COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR Perspectiva energetică 2050 /* COM/2011/0885 final */
1.
Introducere
Bunăstarea cetățenilor,
competitivitatea industrială și funcționarea de ansamblu a
societății depind de energia sigură, garantată,
durabilă și necostisitoare. Infrastructura
energetică care va furniza energie electrică către
locuințele cetățenilor, industrie și servicii în 2050,
precum și clădirile care vor fi utilizate în viitor se
proiectează și se construiesc acum. Modelul
de producere și de utilizare a energiei în 2050 se stabilește deja în
prezent. UE s-a angajat ca,
până în 2050, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră
cu 80-95 % față de nivelurile înregistrate în 1990, în contextul
necesității reducerii emisiilor de către țările
dezvoltate ca grup[1]. Comisia a analizat implicațiile acestui fapt
în „Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii
scăzute de dioxid de carbon până în 2050”[2]. „Foaia
de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor”[3] s-a concentrat asupra
soluțiilor pentru sectorul transporturilor și asupra creării
unui spațiu european unic al transporturilor. În Perspectiva
energetică 2050, Comisia examinează provocările legate de
îndeplinirea obiectivului UE în materie de decarbonizare, asigurând, în
același timp, siguranța aprovizionării cu energie și
competitivitatea. Documentul
răspunde unei cereri formulate de Consiliul European[4]. Politicile și măsurile UE având ca
scop atingerea obiectivelor strategiei pentru 2020 în materie de energie[5] și strategia
„Energie 2020” sunt ambițioase[6]. Acestea vor continua să producă rezultate
și după anul 2020, contribuind la reducerea emisiilor cu aproximativ 40 %
până în 2050, însă nu vor fi
suficiente pentru a îndeplini obiectivul UE pentru 2050 în materie de
decarbonizare, deoarece obiectivul de decarbonizare nu va fi îndeplinit nici
măcar pe jumătate până în 2050. Acest
lucru demonstrează intensitatea eforturilor și a transformărilor
de care este nevoie, atât din punct de vedere structural, cât și social,
pentru a realiza reducerile de emisii necesare, menținând, în același
timp, competitivitatea și siguranța sectorului energetic. Există în prezent orientări
necorespunzătoare în ceea ce privește orizontul de timp de
după 2020. Acest lucru dă
naștere la incertitudini în rândul investitorilor, al guvernelor și
al cetățenilor. Scenariile din
„Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii
scăzute de dioxid de carbon până în 2050” sugerează că,
dacă se amână investițiile, acestea vor avea costuri mai mari
și vor crea perturbări mai grave pe termen lung. Misiunea de a dezvolta strategii pentru perioada de
după 2020 este urgentă. Investițiile
în domeniul energetic necesită timp pentru a produce rezultate. În acest deceniu are loc un nou ciclu de
investiții, întrucât infrastructura construită cu 30-40 de ani în
urmă trebuie să fie înlocuită. Dacă
acționăm acum, putem evita modificări costisitoare în deceniile
ulterioare și putem reduce efectele de blocare. Agenția
Internațională a Energiei a arătat rolul crucial al guvernelor
și a subliniat nevoia de a acționa urgent[7]; scenariile din cadrul Perspectivei
energetice 2050 analizează mai în profunzime diferite căi pe care
le-ar putea urma Europa. Nu este posibilă formularea de previziuni
pe termen lung. Scenariile din prezenta
Perspectivă energetică 2050 analizează scenarii de
decarbonizare a sistemului energetic. Toate
scenariile implică schimbări majore în ceea ce privește,
de exemplu, prețul carbonului, tehnologia și rețelele. Au fost examinate o serie de scenarii pentru a
realiza reducerea cu 80 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea
ce implică o scădere de aproximativ 85 % a emisiilor de CO2
aferente sectorului energetic, inclusiv transporturilor[8]. Comisia
a analizat, de asemenea, scenariile și opiniile statelor membre și
ale părților interesate[9]. Firește, având în vedere orizontul îndepărtat
de timp, există un nivel înalt de incertitudine cu privire la aceste
rezultate, nu în ultimul rând din cauza faptului că ele se bazează pe
ipoteze care, la rândul lor, sunt incerte[10]. Este imposibil de anticipat dacă va urma un
apogeu al petrolului, având în vedere faptul că au avut loc constant noi
descoperiri, în ce măsură gazele
naturale de șist din Europa se vor dovedi viabile, dacă și când
captarea și stocarea carbonului (CSC) va deveni viabilă din punct de
vedere comercial, ce rol vor acorda statele membre energiei nucleare, cum vor
evolua acțiunile de combatere a schimbărilor climatice pe glob. Schimbările sociale, tehnologice și
comportamentale vor avea, de asemenea, un impact important asupra sistemului
energetic[11]. Analiza scenariilor are un caracter
ilustrativ, examinând impactul, provocările
și oportunitățile privind modalitățile prin care s-ar
putea moderniza sistemul energetic. Acestea nu
reprezintă opțiuni de tipul „sau-sau”, ci indică elementele
comune identificate și sprijină abordările pe termen lung
privind investițiile. Incertitudinea este un obstacol major în
calea investițiilor. Analiza
previziunilor efectuate de către Comisie, statele membre și
părțile interesate arată în mod clar o serie de tendințe,
provocări, oportunități și schimbări structurale
pentru a elabora măsurile de politică necesare pentru a asigura
cadrul adecvat pentru investitori. Pe baza
acestei analize, Perspectiva energetică identifică principalele
concluzii privind opțiunile „fără regrete” în sistemul energetic
european. Este important, de asemenea, să
se definească o abordare europeană, care să permită ca
toate statele membre să împărtășească o viziune
comună a aspectelor esențiale pentru realizarea unei tranziții
către un sistem energetic cu emisii reduse de carbon, și care să
asigure certitudinea și stabilitatea necesare. Perspectiva energetică nu
înlocuiește eforturile la nivel național, regional și local în
vederea modernizării aprovizionării cu energie, ci încearcă
să creeze un cadru european pe termen lung, neutru din punct de vedere
tehnologic, în care aceste politici vor fi mai eficace. Documentul afirmă că abordarea la nivel
european a provocării energetice va spori siguranța și
solidaritatea și va micșora costurile comparativ cu regimurile
naționale paralele, prin asigurarea unei piețe mai vaste și mai
flexibile pentru noile produse și servicii. De
exemplu, unele părți interesate ar putea realiza economii de
până la 25 % în cazul în care ar exista o abordare mai europeană
în ceea ce privește utilizarea eficientă a surselor regenerabile de
energie.
2.
Este posibil ca în 2050 să avem un sistem
energetic sigur, competitiv și decarbonizat
Sectorul energetic produce cea mai mare parte
a emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate în urma
activităților umane. Prin urmare,
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 80 % până
în 2050 va exercita o presiune deosebită asupra sistemelor energetice. Dacă, așa cum ne putem aștepta,
piețele energetice globale devin mai interdependente, situația
energetică a UE va fi influențată în mod direct de situația
vecinilor săi și de tendințele energetice globale. Rezultatele
scenariilor depind în principal de finalizarea unui acord mondial privind
clima, care ar determina, de asemenea, scăderea cererii și a
prețurilor pentru combustibili fosili la nivel mondial. Trecerea în revistă a scenariilor[12] Scenarii bazate pe tendințele actuale ·
Scenariul de referință. Scenariul de referință include tendințele actuale
și previziunile pe termen lung privind dezvoltarea economică [o
creștere a produsului intern brut (PIB) cu 1,7 % pe an]. Scenariul
ține seama de politicile adoptate până în martie 2010, inclusiv de
obiectivele pentru 2020 privind ponderea energiei din surse regenerabile
și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de
Directiva privind schema de comercializare a certificatelor de emisii (Emissions
Trading Scheme - ETS). În scopul analizei au fost examinate mai multe
aspecte sensibile privind ratele mai mari sau mai mici de creștere a PIB
și prețurile mai mari sau mai mici de import al energiei. ·
Inițiative politice actuale (IPA). Acest scenariu
actualizează măsurile deja adoptate, de exemplu după
evenimentele care au avut loc la Fukushima în urma catastrofelor naturale din
Japonia, și măsurile propuse, cum sunt cele din cadrul strategiei
„Energie 2020”; scenariul include, de
asemenea, acțiuni propuse în legătură cu „Planul pentru
eficiență energetică” și noua „Directivă privind
impozitarea energiei”. Scenarii de decarbonizare (a se vedea graficul
nr. 1) ·
Eficiență energetică sporită. Angajament politic pentru reduceri
foarte importante ale consumului de energie; include,
de exemplu, cerințe minime mai stricte pentru aparatura și
clădirile noi; renovarea în proporție mai mare a clădirilor
existente; stabilirea de obligații de reducere a consumului energetic
pentru utilitățile energetice. Acest scenariu conduce la
scăderea cererii de energie cu 41 % până în 2050, în
comparație cu nivelurile maxime din 2005-2006. ·
Tehnologii de aprovizionare diversificate. Nu este preferată nicio tehnologie; toate sursele de energie pot
concura în sistem de piață, fără măsuri specifice de
sprijin. Decarbonizarea este determinată de stabilirea unor prețuri
ale carbonului, presupunând că publicul acceptă atât energia
nucleară, cât și captarea și stocarea carbonului (CSC). ·
O pondere crescută a energiei din surse
regenerabile. Măsuri solide de sprijin a surselor
regenerabile de energie, care conduc la o pondere foarte mare a acestora în
consumul de energie final brut (75 % în 2050) și la o pondere de
până la 97 % în consumul de energie electrică. ·
Introducerea cu întârziere a CSC. Asemănător cu scenariul „Tehnologii de aprovizionare
diversificate”, însă pornește de la ipoteza introducerii cu
întârziere a CSC, ceea ce antrenează o pondere mai mare a energiei
nucleare, decarbonizarea fiind determinată de prețul carbonului mai
degrabă decât de progresele tehnologice. ·
O proporție redusă a energiei nucleare. Asemănător cu scenariul „Tehnologii de aprovizionare
diversificate”, însă pornește de la ipoteza că nu se va mai
construi nicio centrală nucleară (cu excepția reactoarelor
aflate în construcție în prezent), ceea ce conduce la o răspândire
mai mare a CSC (aproximativ 32 % din energia electrică
generată). Zece modificări structurale pentru
transformarea sistemului energetic În combinație, scenariile fac
posibilă extragerea unor concluzii care pot contribui la definirea în
prezent a strategiilor de decarbonizare care își vor produce pe deplin
efectele până în 2020, 2030 și ulterior. (1) Decarbonizarea este posibilă –
și, pe termen lung, poate fi mai puțin costisitoare decât politicile
actuale Scenariile arată că decarbonizarea
sistemului energetic este posibilă. Mai mult, costurile transformării
sistemului energetic nu diferă substanțial de scenariul „Inițiative
politice actuale” (IPA). Costul total al sistemului energetic (inclusiv
costurile pentru combustibil, energie electrică și capital,
investițiile în echipamente, produse eficiente din punct de vedere
energetic etc.) poate reprezenta ceva mai puțin de 14,6 % din PIB-ul
european în 2050 în cazul scenariului IPA, în comparație cu nivelul de 10,5 %
în 2005. Acest lucru reflectă o mutație importantă în ceea ce
privește rolul deținut de energie în societatea noastră. În
scenariile de decarbonizare, expunerea la volatilitatea prețurilor
combustibililor fosili ar scădea odată cu reducerea dependenței
de importuri la 35-45 % în 2050, în comparație cu 58 %, conform
politicilor actuale. (2) Cheltuieli de capital mai mari și
costuri mai mici ale combustibililor Toate scenariile de decarbonizare arată o
tranziție de la sistemul actual, care înregistrează costuri
operaționale și costuri cu combustibilii ridicate, la un sistem
energetic bazat pe cheltuieli de capital mai mari și costuri mai mici ale
combustibililor. Acest lucru se datorează, de asemenea, faptului că
multe dintre capacitățile actuale de furnizare de energie au ajuns la
sfârșitul duratei lor de viață utilă. În toate scenariile
de decarbonizare, factura UE pentru importurile de combustibili fosili în 2050
ar fi considerabil mai redusă decât în prezent. De
asemenea, conform analizei, costurile cumulate cu investițiile în
rețea ar putea reprezenta între 1 500 și 2 200 de
miliarde EUR între 2011 și 2050, segmentul superior reflectând
creșterea investițiilor în sprijinul surselor regenerabile de
energie. Costurile medii de
capital ale sistemului energetic vor crește semnificativ –
investiții în centrale electrice și în rețele, în echipament
energetic industrial, în sisteme de încălzire și de răcire
(inclusiv sisteme de încălzire și de răcire centralizată),
în contoare inteligente, în materiale izolante, în vehicule mai eficiente
și cu emisii reduse de carbon, în dispozitive pentru exploatarea surselor
regenerabile locale de energie (căldura solară și energia fotovoltaică),
în bunuri consumatoare de energie care să fie sustenabile etc. Acest fapt
are efecte extinse asupra economiei și asupra locurilor de muncă din
sectorul industriei prelucrătoare, al serviciilor, al construcțiilor,
al transporturilor și al agriculturii. Satisfacerea
acestei cereri aflate în creștere ar crea oportunități majore
pentru industria și furnizorii de servicii europeni și
subliniază importanța cercetării și a inovării în
vederea dezvoltării de tehnologii mai competitive din punct de vedere al
costurilor. (3) Energia electrică deține un
rol din ce în ce mai important Toate scenariile arată că energia
electrică va trebui să dețină un rol mult mai important
decât în prezent (aproape dublându-și ponderea în cererea finală de
energie, până la 36-39 % în 2050) și va trebui să
contribuie la decarbonizarea transporturilor și a instalațiilor de
încălzire/răcire (a se vedea graficul nr. 2). Energia electrică
ar putea reprezenta aproximativ 65 % din cererea de energie aferentă
autoturismelor și vehiculelor utilitare ușoare, astfel cum se
arată în toate scenariile de decarbonizare. Cererea finală de energie
electrică crește inclusiv în scenariul „Eficiență
energetică sporită”. În acest sens, sistemul de generare a
energiei electrice trebuie să sufere modificări structurale
și să atingă un nivel de decarbonizare semnificativ încă
din 2030 (57-65 % în 2030 și 96-99 % în 2050). Acest lucru
subliniază că este important ca tranziția să înceapă
acum și că trebuie transmise semnalele necesare pentru a reduce la
minimum investițiile în bunuri care presupun emisii importante de carbon
în următoarele două decenii. (4) Prețurile energiei electrice cresc
până în 2030 și apoi scad Majoritatea scenariilor sugerează că
prețurile energiei electrice vor crește până în 2030,
însă vor scădea ulterior. Creșterile, în cea mai mare parte, se
produc deja în scenariul de referință și sunt legate de
înlocuirea, în următorii 20 de ani, a capacităților de generare
vechi, deja amortizate integral. În scenariul „O pondere crescută a
energiei din surse regenerabile”, care presupune o pondere de 97 % a
energiei din surse regenerabile din consumul de energie electrică,
prețurile modelizate ale energiei electrice continuă să
crească, însă într-un ritm mai lent - din cauza costurilor mari de
capital și a ipotezelor legate de nevoile ridicate de
capacități de echilibrare, de stocare și de investiții
în rețea pe care se bazează acest scenariu în care „energia
electrică este generată în proporție de aproape 100 % din
surse regenerabile”. De exemplu, capacitatea de generare a energiei din surse
regenerabile în 2050 ar fi de peste două ori mai mare decât capacitatea
totală de generare a energiei din toate sursele în prezent. Cu toate
acestea, o răspândire puternică a surselor regenerabile de energie nu
se traduce neapărat în prețuri mari la energia electrică.
Scenariul „Eficiență energetică sporită” și scenariul
„Tehnologii de aprovizionare diversificate” prezintă cele mai scăzute
prețuri la energia electrică, asigurând, în același timp, o pondere
de 60-65 % a energiei din surse regenerabile în consumul de energie
electrică, ceea ce reprezintă o creștere față de
nivelul actual, de numai 20 %. În acest context, trebuie notat faptul
că nivelul prețurilor este redus în mod artificial în unele state
membre din cauza tarifelor reglementate și a subvențiilor. (5) Cheltuielile gospodăriilor vor
crește În toate scenariile, inclusiv în cele care au
la bază tendințele actuale, cheltuielile pentru energie și
produse conexe (inclusiv pentru transporturi) sunt susceptibile de a deveni un
element mai important al cheltuielilor gospodăriilor
populației, ridicându-se la aproximativ 16 % în 2030, și
coborând ulterior la peste 15 % în 2050[13].
Această tendință ar urma să fie, de asemenea,
importantă în cazul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Pe
termen lung, creșterea costurilor de investiții pentru aparate
electrocasnice, vehicule și materiale izolante eficiente devine mai
puțin importantă decât reducerea cheltuielilor cu energia
electrică și combustibilii. Costurile includ costurile
combustibilului, precum și costurile de capital, cum ar fi
achiziționarea de vehicule și aparate mai eficiente și renovarea
locuințelor. Cu toate acestea, utilizarea reglementărilor, a
standardelor sau a mecanismelor inovatoare pentru a accelera introducerea unor
produse și servicii eficiente din punct de vedere energetic ar reduce
costurile. (6) Economisirea energiei în întregul
sistem este esențială În toate scenariile de decarbonizare ar trebui
să se realizeze economii de energie semnificative. Cererea de
energie primară înregistrează o scădere de 16-20 %
până în 2030, respectiv de 32-41 % până în 2050, în
comparație cu valorile de vârf din perioada 2005-2006. Obținerea unor
economii semnificative de energie va necesita o decuplare mai importantă
între creșterea economică și consumul de energie, precum și
măsuri consolidate în toate statele membre și în toate sectoarele
economice. (7) Ponderea energiei din surse regenerabile
crește substanțial Ponderea energiei din surse regenerabile
crește substanțial în toate scenariile,
ajungând la cel puțin 55 % în consumul final brut de energie în 2050,
cu 45 de procente mai mult decât nivelul actual, de aproximativ 10 %.
Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul de energie electrică
atinge 64 % în scenariul „Eficiență energetică
sporită” și 97 % în scenariul „O pondere crescută a
energiei din surse regenerabile”, care include stocarea unei
cantități semnificative de energie electrică pentru a face
față nivelurilor variabile de energie furnizate de sursele
regenerabile, chiar și în momentele în care cererea este
scăzută. (8) Captarea și stocarea carbonului
trebuie să joace un rol central în transformarea sistemului Dacă vor fi comercializate, metodele de
captare și stocare a carbonului (CSC) vor contribui semnificativ în cele
mai multe scenarii, în special în ipoteza limitării producției de
energie nucleară, caz în care vor atinge o pondere de 32 % din
producția de energie, respectiv 19-24 % în alte ipoteze, cu
excepția scenariului „O pondere crescută a energiei din surse
regenerabile”. (9) Energia nucleară are o
contribuție importantă Energia nucleară va trebui să contribuie semnificativ la procesul de transformare
a sistemului energetic în statele membre în care este produsă. Energia
nucleară rămâne o sursă cheie de generare a energiei electrice
cu emisii scăzute de carbon. Energia nucleară are cel mai mare grad
de răspândire în scenariile „Introducerea cu întârziere a CSC” și
„Tehnologii de aprovizionare diversificate” (18 %, respectiv 15 % din
energia primară) care prezintă cele mai scăzute costuri totale
ale energiei. (10) Sistemele descentralizate și
sistemele centralizate interacționează din ce în ce mai mult Descentralizarea
producției de energie electrică și de energie termică
crește datorită ponderii sporite a energiei din surse regenerabile.
Totuși, astfel cum se arată în scenarii, sistemele centralizate la
scară largă așa cum sunt, de exemplu, centralele electrice
nucleare și pe bază de gaze naturale, pe de o parte, și sistemele
descentralizate, pe de altă parte, vor trebui să colaboreze din ce în
ce mai mult. În noul sistem energetic trebuie să existe o nouă
configurație a sistemelor descentralizate și centralizate la
scară largă, acestea depinzând unele de altele, de exemplu în cazul
în care resursele locale nu sunt suficiente sau variază în timp. Legătura cu acțiunile de
combatere a schimbărilor climatice la nivel mondial Toate rezultatele scenariilor de decarbonizare
presupun acțiuni de combatere a schimbărilor climatice întreprinse la
nivel mondial. În primul rând, este important
de remarcat că sistemul energetic al UE necesită investiții
substanțiale, chiar și fără eforturile ambițioase în
materie de decarbonizare. În al doilea rând,
scenariile arată că modernizarea sistemului energetic va determina investiții
substanțiale în economia europeană. În
al treilea rând, decarbonizarea poate reprezenta un avantaj pentru Europa,
având în vedere pionieratul acesteia pe piața mondială a bunurilor
și a serviciilor în domeniul energetic, aflată în creștere. În al patrulea rând, decarbonizarea contribuie la
reducerea dependenței de importuri și a expunerii la volatilitatea
prețurilor combustibililor fosili. În al
cincilea rând, decarbonizarea determină beneficii adiacente semnificative
în ceea ce privește poluarea aerului și sănătatea. Cu toate acestea, în procesul de punere în
aplicare a Perspectivei energetice, UE va trebui să țină seama
de progresele și de acțiunile concrete din alte țări. Politica sa nu ar trebui elaborată în mod izolat,
ci ar trebui să țină seama de evoluțiile
internaționale, de exemplu în ceea ce privește relocarea emisiilor de
carbon și efectele adverse asupra competitivității. Un potențial compromis între politicile de
combatere a schimbărilor climatice și competitivitate continuă
să reprezinte un factor de risc pentru unele sectoare, în special în
perspectiva decarbonizării complete, dacă Europa ar acționa
singură. Europa nu poate îndeplini
singură decarbonizarea globală. Costul
total al investițiilor depinde strâns de politică, de cadrul
socio-economic și de reglementare și de situația economică
la nivel global. Întrucât Europa dispune de o
bază industrială puternică, pe care trebuie să o
consolideze, transformarea sistemului energetic ar trebui să evite distorsiunile
și pierderile suferite de sectorul industrial, în special deoarece energia
rămâne un important factor de cost pentru industrie[14]. Măsurile
de siguranță împotriva relocării emisiilor de carbon vor trebui
să fie ținute în continuare sub observație, comparativ cu
eforturile întreprinse de țările terțe. Pe măsură ce
Europa urmează calea către o mai vastă decarbonizare, se va
simți tot mai mult nevoia unei integrări mai strânse cu regiunile
și țările vecine, precum și nevoia de a construi
interconexiuni energetice și de a crea complementarități. Oportunitățile de comerț și de cooperare
vor necesita condiții echitabile de concurență, dincolo de
granițele europene.
3.
Trecerea de la 2020 la 2050 – provocări
și oportunități
3.1.
Transformarea sistemului energetic
(a) Reducerea consumului de energie
și gestionarea cererii: o responsabilitate pentru toți Preocuparea majoră trebuie să
rămână eficiența energetică.
Îmbunătățirea eficienței energetice reprezintă
o prioritate în toate scenariile de decarbonizare. Inițiativele
actuale trebuie să fie puse în aplicare cât mai rapid pentru ca schimbarea
să aibă loc. Rezultatele vor fi
obținute în condiții de rentabilitate cu atât mai rapid cu cât
inițiativele vor fi puse în aplicare în cadrul mai amplu al
eficienței globale a resurselor. Creșterea eficienței energetice a
clădirilor noi și a celor existente este un factor cheie. Clădirile cu consum de energie aproape de
zero ar trebui să devină norma. Clădirile
– inclusiv locuințele – ar putea produce mai multă energie decât
consumă. Produsele și aparatura vor
trebui să îndeplinească cele mai înalte standarde în materie de
eficiență energetică. În
domeniul transporturilor sunt necesare vehicule eficiente și stimulente
pentru schimbarea comportamentelor. Consumatorii
vor avea de câștigat, facturile la energie fiind mai controlabile și
mai previzibile. Cu ajutorul contoarelor inteligente și al tehnologiilor
inteligente precum domotica, consumatorii vor avea mai mult control asupra
propriilor modele de consum. O creștere semnificativă a eficienței
poate fi atinsă prin acțiunile privind resursele legate de utilizarea
energiei, cum ar fi reciclarea, optimizarea producției și prelungirea
vieții produsului[15]. Investițiile consumatorilor casnici
și ale întreprinderilor vor trebui să joace un rol important în
transformarea sistemului energetic. Accesul
mai larg al consumatorilor la capital și modelele comerciale inovatoare
sunt esențiale. De asemenea, sunt
necesare stimulente pentru modificarea comportamentului, sub formă de
taxe, de subvenții sau de consiliere oferită la fața locului de
experți, inclusiv stimulente financiare asigurate prin faptul că
prețurile la energie reflectă costurile externe. În general, eficiența energetică trebuie
să fie inclusă într-o gamă largă de activități
economice, de la, de exemplu, dezvoltarea sistemelor de tehnologia
informațiilor până la norme pentru aparatele electrocasnice. Organizațiile locale și orașele
vor juca un rol mult mai important în sistemele energetice ale viitorului. Este necesar să se analizeze măsuri
mai ambițioase în materie de eficiență energetică
și pachete de politici optime din punct de vedere al costurilor. Eficiența energetică trebuie
să-și urmeze potențialul economic. Aceasta
presupune să se răspundă la întrebări precum: în ce
măsură urbanismul și amenajarea teritoriului pot contribui la
economisirea energiei pe termen mediu și lung; cum
se poate alege politica optimă din punct de vedere al costurilor, dintre
izolarea termică a clădirilor pentru a reduce nevoia de
încălzire și răcire și utilizarea sistematică a
căldurii reziduale provenite din generarea energiei electrice în
centralele de cogenerare a energiei termice și electrice. Un cadru stabil va necesita, probabil,
măsuri suplimentare pentru economisirea energiei, în special având în vedere
obiectivele propuse pentru 2030. (b) Trecerea la surse regenerabile de
energie Analiza tuturor scenariilor arată
că, în 2050, cea mai mare parte din tehnologiile de aprovizionare cu
energie provine din sursele regenerabile de energie. Astfel,
cea de-a doua premisă majoră pentru un sistem energetic mai
sustenabil și mai sigur este o pondere mai mare a energiei din surse
regenerabile după 2020. În 2030,
toate scenariile de decarbonizare sugerează că ponderea surselor
regenerabile de energie va crește, atingând până la 30 % din
energia finală brută. Provocarea cu
care se confruntă Europa este de a le permite actorilor de pe
piață să reducă costurile energiei din surse regenerabile
prin ameliorarea cercetării, industrializarea lanțului de
aprovizionare și eficientizarea politicilor și a sistemelor de
sprijin. Acest lucru ar putea necesita o
mai mare convergență la nivelul schemelor de sprijin și
responsabilități mai mari pentru costurile sistemului între
producători, în plus față de operatorii de transport și de
sistem (OST). Sursele regenerabile de energie vor deveni o
componentă centrală a mixului energetic în Europa, trecând de la
dezvoltarea tehnologică la producția și desfășurarea
de serie, de la răspândirea pe scară mică la răspândirea pe
o scară mai mare, de la integrarea resurselor locale la integrarea de
resurse mai îndepărtate, de la stadiul de activitate
subvenționată la cel de activitate competitivă. Schimbările
prin care trec sursele regenerabile necesită schimbări de
politică care să urmărească evoluția ulterioară a
acestora. În viitor, odată cu creșterea
ponderii energiei din surse regenerabile, stimulentele trebuie să
devină mai eficiente, să creeze economii de scară, să
conducă la un grad mai mare de integrare a pieței și, prin
urmare, la o abordare mai europeană. Acest lucru trebuie să se
bazeze pe utilizarea întregului potențial al legislației existente[16], pe principiile comune de
cooperare între statele membre și cu țările învecinate, precum
și pe alte posibile măsuri. Multe tehnologii de producere a energiei din
surse regenerabile trebuie să mai evolueze pentru a reduce costurile. Sunt
necesare investiții în noi tehnologii de producere a energiei din surse
regenerabile precum energia oceanelor, energia solară concentrată și
biocombustibilii de a doua și a treia generație. Este, de
asemenea, necesar să se îmbunătățească tehnologiile
existente, de exemplu prin mărirea dimensiunilor turbinelor și ale elicelor
eoliene marine pentru a capta mai mult vânt și prin
îmbunătățirea panourilor fotovoltaice pentru a obține mai
multă energie solară. Tehnologiile de stocare sunt în continuare
puncte critice. Stocarea este adesea mai costisitoare decât capacitatea
suplimentară de transport și decât capacitatea de generare de
rezervă pe bază de gaze, iar capacitatea de stocare
convențională pe bază de hidroenergie este limitată. Pentru a atinge o eficiență mai mare în
utilizarea acestora și costuri competitive este necesară o
infrastructură îmbunătățită pentru integrare în
întreaga Europă. Cu o capacitate de interconectare
suficientă și cu o rețea mai inteligentă, gestionarea
variațiilor energiei eoliene și solare în anumite zone poate fi
soluționată cu ajutorul surselor regenerabile altundeva în Europa. Astfel, nevoia de capacitate de stocare, de
capacitate de rezervă și de alimentare de bază s-ar putea
diminua. În viitorul apropiat, energia eoliană din
mările nordice și din bazinul atlantic poate furniza
cantități substanțiale de energie electrică la costuri tot
mai mici. Până în 2050, energia
eoliană asigură mai multă energie electrică decât orice
altă tehnologie din scenariul „O pondere crescută a energiei din
surse regenerabile”. Pe termen mediu, energia
oceanelor poate aduce o contribuție importantă la aprovizionarea cu
energie electrică. În mod similar, energia eoliană și
solară din țările mediteraneene ar putea asigura
cantități semnificative de energie electrică. Posibilitatea de a importa electricitate
produsă din surse regenerabile din regiunile învecinate este deja
completată prin strategii care utilizează avantajul comparativ al
statelor membre, de exemplu în Grecia, unde sunt în curs de dezvoltare proiecte
solare pe scară largă. UE va
continua să încurajeze și să faciliteze dezvoltarea surselor de
energie regenerabile și a surselor de energie cu emisii reduse în
țările din sudul Mediteranei, precum și interconexiunile cu
rețelele de distribuție europene. O
mai bună interconectare cu Norvegia și Elveția va continua, de
asemenea, să fie esențială. În
mod similar, UE va studia potențialul de surse regenerabile de energie pe
care îl prezintă țări precum Rusia și Ucraina (în special
biomasă). Încălzirea și răcirea pe
bază de energie din surse regenerabile sunt
esențiale pentru decarbonizare. Consumul
de energie trebuie să reorienteze către surse de energie locale
și cu emisii reduse de carbon (inclusiv pompe cu căldură și
dispozitive de încălzire cu stocare) și surse regenerabile de energie
(de exemplu încălzirea solară și geotermală, biogazul,
biomasa), inclusiv prin sisteme de încălzire centralizată. Decarbonizarea va necesita o cantitate mare de
biomasă pentru încălzire, energie electrică și
transporturi. În transporturi va fi
necesară o combinație de mai mulți carburanți alternativi
pentru a înlocui petrolul, ținând cont de cerințele specifice ale
diferitelor mijloace de transport. Biocarburanții
vor constitui probabil opțiunea principală pentru aviație,
transportul rutier pe distanțe lungi și transportul feroviar, în
cazul în care acesta nu poate fi electrificat. În
prezent se pun în aplicare măsuri pentru asigurarea
sustenabilității (de exemplu, privind modificarea utilizării
indirecte a terenurilor). Trebuie promovată în continuare pătrunderea
pe piață a noii energii bio, care reduce cererea de terenuri necesare
pentru producerea de alimente, și care determină creșterea
economiilor nete de emisii de gaze cu efect de seră (de exemplu
biocombustibili pe bază de deșeuri, alge, reziduuri forestiere). Pe măsura ce tehnologiile vor evolua,
costurile vor scădea, iar sprijinul financiar va putea fi redus. Comerțul între statele membre și
importurile din afara UE ar putea reduce costurile pe termen mediu și
lung. Obiectivele existente în materie de
energie din surse regenerabile par utile pentru a oferi investitorilor
previzibilitate și pentru a încuraja, în același timp, o abordare la
nivel european și integrarea pe piață a surselor regenerabile de
energie. (c) Gazele joacă un rol important în
tranziție Gazele naturale vor avea o
importanță crucială pentru transformarea sistemului energetic. Înlocuirea cărbunelui (și
a petrolului) cu gaze pe termen scurt și mediu ar putea contribui la
reducerea emisiilor cu ajutorul tehnologiilor existente cel puțin
până în 2030 sau 2035. Deși este
posibil ca cererea de gaze în sectorul rezidențial, de exemplu, să
scadă cu o pătrime până în 2030 datorită măsurilor de
eficiență energetică în sectorul locuințelor[17], aceasta se va menține la
un nivel ridicat în alte sectoare, precum sectorul energiei electrice, pentru o
perioadă mai mare de timp. De exemplu, în
scenariul „Tehnologii de aprovizionare diversificate”, generarea de energie
electrică pe bază de gaze reprezintă aproximativ 800 TWh în
2050, cu puțin peste nivelurile actuale. Odată
cu evoluția tehnologiilor, gazele naturale ar putea juca un rol mai
important în viitor. Pe piața gazelor naturale este nevoie de
mai multă integrare, de mai multă lichiditate, de surse de
aprovizionare mai diversificate și de o capacitate de stocare mai mare
pentru ca gazele să-și mențină avantajele competitive
pentru generarea de energie electrică. Ar
putea fi nevoie în continuare de contracte de furnizare de gaze naturale pentru
a asigura investițiile în producția de gaze și în
infrastructurile de transport. Formula de
calcul a prețului trebuie să fie mai flexibilă,
renunțându-se la simpla indexare în funcție de prețul
petrolului, pentru ca gazele să rămână un combustibil competitiv
pentru generarea de energie electrică. Piețele globale ale gazelor se
transformă, în special prin dezvoltarea gazelor de șist din America
de Nord. Datorită gazelor naturale lichefiate
(GNL), piețele s-au globalizat din ce în ce mai mult, întrucât
transporturile au devenit mai independente față de conducte. Gazele de șist și alte surse
neconvenționale de gaze au devenit importante noi surse
potențiale de aprovizionare în Europa sau în vecinătatea acesteia. Împreună cu integrarea pieței interne,
aceste progrese ar putea atenua îngrijorările privind dependența de
importurile de gaze. Totuși, având în
vedere stadiul incipient al explorării, nu este clar când anume ar putea
deveni semnificative resursele neconvenționale. Pe
măsură ce producția convențională de gaze scade,
Europa va trebui să se bazeze pe cantități considerabile de gaze
din import, pe lângă producția internă de gaze naturale și
potențiala exploatare a gazelor de șist locale. Scenariile sunt destul de conservatoare în
ceea ce privește rolul gazelor naturale. În
prezent, avantajele economice ale gazelor oferă investitorilor un nivel
rezonabil de certitudine în ceea ce privește profitul, precum și
riscuri scăzute, acestea constituind stimulente pentru
investițiile în centralele electrice pe bază de gaze. Centralele pe bază de gaze necesită
costuri de investiție inițiale mai mici, se construiesc într-un timp
destul de scurt și sunt relativ flexibile din punct de vedere al utilizării.
Investitorii pot, de asemenea, să se protejeze împotriva riscurilor legate
de evoluția prețurilor, întrucât energia electrică generată
pe bază de gaze stabilește adesea prețul de pe piața angro
a energiei electrice. Totuși, în viitor costurile operaționale ar
putea fi mai mari decât pentru opțiunile fără emisii de carbon
și este posibil ca centralele electrice pe bază de gaze
să-și reducă timpul de funcționare. Dacă CSC este disponibilă și
este aplicată la scară largă, gazele naturale ar putea deveni o
tehnologie cu emisii reduse de carbon, însă fără CSC, rolul
gazelor pe termen lung poate să se limiteze la a reprezenta o capacitate
de rezervă și de echilibrare flexibilă acolo unde energia
produsă din surse regenerabile variază. Pentru
toți combustibilii fosili, captarea și stocarea carbonului va
trebui să se aplice în sectorul energiei electrice începând din
anul 2030, cu aproximație, pentru a îndeplini obiectivele în materie
de decarbonizare. CSC este, de asemenea, o opțiune importantă pentru
decarbonizarea mai multor ramuri ale industriei grele și, în
combinație cu biomasa, poate conduce la „valori negative” ale emisiilor de
carbon. Viitorul CSC depinde în mod esențial de acceptarea de către
public și de prețuri adecvate ale carbonului;
CSC trebuie să fie demonstrată suficient pe scară
largă și trebuie asigurate investiții în tehnologie în acest
deceniu, urmând să fie apoi implementată începând cu 2020, astfel
încât utilizarea pe scară largă să fie posibilă până
în 2030. (d) Transformarea altor combustibili
fosili În UE, cărbunele se adaugă la
un portofoliu de surse de energie extrem de diversificat și contribuie la
siguranța aprovizionării. Odată
cu dezvoltarea CSC și a altor tehnologii ecologice emergente,
cărbunele ar putea continua să joace un rol important în
aprovizionarea sustenabilă și sigură în viitor. Probabil că petrolul va
rămâne în mixul energetic chiar și în 2050 și va alimenta în
principal transportul de călători și de mărfuri pe
distanțe mari. Provocarea cu care se confruntă sectorul petrolului
constă în adaptarea la modificările cererii de petrol rezultate în
urma trecerii la energia din surse regenerabile și la combustibilii
alternativi, și la nesiguranța privind aprovizionarea și
prețurile în viitor. Menținerea unei poziții pe
piața globală a petrolului și a unei prezențe europene
pe piața internă a rafinării petrolului – deși una care
să își poată adapta capacitatea la realitățile
economice proprii unei piețe mature – este importantă pentru economia
UE, pentru sectoarele care depind de produsele rafinate ca materii prime,
precum industria petrochimică, precum și pentru siguranța
aprovizionării. (e) Energia nucleară ca
participant important Energia nucleară este o opțiune
de decarbonizare care furnizează în prezent
majoritatea energiei electrice cu emisii scăzute de carbon consumate în
UE. Unele state membre consideră
că riscurile legate de energia nucleară sunt inacceptabile. De la accidentul de la Fukushima, percepția
publică asupra energiei nucleare s-a schimbat în unele state membre, în
timp ce altele continuă să considere energia nucleară drept o
sursă sigură, fiabilă și necostisitoare de energie
electrică, cu emisii reduse de carbon. Costurile privind securitatea[18] și costurile pentru
dezafectarea centralelor existente și pentru eliminarea deșeurilor
vor crește probabil. Noile tehnologii de
generare a energiei nucleare ar putea contribui la soluționarea
preocupărilor legate de siguranță și de gestionarea
deșeurilor. Analiza scenariilor arată că energia
nucleară poate contribui la diminuarea costurilor de sistem și a
prețurilor energiei electrice. Deoarece
reprezintă o opțiune la scară largă cu emisii reduse de
carbon, energia nucleară va rămâne în mixul energetic al UE. Comisia va continua să
îmbunătățească cadrul de reglementare a
securității nucleare și a protecției fizice a centralelor,
contribuind la crearea unor condiții echitabile pentru investiții în
statele membre care doresc să mențină opțiunea nucleară
în mixul lor energetic. Trebuie
să fie asigurate în continuare cele mai înalte standarde de securitate
și de protecție fizică, atât în UE, cât și la nivel
mondial, iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă se
păstrează în cadrul UE rolul de lider pe planul competențelor
și al tehnologiei. În plus, până în 2050
se va clarifica rolul pe care îl va putea juca energia de fuziune. (f) Tehnologie inteligentă, stocare
și combustibili alternativi Indiferent care va fi parcursul luat în
considerare, conform scenariilor combinațiile de combustibili s-ar putea
modifica în mod semnificativ în timp. Foarte multe lucruri depind de
accelerarea dezvoltării tehnologice. Este dificil de anticipat care
opțiuni tehnologice s-ar putea dezvolta, în ce ritm, cu ce consecințe
și compromisuri. Cu toate acestea, noile tehnologii creează noi
opțiuni în viitor. Tehnologia este o
parte esențială a soluției la provocarea pe care o
reprezintă decarbonizarea. Progresul tehnologic poate conduce la reduceri
semnificative ale costurilor și la beneficii economice. Pentru instituirea
unor piețe ale energiei capabile să-și atingă scopul vor fi
necesare noi tehnologii de rețea. Cercetarea și
activitățile demonstrative la scară industrială trebuie
sprijinite. La nivel european, UE ar trebui să
contribuie direct la proiectele științifice și la programele de
cercetare și demonstrative, pe baza Planului strategic european pentru
tehnologiile energetice (Planul SET) și a următorului cadru financiar
multianual, și în special a inițiativei Orizont 2020, pentru a
investi în parteneriate cu industria și cu statele membre în vederea
demonstrării și desfășurării de tehnologii energetice
noi, mai eficiente, la scară largă. Consolidarea Planului SET ar
putea conduce la crearea de grupuri de cercetare europene, optime din punct de
vedere al costurilor, în această perioadă în care bugetele statelor
membre sunt reduse. Beneficiile cooperării sunt semnificative, mergând
dincolo de sprijinul financiar și exploatând avantajele unei mai bune
coordonări la nivel european. O
caracteristică din ce în ce mai importantă a transformărilor
tehnologice necesare este utilizarea tehnologiilor informației și
comunicațiilor (TIC) în domeniul energiei și al transporturilor
și pentru aplicații urbane inteligente. Acest
lucru duce la convergența lanțurilor valorice industriale pentru
infrastructuri și aplicații urbane inteligente, care trebuie
încurajate pentru a asigura poziția de lider în sectorul industrial. Infrastructura digitală care va transforma
rețeaua într-una inteligentă va necesita, de asemenea, sprijin la
nivel UE, sub forma standardizării, a activităților de cercetare
și de dezvoltare în domeniul TIC. Un alt domeniu de
o importanță deosebită este trecerea către combustibilii
alternativi, inclusiv către vehiculele electrice. În acest sens,
trebuie să se acorde sprijin la nivel european, prin evoluția
cadrului de reglementare, standardizare, politici de infrastructură
și eforturi suplimentare de cercetare și demonstrare, în special cu
privire la baterii, pile de combustie și hidrogen care, pe lângă
rețelele inteligente, pot spori beneficiile electromobilității
atât prin prisma decarbonizării transporturilor, cât și pentru
dezvoltarea energiei din surse regenerabile. Celelalte opțiuni principale
în ceea ce privește combustibilii alternativi sunt biocarburanții,
combustibilii sintetici, metanul și GPL (gazul petrolier lichefiat).
3.2.
Reconsiderarea piețelor energiei
(a) Noi modalități de gestionare
a energiei electrice Alegerea unui mix energetic național
depinde de constrângerile naționale. Responsabilitatea
noastră comună este de a garanta că deciziile naționale se
sprijină reciproc și de a evita efectele colaterale negative. Impactul transfrontalier asupra pieței interne
merită să i se acorde o atenție reînnoită. Se creează noi provocări pentru
piețele energiei electrice în tranziția către un sistem cu
emisii reduse de carbon care să ofere un nivel înalt de
siguranță energetică și furnizarea de energie
electrică necostisitoare. Mai mult ca
niciodată, trebuie exploatate toate posibilitățile oferite de
piața internă. Este cel mai bun
răspuns la provocarea pe care o reprezintă decarbonizarea. Una dintre aceste provocări este nevoia
de resurse flexibile în sistemul energetic (de exemplu generare
flexibilă, stocare flexibilă, gestionare flexibilă a cererii),
pe măsură ce contribuția generării intermitente de energie
din sursele regenerabile crește. Cea de-a
doua provocare o constituie impactul acestui tip de energie asupra
prețurilor de pe piața angro. Energia
electrică de origine eoliană și solară are costuri
marginale scăzute sau inexistente și, pe măsură ce
răspândirea acestui tip de energie în sistem crește, este posibil ca
pe piața angro prețurile spot să scadă și
să se mențină la un nivel scăzut pentru perioade de timp
mai lungi[19]. Astfel se reduc veniturile pentru toate sectoarele
de generare a energiei electrice, inclusiv cele care sunt necesare în vederea
asigurării unei capacități suficiente pentru satisfacerea
cererii atunci când energia eoliană sau energia solară nu sunt
disponibile. Cu excepția cazului în care
prețurile ar fi relativ mari în astfel de perioade, este posibil ca aceste
centrale să nu fie viabile din punct de vedere economic. Această situație creează temeri, pe
de o parte cu privire la volatilitatea prețurilor și, pe de altă
parte, pentru investitori, cu privire la posibilitatea de a-și recupera
cheltuielile de capital și cheltuielile fixe de funcționare. Ca răspuns la aceste provocări,
asigurarea de soluții eficiente din punct de vedere al costurilor prin
acorduri de piață va deveni din ce în ce mai importantă. Accesul la piețe trebuie să fie asigurat
pentru furnizarea flexibilă de energie de orice tip, gestionarea
flexibilă a cererii, stocarea flexibilă, precum și generarea
flexibilă, iar această flexibilitate trebuie să fie
recompensată pe piață. Toate
tipurile de capacitate (variabilă, de bază, flexibilă) trebuie
să fie asociate cu o rentabilitate rezonabilă a investiției. Cu toate acestea, este important să se garanteze
că evoluția politicilor din statele membre nu creează noi
bariere în calea integrării pieței energiei electrice sau a gazelor[20]. Fie că este vorba despre
mixul de energie, acordurile de piață, sprijinul pentru generarea de
energie electrică cu emisii reduse de dioxid de carbon, pragurile pentru
prețul dioxidului de carbon etc., trebuie să se țină seama
de impactul asupra pieței interne, de care depind toate într-o
măsură din ce în ce mai mare. Mai
mult ca niciodată, sunt necesare eforturi de coordonare. Evoluțiile politicii energetice trebuie
să țină seama pe deplin de modul în care fiecare sistem
național de energie electrică este afectat de deciziile luate în
țările învecinate. Colaborarea va
menține costurile la un nivel redus și va asigura siguranța aprovizionării. Bazându-se pe cel de-al treilea pachet
legislativ privind piața internă a energiei, Comisia, cu ajutorul
Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din
Domeniul Energiei (ACER), va continua să ia măsuri pentru a se
asigura că integrarea pieței este încurajată de cadrul legislativ,
că există stimulente pentru consolidarea capacității
și a flexibilității și că modalitățile
de organizare a pieței pot face față provocărilor pe
care le presupune decarbonizarea. Comisia
analizează eficacitatea diferitelor modele de piață pentru
recompensarea capacității și a flexibilității și
modul în care acestea interacționează cu piețele angro și
de echilibrare, al căror grad de integrare crește constant. (b) Integrarea resurselor locale
și a sistemelor centralizate Dezvoltarea unor infrastructuri noi și
flexibile este o opțiune „fără regrete”
și poate fi adaptată pentru diferite scenarii. Având în vedere faptul că
răspândirea energiei din surse regenerabile și comerțul cu
energie electrică cresc în aproape toate scenariile până în 2050,
îndeosebi în scenariul „O pondere crescută a energiei din surse
regenerabile”, asigurarea unei infrastructuri adecvate pentru distribuție,
interconectare și transport pe distanțe lungi devine o problemă
urgentă. Până în 2020, capacitatea
de interconectare trebuie să se extindă cel puțin în
conformitate cu planurile de dezvoltare actuale. Capacitatea
de interconectare trebuie să crească în ansamblu cu 40 %
până în 2020, după care integrarea trebuie să continue. Pentru continuarea cu succes a integrării
după 2020, UE trebuie să elimine complet insulele energetice din UE
până în 2015; în plus, rețelele
trebuie să fie extinse și trebuie să se creeze, cu timpul,
legături sincronizate între Europa continentală și regiunea
baltică. Punerea în aplicare a politicilor existente pe
piața internă a energiei și a politicilor noi, precum
regulamentul privind infrastructurile energetice[21], poate ajuta UE să se
ridice la înălțimea acestei provocări.
Planificarea europeană pe 10 ani a necesităților
în materie de infrastructură, realizată de ENTSO[22] și ACER, oferă deja
o viziune pe termen lung pentru investitori și conduce la intensificarea
cooperării regionale. Va fi necesar
să se extindă metodele de planificare actuale la planificarea unei
rețele complet integrate în ceea ce privește transportul (terestru
și marin), distribuția, stocarea și autostrăzile de
electricitate, pe o perioadă de timp potențial mai lungă. Va fi necesară o infrastructură pentru CO2,
care nu există în prezent, iar planificarea ar trebui să înceapă
în curând. Pentru a soluționa problema
producției de energie din surse regenerabile la nivel local, rețeaua
de distribuție trebuie să devină mai inteligentă,
astfel încât să poată face față producției variabile
din multe surse descentralizate precum energia solară fotovoltaică,
dar și creșterii cererii. Cu o
producție de energie mai descentralizată, rețele inteligente,
noi utilizatori ai rețelei (de exemplu vehiculele electrice) și
satisfacerea cererii, este nevoie de o viziune mai integrată asupra
transportului, distribuției și stocării. Pentru a exploata energia electrică din surse
regenerabile de la Marea Nordului și Marea Mediterană, va fi nevoie
de infrastructuri suplimentare semnificative, în special de infrastructuri
submarine. În cadrul Inițiativei pentru o
rețea offshore a țărilor cu deschidere la mările septentrionale,
ENTSO-E efectuează deja studii de rețea pentru nord-vestul Europei
pentru 2030. Acestea ar trebui să
contribuie la acțiunile ENTSO-E pentru conceperea unui plan de dezvoltare
modulară a unui sistem pan-european de autostrăzi de electricitate până
în 2050. Pentru a sprijini decarbonizarea în sectorul
generării energiei electrice și pentru a integra energia din surse
regenerabile sunt necesare capacități flexibile de gaze naturale
și prețuri competitive. Noile
infrastructuri pentru gaze naturale în vederea interconectării pieței
interne de-a lungul axei nord-sud și în vederea conectării Europei la
noi surse diversificate de energie prin coridorul sudic vor fi esențiale
pentru a încuraja instituirea de piețe angro pentru gaze cu o bună
funcționare pe întreg teritoriul UE.
3.3.
Mobilizarea investitorilor – o abordare
unitară și eficace a stimulentelor în sectorul energetic
Din prezent până în 2050 trebuie să
se înlocuiască, la scară largă, infrastructura și bunurile
de capital din întreaga economie, inclusiv bunurile de larg consum din
locuințele oamenilor. Este vorba despre
investiții inițiale semnificative, dintre care multe își
dovedesc rentabilitatea pe o perioadă lungă de timp. Sunt necesare eforturi anticipate de cercetare
și inovare. Un cadru de politică
unificat, care să sincronizeze toate instrumentele, de la politicile de
cercetare și de inovare până la politicile de desfășurare,
ar sprijini aceste eforturi. Sunt necesare investiții masive în
infrastructuri. Trebuie să se pună
în evidență costurile pe care le-ar antrena întârzierile, în special
într-un orizont de timp mai îndepărtat, recunoscând că deciziile
finale privind investițiile vor fi influențate de climatul economic
și financiar general[23]. Sectorul public ar putea avea rolul de a facilita investițiile
în revoluția energetică. Incertitudinea
actuală de pe piață conduce la creșterea costului
capitalului pentru investițiile cu emisii reduse de carbon. UE trebuie să acționeze acum și
să înceapă îmbunătățirea condițiilor de
finanțare în sectorul energetic. Stabilirea prețului carbonului poate oferi un stimulent pentru implementarea unor tehnologii
eficiente, cu emisii reduse de carbon pe întreg teritoriul Europei. Comercializarea certificatelor de emisii (ETS)
reprezintă pilonul central al politicii europene privind clima. ETS este concepută pentru a avea costuri
minime, pentru a fi neutră din punct de vedere tehnologic și pe
deplin compatibilă cu piața internă de energie. Rolul său va trebui să devină mai
important. Scenariile arată că
stabilirea de prețuri pentru carbon poate coexista cu instrumente menite
să îndeplinească anumite obiective de politică energetică,
în principal cercetarea și inovarea, promovarea eficienței energetice
și dezvoltarea producerii energiei din surse regenerabile[24]. Cu
toate acestea, este nevoie de mai multă stabilitate și mai multă
coerență și între politicile la nivelul UE și politicile
naționale pentru ca semnalul transmis de preț să
funcționeze corect. Un preț mai mare al carbonului
creează stimulente mai puternice pentru investiții în tehnologiile cu
emisii reduse de carbon, dar poate să conducă la creșterea
riscului de relocare a emisiilor de carbon. Îndeosebi
relocarea emisiilor de carbon reprezintă o preocupare pentru acele
sectoare ale industriei care sunt supuse concurenței globale și
modelelor de preț globale. În
funcție de eforturile țărilor terțe, un sistem
funcțional de stabilire a prețului carbonului ar trebui să
includă mecanisme precum stimularea reducerii cu costuri minime a
emisiilor în afara Europei și acordarea de cote gratuite pe baza unor
criterii de referință pentru a preveni riscurile semnificative de relocare
a emisiilor de carbon. Riscurile aferente investițiilor trebuie
să fie suportate de investitorii privați, cu excepția cazului în
care există motive clare pentru a nu proceda astfel. Anumite
investiții în sistemul energetic au un caracter de bun public. Astfel, se poate acorda sprijin inițiativelor
timpurii (de exemplu, autovehicule electrice, tehnologii curate). Reorientarea în sensul unei finanțări mai
substanțiale și mai adaptate, acordate prin instituții
financiare publice, precum Banca Europeană de Investiții
(BEI) sau Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
(BERD) și al mobilizării sectorului bancar comercial în statele
membre ar putea, de asemenea, să contribuie la o tranziție mai
ușoară. Investitorii privați rămân cei mai
importanți într-o abordare a politicii energetice bazată pe
piață. Rolul utilităților
publice s-ar putea modifica în mod substanțial în viitor, în special în
ceea ce privește investițiile. În
timp ce în trecut multe investiții în generarea de energie puteau fi
realizate de întreprinderile publice, unii afirmă că acest lucru este
mai puțin probabil în viitor, având în vedere amploarea
necesităților de investiții și de inovare. Trebuie să intervină noi investitori
pe termen lung. Investitorii instituționali ar putea dobândi un rol mai
important în finanțarea investițiilor din sectorul energetic. Consumatorii vor deține, de asemenea, un rol
mai important, ceea ce presupune accesul la capital la costuri rezonabile. S-ar putea să fie nevoie de sprijin
(de exemplu, subvenții pentru energie) și după anul 2020 pentru
a garanta că piața încurajează dezvoltarea și
desfășurarea noilor tehnologii; acesta va fi eliminat treptat, pe
măsură ce tehnologiile și lanțurile de aprovizionare se
rodează, iar eșecurile pieței sunt soluționate. Regimurile de sprijin public în statele
membre ar trebui să aibă ținte clare, să fie previzibile,
să aibă un domeniu de aplicare limitat, să fie proporționale
și să includă dispoziții privind eliminarea treptată. Orice măsură de sprijin trebuie să
fie aplicată în conformitate cu piața internă și cu normele
relevante ale UE în materie de ajutor de stat. Procesul
de reformă trebuie să continue să evolueze rapid pentru a
asigura regimuri de sprijin mai eficace. Pe
termen lung, tehnologiile cu emisii reduse de carbon cu valoare
adăugată ridicată, sector în care Europa are o poziție de
lider, vor influența pozitiv creșterea economică și
ocuparea forței de muncă. 3.4 Implicarea publicului este
esențială Dimensiunea socială a perspectivei energetice este crucială. Tranziția va afecta
ocuparea forței de muncă și locurile de muncă, necesitând
educație și formare profesională și un dialog social mai
energic. În vederea unei gestionări eficiente a tranziției va fi
necesară implicarea partenerilor sociali la toate nivelurile, în
conformitate cu principiile asigurării unei tranziții echitabile
și a unei munci decente. Este nevoie de mecanisme care să ajute
lucrătorii care se confruntă cu schimbarea locului de muncă
să își dezvolte capacitatea de inserție profesională. Va fi necesar să se construiască noi
centrale electrice și un număr considerabil mai mare de
instalații pe bază de surse regenerabile. Sunt necesare noi
instalații de stocare, inclusiv pentru CSC, mai mulți stâlpi și
mai multe linii de transport. Îndeosebi în cazul infrastructurii, procedurile
de aprobare eficiente sunt esențiale, întrucât reprezintă
condiția prealabilă pentru transformarea sistemelor de aprovizionare
și pentru evoluția către decarbonizare în timp util.
Tendința actuală de a contesta aproape orice tehnologie din domeniul
energetic și de a întârzia utilizarea sau aplicarea acestora pune probleme
importante investitorilor și periclitează transformarea sistemului
energetic. Energia nu poate fi furnizată fără tehnologie și
infrastructură. În plus, energia mai curată presupune costuri. S-ar
putea să fie necesare noi stimulente și mecanisme de stabilire a
prețurilor, dar ar trebui luate măsuri pentru a garanta că
sistemele de tarifare rămân transparente și inteligibile pentru
consumatorii finali. Cetățenii trebuie să fie informați
și implicați în procesul de decizie, în timp ce alegerile în materie
de tehnologie trebuie să țină seama de mediul local. Trebuie să se introducă instrumente
pentru a răspunde la creșterile de preț prin
îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea
consumului, în special pe termen mediu, când se așteaptă ca prețurile
să crească indiferent de politica adoptată. În timp ce
scăderea valorii facturilor la energie și creșterea controlului
asupra acestora poate reprezenta un stimulent, accesul la capital și noile
forme de servicii energetice vor fi esențiale. Consumatorii
vulnerabili, în special, pot avea nevoie de sprijin specific pentru a putea
face investițiile necesare în vederea reducerii consumului de energie. Această misiune va deveni mai importantă
odată cu punerea în practică a transformării sistemului
energetic. Buna funcționare a pieței
interne și a măsurilor de eficiență energetică sunt
deosebit de importante pentru consumatori. Consumatorii vulnerabili sunt cel
mai bine protejați de penuria energetică printr-o implementare
deplină de către statele membre a legislației UE existente în
domeniul energiei și prin utilizarea de soluții inovatoare de
eficiență energetică. Având în vedere că penuria
energetică este una dintre cauzele sărăciei în Europa, aspectele
sociale ale prețurilor energiei ar trebui să se reflecte în politica
energetică a statelor membre. 3.5 Stimularea transformării
la nivel internațional În perioada de tranziție până în 2050
Europa trebuie să își asigure și să își diversifice
aprovizionarea cu combustibili fosili, promovând, în același timp,
cooperarea în vederea creării de parteneriate internaționale la
scară mai largă. Pe
măsură ce, în Europa, cererea se îndepărtează de
combustibilii fosili și producătorii de energie dezvoltă
economii mai diversificate, strategiile integrate cu furnizorii actuali trebuie
să ia în considerare beneficiile extinderii cooperării și în
alte domenii precum energia din surse regenerabile, eficiența
energetică și alte tehnologii cu emisii reduse de carbon. UE trebuie să utilizeze această
oportunitate de a-și consolida cooperarea cu partenerii
internaționali, în conformitate cu noua agendă stabilită în
septembrie 2011[25]. Va fi important ca tranziția să fie
gestionată în parteneriat strâns cu partenerii UE în domeniul energiei, în
special cu vecinii noștri, cum ar fi Norvegia, Federația Rusă,
Ucraina, Azerbaidjan și Turkmenistan, țările din Maghreb și
țările din Golf, încheind în același în timp noi parteneriate
energetice și industriale. Acesta este,
de exemplu, obiectivul Foii de parcurs UE-Rusia pentru 2050. De asemenea, energia este un factor important care
contribuie la politica în domeniul dezvoltării, datorită efectului
său multiplicator asupra economiilor țărilor aflate în curs de
dezvoltare; la nivel mondial sunt necesare
eforturi continue pentru a asigura accesul universal la energie[26]. UE trebuie să extindă și
să diversifice legăturile dintre rețeaua europeană și
țările învecinate, acordând o atenție deosebită Africii de
Nord (cu scopul de a exploata în modul cel mai adecvat potențialul de
energie solară al Saharei). UE trebuie, de asemenea, să abordeze
problema importului de energie cu emisii ridicate de carbon, în special de
energie electrică. Este nevoie de o mai
bună cooperare în vederea creării unor condiții echitabile pe
piață și de reglementare în domeniul carbonului, în special în
ceea ce privește sectorul energiei electrice, în timp ce tranzacțiile
se vor intensifica, iar problema relocării emisiilor de carbon va deveni
mai stringentă.
4.
Direcții de acțiune viitoare
Perspectiva energetică 2050 arată
că decarbonizarea este posibilă. Indiferent de scenariul ales,
ies în evidență o serie de opțiuni „fără regrete”,
care pot reduce efectiv nivelul emisiilor, într-un mod viabil din punct de
vedere economic. Transformarea sistemului energetic european
este imperios necesară din motive climatice, de siguranță
și economice. Deciziile adoptate în
prezent își pun deja amprenta asupra sistemului energetic din 2050. Pentru a realiza în timp util transformarea
sistemului energetic, UE are nevoie de mult mai multă ambiție
politică și de un nivel mai ridicat de conștientizare a
urgenței. Comisia va discuta cu alte
instituții ale UE, cu statele membre și cu părțile
interesate pe baza prezentei Perspective energetice. Comisia
va actualiza cu regularitate documentul, reevaluând ceea ce este necesar
pentru a ține seama de progrese și evoluții, și prevede un
proces iterativ între statele membre, prin intermediul politicilor
naționale ale acestora, și UE, care să conducă la
acțiuni rapide pentru a realiza o transformare a sistemului energetic care
să asigure decarbonizarea, o mai mare siguranță a
aprovizionării și competitivitate sporită în beneficiul tuturor. Costurile de sistem globale pe care le
presupune transformarea sistemului energetic sunt similare în toate scenariile. O abordare comună la nivelul UE poate contribui la
menținerea unui nivel scăzut al costurilor. Prețurile la energie sunt în
creștere la nivel mondial. Perspectiva
energetică demonstrează că, în timp ce prețurile vor
crește, cu aproximație, până în 2030, sistemele energetice noi
pot duce la scăderea prețurilor după această dată. Trebuie evitate distorsiunile pieței interne a
energiei, inclusiv prin menținerea în mod artificial a unui nivel
scăzut al prețurilor reglementate, deoarece acestea ar transmite
semnale greșite piețelor și ar elimina stimulentele pentru
economisirea energiei și alte investiții cu emisii scăzute de
carbon – acest lucru ar îngreuna transformările al căror rezultat
final va fi reducerea prețurilor pe termen lung. Societatea trebuie
să fie pregătită și să se adapteze la creșterea
prețurilor la energie în următorii ani. Clienții vulnerabili
și industriile mari consumatoare de energie ar putea avea nevoie de
sprijin în perioada de tranziție. Mesajul clar este că investițiile
își va arăta roadele, în ceea ce privește creșterea
economică, ocuparea forței de muncă, o mai mare
siguranță energetică și costuri mai scăzute ale
combustibililor. Transformarea creează un nou peisaj pentru industria
europeană și poate crește competitivitatea. Pentru a realiza acest nou sistem energetic
trebuie îndeplinite zece condiții: (1)
Prioritatea imediată este de a pune în
aplicare în mod integral strategia UE „Energie 2020”. Toate actele legislative existente trebuie
să fie aplicate, iar propunerile aflate în prezent în dezbatere, în
special cele privind eficiența energetică, infrastructura,
siguranța și cooperarea internațională trebuie adoptate
rapid. Calea către un nou sistem
energetic are, de asemenea, o dimensiune socială; Comisia va continua
să încurajeze dialogul social și implicarea partenerilor sociali,
pentru a contribui la o tranziție echitabilă și la o gestionare
eficientă a schimbării. (2)
Sistemul energetic și societatea în ansamblul
său trebuie să își îmbunătățească în
mod dramatic eficiența energetică. Beneficiile asociate
realizării eficienței energetice în cadrul unei agende mai vaste
legate de eficiența resurselor ar trebui să contribuie la atingerea
obiectivelor în mod mai rapid și mai rentabil. (3)
O atenție specială ar trebui
acordată în continuare dezvoltării surselor regenerabile de
energie. Ritmul de dezvoltare al acestora, impactul pe care îl au pe
piață și creșterea rapidă a ponderii acestora în
cererea de energie impun o modernizare a cadrului de politică. Obiectivul
UE de a obține o pondere de 20 % a energiei din surse regenerabile
s-a dovedit până acum un stimulent eficient pentru dezvoltarea surselor
regenerabile de energie în UE și este necesar să se analizeze din
timp opțiunile în ceea ce privește etapele care vor urma după 2030. (4)
Creșterea investițiilor publice și
private în cercetare-dezvoltare și în inovare tehnologică sunt
cruciale pentru accelerarea comercializării tuturor soluțiilor care
presupun emisii scăzute de carbon. (5)
UE s-a angajat să realizeze o piață
complet integrată până în 2014. Pe lângă măsurile tehnice
deja identificate, există și deficiențe structurale și
ale cadrului de reglementare care trebuie rezolvate. Sunt necesare
instrumente bine concepute care să acționeze la nivelul structurilor
pieței, precum și noi căi de cooperare, pentru ca piața
internă a energiei să funcționeze la întregul său potențial,
pe măsură ce aceasta absoarbe noi investiții iar mixul energetic
suferă transformări. (6)
Prețurile energiei trebuie să reflecte
mai bine costurile, în special costurile noilor
investiții necesare în ansamblul sistemului energetic. Transformarea va fi
cu atât mai ușoară pe termen lung cu cât prețurile vor reflecta
mai devreme costurile. O atenție deosebită ar trebui să
se acorde celor mai vulnerabile grupuri, pentru care va fi o provocare să
facă față transformărilor sistemului energetic. Ar trebui
să fie definite măsuri specifice, la nivel național și
local, pentru a evita penuria energetică. (7)
Este nevoie să se conștientizeze
caracterul urgent și responsabilitatea colectivă pentru dezvoltarea
de noi infrastructuri energetice și capacități de stocare pe
teritoriul Europei și cu țările vecine. (8)
Nu vor exista compromisuri cu privire la
siguranță și securitate, nici pentru sursele tradiționale
de energie și nici pentru cele noi. UE trebuie să continue să
consolideze cadrul de siguranță și de securitate și
să conducă eforturile internaționale în acest domeniu. (9)
O abordare mai largă și mai
coordonată a UE în ceea ce privește relațiile
internaționale în materie de energie trebuie să devină
norma, și să includă intensificarea eforturilor pentru a
sprijini acțiunile pe plan internațional în domeniul climei. (10)
Statele membre și investitorii au nevoie de etape
concrete. Foaia de parcurs pentru trecerea
la o economie cu emisii scăzute de carbon a indicat deja etape în ceea ce
privește emisiile de gaze cu efect de seră.
Următorul pas este definirea cadrului de politică până
în 2030, care poate fi anticipat în mod rezonabil și care se află
în centrul preocupărilor celor mai mulți dintre investitorii actuali. Pe această bază, Comisia va continua
să propună inițiative, începând cu propunerile
cuprinzătoare privind piața internă, sursele regenerabile de
energie și securitatea nucleară de anul viitor. [1] Consiliul European, octombrie 2009. [2] COM(2011) 112, 8 martie. [3] COM(2011) 144, 28 martie. [4] Consiliul European extraordinar, 4 februarie 2011. [5] Consiliul European, 8-9 martie 2007: până în 2020,
reducerea cu cel puțin 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră
în comparație cu anul 1990 (30 % în cazul în care sunt îndeplinite
anumite condiții pe plan internațional, Consiliul European, 10-11
decembrie 2009); scăderea cu 20 % a consumului de energie al UE în
comparație cu previziunile pentru 2020; o pondere de 20 % a
energiilor din surse regenerabile în consumul total de energie al UE și o
pondere de 10 % în sectorul transporturilor. [6] A se vedea, de asemenea, „Energie 2020 – Strategie
pentru o energie competitivă, durabilă și sigură”, COM(2010)
639, noiembrie 2010. [7] AIE (2011), Perspective energetice mondiale (World
Energy Outlook) 2011. [8] Modelul utilizat în acest sens este modelul de sistem
energetic PRIMES. [9] A se vedea anexa „Scenarii selectate ale
părților interesate”, incluzând scenariile propuse de Agenția
Internațională a Energiei, Greenpeace/EREC, Fundația
Europeană pentru Climă și Eurelectric. Au fost analizate
îndeaproape și alte studii și rapoarte, precum raportul independent
al grupului consultativ ad-hoc cu privire la Perspectiva energetică 2050. [10] Incertitudinile includ, printre altele, ritmul
creșterii economice, amploarea eforturilor la nivel mondial în vederea
atenuării schimbărilor climatice, evoluțiile geopolitice,
nivelul prețurilor energiei pe plan mondial, dinamica piețelor,
dezvoltarea tehnologiilor viitoare, disponibilitatea resurselor naturale,
schimbările sociale și percepția publică. [11] Este posibil ca societățile europene să
trebuiască să reconsidere modul în care este consumată energia,
de exemplu prin modificarea planurilor de urbanism și a modelelor de
consum. A se vedea Foaia de parcurs către o Europă eficientă din
punct de vedere energetic (COM(2011) 571). [12] Pentru detalii privind scenariile, a se vedea evaluarea
impactului. [13] Costurile sistemului energetic în prezent și în 2050
nu sunt direct comparabile. În timp ce costurile de renovare intră
integral în contabilitatea costurilor, creșterea valorii locuințelor
este legată de aspecte privind activele și capitalul subscris, care
nu fac parte din analiza energetică. Având în vedere faptul că,
pentru costurile vehiculelor de transport luate în considerare, nu se poate
face o distincție între costurile legate de energie și alte costuri,
aceste costuri reprezintă valori estimate superioare. [14] De exemplu, se estimează că prețul energiei
electrice în Europa este cu 21 % mai mare decât în Statele Unite și
cu 197 % mai mare decât în China. [15] De exemplu, în UE s-ar putea economisi peste 5 000 Peta
Joule [mai mult decât triplul valorii consumului de energie din Finlanda (SEC(2011)
1067]. [16] Directiva 2009/28/CE privind promovarea utilizării
energiei din surse regenerabile [17] Pe de altă parte, încălzirea pe bază de
gaze poate fi mai eficientă din punct de vedere energetic decât
încălzirea pe bază de energie electrică sau alte forme de
încălzire pe bază de combustibili fosili, ceea ce înseamnă
că gazele naturale ar putea avea potențial de creștere în
sectorul încălzirii în unele state membre. [18] Inclusiv cele care rezultă din necesitatea de a spori
capacitatea de rezistență la dezastre naturale și provocate de
om. [19] Această situație nu este abordată în
scenarii: în modelele create, mecanismul de stabilire a prețurilor este
conceput astfel încât investitorii să fie remunerați integral
(recuperarea integrală a costurilor prin prețurile energiei
electrice), ceea ce conduce la creșterea prețurilor energiei
electrice pe termen lung. [20] Integrarea completă a pieței până în 2014,
astfel cum a hotărât Consiliul European la 4 februarie 2011,
sprijinită prin dezvoltarea infrastructurii și măsuri tehnice
privind orientările-cadru și codurile de rețea. [21] Propunere de regulament privind orientări pentru
infrastructuri energetice transeuropene [COM(2011) 658] și propunere de
regulament de instituire a mecanismului Conectarea Europei [COM(2011) 665]. [22] Rețeaua europeană a operatorilor de sisteme de
transport. [23] Scenariile pentru Foaia de parcurs pentru o economie cu
emisii reduse de dioxid de carbon din martie 2011 arată costurile
suplimentare pe care le presupune întârzierea acțiunilor. De asemenea,
documentul World Energy Outlook publicat de AIE în 2011 susține
că la nivel mondial, pentru a evita o investiție în valoare de 1 USD
în sectorul energetic până în 2020, va trebui să se cheltuiască 4,3 USD
în plus după 2020 pentru a compensa creșterea emisiilor. [24] Scenariul IPA duce la o valoare a carbonului de
aproximativ 50 EUR în 2050, iar scenariile de decarbonizare la valori
substanțial mai mari. [25] Comunicare privind securitatea aprovizionării cu
energie și cooperarea internațională [COM(2011) 539]. [26] „Sporirea impactului politicii de dezvoltare a UE: o
agendă a schimbării” [COM(2011) 637, 13 octombrie].