11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 380/59

—

având în vedere Cartea verde a Comisiei din 1 iulie 2010 privind opțiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor pentru consumatori și întreprinderi (COM(2010)0348),

—

având în vedere Decizia 2010/233/UE a Comisiei din 26 aprilie 2010 de înființare a Grupului de experți pentru un cadru comun de referință în domeniul dreptului european al contractelor (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 iulie 2001 privind dreptul european al contractelor (COM(2001)0398),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 februarie 2003 intitulată „A more coherent European Contract Law – An Action Plan” (Un drept european al contractelor mai coerent – Plan de acțiune) (COM(2003)0068),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 octombrie 2004 intitulată „Dreptul european al contractelor și revizuirea acquis-ului: calea de urmat” (COM(2004)0651),

—

având în vedere raportul Comisiei din 23 septembrie 2005 intitulat „First Annual Progress Report on European Contract Law and the Acquis Review” (Primul raport anual de activitate privind dreptul european al contractelor și revizuirea acquis-ului) (COM(2005)0456), precum și raportul Comisiei din 25 iulie 2007 intitulat „Al doilea raport de activitate privind cadrul comun de referință” (COM(2007)0447),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 octombrie 2009 privind comerțul electronic transfrontalier dintre întreprinderi și consumatori în Uniunea Europeană (COM(2009)0557),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 septembrie 2008 referitoare la cadrul comun de referință pentru dreptul european al contractelor (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2007 privind dreptul european al contractelor (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 7 septembrie 2006 privind dreptul european al contractelor (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 23 martie 2006 privind dreptul european al contractelor și revizuirea acquis-ului: calea de urmat (5),

—

având în vedere Rezoluțiile sale din 26 mai 1989 (6), 6 mai 1994 (7), 15 noiembrie 2001 (8) și 2 septembrie 2003 (9) privind acest aspect,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, precum și cel al Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0164/2011),

A.

întrucât inițiativa privind dreptul contractual european, care vizează soluționarea problemelor de pe piața unică, cauzate, printre altele, și de corpusuri legislative divergente în domeniul dreptului contractual, este în discuție de mulți ani;

B.

întrucât, ca urmare a crizei financiare globale, asigurarea unui regim coerent pentru dreptul contractual european pare a fi mai importantă ca niciodată pentru realizarea întregului potențial al pieței interne și, prin urmare, pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor noastre legate de Europa 2020;

C.

întrucât piața unică rămâne fragmentată, din cauza unui număr mare de factori, inclusiv din cauza neaplicării legislației existente privind piața unică;

D.

întrucât sunt necesare mai multe analize pentru a înțelege în continuare de ce piața internă rămâne fragmentată și care este cea mai bună modalitate de soluționare a acestor probleme, inclusiv de asigurare a punerii în aplicare a legislației existente;

E.

întrucât Comisia a prezentat în cartea verde menționate anterior numeroase opțiuni privind un instrument de drept contractual european care ar putea ajuta la extinderea spiritului antreprenorial și la consolidarea încrederii cetățenilor în piața unică;

F.

întrucât Grupul de experți instituit pentru a asista Comisia în pregătirea unei propuneri pentru un cadru comun de referință (CCR) și-a început activitatea, alături de masa rotundă a părților interesate;

G.

întrucât divergențele în materie de drept contractual la nivel național nu constituie singurul obstacol pentru IMM-uri și pentru consumatori cu privire la activitățile transfrontaliere, deoarece aceștia se confruntă cu alte probleme, inclusiv obstacolele de ordin lingvistic, diferențele legate de sistemele de impozitare, credibilitatea comercianților online, accesul limitat la conexiuni internet de bandă largă, competențele digitale, problemele de securitate, structura demografică a populației fiecărui stat membru; considerente legate de confidențialitate; gestionarea plângerilor și drepturile de proprietate intelectuală;

H.

întrucât, potrivit sondajului Comisiei din 2008, trei sferturi dintre comercianții cu amănuntul vând numai la nivel național, iar vânzările transfrontaliere au loc, adesea, numai în câteva state membre (10);

I.

întrucât este necesar să se facă o distincție între tranzacțiile transfrontaliere convenționale și comerțul electronic, domeniu în care se înregistrează o serie de probleme, costurile de tranzacționare fiind diferite; întrucât, în vederea viitoarelor evaluări de impact, este de asemenea necesară definirea precisă și cu atenție a modalității de stabilire a costurilor de tranzacționare;

J.

întrucât s-a observat faptul că aplicarea de legi străine (privind consumatorii) în cazul tranzacțiilor transfrontaliere în temeiul regulamentului Roma I (11) implică costuri de tranzacționare considerabile pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri, estimate la 15 000 EUR pe întreprindere și pe stat membru (12);

K.

întrucât sunt necesare mai multe in formații privind costurile de tranzacționare ca urmare a aplicării articolului 6 alineatul (2) și a articolului 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul Roma I, având în vedere că regulamentul Roma I a fost pus în aplicare de-abia începând cu luna decembrie 2009;

L.

întrucât astfel de costuri de tranzacționare sunt percepute ca obstacole importante pentru comerțul transfrontalier, după cum au confirmat 50 % dintre comercianții cu amănuntul din UE intervievați în anul 2011, care au declarat că armonizarea legislației aplicabile în cazul tranzacțiilor transfrontaliere în Uniunea Europeană ar produce o creștere a volumului vânzărilor transfrontaliere efectuate de aceștia, iar 41 % au declarat că nu s-ar produce nicio creștere; întrucât, în comparație, 60 % dintre comercianții cu amănuntul care operează numai la nivel național, au declarat că nivelul lor de vânzări transfrontaliere nu ar înregistra creșteri într-un mediu cu reglementări armonizate, iar 25 % au afirmat că acesta ar crește (13),

M.

întrucât unele dintre cele mai evidente obstacole cu care se confruntă consumatorii și IMM-urile în cadrul pieței unice sunt complexitatea relațiilor contractuale, termenii și condițiile abuzive din contracte, informații neadecvate și insuficiente și procedurile ineficiente și de lungă durată;

N.

întrucât este deosebit de important ca orice inițiativă din partea UE să vină în întâmpinarea nevoilor și a preocupărilor reale, atât ale întreprinderilor, cât și ale consumatorilor; întrucât aceste preocupări includ, de asemenea, și probleme de ordin juridic/lingvistic (punerea la dispoziție a unor termeni și condiții standard pentru micile întreprinderi în toate limbile UE) și dificultăți privind executarea contractelor la nivel transfrontalier (introducerea unor măsuri autonome ale UE în domeniul dreptului procedural);

O.

întrucât se estimează menținerea caracterului fragmentat al pieței online: un studiu al Comisiei a relevat că 61 % dintre cele 10 964 de comenzi transfrontaliere test au eșuat iar cumpărăturile transfrontaliere par a crește șansele consumatorilor de a găsi o ofertă mai ieftină (14), precum și produse care nu sunt disponibile online la nivel național (15), întrucât rata de 61 % pare foarte ridicată, justificând, prin urmare, efectuarea de studii, verificări și evaluări suplimentare;

P.

întrucât armonizarea treptată nu va conduce la depășirea obstacolelor de pe piața internă rezultate din normele divergente în materie de drept contractual intern, toate măsurile adoptate în acest domeniu trebuie să se bazeze pe dovezi clare care să demonstreze că o astfel de inițiativă ar aduce o adevărată schimbare, la care nu se poate ajunge prin alte mijloace cu un caracter intruziv mai puțin pronunțat;

Q.

întrucât printr-un drept contractual european comun ar avea de câștigat consumatorii, acesta contribuind, în special, la asigurarea unor schimburi comerciale transfrontaliere mai numeroase și mai ușor accesibile în cadrul pieței interne;

R.

întrucât negocierile având ca temă Directiva privind drepturile consumatorilor (16) au evidențiat dificultățile și limitele abordării armonizării în domeniul legislației privind protecția consumatorilor aplicată contractelor, fără a compromite angajamentul comun pentru un standard înalt de protecție a consumatorilor în Europa;

S.

întrucât toate măsurile adoptate în domeniul dreptului contractual european coerente în raport cu Directiva privind drepturile consumatorului pe care o așteptăm, care va avea un impact semnificativ asupra conținutului unui posibil viitor instrument în domeniul dreptului contractual european; întrucât ar fi necesară monitorizarea constantă și atentă a implementării acestuia în următoarele luni în vederea definirii domeniului de aplicare al IO;

T.

întrucât orice produs final al acestui proces din domeniul dreptului contractual european trebuie să fie realist, fezabil, proporționat și bine analizat înainte de a fi modificat, dacă este cazul, și adoptat oficial de către colegiuitorii europeni,

1.

sprijină acțiunile menite să înlăture obstacolele care stau în calea tranzacțiilor transfrontaliere din cadrul pieței interne și consideră că, alături de alte măsuri, proiectul care vizează elaborarea unui drept contractual european ar putea fi util pentru fructificarea întregului potențial al pieței interne, aducând beneficii substanțiale din punct de vedere economic și în ceea ce privește ocuparea forței de muncă;

2.

salută dezbaterea publică referitoare la cartea verde și îndeamnă departamentele competente ale Comisiei să efectueze o analiză temeinică a rezultatului acestei consultări;

3.

subliniază importanța economică a IMM-urilor și a întreprinderilor care desfășoară activități de producție în domeniul artizanatului în economia europeană; insistă, prin urmare, asupra nevoii de a asigura că principiul „gândiți mai întâi la scară mică”, promovat în Actul privind întreprinderile mici, este pus în aplicare în mod corespunzător și considerat drept o prioritate în dezbaterea referitoare la inițiativele UE privind dreptul contractelor;

4.

salută recenta publicare a rezultatelor studiului de fezabilitate efectuat de Grupul de experți în drept contractual european și angajamentul Comisiei în sensul continuării consultărilor cu privire la domeniul de aplicare și conținutul IO și, în acest registru, îndeamnă Comisia să continue o dezbatere cu adevărat deschisă și transparentă cu toate părțile interesate, în cadrul procesului său decizional referitor la modul în care ar trebui utilizat studiul de fezabilitate;

5.

recunoaște necesitatea unor progrese suplimentare în domeniul dreptului contractual și, în ceea ce privește opțiunile, se declară în favoarea opțiunii nr. 4 care prevede înființarea unui instrument opțional (IO) prin intermediul unui regulament; după clarificarea temeiului juridic; consideră că un astfel de IO ar putea fi completat cu un „set de instrumente” care ar trebui susținute printr-un acord interinstituțional; solicită crearea unor „modele de contracte europene standard”, traduse în toate limbile UE, corelate cu un sistem SAL activat online, ceea ce ar prezenta avantajul de a constitui o soluție mai simplă și mai eficientă din punct de vedere economic, atât pentru părțile contractante, cât și pentru Comisie;

6.

consideră că certitudinea juridică și claritatea necesare pot fi asigurate numai prin forma juridică a regulamentului;

7.

subliniază faptul că un regulament de înființare a unui instrument opțional (IO) de drept contractual european ar îmbunătăți funcționarea pieței interne datorită efectului direct, aducând beneficii întreprinderilor (reducerea costurilor ca rezultat al anticipării nevoii de norme care reglementează conflictul de legi), consumatorilor (certitudine juridică, încredere, un nivel ridicat al protecției consumatorilor) și sistemelor juridice ale statelor membre (nemaifiind necesară examinarea legislațiilor străine);

8.

salută faptul că opțiunea aleasă ține cont în mod adecvat de principiul subsidiarității și că nu aduce atingere puterilor legislative ale statelor membre în domeniul dreptului civil și al contractelor;

9.

consideră că, treptat, ar putea fi pus în aplicare un „set de instrumente”, începând ca instrument al Comisiei și fiind convertit, ulterior acordului dintre instituții, într-un instrument pentru legiuitorul Uniunii; subliniază faptul că „un set de instrumente” ar furniza susținerea și cadrul juridic necesare, pe baza cărora ar putea opera IO și condițiile și termenii contractuali standard; acest set trebuind să se bazeze pe o evaluare a normelor naționale obligatorii în domeniul protecției consumatorilor atât din cadrul acquis-ului existent privind dreptul consumatorului;

10.

consideră că, prin completarea unui IO cu un „set de instrumente”, informații mai clare vor fi disponibile privind instrumentul european, ceea ce va permite părților să își înțeleagă mai bine drepturile și să facă o alegere în cunoștință de cauză privind încheierea unui contract pe baza acestui sistem; cadrul legal va fi mai inteligibil, nu supraîncărcat;

11.

consideră că toate părțile, implicate atât în tranzacții de tip B2B (între întreprinderi), cât și B2C (între întreprinderi și consumatori), ar trebui să beneficieze de libertatea de a alege sau de a refuza IO ca alternativă la dreptul intern sau internațional (opțiune de participare) și, prin urmare, solicită Comisiei să clarifice relația vizată a unui IO cu Regulamentul Roma I și cu convențiile internaționale, inclusiv cu Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (CVIM); con sideră, cu toate acestea că este nevoie de atenție suplimentară pentru a se asigura că IO oferă protecție consumatorilor și întreprinderilor mici, având în vedere că ei reprezintă partenerul comercial mai slab și că se evită orice confuzie când se alege legislația; invită, așadar, Comisia să alăture IO informațiile suplimentare care să explice într-o manieră limpede, precisă și într-un limbaj ușor de înțeles care sunt drepturile consumatorilor și că aceste drepturi vor fi respectate, pentru a crește gradul de încredere în IO și pentru a le permite să aleagă în cunoștință de cauză dacă doresc să încheie un contract având la bază această alternativă;

12.

consideră că un IO ar genera valoare adăugată la nivel european, în special asigurând certitudine juridică prin intermediul jurisdicției Curții de Justiție, punând imediat la dispoziție capacitățile necesare depășirii barierelor juridice și lingvistice, având în vedere că IO ar fi, în mod normal, disponibil în toate limbile UE; subliniază faptul că, în vederea unei mai bune înțelegeri a modalității de funcționare a instituțiilor europene, cetățenii europeni ar trebui să aibă oportunitatea de a consulta toate tipurile de informații cu privire la instrumentul opțional, traduse în limba lor maternă a acestora cu ajutorul unor instrumente de traducere online ușor de utilizat;

13.

consideră că natura voluntară și flexibilă a unui instrument cu opțiune de acceptare reprezintă un posibil avantaj practic; cu toate acestea, invită Comisia să clarifice într-o mai mare măsură care dintre părțile contractante va deține dreptul de a alege între IO și dreptul aplicabil „în mod normal” și modalitatea în care Comisia intenționează să diminueze costurile de tranzacționare solicită Comisiei să includă în orice propunere pentru un IO, un mecanism de revizuire și monitorizare periodică, cu implicarea strânsă a tuturor părților vizate în vederea garantării faptului că IO este în conformitate cu acquis-ul existent, cu nevoile pieței și cu evoluțiile juridice și economice;

14.

consideră că ar trebui acoperite atât contractele dintre întreprinderi, cât și contractele dintre întreprinderi și consumatori; subliniază faptul că IO trebuie să asigure un nivel de protecție a consumatorului foarte ridicat pentru a compensa consumatorii pentru protecția de care ar putea beneficia în mod normal în conformitate cu legislația națională; ar dori mai multe informații în legătură cu modul în care s-ar putea realiza aceasta; consideră, prin urmare, că nivelul de protecție a consumatorului trebuie să fie mai mare decât nivelul minim de protecție asigurat de acquis-ul comunitar și să acopere norme naționale obligatorii și trebuie găsite soluții satisfăcătoare la problemele privind dreptul internațional privat; consideră că acest nivel crescut de protecție a consumatorului este, de asemenea, și în interesul întreprinderilor deoarece acestea vor avea de câștigat de pe urma IO în cazul în care consumatorii din cadrul tuturor statelor membre au încredere în faptul că alegerea IO nu îi va priva de protecție;

15.

subliniază faptul că, în vederea credibilității și a sprijinului politic, beneficiile unui drept european al contractelor trebuie comunicate cetățenilor într-o manieră pozitivă:

16.

constată faptul că ar trebui adoptate forme diferențiate de punere în aplicare a dreptului contractelor pentru contractele dintre întreprinderi (B2B) și pentru cele dintre întreprinderi și consumatori (B2C), din respect pentru tradițiile comune ale sistemelor de drept naționale, acordându-se o atenție deosebită protecției partenerilor contractuali mai vulnerabili, și anume consumatorilor;

17.

atrage atenția asupra faptului că aspecte esențiale ale legislației privind protecția consumatorilor aplicate contractelor sunt deja cuprinse în diferite reglementări europene și că părți importante din acquis-ul privind protecția consumatorilor pot fi reunite în Directiva privind drepturile consumatorilor; subliniază faptul că directiva mai sus menționată ar putea asigura un corpus de lege unitar, ușor de înțeles de către consumatori și întreprinderi; prin urmare, evidențiază faptul că este important să se aștepte rezultatul negocierilor cu privire la Directiva privind drepturile consumatorilor înaintea luării oricărei hotărâri finale;

18.

mai mult, luând în considerare natura specială a diferitelor contracte, în special contractele B2C și B2B, principiile naționale și internaționale primordiale în dreptul contractelor și principiul fundamental al unui grad ridicat de protecție a consumatorilor, consideră că practicile existente în cadrul sectorului și principiul libertății contractuale trebuie menținute în ceea ce privește contractele B2B;

19.

opinează că un drept contractual european, opțional comun ar putea constitui o îmbunătățire a eficienței pieței interne, fără a se aduce atingere legislației naționale a contractelor în cadrul statelor membre;

20.

consideră că care IO ar trebui să fie disponibil ca instrument cu opțiune de acceptare în situații transfrontaliere în primă instanță și sunt necesare garanții că statele membre vor fi capabile să prevină folosire frauduloasă a IO în situații fals transfrontaliere; consideră, în continuare, că efectele unui instrument național cu opțiune de acceptare asupra corpusurilor legislative interne din domeniul dreptului contractelor merită o analiză specifică;

21.

recunoaște faptul că, în cadrul tranzacțiilor transfrontaliere, contractele de comerț electronic sau de vânzări la distanță reprezintă o parte importantă; consideră că, în timp ce IO nu ar trebui limitat la aceste tipuri de tranzacții, ar putea fi introduse alte limite când se aplică IO în prima instanță și până când a fost adunată suficiente informații în legătură cu aplicarea acestuia;

22.

subliniază importanța deosebită a facilitării comerțului electronic în interiorul UE, dat fiind că acesta este subdezvoltat și consideră că este necesar să se evalueze dacă sistemele naționale de drept al contractelor diferite ar putea reprezenta obstacole în calea dezvoltării acestui sector care este considerat, pe bună dreptate, de către întreprinderi și consumatori ca fiind un potențial motor de creștere în viitor;

23.

consideră că domeniul de aplicare a unui „set de instrumente” ar putea fi destul de extins, iar orice IO ar trebui limitat la aspectele esențiale ale dreptului contractual; consideră că „un set de instrumente” ar trebui să rămână compatibil cu IO și că, printre „instrumentele” acestuia, să se numere și concepte din diversele tradiții juridice din cadrul UE, inclusiv norme suplimentare provenite din, inter alia, proiectul de cadru comun de referință academic (PCCR) (17) și din „Principes contractuels communs” (principiile contractuale comune) și „Terminologie contractuelle commune” (terminologia contractuală comună) (18); iar recomandările acestuia cu privire la dreptul contractual al consumatorilor ar trebui să se bazeze pe un nivel de protecție cu adevărat ridicat;

24.

solicită Comisiei și grupului de experți să clarifice aspectele considerate ca fiind fundamentale cu privire la dreptul contractual;

25.

remarcă beneficiile unui IO ce conține dispoziții specifice pentru cele mai frecvente tipuri de contracte, în special pentru cele de vânzare de bunuri și de prestare de servicii; reiterează apelul recent de a include contractele de asigurări în domeniul de aplicare a IO, considerând că un astfel de instrument ar putea fi deosebit de util pentru contractele de asigurări la scară mică; subliniază faptul că, în domeniul dreptului privind contractele de asigurări, au fost deja derulate activități preliminare pe baza principiilor dreptului european al asigurărilor (PEICL), care ar trebui integrate într-un corpus de legislație europeană privind contractele și ar trebui revizuite și continuate; îndeamnă totuși la prudență în cea ce privește includerea serviciilor financiare în domeniul de aplicare al oricărui instrument de drept contractual propus la acest stadiu și solicită Comisiei să înființeze un grup specific de experți intraservicii pentru orice lucrări pregătitoare vor fi necesare pe viitor în domeniul serviciilor financiare, pentru a se asigura că orice viitor instrument de drept ține seama de posibilele particularități ale sectorului serviciilor financiare și de orice ale inițiative în domeniu ale altor departamente ale Comisiei, precum și să implice Parlamentul European încă de la primele etape;

26.

subliniază punerea în discuție a unor aspecte specifice în legătură cu care un IO ar putea fi benefic, de exemplu drepturile digitale și proprietatea efectivă; consideră că, pe de altă parte, ar fi necesară excluderea anumitor tipuri de contracte de drept public complexe; solicită grupului de experți să analizeze posibilitatea de a include contractele în domeniul drepturilor de autor în vederea îmbunătățirii poziției autorilor care deseori reprezintă partea slabă din cadrul relației contractuale;

27.

consideră că IO ar trebui să fie compatibil cu acquis-ul existent în ceea ce privește dreptul contractual;

28.

reamintește faptul că există încă multe întrebări la care se așteaptă răspunsuri și multe probleme care trebuie rezolvate în ceea ce privește dreptul contractual european; solicită Comisiei să ia în considerare jurisprudența, convențiile internaționale privind vânzările de bunuri precum CVIM și impactul asupra Directivei privind drepturile consumatorilor; subliniază importanța armonizării dreptului contractual în cadrul UE, ținând seama de reglementările naționale relevante, care asigură un nivel ridicat de protecție în cazul contractelor B2C;

29.

consideră că IO ar trebui elaborat într-o manieră simplă, clară și echilibrată astfel încât să permită o utilizare atractivă pentru toate părțile, îndeosebi pentru IMM-uri și consumatori;

30.

consideră că, deși IO va avea drept rezultat punerea la dispoziție a unui corpus legislativ unic, va trebui totuși să asigure termeni și condiții comerciale standard care pot fi elaborate într-o formă simplă și cuprinzătoare, gata de difuzare pentru întreprinderi, mai ales pentru IMM-uri, și cu sistem de susținere care să asigure încrederea consumatorului; constată că termenii și condițiile standard ale contractelor elaborate pe baza unui IO ar furniza o certitudine juridică mai mare decât termenii standard existenți la nivelul UE în temeiul legislației naționale care ar crește posibilitatea unor interpretări diferite la nivel național;

31.

reamintește faptul că activitatea continuă cu privire la sistemele transfrontaliere de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), care este rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor în special pentru IMM-uri și consumatori, rămâne o prioritate, dar subliniază că, dacă părțile folosesc un corpus legislativ furnizat de un IO, sistemele SAL vor fi simplificate și mai mult; solicită Comisiei să ia în considerare sinergiile atunci când înaintează o propunere; constată că grupul de lucru UNCITRAL în domeniul soluționării online a litigiilor și-a manifestat, de asemenea, interesul față de un IO ca modalitate de facilitare a SAL (19) și, prin urmare, recomandă Comisiei să continue dezvoltările în cadrul celorlalte organisme internaționale;

32.

sugerează că o îmbunătățire a funcționării și eficacității sistemelor transfrontaliere de despăgubire ar putea fi facilitată în continuare printr-o legătură directă între IO și procedura europeană de somație de plată și procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă; apreciază că ar trebui creată o scrisoare electronică de punere în întârziere, pentru a ajuta societățile să-și apere drepturile, îndeosebi în domeniul proprietății intelectuale și în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă;

33.

observă îngrijorarea potrivit căreia, uneori, consumatorii cred că pot alege în ceea ce privește termenii contractuali și se confruntă cu o situație în care nu pot decât să accepte sau să refuze oferta prezentată; consideră în mod ferm că un IO împreună cu „un set de instrumente” și un set de termeni și condiții standard, traduse în toate limbile vor încuraja participanți noi în cadrul piețelor la nivelul UE, consolidând astfel concurența și extinzând gama de opțiuni aflate la dispoziția consumatorilor;

34.

subliniază faptul că, deși testul definitiv pentru fiecare instrument în formă finală este chiar piața internă, trebuie stabilit, în prealabil, faptul că inițiativa reprezintă valoare adăugată pentru consumatori și nu va complica tranzacțiile transfrontaliere nici pentru aceștia, nici pentru întreprinderi; subliniază necesitatea de a pune la dispoziția tuturor părților interesate sau potențial interesate (inclusiv instanțelor naționale) dispozițiile privind furnizarea de informații adecvate referitoare la existența și modul de funcționare a acestuia;

35.

constată că, în ceea ce privește obiectivul unui drept european al contractelor, nu trebuie ignorată importanța unei jurisdicții europene funcționale în materie civilă;

36.

îndeamnă Comisia să deruleze, în colaborare cu statele membre, teste de calitate și verificări pentru a asigura dacă instrumentele propuse în materie de drept european al contractelor sunt ușor de folosit și integrează pe deplin preocupările cetățenilor, furnizând valoare adăugată pentru consumatori și întreprinderi, consolidând piața unică și facilitând comerțul transfrontalier;

37.

subliniază importanța vitală a implicării părților interesate din întreaga Uniune și din diferite sectoare de activitate, inclusiv a reprezentanților profesiilor juridice și reamintește Comisiei să organizeze o consultare vastă și transparentă cu toate părțile interesate înainte de a adopta o decizie pe baza rezultatelor furnizate de grupul de experți;

38.

consideră că, atât grupul de experți, cât și cel al părților interesate provin, deja, dintr-un mediu sectorial și geografic variat; este de părere că, odată ce etapa de consultare se va încheia, iar procedura legislativă ca atare, care ar trebui să fie cât mai incluzivă și mai transparentă posibil, va fi lansată, contribuțiile părților interesate vor deveni din ce în ce mai importante;

39.

reamintește, în conformitate cu principiile unei mai bune legiferări, că sunt necesare o evaluare cuprinzătoare și extinsă a impactului, o analiză a diferitelor opțiuni de politică, inclusiv aceea de a nu lua nicio măsură la nivelul Uniunii, precum și o axare atât pe aspectele practice, cât și pe posibilele consecințe pentru IMM-uri și consumatori, efectele posibile asupra competiției neechitabile pe piața internă, reliefând impactul fiecărei soluții atât asupra acquis-ului comunitar, câr și asupra sistemelor juridice naționale;

40.

consideră că, până la realizarea evaluării de impact, deși armonizarea la nivelul UE a practicilor din dreptul contractelor ar fi o modalitate eficientă de a asigura convergența și condiții concurențiale mai echitabile, totuși, date fiind dificultățile în armonizarea sistemelor juridice, nu doar ale statelor membre, ci și ale regiunilor cu competențe legislative în acest domeniu, un instrument opțional (IO) ar putea fi o soluție mai fezabilă, atâta timp cât oferă valoare adăugată atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi;

41.

insistă cu privire la faptul că Parlamentul ar trebui să fie consultat și implicat în cadrul procedurii legislative ordinare cu privire la orice viitor IO prezentat de Comisia Europeană, iar orice IO propus să fie analizat și modificat în temeiul acelei proceduri;

42.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.