțelor în domeniul industriei de profil
și la schimbul de informații și de date privind incidentele. Acțiunile întreprinse doar de statele
membre ar fi insuficiente pentru a realiza în mod consecvent protecția
(inclusiv răspunderea pentru poluare) mediului înconjurător, un bun
comun, în conformitate cu angajamentul luat de Uniune și de statele sale
membre în temeiul Directivei-cadru privind strategia pentru mediul marin. Conform rapoartelor naționale și
analizei de risc efectuate de Comisie în 2011, probabilitatea producerii de incidente
offshore majore și consecințele acestora rămân la un nivel
semnificativ în întreaga Uniune. Producția offshore se dezvoltă din
ce în ce mai mult și în Marea Mediterană, Marea Neagră și
chiar Marea Baltică, iar unele țări din unele dintre aceste
regiuni marine au mai puțină experiență în ceea ce
privește reglementarea operațiunilor offshore. Cu toate acestea,
inclusiv în regiunile avansate (în principal în bazinul Mării Nordului),
acțiunile la nivel național nu au reușit să atingă
standarde comune și comparabilitatea datelor. În ansamblu, în ciuda măsurilor
prevăzute deja de legislația Uniunii, precum în domeniul
sănătății și securității la locul de
muncă, este probabil ca neluarea de măsuri la nivelul Uniunii să
priveze statele membre de cele mai adecvate mijloace pentru reducerea în mod
consecvent și rapid a riscurilor de incidente offshore majore. Principiul
proporționalității Articolul 5 din tratat prevede că „acțiunea
Comunității nu depășește ceea ce este necesar în
vederea atingerii obiectivelor prezentului tratat”. Pentru realizarea
echilibrului necesar între obiective și mijloacele propuse pentru
atingerea acestora, prezentul regulament ia în considerare următoarele: i. Cheltuielile implicate de
incidentul de pe platforma Deepwater Horizon au fost estimate de BP la mai mult
de 40 de miliarde de dolari; cheltuielile implicate de un eveniment similar
produs în apele Uniunii ar putea avea o amploare asemănătoare. ii. Incidentele de amploarea celui de
pe platforma Deepwater Horizon se produc în industria offshore la fiecare zece
ani, o frecvență ridicată pentru riscul de accidente majore
extreme. iii. Valoarea sectorului offshore al
Uniunii este foarte ridicată în ceea ce privește economiile
naționale (veniturile și ocuparea forței de muncă) și
contribuția acestuia la securitatea în materie de aprovizionare. iv. Sectorul offshore generează
venituri relativ ridicate pentru companiile implicate. v. Publicul a dezvoltat o aversiune
față de riscurile continue de incidente majore. Cheltuielile implicate de măsurile
propuse în prezentul regulament (aproximativ 134 – 140 milioane EUR/an)
sunt modeste în comparație cu reducerea riscurilor pe care o vor realiza
acestea (aproximativ 103 – 455 milioane EUR/an). În consecință,
acestea sunt propuse ca măsuri de abilitare. Alegerea instrumentelor Pentru punerea în
aplicare a opțiunii 2 este propus un regulament. Regulamentul
prezintă avantaje în comparație cu o directivă datorită
clarității, coerenței și vitezei cu care este pus în
aplicare prin aplicare directă[12]. Având efecte directe
asupra industriei, regulamentul ar asigura, de asemenea, condiții de
concurență mai echitabile. Mai mult, regulamentul ar prevedea
planificarea în caz de urgență pentru combaterea poluării
transfrontaliere. Având în vedere
acordurile interinstituționale privind grupurile consultative și de
experți ale Comisiei, grupul autorităților offshore al UE ar
trebui instituit printr-o decizie de sine stătătoare a Comisiei.
4.
IMPLICAȚII BUGETARE
Implicațiile bugetare ale propunerii sunt
de aproximativ 2,5 milioane EUR în perioada 2013‑2016, incluzând
compensațiile pentru participarea la comitet. Asistența acordată
de EMSA este, în primul rând, legată de a) utilizarea sistemului său
de supraveghere prin satelit care este activ indiferent de accidentele offshore
și b) utilizarea navelor pentru situații de urgență
organizată de către EMSA. Navele pentru situații de
urgență sunt contractate doar în acest scop, iar cheltuielile de
funcționare sunt acoperite de statul afectat din zona de coastă care
solicită intervenția. Regulamentul (CE) nr. 2038/2006 introduce un
cadru financiar multianual pentru combaterea poluării în perioada
2007-2013. Comisia nu prevede modificări la acest cadru. În concluzie: nu
sunt prevăzute creșteri de cheltuieli pentru EMSA în perioada 2007-2013.
În cazul în care apar cheltuieli suplimentare pentru EMSA în perioada 2014-2020,
acestea ar trebui să fie acoperite în primul rând prin redistribuirea
resurselor care au fost deja convenite.
5.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Modificarea legislației existente Adoptarea regulamentului include o modificare a
Directivei 2004/35/CE (răspunderea pentru mediul înconjurător). Delegarea Regulamentul prevede dezvoltarea detaliilor
tehnice pentru un format comun privind raportarea prin intermediul unui act
delegat și eventuale actualizări ale anexelor tehnice printr-un act
de punere în aplicare. Spațiul Economic European și
Comunitatea Energiei Propunerea poate prezenta relevanță
pentru SEE și Comunitatea Energiei. 2011/0309 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
ŞI AL CONSILIULUI privind siguranța
activităților petroliere și gaziere offshore de prospectare,
explorare și producție (Text cu relevanță pentru SEE) PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1), având în vedere propunerea Comisiei, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, având în vedere avizul Comitetului Economic
și Social European[13], având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[14],
hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, întrucât: (1)
Articolul 191 din TFUE stabilește obiectivele
privind conservarea, protecția și îmbunătățirea
calității mediului și instituie obligația ca toate
acțiunile Uniunii să urmărească un nivel ridicat de
protecție bazat pe principiile precauției și acțiunii
preventive și pe utilizarea prudentă și rațională a
resurselor naturale. (2)
Obiectivul prezentului regulament constă în
reducerea apariției accidentelor majore legate de activitățile
petroliere și gaziere offshore și limitarea consecințelor
acestora, sporind astfel nivelul de protecție a mediului marin și
consolidând economiile de coastă împotriva poluării, stabilind
condiții minime pentru desfășurarea în siguranță a
activităților de prospectare, explorare și exploatare offshore a
petrolului și gazelor, limitând posibilele perturbări cu privire la
producția indigenă de energie a Uniunii și
îmbunătățind mecanismele de intervenție în cazul unui
accident. (3)
Prezentul regulament ar trebui să se aplice nu
numai instalațiilor și operațiunilor viitoare, ci și, sub
rezerva dispozițiilor tranzitorii, instalațiilor existente. (4)
Accidentele legate de activitățile
petroliere și gaziere offshore care s-au produs în 2010, în special
accidentul din Golful Mexic, au determinat o revizuire a politicilor cu scopul
de a garanta siguranța activităților offshore. Comisia a lansat
o revizuire, exprimându-și punctele de vedere inițiale cu privire la
siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore în
comunicarea „Confruntarea cu provocarea reprezentată de siguranța
activităților petroliere și gaziere offshore” din
13 octombrie 2010. Parlamentul European a adoptat rezoluții cu
privire la acest subiect la 7 octombrie 2010 și la 13 septembrie
2011. Miniștrii energiei din statele membre și-au făcut
cunoscute propriile puncte de vedere în cadrul concluziilor Consiliului pentru
energie din 3 decembrie 2010. (5)
Există riscuri semnificative de producere a
unui accident major cauzat de activitățile petroliere și gaziere
offshore. Prin reducerea riscului de poluare a apelor marine, această
inițiativă ar trebui să contribuie, prin urmare, la
protecția mediului marin și, în special, la atingerea unei stări
ecologice bune până în 2020, astfel cum prevede articolul 1 alineatul (1)
din Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17
iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în
domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru privind strategia
pentru mediul marin)[15]. (6)
Directiva-cadru privind strategia pentru mediul
marin, care prevede abordarea impacturilor cumulate ale tuturor
activităților asupra mediului marin, reprezintă pilonul de mediu
al politicii maritime integrate. Această politică este relevantă
pentru operațiunile petroliere și gaziere offshore, întrucât prevede
asocierea preocupărilor distincte din fiecare sector economic cu
obiectivul general privind înțelegerea cuprinzătoare a oceanelor,
mărilor și zonelor de coastă, în vederea dezvoltării unei
abordări coerente a mărilor ținând seama de toate aspectele
economice, de mediu și sociale, prin utilizarea planificării
spațiale maritime și a cunoștințelor privind mediul marin. (7)
În numeroase regiuni din Uniune își
desfășoară activitatea industrii petroliere și gaziere
offshore și există perspective ca noi proiecte regionale să fie
dezvoltate în apele Uniunii. Producția offshore de petrol și gaze
reprezintă un element important pentru securitatea UE în materie de
aprovizionare cu energie. (8)
Cadrul existent de reglementare fragmentat care se
aplică siguranței activităților offshore din Europa și
practicile actuale în materie de siguranță ale industriei de profil
nu oferă garanția corespunzătoare că riscurile accidentelor
offshore sunt reduse la minimum în întreaga Uniune și că, în cazul
unui accident care are loc în apele Uniunii, cel mai eficient mod de
intervenție ar fi pus în aplicare în mod rapid. În conformitate cu
regimurile de responsabilitate existente, este posibil ca partea
responsabilă să nu fie întotdeauna identificată în mod clar
și/sau să nu poată plăti sau să nu aibă
responsabilitatea de a plăti toate costurile pentru repararea daunelor pe
care le-a cauzat. (9)
În conformitate cu Directiva 1994/22/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind
condițiile de acordare și folosire a autorizațiilor de
prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor,
activitățile petroliere și gaziere offshore pot fi
desfășurate în Uniune în condițiile obținerii unei
autorizații. În acest context, autoritatea competentă trebuie să
analizeze riscurile de natură tehnică și financiară
și, după caz, profilul anterior cu privire la responsabilitate al
solicitanților care urmăresc să obțină autorizații
exclusive de explorare și producție. Atunci când se examinează
capacitatea tehnică și financiară a entității
autorizate, este necesar ca autoritățile competente să examineze
amănunțit inclusiv capacitatea acesteia de a asigura operațiuni
neîntrerupte sigure și eficiente în toate condițiile care pot fi
prevăzute. (10)
Este necesară clarificarea faptului că
titularii autorizațiilor pentru activități offshore în
conformitate cu Directiva 94/22/CE sunt, de asemenea, „operatori”
potențial responsabili în sensul Directivei 2004/35/CE a Parlamentului
European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea
pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și
repararea daunelor aduse mediului[16] și că pot
să nu aibă dreptul, în această privință, să
delege propriile responsabilități terților contractați. (11)
Cu toate că autorizarea generală
prevăzută de Directiva 94/22/CE garantează entităților
autorizate drepturi exclusive cu privire la explorarea sau producția de
petrol și/sau de gaze dintr-o anumită zonă, este necesar ca
operațiunile efective desfășurate în zona respectivă
să facă obiectul unei supravegheri de reglementare specializate
continue de către statele membre, pentru a se asigura că sunt
introduse controale eficace cu scopul de a preveni accidentele majore și
de a limita efectele pe care le au acestea asupra persoanelor, mediului și
securității aprovizionării cu energie. (12)
În conformitate cu Directiva 85/337/CEE, astfel cum
a fost modificată, care se aplică activităților de explorare
și de exploatare a petrolului și gazelor, proiectele care, printre
altele, ar putea avea impacturi semnificative asupra mediului prin
însăși natura, amploarea sau amplasarea lor fac obiectul unei
evaluări privind efectele acestora și al unei cereri de autorizare
privind punerea lor în aplicare. În conformitate cu Directiva 85/337/CEE,
atunci când o activitate face obiectul unei cereri de autorizare, ar trebui
să se prevadă o participare efectivă a publicului în
conformitate cu Convenția Comisiei Economice pentru Europa a
Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind accesul la
informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul
la justiție în probleme de mediu. (13)
În cadrul Uniunii, există deja exemple de
standarde bune privind practicile de reglementare naționale în
legătură cu activitățile petroliere și gaziere
offshore. Cu toate acestea, astfel de practici sunt aplicate în mod
inconsecvent pe cuprinsul Uniunii și niciun stat membru nu a integrat
până în prezent în legislația sa tot ansamblul celor mai bune
practici de reglementare pentru a preveni accidentele offshore majore sau
pentru a limita consecințele pe care acestea le au asupra persoanelor
și mediului. Cele mai bune practici de reglementare trebuie să
asigure o reglementare eficace în materie de siguranță și mediu
înconjurător, prin integrarea funcțiilor legate în cadrul unei
autorități competente comune (denumită în continuare „autoritatea
competentă”), care poate obține resurse de la una sau mai multe
agenții naționale. (14)
După ce operatorului autorizat i se
acordă dreptul de a desfășura activități de explorare
sau de extracție a petrolului și gazelor, autoritatea competentă
ar trebui să fie abilitată din punct de vedere juridic și
să dispună de resursele adecvate furnizate de statul membru pentru a
lua măsuri de executare, inclusiv întreruperea operațiunilor pentru
obținerea de lucrători corespunzători și protecția
mediului înconjurător. (15)
Eficacitatea cu care autoritatea competentă
verifică adecvarea controalelor asupra riscurilor majore realizate de
entitatea autorizată sau de operator este direct legată de politica
și sistemele de reglementare privind riscurile majore și de expertiza
autorității competente. Fără a aduce atingere drepturilor
operatorilor autorizați de a desfășura activități de explorare
sau de extracție a petrolului și gazelor, autoritatea competentă
ar trebui să fie abilitată să ia măsuri de executare,
inclusiv întreruperea operațiunilor pentru obținerea de
lucrători corespunzători și protecția mediului
înconjurător. Pentru a îndeplini aceste funcții, este necesar ca
autoritatea competentă să dispună de resurse adecvate furnizate
de statul membru în cauză. (16)
Pentru a menține o distincție
corespunzătoare între dezvoltarea economică și reglementarea în
materie de mediu înconjurător și de siguranță, autoritatea
competentă ar trebui să fie în mod demonstrabil independentă
față de sponsorizarea economică la nivel național. (17)
Riscurile complexe majore care sunt legate de
industria offshore a petrolului și gazelor, în mod special de
siguranța privind procesele, izolarea hidrocarburilor în condiții de
siguranță, integritatea structurală, prevenirea incendiilor
și a exploziilor, evacuarea și salvarea și limitarea impactului
asupra mediului, rezultate în urma unui accident major necesită
reglementări specifice și adaptate care să abordeze riscurile
specifice implicate de sectorul offshore al petrolului și gazelor. (18)
Prezentul regulament trebuie să se aplice
fără a aduce atingere niciunor cerințe în temeiul oricărei
alte legislații a Uniunii, în special în domeniul
sănătății și securității lucrătorilor
la locul de muncă, și anume Directiva 89/391/CE a Consiliului din 12
iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea
îmbunătățirii securității și
sănătății lucrătorilor la locul de muncă[17]
și Directiva 92/91/CEE a Consiliului din 3 noiembrie 1992 privind
cerințele minime de îmbunătățire a protecției
securității și sănătății lucrătorilor
din industria extractivă de foraj [a unsprezecea directivă
specială în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE][18]. (19)
Un regim offshore trebuie să se aplice operațiunilor
desfășurate în cadrul instalațiilor fixe și mobile
deopotrivă, precum și duratei ciclului de viață al
activităților de explorare și de producție, începând de la
proiectare până la dezafectare și abandon definitiv. (20)
Cele mai bune practici operaționale
disponibile în prezent pentru prevenirea accidentelor majore în cazul
operațiunilor petroliere și gaziere offshore se bazează pe
obținerea rezultatelor dorite prin evaluarea aprofundată a riscului
și sisteme de gestionare fiabile. (21)
Cele mai bune practici operaționale ale
Uniunii impun proprietarilor și/sau operatorilor de instalații,
inclusiv de platforme mobile de foraj, să stabilească politici
corporative eficace și regimuri adecvate pentru prevenirea accidentelor
majore și pentru identificarea cuprinzătoare și sistematică
a tuturor scenariilor privind riscurile majore care sunt legate de toate
activitățile periculoase care pot fi desfășurate pe
instalația respectivă. Cele mai bune practici impun, de asemenea,
evaluarea riscului și a consecințelor unor astfel de scenarii, precum
și controalele la care trebuie să fie supuse, în cadrul unui sistem
cuprinzător de gestionare a siguranței. Astfel de politici și
regimuri ar trebui să fie descrise în mod clar într-un document („Raportul
privind riscurile majore – MHR”). Raportul privind riscurile majore ar trebui
să fie comparabil și complementar cu documentul de securitate și
sănătate menționat în Directiva 92/91/CE și ar trebui
să includă, de asemenea, dispoziții privind evaluarea riscului
de mediu și planurile de urgență. MHR ar trebui să fie
prezentat autorității competente în cadrul procedurii de aprobare.
(22)
Pentru a menține eficacitatea controalelor
asupra riscului de accidente majore în apele Uniunii, este necesar ca
rapoartele privind riscurile majore să fie elaborate cu privire la orice
aspect important referitor la ciclul de viață al unei instalații
de producție, inclusiv proiectarea, exploatarea, operațiunile atunci
când acestea sunt combinate cu alte instalații, modificările majore
și abandonul final. Raportul trebuie să fie prezentat
autorității competente, astfel încât operațiunile să nu
poată continua dacă autoritatea competentă nu aprobă
raportul privind riscurile majore prin intermediul unei proceduri de aprobare
corespunzătoare. (23)
Forajul și reparația sondelor petroliere
și gaziere ar trebui să fie efectuate numai de o instalație care
poate controla din punct de vedere tehnic toate pericolele previzibile în locul
de amplasare al sondei și care deține un raport privind riscurile
majore aprobat. (24)
Pe lângă utilizarea unei instalații
adecvate, operatorul sondei ar trebui să pregătească planuri
pertinente amănunțite privind circumstanțele speciale și
riscurile fiecărei operațiuni desfășurate la sondă
și, în conformitate cu cele mai bune practici din cadrul Uniunii, să
prevadă o examinare specializată din partea organismelor independente
cu privire la proiectarea sondei. Operatorul sondei ar trebui să
trimită, în timp util, o notificare autorității competente
referitoare la planurile sale privind sondele pentru ca autoritatea
competentă să ia orice măsuri necesare în ceea ce privește
operațiunile planificate la sondă. (25)
Pentru a garanta siguranța în materie de
proiectare și desfășurarea continuă a operațiunilor în
condiții de siguranță, industriei i se solicită să
urmeze cele mai bune practici disponibile definite în standardele și
orientările recunoscute, care trebuie să fie actualizate cu noile
cunoștințe și invenții și îmbunătățite
în permanență, fiind necesar ca operatorii și
autoritățile competente să colaboreze pentru a stabili
prioritățile în vederea creării de standarde sau orientări
noi sau îmbunătățite, având în vedere experiența privind
accidentul de pe platforma Deepwater Horizon și alte accidente offshore
semnificative și să delege fără întârziere pregătirea
orientărilor și standardelor cu cea mai mare prioritate. (26)
Având în vedere complexitatea operațiunilor
petroliere și gaziere offshore, punerea în aplicare a celor mai bune
practici de către operatori necesită o schemă de verificare din
partea organismelor terțe independente a elementelor critice de
siguranță. (27)
Cele mai bune practici care trebuie aplicate în
Uniune trebuie să respecte cerințele prevăzute de Regulamentul
391/2009/CE privind normele și standardele comune pentru
organizațiile cu rol de inspecție și control în
legătură cu instalațiile mobile neproductive și standardul
echivalent adoptat de Organizația Maritimă Internațională[19].
(28)
Evaluarea riscurilor menționate în raportul
privind riscurile majore ar trebui să ia în considerare riscul pentru
mediu, inclusiv efectele pe care condițiile climatice și
schimbările climatice le au pe termen lung asupra rezistenței
instalației; având în vedere că activitățile petroliere
și gaziere offshore desfășurate într-un stat membru pot avea
efecte nefaste semnificative asupra mediului dintr-un alt stat membru, este
necesară stabilirea și aplicarea dispozițiilor specifice în
conformitate cu Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în
context transfrontalier. (29)
Pentru a asigura un răspuns eficient în situații
de urgență, operatorii ar trebui să pregătească, pe
baza scenariilor privind riscurile și pericolele identificate în raportul
privind riscurile majore, planuri de intervenție în caz de urgență
specifice platformelor, să le transmită autorităților competente
și să mențină resursele necesare pentru punerea în aplicare
în mod prompt a respectivelor planuri, dacă este necesar. (30)
Pentru a asigura că nu este neglijată sau
ignorată nicio preocupare relevantă în materie de
siguranță, este important să se stabilească și să
se încurajeze metode adecvate pentru comunicarea preocupărilor respective
și pentru protejarea persoanelor care le semnalează. (31)
Schimbul de date comparabile între statele membre
devine dificil și nesigur din cauza lipsei unui format comun privind
raportarea datelor în toate statele membre. Un format comun privind raportarea
datelor în vederea raportării realizate de operatori către statul
membru respectiv ar asigura transparența performanței în materie de
siguranță și de mediu a operatorilor, ar oferi publicului acces
la informații relevante și comparabile în întreaga Uniune cu privire
la siguranța activităților petroliere și gaziere offshore
și ar contribui la diseminarea învățămintelor extrase în
urma accidentelor majore și a accidentelor evitate la limită. (32)
Pentru a asigura condiții uniforme în vederea
schimbului de informații și a încurajării transparenței
privind performanța în sectorul offshore, competențele de executare
ar trebui să fie conferite Comisiei. Competențele respective ar trebui
să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al
Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de
stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de
control de către statele membre al exercitării competențelor de
executare de către Comisie[20]. (33)
Procedura de consultare ar trebui să fie
utilizată în vederea adoptării actelor relevante de punere în
aplicare pentru a asigura în mod consecvent un schimb de date relevante în
statele Uniunii. (34)
Pentru a facilita încrederea publicului în
autoritatea și integritatea activităților offshore la nivelul
UE, statele membre ar trebui să prezinte rapoarte privind activitatea
și incidentele și trebuie să informeze fără întârziere
Comisia cu privire la accidentele majore, iar Comisia ar trebui să publice
periodic rapoarte privind nivelurile activității în UE și
tendințele în materie de siguranță și performanță
de mediu în sectorul offshore. (35)
Experiența indică faptul că este
necesar să se asigure confidențialitatea datelor sensibile pentru a
încuraja un dialog deschis între autoritatea competentă și operator.
În acest scop, dialogul între operatorii offshore și toate statele membre
ar trebui să se bazeze pe instrumentele internaționale relevante existente
și pe acquis-ul UE privind accesul la informațiile relevante din
punct de vedere al mediului înconjurător, fără a aduce atingere
niciunei cerințe prioritare privind siguranța și protecția
mediului. (36)
Valoarea colaborărilor între
autoritățile offshore a fost stabilită în mod clar prin
intermediul activităților Forumului autorităților offshore
din Marea Nordului și ale Forumului internațional al
autorităților de reglementare. O colaborare similară ar trebui
să fie stabilită în mod formal pe cuprinsul Uniunii pentru a promova
colaborarea eficientă la nivel de activitate între reprezentanții
naționali și Comisie. (37)
Intervenția în caz de urgență
și planurile de urgență în cazul dezastrelor offshore majore vor
deveni mai eficiente prin intermediul cooperării sistematice și
planificate între statele membre și între statele membre și industria
de profil, precum și prin schimbul de active compatibile, inclusiv de
expertiză. Regimurile respective vor utiliza, acolo unde este cazul,
resursele existente și asistența disponibilă în cadrul Uniunii,
în special prin intermediul Agenției Europene pentru Siguranță
Maritimă și al mecanismului UE de protecție civilă. (38)
Punerea în aplicare a obligațiilor
prevăzute de prezentul regulament ar trebui să țină seama
de faptul că apele marine aflate sub suveranitatea și
jurisdicția statelor membre sunt parte integrantă a celor patru
regiuni marine identificate la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2008/56/CE,
și anume Marea Baltică, Oceanul Atlantic de Nord-Est, Marea
Mediterană și Marea Neagră. Din acest motiv, ar trebui
consolidată coordonarea cu țările terțe care dețin
suveranitatea sau jurisdicția asupra apelor din aceste regiuni marine.
Cadrele corespunzătoare de cooperare includ convențiile privind
mările regionale definite la articolul 3 alineatul (10) din Directiva
2008/56/CE. (39)
În ceea ce privește Marea Mediterană, în
legătură cu prezentul regulament, sunt întreprinse acțiuni
necesare în vederea aderării Uniunii Europene la Protocolul privind
protecția Mării Mediterane împotriva poluării care rezultă
din explorarea și exploatarea platoului continental, a fundului mării
și a subsolului acesteia („Protocolul offshore”) la Convenția privind
protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării
Mediterane („Convenția de la Barcelona”), care a fost aprobată prin
Decizia 77/585/CEE a Consiliului[21]. (40)
Preocupările serioase în materie de mediu
legate de apele din regiunea arctică, un mediu marin din vecinătatea
UE de o importanță deosebită pentru Uniune, necesită o
atenție specială pentru a asigura protecția mediului din
regiunea arctică în ceea ce privește orice activități
offshore, inclusiv explorarea. (41)
Planurile de urgență externe naționale
ar trebui să se bazeze pe evaluările riscului efectuate în vederea
pregătirii raportului privind riscurile majore. Planurile aferente de
urgență specifice platformelor pentru izolarea accidentelor ar trebui
să ia în considerare cele mai recente orientări privind evaluarea
și cartografierea riscului pentru gestionarea dezastrelor [document de
lucru al serviciilor Comisiei SEC(2010) 1626 final din 21.12.2010]. (42)
Intervenția eficace în situații de
urgență impune luarea de măsuri imediate de către operator
și cooperarea strânsă cu autoritățile competente care
coordonează punerea în aplicare a resurselor suplimentare pentru intervenția
în caz de urgență, pe măsură ce situația
evoluează. Aceasta include, de asemenea, o investigație
amănunțită a situației de urgență, care ar trebui
să fie demarată fără întârziere pentru a asigura pierderi
minime de informații și probe relevante. În urma incidentului,
autoritățile competente ar trebui să extragă concluzii
adecvate și să ia orice măsuri necesare. (43)
Pentru a asigura punerea în aplicare eficace a
cerințelor menționate în prezentul regulament, ar trebui introduse
sancțiuni eficace și proporționale. (44)
Pentru a adapta cerințele minime propuse la
cele mai recente progrese în domeniul tehnologiei și la practicile
relevante, Comisia ar trebui să fie abilitată să modifice
cerințele din anexele la prezentul regulament în conformitate cu procedura
prevăzută la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. (45)
Prin urmare, pentru a preveni accidentele majore
legate de activitățile petroliere și gaziere offshore și
pentru a limita consecințele acestora, competența de a adopta acte în
conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 ar trebui
să fie delegată Comisiei în ceea ce privește definirea
cerințelor minime de bază referitoare la operațiunile în
cauză, în conformitate cu principiile precizate în prezentul regulament,
în special în anexele sale. Prezintă o
importanță deosebită desfășurarea unor consultări
corespunzătoare de către Comisie pe parcursul activităților
sale pregătitoare, inclusiv la nivel de experți. (46)
Atunci când pregătește și
elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o comunicare
simultană, în timp util și adecvată a documentelor către
Parlamentul European și Consiliu. (47)
Pe lângă măsurile introduse de prezentul
regulament, Comisia ar trebui să studieze alte mijloace adecvate pentru a
îmbunătăți prevenirea accidentelor petroliere și gaziere
offshore și atenuarea consecințelor lor. (48)
Întrucât instrumentele existente de garantare
financiară, inclusiv acordurile de gestionare în comun a riscurilor, nu
pot acoperi toate consecințele posibile ale accidentelor extreme, Comisia ar
trebui să procedeze la analize și studii mai aprofundate privind
măsurile corespunzătoare, pentru asigurarea unui regim de
responsabilitate adecvat și solid pentru daunele legate de
operațiunile petroliere și gaziere offshore, a unor cerințe
corespunzătoare privind capacitatea financiară, inclusiv
disponibilitatea instrumentelor de garantare financiară adecvate sau a
altor sisteme. (49)
La nivelul Uniunii, este important ca standardele
tehnice să fie completate de un cadru juridic corespunzător al
legislației privind siguranța produselor, care să se aplice
tuturor instalațiilor offshore aflate în apele Uniunii și nu doar
instalațiilor fixe de producție. Prin urmare, Comisia ar trebui
să procedeze la analize mai detaliate referitoare la standardele de
siguranță privind produsele aplicate operațiunilor petroliere
și gaziere offshore, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Capitolul I
Dispoziții introductive Articolul 1
Obiectul și domeniul de aplicare 1.
Prezentul regulament prevede cerințe minime
pentru industria de profil și autoritățile naționale
implicate în operațiuni petroliere și gaziere offshore
desfășurate în urma acordării unei autorizații în temeiul
Directivei 94/22/CE. 2.
Prezentul regulament se aplică tuturor
operațiunilor petroliere și gaziere offshore definite la articolul 2. 3.
Prezentul regulament se aplică tuturor
instalațiilor conexe, instalațiilor submarine și infrastructurii
conectate din apele statelor membre, inclusive zonelor economice exclusive
și platformelor continentale ale acestora în sensul Convenției Națiunilor
Unite privind dreptul mării (UNCLOS). 4.
Prezentul regulament urmărește să
contribuie la atingerea obiectivelor prevăzute de Directiva 2008/56/CE a
Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru de
acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin. 5.
Dispozițiile prezentului regulament se
aplică fără a aduce atingere legislației relevante a
Uniunii, în special legislația privind sănătatea și
securitatea lucrătorilor la locul de muncă, și anume Directivele
89/391/CEE și 92/91/CEE ale Consiliului. 6.
Prezentul regulament se aplică fără
a aduce atingere Directivei 85/337/CE, Directivei 2008/1/CE și Directivei
2003/4/CE. Articolul 2
Definiții În sensul prezentului regulament: 1.
„acceptabil” înseamnă: ceea ce face un risc de
accident major tolerabil în cea mai mare măsură posibilă,
dincolo de care nicio reducere semnificativă a riscului nu rezultă
din aportul suplimentar de timp, resurse sau cheltuieli; 2.
„acceptare” înseamnă: transmiterea în scris
operatorului de către autoritatea competentă a concluziilor pozitive
ale examinării acesteia referitoare la raportul operatorului privind
riscurile majore, în conformitate cu cerințele prezentului regulament; 3.
„autorizație” înseamnă: o
autorizație în temeiul Directivei 94/22/CE; 4.
„operațiune combinată” înseamnă: o
operațiune efectuată de pe o instalație neproductivă
împreună cu o altă instalație sau alte instalații în
scopuri legate de cealaltă (celelalte) instalație (instalații)
și care afectează din punct de vedere material riscurile pentru
siguranța persoanelor sau protecția mediului de pe oricare dintre
instalații sau de pe toate instalațiile în cauză; 5.
„începerea operațiunilor” înseamnă:
momentul în care instalația este utilizată pentru prima dată în
scopul operațiunilor pentru care a fost proiectată; 6.
„autoritate competentă” înseamnă:
autoritatea desemnată în temeiul prezentului regulament și care este
responsabilă pentru obligațiile referitoare la domeniul de aplicare al
acestuia; 7.
„infrastructură conectată” înseamnă:
un echipament, o conductă sau orice altă instalație situată
deasupra sau dedesubtul suprafeței apei, destinată transportului de
petrol și gaze către o altă instalație din vecinătate,
o unitate de prelucrare sau depozitare onshore sau destinată transportului
sau încărcării de petrol pe un tanc petrolier; 8.
„procedură de aprobare” înseamnă: o
procedură de evaluare aprofundată efectuată de autoritatea
competentă cu privire la toate informațiile relevante privind
operațiunea petrolieră și gazieră offshore
planificată, încheiată prin aprobarea de către autoritatea
competentă a raportului privind riscurile majore și prin absența
obiecțiilor formulate cu privire la notificările privind sonda sau
operațiunile combinate prezentate de către operatori; 9.
„zonă exclusivă” înseamnă: zonă
în jurul instalației instituită de statul membru în cauză, în
interiorul căreia sunt interzise activitățile care nu au
legătură cu instalația respectivă; 10.
„autorizație de explorare” înseamnă: o
autorizație acordată de statul membru pentru a explora petrolul
și gazele din straturile subterane ale zonei autorizate, însă
fără a obține petrol și gaze în scopuri comerciale; 11.
„plan extern de intervenție în caz de urgență”
înseamnă: o strategie locală, națională sau regională
pentru prevenirea extinderii sau limitarea consecințelor unui accident
legat de operațiunile petroliere și gaziere offshore care
utilizează toate resursele disponibile pe lângă cele descrise în
planurile interne de intervenție în caz de urgență; 12.
„verificarea din partea organismelor terțe
independente” înseamnă: o evaluare sau o confirmare a
validității declarațiilor scrise speciale de către o
persoană fizică sau juridică care nu se află sub controlul
sau sub influența autorului declarațiilor; 13.
„industria de profil” înseamnă: companii
private care sunt direct implicate în activitățile petroliere și
gaziere offshore în conformitate cu prezentul regulament sau ale căror
activități sunt strâns legate de operațiunile respective; 14.
„instalație” înseamnă: o instalație
de producție sau o instalație neproductivă; 15.
„plan intern de intervenție în caz de urgență”
înseamnă: o prezentare generală pregătită de operatori în
conformitate cu cerințele din prezentul regulament privind măsurile
de prevenire a extinderii sau de limitare a consecințelor unui accident
legat de operațiunile petroliere și gaziere offshore, în interiorul
unei zone exclusive din jurul instalației; 16.
„zonă autorizată” înseamnă:
zonă geografică care face obiectul autorizației în conformitate
cu Directiva 94/22/CE; 17.
„entitate autorizată” înseamnă: titularul
autorizației pentru efectuarea operațiunii offshore în conformitate
cu Directiva 94/22/CE; 18.
„accident major” înseamnă: un eveniment cum ar
fi incendiul sau explozia, pierderea semnificativă a controlului asupra
sondei sau scurgerile semnificative de hidrocarburi în mediul
înconjurător, daunele semnificative cauzate instalației sau
echipamentelor de pe aceasta, pierderea integrității structurale a
instalației și orice alt eveniment care implică decesul sau
vătămarea majoră a cinci sau mai multe persoane care
lucrează pe instalație sau care desfășoară
activități legate de instalație; 19.
„risc major” înseamnă: o situație care
prezintă un potențial de a provoca un accident major; 20.
„instalație neproductivă” înseamnă:
o instalație, alta decât o instalație de producție,
utilizată atât pentru foraj de explorare, cât și ca instalație
de suport pentru producție; 21.
„operațiuni petroliere și gaziere
offshore” înseamnă: toate activitățile legate de explorarea,
producția sau prelucrarea petrolului și gazelor offshore. Acestea
includ transportul petrolului și gazelor prin infrastructura offshore
conectată la o instalație sau la o instalație submarină; 22.
„operator” înseamnă: operatorul unei
instalații de producție sau proprietarul unei instalații
neproductive și operatorul unei operațiuni la sondă. Atât
operatorul, cât și entitatea autorizată intră sub incidența
definiției prevăzute la articolul 2 alineatul (6) din Directiva
2004/35/CE; 23.
„operator al instalației de producție”
înseamnă: o persoană numită de entitatea autorizată pentru
a gestiona și controla principalele funcții ale unei instalații
de producție; 24.
„proprietar” înseamnă: o persoană care
are dreptul legal de a controla exploatarea unei instalații neproductive; 25.
„producția de petrol și gaze”
înseamnă: extracția, în scopuri comerciale, a petrolului și
gazelor situate în subsolul zonei autorizate, inclusiv prelucrarea offshore a
petrolului și gazelor și transportul acestora prin infrastructura
conectată, inclusiv prin conducte, structuri și gurile sondei situate
pe fundul mării și/sau stocarea gazului în formațiunile din
subsol în scopul recuperării acestuia; 26.
„instalație de producție” înseamnă:
o instalație utilizată pentru producția de petrol și gaze; 27.
„autorizație de producție” înseamnă:
o autorizație acordată de către statul membru în vederea
producției de petrol și gaze; 28.
„public” înseamnă: una sau mai multe persoane
fizice sau juridice și, în conformitate cu legislația sau practicile
naționale, asociațiile, organizațiile sau grupurile acestora; 29.
„autoritate relevantă” înseamnă (în
contextul intervenției de urgență în cazul unui accident
offshore): organizație principală de intervenție în caz de urgență
dintr-un stat membru, responsabilă cu inițierea intervenției de
urgență în cazul unui accident petrolier și gazier offshore
major; 30.
„risc” înseamnă: probabilitatea ca un efect
specific să se producă într-o perioadă dată de timp sau în
circumstanțele precizate; 31.
„adecvat” înseamnă: care corespunde pe deplin
unei anumite cerințe sau situații, care se bazează pe probe
obiective și care poate fi demonstrat printr-o analiză, o
comparație cu standardele adecvate sau prin alte soluții utilizate în
situații comparabile de către alte autorități sau de
industria de profil; 32.
„operațiune la sondă” înseamnă:
forajul unei sonde în scopul explorării sau al producției, inclusiv
al suspendării operațiunilor, reparațiilor sau
modificărilor aduse sondei, al abandonului permanent sau al oricărei
operațiuni referitoare la o sondă care pot avea ca urmare deversarea accidentală
de fluide sau riscul unui accident major; 33.
„operatorul sondei” înseamnă: persoana
numită de către entitatea autorizată pentru a planifica și
a executa o operațiune la sondă. Capitolul II
Prevenirea riscurilor majore legate de activitățile petroliere
și gaziere offshore Articolul 3
Principii generale de gestionare a riscurilor privind activitățile
petroliere și gaziere offshore 1.
Operatorii iau toate măsurile adecvate pentru
prevenirea accidentelor majore rezultate ca urmare a operațiunilor
petroliere și gaziere offshore. Autoritățile competente
supraveghează respectarea de către operatori a acestei
obligații. 2.
Operatorii se asigură că toate
entitățile care sunt contractate pentru a îndeplini sarcini specifice
pe instalațiile în cauză iau, de asemenea, măsuri în
conformitate cu cerințele stabilite în prezentul regulament, în special în
anexele IV și V la acesta. Operatorii nu sunt exonerați de
responsabilitățile lor în temeiul prezentului regulament
datorită faptului că acțiunile sau omisiunile care conduc sau
contribuie la accidente majore au fost desfășurate de astfel de
entități sau de personalul acestora. 3.
În cazul în care totuși se produce un accident
major, operatorii și autoritățile competente iau toate
măsurile adecvate pentru a limita consecințele acestuia asupra
sănătății umane și asupra mediului și, acolo unde
este cazul, pentru a evita perturbările grave ale producției de
petrol și gaz în Uniune. 4.
Activitățile petroliere și gaziere
offshore reglementate de prezentul regulament sunt efectuate în baza unei
evaluări sistematice a riscului de evenimente periculoase și a
consecințelor acestora, precum și a punerii în aplicare a
măsurilor de control astfel încât riscurile de accidente majore în cazul
persoanelor, mediului și activelor offshore să fie acceptabile. Articolul 4
Considerente privind siguranța în cadrul autorizării
activităților petroliere și gaziere offshore în conformitate cu
Directiva 94/22/CE 1.
Deciziile cu privire la acordarea
autorizațiilor pentru desfășurarea de activități
petroliere și gaziere offshore în conformitate cu Directiva 94/22/CE iau
în considerare capacitatea solicitanților de a respecta cerințele
pentru activitățile specifice din cadrul autorizației
respective, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile relevante din
legislația Uniunii, în special din prezentul regulament. 2.
În special, la evaluarea capacității
tehnice și financiare a entităților care solicită
autorizația pentru desfășurarea de activități
petroliere și gaziere offshore, se ține cont în mod corespunzător
de riscurile, pericolele și orice alte informații relevante privind
amplasamentul în cauză și etapa specifică a operațiunilor
de explorare și producție, precum și de capacitățile
financiare ale solicitanților, inclusiv orice garanție
financiară sau capacitate de acoperire a răspunderii pentru daunele
care pot rezulta din activitățile petroliere și gaziere offshore
în cauză, în special răspunderea pentru daunele aduse mediului. 3.
Autorizațiile pentru operațiunile de explorare
offshore a petrolului și gazelor și pentru operațiunile de
producție se acordă separat. 4.
Atunci când evaluează capacitatea tehnică
și financiară a entităților care solicită
autorizația pentru desfășurarea de activități
petroliere și gaziere offshore, autoritățile care acordă
autorizațiile în temeiul Directivei 94/22/CE iau în considerare riscurile,
pericolele și orice alte informații relevante privind amplasamentul
în cauză și etapa specifică a operațiunilor de explorare
și producție. Articolul 5
Participarea publicului la procedurile de autorizare 1.
Statele membre se asigură că publicului i
se acordă oportunități timpurii și efective de a participa
la procedurile de autorizare în cadrul jurisdicției acestora, în
conformitate cu cerințele prevăzute în anexa I la prezentul
regulament. Procedurile în cauză sunt stabilite în anexa II la Directiva
2003/35/CE. 2.
Statele membre pot stabili sisteme mai detaliate de
informare a publicului și de consultare a publicului vizat. 3.
Participarea publicului este organizată astfel
încât să se asigure că prezentarea informațiilor și
implicarea publicului nu comportă riscuri pentru siguranța și
securitatea instalațiilor petroliere și gaziere offshore și
pentru exploatarea acestora. Articolul 6
Aprobarea operațiunilor petroliere și gaziere offshore în zonele
autorizate 1.
Instalațiile sunt operate doar în zone
autorizate, de către entități autorizate sau de către
entități pe care acestea le contractează și numesc în acest
scop și care sunt aprobate de statele membre. 2.
În cazul în care autoritatea competentă
consideră că persoana numită de entitatea autorizată nu
este competentă pentru a acționa în calitate de operator al unei
instalații sau de operator al sondei, entitatea autorizată este
informată în acest sens și își asumă toate
responsabilitățile pe care le are un operator în temeiul prezentului
regulament. 3.
Instalațiile prevăzute la alineatul (1)
nu pot demara sau continua operațiunile fără ca un raport
privind riscurile majore să fie prezentat în condițiile și
termenele menționate la articolele 10 și 11 și fără ca
acesta să fie aprobat de către autoritatea competentă în
conformitate cu prezentul regulament. 4.
Operațiunile la sondă și cele
combinate nu pot fi efectuate decât dacă raportul privind riscurile majore
referitor la instalație a fost aprobat în temeiul alineatului (3) de la
prezentul articol. Mai mult, operațiunile nu pot fi demarate și
efectuate fără ca o notificare privind operațiunile la
sondă sau cele combinate să fie prezentată autorității
competente în condițiile și termenele menționate la articolele
13 și 14 sau în cazul în care autoritatea competentă formulează
obiecții cu privire la conținutul notificării. Articolul 7
Răspunderea pentru daunele cauzate mediului 1.
Entitatea autorizată este
răspunzătoare pentru prevenirea și repararea daunelor aduse
mediului, în conformitate cu Directiva 2004/35/CE, cauzate de
activitățile petroliere și gaziere offshore
desfășurate de entitatea autorizată sau de orice entitate care
participă la operațiunile petroliere și gaziere offshore în baza
unui contract cu entitatea autorizată. Procedura de aprobare pentru operațiunile
prevăzute de prezentul regulament nu aduce atingere răspunderii pe
care o are entitatea autorizată. Articolul 8
Autoritatea națională competentă 1.
Statele membre care desfășoară
activități petroliere și gaziere offshore sub jurisdicție
proprie desemnează o autoritate competentă responsabilă pentru
obligațiile stabilite în prezentul regulament. 2.
Autoritatea competentă desemnată în
conformitate cu alineatul (1) este responsabilă pentru următoarele
sarcini: (a) evaluarea și aprobarea rapoartelor
privind riscurile majore, evaluarea notificărilor privind proiectarea
și evaluarea notificărilor privind operațiunile la sondă
sau operațiunile combinate și a altor astfel de documente care îi
sunt prezentate; (b) efectuarea inspecțiilor, a
investigațiilor și luarea măsurilor de executare; (c) elaborarea rapoartelor în temeiul
prezentului regulament. 3.
Autoritatea competentă este organizată în
conformitate cu dispozițiile articolului 19 astfel încât să se
asigure îndeplinirea independentă a eventualelor sarcini în conflict,
expertiza și eficacitatea generală în reglementarea
activităților petroliere și gaziere offshore. 4.
Statele membre se asigură că autoritatea
competentă dispune de resurse adecvate pentru îndeplinirea sarcinilor sale
în conformitate cu prezentul regulament. 5.
Autoritatea competentă se
străduiește să pregătească și să pună
în aplicare proceduri coordonate sau comune, după caz, pentru a-și
asuma sarcinile în conformitate cu prezentul regulament și să
îndeplinească cerințele prevăzute de orice altă
dispoziție aplicabilă a legislației Uniunii. În cazul în care
autoritatea competentă cuprinde mai multe agenții, acestea trebuie
să evite dublarea funcțiilor de reglementare. Capitolul III
Pregătirea și desfășurarea activităților
petroliere și gaziere offshore în baza evaluării riscului Articolul 9
Condiții pentru exploatarea instalațiilor offshore 1.
Sub rezerva dispozițiilor tranzitorii
prevăzute la articolul 39, operatorul unei instalații de
producție sau al unei instalații neproductive prezintă
autorității competente următoarele documente: (a) în cazul unei instalații planificate
pentru producție, o notificare privind proiectarea în conformitate cu
cerințele din anexa II partea 1; (b) un raport privind riscurile majore care
include detaliile menționate la articolele 10 și 11; (c) un plan intern de intervenție în caz
de urgență prevăzut la articolul 12, inclus în raportul privind
riscurile majore; (d) o sinteză a politicii operatorului
în ceea ce privește prevenirea accidentelor majore în conformitate cu
articolul 18, inclusă în raportul privind riscurile majore. 2.
Autoritatea competentă primește
notificarea privind proiectarea cu cel puțin 24 de săptămâni
înainte de prezentarea prevăzută a raportului privind riscurile
majore care vizează operațiunea planificată. 3.
Raportul privind riscurile majore este notificat
autorității competente în termenul stabilit de autoritatea competentă
și, cel târziu, cu 12 săptămâni înainte de data estimată
pentru începerea operațiunii. Articolul 10
Raportul privind riscurile majore referitor la o instalație de
producție 1.
Raportul privind riscurile majore referitor la o
instalație de producție include detaliile menționate în anexa II
părțile 2 și 5. 2.
Raportul privind riscurile majore referitor la o
instalație de producție poate fi pregătit în legătură
cu un grup de instalații care fac obiectul acordului autorității
competente. 3.
În cazul în care sunt aduse modificări
semnificative instalației de producție sau este prevăzută
demontarea instalației, raportul privind riscurile majore care
vizează o instalație de producție este modificat în conformitate
cu anexa II partea 6 și prezentat autorității competente. 4.
În cazul în care sunt necesare informații
suplimentare în vederea acceptării unui raport privind riscurile majore,
autoritatea competentă solicită informațiile suplimentare sau
modificări ale documentelor depuse. 5.
În conformitate cu alineatul (3), raportul
modificat privind riscurile majore referitor la o instalație de
producție este prezentat autorității competente în termenul
menționat de autoritatea competentă și, cel târziu, cu 6
săptămâni înainte de începerea lucrărilor planificate.
Lucrările planificate nu sunt demarate decât după ce autoritatea
competentă a aprobat raportul modificat privind riscurile majore referitor
la instalația de producție. 6.
Cel puțin la fiecare 5 ani sau cu o
frecvență mai ridicată, raportul privind riscurile majore referitor
la o instalație de producție face obiectul unei revizuiri periodice
de către operator, astfel cum este prevăzut de autoritatea
competentă, iar rezultatele revizuirii sunt notificate
autorității competente. Articolul 11
Raportul privind riscurile majore referitor la o instalație
neproductivă 1.
Raportul privind riscurile majore referitor la o
instalație neproductivă include detaliile menționate în anexa II
părțile 3 și 5. 2.
În cazul în care sunt aduse modificări
semnificative instalației neproductive sau este prevăzută
demontarea instalației, raportul privind riscurile majore care
vizează o instalație neproductivă este modificat în conformitate
cu anexa II partea 6 [cu excepția alineatului (4)] și prezentat
autorității competente. 3.
În cazul unei instalații fixe neproductive,
raportul modificat privind riscurile majore, în conformitate cu alineatul (2),
este prezentat autorității competente în termenul menționat de
autoritatea competentă și, cel târziu, cu 2 săptămâni
înainte de începerea lucrărilor planificate. Lucrările planificate nu
sunt demarate decât după ce autoritatea competentă a aprobat raportul
modificat privind riscurile majore referitor la o instalație
neproductivă. 4.
În cazul unei instalații mobile neproductive,
raportul modificat privind riscurile majore, în conformitate cu alineatul (2),
este prezentat autorității competente în termenul menționat de
autoritatea competentă și, cel târziu, cu 2 săptămâni
înainte de momentul în care instalația trebuie să demareze
operațiunile. Instalația nu poate fi exploatată decât după
ce autoritatea competentă a aprobat raportul modificat privind riscurile
majore referitor la o instalație neproductivă. 5.
În cazul în care sunt necesare informații
suplimentare în vederea acceptării unui raport privind riscurile majore, autoritatea
competentă solicită informațiile suplimentare sau
modificări ale documentelor depuse. 6.
Cel puțin la fiecare 5 ani sau cu o
frecvență mai ridicată, raportul privind riscurile majore
referitor la o instalație neproductivă face obiectul unei revizuiri
periodice de către operator, astfel cum este prevăzut de autoritatea
competentă. Rezultatele revizuirii sunt notificate autorității
competente. Articolul 12
Planuri interne de intervenție în caz de urgență 1.
Operatorii pregătesc planuri interne de intervenție
în caz de urgență ținând seama de evaluările riscului de
accidente majore, efectuate pe parcursul pregătirii celui mai recent
raport privind riscurile majore. În cazul forajului unei sonde de pe o
instalație mobilă neproductivă, evaluarea riscului efectuată
ca urmare a notificării privind sonda ar trebui să fie inclusă
în planul de intervenție în caz de urgență pentru
instalația respectivă. 2.
În cazul instalațiilor de producție
și al celor neproductive, planul intern de intervenție în caz de urgență
este prezentat autorității competente ca parte a raportului privind
riscurile majore. 3.
În cazul în care planul intern de intervenție
în caz de urgență este modificat datorită caracteristicilor
speciale legate de locul de amplasare a sondei, instalațiile neproductive
care efectuează operațiuni la sondă ar trebui să notifice
autoritatea competentă cu privire la respectiva modificare adusă
planului atunci când prezintă notificarea privind sonda. Articolul 13
Notificare privind operațiunile la sondă 1.
Cu cel puțin 21 de zile înainte de începerea unei
operațiuni la sondă, operatorul sondei trimite autorității
competente o notificare care include detaliile referitoare la proiectarea
sondei și la exploatarea acesteia în conformitate cu cerințele din
anexa II partea 4. 2.
Autoritatea competentă analizează
notificarea și ia măsurile pe care le consideră necesare înainte
ca operațiunea la sondă să poată începe. 3.
Operatorul sondei notifică imediat autoritatea
competentă în legătură cu orice modificare semnificativă
adusă detaliilor din notificarea privind operațiunile la sondă
și informează simultan examinatorul independent al sondei în
conformitate cu articolul 15 alineatul (3) litera (b). Articolul 14
Notificare privind operațiunile combinate 1.
Operatorul unei instalații care trebuie
să participe la o operațiune combinată trimite
autorității competente o notificare care conține detalii privind
operațiunea combinată în conformitate cu cerințele din anexa II
partea 7. Operatorii instalațiilor în cauză pot conveni ca unul dintre
aceștia să pregătească, în numele tuturor, notificarea
privind operațiunile combinate. Notificarea este trimisă, cel târziu,
cu 21 de zile înainte de începerea operațiunilor combinate. 2.
Autoritatea competentă analizează
notificarea și ia măsurile pe care le consideră necesare înainte
ca operațiunea combinată să poată începe. 3.
Operatorul care a pregătit notificarea
informează fără întârziere autoritatea competentă în
legătură cu orice modificare semnificativă adusă detaliilor
din notificare. Articolul 15
Verificarea de către organisme terțe independente 1.
Operatorii stabilesc sisteme de verificare de
către organisme terțe independente și de examinare a sondelor de
către organisme independente și descriu sistemele respective în
sinteza politicii privind prevenirea accidentelor majore inclusă în
raportul privind riscurile majore, în conformitate cu articolul 18. 2.
Selectarea unui organism terț independent
și proiectarea sistemelor de verificare de către organisme terțe
independente și de examinare a sondelor de către organisme
independente respectă criteriile din anexa II partea 5. 3.
Sistemul de verificare a instalațiilor de
producție și a celor neproductive de către organisme terțe
independente se instituie: (a) în ceea ce privește
instalațiile, pentru a oferi o asigurare independentă că
sistemele specificate și elementele critice de siguranță
identificate în evaluările riscului și sistemul de gestionare a
siguranței instalației sunt adecvate și actualizate și
că programul de examinare și testare a sistemului de control privind
riscurile majore este adecvat, actualizat și funcționează
după plan; (b) în ceea ce privește planurile
privind sondele, pentru a oferi o asigurare independentă că
proiectarea sondei și măsurile de control privind sonda sunt adecvate
condițiilor prevăzute de funcționare a acesteia și sunt
menținute ca referință în situația în care proiectarea
sondei ar fi modificată dintr-un motiv sau altul. 4.
Operatorii se asigură că rezultatele
sistemului de verificare de către organismele terțe independente în
temeiul prezentului articol alineatul (3) litera (a) sunt disponibile, la
cerere, pentru autoritatea competentă. 5.
Operatorii se asigură că rezultatele
și observațiile examinatorului independent al sondei în temeiul
prezentului articol alineatul (3) litera (b) sunt incluse în notificarea
privind sonda prevăzută la articolul 13. 6.
În cazul instalațiilor de producție,
sistemul de verificare este introdus înainte ca raportul privind riscurile
majore să fie prezentat autorității competente. În cazul unei
instalații neproductive, sistemul este introdus înainte ca instalația
neproductivă să fie implicată într-o anumită
operațiune. 7.
Instalațiile neproductive situate în apele
Uniunii respectă cerințele prevăzute de convențiile
internaționale relevante, astfel cum au fost stabilite în Regulamentul
391/2009/CE al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie
2009[22] sau standardele
echivalente prevăzute de Codul pentru construcția și echiparea
unităților mobile de foraj offshore (Codul MODU din 2009).
Instalațiile sunt certificate de o organizație recunoscută de
Uniune în conformitate cu regulamentul menționat anterior. Articolul 16
Competența privind interzicerea activităților 1.
Autoritatea competentă interzice exploatarea
sau punerea în exploatare a oricărei instalații sau a oricărei
părți din aceasta în cazul în care măsurile propuse de operator
pentru prevenirea și combaterea accidentelor majore în conformitate cu
articolele 10, 11, 13, și 14 sunt considerate a fi deficiente. 2.
În cazul în care raportul privind riscurile majore
prevăzut la articolele 10 și 11 sau notificările prevăzute
la articolele 13 și 14 nu sunt prezentate în timp util, în situații
excepționale sau în cazul în care aceasta consideră că siguranța
și protecția mediului nu sunt compromise, autoritatea competentă
poate conveni asupra unei prelungiri a termenului prevăzut pentru
prezentarea raportului privind riscurile majore sau a notificării. 3.
Autoritatea competentă impune operatorului
să ia orice măsuri complementare adecvate pe care ea le consideră
necesare pentru a restabili respectarea legislației în temeiul articolului
3 alineatul (1). 4.
Autoritatea competentă interzice utilizarea
oricărei instalații sau a oricărei părți din aceasta
în cazul în care rezultatul unei inspecții, al revizuirii periodice a
raportului privind riscurile majore în conformitate cu articolul 10 și 11
sau al modificărilor aduse notificărilor în conformitate cu
articolele 13 și 14 indică faptul că cerințele
menționate în prezentul regulament nu sunt respectate sau că
există preocupări justificate cu privire la siguranța
operațiunilor sau a instalațiilor. Articolul 17
Efecte transfrontaliere 1.
În cazul în care un stat membru consideră
că, în cazul unui accident, o operațiune desfășurată
la sondă sau exploatarea unei instalații pot avea efecte negative
semnificative asupra apelor unui alt stat membru, sau în cazul în care un stat
membru susceptibil de a fi afectat în mod semnificativ solicită astfel,
statul membru sub jurisdicția căruia urmează să fie efectuate
operațiunile înaintează statului membru afectat informațiile
relevante și se străduiește să adopte măsuri
preventive comune pentru prevenirea daunelor. 2.
Aplicarea alineatului (1) nu aduce atingere
celorlalte dispoziții relevante din legislația Uniunii, în special
Directivei 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea
efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului[23]
și Convenției privind evaluarea impactului asupra mediului în context
transfrontalier. Capitolul IV
Cele mai bune practici în materie de control al riscurilor majore Articolul 18
Prevenirea accidentelor majore de către operatori 1.
Operatorii pregătesc un document prin care
stabilesc propria politică de prevenire a accidentelor majore și se
asigură că aceasta este pusă în aplicare în cadrul
operațiunilor offshore organizate de aceștia, inclusiv prin aplicarea
unor modalități corespunzătoare de monitorizare în vederea
asigurării eficienței politicii respective. 2.
Documentul prevăzut la alineatul (1) este
prezentat autorităților competente ca parte a raportului privind
riscurile majore prevăzut la articolele 10 și 11 sau împreună cu
notificarea privind operațiunile desfășurate la sondă
prevăzută la articolul 13. 3.
Operatorii prezintă propriile
modalități de organizare privind controlul riscurilor majore în
cadrul unui sistem de gestionare a siguranței, inclusiv
modalitățile pentru pregătirea sau prezentarea rapoartelor
privind riscurile majore și, dacă este necesar, notificările
privind sondele prevăzute la articolele 10, 11 și 13, precum și
propriile sisteme de verificare de către organismele terțe
independente a controalelor asupra riscurilor majore prevăzute la
articolul 15 și în anexa II partea 5. 4.
Politica și sistemele de gestionare în materie
de siguranță sunt pregătite în conformitate cu cerințele
stabilite în anexa IV și clarifică responsabilitatea principală
a operatorului pentru controlul asupra riscurilor majore, care reprezintă
o consecință a propriilor activități. 5.
Operatorii stabilesc prioritățile pentru
industria de profil și se consultă periodic cu reprezentanții
statelor membre relevante, în temeiul articolului 27, pentru a pregăti
și/sau a revizui standardele și orientările privind cele mai
bune practici pentru controlul riscurilor de accidente offshore majore pe
durata ciclului de viață al proiectării și
desfășurării operațiunilor offshore; în acest sens, ei
respectă cel puțin prezentarea generală din anexa IV. 6.
Entitățile autorizate, operatorii și
principalii contractanți care funcționează în Uniune se
străduiesc, atunci când se află în afara Uniunii, să își
desfășoare operațiunile petroliere și gaziere offshore în
conformitate cu principiile stabilite în prezentul regulament. Articolul 19
Cerințe pentru autoritățile competente 1.
Autoritatea competentă realizează
aranjamentele corespunzătoare pentru a-și asigura independența
față de conflictele de interese între reglementarea în materie de
siguranță și de protecție a mediului, pe de o parte,
și funcțiile legate de dezvoltarea economică a statului membru,
în special autorizarea activităților petroliere și gaziere
offshore și politica privind veniturile aferente acestor operațiuni
și colectarea lor, pe de altă parte. 2.
Autoritatea competentă clarifică nivelul
responsabilităților și funcțiilor proprii pentru a nu
își conferi sieși principala responsabilitate privind controlul
asupra riscurilor majore, în conformitate cu articolul 18 alineatul (3). 3.
Autoritatea competentă stabilește o
politică în scopul evaluării aprofundate a rapoartelor privind
riscurile majore și a notificărilor în conformitate cu articolele 10,
11, 13 și 14, al inspecției, investigației și al punerii în
aplicare a aspectelor referitoare la riscurile majore legate de
operațiunile petroliere și gaziere offshore desfășurate sub
jurisdicția sa. 4.
Autoritatea competentă își fundamentează
propriile proceduri de organizare și operaționale pe principiile
stabilite în anexa III. Articolul 20
Asigurarea respectării cadrului de reglementare pentru prevenirea
accidentelor majore 1.
Operatorii respectă prezentul regulament
și măsurile stabilite în raportul privind riscurile majore referitor
la instalațiile de producție și la cele neproductive, precum
și în planurile menționate în notificarea privind sonda și în
notificarea privind operațiunile combinate, pregătite în conformitate
cu articolele 10, 11, 13 și 14. 2.
În cazul în care nerespectarea dispozițiilor
de la alineatul (1) de la prezentul articol prezintă un pericol imediat
pentru sănătatea umană sau amenință să
producă un efect imediat negativ grav asupra siguranței și/sau a
mediului, exploatarea instalației sau a unei părți relevante din
aceasta este suspendată de către operator până în momentul în
care se restabilește respectarea dispozițiilor. 3.
În cazul în care se iau măsurile
menționate la alineatul (2) de la prezentul articol, operatorul notifică
fără întârziere și în mod corespunzător autoritatea
competentă. 4.
Autoritatea competentă elaborează planuri
anuale în vederea supravegherii eficiente, inclusiv prin inspecții, a
activităților care prezintă riscuri majore, ținând seama de
riscuri și verificând cu o atenție specială conformitatea cu
documentele care îi sunt prezentate în temeiul articolului 9. Ea asigură
monitorizarea eficacității sale și ia orice măsuri necesare
cu scopul de a-i aduce îmbunătățiri. Articolul 21
Raportarea anonimă referitoare la preocupările în materie de
siguranță 1.
Autoritățile competente stabilesc
proceduri cu scopul de a permite raportarea anonimă referitoare la
preocupările în materie de siguranță și/sau de mediu legate
de operațiunile petroliere și gaziere offshore.
Autoritățile competente stabilesc, de asemenea, proceduri pentru
investigarea unor astfel de raportări, menținând în același timp
anonimatul persoanelor în cauză. 2.
Operatorii comunică angajaților lor
și angajaților subcontractanților relevanți detaliile referitoare
la regimurile naționale în conformitate cu alineatul (1) și se
asigură că referințele cu privire la raportarea anonimă
sunt incluse în cadrul formării profesionale și al comunicărilor
relevante. Capitolul V
Transparență și schimb de informații Articolul 22
Schimbul de informații 1.
Operatorii și autoritățile
competente realizează, cel puțin, schimbul de informații
prezentate în anexa VI. 2.
Comisia stabilește, printr-un act de
punere în aplicare, un format comun pentru raportarea datelor și detaliile
referitoare la schimbul de informații care trebuie să fie realizat.
Actul de punere în aplicare este adoptat în conformitate cu procedura de
consultare prevăzută la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr.
182/2011. 3.
Statele membre păstrează evidențe
actualizate ale resurselor pentru intervenție în caz de urgență
puse la dispoziție sub jurisdicția lor atât de entitățile
publice, cât și de cele private. Evidențele respective sunt puse la
dispoziția celorlalte state membre sau a țărilor terțe
potențial afectate și la dispoziția Comisiei. Articolul 23
Transparența 1.
Informațiile în temeiul anexei VI sunt puse la
dispoziția publicului fără a fi necesară o solicitare în
conformitate cu dispozițiile aplicabile ale legislației Uniunii
privind accesul la informațiile despre mediu. 2.
Comisia stabilește, de asemenea, printr-un act
de punere în aplicare, un format comun privind publicarea care permite o comparare
transfrontalieră simplă a datelor. Actul de punere în aplicare este
adoptat în conformitate cu procedura de consultare prevăzută la
articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Cu toate că rămâne
accesibil publicului larg, formatul comun privind publicarea este elaborat
pentru a permite o comparație fiabilă a operațiunilor naționale
și a practicilor de reglementare, în temeiul prezentului articol și
al articolului 24. 3.
Atunci când își publică planurile
naționale de intervenție în caz de urgență în temeiul
articolului 30, statele membre se asigură că informațiile
divulgate nu comportă riscuri pentru siguranța și securitatea
instalațiilor petroliere și gaziere offshore și pentru exploatarea
acestora. Articolul 24
Raportarea privind siguranța și impactul asupra mediului al
activităților petroliere și gaziere offshore 1.
Statele membre pregătesc un raport anual
privind: (a) numărul, vechimea și
amplasamentul instalațiilor aflate sub jurisdicția acestora; (b) numărul și tipul de
inspecții și investigații efectuate, orice măsuri de punere
în aplicare, urmăriri penale stabilite; (c) datele referitoare la incidente în conformitate
cu sistemul comun de raportare prevăzut la articolul 22; (d) orice modificare majoră adusă
cadrului de reglementare offshore; (e) performanța în materie de
siguranță și de mediu privind operațiunile petroliere
și gaziere offshore desfășurate sub jurisdicția acestora. 2.
Statele membre desemnează o autoritate
responsabilă cu schimbul de informații în conformitate cu articolul
22 și cu publicarea informațiilor în conformitate cu articolul 23
și informează Comisia în mod corespunzător. 3.
La fiecare doi ani, Comisia publică rapoarte
privind siguranța operațiunilor offshore pe cuprinsul Uniunii pe baza
informațiilor comunicate acesteia de statele membre și de
Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă. Comisia
este sprijinită în îndeplinirea acestei sarcini de statele membre
relevante în temeiul articolului 26. Articolul 25
Investigația în urma unui accident major 1.
Imediat după producerea unui accident major,
operatorul notifică autoritatea competentă cu privire la
informațiile relevante, inclusiv circumstanțele în care a avut loc
accidentul și consecințele acestuia. 2.
Statele membre efectuează investigații
amănunțite cu privire la accidentele majore care implică daune
semnificative (aduse persoanelor sau mediului) sau care implică pierderi
majore de active. Raportul privind investigația include o evaluare cu
privire la eficiența reglementării autorității competente
referitoare la instalația în cauză în perioada anterioară
producerii accidentului și recomandări privind modificări
adecvate, acolo unde este cazul, ale practicilor de reglementare relevante. 3.
Un rezumat al raportului privind investigația
pregătit în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol este
furnizat Comisiei la finalizarea investigației sau la finalizarea
procedurilor legale, în funcție de care situație survine mai târziu.
O variantă specifică a raportului, care ține seama de posibilele
constrângeri legale, este pusă la dispoziția publicului în temeiul
articolelor 22 și 23. 4.
Ca urmare a investigațiilor proprii
prevăzute la alineatul (2), autoritatea competentă pune în aplicare
orice recomandări rezultate pe baza investigației care sunt de
competența sa. Articolul 26
Confidențialitatea 1.
Autoritățile competente pun la
dispoziția oricărei persoane fizice sau juridice, la cerere,
informațiile primite în temeiul prezentului regulament. 2.
Solicitările privind informațiile
obținute de către autoritatea competentă în conformitate cu
prezentul regulament pot fi refuzate în cazul în care sunt îndeplinite
condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva
2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului[24].
3.
În conformitate cu alineatul (2) sau în scopul
participării publicului în temeiul articolului 5, operatorul
furnizează autorității competente și pune la
dispoziția publicului o variantă a documentului care nu include
informații confidențiale. Capitolul IV
Coordonarea și cooperarea Articolul 27
Cooperarea între statele membre 1.
Autoritățile competente realizează
un schimb reciproc periodic de cunoștințe, informații și
experiență și participă la consultări cu industria de
profil, celelalte părți interesate și Comisia cu privire la
aplicarea cadrului juridic național și al Uniunii. 2.
Schimbul de informații realizat în temeiul
alineatului (1) privește în special funcționarea măsurilor
privind evaluarea riscului, prevenirea accidentelor, verificarea
respectării legislației și intervenția în caz de urgență
în legătură cu operațiunile petroliere și gaziere offshore
desfășurate în cadrul Uniunii, precum și dincolo de
granițele sale, acolo unde este cazul. 3.
Ar trebui stabilite priorități și
proceduri clare pentru pregătirea și actualizarea documentelor de
orientare, cu scopul de a identifica și a facilita punerea în aplicare a
celor mai bune practici în domeniile prevăzute la alineatul (2). 4.
Un stat membru poate solicita opinia celorlalte
state membre, prin participarea la schimbul de informații prevăzut la
alineatul (1), cu privire la orice decizie luată de un alt stat membru
care are un eventual impact transfrontalier negativ. Articolul 28
Abordarea coordonată în vederea siguranței în regiunile învecinate
și în activitățile internaționale 1.
În strânsă cooperare cu statele membre,
inclusiv, acolo unde este cazul, în cadrul convențiilor privind
mările regionale, Comisia promovează cooperarea cu țările
terțe care desfășoară operațiuni petroliere și
gaziere offshore în aceleași regiuni marine ca și statele membre. 2.
Comisia evaluează siguranța
operațiunilor petroliere și gaziere efectuate în apele
țărilor terțe învecinate cu apele statelor membre și
sprijină o abordare coordonată cu privire la schimbul de
experiență și promovarea măsurilor preventive și a
planurilor regionale de intervenție în caz de urgență. 3.
Comisia promovează standarde ridicate de
siguranță în cazul operațiunilor petroliere și gaziere offshore
la nivel internațional, în cadrul forumurilor corespunzătoare la
nivel mondial și regional, inclusiv cele referitoare la apele din regiunea
arctică. Capitolul VII
Capacitatea de pregătire și intervenție în caz de urgență Articolul 29
Cerințe privind planurile interne de intervenție în caz de urgență 1.
Planurile interne de intervenție în caz de urgență
sunt elaborate de către operator astfel încât: (a) să fie inițiate pentru a izola
un accident major în fază incipientă produs în cadrul
instalației sau al zonei exclusive stabilite de statul membru în jurul
perimetrului instalației sau al gurii sondei submarine; (b) să fie executate în conformitate cu
planul de urgență extern în cazul în care accidentul s-a extins în
afara instalației. 2.
Operatorul menține echipamentele și
expertiza relevante pentru plan astfel încât acestea să fie disponibile în
orice situație și să fie folosite în comun cu statul membru, în
cazul în care este necesar, pentru aplicarea planului extern de
intervenție în caz de urgență. 3.
Planul de urgență intern este
pregătit în conformitate cu dispozițiile anexei V și este
actualizat în conformitate cu orice modificare adusă evaluării
riscurilor majore referitoare la planul privind sonda sau, dacă este cazul,
la raportul privind riscurile majore. Orice astfel de actualizări sunt
comunicate autorității responsabile cu pregătirea planurilor
externe de intervenție în caz de urgență pentru zona în
cauză. 4.
Planul intern de intervenție în caz de urgență
este integrat altor dispoziții privind protecția și salvarea
personalului de pe instalația avariată, astfel încât să se
asigure o șansă ridicată de supraviețuire. 5.
Operatorul testează periodic eficiența
planurilor interne de intervenție în caz de urgență. Articolul 30
Planurile externe de intervenție în caz de urgență și
capacitatea de pregătire pentru situații de urgență 1.
Statele membre pregătesc planuri de
urgență externe referitoare la toate instalațiile petroliere
și gaziere offshore și la zonele eventual afectate aflate sub
jurisdicția lor. 2.
Planurile externe de intervenție în caz de urgență
sunt pregătite în cooperare cu operatorii relevanți și,
dacă este cazul, cu entitățile autorizate și sunt aliniate
la planurile interne de intervenție în caz de urgență privind
instalațiile amplasate sau prevăzute în zona în cauză. Trebuie
să se țină seama de orice actualizare recomandată de
către un operator cu privire la planurile interne. 3.
Planurile externe de intervenție în caz de urgență
sunt pregătite în conformitate cu dispozițiile anexelor I și V
și sunt puse la dispoziția Comisiei și a publicului, dacă
este cazul. 4.
Statele membre iau toate măsurile adecvate
pentru a atinge un nivel ridicat de compatibilitate și interoperabilitate
privind echipamentele de intervenție și expertiza între toate statele
membre dintr-o regiune geografică și, dacă este cazul, din afara
acesteia. Statele membre încurajează industria de profil să elaboreze
instrumente de intervenție compatibile în conformitate cu prezentul
alineat. 5.
Operatorii cooperează cu statele membre pentru
a pune în aplicare dispozițiile menționate la alineatul (4) de la
prezentul articol. 6.
Statele membre păstrează evidențe
actualizate ale resurselor pentru intervenție în caz de urgență
puse la dispoziție pe teritoriul lor sau sub jurisdicția lor atât de
entitățile publice, cât și de cele private. Evidențele
respective sunt puse la dispoziția celorlalte state membre și, în mod
reciproc, sunt disponibile țărilor terțe învecinate și
Comisiei. 7.
Statele membre și operatorii își
testează periodic propria capacitate de pregătire în vederea unei
intervenții eficiente în cazul accidentelor petroliere și gaziere
offshore. Articolul 31
Intervenția în caz de urgență 1.
Operatorul informează imediat
autoritățile relevante cu privire la un accident major sau la o
situație care prezintă un risc imediat de accident major. În cazul în
care este necesar, autoritățile relevante sprijină operatorul în
cauză în vederea prevenirii extinderii riscului sau a accidentului. 2.
În cazul unui accident, autoritățile
relevante, în cooperare cu operatorii în cauză, iau toate măsurile
necesare pentru a preveni extinderea accidentului și pentru a-i limita
consecințele. 3.
În cazul unui accident major care
depășește capacitățile naționale de
intervenție, un stat membru afectat poate solicita acordarea de asistență
suplimentară din partea statelor membre și a Agenției Europene
pentru Siguranță Maritimă prin intermediul mecanismului UE de
protecție civilă, instituit prin Decizia 2007/779/CE a Consiliului. 4.
În cursul unei intervenții de
urgență, statul membru colectează informațiile necesare în
vederea unei analize complete privind accidentul. Articolul 32
Capacitatea transfrontalieră de pregătire și intervenție în
caz de urgență 1.
În cazul în care efectele transfrontaliere ale
accidentelor petroliere și gaziere offshore pot fi prevăzute, statele
membre pun, în mod reciproc, informații la dispoziția Comisiei
și a eventualelor state afectate sau a țărilor terțe
și iau în considerare riscurile identificate atunci când pregătesc
planul de urgență extern. Statele membre în cauză își
coordonează propriile planuri de urgență pentru a facilita
răspunsul comun în cazul unui accident. 2.
Statele membre coordonează măsurile
referitoare la zonele din afara granițelor Uniunii pentru a preveni
eventualele efecte negative ale operațiunilor petroliere și gaziere
offshore. 3.
Statele membre își testează periodic
capacitatea de pregătire în vederea unei intervenții eficiente în
cazul accidentelor, cooperând cu statele membre posibil afectate,
agențiile relevante ale UE sau cu țările terțe. Comisia
poate contribui la exercițiile care se axează pe testarea
mecanismelor de urgență transfrontaliere și ale Uniunii. 4.
În cazul unui
accident major sau al unei amenințări iminente legate de acesta care
produce sau poate produce efecte transfrontaliere, statul membru sub
jurisdicția căruia a survenit situația de urgență
informează fără întârziere Comisia și statele membre care
pot fi afectate de situația de urgență respectivă. Capitolul VIII
Dispoziții finale Articolul 33
Sancțiuni Statele membre instituie sancțiuni
aplicabile de către industria de profil încălcărilor prezentului
regulament și iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că
sancțiunile sunt aplicate. Sancțiunile prevăzute trebuie să
fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Articolul 34
Competențe delegate ale Comisiei 1.
Comisia este abilitată să adopte acte
delegate în conformitate cu articolul 35 din prezentul regulament pentru a
adapta cerințele din anexele I-VI la regulament la cele mai recente
progrese în domeniul tehnologiilor și procedurilor relevante. 2.
Comisia poate adopta, de asemenea, acte delegate în
conformitate cu articolul 35 din prezentul regulament, în vederea
aplicării cu exactitate a cerințelor menționate în regulament în
legătură cu: (a) detaliile care trebuie prezentate în
notificarea de proiectare sau în raportul privind riscurile majore, în
conformitate cu anexa II punctele 1, 2, 3, 6; (b) notificarea privind operațiunile la
sondă/combinate, în conformitate cu anexa II punctele 4 și 7; (c) cerințele cu privire la verificarea
de către organisme terțe independente, în conformitate cu anexa II
punctul 5 litera (d); cerințele privind funcționarea și
organizarea autorităților competente, în conformitate cu anexa III
și (d) cerințele referitoare la prevenirea
riscurilor majore de către operatori, prezentate în anexa IV. Articolul 35
Exercitarea delegării 1.
Competența de a adopta acte delegate este
conferită Comisiei sub rezerva condițiilor prevăzute la
prezentul articol. 2.
Delegarea de competențe menționată
la articolul 34 este conferită Comisiei pentru o perioadă
nedeterminată de la data intrării în vigoare a prezentului
regulament. 3.
Parlamentul European sau Consiliul pot revoca în
orice moment delegarea de competențe menționată la articolul 34.
O decizie de revocare pune capăt delegării competențelor
specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua
următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
sau de la o dată ulterioară prevăzută în aceasta. Decizia
nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare. 4.
De îndată ce adoptă un act delegat,
Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului. 5.
Un act delegat adoptat în conformitate cu articolul
34 intră în vigoare doar în cazul în care Parlamentul European sau
Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de 2 luni de la data
notificării actului respectiv acestor două instituții sau în
cazul în care, înainte de expirarea termenului respectiv, atât Parlamentul
European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la intenția
lor de a nu formula obiecțiuni. La inițiativa Parlamentului
European sau a Consiliului, acest termen se prelungește cu 2 luni. Articolul 36
Procedura comitetului 1.
Comisia este asistată de un comitet. Acesta
constituie un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011. 2.
Atunci când se face trimitere la prezentul alineat,
se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Articolul 37
Modificarea Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru
mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea
daunelor aduse mediului[25] 1.
Articolul 2 alineatul (1) litera (b) din directiva
respectivă se înlocuiește cu textul următor: „(b) daunele aduse apelor, și anume orice
daună cu efecte negative grave (i) asupra stării ecologice, chimice
și/sau cantitative și/sau asupra potențialului ecologic ale
apelor în cauză, astfel cum au fost definite de Directiva 2000/60/CE, cu
excepția efectelor negative pentru care se aplică articolul 4
alineatul (7) din directiva menționată anterior sau (ii) asupra stării ecologice a apelor marine
în cauză, astfel cum au fost definite de Directiva 2008/56/CE, în
măsura în care aspectele speciale privind starea ecologică a mediului
marin nu fac deja obiectul Directivei 2000/60/CE;” 2.
Statele membre pun în aplicare actele cu putere de
lege și actele administrative necesare pentru a se conforma alineatului
menționat în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului
regulament. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la
aceasta. Articolul 38
Dispoziții tranzitorii Operatorii instalațiilor respectă
integral prezentul regulament în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a
acestuia, cu următoarele excepții: (a) Operatorii instalațiilor
neproductive care funcționează în baza unui contract, dar care nu
s-au instalat încă pe amplasament respectă integral prezentul
regulament în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a acestuia sau înainte
de acest termen, prin acord cu autoritatea competentă. (b) Operatorii instalațiilor planificate
respectă integral prezentul regulament în cazul în care nu se convine altfel
cu autoritatea competentă și, în orice caz, în termen de cel mult un
an de la intrarea în vigoare a regulamentului. (c) Operatorii sondelor respectă
integral prezentul regulament în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a acestuia
sau înainte de acest termen, prin acord cu autoritatea competentă. Articolul 39
Intrarea în vigoare 1.
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua
următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. 2.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate
elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles […...] Pentru Parlamentul European, Pentru
Consiliu, Președintele Președintele ANEXA I
Participarea publicului în ceea ce privește autorizațiile în temeiul
Directivei 94/22/CE 1.
Statele membre se asigură că: (a) publicul este informat, fie prin
anunțuri publice, fie prin alte mijloace adecvate (de exemplu, pe cale electronică,
dacă este posibil), asupra solicitărilor de autorizare prezentate
statelor membre și că sunt puse la dispoziția publicului
informațiile relevante privind astfel de propuneri, inclusiv, între
altele, informațiile privind dreptul de participare și privind
autoritatea căreia îi pot fi prezentate observații sau
întrebări; (b) publicul are dreptul de a-și exprima
observațiile și opiniile atunci când toate opțiunile sunt
posibile, înainte de adoptarea deciziilor privind solicitările de
autorizare; (c) rezultatele participării publicului
sunt luate în considerare în mod corespunzător la adoptarea deciziilor în
cauză; (d) după examinarea observațiilor
și a opiniilor exprimate de către public, statul membru depune toate
eforturile rezonabile în vederea informării publicului cu privire la
deciziile adoptate și la motivele și considerentele pe care se
bazează acestea, incluzând informații privind procesul de participare
a publicului. 2.
Se stabilesc termene rezonabile care oferă
suficient timp pentru fiecare etapă distinctă a participării
publicului. Statele membre identifică publicul îndreptățit
să participe în sensul alineatului (1), inclusiv organizațiile neguvernamentale
relevante care îndeplinesc cerințele impuse de legislația națională,
precum cele care promovează protecția mediului sau siguranța
activităților offshore. ANEXA II
Cerințele referitoare la documentele privind procedura de aprobare
1.
Informațiile care trebuie prezentate într-o notificare privind
proiectarea pentru o instalație de producție
Notificarea privind proiectarea pentru o
instalație de producție prevăzută la articolul 9 include
cel puțin următoarele informații: (1) numele și adresa operatorului
instalației; (2) o descriere a procesului aplicat
activității de proiectare, a standardelor relevante utilizate și
a opțiunilor de proiectare produse cu ajutorul acestui proces; (3) o descriere a conceptului de
proiectare selectat în legătură cu scenariile privind riscurile
majore pentru o anumită instalație și locul de amplasare al
acesteia, precum și caracteristicile principale privind controlul
riscului; (4) o dovadă conform căreia
conceptul reduce, într-o măsură considerabilă, riscurile majore; (5) o descriere a instalației
și a condițiilor în cadrul amplasamentului prevăzut; (6) o descriere a tipurilor de
operațiuni cu riscuri majore care trebuie efectuate; (7) o descriere generală a
sistemului de gestionare a siguranței prin intermediul căruia
măsurile prevăzute pentru controlul riscurilor majore vor fi
menținute în mod eficient, inclusiv a sistemului de verificare de
către organismele independente care urmează a fi selectat.
2.
Informații care trebuie să fie prezentate într-un raport
privind riscurile majore referitor la exploatarea unei instalații de
producție
Raportul privind riscurile majore referitor la
o instalație de producție prevăzut la articolul 10 include cel
puțin următoarele informații: (1) o descriere a modului în care este
luată în considerare capacitatea de răspuns a autorității
competente în legătură cu notificarea privind proiectarea; (2) un rezumat privind modul de
implicare a oricărui lucrător în pregătirea raportului privind
riscurile majore; (3) o descriere privind instalația
și infrastructura conectată și orice alte structuri, inclusiv
sondele conectate la aceasta; (4) o dovadă care să arate
că au fost identificate toate riscurile majore, că probabilitatea
și consecințele acestora au fost evaluate și că măsurile
pentru controlul acestora sunt adecvate, astfel încât riscurile de producere a
unui eveniment care comportă riscuri majore pentru persoane și mediu
să fie reduse într-o măsură acceptabilă; (5) detalii cu privire la tipurile de
operațiuni cu potențial de risc major care trebuie efectuate și
numărul maxim de persoane care pot fi prezente pe instalație în orice
moment; (6) detalii cu privire la utilaje
și la modalitățile de a asigura controlul sondei, siguranța
procesului, izolarea substanțelor periculoase, prevenirea incendiilor
și a exploziilor, protecția forței de muncă împotriva
substanțelor periculoase și protecția mediului împotriva unui
eveniment în fază incipientă care prezintă riscuri majore (în
conformitate cu planul de urgență intern prevăzut în anexa V); (7) detalii privind
modalitățile de protecție a persoanelor de pe platformă
împotriva riscurilor majore și de asigurare a evacuării și
recuperării lor în condiții de siguranță, precum și privind
întreținerea sistemelor de control pentru prevenirea daunelor cauzate
instalației și mediului în cazul în care este evacuat tot personalul; (8) codurile, standardele și orientările
relevante utilizate în construcția și în punerea în funcțiune a instalației; (9) informațiile referitoare la
sistemul de gestionare a siguranței privind operațiunile,
întreținerea, modificările și sistemele de verificare, inclusiv
principalele limitări operaționale privind instalația care
trebuie controlate cu ajutorul sistemului de gestionare; (10) informațiile referitoare la
sistemul de verificare prevăzute în secțiunea 5 punctul (2) din
prezenta anexă; (11) orice alte detalii relevante, de
exemplu în cazul în care două sau mai multe instalații funcționează
combinat într-un mod care afectează potențialul de risc major pe care
îl prezintă oricare dintre instalațiile respective sau toate
instalațiile; (12) informațiile relevante în sensul
cerințelor din prezentul regulament, obținute în temeiul
oricărui alt act legislativ aplicabil al UE, în special al Directivelor
92/91/CE și 85/337/CEE; (13) o descriere a aspectelor de mediu
care ar putea fi afectate în mod semnificativ, o evaluare a efectelor
potențiale asupra mediului, în special a eliberărilor de
poluanți în mediu și o descriere a măsurilor tehnice și
non-tehnice avute în vedere pentru prevenirea, reducerea sau compensarea acestora,
inclusiv a măsurilor de monitorizare.
3.
Informații care trebuie să fie prezentate într-un raport
privind riscurile majore referitor la o instalație neproductivă
Raportul privind riscurile majore referitor la
o instalație neproductivă prevăzut la articolul 11 include cel
puțin următoarele informații: (1) numele și adresa operatorului
instalației; (2) un rezumat privind modul de
implicare a oricărui lucrător în pregătirea raportului privind
riscurile majore; (3) o descriere referitoare la
instalație și, în cazul unei instalații mobile, detalii privind
mijloacele de care dispune aceasta în vederea transferului între amplasamente
și privind sistemul de staționare al acesteia; (4) detalii referitoare la tipurile de
operațiuni cu potențial de risc major pe care instalația le
poate efectua și numărul maxim de persoane care pot fi prezente pe
instalație în orice moment; (5) o dovadă care să arate
că au fost identificate toate riscurile majore, că probabilitatea
și consecințele acestora au fost evaluate și că măsurile
pentru controlul acestora sunt adecvate, astfel încât riscurile de producere a
unui eveniment care comportă riscuri majore pentru persoane și mediu
să fie reduse într-o măsură acceptabilă; (6) detalii cu privire la utilaje
și la modalitățile de a asigura controlul sondei, siguranța
procesului, izolarea substanțelor periculoase, prevenirea incendiilor
și a exploziilor, protecția forței de muncă împotriva
substanțelor periculoase și protecția mediului împotriva unui
eveniment în fază incipientă care prezintă riscuri majore (în
conformitate cu planul de urgență intern prevăzut în anexa V); (7) detalii privind
modalitățile de protecție a persoanelor de pe platformă
împotriva riscurilor majore și de asigurare a evacuării și
recuperării lor în condiții de siguranță, precum și privind
întreținerea sistemelor de control pentru prevenirea daunelor cauzate
instalației și mediului în cazul în care este evacuat tot personalul; (8) codurile, standardele și
orientările relevante utilizate în construcția și în punerea în
funcțiune a instalației; (9) o dovadă care să arate
că au fost identificate toate riscurile majore în cazul tuturor
activităților pe care instalația le poate efectua și
că riscurile de producere a unui eveniment care prezintă riscuri
majore pentru persoane și mediu sunt reduse într-o măsură acceptabilă; (10) detalii referitoare la
limitările privind siguranța operațiunilor datorate mediului, condițiilor
meteorologice și naturii fundului mării și
modalitățile de identificare a riscurilor cauzate de pericolele
existente pe fundul mării și de cele din mediul marin, cum ar fi conductele
și zonele de acostare ale instalațiilor învecinate; (11) informații referitoare la
sistemul de gestionare a siguranței în ceea ce privește
operațiunile, întreținerea și modificările; (12) informațiile referitoare la
sistemul de verificare prevăzute în secțiunea 5 punctul (2) din
prezenta anexă; (13) orice alte detalii relevante, de
exemplu în cazul în care două sau mai multe instalații funcționează
combinat într-un mod care afectează potențialul de risc major pe care
îl prezintă oricare dintre instalațiile respective sau toate
instalațiile; (14) o descriere a aspectelor de mediu
care ar putea fi afectate în mod semnificativ, o evaluare a efectelor
potențiale asupra mediului, în special a eliberărilor de
poluanți în mediu și o descriere a măsurilor tehnice și
non-tehnice avute în vedere pentru prevenirea, reducerea sau compensarea acestora,
inclusiv a măsurilor de monitorizare.
4.
Informații care trebuie să fie prezentate într-o
notificare privind operațiunile efectuate la sondă
Notificarea privind operațiunile la
sondă prevăzută la articolul 13 include cel puțin
următoarele informații: (1) numele și adresa operatorului
sondei; (2) denumirea instalației care
urmează fie utilizată și numele proprietarului; (3) detaliile privind identificarea
sondei și orice asociere cu alte sonde sau activități de
dezvoltare; (4) informații privind programul de
lucru al sondei, inclusiv privind perioada în care aceasta este exploatată,
verificarea barierelor în calea pierderii controlului asupra sondei și
privind starea prevăzută pentru sondă la finalizarea
operațiunii; (5) orice detalii cu privire la
echipamentele de siguranță care trebuie să fie distribuite
și care nu sunt descrise în raportul curent privind riscurile majore
referitor la instalație; (6) o evaluare a riscului care include o
descriere privind: (a) riscurile speciale asociate cu
operațiunea efectuată la sondă; (b) riscurile legate de zona submarină; (c) orice activități
desfășurate la suprafață sau în subsolul marin care
prezintă un eventual pericol major simultan; (d) măsuri adecvate de control; (7) detalii referitoare la proiectarea
sondei, inclusiv barierele în calea pierderii controlului asupra sondei
(echipamente, fluide de foraj, ciment etc.), controlul de direcție privind
traiectoria sondei și limitările cu privire la exploatarea în
condiții de siguranță în conformitate cu evaluarea riscului; (8) detalii cu privire la configurarea
sondei la finalizarea operațiunilor – și anume, abandonată
definitiv sau temporar, precum și în cazul în care aceasta este executată
în vederea utilizării ulterioare; (9) în cazul unei sonde existente,
informații pertinente cu privire la istoricul și starea acesteia; (10) în cazul unei modificări a unei
notificări privind sonda prezentate anterior, detalii suficiente în vederea
actualizării complete a notificării; (11) în cazul în care o sondă este
executată cu ajutorul unei instalații neproductive, informații
suplimentare după cum urmează: (a) detalii privind condițiile
meteorologice, cele din mediul marin și cele referitoare la fundul
mării de la locul de amplasare, inclusiv orice obstrucții fizice, cum
ar fi conductele; (b) detalii cu privire la condițiile de
mediu care au fost luate în considerare în cadrul planului de urgență
intern pentru instalație; (c) detalii referitoare la dispozițiile
privind intervenția în caz de urgență, inclusiv în cazul unui
accident major cauzat mediului, care nu sunt prezentate în raportul privind
riscurile majore și (d) o descriere a modului în care sistemele
de gestionare ale operatorului sondei și ale proprietarului
instalației vor fi coordonate pentru a asigura controlul eficient al
riscurilor majore în orice situație; (12) o declarație privind examinarea
sondei de către organismele independente prevăzută în partea 5
punctul (1) din prezenta anexă; (2) informațiile relevante în
sensul cerințelor din prezentul regulament obținute în temeiul
oricărui alt act legislativ aplicabil al UE, în special al Directivelor
92/91/CE și 85/337/CEE.
5.
Aspecte referitoare la sistemul de verificare
1.
Organismul terț independent respectă
următoarele cerințe cu privire la independența sa față
de operatorul instalației sau față de operatorul sondei: (a)
funcția pe care o deține acesta nu îi
impune să ia în considerare niciun aspect legat de elementul critic de
siguranță sau de utilajul menționat în care a fost implicat
anterior sau în cazul căruia obiectivitatea sa ar putea fi
compromisă; (b)
el este suficient de independent față de
sistemul de gestionare care are sau care a avut orice responsabilitate pentru
orice aspect legat de o componentă a sistemului independent de verificare
sau de examinare a sondei, pentru a asigura că va demonstra obiectivitate
în îndeplinirea funcțiilor sale în cadrul sistemului; 2.
Organismul terț independent respectă
următoarele cerințe cu privire la competența proprie: (a)
competența tehnică, inclusiv calificarea
corespunzătoare a unui număr adecvat de persoane din cadrul
personalului cu experiență suficientă; (b)
alocarea corespunzătoare a sarcinilor de
către operator către personalul calificat pentru îndeplinirea
acestora; (c)
modalitățile adecvate pentru a asigura
fluxul de informații între operator și organismul terț
independent; (d)
autoritatea suficientă acordată de
operator organismului terț independent pentru ca acesta să își
îndeplinească funcțiile în mod corespunzător; 3.
În sensul articolului 13 alineatul (3), o
modificare semnificativă a notificării privind operațiunile la
sondă include: (a) orice modificare susceptibilă
să contravină obiectivului proiectării inițiale a planului sondei,
în special în ceea ce privește controlul sondei și barierele acesteia
împotriva fluxurilor, precum și verificarea lor; (b) orice modificare substanțială a
utilajului, a echipamentelor, a sistemului de gestionare sau a operatorului
sondei notificată în conformitate cu anexa II partea 4; (c) orice modificare în evaluarea riscului,
inclusiv modificări generate de situații survenite în cursul
operațiunilor la sondă. Modificările semnificative ar trebui sesizate
organismului independent de examinare a sondei în vederea unei verificări
suplimentare, iar rezultatele verificării suplimentare ar trebui
comunicate autorității competente. 4.
În cazul unei notificări privind operațiunile
la sondă, este inclusă o declarație din partea unui organism
independent de examinare a sondei conform căreia evaluarea riscului în
legătură cu proiectarea sondei și barierele acesteia în calea
pierderii controlului sunt adecvate tuturor condițiilor și
circumstanțelor anticipate. 5.
În cazul exploatării unei instalații,
raportul privind riscurile majore include: (a) o declarație din partea
verificatorului terț independent conform căreia înregistrarea
elementelor critice de siguranță și sistemul de întreținere
a acestora menționat în raportul privind riscurile majore sunt sau vor fi
adecvate; (b) o descriere a sistemului de verificare,
inclusiv a selecției verificatorilor terți independenți și
a mijloacelor de verificare privind întreținerea în stare bună de
funcționare a elementelor critice de siguranță și a oricărui
utilaj menționat în cadrul sistemului; (c) mijloacele menționate la alineatul
(5) litera (b) includ examinarea și testarea necesară privind
elementele critice de siguranță de către persoane independente
și competente, verificarea privind proiectarea, standardele, certificarea
sau alt sistem de conformitate a elementelor critice de siguranță, examinarea
progresului lucrărilor, raportarea privind orice neconformități
și măsurile de remediere luate de către operator.
6.
Informații care trebuie să fie prezentate cu privire la o
schimbare majoră adusă unei instalații, inclusiv eliminarea unei
instalații fixe
În cazul în care sunt aduse modificări
majore unei instalații, informațiile prezentate autorității
competente în conformitate cu articolele 10 și 11 includ cel puțin
următoarele informații: 1.
numele și adresa operatorului
instalației; 2.
un rezumat al modului de implicare a oricărui
lucrător în pregătirea raportului revizuit privind riscurile majore; 3.
în cazul unei modificări majore, detalii
suficiente pentru a actualiza complet raportul anterior privind riscurile
majore și planul de urgență intern aferent referitor la
instalație și pentru a demonstra că riscurile majore sunt reduse
într-o măsură acceptabilă; 4.
în cazul în care o instalație fixă de
producție este scoasă din uz: (a) modalitățile de izolare a tuturor
substanțelor periculoase, iar în cazul sondelor conectate la
instalație, izolarea definitivă a sondelor de instalație și
de mediu; (b) o descriere a riscurilor majore asociate
cu demontarea instalației, a populației totale expuse și a
măsurilor de control al riscurilor; (c) modalitățile de
intervenție în caz de urgență pentru a asigura evacuarea în
condiții de siguranță și recuperarea personalului și
pentru a preveni un accident major pentru mediul înconjurător.
7.
Informații care trebuie să fie prezentate într-o
notificare privind operațiunile combinate
Notificarea privind operațiunile
combinate prevăzută la articolul 14 include cel puțin
următoarele informații: (1) numele și adresa operatorului
care pregătește notificarea; (2) în cazul în care alți operatori
sunt implicați în operațiunile combinate, numele și adresele
acestora, inclusiv o confirmare conform căreia operatorii convin asupra
conținutului notificării; (3) o descriere a modului în care
sistemele de gestionare pentru instalațiile implicate în operațiunea
combinată vor fi coordonate, astfel încât să fie reduse riscurile
rezultate în urma unui accident major; (4) detalii cu privire la orice
echipament care trebuie utilizat în cazul operațiunii combinate, dar care
nu este descris în raportul actual privind riscurile majore referitor la
oricare dintre instalațiile implicate în operațiunile combinate; (5) un rezumat privind evaluarea
riscurilor realizată de toți operatorii implicați în
operațiunile combinate, care include: (a) o descriere a oricăror activități
desfășurate în timpul operațiunii combinate care pot comporta
riscuri susceptibile de a cauza un accident major pe o instalație sau în
legătură cu o instalație; (b) o descriere a oricăror măsuri
de control al riscurilor puse în aplicare ca urmare a evaluării
riscurilor. (6) o descriere a operațiunii
combinate și a programului de lucru, care include datele la care se
estimează că operațiunea combinată va fi demarată
și finalizată și o copie a acordului între operatorii care participă
la operațiunile combinate. ANEXA III
Dispozițiile prevăzute de autoritățile competente în
vederea reglementării operațiunilor care comportă riscuri majore
1.
În scopul numirii unei autorități
competente responsabile cu funcțiile de reglementare menționate în
prezentul regulament privind siguranța și protecția mediului,
statele membre aplică următoarele criterii minime: (a) sistemele de organizare care permit
îndeplinirea eficientă a tuturor obligațiilor menționate în
prezentul regulament, inclusiv regimurile de reglementare în materie de
siguranță și de protecție a mediului într-un mod echitabil; (b) o declarație de politică care
abordează obiectivele privind supravegherea și aplicarea
legislației și modul în care autoritatea competentă va realiza
transparența, consecvența, proporționalitatea și
obiectivitatea în ceea ce privește reglementarea activităților
petroliere și gaziere offshore. Autoritatea competentă ar trebui
să clarifice, de asemenea, publicului diviziunea responsabilităților
între autoritatea de reglementare și operator, acesta din urmă având
principala responsabilitate de a controla riscurile, iar cea dintâi fiind
responsabilă cu verificarea faptului că operatorul a pus în aplicare
măsuri adecvate care pot fi eficiente în ceea ce privește controlul
riscurilor majore; (c) o declarație privind strategia care
prezintă funcțiile autorității competente,
prioritățile acesteia cu privire la întreprinderea de acțiuni
(de exemplu, în ceea ce privește proiectarea și exploatarea
instalațiilor, gestionarea integrității și capacitatea de
pregătire și intervenție în caz de urgență) și
modul în care aceasta este organizată; (d) procedurile operaționale care
descriu modul în care autoritatea competentă va examina și va pune în
aplicare obligațiile operatorilor prevăzute în prezentul regulament,
inclusiv modul în care aceasta va trata, evalua și aproba rapoartele
privind riscurile majore, va trata notificările privind operațiunile
la sondă și în care trebuie să fie stabilită frecvența
inspecțiilor privind măsurile de control al riscurilor majore
(inclusiv pentru mediu) referitoare la o anumită instalație sau
activitate; (e) procedurile care îi permit
autorității competente să își execute funcțiile în
temeiul prezentului regulament, fără a aduce atingere altor
responsabilități, legate, de exemplu, de operațiunile petroliere
și gaziere onshore și de regimurile prevăzute în Directiva
92/91/CE; (f) în cazul în care autoritatea
competentă include două sau mai multe agenții, un acord formal
de stabilire a mecanismelor necesare în vederea gestionării comune a
autorității competente, inclusiv supravegherea, monitorizarea și
revizuirile de către organele superioare de conducere, planificarea în
comun și inspecția, diviziunea responsabilităților pentru
gestionarea rapoartelor privind riscurile majore, investigarea comună,
comunicările interne și raportarea externă. 2.
Statele membre ar trebui să prevadă
dispozițiile necesare pentru ca sistemele menționate anterior să
intre în vigoare, inclusiv: (a) expertiza suficientă din partea
specialiștilor disponibilă la nivel intern sau prin intermediul unui
regim extern pentru a examina și investiga activitățile, a lua
măsuri de executare și a trata rapoartele privind riscurile majore
și notificările; (b) în cazul în care există încredere în
sursele externe de expertiză, orientările suficiente în formă
scrisă și activitatea de supraveghere pentru a menține
consecvența abordării și pentru a asigura faptul că
autoritatea competentă numită legal își păstrează
responsabilitatea deplină prevăzută de prezentul regulament; (c) resurse adecvate pentru formarea
esențială, comunicarea, accesul la tehnologie, cheltuielile de
deplasare și de ședere ale personalului din cadrul
autorității competente în contextul exercitării funcțiilor sale
de reglementare, astfel încât să permită cooperarea activă între
autoritățile competente în conformitate cu articolul 27; (d) dacă este cazul, rambursarea
obligatorie din partea operatorilor și/sau a proprietarilor de
instalații către autoritatea competentă a cheltuielilor
referitoare la funcțiile îndeplinite de aceasta în conformitate cu
prezentul regulament; (e) realizarea sau promovarea de
activități de cercetare conform funcțiilor autorității
competente prevăzute de prezentul regulament; (f) întocmirea de rapoarte de către
autoritatea competentă. 3.
Procedurile pentru evaluarea raportului privind
riscurile majore și a notificărilor, a planurilor de
urgență interne și a altor documente relevante includ: (a)
o analiză cantitativă privind evaluarea
riscurilor; (b)
o evaluare a deciziei operatorului cu privire la
detaliile relevante privind locul de desfășurare al
operațiunilor; (c)
o evaluare a standardelor tehnice și de
organizare utilizate; (d)
o evaluare a soluțiilor în materie de
inginerie; (e)
o evaluare a modalităților de care
dispune operatorul pentru gestionarea modificărilor aduse planurilor
operaționale; (f)
o comparație a soluțiilor utilizate în
situația în cauză cu cele utilizate în alte situații
comparabile; (g)
o evaluare privind conformitatea planurilor de
urgență cu riscurile identificate; (h)
o evaluare a mecanismelor stabilite de operator
pentru întreruperea operațiunilor în cazul unui risc iminent; (i)
o evaluare a disponibilității
echipamentelor de intervenție în caz de urgență și caracterul
adecvat al procedurilor pentru a le utiliza în mod eficient. 4.
Autoritățile competente ar trebui să
fie în mod clar independente de orice organizație guvernamentală în ceea
ce privește sponsorizarea industriei de profil, acordarea
autorizațiilor sau colectarea veniturilor. Autoritatea competentă nu
ar trebui să adopte nicio poziție politică cu privire la
sectorul petrolului și al gazelor. ANEXA IV
Dispozițiile prevăzute de operatori în vederea prevenirii
accidentelor majore 1.
În scopul punerii în aplicare a politicii
operatorului de prevenire a accidentelor majore și a sistemului de
gestionare a siguranței în temeiul articolului 18, ar trebui să se
țină seama de următoarele: (a) politica de prevenire privind accidentele
majore ar trebui să fie instituită în formă scrisă și să
stabilească obiectivele generale și modul de organizare în vederea
controlului riscurilor de accidente majore, precum și modul în care aceste
mecanisme sunt puse în aplicare la nivelul companiilor; (b) sistemul de gestionare a siguranței
ar trebui să fie integrat în sistemul de gestionare global al operatorului
și să includă structura organizațională,
responsabilitățile, practicile, procedurile, procesele și
resursele în vederea stabilirii și punerii în aplicare a politicii privind
riscurile majore. 2.
Sistemul de gestionare a siguranței include,
dar nu se limitează la: (a) structura organizațională
și rolurile și responsabilitățile personalului; (b) identificarea și evaluarea
riscurilor majore – probabilitatea și consecințele acestora; (c) integrarea impactului asupra mediului în
cadrul evaluărilor riscurilor majore din raportul privind riscurile
majore; (d) controalele riscurilor majore pe durata
operațiunilor normale; (e) gestionarea modificărilor; (f) planificarea și intervenția în
caz de urgență; (g) limitarea daunelor aduse mediului; (h) monitorizarea performanței; (i) sistemele de audit și de revizuire. 3.
Operatorii acordă o atenție specială
evaluării cerințelor de fiabilitate și de integritate cu privire
la toate sistemele critice pentru siguranță și își stabilesc
sistemele de inspecție și de întreținere în vederea atingerii
acestui nivel de integritate privind siguranța. 4.
Operatorii se asigură că substanțele
periculoase sunt izolate în orice moment în conductele, navele și
sistemele prevăzute pentru izolarea acestora în condiții de
siguranță. Mai mult, operatorii se asigură că nicio
defecțiune a barierelor în calea pierderii izolării nu poate conduce
la un incident care implică riscuri majore. 5.
Operatorii se asigură că dispun de un
cadru adecvat pentru monitorizarea respectării tuturor dispozițiilor
statutare relevante, prin integrarea atribuțiilor lor statutare privind
siguranța și protecția mediului în legătură cu
riscurile majore în cadrul procedurilor lor standard de operare. 6.
Operatorii acordă o atenție specială
formării și menținerii unei culturi solide privind
siguranța, care să implice o probabilitate ridicată ca
operațiunile continue să se desfășoare în condiții de
siguranță, incluzând, dar fără a se limita la: (a) auditul amănunțit al proceselor; (b) recompensarea și recunoașterea
comportamentelor dorite; (c) evaluarea periodică a
capacităților și a obiectivelor organizației; (d) menținerea standardelor înalte drept
principală valoare a organizației; (e) sistemele formale de comandă și
de control care implică participarea organelor superioare de conducere
și a forței de muncă și (f) competența la toate nivelurile
operațiunii. 7.
Industria de profil cooperează cu autoritatea
competentă pentru a stabili și a pune în aplicare planul de
priorități pentru dezvoltarea standardelor, a orientărilor
și a normelor care vor permite punerea în aplicare a celor mai bune
practici privind prevenirea riscurilor majore și, după caz, limitarea
consecințelor accidentelor majore. Aspectele care trebuie avute în vedere
ar trebui să includă: (a) îmbunătățirea
integrității sondei, a echipamentelor și a barierelor pentru
controlul sondei și monitorizarea eficienței acestora; (b) îmbunătățirea
izolării principale pentru sistemele de siguranță a proceselor; (c) îmbunătățirea
izolării secundare care să împiedice extinderea unui accident
incipient major, inclusiv a exploziilor sondelor; (d) existența unui proces decizional
fiabil în ceea ce privește mediile caracterizate prin presiune
ridicată; (e) gestionarea și supravegherea
activităților care comportă riscuri majore; (f) competența titularilor de posturi-cheie; (g) garantarea unei evaluări efective a
riscurilor atunci când condițiile sunt schimbătoare; (h) evaluarea privind fiabilitatea sistemelor
critice pentru siguranță; (i) indicatorii principali de
performanță privind integritatea sistemului de siguranță; (j) integrarea efectivă a sistemelor de
gestionare a siguranței între operatori, operatorii sondelor, proprietarii
de platforme petroliere și alte persoane implicate în operațiunile
combinate. ANEXA V
Cerințe referitoare la capacitatea de pregătire și de intervenție
în caz de urgență
1.
Planurile de urgență interne
1.
Planurile de urgență interne ar trebui
să includă, fără a se limita la: (a) numele și funcțiile persoanelor
autorizate să inițieze proceduri de urgență și a
persoanei care conduce intervenția de urgență internă; (b) numele și funcția persoanei
care are responsabilitatea de a coopera cu autoritatea responsabilă cu
planul de urgență extern; (c) toate condițiile sau evenimentele
previzibile care ar putea produce un accident major, astfel cum sunt descrise
în raportul privind riscurile majore la care este anexat planul; (d) o prezentare a acțiunilor care ar
trebui să fie întreprinse cu scopul de a controla condițiile sau
evenimentele și de a limita consecințele acestora în cadrul
instalației și a zonei sale exclusive; (e) o descriere a echipamentelor și
resurselor disponibile; (f) modalitățile de limitare a
riscurilor pentru persoanele care se află pe instalație, inclusiv
modul în care sunt transmise avertismentele și măsurile care se
preconizează că vor fi luate de persoane la primirea avertismentului; (g) sistemele coordonate cu sistemele de
recuperare descrise în raportul privind riscurile majore, de exemplu descrise
în anexa II partea (2) punctul (7) și partea (3) punctul (7), pentru
a asigura o șansă ridicată de supraviețuire persoanelor
care se află pe instalație în timpul unui accident major; (h) sistemele care oferă o avertizare
timpurie cu privire la accident autorităților responsabile cu
inițierea planului de urgență extern, tipul de informații
care ar trebui incluse într-un avertisment inițial și sistemele de
furnizare a informațiilor mai amănunțite pe măsură ce
acestea devin disponibile; (i) sistemele care vizează formarea membrilor
personalului în ceea ce privește obligațiile pe care se
preconizează că le vor îndeplini aceștia și, în cazul în
care este necesar, coordonarea acestora împreună cu serviciile de
urgență externe; (j) sistemele care vizează coordonarea intervențiilor
de urgență interne și externe. 2.
Operatorii ar trebui să pregătească
un inventar privind echipamentele disponibile, proprietarii acestora,
locația, transportul acestora și modul în care sunt distribuite pe
instalație. Inventarul ar trebui să identifice măsurile introduse
pentru a asigura că echipamentele și procedurile sunt menținute
în condiții de operare.
2.
Planuri de urgență externe
1.
Planurile de urgență externe ar trebui
să includă, fără a se limita la: (a) numele și funcțiile persoanelor
autorizate să inițieze proceduri de urgență și ale
persoanelor autorizate să conducă intervenția de
urgență externă; (b) sistemele pentru primirea
avertizărilor timpurii privind accidentele și alertele și
procedurile de convocare asociate acestora; (c) sistemele pentru coordonarea resurselor
necesare în vederea punerii în aplicare a planului de urgență extern; (d) sistemele care vizează furnizarea de
asistență pentru planul de urgență intern care
tratează evenimentele care au loc pe o instalație și în zona
exclusivă din jurul acesteia; (e) o descriere amănunțită a
sistemelor de intervenție în caz de urgență ex situ; (f) modalitățile de furnizare a
informațiilor și a recomandărilor adecvate cu privire la
accident către persoanele și organizațiile care pot fi afectate
de accident; (g) modalitățile de furnizare a
informațiilor către serviciile de urgență din alte state
membre sau către Comisie în cazul unui accident major cu posibile
consecințe transfrontaliere; (h) modalitățile de atenuare a
efectelor negative asupra florei și faunei sălbatice, atât onshore
cât și offshore, inclusiv a situațiilor în care animalele contaminate
cu petrol ajung la țărm înaintea scurgerilor efective. 2.
Autoritatea principală responsabilă cu
intervenția de urgență ar trebui să prevadă
următoarele dispoziții disponibile: (a) un inventar privind echipamentele
disponibile, proprietarii acestora, locația, transportul și modul de
distribuire al acestora pe instalație; (b) o descriere a măsurilor introduse
pentru a asigura că echipamentele și procedurile sunt menținute
în condiții de operare; (c) un inventar al echipamentelor
deținute de industria de profil care pot fi puse la dispoziție în caz
de urgență; (d) o descriere a sistemelor generale în
cazul situațiilor de urgență legate de activitățile
petroliere și gaziere offshore, inclusiv competențele și
responsabilitățile tuturor părților implicate și ale
organismelor responsabile cu întreținerea unor astfel de sisteme; (e) măsuri pentru a asigura că
echipamentele, personalul și procedurile sunt pregătite în vederea
operării și actualizate pentru orice situație. 3.
Planurile de intervenție externe în caz de urgență
trebuie să explice în mod clar rolul autorităților relevante, al
serviciilor de urgență, al coordonatorilor și al altor factori
care participă în mod activ la intervenția de urgență,
astfel încât cooperarea să fie asigurată în toate situațiile de
urgență. 4.
Sistemele trebuie să includă
dispoziții în cazul unui accident major care eventual
depășește statul membru sau granițele acestuia prin: (a) schimbul de planuri cu statele membre
învecinate și Comisie; (b) întocmirea inventarelor transfrontaliere
privind activele în caz de intervenție, atât cele deținute de
industria de profil, cât și la nivel național și toate
adaptările necesare pentru a asigura că echipamentele și
procedurile sunt compatibile între țările învecinate și statele
membre; (c) proceduri pentru recurgerea la mecanismul
UE de protecție civilă (instituit prin Decizia 2007/779/CE a
Consiliului); (d) planificarea unor exerciții
transfrontaliere de intervenție de urgență externă. ANEXA VI
Schimbul de informații și transparența 1.
Un format comun privind raportarea datelor pentru
indicatorii privind riscurile majore, care trebuie să fie elaborat de
Comisie în conformitate cu articolele 22 și 23, permite compararea datelor
între statele membre și operatorii individuali. 2.
Cerințele definitorii privind raportarea
menționate la alineatul (1) includ următoarele informații
și date minime: (a) informații referitoare la deversarea
neprevăzută de hidrocarburi sau alte substanțe periculoase, fie
că sunt sau nu incinerate; (b) informații referitoare la pierderea
controlului asupra sondei, situație care necesită declanșarea
echipamentelor de control ale sondei, sau la defecțiunea unei bariere la
sondă, fiind astfel necesară înlocuirea sau reparația acesteia; (c) defecțiunea unei componente
principale a sistemului de siguranță al proceselor instalației; (d) pierderea semnificativă a
integrității structurale sau pierderea protecției împotriva
efectelor incendiului sau exploziei ori pierderea menținerii poziției
în cazul unei instalații de plutire; (e) navele în curs de coliziune și
coliziunile efective ale navelor cu o instalație offshore; (f) accidente implicând elicoptere care se
produc pe instalațiile offshore sau în apropierea acestora ori în drum
spre instalațiile offshore; (g) orice accident soldat cu persoane
decedate; (h) orice vătămare gravă a 5
sau mai multe persoane afectate de același accident; (i) orice evacuare a personalului
neesențial; (j) un accident ecologic major. 3.
Informațiile menționate la alineatul (2)
constau în informații atât faptice, cât și analitice cu privire la
operațiunile petroliere și gaziere și nu sunt ambigue.
Informațiile și datele sunt furnizate astfel încât performanța
operatorilor individuali să poată fi comparată nu doar în cadrul
statului membru, ci și în cadrul industriilor de profil din statele membre
în ansamblul lor. 4.
Obiectivul privind colectarea informațiilor
menționate la alineatul (2) este de a furniza un avertisment prealabil cu
privire la deteriorarea (nouă) a barierelor critice pentru
siguranță și mediu, cu scopul de a lua măsuri corective
proactive. Informațiile ar trebui să stabilească, de asemenea, eficacitatea
generală a măsurilor și a controalelor puse în aplicare de
operatorii individuali și de industria de profil în ansamblu, în special
pentru a preveni riscurile de accidente majore și pentru a reduce la
minimum riscurile pentru mediu. 5.
Pentru a respecta cerințele articolului 23,
este elaborat un format simplificat în vederea publicării datelor
relevante în conformitate cu alineatul (2) și a pregătirii
rapoartelor în conformitate cu articolul 24, într-un mod care să fie
ușor accesibil publicului și care să faciliteze compararea
transfrontalieră a datelor. [1] Exemple: Accidentul de pe platforma Deepwater Horizon din
SUA în anul 2010 (11 decese), de pe platforma Montara din Australia în 2009, de
pe platforma Usumacinta din Mexic în 2007 (22 de decese). [2] De exemplu, deversări de petrol și gaze,
insuficiențe cu privire la siguranța procesului de producție
și controlul sondei; insuficiențe cu privire la modificările
invalide privind proiectarea; un număr crescut de întârzieri în materie de
întreținere cu privire la elementele critice de siguranță.
Exemple de incidente recente: Gullfaks C din mai 2010, Gannet F din 2011,
ambele produse în Marea Nordului. [3] COM(2010) 560 final. [4] JO L 175, 5.7.1985, p. 40. [5] JO L 73, 14.3.1997, p.5. [6] JO L 156, 25.6.2003, p.17. [7] JO L 140, 5.6.2009, p.114. [8] Centrul operațional al mecanismului de
protecție civilă. [9] EMSA a fost instituită ca urmare a dezastrelor de
pe petrolierele Erika (1999) și Prestige (2002), cu scopul de a asigura un
nivel ridicat, uniform și eficient al siguranței,
securității, prevenirii poluării și capacității
de răspuns la poluarea din mediul marin. [10] SEC (2010) 1346: Energie 2020, Strategie pentru o energie
competitivă, durabilă și sigură. [11] Forumul de la Berlin (cunoscut, de asemenea, drept Forumul
pe tema combustibililor fosili) este o reuniune anuală a
părților interesate convocată de Comisie. Între sesiunile plenare
anuale, trei grupuri de lucru organizează reuniuni periodice pentru a
discuta subiecte de actualitate. [12] A existat o preferință în trecut pentru
directive (de exemplu, IPPC, Directiva SEVESO II) în alte acte legislative care
reglementează industriile cu risc crescut/de mare valoare, în timp ce
sectoarele mai restrânse care prezintă un risc crescut (de exemplu,
aviația civilă) utilizează adesea regulamente în cadrul lor
juridic. [13] JO C , , p. . [14] JO C , , p. . [15] JO L 164, 25.6.2008, p. 19. [16] JO L 143, 30.4.2004, p. 56. [17] JO L 183, 29.6.1989, p. 1. [18] JO L 348, 28.11.1992, p. 9. [19] Codul pentru construcția și echiparea
unităților mobile de foraj offshore, 2 decembrie 2009 (Codul MODU
2009). [20] JO L 55, 28.2.2011, p. 13. [21] JO L 240, 19.9.1977, p. 1. [22] JO L 131, 28.5.2009, p. 11. [23] JO L 175, 5.7.1985, p. 40. [24] JO L 41, 14.2.2003, p. 26. [25] JO L 154, 30.4.2004, p. 56.