PROIECT DE BUGET RECTIFICATIV NR. 5LA BUGETUL GENERAL 2011 SITUAȚIA CHELTUIELILOR PE SECȚIUNISecțiunea IX - Autoritatea Europeană pentru Protecția DatelorSecțiunea X – Serviciul European de Acțiune Externă /* COM/2011/0374 final */
PROIECT DE BUGET RECTIFICATIV NR. 5
LA BUGETUL GENERAL 2011 SITUAȚIA CHELTUIELILOR PE SECȚIUNI
Secțiunea IX - Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor
Secțiunea X – Serviciul European de Acțiune Externă Având în vedere: –
Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, în special articolul 314, coroborat cu Tratatul de instituire a
Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a, –
Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al
Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil
bugetului general al Comunităților Europene[1],
în special articolul 37, –
bugetul general al Uniunii Europene pentru
exercițiul financiar 2011, adoptat la 15 decembrie 2010[2], –
bugetul rectificativ nr. 1/2011, adoptat la 6
aprilie 2011, –
proiectul de buget rectificativ nr. 2/2011[3],
adoptat la 25 martie 2011, –
proiectul de buget rectificativ nr. 3/2011[4],
adoptat la 15 aprilie 2011, –
proiectul de buget rectificativ nr. 4/2011[5],
adoptat la 17 iunie 2011, Comisia
Europeană prezintă autorității bugetare proiectul de buget
rectificativ nr. 5 la bugetul 2011. MODIFICĂRI
LA SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PE SECȚIUNI Modificările
la situația veniturilor și a cheltuielilor pe secțiuni pot fi
consultate pe site-ul EUR-Lex (http://eur-lex.europa.eu/budget/www/index-ro.htm).Cu
titlu informativ, se atașează ca anexă la buget o versiune în
limba engleză a modificărilor la această situație.
1. Introducere
Proiectul de buget rectificativ (PBR) nr. 5
pentru exercițiul 2011 cuprinde următoarele elemente: ¾
o modificare a schemei de personal a
Autorității Europene pentru Protecția Datelor (AEPD),
fără nicio cerere bugetară suplimentară; ¾
o modificare a schemei de personal a Serviciului
European de Acțiune Externă (SEAE), fără nicio cerere
bugetară suplimentară.
2. Autoritatea Europeană pentru Protecția
Datelor (AEPD)
În urma unei proceduri de
selecție, organizate la 16 martie 2011 în vederea ocupării unui post
de conducere vacant, AEPD a numit un nou director al Secretariatului
Autorității Europene pentru Protecția Datelor. În conformitate cu
articolul 5 alineatul (5) din anexa XIII la Statutul funcționarilor, noul
director, care era funcționar de gradul A3 la data de 30 aprilie 2004, ar
trebui promovat la următorul grad superior. Din acest motiv, numirea
noului director reprezintă o circumstanță excepțională
pentru AEPD: articolul 5 alineatul (5) din anexa XIII la Statutul
funcționarilor este aplicabil, însă actuala schemă de personal
autorizată nu permite îndeplinirea acestei obligații statutare. Pentru a permite
respectarea Statutului funcționarilor, prezentul buget rectificativ
constă într-o reclasare a unui post permanent de la gradul AD14 la AD15,
fără nicio cerere bugetară suplimentară. Schema de personal
revizuită este inclusă în anexa la buget.
3. Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE)
3.1 Introducere
Schema de personal a SEAE
care este în vigoare în prezent a fost concepută în 2010. Mai mulți
parametri care determină numărul de posturi ocupate și,
implicit, numărul de posturi vacante corespunzătoare fiecărui
grad nu erau cunoscuți la momentul respectiv: ¾
numărul persoanelor care au fost transferate
efectiv de la Comisie și de la Consiliu a fost afectat de alegerile
individuale în urma cărora unii funcționari au decis să
rămână în instituția de origine sau să revină în
această instituție la scurt timp după ce au fost
transferați. În schimb, un anumit număr de funcționari s-au oferit
voluntari pentru a lucra în cadrul SEAE după crearea acestei
instituiții; ¾
gradele persoanelor nou-recrutate nu puteau fi
prevăzute dinainte. Candidaților din statele membre li se propun
posturi la un anumit grad, iar funcționarilor UE posturi la grade cuprinse
între AD 5 și AD 14. Prin urmare, gradul efectiv al oricărei
persoane nou-recrutate este cunoscut numai după ce se finalizează
procesul de selecție. Această incertitudine
este specifică SEAE: nicio altă instituție nu s-a confruntat cu
mișcări de personal către sau provenind de la alte
instituții și state membre într-o proporție atât de
ridicată în raport cu schema sa de personal, într-o perioadă atât de
scurtă.
3.2 Recrutări din statele membre și necesitatea
unei transformări a posturilor
Pe baza experienței
acumulate, ar trebui efectuate unele adaptări la schema de personal a
SEAE. În primul rând, pentru a facilita recrutările din statele membre, în
vederea realizării obiectivului stabilit în decizia Consiliului[6]
potrivit căruia, odată ce se ajunge la capacitatea deplină,
personalul din statele membre [angajat pentru a ocupa posturi permanente, cu
titlu temporar, în cadrul SEAE în conformitate cu articolul 2 litera (e) din
Regimul aplicabil celorlalți agenți ai UE] ar trebui să
reprezinte cel puțin o treime din personalul total al SEAE la nivel AD,
posturile temporare ar trebui transformate în posturi permanente. În plus, a devenit posibil
să se realizeze o nouă evaluare a nevoilor ținând seama de:
posturile ocupate efectiv la mijlocul lunii mai 2011, recrutările în faza
finală, în special pentru cele 80 de posturi noi alocate delegațiilor
în 2011, eventualele recrutări suplimentare în 2011, în special în
contextul exercițiului de rotație, ieșirile la pensie
prevăzute în 2011.
3.3 Promovare
În Statutul
funcționarilor (articolul 6) se prevede că anumite procente din
posturi trebuie să rămână vacante pentru promovări. Aceste
procente sunt prevăzute în anexa I-B la Statul funcționarilor. În 2011, personalul SEAE
transferat de la Comisie și de la Consiliu va fi promovat în conformitate
cu normele și procedurile în vigoare în instituția de origine. Prin urmare, schema de
personal a SEAE trebuie să prevadă un număr suficient de posturi
vacante pentru a respecta obligațiile legale privind promovările.
3.4 Concluzie
Transformarea posturilor
în urma acestui exercițiu ar presupune un cost net anual limitat de
aproximativ 1,4 milioane EUR, având în vedere și faptul că SEAE
renunță la șase posturi AD 15 și la trei posturi
AD 16 pentru a minimiza costurile. Cu toate acestea, dat fiind că
această transformare va produce efecte numai într-o perioadă a anului
2011, nu se solicită credite suplimentare pentru acest an. Proiectul de
buget 2012 ține deja seama de o schemă de personal modificată. Schema de personal
revizuită este inclusă în anexa la buget. [1] JO L 248, 16.9.2002,
p. 1. [2] JO L 68, 15.3.2011, p. 1. [3] COM (2011) 154 final. [4] COM (2011) 219 final. [5] COM (2011) 375 final. [6] 2010/427/UE.