28.6.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 188/42


Joi, 17 februarie 2011
Europa 2020

P7_TA(2011)0068

Rezoluția Parlamentului European din 17 februarie 2011 referitoare la Europa 2020

2012/C 188 E/09

Parlamentul European,

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „UE 2020: o strategie pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii”,

având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Analiza anuală a creșterii: formularea răspunsului cuprinzător al UE la criză”,

având în vedere concluziile Președinției în urma reuniunii Consiliului European din 17-18 iunie 2010,

având în vedere concluziile Președinției în urma reuniunilor Consiliului European din martie 2000, 2001, 2005, 2006, 2007 și decembrie 2009,

având în vedere Rezoluția sa din 16 iunie 2010 referitoare la guvernanța economică (1),

având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate (raport la jumătatea perioadei) (2),

având în vedere Rezoluția sa din 16 decembrie 2010 referitoare la crearea unui mecanism permanent de criză pentru a garanta stabilitatea financiară a zonei euro (3),

având în vedere articolul 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Recomandarea Consiliului privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre și ale Uniunii, adoptată la 7 iulie 2010,

având în vedere Decizia Consiliului privind liniile directoare ale politicilor de ocupare a forței de muncă ale statelor membre,

având în vedere articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Strategia UE 2020 ar trebui să contribuie la redresarea Europei în urma crizei, aceasta devenind mai puternică prin intermediul creării de locuri de muncă și al unei creșteri economice inteligente, durabile și incluzive, bazată pe cinci obiective principale ale UE referitoare la promovarea ocupării forței de muncă, la îmbunătățirea condițiilor pentru inovare, cercetare și dezvoltare, la abordarea schimbărilor climatice și a obiectivelor energetice, la îmbunătățirea nivelului educației și promovarea incluziunii sociale, îndeosebi prin reducerea sărăciei,

Ar trebui consolidată guvernanța strategiei Europa 2020

1.

subliniază faptul că acțiunile prevăzute în strategia Europa 2020 sunt esențiale pentru perspectiva cetățenilor europeni, oferindu-le acestora locuri de muncă durabile, creștere economică pe termen lung și garantându-le procesul social; își exprimă temerea că Strategia Europa 2020 nu va putea să își îndeplinească promisiunile din cauza structurii slabe de guvernanță și îndeamnă cu tărie Consiliul, prin urmare, să consolideze metoda comunitară; reiterează importanța integrării obiectivelor acestei strategii în cadrul pentru guvernanță economică și solicită includerea Semestrului european în pachetul de guvernanță legislativă, incluzând totodată din timp parlamentele naționale și partenerii sociali pentru a favoriza asumarea răspunderii și pentru a consolida caracterul său legitim; subliniază faptul că îndeplinirea strategiei Europa 2020 are un caracter esențial, iar nu opțional;

2.

consideră că analiza anuală a creșterii și cadrul semestrului european sunt instrumente esențiale pentru o coordonare consolidată a politicilor economice; subliniază totuși că acestea nu ar trebui să înlocuiască și nici să diminueze importanța instrumentelor existente în temeiul tratatului, în special orientările generale de politică economică și orientările statelor membre în materie de ocupare a forței de muncă, domenii în care Parlamentul are un rol important și este consultat; subliniază nevoia de coerență cu realizarea celor cinci obiective emblematice pentru Strategia UE 2020 aprobate de Consiliul European și de Comisia, pentru a garanta succesul acestora;

Bugetul UE și bugetele naționale ar trebui să reflecte mai bine obiectivele ambițioase ale strategiei Europa 2020

3.

subliniază faptul că Strategia Europa 2020 trebuie să elimine decalajul dintre ambițiile sale declarate, resursele disponibile și metodologia utilizată; solicită ca viitorul cadru financiar multianual (CFM) să reflecte obiectivele ambițioase ale strategiei Europa 2020; invită Comisia să stabilească în mod clar dimensiunea bugetară a inițiativelor emblematice, deoarece aceste planuri de acțiune prioritară sunt comune tuturor politicilor finanțate din bugetul UE; îndeamnă Comisia cu tărie să facă propuneri de instituire a unor noi resurse proprii pentru a furniza astfel Uniunii resurse financiare autonome și veritabile;

4.

subliniază faptul că strategia Europa 2020 implică reforme și investiții private și publice substanțiale și timpurii într-o gamă largă de proiecte; constată că acestea necesită mobilizarea de instrumente și fonduri existente și noi;

5.

solicită Comisiei și statelor membre să creeze un cadru de finanțare credibil și solicită Consiliului să aibă în vedere necesarul de finanțare în cadrul revizuirii guvernanței economice; consideră că finanțarea strategiei Europa 2020 impune crearea unui set concertat de inițiative politice, cu participarea instituțiilor europene, cum ar fi BEI și BERD; subliniază, pe lângă acestea, că finanțarea privată este indispensabilă și necesită instituirea unui cadru juridic care să abordeze riscurile pe termen lung implicate;

6.

își exprimă convingerea că, dacă beneficiază de un cadru adecvat de politici și de resursele bugetare corespunzătoare, agricultura și silvicultura pot juca un rol important în strategia europeană generală, elaborată pentru a asigura redresarea economică, contribuind, în același timp, la securitatea alimentară la nivelul UE și la nivel mondial, protejând peisajul rural care reprezintă 90 % din teritoriul UE, asigurând avantaje în domeniul mediului și aducând o contribuție importantă la cercetarea în materie de surse alternative de energie;

7.

consideră că o politică de coeziune puternică și bine finanțată, cuprinzând toate regiunile Europene, trebuie să fie un element complementar important al strategiei Europa 2020; consideră că această politică, cu abordarea sa orizontală, este o condiție prealabilă pentru atingerea obiectivelor strategiei, precum și pentru obținerea coeziunii sociale, economice și teritoriale a UE;

Piață unică ambițioasă și adoptarea unui „Small Business Act” pentru crearea de locuri de muncă

8.

consideră că statele membre ar trebui să fie încurajate să acorde cea mai înaltă prioritate reducerii șomajului și prevenirii excluderii pe termen lung de pe piața muncii în programele lor naționale de reformă; consideră că aceste acțiuni ar trebui însoțite de măsuri prin care să se asigure crearea de locuri de muncă, creșterea calității locurilor de muncă, precum și un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă în locuri de muncă de calitate pe termen mediu și lung;

9.

subliniază rolul esențial al unei abordări integrate pentru relansarea unei piețe unice capabile să asigure o performanță economică mai bună și o dimensiune socială mai puternică, restaurând totodată încrederea prin axarea pieței unice pe interesele cetățenilor; consideră că o orientare cuprinzătoare de la cel mai înalt nivel politic și implicarea Consiliului European sunt esențiale pentru relansarea pieței unice;

10.

atrage atenția asupra contribuției pe care reglementarea inteligentă o poate aduce la îmbunătățirea cadrului de reglementare în care își desfășoară activitatea întreprinderile; consideră că aceste propuneri pot contribui la crearea unui mediu de afaceri puternic, favorabil creșterii economice și inovării, dar remarcă faptul că toți partenerii din procesul legislativ trebuie să își asume responsabilitatea pentru adoptarea unor reglementări mai eficace și mai puțin împovărătoare;

11.

își exprimă dezamăgirea cu privire la faptul că, la doi ani de la adoptarea „Small Business Act”, Comisia nu a întreprins acțiuni și inițiative concrete; îndeamnă Comisia și Consiliul să promoveze un mediu mai favorabil IMM-urilor; solicită Comisiei și statelor membre să promoveze utilizarea transparentă a procedurilor de achiziții publice înainte de comercializare pentru tehnologii inovatoare și ecologice;

12.

salută propunerea Comisiei de cooperare consolidată cu privire la crearea unui brevet european și solicită adoptarea rapidă a acestuia de către Parlament și de către Consiliu;

13.

subliniază că egalitatea de gen reprezintă un obiectiv-cheie pentru realizarea ambițiilor Strategiei UE 2020; prin urmare, solicită participarea deplină a femeilor pe piața muncii, prin integrarea deplină a lucrătoarelor în formarea profesională; solicită de asemenea, stabilirea unei agende de lucru având ca obiectiv eliminarea decalajului existent între salariile bărbaților și femeilor;

Inițiative emblematice

Observații generale

14.

subliniază că actualul conținut al strategiei Europa 2020, cum ar fi obiectivele principale, inițiativele emblematice, blocajele identificate și indicatorii, are o natură foarte generală; subliniază că aceste inițiative ar putea fi realizate numai prin intermediul unor angajamente concrete din partea statelor membre, incluse în programele naționale de reformă, precum și prin intermediul unor propuneri legislative concrete și consecvente;

Inițiativa emblematică „O Uniune a inovării”

15.

salută inițiativa emblematică „O Uniune a inovării”, ca factor-cheie al realizării obiectivelor strategiei Europa 2020, răspunzând provocărilor majore ale societății, cum ar fi securitatea energetică și alimentară, schimbările climatice, sănătatea și îmbătrânirea populație; reamintește că obiectivul de 3 % este compus dintr-o contribuție de 2 % a sectorului privat și de 1 % din sectorul public; observă că există în continuare deficiențe notabile în domeniul cheltuielilor pentru cercetare din sectorul privat, care pot fi remediate doar prin adaptarea mediului de reglementare al întreprinderilor; salută, prin urmare, intenția Comisiei de a îmbunătăți condițiile generale aplicate întreprinderilor în domeniul inovării, în special în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală;

16.

subliniază necesitatea de a mări, stimula și garanta finanțarea cercetării, inovării și dezvoltării în UE prin creștere semnificativă a cheltuielilor relevante după 2013; subliniază importanța accesului IMM-urilor la finanțările programului-cadru și ale Programului privind competitivitatea și inovarea; solicită revizuirea regulamentului financiar pentru facilitarea candidaturilor IMM-urilor; evidențiază lipsa finanțării unor instrumente esențiale de cercetare, inovare și desfășurare deja adoptate, cum ar fi Planul strategic european privind tehnologiile energetice (Planul SET); subliniază contribuția importantă a programului-cadru pentru cercetare în combaterea schimbărilor climatice; insistă asupra importanței pe care o au fondurile structurale în stimularea cercetării, dezvoltării și inovării la nivel național și regional; subliniază necesitatea creării de sinergii între finanțările structurale și finanțările programului-cadru;

17.

consideră că întreprinderile europene competitive și inovatoare nu au nevoie de subvenții, ci de mai multă libertate și de un acces mai bun la capitalul de risc; consideră că Uniunea Europeană ar trebui să răspundă acestei nevoi prin extinderea produselor permanente de partajare a riscului propuse de Banca Europeană de Investiții prin Mecanismul de finanțare cu partajarea riscurilor; consideră că există un potențial important, nevalorificat, de promovare a inovării prin intermediul achizițiilor publice;

Inițiativa emblematică „Tineretul în mișcare”

18.

salută inițiativa emblematică „Tineretul în mișcare”; insistă asupra faptului că accesul la programe educaționale relevante și calitatea acestora sunt întotdeauna condiții prealabile pentru o economie de piață socială cu caracter durabil; prin urmare, subliniază că, dacă statele membre doresc să atingă obiectivele comune în materie de creștere economică și de educație, atunci vor fi necesare investiții corespunzătoare în sistemele lor de învățământ și de formare, inclusiv de formare profesională; regretă însă că inițiativa emblematică nu abordează unele aspecte esențiale, cum ar fi participarea în societate și pauperitatea în rândul tineretului; solicită propuneri mai ferme în materie de integrare;

19.

invită Comisia să continue să finanțeze adecvat actualele programe privind mobilitatea și tineretul, cum ar fi programele de învățare de-a lungul vieții (Erasmus, Leonardo, Comenius, Grundtwig), Tineretul în acțiune și Marie Curie; consideră că aceasta ar contribui în mare măsură la lupta împotriva șomajului și la obținerea unei rate a ocupării forței de muncă de 75 %;

20.

subliniază că inițiativa „Tineretul în mișcare” nu poate soluționa, ea singură, șomajul alarmant în rândul tineretului din întreaga Europă; cere tuturor statelor membre să stabilească, în cadrul programelor naționale de reformă, strategii naționale de combatere a șomajului în rândul tineretului și să asigure accesul tinerilor la educație și formare; subliniază că politicile pentru tineret trebuie să fie privite în relație cu politicile în materie de educație, politicile ocupaționale și cu politicile în materie de integrare socială; sprijină ferm propunerea având ca obiect o recomandare a Consiliului referitoare la o garanție europeană pentru tineri și îndeamnă Consiliul să o adopte cât mai curând posibil;

Inițiativa emblematică „O agendă digitală pentru Europa”

21.

salută propunerile ambițioase ale Comisiei privind „Agenda digitală”, dar îndeamnă Comisia să accelereze adoptarea propunerilor legate de piața digitală unică, cum ar fi comerțul electronic, proprietatea intelectuală, încrederea și securitatea online, roamingul, și autentificarea electronică; solicită tuturor părților interesate să transpună în realitate politica în domeniul spectrului de frecvențe; subliniază necesitatea de a dezvolta libera circulație a conținuturilor și cunoștințelor, „a cincea libertate”;

22.

subliniază că mass-media diversificată și independentă reprezintă un pilon al democrației europene; îndeamnă Comisia să protejeze diversitatea acesteia; consideră că protecția vieții private reprezintă o valoare esențială și solicită adaptarea Directivei privind protecția datelor cu caracter personal la mediul digital actual pentru a asigura astfel controlul cetățenilor asupra datelor lor personale;

Inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”

23.

salută inițiativa emblematică din cadrul strategiei Europa 2020 referitoare la o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și îndeamnă Comisia să elaboreze în continuare politici concrete de asigurare a trecerii la o economie eficientă din punctul de vedere al resurselor și bazată pe resurse regenerabile; solicită Comisiei să elaboreze criterii concrete de referință, să asigure respectarea obiectivelor convenite și că acestea sunt monitorizate în cadrul Strategiei Europa 2020 și al Semestrului european de coordonare a politicilor; subliniază nevoia urgentă de a moderniza și actualiza infrastructura energetică europeană, de a dezvolta rețele inteligente și de a stabili interconexiuni, necesare realizării pieței interne energetice, consolidării securității în aprovizionare și atingerii obiectivelor în materie de energie și climă și să accelereze procedurile de acordare a autorizațiilor;

24.

reamintește că eficiența energetică este cel mai rentabil mod de a reduce emisiile, de a îmbunătăți securitatea energetică și competitivitatea, de a reduce prețurile la energie pentru consumatori și de a crea locuri de muncă; subliniază că statele membre nu depun suficiente eforturi pentru atingerea obiectivului de eficiență de 20 %; invită statele membre, prin urmare, să accelereze măsurile și să respecte acest obiectiv esențial, pentru a cărui îndeplinire s-au angajat în 2007; solicită Comisiei și statelor membre să elaboreze măsuri pentru realizarea acestui obiectiv, așa cum a cerut deja Parlamentul în rezoluțiile sale referitoare la revizuirea planului de acțiune privind eficiența energetică (raportul Bendtsen) și în cea intitulată „Către o nouă strategie energetică pentru Europa 2011-2020” (raportul Kolarska Bobinska);

25.

regretă că această inițiativă emblematică nu suficientă importanță eficienței resurselor, ca prioritate generală în contextul politicii UE; insistă asupra faptului că UE trebuie să pornească pe calea spre o economie bazată pe reciclare, care să asigure o diminuare a deșeurilor produse și punerea în valoare a reutilizării resurselor; subliniază că sustenabilitatea ecologică depinde de o reducerea utilizării resurselor; cere Comisiei să prezinte un set de indicatori care să poată fi monitorizați în următoarele programe de reformă națională;

Inițiativa emblematică „O politică industrială adaptată erei globalizării”

26.

solicită elaborarea unei abordări cuprinzătoare, echilibrate și orientată spre viitor a politicii industriale a UE, care să vizeze dezvoltarea unei baze industriale solide, competitive, coerente, eficiente și diversificate, în care să se asigure coordonarea politicilor privind inovarea, cercetarea, competiția, piața unică, comerțul și mediul; consideră că obiectivele-cheie ale acesteia ar trebui să fie promovarea creării de locuri de muncă și a competitivității internaționale a întreprinderilor europene, restructurarea inteligentă și dialogul cu angajații, o economie sustenabilă, dreptul de liberă alegere în opțiunile tehnologice și mobilitatea cercetătorilor; solicită aplicarea imediată a principiilor de reglementare inteligentă în evaluările de impact independente, inclusiv o verificare din punct de vedere al competitivității pentru legislația recent adoptată, un test aplicat IMM-urilor pentru a se putea asigura un mediu mai favorabil de reglementare pentru acestea, precum și obligații administrative mai reduse, verificarea caracterului sustenabil în conformitate cu obiectivele UE în materie de schimbări climatice, energie, eficiența resurselor și reciclarea deșeurilor, precum și o verificare ex-post a eficienței legislației în vigoare;

27.

subliniază că politicile UE în domeniul transportului și energiei privind infrastructura și serviciile sunt esențiale pentru realizarea obiectivelor strategiei UE 2020; subliniază faptul că sectorul transporturilor va asigura menținerea poziției ocupate de piața europeană ca zonă de producție foarte calificată, prin eliminarea emisiilor de carbon la mijloacele de transport, prin implementarea spațiului feroviar unic european și prin realizarea cerului unic european; și solicită elaborarea unei strategii europene privind materiile prime care să îmbunătățească accesibilitatea, eficiența energetică și a utilizării resurselor, asigurând totodată aprovizionare cu materii prime critice prin încheierea de ALS și de parteneriate strategice; solicită îmbunătățirea accesului la finanțare în domeniul inovării și al infrastructurii, mai ales în ceea ce privește rețelele inteligente, tehnologiile ecologice, e-sănătatea, rețelele transeuropene și proiectele cu valoare adăugată dovedită și care nu pot fi finanțate de către piață; solicită, în acest sens, măsuri de analizare a oportunităților oferite de obligațiunile pentru proiecte;

Inițiativa emblematică „O agendă pentru noi competențe și noi locuri de muncă”

28.

subliniază că sistemele de protecție socială puternice asigură prevenirea excluziunii pe termen lung; insistă asupra faptului că investițiile în politici active privind piața forței de muncă și oportunitățile de educație și formare pentru toți sunt esențiale pentru reducerea șomajului; subliniază importanța IMM-urilor și relansarea pieței unice în acest sens; sprijină îndeosebi aplicarea cadrului european al calificărilor și inițiativa legislativă planificată care urmează să reformeze calificările profesionale pentru a asigura recunoașterea reciprocă a acestora;

29.

salută „Agenda pentru noi competențe și noi locuri de muncă”; constată că flexicuritatea a fost aplicată cu succes în anumite state membre, dar avertizează că aceste concepte nu își pot realiza potențialul în statele membre în care există puține posibilități de consolidare a sistemelor de protecție socială din cauza restricțiilor bugetare și a dezechilibrelor macroeconomice și consideră că reducerea segmentării pieței forței de muncă trebuie realizată prin garantarea unei securități adecvate lucrătorilor indiferent de tipul contractului, în special grupurilor vulnerabile; reamintește Comisiei să nu neglijeze chestiunea asigurării unei tranziții echitabile din punct de vedere social către o piață a muncii cu grad mărit de sustenabilitate și enormul potențial al locurilor de muncă sustenabile; subliniază că orice reformă a pieței forței de muncă poate fi introdusă cu succes prin atingerea unui nivel înalt al consensului social prin intermediul unor acorduri cu partenerii sociali;

Inițiativa emblematică „O platformă europeană de combatere a sărăciei și a excluziuni sociale”

30.

reamintește că strategia Europa 2020 prevede un obiectiv de scoatere din propria stare a cel puțin 20 de milioane de persoane care trăiesc sub pragul de sărăcie sau foarte aproape, și care suferă de pe urma excluziunii sociale; îndeamnă Comisia și Consiliul să asigure deplina respectare a Cartei drepturilor fundamentale și a clauzei sociale orizontale (articolul 9 din TFUE) pentru a garanta că toate politicile contribuie la realizarea obiectivului privind reducerea sărăciei și nu îl subminează;

31.

invită statele membre să se angajeze în abordarea problemei sărăciei infantile prin măsuri adecvate, astfel încât copiii să nu fie împiedicați să se dezvolte pe plan personal și să nu fie dezavantajați atunci când își încep viața profesională;

32.

salută propunerile privind o platformă europeană de combatere a sărăciei și a excluziuni sociale, dar solicită acțiuni mai concrete pentru realizarea incluziunii sociale, în special consolidarea metodei deschise de coordonare în domeniul social ca o strategie integrată care să implice părțile interesate de la nivel național și local, inclusiv persoanele care suferă de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale; își reiterează solicitarea cu privire la implementarea unui program mai cuprinzător de promovare a muncii în condiții decente, de apărare a drepturilor lucrătorilor în întreaga Europă și de ameliorare a condițiilor de muncă, de eliminare a inegalităților și a discriminării, precum și de combatere a pauperității în mediul lucrătorilor;

*

* *

33.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European și Comisiei.


(1)  Texte adoptate P7_TA(2010)0224.

(2)  Texte adoptate P7_TA(2010)0376.

(3)  Texte adoptate P7_TA(2010)0491.