7.7.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 199/15

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 17 iunie 2010 și ale Consiliului European din 11 decembrie 2009,

—

având în vedere procesul-verbal al reuniunii ECOFIN din 19 octombrie 2010 și raportul adresat Consiliului European citat în acesta,

—

având în vedere programul Președinției belgiene, în special propunerile privind metodele inovatoare de finanțare,

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 martie 2010 referitoare la impozitarea operațiunilor financiare: aplicarea eficientă a acesteia (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la criza financiară, economică și socială (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 septembrie 2010 cu privire la competențele Autorităților europene de supraveghere (3) și, în special, Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale (4), Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității Bancare Europene (5), Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la înființarea Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (6) și Rezoluția din 22 septembrie 2010 referitoare la supravegherea macroprudențială a sistemului financiar și înființarea unui Comitet european pentru riscuri sistemice (7),

—

având în vedere Documentul de lucru al Comisiei privind metodele inovatoare de finanțare la nivel european și mondial (SEC(2010)0409) și Comunicarea Comisiei privind impozitarea sectorului financiar (COM(2010)0549), precum și documentul de lucru de însoțire (SEC(2010)1166),

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartidele centrale și registrele centrale de tranzacții (COM(2010)0484),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei privind fondurile de soluționare a situației băncilor neviabile (COM(2010)0254),

—

având în vedere Declarația G20 făcută la 15 noiembrie 2008 la Washington, Declarația G20 făcută la 2 aprilie 2009 la Londra și Declarația șefilor de stat din cadrul summitului G20 din 25 septembrie 2009 de la Pittsburgh,

—

având în vedere Raportul FMI din 2010 privind impozitarea sectorului financiar adresat G20,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei sindicale consultative a OCDE, intitulată „Parametrii unei taxe pe tranzacțiile financiare și deficitul de finanțare în cadrul OCDE pentru bunurile publice la nivel mondial, 2010-2020” din 15 februarie 2010,

—

având în vedere raportul OCDE din 2010, intitulat „The elephant in the room: the need to deal with what banks do”,

—

având în vedere studiul realizat de Institutul Austriac de Cercetare Economică (WIFO), intitulat „Impozitarea generală a tranzacțiilor financiare: motive, venituri, fezabilitate și efecte” din martie 2008,

—

având în vedere lucrarea Fundației pentru Studii Europene Progresiste, intitulată „Taxele pe tranzacțiile financiare: necesare, fezabile și de dorit” din martie 2010,

—

având în vedere studiul Centrului de Cercetare a Politicii Economice, intitulat „Avantajele impozitării tranzacțiilor financiare” din decembrie 2008,

—

având în vedere Raportul Comisiei, intitulat „Tablou de bord privind ajutoarele de stat - Raport privind evoluțiile recente în materie de ajutoare acordate în contextul crizei din sectorul financiar” (COM(2010)0255),

—

având în vedere studiul Notre Europe, intitulat „O Uniune care produce de din ce în ce mai puțin carbon? Către o impozitare europeană mai eficientă pentru combaterea schimbărilor climatice”,

—

având în vedere documentul rezultat în urma Reuniunii plenare la nivel înalt a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, intitulat „Respectarea promisiunii: uniți pentru atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului”, din septembrie 2010,

—

având în vedere Declarația celei de-a 7-a reuniuni plenare a Grupului de inițiativă privind metodele inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, care a avut loc la Santiago, în ianuarie 2010,

—

având în vedere Raportul din 2010 al Comitetului de experți către Grupul de lucru privind tranzacțiile financiare internaționale pentru dezvoltare, intitulat „Globalizarea solidarității: cazul taxelor financiare”,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și cel al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A7–0036/2011),

A.

întrucât criza mondială financiară și economică fără precedent din 2007 a pus în evidență o serie de disfuncționalități importante ale cadrului de reglementare și supraveghere al sistemului financiar mondial, care poate fi descris ca o combinație de piețe financiare nereglementate, produse extrem de complexe și jurisdicții netransparente; întrucât Europa are nevoie de piețe financiare mai transparente și mai eficiente;

B.

întrucât piețele libere stau la baza creării bunăstării în întreaga lume și întrucât economiile de piață și comerțul liber creează bunăstare și scot oamenii din sărăcie;

C.

întrucât creșterea spectaculoasă a volumului de tranzacții financiare la nivelul economiei mondiale din ultimul deceniu - un volum care a atins în 2007 un nivel de 73,5 ori mai mare decât PIB-ul mondial nominal, în principal ca urmare a boomului de pe piața instrumentelor financiare derivate - ilustrează un decalaj din ce în ce mai mare între tranzacțiile financiare și necesitățile economiei reale;

D.

întrucât sectorul financiar depinde într-o mare măsură de modele tranzacționale, precum HFT (tranzacționarea de înaltă frecvență), care urmăresc în special câștigurile pe termen scurt și sunt expuse unor grade ridicate de îndatorare, ceea ce a reprezentat una dintre principalele cauze ale crizei financiare; întrucât acest lucru a cauzat o volatilitate excesivă a prețurilor și deviații persistente ale prețurilor la acțiuni și bunurile de larg consum față de nivelurile de bază ale acestora;

E.

întrucât capacitatea întreprinderilor, guvernelor și persoanelor fizice de a împrumuta și a se împrumuta reciproc este un factor esențial pentru economia mondială; întrucât criza financiară a oferit exemple de caracteristici negative ale pieței internaționale de capital; întrucât, pentru acest motiv, este necesar să se găsească un echilibru între nevoia de a lua măsuri care să ajute la menținerea stabilității financiare și nevoia menținerii capacității băncilor de a oferi credite economiei;

F.

întrucât, în cadrul summiturilor G20 de la Washington, 2008 și Pittsburgh, 2009, s-a convenit să se implementeze reformele de consolidare a regimurilor de reglementare și de supraveghere a piețelor financiare și ca instituțiile financiare să fie obligate să își asume partea lor echitabilă de responsabilitate pentru dezechilibrele existente;

G.

întrucât principalele costuri ale crizei au fost suportate până acum de contribuabili, ai căror bani au fost utilizați de guvernele multor țări pentru a salva băncile private și alte instituții financiare; întrucât se solicită din ce în ce mai mult ca instituțiile financiare și părțile interesate, care au beneficiat ani de-a rândul de rentabilități ale capitalului și de bonusuri anuale excesive, obținând cea mai mare parte a profiturilor corporatiste la nivel mondial, să contribuie în mod echitabil la suportarea costurilor;

H.

întrucât, în special în UE, costurile acțiunilor de salvare a sectorului financiar au agravat și au accelerat instalarea unei crize fiscale și a datoriei publice, care a plasat o povară neașteptată asupra bugetelor publice și a pus în pericol în mod grav crearea de locuri de muncă, funcționarea sistemelor sociale și îndeplinirea obiectivelor climatice și de mediu;

I.

întrucât urmărirea câștigurilor pe termen scurt și speculațiile de pe piața obligațiunilor guvernamentale europene au reprezentat factori agravanți importanți ai crizei datoriei publice naționale din zona euro în perioada 2009-2010 și au dezvăluit legături strânse între neajunsurile sectorului financiar și problemele de garantare a unor finanțe publice sustenabile în perioade de deficite bugetare excesive și de creștere a datoriei publice și private;

J.

întrucât ineficiența Pactului de stabilitate și creștere în forma sa actuală și divergențele dintre statele membre în ceea ce privește competitivitatea au declanșat dezbaterea actuală privind guvernanța economică europeană, ale cărei componente-cheie ar trebui să fie măsurile de consolidare a Pactului de stabilitate și creștere, în special a componentei sale preventive, de lansare fără amânare a reformelor structurale inevitabile, precum și de coordonare politicilor fiscale și a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, pentru a garanta o fiscalitate echitabilă, deplasând progresiv sarcina fiscală de la sectorul muncii către cel de capital și către activitățile cu externalități negative semnificative;

K.

întrucât criza a subliniat necesitatea de a crea surse de venituri noi, cu o bază amplă, echitabile și durabile și de a asigura respectarea legislației privind evaziunea fiscală în vigoare și de a ameliora eficiența acesteia, pentru a asigura că consolidarea fiscalității este efectiv combinată cu redresarea economică pe termen lung și sustenabilitatea finanțelor publice, crearea de locuri de muncă și incluziunea socială, care sunt priorități-cheie ale Agendei UE 2020;

L.

întrucât constrângerile bugetare severe cauzate de criza recentă se produc în momentul în care UE și-a asumat angajamente extrem de importante la nivel mondial, în special legate de obiectivele în domeniul schimbărilor climatice, Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) și ajutorul pentru dezvoltare, mai ales pentru adaptarea la schimbările climatice și reducerea acestora în țările în curs de dezvoltare;

M.

întrucât, la 17 iunie 2010, Consiliul European a afirmat că UE ar trebui să coordoneze eforturile de stabilire a unei strategii mondiale pentru introducerea sistemelor de taxe și impozite asupra instituțiilor financiare și a solicitat analizarea și dezvoltarea în continuare a unei taxe pe tranzacțiile financiare (TTF) la nivel mondial;

N.

întrucât Parlamentul a solicitat deja Comisiei să realizeze o evaluare de impact și să ofere o analiză a aspectelor pozitive ale unei TTF; prin urmare, Parlamentul intenționează să aștepte această analiză înainte de a acționa în continuare,

1.

ia act de eforturile depuse până în acest moment de către Comisie pentru a răspunde la apelul adresat de Parlament în Rezoluția sa din 10 martie 2010 de a realiza un studiu de fezabilitate privind impozitarea tranzacțiilor financiare la nivel mondial și la nivelul UE; subliniază necesitatea unei ample evaluări de impact și solicită ca rezultatul evaluării de impact și posibilele propuneri concrete să fie făcute publice până în vara lui 2011, potrivit anunțului din Comunicarea Comisiei privind impozitarea sectorului financiar; subliniază faptul că un studiu de fezabilitate echilibrat și atent privind o TTF la nivelul UE ar trebui să constituie fundamentul pe baza căruia se aplică procedura de introducere a respectivei taxe;

2.

subliniază că o creștere a ratelor și o extindere a domeniului de aplicare a instrumentelor fiscale existente, precum și reducerile suplimentare ale cheltuielilor publice nu pot fi nici suficiente și nici nu reprezintă o soluție sustenabilă pentru a face față principalelor provocări viitoare la nivel european și mondial; evidențiază faptul că, în momentul abordării acestor provocări și al discutării unor noi sisteme de finanțare, una dintre prioritățile de prim rang ar trebui să fie crearea unor mijloace de consolidare a competitivității și creșterii economice europene;

3.

subliniază faptul că o piață unică care funcționează adecvat constituie cel mai valoros instrument al UE într-o lume competitivă globalizată, reprezentând principalul motor de creștere europeană; evidențiază faptul că accentul principal ar trebui pus pe consolidarea pieței interne și pe găsirea de soluții pentru o utilizare mai inteligentă a resurselor naționale și europene prin adoptarea unei viziuni holistice asupra reformei bugetare, care să acopere atât cheltuielile, cât și veniturile bugetare; subliniază că modalitatea de prezentare a cheltuielilor trebuie concepută în așa fel încât să ofere rezultate și că noile instrumente financiare de proiectare bugetară trebuie să fie inteligente, integrate și flexibile;

4.

subliniază faptul că eliminarea obstacolelor care au mai rămas de pe piața internă reprezintă cea mai bună modalitate de promovare a politicilor eficiente de creștere reală; constată faptul că, potrivit studiilor, s-ar putea face economii anuale în valoare de 200 până la 300 de miliarde EUR, dacă s-ar elimina toate obstacolele din calea celor patru libertăți;

5.

subliniază importanța relansării pieței unice și faptul că UE trebuie să întocmească și să pună în aplicare într-un mod eficace normele comune pentru a permite pieței interne să servească la realizarea creșterii structurale; evidențiază faptul că eforturile trebuie să se concentreze asupra forței motrice a economiei europene: cele 20 de milioane de întreprinderi europene, în speciale cele mici și mijlocii, conduse de întreprinzători și alte persoane cu spirit creativ;

6.

subliniază faptul că unul dintre cele mai importante avantaje ale Uniunii Europene este dimensiunea sa, iar acest avantaj trebuie utilizat la maximum prin exploatarea potențialului pieței unice și prin utilizarea fondurilor din bugetul UE, pentru a aduce o valoare adăugată modalității în care sectorul public stimulează motoarele de creștere;

7.

subliniază faptul că ar trebui adoptat un cadru strategic comun de către Comisie, prin conturarea unei strategii ample de investiții, care să transpună țintele și obiectivele strategiei Europa 2020 în priorități de investiții și care să identifice nevoile de investiții care corespund principalelor ținte și proiectelor-pilot, precum și reformelor necesare în vederea maximizării impactului investiției susținute de politica de coeziune;

8.

subliniază că unul dintre principalele merite ale instrumentelor de finanțare inovatoare este acela că pot crea un avantaj dublu, având în vedere că pot contribui la realizarea unor obiective politice importante, precum stabilitatea și transparența pieței financiare, și oferi în același timp un potențial semnificativ de realizare a veniturilor; subliniază, în acest context, că ar trebui să se țină seama și de efectele acestor instrumente asupra externalităților negative generate de sectorul financiar;

9.

reamintește că pierderile financiare cauzate de evaziunea și frauda fiscală în Europa se situează între 200 și 250 de miliarde EUR anual; consideră, așadar, că reducerea nivelului fraudei fiscale ar contribui la reducerea deficitelor publice, fără a crește nivelul taxelor; subliniază, în acest context, că finanțarea inovatoare ar trebui să revigoreze eforturile statelor membre, ale UE și ale comunității internaționale de combatere a evaziunii și fraudei fiscale, precum și a altor forme ilicite de scurgere a capitalului, care au un impact bugetar semnificativ;

10.

subliniază faptul că, după criză, UE trebuie să-și convingă cetățenii că are voința și instrumentele necesare pentru a aplica în continuare o combinație echilibrată formată dintr-o strategie de consolidare fiscală și politici de stimulare care să garanteze redresarea economică pe termen lung;

11.

consideră că, în timp ce recent s-au înregistrat progrese majore atât în zona de reglementare, cât și în cea de supraveghere, abordării UE a sectorului financiar îi lipsește dimensiunea reprezentată de politica fiscală;

12.

salută recunoașterea de către Comisie a faptului că sectorul financiar este impozitat în mod insuficient, în special datorită faptului că, în cazul majorității serviciilor financiare, nu se aplică TVA, și solicită măsuri financiare inovatoare pentru a obține venituri mai mari din acest sector și a contribui la îndepărtarea poverii fiscale de pe umerii lucrătorilor;

13.

consideră că introducerea unei TTF ar putea contribui la abordarea problemei privind tendințele de tranzacționare cu efecte extrem de negative de pe piețele financiare, precum anumite tipuri de tranzacționare de înaltă frecvență pe termen scurt și automată, și ar putea diminua activitățile speculative; subliniază că o TTF ar avea astfel potențialul de îmbunătățire a eficienței pieței, de creștere a transparenței, de reducere a volatilității excesive a prețurilor și de creare a unor stimulente pentru sectorul financiar pentru a face investiții pe termen lung, cu valoare adăugată pentru economia reală;

14.

subliniază actualele estimări privind venitul generat de o TTF cu rată scăzută, care ar putea, datorită bazei ample de impozitare, genera venituri de aproape 200 de miliarde EUR pe an la nivelul UE și 650 de miliarde USD la nivel mondial; consideră că aceasta ar putea constitui o contribuție substanțială a sectorului financiar la acoperirea costurilor crizei și la realizarea sustenabilității finanțelor publice;

15.

ia act de evoluția dezbaterii privind TTF și de opiniile diferite privind fezabilitatea, eficiența și eficacitatea unei astfel de taxe, precum și dezbaterea apărută privind aplicarea unei taxe pe activitățile financiare (TAF), dar constată că G20 nu a fost până în prezent în măsură să promoveze inițiative comune semnificative în acest domeniu; solicită liderilor G20 să accelereze negocierile pentru încheierea unui acord referitor la elementele minime comune ale unei TTF mondiale și să ofere orientări privind modul în care se dorește ca aceste diferite modalități de impozitare să evolueze în viitor;

16.

sprijină introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare, care ar îmbunătăți funcționarea pieței prin reducerea speculației, care ar contribui la finanțarea bunurilor publice mondiale și ar reduce deficitul public; consideră că introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare ar trebui să se sprijine pe o bază de impozitare cât mai largă posibil și că UE ar trebui să promoveze introducerea unei TTF la nivel mondial; în caz contrar, UE ar trebui să aplice, ca un prim pas, o TTF la nivel european; invită Comisia să realizeze în scurt timp un studiu de fezabilitate, luând în considerare necesitatea unor condiții de concurență echitabile la nivel mondial și să prezinte propuneri legislative concrete;

17.

subliniază că, atunci când se examinează opțiunile referitoare la impozitarea sectorului financiar la nivel mondial și la nivelul UE, ar trebui să se țină seama de învățămintele trase din introducerea de taxe pe tranzacțiile sectoriale la nivelul statelor membre;

18.

subliniază în plus că fluxul tranzacțiilor pur speculative către alte jurisdicții nu ar avea efecte negative foarte numeroase, ci ar putea, de asemenea, să contribuie la creșterea eficienței pieței; subliniază, de asemenea, că nu toate acțiunile considerate a fi speculative trebuie condamnate, întrucât anumite forme de asumare a riscurilor pot consolida stabilitatea piețelor financiare ale UE;

19.

subliniază că în cadrul unui piețe europene centralizate serviciile de compensare și decontare ar putea facilita introducerea unei TTF la nivelul UE, creând condițiile necesare pentru ca aceasta să fie ieftină din punct de vedere administrativ și simplă de implementat; reamintește, totodată, că trebuie să se țină seama de faptul că industria financiară are un caracter mondial și interconectat atunci când sunt elaborate aspectele tehnice ale TTF;

20.

ia act de recenta comunicare a Comisiei, care reprezintă un prim pas în calea abordării acestei probleme; consideră că sarcina probei privind posibilele avantaje și/sau dezavantaje ale introducerii unei TTF la nivelul UE revine Comisiei și evaluării sale de impact;

21.

constată că recenta comunicare a Comisiei a anunțat o evaluare de impact a diverselor opțiuni pentru impozitarea sectorului financiar și invită, de asemenea, Comisia să abordeze în studiul său de fezabilitate problema asimetriei geografice a tranzacțiilor și veniturilor și posibilitatea unei rate cotate sau diferențiate în funcție de categoria activelor, incidența taxei, natura actorului implicat sau natura pe termen scurt sau speculativă a anumitor tipuri de tranzacții; invită Comisia să se folosească de toate studiile disponibile în acest domeniu;

22.

invită Comisia să analizeze în studiul său de fezabilitate diferitele opțiuni posibile pentru o TTF la nivelul UE și efectele acestora, inclusiv beneficiile pentru economie și societate ale reducerii frecvenței tranzacțiilor financiare speculative, care în prezent cauzează perturbări grave ale pieței;

23.

subliniază că o TTF ar trebui să aibă cea mai extinsă bază de impozitare posibilă, astfel încât să garanteze o concurență în condiții echitabile pe piețele financiare și să nu direcționeze tranzacțiile spre mijloace mai puțin transparente; consideră astfel că studiul de fezabilitate al Comisiei ar trebui să analizeze toate tranzacțiile cu active financiare, cum ar fi tranzacțiile cu produse financiare derivate și tranzacțiile cu lichidare imediată de pe piețele bursiere, precum și produsele financiare derivate extrabursiere; subliniază faptul că cotația unei TTF cu rate diferențiate în locurile de tranzacționare ar putea crește în continuare stabilitatea pieței, prin crearea de stimulente pozitive, pentru ca actorii din sectorul financiar să îndepărteze tranzacțiile de produsele financiare extrabursiere, asigurând astfel locuri de tranzacționare mai transparente și mai bine reglementate;

24.

salută, în acest context, propunerile recente ale Comisiei privind produsele financiare derivate extrabursiere și vânzările în lipsă, care impun obligații privind înregistrarea centralizată a serviciilor de compensare și a tranzacțiilor în cazul tuturor tranzacțiilor cu produsele financiare derivate extrabursiere, făcând astfel posibilă din punct de vedere tehnic introducerea acestei TTF la nivelul UE cu o bază amplă de impozitare;

25.

insistă să se stabilească cine va plăti în final taxa, întrucât taxele sunt de obicei transferate în sarcina consumatorilor, în acest caz, în sarcina investitorilor cu amănuntul și a persoanelor fizice; subliniază necesitatea unor norme extinse privind scutirile și pragurile, pentru a preveni această situație;

26.

salută recentele propuneri ale FMI, sprijinite de Comisie, pentru introducerea unui taxe pe activele băncilor care să permită fiecărei țări să aloce între 2 și 4 % din PIB finanțării unor mecanisme pentru combaterea crizelor viitoare; consideră că impozitele bancare ar trebui să fie proporționale cu importanța sistemică a instituției de credit în cauză și cu nivelul de risc pe care îl implică activitatea acesteia;

27.

constată că taxele bancare, TAF și TTF servesc unor obiective economice diferite și prezintă un potențial diferit de realizare a veniturilor; subliniază că, având în vedere că se bazează pe poziții din bilanț, taxele bancare nu pot contribui la diminuarea speculațiilor financiare și la reglementarea activităților bancare subterane; în acest context, subliniază, în plus, importanța mecanismelor de supraveghere financiară și a transparenței acestora pentru sporirea capacității de redresare și stabilității sistemului financiar;

28.

ia act de propunerea FMI privind o TAF și de angajamentul recent al Comisiei de a realiza o evaluare de impact amplă referitoare la potențialul acesteia; subliniază că TAF este, în primul rând, un instrument fiscal orientat spre obținerea de venituri care vizează sectorul financiar, permițând impozitarea rentelor economice și a profiturilor obținute din asumarea excesivă de riscuri și că, astfel, ar putea oferi o soluție pentru actuala scutire de TVA a sectorului financiar;

29.

este conștient de diferitele opțiuni pentru gestionarea veniturilor suplimentare generate de impozitarea sectorului financiar atât la nivel național, cât și la nivel european; subliniază faptul că trebuie soluționată problema privind scopul utilizării veniturilor obținute din impunerea unei TTF și că, pentru a oferi contribuabililor o imagine corespunzătoare asupra rațiunilor care stau la baza impozitării suplimentare a sectorului financiar, evaluarea diferitelor opțiuni și stabilirea de priorități în rândul acestora ar trebui considerate ca fiind un element esențial în dezbaterea generală asupra finanțării inovatoare; evidențiază faptul că, datorită naturii lor globale, veniturile obținute din impunerea la nivel mondial a TTF ar trebui utilizate pentru a finanța obiectivele de politică mondială, cum ar fi dezvoltarea și reducerea sărăciei în țările în curs de dezvoltare și combaterea schimbărilor climatice; ia act de intenția Comisiei de a crește volumul bugetului UE prin utilizarea de instrumente financiare inovatoare; își exprimă convingerea că pentru a proteja valoarea adăugată la nivel european a instrumentelor de finanțare inovatoare menționate anterior, o parte a veniturilor generate de acestea ar putea fi alocată pentru finanțarea proiectelor și politicilor UE; reamintește că recenta comunicare a Comisiei referitoare la o revizuire a bugetului UE tratează impozitarea sectorului financiar la nivelul UE drept o posibilă sursă de resurse proprii; face apel la o dezbatere amplă care să implice instituțiile UE, parlamentele naționale, părțile interesate din cadrul UE și reprezentanții societății civile referitoare la opțiunile disponibile privind politicile respective, determinarea părții de venit care va fi alocată la nivelul UE și la nivel național și diversele modalități de realizare a acesteia; remarcă, în ceea ce privește gestionarea părții de venit alocate la nivel național, că toate opțiunile posibile ar trebui evaluate, inclusiv alocarea de venituri pentru a consolida finanțele publice;

30.

subliniază faptul că posibila introducere a acestor noi instrumente de impozitare în sectorul financiar ar trebui analizată în contextul mediului fiscal deja existent al respectivului sector, ținând seama de efectele secundare și menținând un accent deosebit pe găsirea sinergiilor dintre vechile și noile taxe;

31.

ia act de intenția Comisiei de a crește volumul bugetului UE prin utilizarea unor instrumente financiare inovatoare și recunoaște beneficiile potențiale care decurg din stimularea finanțării sectorului privat din bani publici; totuși, este conștient că folosirea de fonduri de investiții speciale pentru finanțarea proiectelor poate genera datorii contingente crescute; consideră, prin urmare, că astfel de măsuri ar trebui însoțite de comunicarea pe deplin transparentă a informațiilor și de orientări adecvate referitoare la investiții, de gestionarea riscurilor, limitele de expunere și proceduri de control și supraveghere, toate aceste proceduri trebuind să fie stabilite în mod responsabil din punct de vedere democratic;

32.

ia act de faptul că euroobligațiunile sunt considerate într-o măsură tot mai mare drept un instrument comun de gestionare a datoriei; ia act de toate propunerile și inițiativele recente în acest sens; invită Consiliul European și Comisia să ofere un răspuns imediat la apelul adresat de Parlament în Rezoluția sa din 16 decembrie 2010 (8) referitoare la crearea unui mecanism permanent de criză, cu scopul de a lansa semnalul politic necesar pentru demararea unei investigații a Comisiei în ceea ce privește un viitor sistem de euroobligațiuni, în vederea stabilirii condițiilor în care un astfel de sistem ar fi în beneficiul tuturor statelor membre participante și al zonei euro în ansamblul ei;

33.

sprijină ideea emisiunii de obligațiuni europene comune pentru proiecte pentru finanțarea nevoilor importante de infrastructură și a proiectelor structurale ale Europei în cadrul Agendei UE 2020, a noilor strategii anticipate ale UE, cum ar fi noua Strategie de dezvoltare a infrastructurii energetice și a altor proiecte la scară largă; consideră că obligațiunile UE pentru proiecte vor asigura investiția necesară și vor furniza suficientă încredere pentru ca proiecte majore de investiții să atragă suportul necesar și vor deveni astfel un mecanism important de stimulare maximă a ajutorului public; reamintește că, pentru a garanta dezvoltarea sustenabilă a Europei, aceste proiecte trebuie să contribuie și la transformarea ecologică a economiilor noastre, punând bazele unei economii fără carbon;

34.

subliniază faptul că bugetul UE ar trebui utilizat într-o mai mare măsură pentru stimularea investițiilor; evidențiază faptul că, pentru proiectele cu potențial economic pe termen lung, ar trebui să se recurgă în mod sistematic la utilizarea fondurilor UE în parteneriat cu sectorul bancar privat, în special prin intermediul Băncii Europene de Investiții (BEI) și al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD);

35.

solicită Comisiei și Băncii Centrale Europene să analizeze aspectele legate de pericolul moral care sunt asociate, pentru statele membre, cu finanțarea unor proiecte de infrastructură esențiale prin intermediul obligațiunilor UE pentru proiecte sau al euroobligațiunilor, în special în cazurile în care aceste proiecte de infrastructură sunt transnaționale;

36.

subliniază că actualul model fiscal ar trebui să integreze pe deplin principiul „poluatorul plătește” utilizând instrumente inovatoare de finanțare adecvate, pentru a deplasa treptat sarcina fiscală către activitățile care poluează mediul, creează emisii semnificative de gaze cu efect de seră sau utilizează un volum considerabil de resurse;

37.

sprijină, prin urmare, consolidarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii și o revizuire cuprinzătoare a Directivei privind impozitarea energiei pentru a face din emisiile de CO2 și din conținutul energetic criterii de bază pentru impozitarea produselor energetice;

38.

subliniază că ambele instrumente prezintă un dublu avantaj net, furnizând stimulente majore în vederea orientării către surse de energie regenerabile, sustenabile și fără emisii de carbon, pe de o parte, și venituri suplimentare semnificative, pe de altă parte; reamintește totuși că principalul motiv al introducerii taxei pe carbon este acela de a schimba comportamentul și structurile de producție, deoarece veniturile prognozate vor scădea atunci când modelele de producție se vor orienta către surse de energie sustenabilă și regenerabilă;

39.

consideră că o taxă pe carbon și revizuirea Directivei privind impozitarea energiei ar trebui să stabilească cerințele minime obligatorii pentru toate statele membre, lăsând acestora libertatea de decizie în ceea ce privește suplimentarea acestora;

40.

subliniază faptul că trebuie prevăzute perioade de tranziție adecvate pentru a evita scurgerile de carbon și pentru a împiedica plasarea unor poveri copleșitoare pe umerii consumatorilor cu venituri reduse; consideră, în plus, că este util să se prevadă măsuri specifice în favoarea gospodăriilor cu venituri reduse și să se crească volumul investițiilor în infrastructura sectorului public și în eficiența energetică a gospodăriilor;

41.

consideră totuși că ar trebui să se analizeze sub toate aspectele posibilitatea unui acord mondial la nivelul G20 sau în interiorul OMC înainte de punerea în aplicare a unei astfel de taxe asupra importurilor din țările terțe în UE pentru a evita, pe de o parte, ca acest instrument de ajustare a taxelor vamale să genereze o criză a materiilor prime și, pe de altă parte, pentru a evita să se ajungă la măsuri de represalii din partea țărilor terțe împotriva exporturilor UE;

42.

având în vedere creșterea cererii de energie în țările emergente, atrage atenția asupra necesității imperioase ca UE să realizeze investiții adecvate în domeniul furnizării de energie și în eficiența energetică, prin consolidarea infrastructurii sale energetice și prin reducerea, în măsura posibilităților, a vulnerabilității sale în fața fluctuațiilor pieței, care ar putea avea consecințe negative asupra economiei UE și asupra obiectivelor Europa 2020;

43.

invită statele membre să aibă în vedere alocarea de venituri din impozitarea în materie de schimbări climatice pentru finanțarea cercetării și dezvoltării și pentru măsuri care să vizeze reducerea emisiilor de carbon și combaterea încălzirii globale, stimularea eficienței energetice, combaterea penuriei energetice și îmbunătățirea infrastructurii energetice în UE și în țările în curs de dezvoltare; reamintește, în acest context, că, în conformitate cu Directiva ETS, cel puțin 50 % din veniturile obținute din licitarea cotelor de emisii de dioxid de carbon în cadrul sistemului UE ETS ar trebui alocate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, inclusiv în țările în curs de dezvoltare;

44.

ia act de faptul că instrumentele financiare de tip revolving destinate măsurilor care vizează eficiența energetică reprezintă o modalitate inovatoare de finanțare a proiectelor ecologice; salută crearea unui instrument financiar special, care ar putea atrage și investitori privați [în cadrul parteneriatelor de tip public-privat (PPP)], care ar utiliza fonduri neangajate disponibile în cadrul Regulamentului privind programul energetic european pentru redresare (PEER), pentru a sprijini inițiativele în materie de eficiență energetică și de energie din surse regenerabile; solicită Comisiei să evalueze îndeaproape eficacitatea acestui instrument și să analizeze potențialul de utilizare în viitor a unei abordări similare, inclusiv inițiative privind energia, eficiența energetică și materiile prime, în cazul altor fonduri necheltuite din bugetul UE;

45.

ia act de importanța eficienței energetice și solicită, prin urmare, Comisiei și statelor membre utilizarea eficientă a fondurilor structurale pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, în special a locuințelor; solicită utilizarea eficientă a fondurilor din partea BEI și a altor instituții financiare publice, precum și coordonarea dintre fondurile UE și cele naționale și alte forme de sprijin care pot acționa ca o pârghie în vederea stimulării investițiilor în eficiența energetică în scopul realizării obiectivelor UE;

46.

reamintește statelor membre că pot utiliza un TVA redus pentru serviciile destinate renovării locuințelor și creșterii eficienței energetice;

47.

consideră, de asemenea, că utilizarea profitabilă a resurselor și inovarea în tehnologiile ecologice sunt factori de o importanță majoră pentru competitivitate;

48.

subliniază nevoia, pe parcursul dezvoltării și până la punerea în aplicare a unui nou model de impozitare inovator, a unei evaluări transfrontaliere și transsectoriale generale a diferitelor tipuri existente și planificate de finanțare, impozitare și subvenționare a activităților ecologice și climatice, care poate fi desemnată drept „un proces de Larosière în domeniul finanțării mediului”, pentru a asigura o urmărire mai eficace a acestor noi instrumente și pentru a elimina posibilele suprapuneri și/sau conflicte între politici;

49.

admite faptul că o taxă pe carbon ar reprezenta mai degrabă un instrument de reducere a emisiilor decât o sursă de venituri pe termen lung, întrucât, în cele din urmă, această sursă s-ar epuiza dacă acest instrument ar fi eficient;

50.

solicită o reafirmare, de către statele membre, a angajamentului acestora privind alocarea a 0,7 % din VNB-ul lor pentru asistența oficială pentru dezvoltare (AOD); regretă faptul că, în timp ce toate statele membre ale UE au acceptat această țintă de 0,7 % din VNB pentru cheltuieli, numai Suedia, Luxemburg, Danemarca și Olanda au atins sau au depășit acest obiectiv în 2008;

51.

reamintește că, în ciuda crizei mondiale, Uniunea Europeană în ansamblu, incluzând statele sale membre, rămâne principalul donator de asistență pentru dezvoltare, alocând 56 % din totalul mondial, adică 49 de miliarde EUR în 2009, fapt confirmat de angajamentele colective ale guvernelor UE de a aloca 0,56 % și 0,70 % din VNB pentru AOD până în 2010 și, respectiv, 2015;

52.

subliniază importanța covârșitoare a unei gestionări financiare sănătoase în ceea ce privește toate ajutoarele umanitare și de dezvoltare ale UE, mai ales datorită faptului că instituțiile europene implicate în luarea deciziilor și punerea în aplicare a acestor ajutoare trebuie să fie pe deplin responsabile față de cetățenii și contribuabilii europeni;

53.

subliniază că finanțarea inovatoare pentru dezvoltare poate completa mecanismele tradiționale de acordare a asistenței pentru dezvoltare, sprijinindu-le astfel în atingerea la timp a obiectivelor; reamintește că instrumentele inovatoare de finanțare ar trebui să se adauge la obiectivul ONU de 0,7 % din PIB alocat cooperării pentru dezvoltare; subliniază că finanțarea inovatoare pentru dezvoltare ar trebui să dispună de surse diverse pentru a se realiza potențialul maxim în materie de venituri, dar să fie și adaptată pe deplin la prioritățile fiecărei țări, cu o implicare națională puternică; subliniază, în același timp, necesitatea ca țările în curs de dezvoltare să accelereze propriile eforturi în domeniul fiscal, în special în ceea ce privește colectarea taxelor și lupta împotriva evaziunii fiscale, care sunt cruciale pentru realizarea unei politici fiscale sănătoase;

54.

subliniază faptul că nevoile de asigurare a unei asistențe pentru dezvoltare eficiente, de înaltă calitate, necesită un efort deosebit în ceea ce privește coordonarea donatorilor și măsurile de guvernanță; consideră că abordarea problemei fragmentării asistenței europene pentru dezvoltare, care generează ineficiențe cu consecințe atât financiare, cât și politice, ar asigura un plus de eficiență de până la 6 miliarde EUR anual pentru statele membre și, pe lângă aceasta, ar facilita munca autorităților administrative ale țărilor partenere;

55.

reamintește că vor fi necesare 300 de miliarde USD pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) până în 2015; regretă faptul că, în pofida declarațiilor lor recente din cadrul Summitului ONU cu privire la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului din septembrie 2010, majoritatea națiunilor dezvoltate nu și-au onorat încă angajamentul din 2005 de a crește asistența pentru dezvoltare și subliniază că este necesar un efort mult mai concertat; subliniază că nu este acceptabil ca unele țări să perceapă metodele inovatoare de finanțare (MIF) drept un stimulent pentru a renunța la asistența oficială pentru dezvoltare (AOD); subliniază că angajamentele privind AOD și metodele inovatoare de finanțare trebuie considerate de importanță esențială și complementare în combaterea sărăciei;

56.

subliniază că supravegherea publică și transparența sistemelor inovatoare de finanțare sunt condiții indispensabile pentru introducerea acestora, având în vedere învățămintele trase în urma recentei crize financiare și alimentare;

57.

subliniază necesitatea stringentă de a îmbunătăți coordonarea la nivelul UE a măsurilor de generare a bogăției pe piețele locale și faptul că promovarea finanțării inovatoare pentru dezvoltare nu ar trebui să se limiteze la creșterea fiscalității, ci ar trebui examinate și alte posibilități, cum ar fi consolidarea capitalului intern, obiectiv ce poate fi realizat cel mai bine prin recunoașterea și protejarea drepturilor de proprietate, cartografierea terenurilor și ameliorarea mediului de afaceri și de investiții în țările în curs de dezvoltare;

58.

reamintește că boli pandemice grave, cum ar fi SIDA, tuberculoza și malaria, care afectează țările în curs de dezvoltare, în special Africa Subsahariană, reprezintă un obstacol major pentru realizarea ODM; reamintește în acest context că o contribuție de solidaritate, inclusă în prețul biletelor de avion, reprezintă un instrument financiar important pentru soluționarea problemelor de sănătate, fiind necesară dezvoltarea în continuare a acestui instrument; invită, mai ales, Comisia să examineze și alte mecanisme de finanțare pentru a aborda probleme de ordin sanitar la nivel mondial și pentru a facilita accesul la medicamente în țările sărace;

59.

atrage atenția că schimbările climatice vor afecta în special țările în curs de dezvoltare și consideră că finanțarea măsurilor ce vizează reducerea efectelor schimbărilor climatice și reducerea penuriei energetice vor contribui la realizarea ODM;

60.

salută faptul că Declarația finală a Summitului ONU cu privire la ODM, adoptată la 22 septembrie 2010, menționează pentru prima dată în mod expres rolul finanțării inovatoare în realizarea ODM;

61.

subliniază succesul metodelor inovatoare de finanțare aplicate până acum, în special mecanismul internațional al UNITAID destinat achiziției de medicamente, mecanismul internațional de finanțare a vaccinărilor (IFFIm) și angajamentul anticipat de piață („advance market commitment” – AMC) pentru vaccinarea împotriva bolii pneumococice, care au generat până în prezent peste 2 miliarde USD; constată că și alte metode inovatoare de finanțare s-au dovedit eficace, de exemplu schimburile de tipul datorie externă contra investiții în protecția mediului sau contra investiții în domeniul sănătății ori taxele pe carburanții navelor;

62.

reamintește sprijinul ferm acordat de mai mulți șefi de stat sau de guvern din UE cu ocazia Summitului ONU cu privire la ODM din septembrie 2010 inițiativei de a se aplica o taxă pe tranzacțiile financiare și așteaptă din partea acestora acțiuni hotărâte prin care să dea curs acestui angajament;

63.

invită statele membre care nu au aderat încă la grupul-pilot pentru metodele inovatoare de finanțare înființat în 2006 să facă acest lucru și să participe la toate mecanismele existente, inclusiv la contribuția de solidaritate inclusă în prețul biletelor de avion;

64.

îndeamnă Comisia să propună implementarea la nivelul UE a unor metode inovatoare de finanțare a dezvoltării;

65.

invită instituțiile și guvernele din UE să examineze cu atenție posibilitatea înființării unei loterii mondiale prin care să se finanțeze măsurile de combatere a foametei, conform propunerii Programului alimentar mondial, după modelul proiectului alimentar;

66.

consideră că AOD nu va duce la eradicarea sărăciei dacă G20, UE și instituțiile financiare nu adoptă o poziție fermă împotriva administrațiilor corupte din țările beneficiare; subliniază, prin urmare, necesitatea modernizării metodelor de asistență ale UE în domeniul consolidării autorităților fiscale, a agențiilor judiciare și a celor de combatere a corupției din țările în curs de dezvoltare; îndeamnă statele membre ale UE să combată practicile de mituire utilizate de întreprinderile cu sediul în jurisdicțiile lor și cu activități în țările în curs de dezvoltare;

67.

reamintește că aproximativ 800 de miliarde EUR, ceea ce reprezintă valoarea înzecită a AOD, se pierd anual în țările în curs de dezvoltare datorită practicilor ilegale, cum ar fi fluxurile ilegale de capital și evaziunea fiscală, iar prevenirea și reducerea acestor pierderi ar putea avea un rol determinant în realizarea ODM; îndeamnă UE și statele membre să introducă lupta împotriva paradisurilor fiscale, a corupției și a structurilor fiscale dăunătoare printre prioritățile tuturor forurilor internaționale, pentru a permite țărilor în curs de dezvoltare să își majoreze resursele financiare interne;

68.

reamintește responsabilitatea comună a G20 în ceea ce privește atenuarea impactului produs de criză în țările în curs de dezvoltare, acestea fiind puternic afectate de efectele sale indirecte;

69.

insistă că, pentru a asigura transparența AOD, trebuie promovată răspunderea prin consolidarea mecanismelor naționale de control și a monitorizării parlamentare a ajutoarelor; invită UE și G20 să își urmărească programul de luptă împotriva paradisurilor fiscale și a secretului fiscal, promovând raportarea pentru fiecare țară în parte;

70.

invită Consiliul și Comisia să promoveze și să depună eforturi pentru implementarea instrumentelor inovatoare de finanțare pentru dezvoltare, cum ar fi o taxă internațională pe tranzacțiile financiare, taxe pe transport, măsuri de combatere a fluxurilor ilicite de capital și reducerea costurilor aferente transferurilor de bani;

71.

constată că prezenta criză economică și financiară va provoca o nouă criză a datoriilor în multe țări în curs de dezvoltare și invită Comisia și statele membre să își reînnoiască eforturile pentru reducerea datoriei țărilor în curs de dezvoltare;

72.

reamintește că țările în curs de dezvoltare sunt cel mai puțin pregătite pentru combaterea schimbărilor climatice, dar riscă să fie în mare măsură principalele victime ale acestui fenomen; solicită să fie pus în aplicare angajamentul financiar asumat de UE în cadrul Acordului de la Copenhaga și în contextul Alianței mondiale împotriva schimbărilor climatice; insistă ca UE să își asume un rol central în cadrul inițiativelor comune ale țărilor industrializate de a contribui mai mult și mai concret la susținerea procesului de dezvoltare în lumea a treia, față de care aceste țări au o răspundere istorică;

73.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei privind provocările politice a Parlamentului European, Comisiei, Consiliului European, BEI, BCE, FMI, precum și Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.