Introducere

Solidaritatea este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene și reprezintă principiul fundamental al politicii europene comune în materie de azil încă de la începutul evoluției acesteia, în 1999. În prezent, acest principiu este consacrat în articolul 80 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene[1].

Solidaritatea a fost încă de la început recunoscută drept componentă esențială a sistemului european comun de azil (SECA). Nevoia de a transpune solidaritatea în măsuri concrete decurge din realitatea practică, deoarece sistemele de azil ale tuturor statelor membre sunt interdependente. Un sistem suprasolicitat sau deficitar într-un stat membru are un impact evident asupra tuturor celorlalte, inclusiv prin fluxurile secundare. Fluxurile de solicitanți de azil nu sunt constante și nici distribuite uniform pe teritoriul UE. Acestea au variat de la o valoare de vârf de 425 000 de cereri pentru statele UE-27 în 2001, până la o valoare minimă de sub 200 000 în 2006, preconizându-se o creștere importantă anul acesta. Fluxurile crescute de solicitanți de azil pot exercita presiune asupra capacității unora dintre statele membre de a le gestiona. Uniunea are responsabilitatea de a oferi asistență acestor state membre, printre altele pentru a susține drepturile fundamentale și valorile comune ale Uniunii prin asigurarea primirii adecvate a solicitanților de azil și a refugiaților și prin asigurarea accesului la protecție.

Cu toate acestea, solidaritatea trebuie să fie însoțită de responsabilitate. Statele membre trebuie să se asigure că sistemele lor pot îndeplini standardele prevăzute de dreptul internațional și european, în special Convenția de la Geneva din 1951 privind refugiații, Convenția europeană privind drepturile omului și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Nevoia ca fiecare sistem național să fie funcțional pentru a evita impactul asupra celorlalte state membre este un aspect esențial al solidarității. Acestui aspect trebuie să i se acorde o atenție sporită și pentru a crea un mediu de încredere reciprocă, ceea ce va contribui la dezvoltarea în continuare a asistenței reciproce. Pentru consolidarea solidarității este necesară sporirea încrederii. Punerea în aplicare a principiului solidarității impune un angajament real din partea statelor membre. Situația economică dificilă a UE și a statelor sale membre sporește și mai mult această necesitate. UE a dezvoltat deja o serie de instrumente în materie de solidaritate care constituie o bază solidă. Fiecare dintre aceste instrumente poate fi îmbunătățit și pot fi create componente noi pentru a pune la dispoziție un instrumentar flexibil care să răspundă diferitelor necesități în materie de solidaritate.

În acest scop, Comisia propune consolidarea solidarității în interiorul UE cu privire la azil în jurul a patru axe: cooperarea practică și asistența tehnică, solidaritatea financiară, alocarea responsabilităților și îmbunătățirea instrumentelor pentru guvernanța sistemului de azil. Prezenta comunicare intenționează, de asemenea, să contribuie la finalizarea „pachetului privind azilul” având în vedere că următoarele luni vor fi esențiale pentru atingerea obiectivului stabilit pentru 2012 în privința căruia dimensiunea solidarității va trebui să își îndeplinească rolul.

1. Valorificarea întregului potențial al cooperării practice și asistenței tehnice 1.1. Transformarea cooperării practice într-un pilon fundamental al SECA

În ultimii ani au fost adoptate numeroase măsuri de cooperare practică, cea mai recentă fiind cea legată de înființarea Biroului European de Sprijin pentru Azil (European Asylum Support Office, EASO), care va consolida în continuare cooperarea practică în domeniul azilului. Biroul de sprijin va asigura transformarea cooperării practice într-un pilon important al sistemului de azil al Uniunii. Experiența inițială în legătură cu SECA a arătat că acțiunea practică reprezintă o completare necesară a legislației, pentru a genera încrederea că toate statele membre îndeplinesc aceleași atribuții într-un mod similar, cu consecințe similare.

EASO a fost inaugurat în iunie 2011. Acesta va oferi o structură pentru a adăuga valoare măsurilor existente de cooperare. De exemplu, programul european de formare în materie de azil ar putea deveni un standard comun pentru asistenții sociali de pe întreg teritoriul UE, sporind în mod considerabil încrederea în faptul că practicile din toate statele membre sunt în cea mai mare parte aceleași și că deciziile luate respectă un model consecvent. EASO ar trebui să evalueze impactul acestor măsuri prin intermediul unor obiective specifice la nivelul Uniunii.

Sistemele de azil se vor îmbunătăți prin interacțiunea dintre legislația UE, o mai bună cooperare practică și utilizarea inteligentă a mecanismelor de finanțare ale UE. Deoarece Uniunea urmărește să adopte standarde comune îmbunătățite și armonizate în mai mare măsură prin adoptarea pachetului legislativ privind azilul, statele membre vor avea la dispoziție instrumente comune mai bune de punere în aplicare, reprezentate de activitățile biroului de asistență care vor sprijini eforturile naționale de reducere a costurilor. EASO va putea, de asemenea, să identifice și să difuzeze bunele practici în legătură cu aspecte precum accesul la proceduri, gestionarea celor mai vulnerabili solicitanți, partajarea tehnicilor și gestionarea cazurilor restante. Instrumentele comune și bunele practici, sprijinite din fonduri UE, vor ajuta statele membre să pună în aplicare standardele comune în continuă evoluție. EASO va avea, de asemenea, o contribuție utilă la gestionarea transparentă și strategică a SECA, prin emiterea raportului său anual privind situația azilului în Uniune.

Impactul EASO va depinde de disponibilitatea statelor membre de a valorifica posibilitățile pe care acesta le oferă și de angajamentul acestora de a se implica în această colaborare. Va fi necesară stabilirea unei practici regulate de colaborare la nivel european între autoritățile naționale în domeniul azilului.

Unul dintre instrumentele comune pe care EASO trebuie să la analizeze, în conformitate cu recomandarea din Programul de la Stockholm, este reprezentat de procedurile de facilitare a detașării funcționarilor între statele membre, pentru a veni în sprijinul statelor membre care se confruntă cu presiuni deosebite. În acest sens, EASO ar trebui să creeze un grup de experți, gestionari de dosare și interpreți, care ar putea fi mobilizați în termen scurt pentru a oferi asistență statului membru care necesită astfel de sprijin.

Va fi necesară revizuirea periodică a adecvării mandatului și temeiului juridic al EASO pentru a răspunde la diferitele provocări în ceea ce privește solidaritatea, fie pe termen scurt, fie în mod structural, precum și la noile forme ale fluxurilor de solicitanți de azil.

1.2. Eliminarea dezechilibrelor în legătură cu protecția internațională în reacția Uniunii la crizele legate de migrație și azil

Rolul EASO este, de asemenea, de a oferi asistență statelor membre care se confruntă cu presiuni deosebite. În termeni de acțiuni specifice, EASO poate deveni un actor esențial în gestionarea situațiilor de urgență în materie de azil și migrație. Capacitatea de a mobiliza echipe de asistență pe probleme de migrație ale EASO pe baza unor planuri operaționale în statele membre solicitante va reprezenta un nou element important pentru solidaritate în domeniul azilului.

Trebuie valorificată experiența acumulată de Uniune în contextul răspunsului formulat la valurile de migrație cauzate de evenimentele din regiunea sud-mediteraneană. Uniunea a fost în măsură să identifice rapid resursele financiare suplimentare pentru a sprijini statele membre afectate și să mobilizeze mijloace operaționale coordonate de Frontex pentru operațiunile de control la frontiere, care au sprijinit și operațiunile maritime de căutare și salvare. Frontex a oferit asistență în procesul de selecție a noilor sosiri prin furnizarea informațiilor necesare. Totuși, alte măsuri de solidaritate operațională, în special în legătură cu protecția internațională, nu au putut fi luate, cu precădere din cauza faptului că EASO nu era încă operațional în mod suficient.

Pe măsură ce EASO face demersuri pentru a se asigura că este pregătit pentru a elimina aceste deficiențe în cazul necesităților viitoare, unul dintre aspectele esențiale de care acesta trebuie să țină seama este cooperarea cu alte agenții. EASO, Frontex și, eventual, Europol ar trebui să încheie acorduri specifice, împreună cu Comisia, pentru a asigura claritatea rolurilor fiecăreia dintre aceste instituții și pentru a asigura rapiditatea și eficacitatea procedurilor operaționale de urgență. Aceste proceduri ar putea include mobilizarea de echipe coordonate.

Necesitatea cooperării între agenții se aplică în egală măsură reacției la situații de criză și măsurilor proactive, precum analiza riscurilor și capacitatea de avertizare rapidă. În plus, EASO ar trebui să încurajeze integrarea aspectelor legate de protecția internațională în activitatea Frontex, în lumina recentelor modificări ale temeiului juridic al Frontex, care consolidează mecanismele de protecție a drepturilor fundamentale în contextul operațiunilor Frontex. Aceasta ar trebui să se realizeze în colaborare și cu Agenția pentru Drepturi Fundamentale.

În timpul recentelor evenimente din zona mediteraneană, Comisia a analizat posibilitatea de a utiliza mecanismul de protecție civilă al Uniunii pentru a oferi asistență statelor membre care se confruntă cu fluxuri excepționale de migrație care depășesc capacitățile naționale de reacție. La cererea statelor membre, mecanismul ar putea fi utilizat, în condiții deosebit de specifice, pentru a coordona cartografierea sprijinului în natură oferit și concret.

Linii de acțiune esențiale

¤    Statele membre trebuie să contribuie la activitățile și resursele EASO și trebuie să utilizeze în cea mai bună măsură instrumentele reciproce ale EASO.

¤    Statele membre trebuie să stabilească la începutul anului 2012 un obiectiv cantitativ în ceea ce privește formarea funcționarilor lor pe probleme de azil utilizând programul european de formare în materie de azil până în 2014.

¤    EASO trebuie să ofere asistență tehnică statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare pe deplin a legislației privind azilul.

¤    EASO trebuie să revizuiască în 2012 procedurile care vor facilita detașarea funcționarilor pentru a sprijini statele membre care se confruntă cu presiuni deosebite asupra sistemelor lor de azil și trebuie să creeze un grup de experți, asistenți sociali și de interpreți care să poată fi mobilizați în termen scurt în situații de criză.

¤    EASO trebuie să îmbunătățească eficiența detașării experților prin evaluarea metodologiei privind planul operațional și prin experiența echipelor de sprijin privind azilul în Grecia.

¤    Comisia trebuie să evalueze în 2013 impactul EASO asupra cooperării practice în materie de azil și SECA și să propună eventuale măsuri suplimentare considerate necesare pentru a asigura partajarea responsabilităților și solidaritatea efectivă.

¤    EASO și Frontex trebuie să convină în 2012 asupra unor măsuri clare de cooperare pentru a maximiza analiza, asistența tehnică și mobilizarea echipamentelor și experților, în vederea îmbunătățirii capacității UE de a reacționa în situații de urgență.

¤    Comisia și statele membre trebuie să analizeze utilizarea mecanismului de protecție civilă al UE în cazul unor fluxuri excepționale de migrație care depășesc capacitățile naționale de răspuns, atunci când sunt îndeplinite condiții specifice.

2. Creșterea valorii adăugate a instrumentelor de solidaritate financiară în sprijinul politicii privind azilul 2.1. Maximizarea utilizării Fondului european pentru refugiați până în 2013

Fondul european pentru refugiați (ERF) a demonstrat că o colaborare între Uniune și statele sale membre poate crea o valoare adăugată semnificativă. De la crearea sa în anul 2000, fondul a sprijinit statele membre în vederea sporirii capacității sistemelor lor de azil. De exemplu, s-a oferit sprijin Italiei pentru crearea unui sistem de primire a solicitanților de azil și s-a oferit asistență statelor membre UE-10+2 cu o tradiție mai puțin îndelungată în oferirea de azil anterior aderării, în vederea dezvoltării în continuare a sistemelor respective. De asemenea, acest fond a permis statelor membre să inițieze politici de integrare a refugiaților și a contribuit la proiecte inovatoare. Statele membre au fost încurajate să inițieze noi activități, inclusiv în legătură cu reinstalarea și transferul. În ultimii ani, fondul a oferit asistența de urgență deosebit de necesară Belgiei, Greciei, Italiei și Maltei.

În următorii doi ani de funcționare a ERF (2008-2013), statele membre trebuie să se asigure că valorifică integral oportunitățile disponibile în cadrul fondului. În acest sens, ar trebui să se înceapă prin respectarea tuturor cerințelor formale, astfel încât să poată fi efectuate plățile. Este deosebit de important ca statele membre să utilizeze ERF pentru a finanța investiții care generează beneficii pe termen lung pentru sistemele lor de azil. Fondul nu este conceput pentru a fi o simplă completare a bugetelor operaționale naționale pentru azil. În acest scop, Comisia a încurajat recent statele membre să utilizeze în mod mai strategic ERF în 2012 și 2013.

În ultimă instanță, punerea în aplicare cu eficacitate a pachetului legislativ privind azilul, împreună cu proiectele inovatoare de cooperare practică ar trebui să conducă la reducerea costurilor proceselor legate de azil. Azilul este un domeniu de politică în care investițiile generează economii pe termen mai lung, atât din punct de vedere financiar, cât și social. Din acest motiv, ERF ar trebui să fie utilizat în special pentru a sprijini transpunerea și punerea în aplicare a legislației SECA din a doua etapă.

2.2. Un fond pentru azil și migrație mai flexibil, mai integrat și mai bine orientat din 2014 până în 2020

Din 2014, statele membre vor avea la dispoziție un nou Fond pentru azil și migrație[2] (FAM). Astfel cum a propus la 15 noiembrie 2011, Comisia realizează o serie de îmbunătățiri în ceea evolutive, care vor contribui la atingerea obiectivelor politicii UE și vor genera o valoare adăugată mai semnificativă la nivelul UE.

O importantă inovare este inițierea unui dialog cuprinzător privind politica în materie de afaceri interne cu fiecare stat membru, cu privire la utilizarea noului fond, care ar trebui să preceadă programarea multianuală. Acest dialog va stabili obiectivele pe care statele membre intenționează să le atingă utilizând resursele fondului. Această măsură va fi combinată cu raportarea anuală de către statele membre cu privire la punerea în aplicare a fondului.

În paralel, noul fond va fi mai flexibil. Creditele aflate sub responsabilitatea directă a Comisiei vor fi tratate ca o alocare unică, urmând a fi cheltuite în conformitate cu evoluțiile politicii sau situația din statele membre sau țările terțe. Noul fond va asigura, de asemenea, în mai mare măsură alocarea sumelor către necesitățile prioritare. Se intenționează o mai mare specificitate a criteriilor pentru utilizarea alocărilor de către statele membre, acestea fiind concepute pentru a asigura solidaritatea cu statele membre care se confruntă cu o presiune deosebită sau care au cea mai mare nevoie de dezvoltare în continuare a capacităților. Noul fond ar putea să ia în considerare fluctuațiile semnificative ale numărului solicitanților de azil în statele membre, inclusiv al persoanelor transferate în conformitate cu sistemul Dublin, și ar putea aloca resurse suplimentare statelor membre care au nevoie de astfel de resurse, în urma revizuirii intermediare. Se preconizează că un sistem de gestionare eficientizat va reduce sarcina administrativă implicată.

Fondul își propune să ofere un stimulent financiar statelor membre, similar celui utilizat în prezent pentru reinstalarea categoriilor specifice de refugiați (grupuri și persoane vulnerabile provenind din cadrul programelor de protecție regionale), pentru a despăgubi statele membre care sunt de acord cu transferul beneficiarilor de protecție internațională din alt stat membru.

În sfârșit, pentru a utiliza cu mai mare eficacitate competența și expertiza agențiilor din domeniul afacerilor interne din Uniune, propunerea prevede și utilizarea posibilității oferite de regulamentul financiar de a încredința, în limita resurselor disponibile în cadrul fondului, agențiilor punerea în aplicare a sarcinilor operaționale specifice, în cadrul misiunilor acestora și în mod complementar cu programele lor de lucru. Aceasta nu aduce atingere reducerilor de personal prevăzute.

2.3. Exploatarea complementarităților între instrumentele financiare în vederea unui impact maxim

Solidaritatea financiară în ceea ce privește azilul poate beneficia, de asemenea, direct și indirect de fonduri din partea altor instrumente financiare ale UE. De exemplu, Fondul social european oferă asistență pentru programele de formare profesională care pot oferi asistență solicitanților de azil și beneficiarilor de protecție internațională pentru a avea acces la piața forței de muncă sau pentru a-și spori competențele. Alte fonduri structurale, în special Fondul european pentru dezvoltare regională, pot fi de asemenea utilizate pentru a oferi asistență regiunilor eligibile din statele membre, de exemplu, pentru a contribui la construcția de elemente de infrastructură, precum centre pentru solicitanții de azil. Statele membre ar trebui, prin urmare, să aibă în vedere utilizarea altor instrumente financiare ale UE în mod coordonat și cuprinzător. Aceasta necesită o programare strategică și o coordonare interministerială riguroasă.

Puncte de acțiune esențiale

¤    Statele membre trebuie să utilizeze în cea mai bună măsură programele ERF pentru 2011, 2012, 2013, inclusiv măsurile de urgență. În 2013, programarea trebuie să fie utilizată în mod mai strategic, de exemplu în scopul sprijinirii transpunerii și aplicării legislației adoptate în cadrul pachetului pentru azil din 2012.

¤    Colegislatorii trebuie să convină rapid asupra instrumentelor specifice MFF de sprijinire a politicii privind azilul prezentate de Comisie la 15 noiembrie 2011.

¤    Statele membre trebuie să asigure coordonarea și complementaritatea cu alte instrumente financiare ale UE în vederea sporirii capacității acestora de a gestiona fluxurile de solicitanți de azil.

3. Angajamentul în ceea ce privește aspectul alocării responsabilităților 3.1. Regulamentul Dublin trebuie reformat

Obiectivul Regulamentului Dublin, de a atribui unui stat membru responsabilitatea pentru fiecare solicitant de azil, continuă să constituie baza SECA. Un mecanism pentru stabilirea responsabilității pentru cererile de azil rămâne necesar pentru a garanta dreptul de acces efectiv la procedurile pentru stabilirea statutului de refugiat, fără a aduce atingere obiectivului de prelucrare rapidă a cererilor de azil și cu prevenirea abuzurilor din partea persoanelor care depun cereri multiple în mai multe state membre.

Principiile Regulamentului Dublin, a căror menținere Comisia a susținut-o în propunerea sa din 2008 de revizuire a regulamentului, nu prevăd doar simpla returnare a solicitanților de azil în statul în care aceștia au intrat prima dată în UE. Există mai multe clauze care atenuează acest criteriu. În anumite cazuri, persoanele transferate în cadrul sistemului Dublin ar putea contribui la suprasolicitarea capacității unui stat membru aflat sub presiune, în detrimentul nu doar al acelui stat membru, ci și al drepturilor solicitanților.

Jurisprudența în continuă evoluție a ridicat întrebări fundamentale privind modul în care sistemul Dublin ar putea opera în mod eficace în toate circumstanțele și modul în care s-ar putea asigura respectarea deplină a drepturilor fundamentale în contextul măsurilor luate în aplicarea Regulamentului Dublin, în special în hotărârea din 2011 M.S.S./Belgia și Grecia a Curții Europene a Drepturilor Omului[3]. În câteva luni, Curtea de Justiție a UE va pune la dispoziție orientări suplimentare care trebuie luate în considerare în dezvoltarea și punerea în aplicare a SECA.

Pentru a-i garanta integritatea, trebuie să se îmbunătățească eficiența sistemului Dublin și a nivelului mecanismelor de protecție pentru solicitanți. Negocierile privind propunerea Comisiei din 2008 au indicat nevoia de a spori încrederea reciprocă în sistemul Dublin. Una dintre soluții ar putea fi accelerarea monitorizării și a măsurilor de soluționare a problemelor, pentru a interveni în etapele incipiente prin evaluare și dispozitive de avertizare rapidă. Acest aspect ar trebui să devină unul prioritar în ultima etapă a negocierilor, în vederea respectării termenului-limită din 2012 (a se vedea secțiunea 4.2 dedesubt).

Având în vedere că funcționarea adecvată a sistemului Dublin este esențială pentru SECA, principiile și funcționarea acestuia ar trebui să fie revizuite periodic, pe măsură ce sunt dezvoltate alte componente ale SECA și alte instrumente de solidaritate ale UE. Trebuie să se realizeze o „evaluare a adecvării” completă, prin efectuarea unei analize bazate pe dovezi, a efectelor juridice, economice și sociale ale sistemului Dublin, inclusiv a efectelor acestuia asupra drepturilor fundamentale.

3.2. Continuarea dezvoltării procedurii de transfer a beneficiarilor de protecție internaționale

Transferul constă în deplasarea beneficiarilor sau solicitanților de protecție internațională dintr-un stat membru în altul, statul membru de primire asumându-și responsabilitatea pentru examinarea cererii sau pentru măsurile de integrare.

Ideea transferului solicitanților de protecție internațională înainte de evaluarea necesităților acestora în materie de protecție reprezintă un obiect de dispută. Unele părți interesate consideră că această măsură este utilă sau chiar necesară, anumite state membre chiar susținând în mod activ transferul migranților ilegali, în timp ce alte părți interesate contestă această idee. Persistă totuși numeroase întrebări în ceea ce privește modul în care o astfel de acțiune ar interacționa cu sistemul Dublin, precum și utilitatea practică și rentabilitatea acestei măsuri comparativ cu alte forme de solidaritate și impactul asupra solicitanților înșiși. Comisia nu consideră că este util să propună un mecanism UE pentru transferul solicitanților de protecție internațională, în momentul de față. Cu toate acestea, Comisia a creat un domeniu pentru aplicarea cofinanțării din partea Uniunii pentru aceste activități în propunerea privind FAM, consolidând și dezvoltând posibilitățile din cadrul ERF. Aceasta va facilita luarea unor măsuri revoluționare de către statele membre care vor fi dispuse să se implice în proiecte voluntare, rolul de coordonare fiind asumat de EASO. Această cofinanțare ar putea fi utilă și în situații de urgență.

Prin contrast, există un consens asupra faptului că transferul beneficiarilor de protecție internațională poate fi atât utilă, cât și adecvată. În iunie 2009, Comisia a propus un proiect pilot la nivelul UE în ansamblu, EUREMA (Proiectul UE de transfer din Malta), cofinanțat de ERF. Proiectul a fost finalizat în vara anului 2011, cu transferul unui număr de 227 de beneficiari de protecție internațională din Malta în șase alte state membre.

Proiectul pilot a fost o experiență importantă pentru toți actorii implicați. În timpul proiectului, statele membre au acționat cu creativitate în găsirea unor soluții în legătură cu numeroase probleme de ordin juridic și practic privind, de exemplu, acordarea statutului corespunzător sau luarea măsurilor efective de integrare. Aceste soluții ar putea ajuta EASO să pregătească activitățile de sprijin pentru transfer solicitate de temeiul juridic al EASO, precum măsurile operaționale pregătitoare, creșterea gradului de conștientizare și coordonarea aplicării practice. Succesul proiectului a condus la lansarea celei de-a doua etape a acestuia, printr-o conferință de prezentare a contribuțiilor organizată la 12 mai 2011 la inițiativa Comisiei. Deși au fost promise mai multe locuri comparativ cu prima etapă – aproximativ 340 în total – numărul persoanelor rămâne încă scăzut. Comisia adresează un apel statelor membre să ia toate măsurile posibile pentru a oferi mai multe locuri, având în vedere în special numărul solicitanților de azil nou sosiți în Malta în vara anului 2011.

Comisia a sprijinit ferm transferul prin inițierea și conducerea proiectului pilot. Pe baza experienței celor două etape ale proiectului și luând în considerare viitorul sprijin din partea EASO pentru activitățile de transfer, Comisia va propune un program permanent, voluntar, sub rezerva realizării unei noi evaluări a impactului. Acest program ar permite statelor membre să solicite asistență prin transfer, inclusiv în caz de urgență.

O altă evoluție recentă este adoptarea directivei[4] modificate privind drepturile de rezidență pe termen lung, care acordă beneficiarilor de protecție internațională anumite drepturi, tratament egal și dreptul de a se muta în alt stat membru, după o perioadă de rezidență de cinci ani. Aceasta nu este o măsură de solidaritate în sine, dar ar putea contribui într-o oarecare măsură la diminuarea presiunii asupra anumitor state membre dacă mai mulți beneficiari recunoscuți ar alege să se multe într-un alt stat membru, cu anumite condiții.

3.3. Analizarea fezabilității prelucrării comune a cererilor pe teritoriul Uniunii

Aspectul prelucrării comune a cererilor de azil pe teritoriul Uniunii a fost ridicat prima dată în cadrul Programului de la Haga. Programul de la Stockholm a invitat Comisia să își finalizeze studiul privind fezabilitatea și implicațiile juridice și practice ale instituirii prelucrării comune a cererilor de azil.

Există numeroase aspecte ale prelucrării comune care trebuie clarificate. Chestiunile importante includ o evaluare a tipului de situații în care prelucrarea comună ar putea fi utilă. Aspectele juridice și administrative care ar trebui să fie luate în considerare includ compatibilitatea cu dreptul UE, temeiul juridic din tratate, aspectul legat de căile efective de atac, statutul persoanelor care fac obiectul prelucrării comune, factorul competent în luarea deciziilor, legătura cu transferul protecției și/sau recunoașterea reciprocă a deciziilor privind azilul și reconcilierea cu sistemul Dublin. Aspectele financiare includ costurile comparativ cu o procedură pur națională și mecanismele de finanțare. Aspectele practice care trebuie studiate includ, printre altele, locul în care ar avea loc prelucrarea comună și potențiala utilizare a muncii la distanță. Prelucrarea comună ar trebui, în mod evident, să respecte drepturile solicitanților.

Prelucrarea comună pe teritoriul Uniunii ar putea deveni un instrument util în materie de solidaritate. Acesta ar putea oferi asistență statelor membre sub presiune în reducerea numărului de cazuri restante, venind astfel în completarea sistemului Dublin. Acest instrument ar putea reprezenta o modalitate de diseminare a bunelor practici și de partajare a tehnicilor, încă o dată în vederea armonizării sistemelor de azil prin sporirea încrederii reciproce în acestea. Având în vedere variația numărului sosirilor de solicitanți de azil, în unele state membre există perioade în care presiunea este relativ scăzută, acestea putând dispune de capacități de rezervă în materie de personal, cu care ar putea veni în sprijinul altor state membre. Ar putea fi important să se analizeze dacă este posibil un împrumut sau o partajare de resurse între statele membre în funcție de capacități, eventual în asociere cu proceduri privind detașarea funcționarilor, care ar putea fi elaborate de EASO.

Comisia va lansa un studiu pentru a analiza în detaliu aceste aspecte. Rezultatul ar putea fi disponibil la sfârșitul anului 2012.

3.4. Asigurarea alocării adecvate a responsabilității în circumstanțe excepționale

Pe lângă componenta de urgență a unui program viitor de transfer permanent, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, Comisia va avea întotdeauna în vedere activarea mecanismului prevăzut în Directiva privind protecția temporară, atunci când condițiile sunt îndeplinite. Aceasta reprezintă un instrument util într-o situație excepțională. Protecția temporară prevede un statut adecvat pentru beneficiarii săi, diminuând în același timp presiunea asupra sistemului de azil și creând un mecanism structurat, deși voluntar, pentru transferul beneficiarilor între statelor membre. În același timp, criteriile pentru declanșarea acestui mecanism sunt definite strict: mecanismul poate fi activat numai în cazul unui aflux masiv sau iminent de persoane strămutate care nu se pot întoarce în propria țară de origine în condiții sigure și durabile, în special dacă există și un risc ca sistemul de azil să nu poată gestiona acest aflux fără efecte negative în ceea ce privește funcționarea sa eficientă. Un aflux masiv implică sosirea în Uniune a unui număr mare de astfel de persoane strămutate, care provin dintr-o țară sau regiune geografică specifică, indiferent dacă sosirea acestora în Uniune este spontană sau facilitată, de exemplu prin intermediului unui program de evacuare. Uniunea nu s-a mai aflat în situația unui aflux masiv de persoane strămutate de la criza refugiaților din Kosovo din 1999. Evenimentele din 2011 din regiunea sud-mediteraneană nu au condus la un aflux masiv de persoane în UE, de o amploare comparabilă.

Numărul mare de solicitanți de azil și de migranți ilegali care sosesc la frontiera externă sudică a UE generează de multe ori operațiuni de căutare și salvare. Statele membre au obligații în temeiul dreptului internațional să ofere asistență persoanelor aflate în pericol pe mare și să asigure debarcarea acestora într-un loc sigur în cel mai scurt timp. Principiul nereturnării trebuie să fie respectat integral. Aceste obligații se aplică, de asemenea, țărilor terțe de origine. Comisia încurajează statele membre să asigure cea mai strânsă cooperare și coordonare între aceste state în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor. Deși acestea sunt obligații absolute având în vedere că viața și sănătatea persoanelor sunt primordiale, nu se poate nega că fără luarea de măsuri la nivelul UE, numărul mare de sosiri reprezintă o presiune semnificativă asupra capacităților de primire și asupra responsabilităților statelor membre, inclusiv în ceea ce privește returnarea. Prin urmare, impactul pozitiv al măsurilor precum transferul, astfel cum se menționează în secțiunea anterioară, ar trebui luat în considerare desfășurării fără probleme a operațiunilor de căutare și salvare și de debarcare, ar trebui să fie luat în considerare ca un mijloc de a reduce presiunile pe care ar trebui să rezulte din debarcarea persoanelor salvate care sunt eligibile și au solicitat protecție internațională.

Direcții de acțiune esențiale

¤    Colegislatorii trebuie să accelereze negocierile pentru reformarea Regulamentului Dublin în vederea respectării termenului-limită din 2012.

¤    Comisia trebuie să lanseze o „evaluare a adecvării” Regulamentului Dublin în 2014.

¤    Statele membre trebuie să își intensifice angajamentele în contextul extinderii proiectului pilot de transfer pentru Malta, astfel cum s-a subliniat în timpul Conferinței ministeriale din 12 mai 2011.

¤    Sub rezerva unei noi evaluări a impactului, Comisia trebuie să propună în 2012 un program de transfer voluntar permanent pentru beneficiarii de protecție internațională.

¤    EASO trebuie să se implice în sprijinirea și facilitarea transferului, astfel cum prevede Regulamentul EASO, pe baza experienței EUREMA.

¤    Comisia trebuie să lanseze un studiu privind fezabilitatea și implicațiile juridice și practice ale instituirii prelucrării comune a cererilor de azil, astfel cum se prevede în Programul de la Stockholm, pentru ca rezultatele să fie disponibile înainte de sfârșitul anului 2012.

¤    UE va utiliza Directiva privind protecția temporară atunci când sunt îndeplinite criteriile și circumstanțele.

4. Încrederea reciprocă, în centrul sistemului reînnoit de guvernanță 4.1. Lecțiile învățate în urma experienței din Grecia: completarea procedurilor privind încălcarea dreptului UE

Comisia a subliniat în mod repetat că standardele neclare ale actualului acquis în materie de azil contribuie la lipsa de uniformitate a implementării și la dificultăți în ceea ce privește monitorizarea. Instrumentele SECA modificate propuse de Comisie ar trebui să îmbunătățească în mod semnificativ claritatea și precizia și să îi permită Comisiei să supravegheze mai bine aplicarea dreptului UE.

În același timp, pentru a asigura buna funcționare și rezistența sistemelor de azil din fiecare stat membru în orice moment, instrumentele tradiționale de supraveghere a aplicării acquis-ului (precum procedurile privind încălcarea dreptului UE și evaluările regulate ale instrumentelor juridice) trebuie să fie completate de măsuri suplimentare, de preferat preventive, pe baza unui nivel adecvat de încredere reciprocă. Deși statele membre continuă să fie principal răspunzătoare, este necesar un răspuns mai cuprinzător, în special în măsura în care Uniunea are o datorie nu doar față de statele sale membre, ci și față de solicitanții de azil. Evoluțiile din Grecia au reprezentat o experiență importantă în acest sens, deoarece Uniunea a avut o reacție complexă față de sistemul deficitar de azil al Greciei, care a arătat unele semne de îmbunătățire, deși mai trebuie adoptate si alte măsuri.

În urma acuzațiilor că Grecia nu a pus în aplicare în mod corect legislația UE privind azilul și că anumite aspecte ale sistemului său de azil erau foarte deficitare, incluzând condiții inumane în centrele de detenție, Comisia a lansat o procedură privind încălcarea dreptului UE împotriva Greciei în 2009. Cu toate acestea, Comisia a recunoscut că este necesar să ofere diferite forme de asistență Greciei pentru îmbunătățirea situației, având în vedere aspectul umanitar al azilului.

În paralel cu procedurile privind încălcarea dreptului UE, Comisia s-a angajat prin urmare într-un dialog cu autoritățile elene. Comisia a ajutat Grecia să dezvolte un plan național de acțiune privind gestionarea azilului și migrației și a coordonat asistența oferită de experții din alte state membre. De asemenea, Comisia a oferit finanțare de urgență prin intermediul ERF, împreună cu alte surse de sprijin financiar din partea UE. În urma unei cereri adresate de Grecia în aprilie 2011, EASO împreună cu autoritățile elene, a dezvoltat un plan operațional de doi ani pentru mobilizarea echipelor de sprijin pentru azil, care și-au început activitatea pe tern.

Împreună cu modificările realizate de guvernul elen, în special prin adoptarea unor legi noi, pot fi identificate o serie de evoluții pozitive în legătură cu planul de acțiune. În special, a existat o creștere a ratelor de recunoaștere a solicitanților de azil (de la mai puțin de 1 % la 12,35 %), iar calitatea procesului de luare a deciziilor s-a îmbunătățit. Deși sunt necesare progrese suplimentare și persistă motive grave de îngrijorare în unele domenii, precum centrele de detenție și accesul la anumite drepturi, acesta este un exemplu de situație în care statul membru rămâne responsabil în ceea ce privește gestionarea satisfăcătoare a propriului sistem, dar i se acordă atât asistență financiară, cât și practică pentru a face acest lucru.

La un moment dat, monitorizarea trebuie să depășească simplul aspect al aplicării acquis-ului întrucât, în timp, acumularea problemelor în ceea ce privește capacitatea și opțiunile problematice în materie de gestionare ar putea să conducă la încălcări grave ale drepturilor fundamentale și la destabilizarea SECA, inclusiv a sistemului Dublin.

4.2. Consolidarea rezistenței sistemului Dublin

Comisia, Parlamentul European și statele membre au discutat recent modul în care ar putea asigura funcționarea corespunzătoare a sistemelor de azil ale tuturor statelor membre și modul în care ar putea detecta și aborda problemele emergente înainte ca acestea să conducă la crize și proceduri privind încălcarea dreptului UE. Ideea unui mecanism de evaluare și avertizare rapidă pare să prezinte o cale de urmat.

Un astfel de mecanism ar putea avea două funcții: în primul rând, monitorizarea tuturor statelor membre pentru a asigura pregătirea constantă a acestora; în al doilea rând, un mod de acțiune structurat și secvențial pentru abordarea deficiențelor înainte ca acestea să evolueze într-o criză efectivă.

În practică, un mecanism de evaluare și avertizare rapidă ar putea acoperi aspecte diferite ale guvernanței sistemelor de azil din fiecare stat membru, inclusiv, de exemplu, organizarea geografică și bugetară a sistemului de azil, impactul transferurilor în cadrul sistemului Dublin, utilizarea corespunzătoare a instrumentelor de solidaritate ale UE, participarea la inițiativele de solidaritate ale UE etc. Rapoartele și recomandările care rezultă în urma evaluării ar oferi o avertizare rapidă cu privire la potențialele probleme. Acestea ar putea fi, de asemenea, utilizate în vederea unei mai bune coordonări a măsurilor de solidaritate destinate statelor membre, inclusiv o mai bună programare a fondurilor UE și a priorităților activităților de cooperare practică ale EASO. Trebuie identificate mijloacele și măsurile procedurale corecte pentru asigurarea eficacității acestui proces.

Trebuie luate măsuri specifice de monitorizare pentru a se asigura că rezultatele evaluării sunt monitorizate în mod adecvat. Planul ar putea include cereri privind măsuri coordonate de solidaritate pentru sprijinirea acțiunii de care are nevoie statul membru în cauză. Comisia consideră că acest proces ar putea îmbunătăți în mod substanțial încrederea între statele membre și încrederea organizațiilor societății civile, care este de multe ori esențială pentru sistemul Dublin.

4.3. Consolidarea încrederii reciproce prin alte domenii ale gestionării migrației

Încrederea reciprocă este fundamentală pentru o cooperare funcțională în ceea ce privește azilul. Sporirea încrederii va conduce la sporirea solidarității, acesta fiind motivul pentru care sporirea încrederii este atât de importantă. Deși obiectivele fiecărei politici privind migrația sunt diferite, o gestionare mai bună a migrației sub forma unei mai bune gestionări a frontierelor și o unei mai bune politici privind vizele poate avea, de asemenea, un impact pozitiv asupra îmbunătățirii încrederii reciproce între statele membre în ceea ce privește aspectele legate de azil.

Comisia a propus o serie de modificări ale guvernanței Schengen la 16 septembrie 2011, având ca scop garantarea libertății de circulație prin îmbunătățirea încrederii reciproce între statele membre. Propunerile ar urma să îmbunătățească gestionarea comună a spațiului Schengen prin revizuirea mecanismului de evaluare Schengen. Prin asigurarea unei mai bune aplicări a acquis-ului Schengen, propunerile ar urma să sporească încrederea în capacitatea Uniunii de a gestiona problemele legate de frontiere în comun și în spiritul solidarității, ceea ce va facilita, de asemenea, pentru statele membre, implicarea în inițiativele de solidaritate în ceea ce privește azilul.

În ceea ce privește politica privind vizele, una dintre modificările aduse Regulamentului privind vizele[5] propuse de Comisie la 24 mai 2011 ar putea contribui și la eficiența sistemelor de azil ale statelor membre. Introducerea unei clauze de salvgardare în legătură cu vizele, ca măsură de ultimă instanță, ar face posibilă suspendarea circulației fără vize pentru cetățenii unei țări terțe în cazurile în care există date că absența vizelor a condus, inter alia, la o utilizare abuzivă a sistemului de azil.

Acest mecanism ar permite în special Uniunii să mențină un echilibru între o mai bună gestionare a circulației resortisanților țărilor terțe și asigurarea faptului că circulația fără vize nu conduce la nereguli sau abuzuri. Astfel, Uniunea va continua, pe de o parte, să combine liberalizarea vizelor cu mecanisme de protecție pentru statele membre, pe baza experiențelor precum „mecanismul de monitorizare a perioadei ulterioare liberalizării vizelor” instituit pentru a asigura funcționarea fără probleme a regimului fără vize pentru țările din Balcanii Occidentali. Pe de altă parte, UE va activa, de asemenea, mijloace pentru oferirea de soluții statelor membre care se confruntă cu un flux specific de azil din țările terțe. Mecanismul de monitorizare în perioada ulterioară liberalizării vizelor a permis Comisiei să obțină informațiile de care avea nevoie pentru a propune măsuri orientate către prevenirea afluxurilor ulterioare de migranți ilegali care abuzează de regimul de neaplicare a vizelor.

Puncte de acțiune esențiale

¤    UE trebuie să îndeplinească obiectivul pentru 2012 în legătură cu pachetul privind azilul.

¤    Statele membre trebuie să pună în aplicare dreptul UE, iar Comisia trebuie să realizeze evaluări periodice și să urmărească încălcările dreptului UE.

¤    Grecia trebuie să pună în aplicare în mod activ planul său de acțiune, utilizând pe deplin măsurile disponibile de solidaritate, pentru a îndeplini fiecare termen-limită stabilit în plan.

¤    Colegislatorii trebuie să finalizeze negocierile privind Regulamentul Dublin cu dispoziții consolidate pentru sprijinirea încrederii reciproce între statele membre, precum și privind avertizarea rapidă pentru detectarea problemelor în stadiu incipient.

¤    Colegislatorii trebuie să aprobe pachetul Schengen din 16 septembrie 2011 pentru îmbunătățirea gestionări frontierelor.

¤    Colegislatorii trebuie să aprobe modificarea Regulamentului privind vizele propusă de Comisie la 24 May 2011.

Concluzie

Uniunea și statele sale membre au la dispoziție un instrumentar flexibil, în evoluție, de măsuri de solidaritate. Aceste măsuri pot fi utilizate fie împreună, fie separat. Astfel cum se propune în prezenta comunicare, unele măsuri ar putea fi îmbunătățite, în timp ce ar putea fi elaborate și măsuri noi.

Alte aspecte ale gestionării migrației ar putea, de asemenea, să contribuie la consolidarea solidarității în interiorul UE în domeniul azilului. UE trebuie să dispună de o politică eficientă privind returnările, pentru a proteja credibilitatea și integritatea sistemelor de azil. Acesta este un aspect pe care Comisia îl va aborda între-o comunicare separată în 2013. Activitatea în direcția unei mai mari convergențe în cadrul politicii privind migrația poate veni, de asemenea, în sprijinul solidarității, în special pentru a garanta că politica privind azilul, inclusiv aspectele legate de solidaritate ale acesteia, nu este afectată de consecințele gestionării ineficace a migrației legale.

Cooperarea cu țările terțe, în special țările de origine și de tranzit pentru refugiați, dacă este gestionată în mod adecvat de UE în ansamblu, poate contribui și la gestionarea sau prevenirea fluxurilor de solicitanți de azil. Această cooperare ar trebui să includă, de exemplu, contribuția la îmbunătățirea spațiului de protecție în alte regiuni ale lumii sau oferirea unui număr mai mare de locuri pentru reinstalare în interiorul UE. Această cooperare poate fi, de asemenea, o modalitate de exprimare a solidarității cu țările terțe, care de multe ori se confruntă cu o presiune mult mai mare decât UE în ceea ce privește azilul, astfel cum s-a demonstrat recent în criza migrației legată de evenimentele din regiunea sud-mediteraneană și astfel cum s-a subliniat în comunicarea privind o abordare globală a migrației și mobilității[6].

În sfârșit, Comisia își menține întotdeauna posibilitatea de a înainta propuneri în temeiul articolului 78 alineatul (3) din TFUE în situații de criză caracterizate de un aflux brusc de resortisanți din țări terțe, pentru a adopta măsuri provizorii în beneficiul statelor membre în cauză, dacă instrumentele deja disponibile nu oferă posibilitățile și temeiul juridic necesar.

Succesul măsurilor de solidaritate ale Uniunii depinde de implicarea și cooperarea tuturor părților interesate. Uniunea trebuie să continue să discute problema solidarității în ceea ce privește azilul, inclusiv la nivel politic înalt, în mod periodic, pentru a îmbunătăți și revizui setul de măsuri de solidaritate privind azilul. Comisia va prezenta rapoarte privind progresele înregistrate în cadrul „Metodei de monitorizare” privind imigrația și azilul.

ANEXĂ

Statistici privind azilul

Între 1998 (primul an pentru care sunt disponibile date la nivelul UE) și 2010, numărul total al cererilor de azil în cele 27 de state membre ale UE s-a modificat, după cum urmează. În prima jumătate a anului 2011, numărul cererilor de azil a crescut cu 14 % comparativ cu prima jumătate a anului 2010 (trebuie remarcat că datele referitoare la Grecia și Luxemburg nu sunt încă integral disponibile).

Sura: Eurostat.

Cererile de azil în prima jumătate a anului 2011 comparativ cu prima jumătate a anului 2010

|| J1 2010 || Anul complet 2010 || J1 2011* || Modificare J1 2010-2011* || 2011L01 || 2011L02 || 2011L03 || 2011L04 || 2011L05 || 2011L06

BE || 11 445 || 26 550 || 14 790 || +29 % || 2 335 || 2 365 || 2 825 || 2 525 || 2 420 || 2 320

BG || 500 || 1 030 || 465 || -7 % || 115 || 90 || 70 || 65 || 60 || 65

CZ || 465 || 785 || 370 || -20 % || 65 || 55 || 70 || 60 || 75 || 45

DK || 2 310 || 5 105 || 1 830 || -21 % || 365 || 290 || 325 || 290 || 290 || 270

DE || 18 455 || 48 595 || 22 890 || +24 % || 4 245 || 3 735 || 4 075 || 3 365 || 3 875 || 3 595

EE || 20 || 35 || 35 || +75 % || 5 || 5 || 5 || 5 || 10 || 5

IE || 1 025 || 1 940 || 685 || -33 % || 135 || 125 || 125 || 85 || 100 || 115

EL || 4 705 || 10 275 || 3 800* || +3 %* || 605 || 920 || 1 005 || 455 || 815 || :

ES || 1 210 || 2 745 || 1 950 || +61 % || 240 || 335 || 365 || 430 || 365 || 215

FR || 25 925 || 52 725 || 28 835 || +11 % || 4 400 || 4 640 || 5 295 || 5 125 || 5 010 || 4 365

IT || 5 370 || 10 060 || 10 865 || +102 % || 590 || 1 625 || 1 775 || 1 460 || 3 305 || 2 110

CY || 1 235 || 2 870 || 895 || -28 % || 185 || 145 || 125 || 125 || 165 || 150

LV || 25 || 60 || 110 || +340 % || 5 || 20 || 5 || 15 || 40 || 25

LT || 195 || 505 || 185 || -5 % || 35 || 35 || 35 || 20 || 30 || 30

LU || 295 || 780 || 770* || +208 %* || 115 || 145 || 230 || 145 || 135 || :

HU || 1 405 || 2 095 || 775 || -45 % || 115 || 90 || 135 || 165 || 110 || 160

MT || 60 || 170 || 1 650 || +2 650 % || 10 || 15 || 30 || 1 130 || 365 || 100

NL || 7 280 || 15 110 || 7 105 || -2 % || 1 255 || 1 090 || 1 155 || 1 095 || 1 295 || 1 215

AT || 5 065 || 11 060 || 5 830 || +15 % || 885 || 910 || 970 || 980 || 1 000 || 1 085

PL || 2 920 || 6 535 || 2 865 || -2 % || 365 || 450 || 520 || 430 || 550 || 550

PT || 80 || 160 || 95 || +19 % || 10 || 20 || 15 || 15 || 20 || 15

RO || 475 || 880 || 560 || +18 % || 50 || 85 || 125 || 95 || 95 || 110

SI || 90 || 250 || 205 || +128 % || 35 || 35 || 30 || 15 || 35 || 55

SK || 295 || 540 || 205 || -31 % || 35 || 45 || 30 || 20 || 35 || 40

FI || 2 025 || 3 665 || 1 315 || -35 % || 240 || 210 || 240 || 195 || 210 || 220

SE || 14 110 || 31 940 || 12 620 || -11 % || 1 970 || 1 965 || 2 310 || 2 040 || 2 375 || 1 960

UK || 11 875 || 23 740 || 12 690 || +7 % || 2 140 || 1 995 || 2 230 || 2 020 || 2 070 || 2 235

* Cu excepția EL și LU. Pentru aceste două state membre, valorile absolute pentru prima jumătate a anului 2011 și comparația sunt calculate pentru primele cinci luni. Date extrase la 3 octombrie 2011, sursa: Eurostat.

Cereri de azil (A) și beneficiari de protecție noi (B) pentru anul complet 2010

Anul complet 2010: Cereri și beneficiari noi la o populație de 1 000 000 de persoane

Anul complet 2010: Cereri și beneficiari noi la o suprafață de 1 000 km2

Anul complet 2010: Cereri și beneficiari noi la 1 000 unități PIB

Populația: la 1 ianuarie 2010. Suprafața: cele mai recente date disponibile (2010 sau anterior pentru unele state membre). PIB: standardul puterii de cumpărare (o unitate monetară artificială care elimină efectul diferențelor de preț între statele membre[7]) pentru anul complet 2010. Date extrase la 3 octombrie 2011, sursa: Eurostat.

Comparație pentru prima jumătate 2011/2010: cereri la o populație de 1 000 000 de persoane

Comparație pentru prima jumătate 2011/2010: cereri la o suprafață de 1 000 km2

Comparație pentru prima jumătate 2011/2010: cereri la 1 000 unități PIB

Populație: la 1 ianuarie 2010. Suprafața: cele mai recente date disponibile (2010 sau anterior pentru unele state membre). PIB: standardul puterii de cumpărare pentru anul complet 2010. Datele pentru EL și LU nu au fost disponibile pentru iunie 2011 și au fost extrapolate pe baza celor cinci luni disponibile. Date extrase la 3 octombrie 2011, sursa: Eurostat.

Refugiați reinstalați în statele membre din țări terțe între 2006 și 2010

Sursa: UNHCR pentru 2006–2007, Eurostat (date extrase la 8 decembrie 2009) pentru 2008 cu excepția UK: UNHCR, Eurostat (date extrase la 1 august 2011) pentru 2009 și 2010.

[1]               Prezenta comunicare nu abordează domeniile de solidaritate privind politicile care vizează limitarea imigrației ilegale, cu toate că există o legătură între alte politici de gestionare a migrației și un sistem de azil operațional.

[2]               Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui Fond pentru azil și migrație COM(2011)751.

[3]               Cererea nr. 30696/09, 21.1.2011.

[4]               Directiva 2011/51/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2011 de modificare a Directivei 2003/109/CE a Consiliului [privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung] în vederea extinderii domeniului său de aplicare la beneficiarii de protecție internațională.

[5]               COM(2011) 290.

[6]               COM(2011)743.

[7]               A se vedea http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/purchasing_power_parities/introduction. .