1.           Context

Cu o populație de 500 de milioane de locuitori, generând peste 25 % din produsul intern brut mondial și efectuând o cincime din schimburile comerciale din întreaga lume, Uniunea Europeană (UE) este un actor de talie internațională. Asumându-și responsabilitățile în materie de guvernanță mondială, UE joacă un rol politic activ și are interese regionale și mondiale specifice, astfel cum demonstrează, în special, faptul că UE furnizează mai mult de jumătate din ajutorul internațional pentru dezvoltare și că este principalul furnizor mondial de asistență umanitară. Rolul UE în guvernanța mondială se reflectă în sprijinul său activ în favoarea democrației, a statului de drept, a protecției drepturilor omului și a securității umane, ca și în respectarea convențiilor internaționale din domeniul mediului și din cel social, în comerțul deschis și în agenda privind munca decentă.

Lumea s-a schimbat. Criza economică actuală evidențiază necesitatea ca Europa să aprofundeze și să consolideze relațiile cu partenerii săi, inclusiv cu regiunile învecinate, deoarece acestea au un impact major asupra perspectivelor sale financiare și economice. Provocările legate de securitate au luat noi forme, pe măsură ce lumea devine tot mai interconectată. Caracterul limitat al resurselor naturale, creșterea rapidă a populației mondiale și amenințările asociate schimbărilor climatice au pus sub semnul întrebării modul în care abordăm relațiile cu partenerii noștri internaționali.

Și țările în curs de dezvoltare evoluează rapid. În prezent, centrul de gravitate se deplasează către un număr tot mai mare de puteri emergente care se afirmă pe scena internațională. Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, în special, întrețin un nou tip de relații cu restul lumii și, de asemenea, au adesea valori diferite. Normele guvernanței globale sunt redefinite odată cu creșterea rolului G20. Multe domenii de mare interes pentru UE, cum ar fi dezvoltarea durabilă, securitatea, inclusiv neproliferarea armelor, dezarmarea și securitatea informatică, reglementarea financiară, comerțul și investițiile, schimbările climatice, biodiversitatea și utilizarea noilor tehnologii, necesită soluții multilaterale.

În acest context mondial mai fluid, UE are un interes esențial să promoveze un sistem internațional bazat pe norme. Economiile emergente joacă, de asemenea, un rol tot mai important în țările în curs de dezvoltare, volumul comerțului sud-sud depășindu-l pe cel nord-sud. Pe de altă parte, țările cele mai sărace sunt din ce în ce mai amenințate de marginalizare. În cele din urmă, vecinătatea imediată a Europei trece prin schimbări importante, odată cu inițierea proceselor de tranziție democratică în țările din sudul Mediteranei.

Uniunea Europeană s-a schimbat. Tratatul de la Lisabona oferă noi posibilități de a promova o abordare cuprinzătoare și coerentă a UE. Acesta stabilește principiile fundamentale, obiectivele și cadrul global pentru acțiunea externă a UE și instituie, de asemenea, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), sub autoritatea Înaltului Reprezentant, care este totodată și vicepreședinte al Comisiei, cu sarcina de a asigura coerența acțiunii externe a Uniunii. SEAE și Comisia cooperează îndeaproape în punerea în aplicare a politicilor externe ale Uniunii, atât la sediul central, cât și în delegațiile UE. Parlamentul European a primit, de asemenea, competențe suplimentare, în special în cadrul procedurii bugetare. Noilor dispoziții din tratat privind relațiile UE cu țările implicate în procesul de extindere și cu țările vecine, cooperarea pentru dezvoltare, ajutorul umanitar și protecția civilă ar trebui să le corespundă instrumente juridice și financiare adecvate.

Comunicarea „Un buget pentru Europa 2020”, adoptată de Colegiu la 29 iunie 2011, a evidențiat domeniile în care UE poate juca un rol important într-o lume aflată într-un proces de schimbare și de globalizare și se bazează în mod clar pe Strategia Europa 2020 și pe noua arhitectură a Tratatului de la Lisabona. Într-un context de criză economică mondială, UE trebuie, mai mult ca niciodată, să încerce să își direcționeze resursele acolo unde acestea sunt cele mai necesare și unde ar putea să aibă impactul cel mai însemnat și cea mai mare valoare adăugată.

În noul cadru financiar multianual, obiectivul global al acțiunii externe va fi acela de a asigura că, în ciuda crizei economice și a consecințelor sale bugetare, UE este capabilă să se exprime cu o singură voce și să se ridice la înălțimea ambițiilor sale în ceea ce privește promovarea democrației, a păcii, a solidarității, a stabilității și a prosperității, precum și reducerea sărăciei, atât la nivel mondial, cât și în imediata sa vecinătate, și să contribuie la protejarea bunurilor publice mondiale. Acestea sunt principiile directoare pe care se bazează propunerile de revizuire a instrumentelor de acțiune externă care însoțesc prezenta comunicare[1].

2.           De ce Uniunea Europeană ar trebui să investească în relațiile externe?

2.1         O lume interdependentă

Ponderea relativă a principalilor noștri parteneri este în creștere, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Din acest motiv, este mai necesar ca niciodată ca UE să se exprime cu o singură voce. Evenimentele care au loc în alte părți ale lumii pot avea repercusiuni directe asupra cetățenilor europeni. Dezastrele provocate de om sau cele naturale pot submina rapid stabilitatea în multe țări. După cum am observat în contextul „primăverii arabe”, evenimentele care au loc în vecinătatea noastră au consecințe directe și imediate. UE are un interes deosebit și o responsabilitate în ceea ce privește promovarea proactivă a democratizării, care va conduce la stabilitate și prosperitate în această regiune.

Societățile noastre sunt din ce în ce mai globalizate. Viața de zi cu zi este influențată de tendințele mondiale în materie de comerț și investiții internaționale, energie, migrație și schimbări climatice. Trebuie să folosim în comun, într-un mod durabil, resurse limitate și să ne adaptăm unui mediu în schimbare. În același timp, și pentru a asigura o guvernanță internațională stabilă și echitabilă, trebuie să depunem în continuare eforturi pentru a-i ajuta pe toți cei care riscă să rămână în urmă.

În mod similar, politicile interne ale UE pot avea un impact direct asupra țărilor terțe și, adesea, pot fi realizate pe deplin doar printr-o cooperare strânsă cu partenerii noștri internaționali. În acest context de interdependență tot mai accentuată și având în vedere angajamentul său în favoarea multilateralismului eficient, pentru UE este deosebit de important să participe activ la procesele decizionale la nivel mondial, în special în cadrul forumurilor multilaterale, cum ar fi ONU, OMC și G8/G20.

Pentru a face față provocărilor mondiale, cum ar fi schimbările climatice, pierderea biodiversității, terorismul, criminalitatea organizată și securitatea informatică, precum și dezechilibrele comerciale, este necesar ca actorii-cheie să colaboreze mai îndeaproape. UE trebuie să se adapteze la această nouă realitate atunci când își apără interesele în străinătate și să adopte o abordare mai coerentă și mai consecventă în relațiile sale bilaterale și multilaterale. Uniunea trebuie să dispună de instrumentele necesare pentru a aborda toate evoluțiile susceptibile să îi afecteze pe cetățenii săi, fie valorificând oportunitățile care se prezintă, fie anticipând eventualele riscuri și amenințări.

2.2         Valoarea adăugată a UE

Într-o lume globalizată, conjugarea forțelor a devenit cu atât mai importantă. Valoarea adăugată a UE este evidentă în mai multe domenii:

· resursele pot fi puse în comun pentru a fi utilizate în cadrul unei game largi de politici și instrumente. Toate statele membre ale UE pot beneficia de ampla reprezentare geografică a UE în țările terțe, care furnizează o platformă pentru abordarea provocărilor specifice, combinând o serie de instrumente și măsuri pe care, adesea, țările acționând individual nu le pot egala;

· îmbunătățirea poziției noastre în materie de negociere și a influenței noastre politice prin creșterea ponderii și a reprezentării noastre la nivel mondial pe baza unor interese și angajamente comune bine definite. De asemenea, înregistrarea de progrese în domeniul discuțiilor și al soluțiilor multilaterale în ceea ce privește preocupări cu relevanță mondială, cum ar fi schimbările climatice, protecția mediului și securitatea energetică;

· elaborarea politicilor, a standardelor și a valorilor noastre pe baza intereselor europene comune în domenii în care, începând cu politica de extindere și cu cea de vecinătate, UE este cea mai în măsură să fie alături de partenerii săi în transformarea lor politică și economică, precum și să îi ajute să își stabilizeze economiile și să se alinieze la normele și standardele sale;

· punerea în aplicare a celor mai bune practici, care să permită atingerea unui nivel ridicat de credibilitate internațională în promovarea drepturilor omului, continuarea procesului de democratizare, inclusiv observarea electorală, și îmbunătățirea guvernanței. În mod similar, menținerea unui grad înalt de neutralitate și imparțialitate în punerea în aplicare a asistenței umanitare și, în cele din urmă, valorificarea experienței noastră îndelungate în ceea ce privește mobilizarea, la scară mondială, a asistenței pentru dezvoltare, acordată pe termen lung și cu caracter previzibil;

· realizarea unor economii de scară în cadrul punerii în aplicare a asistenței tehnice și financiare sau al activităților de cooperare și furnizarea unor servicii diplomatice și de dezvoltare în străinătate.

3.           Obiective strategice

Conform Comunicării privind cadrul financiar multianual din luna iunie, instrumentele financiare externe ale UE vor urmări următoarele obiective strategice[2]:

· promovarea și apărarea valorilor UE în străinătate, drepturile omului, democrația și statul de drept ocupând un loc central în cadrul acțiunii externe a UE;

· efectuarea de investiții în prosperitatea și stabilitatea pe termen lung a țărilor din vecinătatea UE și sprijinirea procesului de reformă în țările care se pregătesc să adere la UE;

· sprijinirea intereselor UE în străinătate, cum ar fi protejarea cetățenilor UE, îmbunătățirea oportunităților comerciale, promovarea normelor și a standardelor UE, asigurarea securității energetice etc.;

· proiectarea unor politici ale UE care să abordeze provocările mondiale majore, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice, inversarea tendinței de pierdere a biodiversității și protejarea bunurilor publice și a resurselor mondiale;

· creșterea impactului cooperării pentru dezvoltare a UE, obiectivul principal fiind acela de a contribui la eradicarea sărăciei;

· consolidarea mecanismelor de solidaritate europeană în urma unor dezastre naturale sau provocate de om;

· îmbunătățirea capacităților de prevenire și soluționare a crizelor, menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale.

4.           Principii fundamentale

4.1         Valorificarea noilor oportunități

După 2013, se va pune accentul pe adaptarea metodelor UE în materie de elaborare, programare și punere în aplicare a asistenței externe la noile realități politice, economice și instituționale, valorificând însă elementele care au dat rezultate.

Abordarea provocărilor pe termen scurt, mediu și lung cu privire la o gamă largă de aspecte și mobilizarea unui mix de instrumente externe la nivelul UE și la cel al statelor membre vor necesita eforturi deosebite în vederea asigurării coerenței politice generale în relațiile cu partenerii noștri, în încercarea de a avea o abordare cuprinzătoare a UE. Revizuirea propusă a procesului de programare va asigura o coerență sporită între diferitele domenii ale acțiunii externe a UE și o abordare mai orientată către rezultate, asigurând, totodată, flexibilitatea necesară pentru a răspunde priorităților politice.

Noua generație de instrumente externe va facilita dialogul politic, negocierile și punerea în aplicare a acordurilor existente și viitoare cu partenerii noștri, în sprijinul unei strategii politice generale pentru țara respectivă. În acest cadru, coerența politicii de dezvoltare rămâne o prioritate esențială. În același timp, UE își va consolida dialogul și coordonarea cu alți parteneri nestatali, inclusiv cu organizațiile societății civile (printre care și partenerii sociali), cu autoritățile locale, cu organizațiile multilaterale, cu instituțiile financiare internaționale, cu alți donatori și cu sectorul privat.

4.2         Maximizarea impactului resurselor limitate

UE trebuie să încerce să își direcționeze resursele acolo unde acestea sunt cele mai necesare și unde ar putea să aibă impactul maxim. O abordare mai diferențiată în ceea ce privește parteneriatele și alocarea ajutorului în funcție de situația țării respective este un principiu fundamental al acestei propuneri. UE ar trebui să recunoască în continuare importanța deosebită pe care o are sprijinul acordat pentru dezvoltarea țărilor din vecinătatea sa și din Africa Subsahariană. Pe de altă parte, multe țări nu mai au nevoie de asistența pentru dezvoltare acordată de UE, deoarece (acestea) sunt în măsură să își finanțeze singure dezvoltarea.

Asistența va fi alocată în funcție de necesitățile, capacitățile, angajamentele și performanța țării respective, precum și de impactul potențial al acțiunii UE. Se va acorda prioritate necesităților specifice ale țărilor aflate în situații de vulnerabilitate, de fragilitate și de criză, precum și celor ale țărilor afectate de conflicte. Diferențierea va permite utilizarea unor forme diferite de cooperare, cum ar fi combinarea granturilor cu împrumuturile acordate de instituții financiare internaționale, inclusiv de Banca Europeană de Investiții. Utilizarea sporită a instrumentelor financiare inovatoare ar trebui să mobilizeze fonduri suplimentare, inclusiv din sectorul privat, și să asigure un impact maxim al cheltuielilor UE într-un context de constrângeri bugetare foarte stricte. UE va asigura, de asemenea, concentrarea cheltuielilor externe pentru a evita ineficiența cauzată de dispersarea sectorială și fragmentarea ajutorului. Ar trebui să se acorde o mai mare atenție investițiilor în elementele care generează și favorizează o creștere favorabilă incluziunii și durabilă, precum și sprijinirii drepturilor omului, a democrației și a altor componente-cheie ale bunei guvernanțe, inclusiv promovarea egalității între femei și bărbați și a drepturilor femeilor.

Într-o lume aflată în schimbare rapidă, instrumentele financiare ale UE s-au caracterizat întotdeauna printr-o lipsă de flexibilitate. Instrumentul de stabilitate (IdS) a fost creat pentru a soluționa parțial această problemă. Pentru a îmbunătăți și mai mult capacitatea UE de a răspunde în cazul producerii unor evenimente neprevăzute, au fost introduse noi mecanisme de revizuire a instrumentelor în scopul sporirii flexibilității, în special prin alocarea de fonduri pentru necesități neprevăzute și prin definirea unor alocări ad minimum.

În scopul asigurării unei puneri în aplicare mai eficace a asistenței UE, în cazul tuturor instrumentelor externe se propun norme și proceduri simplificate privind programarea și furnizarea asistenței UE, inclusiv în contextul Regulamentului financiar revizuit. Simplificarea ar trebui să aducă beneficii, în primul rând, țărilor și regiunilor partenere, dar aceasta va permite și o gestionare mai eficientă, prin reducerea sarcinii administrative. Un instrument legislativ orizontal va asigura un grad înalt de armonizare a dispozițiilor financiare.

În alocarea fondurilor și în efectuarea plăților, UE se va baza pe principiul responsabilității reciproce. În general, instrumentele externe ale UE vor ține seama într-o mai mare măsură de drepturile omului, democrația și buna guvernanță în ceea ce privește alocarea asistenței externe pentru țările partenere. În cazul țărilor implicate în procesul de extindere și al țărilor vecine, alocările naționale și punerea în aplicare a asistenței ar trebui să fie mai strâns corelate cu progresele înregistrate în implementarea reformelor. Referitor la țările în curs de dezvoltare, UE va consolida responsabilitatea reciprocă în ceea ce privește angajamentele asumate și îndeplinirea obiectivelor convenite cu țările partenere. Alocările indicative pe țară vor fi revizuite în funcție de evoluția situației și de criteriile menționate anterior. Ajutorul umanitar se va baza în continuare pe necesități și pe respectarea principiilor neutralității, imparțialității și independenței.

În conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona, noile instrumente vor pune în aplicare noi mecanisme pentru a se asigura o dezbatere mai democratică privind asistența externă a UE prin implicarea în mai mare măsură a Parlamentului European. Un exemplu în acest sens este utilizarea actelor delegate[3], care poate spori flexibilitatea instrumentelor externe. Controlul democratic asupra Fondului european de dezvoltare (FED) va fi, de asemenea, îmbunătățit, prin alinierea acestuia la Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare, ținându-se seama, totodată, de caracteristicile specifice ale acestuia din urmă.

5.           un proces de programare revizuit și simplificat

Modificările propuse privind procesul de programare reprezintă o inovație majoră în cadrul prezentei revizuiri a instrumentelor externe ale UE. Tratatul de la Lisabona stabilește obligația clară a UE și a statelor sale membre de a-și coordona politicile privind acțiunea externă[4], inclusiv cooperarea pentru dezvoltare[5].

5.1.        Convenirea asupra unor strategii comune cuprinzătoare ale UE

Pentru a realiza acest obiectiv și a accentua impactul și vizibilitatea relațiilor lor cu țările terțe, UE și statele membre au nevoie de o strategie comună clară privind relațiile lor cu o țară sau o regiune parteneră. În cazurile corespunzătoare, aceasta ar putea însemna elaborarea unui document-cadru comun pe baza unei analize comune[6]. Un document-cadru comun ar integra toate aspectele acțiunii externe a UE și toate instrumentele UE pentru a stabili un echilibru corespunzător între flexibilitate și previzibilitate, precum și între obiectivele pe termen scurt, mediu și lung. Documentul-cadru comun ar defini liniile strategice de acțiune și un mix amplu de politici privind instrumentele și politicile UE și ale statelor membre care vor fi utilizate într-o anumită țară sau regiune, luând în considerare aspectele diplomatice și politice (politica externă și de securitate comună, dialogul politic, democrația și drepturile omului etc.), cooperarea pentru dezvoltare, ajutorul umanitar, securitatea și proiecția externă a politicilor interne. Astfel cum se prevede în noile instrumente propuse, în cazul în care se elaborează un document-cadru comun pentru o țară sau o regiune parteneră, acesta ar urma să fie utilizat pentru procesul de programare și, prin urmare, nu mai este necesar niciun alt document specific pentru respectiva țară sau regiune.

5.2.        Promovarea unui proces de programare mai flexibil și capabil să reacționeze mai rapid

UE trebuie să își simplifice procesul de programare pentru a îmbunătăți capacitatea acestuia de reacție în cazul unor eventuale schimbări ale situației și pentru a crește flexibilitatea acestuia în vederea facilitării programării comune cu statele membre, care ar trebui să devină norma în UE. Programarea fondurilor trebuie să se bazeze pe o strategie clară, prevăzută în documentele de strategie pentru fiecare țară sau regiune parteneră, cu o alocare multianuală care să depășească un anumit prag[7]. Oricare dintre următoarele documente poate fi considerat document de strategie:

1.      un document de strategie națională al unei țări partenere (plan național de dezvoltare sau un document similar), recunoscut de Comisie și de serviciile SEAE;

2.      un document comun de programare elaborat de SEAE și de serviciile Comisiei împreună cu statele membre;

3.      un document de strategie națională sau regională sau un document echivalent, elaborat de SEAE și de serviciile Comisiei.

Astfel cum s-a menționat anterior, documentul-cadru comun ar trebui să servească, de asemenea, ca document de strategie, în cazul în care acesta există. Existența unuia dintre aceste documente nu exclude elaborarea altora, dar pentru programarea fondurilor UE este necesar cel puțin unul. În cazul țărilor din vecinătate care au încheiat cu UE un plan de acțiune sau un document echivalent, documentele de strategie de țară vor fi înlocuite de cadre unice de sprijin. În ceea ce privește Instrumentul de asistență pentru preaderare, noile documente de strategie de țară vor promova o mai mare coerență între toate domeniile de politică vizate de instrument.

Pe baza documentului de strategie, programarea fondurilor UE ar trebui, în principiu, să fie prevăzută într-un program indicativ multianual sau într-un document echivalent. SEAE și serviciile Comisiei se vor strădui, ori de câte ori este posibil, să elaboreze în comun cu statele membre documente de programare multianuală.

Fondurile UE sunt programate în funcție de necesitățile și strategiile țărilor partenere, iar perioada de programare ar trebui să se sincronizeze, în principiu, cu ciclurile de strategie ale acestora. Ciclul de programare al UE poate varia de la o țară la alta și, în consecință, este posibil ca valoarea fondurilor programate inițial să nu acopere nici întregul ciclului 2014­2020, nici toate alocările indicative pe țară.

Un grad mai ridicat de flexibilitate este esențial pentru statele aflate în situații de fragilitate, de criză și post-criză, inclusiv cele afectate de conflicte, pentru a permite (re)programarea rapidă a asistenței UE în conformitate cu documentul-cadru comun sau cu documentul de strategie de țară și/sau cu orice strategii ale UE privind prevenirea conflictelor, răspunsul în situații de criză/gestionarea crizelor și consolidarea păcii. Aceasta ar trebui să furnizeze mixul necesar de abordări și instrumente, în special prin asigurarea unui echilibru corespunzător între strategiile axate pe securitate, cele în materie de dezvoltare și cele cu caracter umanitar și prin stabilirea unei legături firești între răspunsul pe termen scurt și sprijinul acordat pe termen lung.

Procesul de (re)programare ar trebui să vizeze mai ales domenii-cheie cum ar fi guvernanța, restabilirea furnizării serviciilor sociale și a mijloacelor de subzistență, consolidarea păcii și construcția statală, și să remedieze cauzele profunde identificate ale fragilității sau ale conflictului (ale riscului producerii unui nou conflict), precum și ale vulnerabilității în fața dezastrelor. Durata procesului de adoptare sau ajustare a programelor indicative multianuale ar trebui să fie redusă, având în vedere rapiditatea cu care evoluează adesea situațiile politice. Documentele de programare vor fi revizuite dacă și atunci când va fi necesar.

6.           Structura propusă pentru noua rubrică privind acțiunea externă

6.1         Cooperarea cu țările partenere

Colaborarea Uniunii Europene cu partenerii săi externi va viza patru priorități generale de politică, rezultând direct din prevederile tratatului: extinderea, vecinătatea, cooperarea cu partenerii strategici și cooperarea pentru dezvoltare.

Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) va rămâne pilonul financiar al strategiei de extindere, cuprinzând toate aspectele politicilor interne și ale chestiunilor tematice. Obiectivul va fi asigurarea faptului că țările candidate și potențial candidate sunt pe deplin pregătite pentru o eventuală aderare, prin încurajarea acestora să adapteze strategiile și politicile emergente ale UE în funcție de prioritățile lor naționale. Se va pune accentul pe sprijinirea reformelor politice, în special prin consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept, și pe promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a dezvoltării socioeconomice, a cooperării regionale, a adoptării și punerii în aplicare a acquis-ului, a obiectivelor Strategiei Europa 2020, precum și pe pregătirea gestionării politicilor interne în eventualitatea aderării. Se va îmbunătăți coerența între sprijinul financiar și progresele globale înregistrate în punerea în aplicare a strategiei de preaderare.

Instrumentul european de vecinătate (IEV) va aduce beneficii țărilor din vecinătatea UE prin sprijinirea unei cooperări politice mai profunde, a unei integrări economice sporite cu UE și a unei tranziții efective și durabile spre democrație. Cooperarea cu țările vecine UE se va baza pe principiul „mai mult pentru mai mult”, astfel cum s-a propus în Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei, „Un răspuns nou în contextul schimbărilor din țările vecine”[8].

Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (ICD) va pune accentul pe combaterea sărăciei. Acesta va contribui, de asemenea, la realizarea altor obiective ale acțiunii externe a UE, în special sprijinirea unei dezvoltări economice, sociale și ecologice durabile, precum și promovarea democrației, a statului de drept, a bunei guvernanțe și a respectării drepturilor omului. Instrumentul va cuprinde:

i)       programe geografice pentru susținerea cooperării bilaterale și regionale cu țările în curs de dezvoltare care nu fac obiectul IEV, al IPA sau al Fondului european de dezvoltare. Având în vedere obligația de a răspunde necesităților și priorităților țărilor partenere și de a asigura cooperarea lor, în conformitate cu angajamentele internaționale privind eficacitatea ajutorului, programele geografice vor rămâne în continuare elementul central al ICD;

ii)       programe tematice raționalizate, care se vor caracteriza printr-o mai mare flexibilitate pentru a permite formularea unor răspunsuri rapide la noile provocări mondiale. „Programul pentru bunurile publice mondiale și provocările globale” va viza principalele astfel de bunuri și provocări, în special schimbările climatice, mediul, energia, dezvoltarea umană, securitatea alimentară și agricultura durabilă, precum și migrația, asigurând, totodată, coerența cu obiectivul de reducere a sărăciei. Cel puțin 25 % din fondurile alocate acestui program vor fi utilizate pentru obiectivele privind combaterea schimbărilor climatice și pentru obiectivele în materie de mediu, în vederea realizării țintelor Strategiei Europa 2020. Cel puțin 20 % din fondurile alocate programului pentru bunurile publice mondiale și provocările globale vor sprijini incluziunea socială și dezvoltarea umană și, în special, priorități-cheie cum ar fi asistența medicală și educația de bază. „Programul privind organizațiile societății civile și autoritățile locale” va avea drept obiectiv să furnizeze acestor actori mijloacele necesare pentru a se implica în strategiile și procesele în materie de dezvoltare; iii)    Programul panafrican din cadrul ICD va sprijini punerea în aplicare a Parteneriatului strategic Africa-UE, în complementaritate cu alte instrumente de cooperare cu țări și regiuni africane.

Coerența și consecvența politicii globale a UE trebuie luate în considerare în mod corespunzător, prin consolidarea integrării dimensiunii externe a politicilor interne ale UE în cadrul ICD și al programării acestuia, ținând cont de necesitățile și prioritățile țărilor partenere, în conformitate cu principiile eficacității ajutorului.

Principiul diferențierii va permite o mai bună abordare a legăturilor între ajutorul umanitar și ajutorul pentru dezvoltare, iar fondurile vor fi alocate prioritar țărilor care se confruntă cu provocări legate de tranziție. Aplicarea unor modalități specifice în ceea ce privește programarea și flexibilitatea în cazul țărilor aflate în situații de criză sau post-criză ar trebui să promoveze o mai bună coordonare între ajutorul umanitar, ajutorul pentru reabilitare și ajutorul pentru dezvoltare. În acest sens, posibilitatea de a păstra fonduri nealocate ar permite mobilizarea resurselor pentru a face față provocărilor legate de tranziție prin modificarea programelor indicative multianuale.

Cooperarea cu țările din Africa, zona Caraibilor și din Pacific va continua să fie finanțată în cea mai mare parte din surse extrabugetare, din cel de al unsprezecelea Fond european de dezvoltare (FED). Cooperarea cu țările și teritoriile de peste mări face, de asemenea, obiectul FED. Criteriile privind contribuția statelor membre la cel de-al 11-lea FED ar trebui aliniate în mai mare măsură la criteriile privind contribuția la bugetul general al UE, pentru a facilita integrarea FED în bugetul UE, într-o etapă ulterioară.

Parteneriatul UE-Groenlanda are drept obiectiv menținerea legăturilor strânse dintre acestea, sprijinind, totodată, dezvoltarea durabilă a societății groenlandeze. Acest parteneriat ar trebui să fie consolidat și să includă domenii cum ar fi materiile prime, având în vedere potențialul lor economic semnificativ în Groenlanda.

Noul Instrument de parteneriat (IP) va favoriza și va promova interesele UE, precum și interesele reciproce și va oferi Strategiei Europa 2020 o dimensiune mondială. Acesta înlocuiește Instrumentul pentru țările industrializate și va permite UE să răspundă într-un mod eficace și flexibil obiectivelor în materie de cooperare care rezultă din relațiile noastre cu țările partenere și să abordeze provocările de interes mondial. Chiar dacă partenerii strategici și economiile emergente vor beneficia de o atenție specială, instrumentul va avea în continuare un domeniu de aplicare mondial. De asemenea, instrumentul ar putea sta la baza unor noi relații cu țările care nu mai fac obiectul cooperării bilaterale pentru dezvoltare. Clasificarea cheltuielilor ca ajutor oficial pentru dezvoltare nu va fi obligatorie, deși acest lucru va rămâne posibil. Instrumentul de parteneriat ar putea contribui, de asemenea, la acțiunea UE în materie de combatere a schimbărilor climatice și protecție a biodiversității, dar nu se va efectua o alocare ex ante a fondurilor.

Viitoarele instrumente externe ar trebui să permită, de asemenea, UE și statelor sale membre să aibă o influență mai mare în cadrul parteneriatelor politice și economice la care participă și să își respecte angajamentele asumate în diferite forumuri. De exemplu, UE are ambiția să aloce cel puțin 20 % din bugetul său pentru a contribui la o societate cu emisii reduse de dioxid de carbon și rezistentă la schimbările climatice și pentru a integra acțiunile privind combaterea schimbărilor climatice și protecția biodiversității în cadrul tuturor instrumentelor sale de acțiune externă.

Mai mult, în plus față de pachetul financiar al programului „Erasmus pentru toți” prevăzut la rubrica 1 din proiectul de buget al UE și în scopul promovării dimensiunii internaționale a învățământului superior, o sumă indicativă de 1 812 100 000 EUR, provenită din diferite instrumente de acțiune externă (Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare, Instrumentul european pentru vecinătate, Instrumentul de asistență pentru preaderare, Instrumentul de parteneriat și Fondul european de dezvoltare), va fi alocată, în conformitate cu obiectivele acțiunii externe a UE care sunt definite la articolul 21 din TUE, acțiunilor de mobilitate în scop educațional, precum și cooperării și dialogului privind politicile cu autorități/instituții/organizații din țările eligibile pentru finanțare din aceste instrumente de acțiune externă.

6.2         Promovarea democrației și a drepturilor omului la nivel mondial

Consolidarea Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO) va permite UE să susțină în mai mare măsură dezvoltarea unor societăți civile prospere și rolul specific al acestora în calitate de actori-cheie în ceea ce privește aducerea unei schimbări pozitive în sprijinul drepturilor omului și al democrației. Aceasta va include îmbunătățirea capacității UE de a reacționa prompt în situații de urgență legate de drepturile omului, precum și creșterea sprijinului acordat mecanismelor internaționale și regionale în materie de protecție a drepturilor omului. De asemenea, se va acorda sprijin pentru efectuarea unor misiuni de observare electorală, pentru monitorizarea punerii în aplicare a recomandărilor acestora, precum și pentru îmbunătățirea proceselor democratice și electorale.

6.3         Prevenirea și gestionarea crizelor

Instrumentul de stabilitate (IdS) va fi consolidat pentru a reflecta un context internațional mai dificil. Componenta neprogramabilă va viza situațiile de criză, inclusiv dezastrele naturale. Componenta programabilă se va concentra pe consolidarea capacității de pregătire pentru situații de criză și pe combaterea amenințărilor mondiale și transregionale, cum ar fi terorismul, criminalitatea organizată, traficul ilicit, protecția infrastructurii critice și sănătatea publică, precum și atenuarea riscurilor legate de substanțele chimice, biologice, radiologice și nucleare. De asemenea, aceasta va susține măsuri menite să asigure satisfacerea în mod corespunzător a necesităților specifice ale femeilor și copiilor în situații de criză și de conflict, inclusiv combaterea expunerii acestora la violențe pe criterii de sex.

Instrumentul pentru cooperarea în materie de securitate nucleară (INSC) va continua să aibă drept obiectiv promovarea unor niveluri ridicate de securitate nucleară și de radioprotecție, precum și aplicarea unor măsuri de protecție eficiente și eficace cu privire la materialele nucleare în țările terțe, în special în țările învecinate, conform convențiilor și standardelor internaționale.

6.4         Alte instrumente financiare pentru acțiune externă

Printre celelalte instrumente externe de care dispune UE se numără asistență macrofinanciară acordată țărilor terțe. Acest instrument este utilizat în circumstanțe excepționale pentru a acorda asistență financiară de natură macroeconomică, în scopul remedierii dificultăților temporare legate de balanța de plăți. Participarea FMI este o condiție prealabilă, iar resursele acestui instrument sunt destinate, în principal, țărilor din vecinătatea UE. Orice decizie de a acorda asistență macrofinanciară va fi conformă cu prioritățile acțiunii externe a UE.

Cu toate că nu au fost descrise în detaliu în prezentul document, instrumente cum ar fi ajutorul umanitar și ajutorul pentru protecție civilă vor continua să beneficieze de finanțare în temeiul rubricii „Europa globală” a cadrului financiar multianual 2014-2020.

În plus, bugetul politicii externe și de securitate comună va continua să sprijine acțiuni fără implicații militare și acțiuni în domeniul apărării.

7.           Coerența între instrumente

Ca și în trecut, diferite instrumente de acțiune ale politicii externe a UE vor continua să fie puse în aplicare în aceeași țară. În ceea ce privește economiile emergente care nu vor mai face obiectul cooperării bilaterale pentru dezvoltare, cum ar fi Brazilia, China și India, ar trebui să se instituie diferite parteneriate, utilizând diversele instrumente disponibile, care să depășească sfera cooperării bilaterale pentru dezvoltare. Printre acestea s-ar putea număra programele regionale de cooperare pentru dezvoltare și programele tematice prevăzute în cadrul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare, al Instrumentului european pentru democrație și drepturile omului, al Instrumentului de stabilitate, al Instrumentului de parteneriat și al componentelor externe ale instrumentelor interne. În conformitate cu noul tratat, SEAE și serviciile Comisiei vor acorda o atenție specială coerenței în combinarea diferitelor politici și instrumente pe durata fazei de programare.

[1]               Instrumentul de asistență pentru preaderare, Instrumentul european de vecinătate, Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare, Decizia Comisiei de punere în aplicare a deciziei Consiliului privind relațiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Groenlanda și Regatul Danemarcei, pe de altă parte, Instrumentul de parteneriat, Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului, Instrumentul de stabilitate, Instrumentul pentru cooperarea în materie de securitate nucleară. De asemenea, aceste principii vor oferi orientări privind utilizarea instrumentelor care au legătură cu ajutorul umanitar, protecția civilă și asistența macrofinanciară.

[2]               COM (2011) 500 „Un buget pentru Europa 2020 – Partea a-II-a.”

[3]               Pe baza articolului 290 din TFUE.

[4]               Articolele 21 și 22 din TUE.

[5]               Articolul 210 din TFUE.

[6]               Cu excepția țărilor implicate în procesul de extindere, în cazul cărora planificarea strategică a asistenței financiare este pregătită de Comisie, pe baza strategiei de extindere.

[7]               Suma exactă urmează să fie stabilită. Există deja o dispoziție în proiectul de Regulamentul ICD. În ceea ce privește IPA, programele multianuale pot fi adoptate indiferent de valoare.

[8]               COM(2011) 303.