Avizul Comitetului Economic și Social European privind mutațiile industriale necesare pentru dezvoltarea unor industrii mari consumatoare de energie durabile, care să atingă obiectivul de utilizare eficientă a resurselor definit în cadrul Strategiei Europa 2020 (aviz din proprie inițiativă)

La 20 ianuarie 2011, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

Mutațiile industriale necesare pentru dezvoltarea unor industrii mari consumatoare de energie durabile, care să atingă obiectivul de utilizare eficientă a resurselor definit în cadrul Strategiei Europa 2020.

Comisia consultativă pentru mutații industriale (CCMI), însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 17 noiembrie 2011. Raportor: dl Edgardo Maria IOZIA; coraportor: dl Dirk JARRÉ.

În cea de-a 476-a sesiune plenară, care a avut loc la 7 și 8 decembrie 2011 (ședința din 8 decembrie), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 143 de voturi pentru și 7 abțineri.

1.1 Comitetul Economic și Social European (CESE) consideră că Europa va putea face față concurenței tot mai acerbe din partea țărilor emergente doar prin implementarea unor sisteme foarte inovatoare și prin ridicarea propriilor standarde tehnologice, ecologice și de producție la nivelul progresului tehnologic. Forța de muncă ar trebui să fie protejată de efectele schimbărilor, prin formare adecvată și la momentul oportun. Politicile UE ar trebui să favorizeze această direcție de dezvoltare.

1.2 Produsele industriilor mari consumatoare de energie (ICE) reprezintă baza lanțului de valori pentru toate sectoarele de producție, în care se regăsesc o mare parte a locurilor de muncă din UE. Stabilitatea, promptitudinea, calitatea și securitatea aprovizionării acestor sectoare reprezintă garanția competitivității lor pe piața mondială, precum și garanția unor locuri de muncă cu calificare înaltă în UE.

1.3 Trebuie creat un cadru european corespunzător, care să răspundă exigențelor comune ale ICE, obiectivul principal fiind consolidarea și menținerea competitivității în Europa, într-un context de durabilitate economică, socială și de mediu. Sectoarele respective sunt comparabile ca importanță și se află în relație de interdependență.

1.4 Mai mult, dat fiind climatul economic dificil din prezent, CESE recomandă încă și mai multe investiții în cercetare, dezvoltare, aplicare și formare și în activitățile științifice cu aplicații industriale. Aceste investiții ar trebui să fie susținute suficient prin viitorul program-cadru și să permită schimbul de experiență și de rezultate cel puțin la nivel european. Programele europene și naționale ar trebui să se concentreze mai mult pe cercetare și inovații în domeniul eficienței energetice (1).

1.5 În opinia CESE, este absolut necesară o politică industrială integrată care să țină în permanență sub control variabilele externe și să asigure condiții de concurență echitabile la nivel mondial pentru întreprinderile europene, în condiții de reciprocitate. Pentru garantarea unui nivel adecvat de competitivitate, sunt necesare politici industriale și fiscale comune, cu alegeri strategice, care să vizeze industria europeană în ansamblu.

1.6 Europa nu-și mai poate gestiona economia impunând constrângeri tot mai aspre, fără a-și asuma adoptarea măsurilor prin care să facă alegeri strategice și stabile comune în ceea ce privește guvernanța, necesare pentru apărarea modelului său economic și social, pentru obținerea unor rezultate optime, inclusiv în ceea ce privește protecția mediului.

1.7 CESE este convins că Uniunea trebuie să facă tot posibilul pentru a elabora sisteme flexibile în vederea îndeplinirii obiectivelor recunoscute ca fiind necesare. Aceste sisteme trebuie să țină seama de specificul industriei de bază.

1.8 CESE își pune întrebarea dacă nu este cazul ca și importatorii să fie supuși unor măsuri echivalente ETS (sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii). Principalul obiectiv ar fi de a se ajunge la un sistem eficient la nivel mondial, printr-un acord strict și executoriu. În lipsa unui astfel de acord și pentru a realiza totuși obiectivele pe care Uniunea și le-a propus, ar trebui să existe condiții de concurență echitabile și un tratament egal pentru bunurile și serviciile oferite pe teritoriul său, precum și pentru bunurile și serviciile exportate.

1.9 CESE recomandă călduros să se analizeze posibilitatea de a menține alocarea certificatelor ETS în mod gratuit pentru întreprinderile care au atins deja niveluri de excelență și care se apropie de limitele fizice și termodinamice prevăzute de specificațiile lor tehnice. Sistemul de licitare a autorizațiilor de emisii, care va intra în funcțiune în 2013, este cu siguranță un sistem bun doar dacă va fi adoptat de alte regiuni din lume. UE intenționează să deschidă schimburile și pentru alți operatori, din afara UE, în încercarea de a constitui o piață globală a ETS.

1.10 În cazul ICE, dacă sistemul ETS nu este gestionat cu mare atenție, riscă să provoace daune imense industriei în cauză. Relocarea emisiilor de dioxid de carbon nu este o chestiune care aparține doar viitorului. Acest fenomen se înregistrează de cel puțin 10 ani, odată cu redirecționarea investițiilor din Europa către alte țări, cum ar fi SUA, China, India, Brazilia etc. O analizare profundă a acestui fenomen ar fi extrem de utilă.

1.11 Trebuie reutilizată energia intrinsecă a materialelor, prin susținerea operațiunilor de reciclare, ori de câte ori este posibil. Sticla, fierul, oțelul și aluminiul pot avea o contribuție semnificativă. Europa își exportă materiile prime nobile. De fapt, trebuie promovată reutilizarea acestora pe plan intern, economisind energia din diferitele materiale (2).

1.12 ICE ar trebui încurajate să realizeze, inclusiv prin asociere, investiții pe termen lung în sectorul energetic, în special în cel al energiilor regenerabile, oferindu-li-se posibilitatea de a achiziționa energie încheind contracte pe mai mulți ani, la costuri fixe.

1.13 În opinia CESE, un cadru de reglementare stabil, eficient și de lungă durată este extrem de important. Ciclurile economice de investiție în ICE durează între șapte și douăzeci de ani, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul furnalelor, și nu este o întâmplare faptul că, în Europa, au existat investiții sub așteptări în combinatele siderurgice cu ciclu integrat într-o perioadă de mai bine de treizeci de ani.

1.14 Politicile adoptate până în prezent au fost orientate mai degrabă către sancțiuni decât către recompensarea practicilor inovatoare, a comportamentelor și a investițiilor responsabile. Este necesară modificarea acestei abordări și susținerea cu stimulente de natură fiscală a acțiunilor întreprinderilor care fac dovada unor rezultate deosebite în domeniul eficienței energetice.

1.15 Trebuie subliniate rezultatele excelente obținute deja de ICE în perioada imediat dinainte de intrarea în vigoare a ETS. Ele au anticipat noile necesități și trasformările epocii noastre și nu există niciun motiv ca ele să fie, în consecință, penalizate sever și să riște pierderea unui milion de locuri de muncă cu un înalt grad de stabilitate și calificare (pierdere atât directă, cât și indirectă).

1.16 Diseminarea transnațională și transsectorială a bunelor practici este cu siguranță un instrument care trebuie susținut, ca și noile proiecte-pilot sau proiecte demonstrative.

1.17 Măsurile prin care se acordă sprijin public cercetării și inovării, cu programe specifice, s-au dovedit a fi extraordinar de importante. CESE solicită Comisiei Europene, Consiliului și Parlamentului să consolideze programele respective, punând accentul pe eficiența energetică și pe diversificare) și să le integreze definitiv în cadrul acțiunilor de dezvoltare.

1.18 Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) pot contribui în mod semnificativ la îndeplinirea obiectivelor, prin programe specifice, adaptate necesităților lor. Întreprinderile mari consumatoare de energie se regăsesc în toate segmentele pieței. Costurile atingerii unui nivel excelent de eficiență energetică sunt însă invers proporționale cu dimensiunea întreprinderii. Întreprinderile în care se pot obține pe ansamblu cele mai bune rezultate sunt chiar IMM-urile și înspre ele trebuie orientate eforturi și resurse însemnate.

2.1 Industriile mari consumatoare de energie stau la baza tuturor lanțurilor valorice din industria prelucrătoare europeană, dat fiind că furnizează materiile prime de bază pentru produsele industriale. Aceste industrii joacă un rol esențial în dezvoltarea unei economii cu emisii scăzute de CO2.

2.2 Introducerea reglementărilor vizând reducerea consumului cu 20 % reprezintă o provocare la care trebuie să se răspundă prin dezvoltarea unei noi generații de produse ale industriilor mari consumatoare de energie. Sunt necesare numeroase măsuri și stimulente pentru a deschide piața noilor produse cu consum redus de energie.

2.3 Sectorul producției industriale, a cărui contribuție la PIB-ul european se ridică la 17,6 %, deține 27 % din cererea finală de energie a UE. Marile industrii producătoare de materii prime [de exemplu, produsele chimice și petrochimice (18 %), fierul și oțelul (26 %), precum și cimentul (25 %)] sunt mari consumatoare de energie, reprezentând 70 % din consumul industrial de energie.

2.4 Ideea reducerii costurilor pentru menținerea și eventual creșterea competitivității a determinat multe industrii, în special pe cele mari consumatoare de energie, să aducă îmbunătățiri în materie de eficiență energetică, astfel încât potențialul economic al acestora în perspectiva anului 2020 este mai scăzut decât al altor sectoare.

Evoluțiile preconizate și potențialul de reducere a consumului de energie în 2020 (3)

2.5 Cu toate acestea, încă nu au fost exploatate pe deplin toate oportunitățile, afirmație valabilă în special pentru industriile de mici dimensiuni și chiar pentru unele industrii de dimensiuni medii. (5),

Industriile mari consumatoare de energie testează și realizează o serie de produse și tehnologii necesare pentru combaterea schimbărilor climatice și a altor provocări globale. O politică industrială activă și inovarea reprezintă condiții prealabile esențiale pentru îmbunătățirea eficienței energetice și a utilizării resurselor. Cercetarea și dezvoltarea trebuie să se concentreze mai mult pe soluțiile organizaționale și tehnologice privind utilizarea eficientă a energiei și a resurselor. În plus, întreprinderile împreună cu lucrătorii și reprezentanții acestora trebuie să realizeze progrese privind utilizarea eficientă a energiei și a resurselor, care să ducă la promovarea inovării în produse și în procesele de producție.

3.1.1 Industria produselor chimice are 1 205 000 de angajați, 29 000 de întreprinderi, o producție în valoare de 449 miliarde EUR (2009, Eurostat) și o cifră de afaceri aproape de două ori mai mare, reprezentând 1,15 din PIB-ul UE. Doar 8 % din petrol este utilizat drept combustibil în industria chimică, cea mai mare parte fiind destinată prelucrării. În ceea ce privește consumul de energie al industriilor prelucrătoare, acestui sector îi revine 18 % din consumul sectoarelor industriale.

3.1.2 Industria chimică transformă materiile prime în produse pentru celelalte industrii și pentru consumatori. Materiile prime de bază se împart în organice și anorganice: printre materiile prime anorganice se numără aerul, apa și mineralele, în vreme ce combustibilii fosili și biomasa fac parte din categoria materiilor prime organice.

3.1.3 Produsele chimice sunt realizate în proporție de 85 % pe baza a aprox. douăzeci de substanțe chimice simple, așa-numitele substanțe de bază, care, la rândul lor, provin din cca 10 materii prime, fiind apoi prelucrate în aprox. 300 de produse intermediare. Produsele chimice de bază și intermediare formează categoria așa-numitelor substanțe chimice în vrac. Din produsele intermediare rezultă cca 30 000 de produse de consum. Aceste produse chimice reprezintă: 12 % din costul unui autovehicul (tapițeria scaunelor, mânere și centuri, airbaguri), 10 % din costul unei case (incluzând aici costul tuburilor principale de izolație și al instalației electrice), 10 % din produsele de uz cotidian achiziționate de o familie medie (produse alimentare, articole de vestimentație, încălțăminte, articole pentru îngrijirea sănătății și igiena personală etc.).

3.1.4 Cărbunele, petrolul și gazele naturale sunt materiile prime principale folosite pentru producerea majorității substanțelor chimice în vrac. Fiecărei etape îi corespunde o valoare adăugată: valoarea relativă a petrolului brut – 1, combustibilul – 2, produsul petrochimic tipic – 10, produsul de consum tipic – 50.

3.1.5 Combustibilii fosili reprezintă și cea mai importantă sursă de energie, pe primul loc situându-se petrolul (~ 40 %), care este urmat de cărbune (~26 %) și de gazele naturale (~ 21 %).

3.1.6 Industria chimică utilizează o cantitate uriașă de energie. Circa 8 % din cererea totală de petrol brut se utilizează ca materie primă, iar restul pentru producția de combustibil, în primul rând pentru transporturi.

3.2.1 Panorama industriei metalelor neferoase este foarte diversificată, cuprinzând producția unor materiale diverse precum aluminiul, plumbul, zincul, cuprul, magneziul, nichelul, siliciul și multe altele. Pe ansamblu, sectorul angajează direct aprox. 400 000 de persoane (Eurometaux, iulie 2011). Subsectorul cel mai mare și mai semnificativ este cel al aluminiului. În 2010, personalul său număra 240 000 de persoane, iar cifra de afaceri era de 25 de miliarde de euro. Producția de bauxită a fost de 2,3 de milioane de tone, producția de aluminiu de 5,9 milioane de tone, iar producția totală de aluminiu (primar și reciclat) a fost de 6 milioane de tone (în 170 de fabrici). Criteriul de referință definit de Comisia Europeană este de 1 514 kg de CO2 echivalent/tonă de aluminiu primar.

3.2.2 Diferite analize au demonstrat că materiile prime și energia reprezintă cei mai importanți factori ai competitivității pentru industria metalelor neferoase din UE. În funcție de subsector, costurile energiei și materiilor prime reprezintă cca 50-90 % din costurile totale ale producției de metale de înaltă puritate; prețurile materiilor prime variază între 30 % și 85 % din costurile totale, iar cele ale energiei, între 2 % și 37 % din costurile totale. În ceea ce privește materiile prime, reciclarea fierului vechi este la fel de importantă pentru producția de metal a UE ca și utilizarea minereurilor și a concentratelor.

3.2.3 În 2005, referindu-se la dependența de importuri, pentru industria metalelor din UE, concentratele de bauxită, magneziu, siliciu și cupru erau considerate materiile prime cele mai sensibile (de exemplu, 50 % din exporturile de cocs la nivel mondial provin din China iar 40 % din exporturile de concentrate de cupru la nivel mondial, din Chile).

3.2.4 Potrivit informațiilor furnizate de acest sector, există în continuare riscuri legate de aprovizionarea cu deșeuri de aluminiu, de cupru și cu cupru brut, cu concentrate de zinc și plumb, afirmația fiind valabilă și pentru aprovizionarea pe termen lung cu deșeuri de aluminiu și cupru și cu concentrate de cupru și cupru brut.

3.2.5 Industria metalelor neferoase este foarte energofagă, mai ales în cazul producătorilor de aluminiu, plumb și zinc, care sunt consumatori foarte mari de energie electrică.

3.2.6 O parte importantă din consumul de metale neferoase din UE provine deja din importuri și, dacă nu se vor găsi soluții, acest procent urmează să crească, în timp ce producătorii europeni din sector își vor înceta activitatea. Aceasta va presupune relocarea emisiilor de dioxid de carbon.

3.3.1 Industria siderurgică europeană are 360 000 de angajați direcți iar cifra de afaceri din 2010 a fost de 190 miliarde de euro. Consumul său total de energie se ridică la 3 700 GJ, echivalentul a cca un sfert din consumul de energie al industriei prelucrătoare: emisiile totale de CO2 se ridică la cca 350 de milioane de tone, ceea ce reprezintă 4 % din totalul emisiilor din UE.

3.3.2 Există două moduri principale pentru producerea oțelului: primul este denumit „parcurs integrat” și se bazează pe producția de fier din minereuri feroase (dar chiar și în acest parcurs, 14 % în medie se obține din fier vechi); al doilea este „parcursul de reciclare”, prin care se utilizează fier vechi ca materie primă feroasă în cuptoare electrice cu arc.

3.3.3 În ambele cazuri, consumul de energie este corelat cu combustibilul (cărbune și cocs în principal) și cu energia electrică. Parcursul de reciclare presupune un consum de energie mult mai mic (cca 80 %). Parcursul integrat presupune utilizarea cuptoarelor cu cocs, a instalațiilor de sinterizare, a furnalelor și a convertizoarelor pentru procesul de bază cu oxigen.

3.3.4 Conform estimărilor, consumul actual de energie în cazul parcursului integrat se situează între 17 și 23 de GJ pe tona de produs laminat la cald [1][SET_Plan_Workshop_2010]. La nivel european, valoarea inferioară este considerată o bună valoare de referință pentru o instalație integrată, în vreme ce o valoare de 21 GJ/t este considerată drept valoare medie pretutindeni în UE-27.

3.3.5 Scăderea clară (de aproximativ 50 %) a consumului de energie înregistrată de industria europeană în ultimii 40 de ani trebuie pusă în parte pe seama utilizării în mai mare măsură a parcursului de reciclare, în locul parcursului integrat (de la 20 % în anii 1970, s-a ajuns la 40 % în prezent).

3.3.6 Perspectiva trecerii la reciclare este însă limitată de disponibilitatea și calitatea fierului vechi. În Europa, cca 80 % din emisiile de CO2 aferente parcursului integrat provin din gaze reziduale, care sunt utilizate în mare măsură de aceeași industrie pentru producția a 80 % din necesarul de energie electrică ale acesteia [EUROFER_2009a].

3.3.7 În 2008, producția de oțel brut a UE se va ridica la 198 de milioane de tone, adică 14,9 % din producția totală la nivel mondial (1 327 de milioane de tone) [WorldSteel_2009]. În urmă cu un deceniu, cu o producție puțin mai mică (191 de milioane de tone), producția acelorași țări europene reprezenta 24,6 % din producția mondială.

3.4.1 Industria ceramică angajează direct 300 000 de oameni și acoperă o gamă largă de produse, de la cărămizi la țigle pentru acoperiș, tuburi din gresie ceramică, plăci de faianță și gresie la articole sanitare și produse ceramice decorative până la materiale abrazive, produse refractare și ceramica tehnică (6).

3.4.2 Aceste sectoare produc bunuri cu aplicații în construcții, procese la temperaturi înalte, industria autovehiculelor, sectorul energetic, protecția mediului, producția de bunuri de consum, minerit, construcții de nave, industria de apărare, industria aerospațială, aparatura medicală și multe altele. Sectoarele ceramice sunt caracterizate de dependență atât de materiile prime autohtone, cât și din import.

3.4.3 Industria ceramică europeană este alcătuită în mare parte din IMM-uri, care reprezintă în jur de 10 % din instalațiile incluse în sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), dar mai puțin de 1 % din emisii.

3.5.1 În 2010, industria europeană a cimentului a avut 48 000 de angajați direcți, o producție de 250 de milioane de tone și o cifră de afaceri de 95 de miliarde de euro. Consumul de energie de referință este de 110 kwh/tonă, emisiile totale de CO2 reprezentând 3 % din emisiile totale ale UE.

3.5.2 Cimentul este o materie de bază utilizată în construcția de clădiri, precum și în ingineria civilă și hidrotehnică. Producția industriei cimentului are legătură directă cu starea generală a sectorului construcțiilor și reflectă starea economiei în ansamblu.

3.5.3 În Uniunea Europeană, cimentul se produce în principal cu utilizarea tehnologiei moderne a „metodei uscate”. Aceasta consumă cu aproximativ 50 % mai puțină energie decât arderea clincherului în cuptoare care folosesc „metoda umedă”.

3.5.4 În anul 2009, producția de ciment a celor 27 de state membre UE atingea aproximativ 250 milioane de tone, ceea ce a reprezentat 8,6 % din producția mondială de ciment, care s-a ridicat la cca 3 miliarde de tone (7). Producția mondială este concentrată cu precădere în Asia (75 %), în timp ce numai China produce aproximativ jumătate din producția mondială de ciment (54,2 %). Aceste date arată că o proporție foarte mare din cimentul produs la nivel mondial provine din țări care nu aplică Protocolul de la Kyoto.

3.5.5 Principalele caracteristici ale industriei europene a cimentului sunt: caracterul intensiv al capitalului – 150 milioane EUR la o capacitate de producție de un milion de tone; consumul ridicat de energie – 60-130 kg la o tonă de petrol sau petrol echivalent și 90-130 Kwh de energie electrică la o tonă de ciment produsă.

3.5.6 O altă trăsătură importantă a industriei europene a cimentului este aceea că dispune de piețe regionale care acoperă o rază de cel mult 200 de mile (cca 320 de km).

3.5.7 Industria cimentului constituie unul dintre cei mai mari producători de CO2. Emisiile sale de dioxid de carbon reprezintă aproximativ 5 % din emisiile generate de activitatea umană la scară globală (8). Principalele surse de emisii de CO2 din industria cimentului sunt decarbonizarea materiilor prime și arderea combustibililor.

3.5.8 Se estimează că emisiile ce provin din procesul de decarbonizare reprezintă aproximativ 50 % din totalul emisiilor fabricilor de ciment, iar arderea combustibililor reprezintă încă 40 %. Dioxidul de carbon emis ca rezultat al acestor două procese se numește „emisie directă”. Sursele de emisii indirecte (aproximativ 10 % din emisiile fabricilor de ciment) cuprind transportul și generarea energiei electrice utilizate în fabricile de ciment (9).

3.5.9 Dezvoltarea sectorului producției de ciment în UE depinde în mare măsură de politicile și deciziile privind CO2 și alți poluanți, adoptate la nivelul acesteia.

3.5.10 În sectorul cimentului, sistemul ETS se aplică producerii de ciment (clincher) în cuptoare rotative cu o capacitate zilnică de peste 500 de tone. Datele din ultimii ani (10) relevă un nivel al emisiilor din acest sector mai redus decât cel preconizat. Prețul ridicat al certificatelor de emisii de CO2 se poate dovedi mai atractiv decât obținerea unei producții mai mari de ciment. Sistemul ETS ar putea limita producția. Pentru aceasta, alocarea certificatelor ar trebui precedată de o analiză care să stabilească obiective durabile, să evite perturbarea pieței și să-i motiveze pe antreprenori să îmbunătățească eficiența energetică, reducând astfel emisiile de CO2.

3.6.1 Industria europeană a sticlei are 200 000 de angajați direcți și 1 300 de producători și prelucrători a căror producție s-a ridicat, în 2010, la 34 de milioane de tone (30 % din producția mondială). Prin reciclarea unei tone de sticlă se evită producerea a 670 de kg de CO2. Cantitatea de emisii de CO2 se ridică anual la cca 25 de milioane de tone.

3.6.2 Sticla este alcătuită în primul rând din material vitrifiabil, precum siliciul (nisip de calitate), din substanțe alcaline (pentru trecerea siliciului din stare solidă în stare lichidă, de regulă soda calcinată și carbonatul de potasiu), stabilizanți (oxid de calciu, magneziu și oxid de aluminiu, pentru diminuarea coroziunii superficiale a sticlei), unii afinanți și cantități mici de alți aditivi care să confere diferite caracteristici fiecărui tip de sticlă.

3.6.3 Cea mai răspândită clasificare a tipurilor de sticlă, care ține seama de compoziția chimică a acesteia, stabilește patru categorii principale: sticla calco-sodică, cristalul cu plumb și cristalul, sticla borosilicat și sticlele speciale.

3.6.4 În ceea ce privește subsectoarele, „sticla pentru ambalaj” reprezintă cea mai mare parte a industriei europene a sticlei, cu mai mult de 60 % din producția totală. Producția sa constă din recipiente de sticlă (sticle și borcane). Sticla pentru recipiente se produce în toate statele membre ale UE, cu excepția Irlandei și Luxemburgului; la nivel mondial, cu cca 140 de fabrici, UE reprezintă cea mai mare regiune producătoare de sticlă de ambalaj.

3.6.5 Sectorul sticlei plate, care reprezintă cca 22 % din producția totală de sticlă, ocupă locul al doilea ca dimensiuni în cadrul industriei europene a sticlei și cuprinde producția de sticlă flotată și de sticlă laminată. În UE își desfășoară activitatea cinci producători de sticlă flotată și cinci de sticlă laminată. În 2008, emisiile totale de CO2 generate de sectorul sticlei plate se ridicau la 7 milioane de tone, dintre care cca 6,5 milioane de tone provenite din producția sticlei flotate și cca 0,5 milioane de tone din cea a sticlei laminate (sursă: Registrul comunitar independent de tranzacții – Community independent transaction log, CITL).

3.6.6 Fibra de sticlă cu filament continuu se produce și se livrează sub diverse forme: roving, mat, fir tăiat, fire textile, țesătură, fibre măcinate. Principala sa întrebuințare (în proporție de cca 75 %) o reprezintă ranforsarea materialelor compozite, în special a rășinilor termorigide, dar și materialele termoplastice. Principalele piețe pentru materialele compozite sunt: construcțiile, sectorul automobilelor și transporturilor (50 %) și industria electrică și electronică.

3.6.8 Sectorul sticlelor speciale reprezintă cca 6 % din producția acestei industrii și, dintre sectoarele principale, din punct de vedere al cantităților produse, se situează pe locul al patrulea. Printre produsele principale se numără: sticla pentru televizoare și monitoare, sticla pentru corpuri de iluminat (tuburi și becuri), sticlă optică, sticlă de laborator și tehnică, sticlă borosilicat și vitroceramică (ustensile pentru gătit și aplicații casnice la temperaturi înalte) și sticlă pentru industria electronică (ecrane LCD).

3.6.9 Sectorul articolelor de uz casnic din sticlă se numără printre sectoarele cele mai mici din industria sticlei, reprezentând cca 4 % din producția totală, și cuprinde producția de veselă, vase de bucătărie și obiecte decorative, printre care și pahare, cești, castroane, farfurii, vase de gătit, vaze și ornamente.

4.1 Sistemul ETS a UE impune limite de emisii pentru cca 12 600 de instalații, printre care se numără centrale electrice, uzine și rafinării. Sistemul cuprinde aproximativ 40 % din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE. Pe paza datelor privind producția industrială, analiștii estimează că, față de scăderea de aproape 11,3 % înregistrată în 2009 (Barclays Capital, Nomisma Energia, IdeaCarbon), în 2010 nivelul emisiilor a crescut cu 3,2 %.

4.2 Potrivit Agenției Europene de Mediu, în 2009, totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE era de cca 4,6 miliarde de tone metrice. Dacă acestea ar fi crescut în același ritm cu evoluția emisiilor de dioxid de carbon ale industriei înregistrate anul trecut, UE ar fi depășit cu cca 300 de milioane de tone metrice obiectivul de 4,5 miliarde de tone de gaze cu efect de seră stabilit pentru 2020. Conform opiniei funcționarilor europeni responsabili cu schimbările climatice, UE nu va depăși acest nivel decât dacă va îndeplini obiectivele în materie de energii regenerabile și eficiență.

Emisiile care fac obiectul Sistemului ETS al UE au crescut în 2010, odată cu creșterea cererii de energie și a producției întregului sector industrial, ceea ce a dus la utilizarea unor cantități mai mari de combustibili fosili în întreprinderi, pentru generarea de electricitate și căldură (Sikorski).

Scumpirea gazelor a obligat centralele termoelectrice să utilizeze mai mult cărbunele, care eliberează cantități mai mari de dioxid de carbon.

5.1 Lanțul de valori depinde de disponibilitatea și de calitatea materiilor prime iar industriile europene de bază furnizează materii prime de înaltă calitate. Industria prelucrătoare europeană beneficiază de acest nivel înalt de calitate și de inovarea continuă generate de cercetare. De exemplu, în industria siderurgică, calitatea depinde în proporție de 70 % de tipul de turnare. Această calitate trebuie menținută și, pe cât posibil, îmbunătățită.

5.2 Fără o industrie puternică, competitivă și inovatoare, Europa nu va putea îndeplini niciun obiectiv durabil, precum, de pildă, cele stabilite de Comisie în ceea ce privește emisiile de CO2.

5.3 Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii este un sistem de limitare și tranzacționare a emisiilor care a fost adoptat ca un instrument important pentru îndeplinirea obiectivului asumat de UE, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 20 % până în 2020, față de 1990, și cu 30 % în cazul încheierii unui acord internațional. ETS se aplică la aproximativ 12 500 de instalații din sectorul energetic și industrial, care împreună produc aproape jumătate din emisiile de CO2 ale UE și 40 % din emisiile totale de gaze cu efect de seră la nivel mondial.

5.4 ETS funcționează în prezent în treizeci de țări (cele douăzeci și șapte de state membre ale UE, plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia). În comparație cu alte sectoare care nu participă la acest sistem, precum cel al transporturilor, cele care fac parte din el au dat rezultate foarte bune în ceea ce privește reducerea gazelor cu efect de seră. Cu toate acestea, ICE sunt în permanență preocupate de îmbunătățirea eficienței energetice, din cauza creșterii continue a prețului energiei. O analiză temeinică a reducerii emisiilor datorată sistemului ETS al UE ar fi extrem de oportună.

6.1 Apărarea sistemului industrial european, a lucrătorilor și a intereselor europene, ca și protecția mediului, a sănătății și a consumatorilor sunt posibile doar dacă niciunul dintre aceste interese nu prevalează asupra celorlalte și dacă este găsit punctul de echilibru între politicile de mediu, sociale și economice.

6.2 CESE subscrie la obiectivele în materie de mediu și de durabilitate socială și identifică câteva zone prioritare de intervenție concretizată în acțiuni integrate, bazate pe o viziune globală asupra acestei teme.

6.3 Sunt necesare în primul rând o serie de programe de susținere a perfecționării profesionale, prin intermediul unor cursuri de formare care să ducă la crearea competențelor necesare pentru confruntarea cu provocările tehnologice și la rezultate mai multe și mai bune în domeniul eficienței energetice. Caracteristice pentru ICE sunt procesele continue de producție și gradul înalt de responsabilitate, aceasta însemnând că ele nu sunt atractive pentru tineri. Pentru a menține nivelul competențelor europene în acest domeniu sunt necesare stimulente speciale pentru a sprijini programele de formare profesională (inclusiv acordarea de burse).

6.4 Trebuie prevăzute stimulente pentru promovarea mobilității tehnicienilor și a lucrătorilor specializați, pentru diseminarea cunoștințelor și a bunelor practici la nivel național și transfrontalier.

6.5 Trebuie acordată o atenție specială perioadelor de tranziție, prin garantarea unei asistențe adecvate destinate lucrătorilor afectați de procesele de restructurare care sunt necesare pentru adaptarea producțiilor la noile exigențe. Investițiile publice ar trebui să sprijine acest proces.

6.6 Sprijinirea reală a mutațiilor industriale produse în cadrul ICE trebuie să se realizeze în mod adecvat prin evaluări corespunzătoare ale impactului asupra societății și asupra lucrătorilor, pentru a evita consecințele sociale negative și a pregăti introducerea unor noi modele de producție.

6.7 De o importanță fundamentală este dezvoltarea nivelului de cunoaștere și a capacității de înțelegere a cetățenilor, ca și sensibilizarea acestora cu privire la beneficiile pe care le poate aduce o industrie cu un nivel înalt de eficiență energetică. În acest scop, pe lângă promovarea etichetării produselor, ar trebui promovată și cea a proceselor eficiente din punct de vedere energetic prin care acestea au fost realizate, cu alte cuvinte este necesară dubla etichetare, cea a produsului, dar și cea a fabricii care a contribuit la menținerea unii nivel înalt de eficiență, pe ansamblu.

6.8 ICE au nevoie de un sprijin mai mare pentru cercetare și inovare. Sistemul actual de finanțare al UE ar trebui să pună în aplicare instrumente specifice (cum ar fi parteneriatul public-privat SPIRE pentru o industrie durabilă) pentru a permite o proporție mai mare pentru proiectele industriale. Platformele tehnologice au depus mari eforturi pentru a pregăti terenul pentru un mediu mai favorabil în care industriile să se poată pregăti mai bine pentru programele cadru ale UE. Ar trebui subliniată și importanța organizațiilor pentru cercetare și tehnologie (OCT), întrucât ele joacă un rol extrem de important în lanțul inovării, propulsând ideile către aplicațiile industriale.

7.1 SUA, Japonia, Rusia, Brazilia, India și, mai ales, China (care înregistrează cele mai mari valori ale emisiilor, reprezentând 22 % din total) trebuie să își asume responsabilitatea. Aceste țări, alături de Europa, produc peste 70 % din emisiile de CO2 (2007). Este absolut necesar să se ajungă la un acord pentru clima și sănătatea planetei, pentru a se putea face față provocărilor determinate de creșterea temperaturii, care trebuie pusă pe seama factorului uman.

7.2 CESE și-a afirmat în repetate rânduri susținerea față de aceste politici europene, recomandând să se depună toate eforturile pentru încheierea unui acord internațional corect, care să distribuie responsabilitățile și sarcinile, ținând cont de o multitudine de argumente complexe, nu numai de simple date și cifre.

7.3 Politicile privind schimbările climatice pot avea succes doar dacă viitoarea Conferință de la Durban va putea să consfințească noile obiective post-Kyoto pentru țările cu cele mai mari emisii din lume. Europa și-a luat angajamentul de a realiza obiective și mai ambițioase, cu condiția încheierii unui acord global. CESE salută acest angajament, cu condiția recunoașterii și respectării întocmai a considerațiilor sale referitoare la condițiile de sustenabilitate pentru întreprinderile europene și lucrători.

Bruxelles, 8 decembrie 2011

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

(4) Datele referitoare la potențialul economic în sectorul transformării energiei sunt realizate pe baza calculelor DG ENER.

(7) Raportul de informare privind dezvoltarea industriei europene a cimentului, CCMI/040, CESE 1041/2007. Cembureau– Evolution & Energy Trends – web site-ul Cembureau, mai 2011.

(8) Carbon dioxide emissions from the global cement industry („Emisiile de dioxid de carbon din industria mondială a cimentului”), autori: Worrell, Ernst; Price, Lynn; Martin, Nathan; Hendriks, Chris; Ozawa Meida, Leticia. Annual Review of Energy and the Environment, noiembrie 2001, vol. 26, p. 303-329.

(9) Vanderborght B, Brodmann U. 2001. The Cement CO2 Protocol: CO2 Emissions Monitoring and Reporting Protocol for the Cement Industry (Protocolul CO2 produs de industria cimentului: protocol de raportare și monitorizare a emisiilor de CO2 în industria cimentului). Ghidul la protocol, versiunea 1.6 – www.wbcsdcement.org

	2020 (PRIMES 2007) [Mtep]	2020 (PRIMES 2009 EE) [Mtep]	Progres preconizat în 2020 fără alte acțiuni [%]	Potențial economic pentru 2020 [%]	Potențial tehnic pentru 2020 [%]
	1	2	3 [=(2-1)/1 (4)100]	4	5
Consumul intern brut fără consumul neenergetic final	1 842	1 678	–9 %	– 20 % (obiectiv UE)	nu se aplică
Consum energetic final din care:	1 348	1 214	–10 %	–19 %	–25 %
Industrie	368	327	–11 %	–13 %	–16 %
Transporturi	439	395	–10 %	–21 %	–28 %
Consum rezidențial	336	310	–8 %	–24 %	–32 %
Consum terțiar	205	181	–12 %	–17 %	–25 %
Transformarea, transportul și distribuția energiei	494	464	–6 %	–35 %	nu se aplică
Surse: PRIMES pentru coloanele 1, 2 și 3 și Institutul Fraunhofer pentru coloanele 4 și 5.