COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Serviciul universal în comunicațiile electronice: raport cu privire la rezultatul consultării publice şi la cea de a treia revizuire periodică a domeniului de aplicare în conformitate cu articolul 15 din Directiva 2002/22/CE

(Text cu relevanță pentru SEE)

OBIECTIVUL COMUNICăRII

În cadrul celei de-a doua revizuiri periodice a domeniului de aplicare a serviciului universal în rețelele și serviciile de comunicații electronice din septembrie 2008[1], Comisia a decis să consulte părţile interesate cu privire la câteva aspecte legate de politica pe termen lung. Înainte de adoptarea pachetului Telecom în 2009, Comisia a confirmat Parlamentului european că va întreprinde o consultare largă pe această temă.

Documentul de faţă constituie un raport asupra rezultatului consultării publice privind principiile serviciului universal în comunicaţiile electronice, care a avut loc în perioada martie-mai 2010. Raportul mai cuprinde şi a treia revizuire periodică a domeniului de aplicare a serviciului universal în temeiul articolului 15 din Directiva 2002/22/CE[2] privind serviciul universal (DSU). De asemenea, raportul prezintă şi reflecţii privind măsurile care trebuie luate de statele membre la punerea în aplicare a DSU. Raportul este însoţit de un scurt document de lucru[3] care face o sinteză a răspunsurilor la consultarea publică.

Reglementările UE privind serviciul universal în comunicaţiile electronice au luat naştere în contextul liberalizării totale din anii 1990. Scopul obligaţiei de serviciu universal (OSU) este de a servi drept „plasă de siguranţă” socială în situaţiile în care forţele de piaţă nu pot furniza singure acces la serviciile de bază pentru consumatori, în special pentru cei care locuiesc în zone izolate sau care au venituri mici sau dizabilităţi. Pentru a atinge cele trei obiective ale conceptului de plasă de siguranţă, şi anume disponibilitatea, accesibilitatea financiară şi accesibilitatea fizică, se poate cere uneia sau mai multor întreprinderi anume alese să ofere aceste servicii de bază.

Astfel, statele membre trebuie să se asigure că toţi consumatorii finali au acces, într-o locaţie fixă, la comunicare prin voce şi prin date, inclusiv „acces funcţional la internet”, păstrând totodată la un nivel minim perturbările de pe piaţă. DSU este neutră în ceea ce priveşte tehnologia prin care sunt furnizate serviciile.

În cazurile în care costurile pentru OSU îngreunează prea tare activitatea furnizorului (furnizorilor) desemnat (desemnaţi), acesta (aceștia) din urmă trebuie compensat (compensați) pentru costurile nete suportate. O astfel de compensare poate fi finanţată din fonduri publice şi/sau dintr-un fond la care contribuie actorii de pe piaţa din sectorul comunicaţiilor electronice. La ora actuală, 22 de state membre prevăd doar finanţare sectorială[4], două state au în vedere atât finanţarea publică cât şi cea sectorială, iar celelalte trei au optat doar pentru finanţare publică.

Câteva state membre și-au exercitat competențele discreţionare alegând să nu desemneze niciun furnizor de OSU, sau au facilitat obligaţiile privind elementele serviciului care sunt deja oferite pe piaţă (de exemplu, telefoanele publice şi listele de abonați telefonici).

În timp ce DSU din 2002 limita „accesul funcţional la internet” la transferul de date în bandă îngustă[5], pachetul Telecom din 2009 a oferit statelor membre flexibilitatea de a defini, unde este nevoie, ratele transferului de date la nivel naţional, fapt ce poate include transferul de date în bandă largă[6]. Până în prezent, Finlanda, Spania şi Malta au adoptat măsuri de ordin legislativ în vederea includerii transferului de date în bandă largă în OSU naţională.

La 5 iulie 2011, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie[7] care subliniază importanţa OSU ca plasă de siguranţă pentru incluziunea socială.

REZULTATELE CONSULTăRII PUBLICE

Scopul consultării a fost de a stabili dacă, în mediul actual al comunicaţiilor electronice, marcat de convergenţă şi competitivitate, este necesară revizuirea abordării globale şi a principiilor UE privind serviciul universal. Una dintre întrebările-cheie a fost dacă OSU ar trebui să devină un instrument proactiv în contextul transferului de date în bandă largă şi astfel să dobândească un rol în realizarea obiectivului „bandă largă pentru toţi”, sau dacă acest rol ar trebui lăsat în seama altor măsuri politici la invelul UE sau la nivel naţional, păstrând OSU ca plasă de siguranţă. Alte aspecte importante care s-au discutat în cadrul consultării au fost conceptul de serviciu universal, modul în care este finanţat şi flexibilitatea statelor membre în ceea ce priveşte implementarea lui.

S-au exprimat păreri foarte variate în cadrul respective consultări, însă nu s-a ajuns la niciun consens în legătură cu viitorul rol al OSU în dezvoltarea obiectivelor Europei în domeniul benzii largi. Cu toate acestea, multe dintre părţile interesate, în special guvernele şi autorităţile naţionale de reglementare, sprijină principiile existente şi sunt în favoarea menţinerii caracteristicilor principale ale regimului OSU. Documentul de lucru anexat include un rezumt al răspunsurilor[8].

PROVOCăRI: SERVICIUL UNIVERSAL şI BANDA LARGă

Cadrul de reglementare al UE şi politica acesteia privind accesul liber au încurajat dezvoltarea pieţelor competitive, ceea ce a dus la sporirea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor, reducerea preţurilor şi la plasarea unor state membre ale UE printre liderii mondiali în domeniul benzii largi. În interiorul UE, statele membre care utilizează cel mai mult banda largă sunt cele în care există concurenţă în domeniul infrastructurii şi legislaţie ex ante eficientă pentru a promova concurența în materie de servicii acolo unde cea în domeniul infrastructurii nu este posibilă.

Agenda digitală pentru Europa (ADE)[9] prezintă beneficiile socioeconomice ale benzii largi, inclusiv importanţa acesteia în ceea ce priveşte participarea socială şi ocuparea forței de muncă. ADE îşi propune ca, până în 2013, reţelele de bandă largă „de bază” să deservească 100 % din cetăţenii UE. În ceea ce priveste internetul rapid şi ultrarapid,scopul este de a asigura, până în 2020, o acoperire de 30Mbps pentru toti cetăţenii UE şi abonamente de peste 100 Mbps pentru minimum 50 % dintre gospodăriile UE. Realizarea acestor obiective necesită investiţii substanţiale atât din partea actorilor din sectorul privat, cât şi din partea celor din sectorul public. Pentru a facilita acest proces, Comisia a adoptat, în septembrie 2010, pachetul privind banda largă, care cuprinde: i) Comunicarea privind banda largă[10] , care stabileşte un cadru de acţiune şi prezintă statelor membre propuneri în vederea realizării obiectivelor; ii) Recomandarea NGA (rețele de acces de nouă generație)[11], care stabileşte orientări normative în vederea promovării certitudinii juridice, încurajănd astfel investiţiile private; şi iii) o propunere privind un Program pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio[12], în vederea îmbunătăţirii coordonării şi a gestionării spectrului în UE, facilitând astfel creşterea benzii largi pe suport radio.

Pe lângă acestea, mai sunt diponibile diferite instrumente politice pentru (co)finanţarea dezvoltării infrastructurii, inclusiv finanţarea din fonduri publice (de exemplu, împrumuturi, subvenţii acordate parteneriatelor public-privat). Orientările privind banda largă[13] oferă clarificări cu privire la modul în care se poate acorda finanţare publică în domeniul dezoltării de reţele de bandă largă în conformitate cu regulile UE privind ajutorul de stat, în vederea acoperirii chiar şi a zonelor care nu prezintă interes comercial. Programele fondurilor structurale pe 2007-2013 au alocat şi ele aproape 2,3 miliarde EUR pentru infrastructura TIC, în special pentru reţelele de bandă largă. Mai mult, Comisia a propus, în cadrul Perspectivelor financiare 2014-2020, un instrument numit „Conectarea Europei”[14], cu un buget de 9,2 miliarde EUR, pentru a încuraja investiţiile pro-competitive, şi a crește nivelul creditelor şi al subvenţiilor acordate proiectelor privind banda largă şi infrastructurile de servicii digitale.

Pentru a încuraja cererea, ADE prevede o serie de măsuri, inclusiv promovarea serviciilor electronice în domeniile sănătăţii şi al guvernării, prin facilitarea graficelor de acordare de licenţe pentru gestionarea drepturilor online şi îmbunătăţirea accesibilităţii conţinutului audiovizual[15], precum şi iniţiative menite să asigure competenţe, aptitudini şi incluziune în domeniul informaticii. Comisia consideră că încurajarea cererii de servicii în domeniul benzii largi va determina, la rândul ei, dezvoltarea reţelelor de bandă largă, stimulând astfel crearea unui ciclu virtuos.

Spre deosebire de situaţia telefoniei din statele membre ale vechii UE-15 acum mai mult de 10 ani, piaţa benzii largi din UE-27 nu este încă matură, dar este caracterizată prin inovare şi evoluţie dinamică. Evoluțiile tehnologice, competitive şi legislative, cum ar fi costurile în scădere ale tehnologiilor pe suport radio şi dividendul digital, pot contribui în mod considerabil la extinderea acoperirii de bandă largă.

În timp ce 95,1% din populaţia UE are acces la reţele fixe în bandă largă, în zonele rurale din UE acest procent scade la 82,8%, iar în zonele rurale din Bulgaria, Slovacia, Polonia, România şi Cipru ajunge la 60% sau chiar mai puţin (a se vedea secţiunea 4.1). Costurile legate de instalarea sau îmbunătăţirea infrastructurii de bandă largă în zonele insuficient deservite sunt semnificative. Conform unui studiu comandat de Comisie[16], se estimează că pentru a asigura disponibilitatea (acoperirea) şi accesibilitatea din punct de vedere financiar (tarife sociale subvenţionate) a unei conexiuni în bandă largă de 2 Mbps[17] cu ajutorul OSU, costurile s-ar ridica la la aproximativ 13,6 miliarde EUR pe o perioadă de cinci ani.

Conform studiului respectiv, suma totală se ridică la 2,7 miliarde EUR anual, ceea ce reprezintă aproximativ 0,69 % din cifra de afaceri a întreg sectorului de telecomunicaţii al UE[18]. Acest procentaj variază considerabil între statele membre, el fiind mai mare în ţările cu densitate mai mică a populaţiei, teren dificil sau infrastructură mai puţin dezvoltată. Cel mai mare raport costuri/beneficii este în România (4,6 %), iar cel mai scăzut în Luxemburg (0,08 %). În termeni absoluţi, costul mediu pe gospodărie la nivel de Uniune ar fi de aproximativ 14,40 EUR pe an, variind până la 30 EUR în România. Această situaţie este comparabilă cu costurile anuale curente pe gospodărie care variază între 0,05 EUR şi 4,19 EUR în cele şapte state membre care au înfiinţat fonduri pentru OSU[19].

Pachetul Telecom din 2009 recunoaşte diversitatea tot mai mare din UE-27 prin faptul că oferă statelor membre flexibilitatea de a stabili ratele transferului de date pentru OSU în funcţie de condiţiile naţionale, precum şi de a finanţa costurile nete asociate din fonduri publice şi/sau dintr-un fond finanţat de sector.

Cu toate acestea, este clar că, în cazul în care OSU se extinde la banda largă pe întreg teritoriul UE, necesitatea finanţării sectoriale şi a subvenţionării încrucişate între grupurile de consumatori dintr-o anumită ţară ar creşte în mod semnificativ, ceea ce ar îngreuna situaţia industriei şi ar face ca impactul asupra preţurilor la nivelul consumatorului să fie mai accentuat în statele membre care în prezent au acoperire slabă de bandă largă şi niveluri scăzute ale veniturilor. Mai mult, impunerea prematură a obligaţiei de a instala reţele de bandă largă la nivelul UE sau naţional ar putea duce la perturbarea funcţionării pieţelor şi la oprirea investiţiilor private în domeniul benzii largi. Chiar dacă companiile de telecomunicaţii intenţionează să investească în reţele noi şi profitabile, există o întrebare fundamentală legată de modul în care o OSU extinsă ar fi oportună şi sustenabilă, având în vedere că ea îngreunează situaţia sectorului exclusiv în folosul incluziunii sociale, în timp ce alte entităţi private şi publice şi societatea per ansamblu beneficiază de omniprezenţa benzii largi.

A TREIA REVIZUIRE PERIODICă A DOMENIULUI DE APLICARE A SERVICIULUI UNIVERSAL LA NIVELUL UE

DSU invită Comisia să revizuiască domeniul de aplicare a serviciului universal o dată la trei ani în funcţie de progresele sociale, economice şi tehnologice, ţinând seama în mod special de mobilitate şi ratele transferului de date. Anexa V la directivă definește câteva elemente pe baza cărora Comisia decide dacă este necesară includerea unor anumite servicii în domeniul de aplicare a serviciului universal, și anume:

1. Există servicii specifice accesibile majorității consumatorilor și utilizate de o majoritate a acestora? Absența sau neutilizarea acestor servicii de o minoritate a consumatorilor generează excludere socială?

2. Furnizarea și utilizarea serviciilor specifice aduc un avantaj general net tuturor consumatorilor, justificând o intervenție publică în cazul în care serviciile specifice nu sunt furnizate publicului în circumstanțe comerciale obișnuite?

În plus, considerentul 25 din DSU menţionează că serviciile în cauză, pentru a putea fi incluse în domeniul de aplicare, trebuie să fie deja disponibile pentru o majoritate substanţială a populaţiei. Revizuirile anterioare din 2005/2006 şi 2008[20] au stabilit că aceste criterii nu au fost respectate în ceea ce priveşte mobilitatea sau banda largă, ceea ce a însemnat că domeniul de aplicare nu a fost modificat.

Banda largă

La sfârşitul anului 2010[21], aproximativ 95 % din populaţia UE avea acces la reţelele fixe de bandă largă (DSL).

Figura 1. Acoperirea rețelelor fixe în bandă largă în UE exprimată ca % din populație, 2010

[pic]

Sursa: IDATE, 2010

La începutul anului 2011, în UE existau în jur de 133 milioane de abonamente la internet de bandă largă fixă şi 33 milioane de abonamente la internet de bandă largă mobilă. Acest lucru arată că reţelele mobile contribuie din plin la utilizarea tot mai mare a benzii largi.

În prezent, 70 % din gospodăriile UE au acces la internet, iar 61 % dispun de conexiuni de bandă largă prin fir sau pe suport radio[22]. Cu toate acestea, ratele de utilizare a benzii largi variază considerabil de la un stat membru la altul. Banda largă este utilizată în 23 % din gospodării în România şi 26 % în Bulgaria, în timp ce în Ţările de Jos şi Danemarca procentul este de 80 %, iar în Suedia de 83 %.

Figura 2. Utilizarea benzii largi la domiciliu, % de gospodării din UE, 2010[23]

[pic]

În consecinţă, la nivel de gospodărie, s-a atins pragul de utilizare a benzii largi de către o majoritate (simplă) a consumatorilor din UE, însă aceasta nu reprezintă încă „o majoritate substanţială a populaţiei”, după cum se precizează în considerentul 25 din DSU. Şi mai important, având în vedere diferenţele mari la nivel naţional în ceea ce priveşte utilizarea şi faptul că nivelul de utilizare este sub 50 % în cinci state membre, costurile OSU pentru bandă largă la nivelul UE ar trebui să fie suportate în mod disproporţionat de furnizorii de servicii de telecomunicaţii şi, în final, de consumatorii din statele membre respective. De fapt, datele anchetei[24] referitoare la gospodăriile unde media de vârstă este de minimum 75 de ani arată că există 12 state membre unde rate de utilizare este sub 50 %. Costurile pentru asigurarea unei acoperiri universale de bandă largă ar fi foarte mari mai ales în ţările cu densitate mică a populaţiei, cu teren accidentat şi/sau cu o infrastructură slab dezoltată. După cum s-a arătat mai sus, costul mediu pe gospodărie în România ar fi mai mult decât dublu faţă de media UE. Aşadar, includerea, în acest stadiu, a accesului la banda largă în domeniul de aplicare a serviciului universal la nivel de UE nu ar fi în conformitate cu al doilea criteriu din DSU, care se referă la asigurarea unui beneficiu general net pentru toţi consumatorii europeni.

Mobilitate

Reţelele mobile acoperă mai mult de 95 % din populaţia UE pe baza licenţelor mobile naţionale[25]. Rata de penetrare globală a abonamentelor mobile a atins 124,2 % în octombrie 2010.

Figura 3. Abonaţi mobili şi rata de penetrare la nivel de UE, 2004-2010

[pic]

Sursa: Tabloul de bord al Agendei Digitale 2011 – indicatori de piaţă pentru comunicaţiile electronice

89 % din gospodăriile UE posedă abonamente la telefonie mobilă şi 71 % la telefonie fxă, ceea ce face ca 98 % din toate gospodăriile UE să beneficieze în prezent de acces la telefonie.

Figura 4. Acces la rețeaua telefonică la domiciliu, % din gospodăriile europene, 1999-2011

[pic]

Sursa: Sondaje privind comunicațiile electronice la nivelul gospodăriilor, iulie 2011

În ceea ce priveşte accesibilitatea din punct de vedere financiar, preţul mediu lunar pentru un pachet de servicii de telefonie mobilă (preplătite şi postplătite) cu utilizare redusă în UE se ridica la 9,07 EUR în 2010, ceea ce a însemnat o scădere cu aproximativ 30 % faţă de 2006[26].

Se pot constata o creştere a utilizării şi o diminuare a preţurilor serviciilor de telefonie mobilă de la ultima revizuire. Acest lucru confirmă analiza din revizuirile anterioare conform căreia furnizarea concurențială de comunicaţii mobile a dus la o accesibilitate mai mare şi mai răspândită a acestor servicii în rândul consumatorilor, aşa că nu există riscul excluziunii sociale. Criteriile pentru includerea mobilităţii în domeniul de aplicare a serviciului universal la nivelul UE nu sunt, aşadar, îndeplinite. Acest lucru nu exclude utilizarea tehnologiei pe suport radio pentru furnizarea conexiunii la o locaţie fixă în cadrul OSU.

Comisia va continua să monitorizeze nevoile speciale ale persoanelor cu dizabilităţi, în special acele aspecte legate de serviciile de telefonie mobilă[27], şi îşi va prezenta concluziile în cadrul următoarei revizuiri.

PERSPECTIVE

Având în vedere sumele mari necesare pentru a asigura o acoperire de bandă largă prin OSU şi impactul potenţial asupra industriei şi al consumatorilor, statele membre trebuie să analizeze cu atenţie condiţiile naţionale pentru a vedea daca ele justifică extinderea OSU la banda largă, ţinând totodată seama de riscul excluziunii sociale, precum şi de perturbarea posibilă a concurenței şi de sarcina nejustificată care i-ar reveni sectorului în cauză.

În lumina riscului pe care abordările divergente îl implică referitor la punerea în aplicare a DSU şi a implicaţiilor financiare potenţiale pentru industrie, Comisia consideră că este nevoie de informaţii suplimentare pentru a se asigura că aceasta se face în conformitate cu principii aplicate uniform, ţinând seama în acelaşi timp de diferitele stadii de dezvoltare ale pieţelor din statele membre. Informaţiile respective vor ajuta la abordarea riscului de excludere socială şi la evitarea îngreunării disproporţionate a activităţii sectorului.

Se răspunde astfel la cererea de clarificare din partea părţilor implicate în consultare şi la solicitarea Parlamentului European care a cerut Comisiei „ să pună la dispoziție orientări pentru cea mai bună punere în aplicare și executare a Directivei revizuite privind serviciul universal, evitând denaturarea cauzată pieței și permițând, în același timp, statelor membre să adopte dispoziții care să se potrivească circumstanțelor naționale” [28] .

Comisia este de părere că o punere în aplicare uniformă a OSU necesită o abordare coerentă a criteriilor de definire a accesului funcţional la internetul de bandă largă, a mecanismelor de desemnare, a finanţării şi a măsurilor care trebuie luate pentru utilizatorii finali cu dizabilităţi. Comisia intenţionează să continue discuţiile pe aceste teme cu statele membre, Parlamentul European şi alte părţi implicate.

- Domeniul de aplicare a OSU în legătură cu „accesul funcţional la internet” la viteze de bandă largă [29]

Pentru situaţiile în care statele membre au în vedere definirea conexiunii de reţea care să permită un „acces funcţional la internet” de bandă largă la nivel naţional, ar fi utilă existenţa unui set de criterii coerente, care să reflecte criteriile de modificare a domeniului de aplicare a serviciului universal la nivelul UE[30] şi care ar ajuta la menţinerea uniformităţii şi la reducerea perturbărilor pieţei, atingând în acelaşi timp obiectivul referitor la prevenirea excluziunii sociale.

De exemplu, li se poate cere statelor membre să facă o evaluare iniţială a impactului unei astfel de decizii, care ar putea include o evaluare a utilizării globale a benzii largi la nivel naţional, și anume stabilirea procentului de gospodării naţionale care beneficiază de bandă largă şi a procentului de gospodării care beneficiază de bandă largă cu o viteză egală sau mai mare decât viteza minimă preconizată.

Pentru a reflecta ideea din considerentul 25 al DSU conform căreia serviciile acoperite trebuie să fie disponibile pentru o majoritate substanţială a populaţiei, se pot aplica anumite praguri pentru a stabili dacă se realizează masa critică necesară de utilizare a benzii largi. Comisia consideră că, în această etapă, li s-ar putea cere statelor membre să aibă în vedere includerea conexiunii de bandă largă în OSU în situaţiile în care rata transferului de date în cauză este folosită la nivel naţional (i) de cel puţin jumătate din toate gospodăriile şi (ii) de cel puţin 80 % din toate gospodăriile cu o conexiune de bandă largă[31].

De asemenea, statelor membre li s-ar putea recomanda să ţină cont în luarea decizie de obiectivele lor sociale şi economice specifice şi de rezultatele dorite. Acest lucru ar putea include o evaluare a:

- disponibilităţii preconizate a pieţei în ceea ce priveşte banda largă fără intervenţie publică;

- dezavantajelor sociale şi economice suportate de cei care nu acces la o conexiune de bandă largă, inclusiv de utilizatorii finali cu dizabilităţi;

- costului intervenţiei publice prin OSU şi a comparării costului respectiv cu utlizarea altor abordări;

- beneficiilor intervenţiei publice şi a efectelor acesteia asupra competiţiei, perturbărilor pieţei şi a obiectivelor mai largi de politică.

Astfel, intervenţia ar avea loc doar dacă beneficiile globale depăşesc costurile globale.

- Abordări comune ale desemnării

Găsirea celor mai potrivite mecanisme pentru desemnarea furnizorilor de serviciu universal poate contribui la reducerea perturbărilor pieţei şi la sporirea eficienţei. Cerinţele privind acoperirea teritorială stabilite la debutul procesului de desemnare pot reduce nejustificat numărul companiilor eligibile. În mod similar, un mecanism de desemnare care permite statelor membre să ia în calcul toate opţiunile tehnice privind furnizarea serviciului universal are şansele de a da cel mai eficient rezultat din punct de vedere al costului.

O perioadă de desemnare nedeterminată sau nejustificat de lungă poate de asemenea exclude a priori alţi operatori[32]. De exemplu, transparenţa şi nediscriminarea pot fi promovate pe parcursul unor perioade limitate cu privire la desemnările OSU (de exemplu, în cazul Greciei şi al Poloniei). O evaluare amănunţită a potenţialelor opţiuni (inclusiv a tuturor tehnologiilor disponibile) şi a impactelor acestora va ajuta la identificarea celor mai eficiente modalităţi de furnizare a serviciului universal, ceea ce ar putea duce la o desemnare mai frecventă de operatori alternativi (cum se întâmplă de exemplu în Estonia), sau la desemnarea mai multor companii (cum e cazul în Republica Cehă şi în Franţa). Pentru a evita discriminarea, procesul de desemnare poate fi gândit în aşa fel încât să nu dureze mai mult decât este necesar pentru recuperarea costurilor de investiţie aferente şi să nu depăşească o durată maximă (de exemplu, zece ani).

- Abordări uniforme în vederea calculării costului net al furnizării serviciului universal

Pentru a asigura eficienţa costurilor şi condițiile unei concurențe echitabile pentru operatorii din UE, abordarea aleasă de autorităţile naţionale pentru calcularea costurilor nete ale furnizării de serviciu universal este de maximă importanţă. Eficienţa mai poate fi sporită şi prin stabilirea unei abordări metodologice pentru calcularea costului net al OSU înaintea oricărui proces de desemnare şi recurgând la consultarea publică în acest sens. Efectuarea unui calcul specific al costului net pentru fiecare companie desemnată ar asigura transparenţa şi corectitudinea. Curtea de Justiţie a identificat unele elemente specifice care trebuie luate în calcul atunci când se evaluează beneficiile necorporale care decurg din OSU. Acestea ar trebui stabilite în legătură cu calculele folosite la evaluările de tip comercial şi trebuie să includă: omniprezenţa, efectul „ciclu de viaţă”, beneficiile în termeni de marketing/vânzări/publicitate, imaginea de marcă, fidelitatea şi recunoaşterea/notorietatea, beneficiile din furnizarea de alte servicii comerciale, accesul la datele privind abonaţii şi informaţiile şi beneficiile de ordin tehnic şi comercial care decurg din extinderea reţelei. Este de asemenea important să se clarifice principiile care trebuie aplicate de autorităţile naţionale în stabilirea modului în care OSU poate afecta în mod nejustificat[33] furnizorul. În această privinţă, autorităţile naţionale de reglementare trebuie să examineze toate caracteristicile relevante specifice fiecărei companii desemnate, cum ar fi caracteristicile tehnice şi economice ale echipamentului pe care îl foloseşte în furnizarea serviciului universal, situaţia economică şi financiară şi cota de piaţă[34].

- Finanțarea

Toate mecanismele sectoriale de finanţare a serviciului universal trebuie să fie transparente, obiective, proporţionale şi nediscriminatorii şi trebuie să urmărească reducerea la minim a perturbării concurenței şi a cererii utilizatorilor[35].

Folosirea impozitării generale pentru finanţarea OSU poate avea un nivel mai scăzut de denaturare decât finanţarea sectorială deoarece reflectă cu o mai mare precizie natura generală a beneficiilor sociale şi economice aferente şi capacitatea de plată a consumatorilor. Finlanda, Suedia şi Republica Cehă au decis ca aceste costuri să fie acoperite doar din finanţare publică, în timp ce Malta şi Portugalia acceptă o combinaţie de finanţare sectorială şi publică.

Având în vedere costurile potenţial mai mari ale OSU extinse la conexiunile de bandă largă, statele membre pot lua în considerare, după cum se întâmplă deja în unele ţări, o combinaţie de finanţări publice şi specifice sectorului pentru a finanţa furnizarea serviciului universal. [36]

De asemenea, statele membre mai pot fixa limite în ceea ce priveşte contribuţiile operatorilor din sectorul telecomunicaţiilor la fondul sectorial de compensare.

Limitele respective pot fi de două feluri. În primul rând, conform articolului 13 alineatul (3) din DSU, statele membre pot alege să nu solicite contribuţii de la companiile a căror cifre de afaceri naţională este sub limita stabilită (pragul de minimis ). Această dispoziţie poate fi utilizată de mai multe state membre. Se poate aplica un prag de minimis comun făcându-se legătura cu veniturile operatorilor în cauză. Pragul respectiv poate fi stabilit ca o sumă monetară fixă (de exemplu, 5 milioane EUR) sau ca procent din cifra de afaceri naţională a sectorului per ansamblu.

În al doilea caz, în vederea respectării principiului proporţionalităţii stipulat în mod explicit la articolul 13 alineatul (3) din DSU şi la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2002/77/CE, mai multe state membre au considerat adecvat să stabilească un plafon pentru contribuţiile individuale ale operatorilor. Se poate fixa o limită comună maximă pentru contribuţiile individuale ale operatorilor, iar soldul costului net se finanţează din fonduri publice. Limita respectivă poate fi exprimată ca procent din cifra de afaceri naţională a operatorilor referitoare la furnizarea de reţele şi servicii de comunicaţii electronice. Procentul poate varia (de exemplu, de la 0,40 la 0,65% din cifra de afaceri) pentru a reflecta costurile anticipate ale furnizării de OSU, inclusiv a benzii largi, de către un operator eficient, însă el nu poate depăşi costurile nete reale ale furnizării de OSU într-o ţară dată. Mai multe state membre stipulează deja în legislaţia naţională un plafon pentru contribuţiile individuale, stabilit fie în raport cu veniturile brute, fie cu cele nete.

- Măsuri pentru utilizatorii finali cu dizabilităţi

Având în vedere dipoziţiile consolidate din DSU revizuită cu privire la utilizatorii finali cu dizabilităţi, statele membre pot fi încurajate să ţină seama de nevoile acestui tip de utilizatori în realizarea OSU naţionale, în conformitate cu principiul asigurării accesului egal.

CONCLUZII

În stadiul actual, Comisia nu consideră că este necesară modificarea conceptului de bază şi a principiilor serviciului universal ca instrument pentru prevenirea excluziunii sociale. În stadiul actual nu ar fi oportună includerea mobilităţii sau impunerea benzii largi la o rată a transferului de date specifică la nivel de UE.

Pachetul Telecom din 2009 oferă statelor membre, conform principiului subsidiarităţii, flexibilitatea de a defini rata transferului de date adecvată pentru conexiunile de reţea care oferă „acces funcţional la internet” în funcţie de condiţiile naţionale. Accesul de bază de bandă largă poate face parte aşadar din OSU la nivel naţional în situaţiile în care acest lucru se justifică, în special acolo unde forţele de piaţă şi alte instrumente de politică şi financiare nu au dus la o acoperire universală de bandă largă. Pentru a reduce cât mai mult perturbările de pe piaţă, statele membre trebuie să aibă în vedere alte instrumente de intervenţie publică în afara OSU pentru a asigura disponibilitatea benzii largi. Statele membre au astfel posibilitatea, dar nu sunt obligate, să includă accesul la conexiunile de bandă largă în domeniul de aplicare a OSU naţionale.

Cu toate acestea, există riscul ca abordările naţionale divergente privind implementarea în domeniul benzii largi să provoace perturbări pe piaţă şi să îngreuneze activitatea sectorului.

Comisia consideră că este de dorit să se urmeze o abordare comună în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor relevante ale DSU în contextul benzii largi. Acest lucru va eficientiza acordurile OSU şi va spori predicitibilitatea normativă a sectorului, astfel încât investiţiile şi concurența de pe piaţa digitală unică vor contribui la crearea de beneficii pentru inovarea, preferinţele consumatorilor şi accesibilitatea financiară. În lumina Comunicării de faţă, Comisia va demara discuţii cu statele membre, Parlamentul European şi alte părţi implicate.

De asemenea, în baza unei analize a diferitelor opţiuni, Comisia va face propuneri în primul trimestru al anului 2012 pentru a se asigura că site-urile web ale sectorului public şi cele care oferă servicii de bază cetăţenilor sunt complet disponibile pentru utilizatorii cu dizabilităţi până în 2015.

Se aşteaptă ca importanţa accesului de bandă largă să crească în rândurile cetăţenilor europeni. Chiar dacă pentru moment ar fi prematur să se includă acest aspect în OSU la nivelul UE, Comisia va continua să monitorizeze dezvoltările pieţei de bandă largă, inclusiv în contextul social. Comisia va lua în calcul aceste dezvoltări cu ocazia următoarei revizuiri a domeniului de aplicare a serviciului universal.

[1] COM (2008) 572.

[2] JO L 108, 24.4.2002, p. 51.

[3] SEC(2011)1398.

[4] În Letonia, înfiinţarea unui fond sectorial a fost amânată pentru 1 iunie 2013, iar între timp, compensările se plătesc din finanţarea publică.

[5] Considerentul 8 din DSU.

[6] Considerentul 5 din Directiva privind drepturile cetăţenilor (CRD), JO L 337, 18.12.2009, p. 11.

[7] Rezoluţia (P7_TA(2011)0306): http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2011-0306+0+DOC+XML+V0//RO

[8] Contribuţiile se găsesc la: http://ec.europa.eu/information_society/policy/ecomm/library/public_consult

[9] COM (2010) 245.

[10] COM (2010) 472.

[11] JO L 251, 25.09.2010, p. 35.

[12] COM (2010) 471.

[13] JO C 235, 30.9.2009, p. 7 În cadrul acestui intsrument s-a autorizat alocarea, până la sfârşitul lui octombrie 2011, a aproape 3,5 miliarde EUR sub formă de ajutor pentru proiecte pro-competitive privind banda largă

[14] COM (2011) 500.

[15] A se vedea de asemenea Cartea verde în domeniul audiovizualului: COM (2011) 427.

[16] Impact of EU Policy options for revision of the universal service provision (Impactul opţiunilor de politică a UE privind revizuirea furnizării de serviciu universal), Van Dijk Management Consultants et al., octombrie 2010: http://ec.europa.eu/information_society/policy/ecomm/library/ext_studies/index_en.htm

[17] Bazată pe o combinaţie de tehnologii prin fir şi pe suport radio.

[18] Estimarea studiului este bazată pe o cifră anuală de afaceri în domeniul telecomunicaţiilor de 394 miliarde EUR. În raport cu cifra de afaceri reală a UE-27 în 2009 (332 miliarde EUR), documentată în tabloul de bord al Agendei digitale din 2011, costurile nete anuale s-ar ridica la aproximativ 0,81 % din veniturile sectorului de telecomunicaţii pe 2009.

[19] Costurile totale pentru OSU în aceste state membre variază între 0,5 milioane EUR şi 70 miloane EUR.

[20] COM (2005)203. COM (2006)163.

[21] fgf Însă există şi alte tehnologii fixe care pot oferi conexiuni de bandă largă.

[22] Aceste cifre referitoare la penetrarea benzii largi în gospodării, bazate pe o anchetă a Eurostat cu privire la TIC în cadrul gospodăriilor, cuprind gospodării cu cel puţin un membru cu vârstă cuprinsă între 16 şi 74 ani http://ec.europa.eu/information_society/digital-agenda/scoreboard/library/index_en.htm).

[23] Datele pe 2010 pentru Regatul Unit nu sunt disponibile; Procentajul pe 2009 pentru Regatul Unit a fost 69,5 %.

[24] Sondajul special Eurobarometru 362: http://ec.europa.eu/information_society/digital-agenda/scoreboard/docs/pillar/studies/eb_ecomm/final_reports/reporteb751sp362infsoecommunications_en_final.pdf.

[25] COM (2005) 203.

[26] Raportul privind evoluţia preţurilor în domeniul telecomunicaţiilor din 1998 până în 2010, Teligen, Strategy Analytics Ltd, decembrie 2010.

[27] www.eaccessibility-monitoring.eu; Proiectul-pilot al UE în derulare intitulat Reach112 privind alternativele accesibile la telefonia tradiţională prin voce (www.reach112.eu).

[28] A se vedea nota de subsol 7.

[29] A se vedea documentul interpretativ (COCOM10-31) prezentat de serviciile Comisiei Comitetului pentru comunicaţii.

[30] Articolul 15, anexa V şi considerentul 25 din DSU.

[31] Conform studiului (a se vedea nota de subsol 16), în medie mai mult de 80 % din abonaţii europeni cu abonamente la banda largă fixă beneficiază în prezent de viteze de peste 2 Mbps.

[32] C-154/09 Comisia/Portugalia.

[33] În conformitate cu articolul 12 din DSU.

[34] C-222/08 Comisia v Belgia, C-389/08 Base NV şi alţii v Ministerraad.

[35] A se vedea articolul 13 alineatul (3) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2002/77/CE

[36] În orice caz, finanţarea OSU trebuie să fie în conformitate cu legislaţia privind ajutorul de stat.