AVIZUL COMISIEI

din 30.9.2011

privind cererile de modificare a statutului Curții de Justiție a Uniunii Europene, prezentate de Curte

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 257, primul paragraf și articolul 281 al doilea paragraf,

1. Prin cele două cereri din 28 martie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a propus mai multe modificări ale statutului său, precum și adoptarea unui regulament privind judecătorii ad-interim ai Tribunalului Funcției Publice. Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, aceste modificări vor trebui să fie adoptate, pentru prima dată, de către Parlamentul European și de către Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

2. Modificările propuse afectează în mod diferit cele trei instanțe care alcătuiesc în prezent Curtea de Justiție a Uniunii Europene, și anume, Curtea de Justiție, Tribunalul și Tribunalul Funcției Publice.

3. În ceea ce privește Curtea de Justiție propriu-zisă, modificările vizează crearea funcției de vicepreședinte al Curții și stabilirea atribuțiilor care îi revin (articolul 9bis nou și articolul 39 al doilea paragraf), modificarea componenței Marii Camere (articolul 16 al doilea paragraf), creșterea cvorumului pentru deliberările din Marea Cameră și din Plen (articolul 17 al treilea și al patrulea paragraf), precum și eliminarea lecturării, în ședință, a raportului prezentat de judecătorul-raportor (articolul 20 al patrulea paragraf).

4. În ceea ce privește Tribunalul, pentru a face față creșterii volumului său de muncă și a termenelor de soluționare a cauzelor, se propune creșterea numărului de judecători până la 39 (articolul 48).

5. Referitor la Tribunalul Funcției Publice, Curtea solicită să îi fie alocați trei judecători ad-interim, la care să poată recurge în cazul în care un judecător este în imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile pe o perioadă îndelungată (modificarea articolului 62c și a anexei I din statut, precum și adoptarea unui regulament specific Tribunalului Funcției Publice).

6. În fine, se propune o ultimă modificare cu impact identic asupra celor trei instanțe, și anume, eliminarea dispoziției privind termenele care iau în considerare distanța (eliminarea articolului 45 primul paragraf), ceea ce practic ar însemna dispariția termenului fix de zece zile care se adaugă în prezent termenelor de procedură.

7. Curtea propune intrarea în vigoare imediată a câtorva dintre modificările propuse, în special creșterea numărului de judecători ai Tribunalului. Prin excepție, trei dintre schimbările privind Curtea de Justiție, și anume înființarea postului de vicepreședinte, modificarea componenței Marii Camere și adaptarea cvorumului deliberărilor nu se vor aplica decât atunci când va avea loc prima reînnoire parțială a Curții.

8. Comisia salută inițiativa Curții de a prezenta legislatorului modificări privind propriul statut. Într-adevăr, atât natura cât și volumul cauzelor introduse în fața instanțelor Uniunii Europene au cunoscut o evoluție profundă în ultimii ani, în special ca urmare a dezvoltării dreptului Uniunii în domenii noi, precum și a creșterii numărului de state membre ale Uniunii. Extinderea Uniunii Europene a influențat puternic, de asemenea, structura internă a instanțelor, în special prin creșterea numărului membrilor acestora, precum și a numărului de limbi care pot fi utilizate în cadrul judecării cauzelor. În fine, sunt previzibile și alte evoluții pe termen scurt sau mediu, în special ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Toate aceste evoluții necesită adaptarea organizării, a mijloacelor și a modalităților de funcționare a instanțelor, astfel încât acestea să poată face față cu eficacitate acestor evoluții.

9. În expunerile de motive care însoțesc solicitările de modificare a statutului, Curtea de Justiție efectuează o analiză aprofundată a situației actuale, a cerințelor necesare ale reformei și a soluțiilor care ar putea permite îndeplinirea acestor cerințe. Comisia subscrie în mare măsură la această analiză.

10. Cu toate acestea, propunerile Curții necesită o reflecție aprofundată, întrucât acestea pot influența pe termen lung imaginea justiției în Uniunea Europeană. Modificarea statutului unei instanțe nu este niciodată un lucru anodin, având în vedere că acest statut reprezintă soclul care stă la baza legitimității hotărârilor sale. Statutul trebuie să protejeze independența, imparțialitatea și autoritatea instanței, în același timp permițând un acces efectiv la justiție prin garantarea unei activități eficace și susținute.

11. În continuare, Comisia dorește să supună atenției legislatorului, în detaliu, motivele care o determină să susțină propunerile Curții, în același timp sugerând, la anumite puncte, unele adaptări și adăugiri.

12. Comisia este conștientă că aceste propuneri au consecințe bugetare. Totuși, Comisia dorește să sublinieze, pe de o parte, faptul că acordarea unei reale protecții jurisdicționale, inclusiv prin înfăptuirea într-un termen rezonabil a actului de justiție, constituie un imperativ de prim ordin și, pe de altă parte, faptul că efectele economice negative ale unui act de justiție ineficace sunt foarte probabil mai costisitoare decât creșterea bugetară, chiar dacă nu sunt la fel de vizibile.

              Modificări cu privire la Curtea de Justiție

13. În ceea ce privește Curtea de Justiție propriu-zisă, instituirea funcției de vicepreședinte pare justificată. Conform celor prezentate de Curte, volumul de lucru al președintelui Curții a crescut considerabil de-a lungul timpului și ar fi util ca acesta să poată fi înlocuit sau secondat de un vicepreședinte în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor care îi revin.

14. Într-adevăr, președintele Curții îndeplinește numeroase atribuții, exercitarea acestora fiind esențială pentru buna funcționare a acestei instanțe. În această privință, Comisia dorește să insiste asupra importanței ca procedurile privind măsurile provizorii și căile de atac referitoare la aceste proceduri să fie îndeplinite cu celeritate, acestea reprezentând principala responsabilitate a președintelui Curții. Fie că se află pe rolul instanței de fond sau al instanței de apel, este esențial ca cererile de amânare sau alte măsuri provizorii să fie soluționate în cadrul unor termene cât mai scurte. În caz contrar, există riscul ca funcționarea operatorilor economici, precum și a statelor membre și a instituțiilor europene să fie afectată. Au fost situații în care unele căi de atac formulate împotriva ordonanțelor referitoare la procedurile privind măsuri provizorii ale Tribunalului nu au fost soluționate decât după foarte mult timp, uneori după mai mult de un an. Este greu să se coroboreze termene așa de mari cu principiul unei reale protecții jurisdicționale provizorii. Crearea funcției de vicepreședinte ar trebui să contribuie la ameliorarea situației din acest punct de vedere.

15. Condițiile în care președintele Curții ar putea fi înlocuit de către vicepreședinte impun unele observații. În conformitate cu procedura Curții, înlocuirea președintelui ar avea loc „în caz de împiedicare sau în cazul în care funcția de președinte este vacantă ori la cererea acestuia”. Această formulare a articolului 9bis implică faptul că, în afară de situațiile de împiedicare, președintele ar avea libertatea de a solicita înlocuirea sa de la caz la caz, pentru orice activități, indiferent dacă sunt jurisdicționale, oficiale sau administrative. Cu toate acestea, în cazul specific al procedurii privind măsurile provizorii, noul articol 39 al doilea paragraf, astfel cum este propus de către Curte, nu prevede o înlocuire decât „în caz de împiedicare a președintelui”, nu la solicitarea acestuia. Există probabilitatea ca această dispoziție specifică a articolului 39 să fi fost interpretată drept o derogare de la norma generală din articolul 9bis, care permite înlocuirea președintelui la solicitarea acestuia.

16. Comisia consideră că se justifică faptul ca alegerea judecătorului responsabil de garantarea protecției jurisdicționale provizorii să rămână o alegere obiectivă, și anume acesta să fie președintele, în afară de cazul în care președintele este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile. Nu ar fi oportun ca președintele să poată decide în mod discreționar și, de la caz la caz, să dispună înlocuirea sa în cadrul procedurilor privind măsurile provizorii. Comisia consideră totuși că acest raționament este valabil pentru exercitarea activităților jurisdicționale ale președintelui în ansamblu (și anume, nu doar competența de a hotărî în cadrul procedurilor preliminare și al procedurii de contestare a măsurilor preliminare, ci și competența de a prezida ședințele și deliberările din Plen și din Marea Cameră). Se pare că este de preferat, ca măsură de protecție suplimentară împotriva parțialității judiciare, ca repartizarea cauzelor către președinte sau vicepreședinte să se efectueze în baza unor criterii abstracte și generale stabilite a priori (principiul denumit „dreptul la un judecător legal”), în loc să fie hotărâtă de la caz la caz. Prin urmare, Comisia recomandă ca înlocuirea președintelui să se efectueze „la cererea acestuia” numai în cazul atribuțiilor oficiale și administrative care îi revin (inclusiv în ceea ce privește atribuția de a prezida Adunarea generală a Curții). În acest scop, Comisia propune ca al doilea paragraf al articolului 9bis să fie redactat astfel:

Vicepreședintele îl asistă pe președintele Curții. Vicepreședintele îl înlocuiește în caz de împiedicare sau în cazul în care funcția de președinte este vacantă. De asemenea, îl înlocuiește pe președinte la cererea acestuia, însă nu îl va înlocui în calitatea de președinte al Plenului și al Marii Camere și pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la articolul 39.

17. Cu privire la modalitățile de numire a vicepreședintelui, Comisia susține și principiul alegerii pe o perioadă de trei ani, astfel cum a propus Curtea. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. În acest fel, mandatul vicepreședintelui ar fi aliniat la mandatul președintelui Curții.

18. A doua propunere a Curții privește componența Marii Camere, care ar fi extinsă de la treisprezece la cincisprezece judecători, la care președinții camerelor de cinci judecători nu vor mai participa în mod sistematic.

19. În opinia Comisiei, existența, în cadrul Curții de Justiție, a unei Mari Camere cu misiunea de a asigura soluționarea cauzelor complexe sau care pun probleme de principiu importante este esențială pentru dezvoltarea armonioasă a jurisprudenței Curții. Marea Cameră asigură că se ține seama de opinia a numeroși judecători ai Curții, dar, în același timp, ea contribuie la continuitatea jurisprudenței în timp. Pe de altă parte, la ora actuală, prezența constantă a președinților camerelor de cinci judecători atât în Marea Cameră, cât și în camerele pe care le prezidează, așa cum este în prezent, îi ajută să mențină coerența în materie de jurisprudență între aceste diverse complete de judecată.

20. Într-o Curte alcătuită din 27 de membri, o Mare Cameră formată din cincisprezece judecători va putea să îndeplinească mai ușor obiectivele descrise anterior. Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește prezența sistematică a vicepreședintelui. În consecință, aceste modificări trebuie susținute.

21. În schimb, eliminarea participării sistematice a președinților camerelor de cinci judecători constituie o reformă a cărei plusvaloare globală este mai dificil de apreciat. Desigur, această evoluție ar diminua parțial volumul de muncă semnificativ care apasă asupra acestora din urmă. Pe de altă parte, ea ar permite celorlalți judecători să participe mai des la lucrările din Marea Cameră și, în acest fel, se poate ține mai bine seama de diversitatea statelor membre și de varietatea sistemelor juridice naționale. În schimb, această reformă ar introduce o schimbare mai importantă decât cea anterioară în ceea ce privește componența Marii Camere (numai doi membri titulari din cincisprezece, în loc de cinci din treisprezece, așa cum este în prezent), cu riscurile pe care această modificare le-ar produce sub aspectul coerenței și stabilității jurisprudenței și a Marii Camere. Pe de altă parte, președinții camerelor de cinci judecători nu ar mai fi informați pe deplin cu privire la deliberările din Marea Cameră, în toate cazurile în care nu ar mai participa la aceste deliberări.

22. În această privință, Comisia consideră că propunerea Curții poate fi puțin adaptată pentru a se menține o mai mare stabilitate a componenței Marii Camere, atingând totuși obiectivele vizate de reformă.

23. Această adaptare ar consta în a păstra componența propusă de Curte, prevăzându-se, în același timp, ca regulă suplimentară, ca trei președinți de cameră de cinci judecători să facă întotdeauna parte din Marea Cameră.

24. Regulamentul de procedură ar prevedea condițiile de participare a judecătorilor la fiecare cauză, probabil în baza unui sistem de liste de rotație (în loc de o singură listă, așa cum este în prezent), și anume o listă cu președinții camerelor de cinci judecători și o listă cu ceilalți judecători. Al doilea paragraf al articolului 16 ar urma să prevadă:

Marea Cameră este alcătuită din cincisprezece judecători. Aceasta este prezidată de președintele Curții. Din Marea Cameră fac parte, de asemenea, vicepreședintele, trei președinți de camere de cinci judecători, precum și alți judecători. Normele de numire a celor trei președinți de camerele de cinci judecători și a celorlalți judecători sunt stabilite în regulamentul de procedură.

25. Comisia este în favoarea creșterii cvorumului pentru deliberările din Marea Cameră (unsprezece judecători) și din Plen (șaptesprezece judecători), astfel cum se propune de către Curte.

26. În fine, modificarea articolului 20 în scopul eliminării lecturării, în cadrul ședinței, a raportului prezentat de judecătorul-raportor nu reprezintă altceva decât eliminarea unei prevederi caduce. Aceasta nu ar putea să dea naștere la obiecții.

27. În concluzie, Comisia sprijină ansamblul propunerilor referitoare la Curtea de Justiție, propunând, în același timp:

· să se clarifice în ce situații președintele Curții poate să fie înlocuit cu vicepreședintele;

· să se mențină mai multă stabilitate în componența Marii Camere extinse.

              Modificări cu privire la Tribunal

28. Curtea este conștientă de necesitatea de a se proceda în mod ferm la resorbția rapidă a numărului de cauze pendinte în prezent în fața Tribunalului și de a reduce timpul de soluționare a cauzelor. Conform celor prezentate în expunerea sa de motive, Curtea a trebuit să aleagă între cele două posibilități de reformă prevăzute de tratate, și anume creșterea numărului de judecători și înființarea unuia sau a mai multor tribunale specializate. Curtea propune ca numărul de judecători ai Tribunalului să fie crescut la treizecișinouă.

29. Sub rezerva considerentelor prezentate în continuare, Comisia susține alegerea făcută de Curte. Pe de o parte, numărul considerabil de cauze pendinte în fața Tribunalului impune o soluție urgentă. Or, doar creșterea imediată a numărului de judecători, având la bază structurile administrative existente, poate permite reducerea fluxului de cauze noi, în același timp urmărindu-se o abordare eficientă a resorbției volumului de cauze aflate pe rol. Înființarea uneia sau a mai multor instanțe specializate nu ar produce efecte decât după o perioadă mare de timp[1]. Pe de altă parte, fluctuațiile acțiunilor în contencios care se află pe rolul Tribunalului necesită o soluție flexibilă. Într-adevăr, evoluțiile dreptului derivat dau naștere cu regularitate unor noi categorii de litigii, a căror importanță și stabilitate în timp este dificil de anticipat. Astfel, în timp ce reglementarea privind REACH a fost citată cu regularitate în ultimii ani drept sursă potențială a unui număr mare de acțiuni în justiție, indicele cel mai ridicat de creștere este reprezentat, recent, de acțiunile formulate împotriva hotărârilor de sancționare pronunțate împotriva persoanelor sau entităților, întemeiate pe mecanismele prevăzute în cadrul Politicii externe și de securitate comună. De asemenea, sunt dificil de anticipat efectele pe care le-ar putea avea pe termen mediu înființarea recentă a numeroase agenții, îndeosebi în domeniul financiar. Având în vedere această volatilitate, înființarea de instanțe specializate nu pare să fie un răspuns pentru aceste evoluții, cel puțin la ora actuală. Un răspuns mai flexibil poate fi găsit în crearea, chiar în cadrul Tribunalului, de camere specializate, acest subiect fiind abordat mai departe în prezentul aviz. În fine, nici înființarea de instanțe specializate nu pare să fie o soluție durabilă la problema volumului de muncă excesiv al Tribunalului, problemă care se face simțită nu numai în câteva domenii anume, ci afectează, mai ales, cauzele complexe, cum sunt cele din domeniul concurenței sau al controlului ajutorului de stat.

30. Stabilirea numărului de judecători suplimentari considerat a fi adecvat implică fără îndoială un element de incertitudine. Cu toate acestea, adăugarea a douăsprezece judecători, de natură să permită înființarea a patru camere suplimentare, ar trebui să fie suficientă pentru o creștere substanțială a capacității de soluționare a cauzelor introduse în fața Tribunalului.

31. Modificarea propusă de articolul 48 din Statut necesită, în plus, o adaptare corespunzătoare a articolului 47. Într-adevăr, în prezent, articolul 47 conferă aplicabilitate atât în ceea ce privește Tribunalul, cât și membrii acestuia, mai multor dispoziții din Statut referitoare la Curte, în special articolului 9 primul paragraf care prevede că „înlocuirea parțială a judecătorilor, care are loc din trei în trei ani, are în vedere, în mod alternativ, paisprezece și, respectiv, treisprezece judecători.” Atunci când numărul judecătorilor Tribunalului nu mai este același cu cel al Curții, dispoziția respectivă nu mai poate avea aplicabilitate ca atare în ceea ce privește Tribunalul. Prin urmare, Comisia recomandă modificarea propunerii Curții după cum urmează:

– adăugarea unui punct 6bis, redactat astfel:

              Articolul 47 primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

              „Articolul 9bis[2], articolele 14 și 15, articolul 17 primul, al doilea, al patrulea și al cincilea alineat și articolul 18 se aplică Tribunalului și membrilor acestuia.”

– redactarea punctului 7 astfel:

              Articolul 48 se înlocuiește cu următorul text:

              „Tribunalul se compune din treizecișinouă de judecători.

              Înlocuirea parțială a judecătorilor, care are loc din trei în trei ani, are în vedere în mod alternativ , respectiv nouăsprezece judecători.”

32. În afara acestei adaptări tehnice, adăugarea a doisprezece judecători suplimentari implică două aspecte importante, și anume organizarea unui tribunal extins la treizecișinouă de judecători, pe de o parte, și sistemul de numire a judecătorilor, pe de altă parte. Aceste două aspecte, parțial legate unele de altele, sunt abordate în cele ce urmează.

33. În ceea ce privește organizarea internă a Tribunalului, Comisia consideră că este necesar să se adopte modificări complementare ale Statutului de natură să amplifice impactul creșterii numărului de judecători asupra eficacității modului de funcționare a Tribunalului. În plus, aceste modificări ar trebui să antreneze adaptări adecvate ale regulamentului de procedură al Tribunalului.

34. Funcționarea Tribunalului se efectuează în prezent pe baza unei egalități riguroase între diferitele camere, fiecare cu atribuția de a soluționa toate categoriile de cauze, prin rotație automată. Președintele Tribunalului poate face derogare de la această rotație numai în mod excepțional. Acest mod de funcționare îi obligă pe toți judecătorii să stăpânească domenii de drept foarte diverse, cum ar fi dreptul concurenței, dreptul proprietății intelectuale, contenciosul agricol etc. În ceea ce privește camera de recursuri, alcătuirea acesteia este supusă unui sistem de rotație.

35. Comisia este de părere că aceste caracteristici nu vor putea fi menținute într-o instanță alcătuită din 39 de judecători. Multiplicarea camerelor ar atrage după sine o repartizare și mai fragmentată a diferitelor categorii de cauze. Având în vedere că în fiecare an Tribunalul este sesizat cu peste 600 de cauze, fiecărui judecător-raportor i s-ar repartiza aproximativ cincisprezece cauze care ar acoperi materiile cele mai diverse.

36. O anumită specializare pe materii a mai multor camere ale Tribunalului este, prin urmare, necesară pentru a permite soluționarea mai eficientă și mai rapidă a cauzelor, în același timp păstrându-se flexibilitatea de adaptare necesară pentru cauzele noi.

37. Tribunalul are misiunea de a hotărî detaliile acestei specializări și de a le înscrie în propriul regulament de procedură și, pentru a se garanta perenitatea, principiul ar trebui prevăzut în Statutul Tribunalului. În mod concret, s-ar putea prevedea ca Tribunalul să înființeze un număr corespunzător de camere specializate, în orice caz cel puțin două. În acest scop, articolul 50 din statut ar putea conține un paragraf suplimentar inserat între primul paragraf și al doilea paragraf, cu următorul conținut:

„Pentru soluționarea cauzelor din materii în care există un număr semnificativ de litigii, Tribunalul cuprinde un număr corespunzător de camere specializate cărora le sunt repartizate cauzele care privesc materiile respective. Nu pot fi mai puțin de două camere specializate.”

38. În ceea ce privește președintele Tribunalului, sistemul actual este conceput în așa fel încât președintele este supraîncărcat, întrucât trebuie să soluționeze cererile privind măsurile provizorii și, prin urmare, nu dispune de timp suficient pentru a se dedica administrării litigiilor în ansamblu. Pe de altă parte, acesta nu dispune de toate competențele pentru a asigura o astfel de administrare.

39. Prin urmare, Comisia recomandă ca președintele Tribunalului să fie secondat de un vicepreședinte, astfel cum se propune și pentru Curte. În acest sens, ar putea să fie suficient dacă noul articol 9bis devine aplicabil și în cazul Tribunalului. Prin urmare, la articolul 47 primul paragraf ar trebui să se adauge o trimitere la această ultimă dispoziție. În paralel, regulamentul de procedură al Tribunalului ar trebui să fie modificat pentru a spori competențele președintelui în ceea ce privește administrarea cauzelor și, în special, repartizarea acestora între judecători.

40. Pentru ca această modificare să fie mai eficace, vicepreședintele ar putea împărți cu președintele responsabilitatea administrării cererilor de măsuri provizorii. În acest caz, articolul 47 primul paragraf ar face trimitere doar la primul paragraf din articolul 9bis și s-ar introduce un nou articol 48bis, cu următorul text:

Vicepreședintele îl asistă pe președintele Tribunalului. El îl înlocuiește în caz de împiedicare sau în cazul în care funcția de președinte este vacantă. De asemenea, îl înlocuiește pentru funcțiile menționate la articolul 39, în condițiile prevăzute în regulamentul de procedură.

41. În fine, din punct de vedere practic, Comisia consideră că, de îndată ce s-ar ajunge la un acord de principiu privind creșterea numărului de judecători, Tribunalul ar trebui să primească mijloacele bugetare care să îi permită inițierea procedurii de recrutare a unui număr semnificativ de consilieri suplimentari, fără să aștepte adoptarea și intrarea în vigoare a modificărilor statutului. Acești noi consilieri, desemnați pe lângă judecătorii existenți, ar putea să permită acestora din urmă să procedeze la soluționarea cauzelor pendinte, până la intrarea în funcție a noilor judecători, după care acești consilier ar putea fi ulterior transferați.

42. Al doilea aspect care trebuie avut în vedere ca urmare a creșterii numărului de judecători la Tribunal este cel referitor la sistemul de numire a judecătorilor. Normele privind numirea judecătorilor la Tribunal sunt stabilite în mod direct în tratate. Ca și în cazul Curții de Justiție, judecătorii sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre pentru o perioadă de șase ani [articolul 19 alineatul (2) din TUE și articolul 254 al doilea paragraf din TFUE]. Articolul 254 prevede, de asemenea, principiul înlocuirii parțiale din trei în trei ani. Singurul element care poate fi stabilit prin Statut este numărul de judecători (primul paragraf al articolului 254 din TFUE), cu condiția ca Tribunalul să aibă în componență cel puțin un judecător pentru fiecare state membru [articolul 19 alineatul (2) din TUE].

43. Întrucât legislatorul nu are competența de a completa aceste norme, statele membre sunt cele care trebuie să convină în mod neoficial asupra unui sistem de numire. Atunci când numărul de judecători care trebuie numiți nu corespunde numărului de state membre și nici unui multiplu al acestui număr, în realitate un astfel de sistem apare ca fiind indispensabil pentru efectuarea unor numiri rapide și neconflictuale.

44. Prin urmare, Comisia invită statele membre ca, în momentul adoptării de către legislator a modificărilor la statut, să adopte o declarație comună în care să prezinte sistemul de numire convenit. Această declarație ar putea face obiectul publicării spre informare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

45. Pentru instituirea unui sistem de numire, Comisia consideră că statele membre ar trebui să aibă în vedere mai multe obiective fundamentale. În primul rând, trebuie să se asigure numirea persoanelor cele mai adecvate și calificate pentru exercitarea funcțiilor respective. Acest obiectiv este asigurat deja, în parte, prin avizele emise de comitetul instituit prin articolul 255 din TFUE. În continuare, trebuie să se garanteze o anumită stabilitate a componenței Tribunalului, în același timp menținându-se în mod optim posibilitățile privind înlocuirea judecătorilor. Având în vedere tehnicitatea domeniilor din care provin cauzele introduse în fața Tribunalului, precum și nevoia sporită de specializare în cadrul acestuia, este important ca judecătorilor care au avut o prestație eficientă să li se reînnoiască mandatul. În cazul în care trecerea de la 27 la 39 de judecători ar pune din nou în discuție această posibilitate, ar fi indicat să se întrebe în mod serios dacă o astfel de reformă este oportună. În același timp, Comisia este conștientă de faptul că statele membre doresc un sistem care să garanteze în mod optim o bună reprezentativitate a tuturor sistemelor juridice naționale care compun Tribunalul.

46. Trecerea de la 27 la 39 de judecători, cu o înlocuire parțială a 20 și respectiv 19 judecători la fiecare trei ani, va îngreuna în mod evident urmărirea simultană a acestor obiective.

47. Cu toate acestea, Comisia consideră că pot fi găsite soluții echilibrate și, în acest scop, supune spre reflecție statelor membre două sisteme alternative, după cum urmează:

48. Primul model este conceput pentru respectarea unei egalități stricte între statele membre, grație unei rotații egalitare, în același timp menținându-se în mod optim posibilitățile de înlocuire. Cele două principii de bază ar fi următoarele: Tribunalul trebuie să includă cel puțin un judecător și cel mult doi judecători cu naționalitatea fiecărui stat membru și, atunci când doi judecători au aceeași naționalitate, mandatele lor trebuie decalate într-un interval de trei ani (într-adevăr, corespondența în timp a mandatelor ar risca să aducă atingere independenței acestor judecători, care s-ar găsi în situația de a concura pentru un viitor mandat). Pentru respectarea acestor două principii, numirea judecătorilor ar avea loc conform procedurii următoare:

· Se stabilește o listă de rotație, în care să se regăsească cele douăzecișișapte de state membre. Această listă ar putea fi stabilită prin tragere la sorți sau prin respectarea ordinii stabilite la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36 la tratate.

· La fiecare înlocuire parțială se identifică mai întâi statele membre al căror resortisant nu figurează printre cei douăzeci (respectiv nouăsprezece) judecători care se află la jumătatea mandatului și se numesc cu prioritate tot atâția judecători care au naționalitatea acestor state. Poate fi vorba de judecători al căror mandat expiră (cu condiția ca acești judecători să aibă naționalitățile identificate) sau de judecători noi.

· În continuare, pentru a stabili naționalitatea judecătorilor care nu au fost numiți încă, se respectă lista de rotație stabilită în prealabil, fără a se depăși numărul maxim de doi judecători pentru fiecare stat membru. Și în acest caz poate fi vorba de judecători al căror mandat expiră (cu condiția ca acești judecători să aibă naționalitățile identificate) sau de judecători noi.

· Cu ocazia următoarei înlocuiri parțiale se va proceda în același mod, concomitent avansându-se pe lista de rotație (și anume, plecând de la statul membru care urmează imediat statului membru din cadrul căruia a fost numit anterior un judecător).

· Toți candidații identificați astfel sunt examinați de comitetul prevăzut la articolul 255 din TFUE. Oricare ar fi conținutul avizelor acestui comitet, nu se face derogare de la sistemul de numire. Altfel spus, dacă o candidatură este pusă sub semnul întrebării, statul membru din care provine candidatul are posibilitatea de a propune un alt candidat.

49. Al doilea model recomandat de Comisie este conceput pentru a reflecta un echilibru între obiectivul de a asigura în mod optim reprezentativitatea tuturor sistemelor juridice naționale și nevoia de a răspunde exigențelor unui Tribunal structurat mai bine în camere specializate pe domenii de activitate. Pentru a se atinge acest obiectiv, jumătate din numărul de judecători noi (și anume, șase) ar fi numiți în conformitate cu o procedură care să răspundă acestei nevoi de specializare.

50. Ca și în cazul primului model, principiul de bază ar fi că Tribunalul ar trebui să aibă cel puțin un judecător și cel mult doi judecători cu naționalitatea fiecărui stat membru. Numirea judecătorilor ar avea loc conform procedurii următoare:

· La fiecare înlocuire parțială, se selecționează trei judecători ținându-se seama de calificările juridice necesare pentru a face parte dintr-o cameră specializată care ar urma să fie înființată de către Tribunal. În acest scop, fiecare stat membru poate propune un candidat. Selecția în rândul acestor candidați se efectuează de către statele membre pe baza unui aviz prealabil al comitetului prevăzut la articolul 255 din TFUE. Statele membre solicită comitetului să țină seama, în avizul său, de calificările în domeniul camerei specializate respective și să stabilească o ierarhie în funcție de merite pentru candidații confirmați ca fiind corespunzători pentru funcțiile în cauză. Pentru a se evita blocaje sau întârzieri în numire, statele membre ar trebui să cadă de acord, în prealabil, cu privire la poziția pe care o vor adopta după ce comitetul își va emite avizul.

· Ceilalți șaisprezece sau șaptesprezece judecători ar urma să fie numiți în conformitate cu sistemul de rotație prevăzut în primul model, cu o mică nuanță: un stat membru al cărui resortisant a fost numit pentru înlocuirea parțială în cauză, în urma unei selecții în care s-a ținut seama de specializarea acestui resortisant, nu va putea exercita, în cadrul aceluiași exercițiu de înlocuire, dreptul de a numi un judecător, drept pe care l-ar avea în temeiul listei de rotație.

51. De asemenea, ar trebui precizată procedura cu privire la prima numire a celor doisprezece judecători suplimentari. Având în vedere urgența situației actuale, nu este posibil să se aștepte înlocuirile parțiale viitoare privind componența Tribunalului în 2013 și 2016 ca să se adauge succesiv două grupe de șase judecători. Dimpotrivă, este necesar ca cei doisprezece judecători noi să fie numiți cu maximă celeritate după intrarea în vigoare a modificării Statutului. În același timp, mandatele acestor judecători noi trebuie aliniate la mandatele judecătorilor existenți, pentru a se respecta dispozițiile articolului 254 din TFUE, care prevede o reînnoire parțială din trei în trei ani. În consecință, Comisia propune alinierea duratei funcțiilor pe care le vor îndeplini judecătorii noi la periodicitatea reînnoirii parțiale a Tribunalului, prelungind durata funcțiilor acestora cu perioada de timp necesară. Respectarea concomitentă a tuturor acestor exigențe implică în mod necesar ca primii judecători nou-numiți să își exercite funcțiile pentru o durată care nu va corespunde mandatului de șase ani prevăzut de tratate.

52. În aceste condiții, Comisia consideră, din motive de securitate juridică, că la propunerea Curții ar trebui să se adauge o dispoziție tranzitorie. Pe de o parte, această dispoziție tranzitorie ar prevedea ca noii judecători sa intre în funcție imediat, înainte să își înceapă în mod oficial primul mandat de șase ani. Pe de altă parte, această dispoziție ar stabili durata respectivă a funcțiilor judecătorilor nou-numiți. Această regulă ar putea figura ca un nou alineat (3) la articolul 3:

3. Cei doisprezece judecători numiți după intrarea în vigoare a prezentului regulament își ocupă funcția imediat după ce au depus jurământul. Șase dintre aceștia sunt trași la sorți, iar mandatul lor se încheie după șase ani de la prima înlocuire parțială a Tribunalului care va avea loc după intrarea în vigoare a prezentului regulament. Mandatul celorlalți șase judecători se încheie după șase ani de la a doua înlocuire parțială a Tribunalului care va avea loc după intrarea în vigoare a prezentului regulament.

53. În ceea ce privește naționalitatea primilor doisprezece judecători suplimentari, Comisia recomandă ca aceasta să fie stabilită prin tragere la sorți sau în conformitate cu ordinea stabilită la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36 la tratate.

              Modificări cu privire la Tribunalul Funcției Publice

54. Curtea propune să se prevadă în statut posibilitatea de a se adăuga judecători ad-interim tribunalelor specializate, astfel încât să se compenseze absența judecătorilor care se află în imposibilitatea de a-și exercita funcția pe o perioadă lungă de timp. În mod concret, această posibilitate se poate aplica numai cu privire la Tribunalul Funcției Publice, pentru această instanță propunându-se un regulament specific. Conform acestui text, Consiliul ar numi trei judecători ad-interim printre foști judecători ai Curții. Unul dintre aceștia ar fi chemat să își reia funcțiile în cazul în care un judecător al Tribunalului s-ar afla într-o situație de imposibilitate efectivă sau previzibilă de a-și exercita funcția pe o durată de cel puțin trei luni.

55. Comisia este conștientă de faptul că, în cadrul unei instanțe compuse dintr-un număr limitat de judecători, absența prelungită a unuia sau a mai multor membri poate da naștere la dificultăți practice considerabile. Soluția propusă pentru remedierea acestor situații pare să fie cea adecvată.

56. Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice va trebui să fie modificat după adoptarea acestui regulament, îndeosebi pentru adaptarea normelor privind componența camerelor și repartizarea cauzelor. Judecătorii ad-interim nu își vor exercita prerogativele decât cu privire la cauzele pe care le-au primit spre soluționare, ceea ce implică faptul că aceștia nu vor participa la sistemul de rotație prevăzut de regulamentul de procedură.

57. Acest proiect de regulament îndeamnă la unele comentarii cu privire la articolele 2 și 5.

58. În ceea ce privește articolul 2, trebuie precizată următoarea ordine în baza căreia cei trei judecători ad-interim vor fi chemați în funcție atunci când vor fi întrunite condițiile de împiedicare a unuia dintre judecătorii titulari. Comisia recomandă definirea acestei chestiuni în decizia Consiliului de stabilire a listei de judecători ad-interim. În fapt, acest lucru ar însemna adăugarea la sfârșitul articolului 2 alineatul (1) primul paragraf, a următorului text:

Această listă stabilește ordinea de chemare în funcție a judecătorilor ad-interim, în temeiul alineatului (2) al doilea paragraf.

59. În plus, după textul de la articolul 2 alineatul (2) al doilea paragraf, și anume „președintele Tribunalului cheamă în funcție un judecător ad-interim”, se adaugă cuvintele „în conformitate cu ordinea”.

60. În ceea ce privește articolul 5, sub acoperirea unei terminologii unice („încetarea funcțiilor” judecătorilor ad-interim), această prevedere se referă, în realitate, la două cazuri absolut distincte: primul și al treilea paragraf se referă la ștergerea definitivă de pe listă, în timp ce al doilea paragraf reglementează încetarea exercitării efective a funcțiilor unui judecător ad-interim, care rămâne numit și prezent pe listă, dar își încetează activitatea pentru că a revenit în funcție judecătorul care se afla în imposibilitatea de a-și exercita funcția. Comisia propune să se facă o deosebire mai clară între aceste două situații, care să fie abordate în articole distincte.

61. În plus, în cazul revenirii unui judecător aflat în imposibilitatea de a-și exercita funcția, s-a prevăzut ca Tribunalul (toți judecătorii titulari ai Tribunalului sau cei care alcătuiesc completul de judecată respectiv?) să poată decide într-un mod discreționar să mențină sau nu în funcție un judecător ad-interim până la finalizarea (totală sau parțială?) a cauzelor în care se pronunță. Această abordare necesită unele observații critice, având în vedere că ar putea slăbi independența judecătorilor ad-interim, întrucât menținerea acestora în activitate ar depinde de avizul judecătorilor titulari cu care colaborează. Din acest motiv, Comisia consideră că ar fi mai adecvat să se hotărască un criteriu obiectiv de stabilire a cauzelor pentru care judecătorul ad-interim rămâne în funcție chiar și după încetarea perioadei în care judecătorul înlocuit a fost în imposibilitatea de a-și exercita funcția. Drept exemplu, Comisia propune să se prevadă menținerea judecătorului ad-interim în funcție pentru toate cauzele care i-au fost repartizate spre soluționare, până la finalizarea acestora. În acest fel s-ar garanta o mai mare stabilitate în ceea ce privește componența completelor de judecată. Prin urmare, Comisia recomandă reformularea articolului 5 din regulament în felul următor:

Articolul 5

Numele unui judecător ad-interim este șters din lista prevăzută la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf ca urmare a decesului, prin demisie sau prin decizia de înlăturare din funcție în condițiile prevăzute la articolul 6 primul și al doilea paragraf din Statut.

Orice judecător ad-interim al cărui nume este șters din lista vizată la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf este înlocuit, potrivit procedurii prevăzute de această dispoziție, pentru restul duratei de valabilitate a listei menționate.

Articolul 5bis

Funcția judecătorului ad-interim încetează prin dispariția cazului de împiedicare al judecătorului pe care îl înlocuiește. Cu toate acestea, Tribunalul Funcției Publice poate să decidă menținerea în funcție a unui judecător ad-interim până la finalizarea cauzelor la judecarea cărora a participat.

Modificări cu privire la toate instanțele

62. În fine, Curtea propune eliminarea termenului fix de zece zile care ia în considerare distanța, motivul fiind acela că nu s-ar mai justifica în niciun fel, în era noilor tehnologii.

63. Este adevărat că termenul fix de zece zile care ia în considerare distanța nu mai îndeplinește, în prezent, funcția pentru care a fost introdus, și anume o compensare pentru durata de drum parcurs de curieri către instanțe. Nu este mai puțin adevărat că acest termen suplimentar se dovedește uneori a fi prețios, pentru a permite părților și celor interesați să depună în termen memoriile și observațiile lor.

64. Comisia consideră că această modificare nu reprezintă o prioritate și, în ceea ce o privește, consideră că ar putea susține menținerea sistemului actual. Pe de altă parte, Comisia ar putea în aceeași măsură să se adapteze dacă s-ar adopta eliminarea termenului care ia în considerare distanța.

65. Dacă se elimină termenul suplimentar de zece zile, Comisia ar dori să propună totuși ca unele termene specifice prevăzute de Statut să fie prelungite[3]:

· Termenul de două luni pentru depunerea observațiilor scrise cu privire la trimiterile preliminare (articolul 23 al doilea paragraf din Statut) ar trebui mărit la zece săptămâni, având în vedere că, adeseori, aceste observații necesită o pregătire complexă, în special la nivelul statelor membre și al instituțiilor.

· Termenul de două luni pentru formularea unei căi de atac împotriva unor hotărâri pronunțate de Tribunal (articolul 56 primul paragraf) sau de Tribunalul Funcției Publice (articolul 9 primul paragraf din anexa I) ar trebui majorat, de asemenea, la zece săptămâni întrucât, în acest termen, părțile interesate trebuie, succesiv, să adopte decizia de principiu de a formula o cale de atac (ceea ce poate lua un anumit timp, din motive de procedură internă) și de a redacta calea de atac respectivă.

· Termenul de două săptămâni pentru formularea unei căi de atac împotriva hotărârii Tribunalului sau Tribunalului Funcției Publice de respingere a unei cereri de intervenție (articolul 57 primul paragraf și articolul 10 primul paragraf din anexa I) ar trebui majorat la trei săptămâni.

66. De asemenea, ar trebui prelungite și alte termene stabilite de regulamentele de procedură ale instanțelor:

· Termen de șapte zile pentru depunerea unei cereri în vederea prezentării unei intervenții sau a unui memoriu complementar în urma unei intervenții în cadrul unei cereri de casare (articolul 117, §§ 1 și 2 ultima teză, Regulamentul de procedură al Curții și articolul 143, §§ 1 și 2 ultima teză, Regulamentul de procedură al Tribunalului).

· Termen de o lună pentru prezentarea observațiilor cu privire la o reexaminare (articolul 123 sexto al doilea paragraf, Regulamentul de procedură al Curții).

· Termen de două luni pentru prezentarea observațiilor cu privire la o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare (articolul 123 sexto al doilea paragraf, Regulamentul de procedură al Curții).

67. În fine, ar fi de dorit ca, în contrapondere față de eliminarea termenului care ia în considerare distanța, termenele de procedură să fie suspendate în primele două săptămâni din luna august, precum și în perioada 20 decembrie - 3 ianuarie. Într-adevăr, în aceste perioade de vacanță judecătorească, ar fi deosebit de greu să se respecte termenele scurtate cu zece zile.

Concluzie

Comisia avizează favorabil modificarea Statutului propusă de Curte, sub rezerva modificărilor menționate la punctele 16, 23 și 24, 31, 37, 40, 52, 58, 59, 61 și 65 din prezentul aviz și a adoptării concomitente, de către statele membre, a unui sistem de numire a judecătorilor Tribunalului.

Prezentul aviz se înaintează Parlamentului European și Consiliului.

[1]               De exemplu, s-au scurs mai mult de doi ani între propunerea de înființare a Tribunalului Funcției Publice [COM(2003)705 din 19 octombrie 2003] și intrarea lui efectivă în funcțiune (decizia președintelui Curții de Justiție de constatare a faptului că Tribunalul Funcției Publice al Uniunii Europene este constituit în mod reglementar, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 325, 12 decembrie 2005).

[2]               Pentru adăugarea trimiterii la articolul 9bis, a se vedea mai jos punctul 39 din prezentul aviz.

[3]               Nu pot fi modificate termenele stabilite direct de tratate, cum ar fi termenul de două luni pentru introducerea unei acțiuni în anulare (articolul 263 din TFUE) sau termenul de o lună prevăzut la articolul 269 din TFUE.