DOCPROPERTY "Classification" RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU cu privire la punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 450/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind indicele costului forței de muncă (LCI) /* COM/2011/0102 final */
[pic] | COMISIA EUROPEANĂ | Bruxelles, 8.3.2011 COM(2011) 102 final RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU cu privire la punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 450/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind indicele costului forței de muncă (LCI) 1. Introducere În analiza dezvoltării economice pe termen scurt și mediu, costul forței de muncă pe ora lucrată este important. Comisia și Banca Centrală Europeană se bazează pe un indice al costului forței de muncă pe ora lucrată pentru evaluarea posibilelor presiuni inflaționiste din cauza evoluțiilor din piața forței de muncă. Indicele trebuie să fie calculat cu punctualitate, pentru fiecare stat membru, pentru întreaga UE și pentru zona euro. Indicele costului forței de muncă este, de asemenea, important pentru partenerii sociali implicați în negocierile salariale și pentru Comisie însăși, care monitorizează evoluțiile pe termen scurt ale costurilor forței de muncă. Indicele costului forței de muncă (LCI) reprezintă unul din principalii indicatori economici europeni (PIEE)[1]. Regulamentul (CE) nr. 450/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 februarie 2003 privind indicele costului forței de muncă[2] (denumit în continuare aici „Regulamentul LCI”) creează un cadru comun pentru producerea și transmiterea de indici comparabili ai costului forței de muncă în Uniunea Europeană. Comisia (Eurostat) publică un comunicat de presă trimestrial asupra indicelui orar al costului forței de muncă[3]. În iulie 2003, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1216/2003[4], prezentând mai detaliat procedurile de transmitere a indicelui, ajustările (sezoniere) specifice necesare și conținutul rapoartelor naționale privind calitatea. Apoi, în martie 2007, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 224/2007[5]. Acesta modifică Regulamentul (CE) nr. 1216/2003 și extinde domeniul de aplicare al indicelui costului forței de muncă la activitățile economice definite în secțiunile L, M, N și O ale NACE Rev. 1. Această extindere înseamnă că serviciile necomerciale, care reprezintă partea principală a acestor secțiuni și a căror dinamică poate fi diferită de cea a serviciilor comerciale, vor fi, de asemenea, acoperite. În august 2007, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 973/2007[6] care modifica anumite regulamente privind domenii statistice specifice, printre care indicele costului forței de muncă, pentru punerea în aplicare a clasificării statistice a activităților economice NACE Revizia 2. Articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 450/2003 specifică obligația Comisiei de a prezenta din doi în doi ani Parlamentului European și Consiliului un raport. Raportul trebuie să evalueze în special calitatea datelor transmise. Conform articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul LCI, rapoartele anuale naționale privind calitatea sunt obligatorii. Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1216/2003 definește calitatea indicelui costului forței de muncă în sensul următoarelor dimensiuni: relevanță, precizie, actualitate și punctualitate, accesibilitate și claritate, comparabilitate, coerență și exhaustivitate. Comparabilitatea și exhaustivitatea s-au îmbunătățit considerabil, prin urmare prezentul raport se va concentra asupra preciziei, a actualității și a coerenței. Nu se vor menționa micile nereguli referitoare la termenele de transmitere, deoarece acestea sunt temporare. 2. Progrese generale înregistrate de la ultimul raport până în prezent De la ultimul raport, adoptat în 2008[7], s-au înregistrat progrese substanțiale. S-a implementat noua clasificare NACE Rev.2, conform cerințelor de la prima transmitere, din iunie 2009. Introducerea NACE Rev.2 a necesitat un volum mare de resurse în statele membre. În multe cazuri, aceasta a impus o reexaminare în profunzime a metodelor de colectare a datelor care a condus la schimbări destinate să îmbunătățească calitatea LCI. În același timp, derogarea de la serviciile necomerciale a expirat și toate statele membre au furnizat cifrele în cursul anului 2009. Punctualitatea s-a îmbunătățit considerabil și numai două state membre (Belgia și Irlanda) continuă să se confrunte cu dificultăți în respectarea datelor legale de transmitere. Datele din trecut au suferit revizuiri majore, dar acestea au fost inevitabile având în vedere introducerea noii clasificări NACE Rev.2 și schimbările introduse în sistemele de colectare în anumite state membre. În sprijinul utilizatorilor și în spiritul deschiderii cu privire la extinderea revizuirilor, site-ul internet Eurostat prezintă toate cifrele publicate pentru Uniunea Europeană și zona euro începând din iunie 2009. În general, disponibilitatea și calitatea indicelui costului forței de muncă (LCI) s-au îmbunătățit. Mai multe state membre au introdus schimbări în sistemele lor de colectare a datelor pentru a înlătura toate divergențele remanente față de standardele de calitate și conceptele expuse în Regulamentul (CE) nr. 450/2003. De exemplu, Irlanda și Suedia includ, în prezent, plățile neregulate, iar Finlanda acoperă, în prezent, toate tipurile de salariați și nu numai salariații cu normă întreagă. S-a înregistrat, de asemenea, o îmbunătățire evidentă a raportării de metadate din partea statelor membre. Mai multe dintre ele au furnizat la timp rapoarte naționale de calitate și, în prezent, aproape toate raportează metadatele trimestrial, explicând schimbările intervenite. Volatilitatea indicelui a scăzut, în special datorită îmbunătățirii seriilor referitoare la orele lucrate, care se monitorizează mai îndeaproape decât în trecut. Primirea LCI din partea tuturor statelor membre permite Eurostat să elaboreze agregatele Uniunii Europene și să compare cu suficientă precizie evoluția costurilor orare ale forței de muncă între statele membre. Există, cu toate acestea, un anumit număr de probleme care necesită un efort suplimentar din partea anumitor state membre în vederea realizării procesului de armonizare. Aceste probleme sunt abordate în cele ce urmează. În timp ce statele membre au implementat infrastructura necesară pentru producerea LCI, Comisia (Eurostat) a întreținut și ameliorat sistemul său de producție pentru primirea, verificarea, prelucrarea, stocarea și difuzarea în timp util a datelor privind indicele costului forței de muncă. Aceste proceduri, care au devenit perfect operaționale în 2005, sunt revizuite și actualizate în permanență. 3. Evaluarea conformită țII (PÂNă ÎN SEPTEMBRIE 2010) 3.1 Prezentare generală Mai multe state membre menționate în raportul din 2008 în categoria celor care nu se conformau în totalitate au adoptat măsurile necesare pentru a intra în conformitate. Țările de Jos au respectat cerințele de punctualitate expuse în Regulamentul LCI. Suedia, Finlanda și Irlanda au efectuat schimbările necesare în sistemele lor de colectare pentru a se conforma definițiilor LCI. Austria și-a revizuit metoda de estimare și a îmbunătățit punctualitatea transmiterii de date. Cu toate acestea, secțiunile G-S ale NACE Rev.2 au prezentat modificări destul de importante față de primele estimări, făcând necesare investigații suplimentare. Grecia a realizat îmbunătățiri sub multe aspecte, dar cifrele pentru LCI sunt în continuare foarte volatile. În prezent, când toate statele membre raportează variabilele LCI esențiale expuse în Regulamentul LCI, exercițiul de conformitate se poate concentra într-o mai mare măsură asupra altor cerințe expuse în Regulamentul LCI. De exemplu, calitatea procedurilor de ajustare sezonieră va fi evaluată mai în profunzime pe viitor, în ideea că LCI ajustat sezonier va reprezenta principala referință în comunicatele de presă Eurostat, așa cum se întâmplă cu alte statistici macroeconomice infra-anuale. Suedia și Finlanda sunt singurele state membre care nu trimit cifre ajustate sezonier la Eurostat. În cazul Finlandei, aceasta se justifică prin seriile pe termen scurt disponibile prin noul lor sistem de colectare (din 2007). Regulamentul (CE) nr. 1216/2003 a dispus, pentru mai multe state membre, realizarea de studii de fezabilitate pentru a evalua felul în care se poate obține un indice de estimare a costului total al forței de muncă, excluzând primele (TXB). În multe cazuri, rezultatele studiilor de fezabilitate au fost negative și nu s-au înregistrat progrese substanțiale în ultimii ani. În prezent, Austria, Bulgaria, Malta, Germania, Italia, Franța și Irlanda nu estimează un TXB. Bulgaria, Germania și Irlanda vor avea această posibilitate în viitorul apropiat. Austria și Italia ar putea estima un TXB, dar cu o acoperire foarte parțială în ceea ce privește secțiunile NACE sau dimensiunea unităților. Franța și Malta nu consideră fezabilă o estimare a TXB. 3.2 Detalii privind problemele în materie de calitate 3.2.1 Precizie Există probleme de precizie în mai multe privințe legate de LCI. În general, acestea provin din erorile prezente în datele sursă și pot conduce la o volatilitate importantă a seriilor LCI. Mai mult, datele care nu sunt precise riscă să nu fie pe deplin comparabile cu cele ale altor state membre și pot, în plus, să ducă la incoerențe între LCI și alte surse de date care măsoară aspecte similare (de exemplu, evoluția remunerației orare a salariaților măsurată în conformitate cu conturile naționale). În general, problemele cunoscute legate de precizie sunt examinate de către statele membre vizate în raportul anual asupra calității, iar Comisia (Eurostat) monitorizează progresele realizate sau planificate în materie de aplicare a unor surse mai bune. Pentru moment, trei state membre sunt afectate de probleme legate de precizie. Germania și Ungaria nu utilizează, în prezent, date sursă care să le permită să se conformeze pe deplin regulamentului. Datele privind LCI comunicate de Grecia prezintă adesea rate de creștere inexplicabile, greu de conciliat cu evoluțiile de pe piața muncii. Germania: în primul trimestru al anului 2010, Germania a început să utilizeze noua Anchetă trimestrială asupra câștigurilor salariale ca sursă principală de estimare a LCI. Înainte de aceasta, se foloseau drept sursă datele din conturile naționale. Schimbarea către o sursă specifică trebuie considerată drept o îmbunătățire, dar înseamnă, în același timp, că micile întreprinderi au fost mai puțin acoperite în anumite sectoare economice. În prezent, se utilizează metode care reduc problema de acoperire. Angajații micilor întreprinderi sunt acoperiți în ponderile utilizate pentru calculul indicelui costului forței de muncă pentru agregarea secțiunilor B-S ale NACE Rev.2. Grecia: volatilitate importantă a seriilor LCI și revizuiri importante. Raportul de calitate trimis în 2009 este prea concis pentru a permite tragerea unor concluzii asupra cauzelor problemelor de precizie. Ungaria: Datele sursă nu acoperă întreprinderi foarte mici, cele cu mai puțin de 5 angajați, și nu se face nicio imputare pentru acestea. 3.2.2 Punctualitate Punctualitatea a continuat să se amelioreze de la ultimul raport din 2008. Cu toate acestea, din motive diverse, unele state membre nu au reușit să transmită LCI la timp (70 de zile după trimestrul de referință) pentru anumite trimestre. Punctualitatea este de cea mai mare importanță deoarece întârzierile în comunicarea datelor duc la utilizarea unor estimări pentru elaborarea agregatelor pentru Uniunea Europeană și pentru zona euro. Aceasta poate duce la revizuiri inutil de extinse. Mai jos sunt enumerate statele membre care au transmis datele atât de târziu (> t+75) încât nu au putut fi incluse în comunicatul de presă trimestrial difuzat de Comisie. Eurostat a trebuit să utilizeze extrapolări ale valorilor LCI în aceste țări pentru agregatele UE și ZE publicate pentru trimestrul respectiv. Belgia nu a reușit să transmită datele la timp de trei ori în ultimele patru trimestre. Întârzierile de transmisie s-au redus considerabil în comparație cu cele din anii precedenți. Belgia își continuă eforturile în ceea ce privește lucrul cu registre administrative și fluidizarea procedurilor. Belgia s-a angajat să intre în deplină conformitate începând cu anul 2011. Irlanda nu a reușit să transmită datele la timp în ultimele două trimestre din 2009 și nu a trimis niciun fel de date pentru cele două trimestre din 2010. Motivul îl reprezintă problemele cu implementarea noii clasificări NACE Rev.2 și introducerea unui nou sistem de colectare a datelor. Situația este așteptată să se îmbunătățească în 2011. Comisia a cerut țărilor să ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că termenele pentru transmiterea datelor se respectă pe viitor. 3.2.3 Coeren ță În raportul anual asupra calității, se cere statelor membre să compare ratele de creștere ale LCI cu cele ale remunerațiilor orare ale salariaților, cuprinse în conturile naționale (conform definiției date în SEC95). Ambele colecții de date măsoară același fenomen, cu divergențe în definiții, exhaustivitatea surselor și metodologia calculului ratelor de creștere. Nu se poate aștepta o coerență deplină, dar gradul de coerență între cele două poate fi utilizat drept indicator pentru calitatea LCI. Deoarece nu toate statele membre produc date trimestriale pentru remunerațiile orare ale salariaților (din conturile naționale), o vedere de ansamblu a coerenței nu este posibilă. Următoarea perspectivă generală se bazează pe rapoartele asupra calității din 2008. În plus, deoarece conturile naționale utilizează în continuare clasificarea NACE Rev.1 în timp ce LCI utilizează NACE Rev 2, comparația se restrânge la un număr foarte mic de secțiuni NACE agregate. Cipru și Malta: având în vedere că sursa pentru LCI o reprezintă conturile naționale (Malta), sau LCI reprezintă sursa pentru conturile naționale (Cipru), coerența este inevitabilă. Republica Cehă, Germania, Grecia, Spania, Italia, Țările de Jos, Austria, Slovenia: nivel suficient de coerență. Direcțiile ratelor de creștere sunt, în general, identice iar ratele de creștere sunt de dimensiuni similare. Danemarca, Franța, Estonia, Lituania, România și Slovacia: coerență scăzută; mari discrepanțe între ratele de creștere din cele două surse. Belgia, Bulgaria, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Polonia, Portugalia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit: datele din conturile naționale nu sunt disponibile sau nu sunt menționate în raportul asupra calității. Eurostat analizează în detaliu coerența LCI cu datele din conturile naționale și ancheta privind costul forței de muncă și va face acest lucru și în continuare. Rezultatele analizei sunt discutate frecvent cu statele membre în vederea îmbunătățirii coerenței între diferitele domenii statistice. 4. Concluzii În ansamblu, gradul de conformitate cu Regulamentul LCI a continuat să crească de la raportul precedent din 2008. Cele mai multe state membre au intrat acum în conformitate. Statele membre au continuat să afecteze resurse pentru acțiuni de punere în aplicare vizând obținerea unor serii mai comparabile și mai prompte pentru acest indice. Aceasta a ridicat în mod evident nivelul global al calității, consolidând astfel utilitatea datelor. Punctualitatea transmiterii datelor s-a ameliorat și numărul de state membre care aveau probleme de precizie a scăzut. În ultimii ani, Comisia (Eurostat) a cerut constant statelor membre să-și intensifice eforturile de ameliorare. Comisia va monitoriza în mod regulat problemele de neconformitate și de calitate care persistă, cu ajutorul datelor comunicate și a altor documente naționale. În absența unor progrese satisfăcătoare privind ameliorările dorite sau planificate, vor fi abordate autoritățile naționale competente iar Comisia va lua măsurile necesare pentru a asigura conformitatea. [1] COM (2002) 661, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu privind statisticile zonei euro. [2] JO L 69, 13.3.2003, p. 1. [3] Comunicatul de presă trimestrial este publicat la datele stabilite în calendarul de publicații; ambele pot fi găsite pe site-ul internet Eurostat (http://ec.europa.eu/eurostat). [4] Regulamentul (CE) nr. 1216/2003 al Comisiei din 7 iulie 2003 de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 450/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind indicele costului forței de muncă (JO L 169, 8.7.2003, p. 37). [5] Regulamentul (CE) nr. 224/2007 al Comisiei din 1 martie 2007 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1216/2003 privind activitățile economice acoperite de indicele costului forței de muncă (JO L 64, 2.3.2007, p. 23). [6] Regulamentul (CE) nr. 973/2007 al Comisiei din 20 august 2007 de modificare a anumitor regulamente CE privind domeniile statistice specifice de punere în aplicare a nomenclatorului statistic al activităților economice NACE Revizia 2 (JO L 216, 21.8.2007, p. 10) . [7] COM(2009) 33.