23.7.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/97

1.1

Comitetul salută propunerea de directivă care se înscrie în eforturile europene de a elabora un cadru general pentru imigrația legală. Propunerea de directivă poate contribui la acoperirea necesarului mai ridicat de forță de muncă din anumite perioade ale anului, care nu poate fi satisfăcut cu potențialul de forță de muncă existent în țările respective. Totodată, această propunere aduce o contribuție importantă la combaterea imigrației ilegale.

1.2

Comitetul salută în special procedurile simplificate și accelerate de admisie, întrucât în cazul muncii sezoniere, prin natura ei, este vorba de o activitate limitată în timp, iar întreprinderile sunt confruntate exact în aceste perioade cu lipsa de lucrători.

1.3

Comitetul sprijină și dispoziția ca testarea pieței forței de muncă să le revină statelor membre. În acest context, Comitetul recomandă asocierea partenerilor la toate măsurile care privesc acceptarea resortisanților țărilor terțe ca lucrători sezonieri.

1.4

Comitetul solicită Consiliului, Comisiei și Parlamentului European să reexamineze dispozițiile privind perioada maximă de ședere, întrucât perioada de șase luni dintr-un an calendaristic nu corespunde necesităților întreprinderilor, de exemplu în țările cu două sezoane. Prin urmare, Comitetul propune ca, cel puțin în cazurile întemeiate, să se poată stabili la nivel național excepții de la perioada maximă de ședere, în colaborare strânsă cu partenerii sociali. În acest context trebuie să se asigure că nu se nesocotește caracterul sezonier al contractului de muncă și că nu se eludează posibilitățile corespunzătoare de control.

1.5

Comitetul solicită introducerea în directivă a unor reguli clare privind stabilirea sectoarelor economice în care pot fi prestate activități sezoniere. În colaborare strânsă cu parteneri sociali, ar trebui să se poată stabili la nivel național excepții de la aceste reguli.

1.6

Comitetul menționează că lucrătorii sezonieri au acces pe o perioadă limitată pe piața forței de muncă a statelor membre. Conform principiului „lex loci laboris”, în ceea ce privește legislația muncii, ei au prin urmare aceleași drepturi cu lucrătorii din statul gazdă, indiferent dacă aceste drepturi sunt stabilite prin legi, prin contracte colective universal aplicabile sau prin contracte colective la nivel regional. Tratamentul egal în ceea ce privește securitatea socială ar trebui, totuși, să depindă de existența acordurilor bilaterale.

2.1

În cadrul comunicării Comisiei intitulate „Program de acțiune privind imigrația legală” (1), Comisia Europeană a prevăzut adoptarea între 2007 și 2009, în total, a cinci propuneri legislative privind imigrația lucrătorilor, printre care o propunere de directivă privind intrarea și șederea lucrătorilor sezonieri. Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliu la 10 și 11 decembrie 2009, a confirmat angajamentul Comisiei și al Consiliului pentru punerea în aplicare a programului de acțiune privind imigrația legală.

2.2

Comisia și-a prezentat propunerea (2) la 13 iulie 2010 și a justificat-o prin faptul că statele membre au nevoie de muncă sezonieră, pentru aceasta stând la dispoziție din ce în ce mai puțini cetățeni ai UE. În ciuda cererii tot mai mari de lucrători cu calificare înaltă în UE, domeniile tradiționale vor avea și în continuare o nevoie structurală tot mai mare de lucrători cu calificări reduse. De asemenea, conform Comisiei, experiența arată că lucrătorii sezonieri din anumite țări terțe sunt exploatați și trebuie să lucreze în condiții nedemne fiind expuși unor posibile riscuri la adresa sănătății și securității lor.

2.3

În cursul consultărilor privind pregătirea propunerii de directivă s-a văzut clar că este nevoie de reguli UE uniforme privind condițiile de admisie a anumitor categorii-cheie de migranți economici (în special, lucrători cu calificare înaltă în contextul detașărilor în cadrul aceleași companii și lucrători sezonieri). Aceste condiții de admisie ar trebui să fie definite într-un mod cât se poate de simplu, nebirocrat și flexibil.

2.4

Propunerea Comisiei prevede o procedură simplificată pentru admisia lucrătorilor sezonieri din țările terțe pe baza definițiilor și criteriilor comune. În anumite condiții, lucrătorii sezonieri primesc un permis combinat de muncă și de ședere, care le acordă dreptul de ședere pentru o perioadă de șase luni dintr-un an calendaristic. Statele membre au posibilitatea de a le acorda lucrătorilor sezonieri un permis multiplu pentru maximum trei ani sau de a prevedea o procedură simplificată de reintrare pentru sezoanele următoare. Condițiile de muncă pentru lucrătorii sezonieri sunt definite clar și prevăd ca lucrătorii sezonieri să fie tratați la fel ca lucrătorii autohtoni în ceea ce privește anumite drepturi.

3.1

Conform evaluării de impact realizate de Comisie, amploarea muncii sezoniere prestate de resortisanții țărilor terțe variază considerabil în UE: de la 919 în Ungaria, peste 3 860 în Franța și 7 552 în Suedia până la 24 838 lucrători sezonieri admiși în Spania (toate datele sunt din 2008). În numeroase state membre, lucrătorii sezonieri ocupă locuri de muncă pentru care cerințele de calificare sunt reduse, ca de exemplu în agricultură (60 % din lucrătorii sezonieri din Italia, 20 % din lucrătorii sezonieri din Grecia) și turism (în Spania, permisele de lucru pentru locurile de muncă din industria hotelieră și industria alimentară s-au ridicat la 13 % din totalul permiselor de lucru acordate în anul 2003). Anumite regiuni din Austria depind de lucrătorii sezonieri, motiv pentru care, pentru sezonul de iarnă 2008-2009, a fost stabilit un contingent de 8 000 de persoane.

3.2

Comitetul a analizat deja, în numeroase avize anterioare, chestiunea condițiilor uniforme de admisie pentru resortisanții țărilor terțe. În cursul consultărilor privind Cartea verde „Migrația economică” (3), Comitetul s-a exprimat în favoarea stabilirii unor reguli specifice pentru lucrătorii sezonieri și a solicitat încheierea unui contract de muncă.

3.3

Comisia a ales ca temei juridic articolul 79 alineatul (2) literele a) și b). În opinia Comitetului, s-ar fi putut lua în considerare și articolul 153 ca temei juridic pe care să se sprijine propunerea de directivă, întrucât sunt reglementate și condițiile de muncă și de angajare. Astfel ar fi putut fi consultați și partenerii sociali. Comitetul este totuși conștient că, în conformitate cu jurisprudența CEJ, un proiect de directivă care urmărește două obiective, dintre care unul este considerat obiectivul principal sau predominant, trebuie să se sprijine pe temeiul juridic cerut de obiectivul principal sau predominant.

3.4

O procedura comună la nivelul UE pentru permisele de ședere și de muncă pentru resortisanții țărilor terțe în scopul prestării unor munci sezoniere reprezintă o contribuție esențială la realizarea unui echilibru între ofertă și cererea mărită de forță de muncă din anumite anotimpuri. Întreprinderile au și vor avea și în viitor nevoie de lucrători atât cu calificări înalte, cât și cu calificări reduse. În ciuda șomajului în creștere din cauza crizei, în unele țări, domenii sau profesii, lucrătorii din UE nu sunt suficienți pentru a acoperi nevoia sezonieră.

3.5

Comitetul reamintește că lucrătorii europeni, indiferent dacă lucrează ca lucrători mobili sau sezonieri în altă țară decât țara de origine, se supun atât legislației europene, cât și legislației naționale respective. Directiva privind lucrătorii sezonieri din țările terțe nu trebuie să ducă la crearea unei categorii speciale de lucrători. Legislația muncii din statul în care este prestată munca trebuie aplicată în întregime.

3.6

Comitetul consideră că o procedură comună la nivelul UE ar putea contribui, de asemenea, la angajarea legală a lucrătorilor sezonieri și la oprirea exploatării existente în anumite regiuni. În acest context trebuie să se țină seama și de așa-numita Directivă privind sancțiunile 2009/52 (4), care îi obligă pe angajatori să se asigure că lucrătorii au dreptul de ședere și care prevede sancțiuni pentru cei care încalcă aceste dispoziții. O eventuală rămânere ilegală a lucrătorilor sezonieri din țările terțe după expirarea permisului lor de ședere este împiedicată de așa-numita Directivă privind returnările 2008/115: aceasta prevede ca șederea ilegală a resortisanților țărilor terțe să se încheie printr-o procedură corectă și transparentă, prin care să se acorde prioritate întoarcerii voluntare, nu expulzării.

3.7

Prezenta propunere de directivă a fost supusă unei serii de examinări aprofundate, în șapte parlamente naționale (5), cu privire la respectarea principiului subsidiarității și a principiului proporționalității, exprimându-se opinii critice referitoare, printre altele, la durata dreptului de ședere, ca și la chestiunea cazării.

3.8

Pentru a se ține seama de obiecțiile parlamentelor naționale în ceea ce privește respectarea principiului subsidiarității, Comitetul propune ca durata permisului de ședere să fie reglementată la nivel național, în funcție de condițiile naționale. Astfel, și statele membre care au mare nevoie de lucrători sezonieri atât în sezonul de iarna, cât și în cel de vară și-ar putea menține reglementările actuale.

4.1

Comitetul subliniază că definițiile alese pentru „lucrători sezonieri” și „activitățile care se desfășoară în funcție de succesiunea anotimpurilor” lasă loc unui spațiu mare de manevră și le acordă statelor membre libertatea de a decide care sectoare trebuie definite astfel. Acest lucru se află într-o relație oarecum contradictorie cu considerentul (10), în care se menționează clar că activitățile care se desfășoară în funcție de succesiunea anotimpurilor sunt în mod tipic specifice sectoarelor precum agricultura, în perioada plantatului și recoltatului, sau turismul, în perioada vacanțelor. Ar trebui, prin urmare, să se introducă în directivă o regulă clară pentru a defini sectoarele în care pot fi prestate activitățile sezoniere. În colaborare strânsă cu parteneri sociali, ar trebui să se poată stabili excepții la nivel național.

4.2

Cerința conform căreia, în cazul activităților care se desfășoară în funcție de succesiunea anotimpurilor, nivelul de forță de muncă necesar trebuie să fie nivelului obișnuit pentru operațiunile curente lasă loc interpretărilor și creează astfel incertitudine juridică. Comitetul consideră că ar trebui să se facă referire la un nivel de forță de muncă necesar care să fie „ mai mare” sau „mai mare”. Autoritățile împreună cu partenerii sociali naționali ar trebui să stabilească dacă un astfel nivel de forță de muncă „(considerabil) mai mare” este necesar.

4.3

Comitetul salută în mod expres faptul că prezentarea unui contract de muncă valabil pe termen limitat sau a unei oferte de angajare obligatorii, precum și menționarea salariului și a numărului de ore de muncă reprezintă condițiile pentru eliberarea unui permis combinat pentru lucrătorii sezonieri. Astfel, autoritatea care eliberează permisul de ședere poate verifica baza contractuală pentru angajarea resortisanților țărilor terțe. Totodată, se asigură că sunt respectate condițiile naționale privind ocuparea forței de muncă.

4.4

Printre motivele pentru respingerea unei cereri de admisie se află și „sancționarea angajatorului pentru muncă nedeclarată și/sau ilegală”. Comitetul condamnă în modul cel mai ferm munca nedeclarată dar menționează că acest motiv de refuz poate fi interpretat în așa fel încât și o infracțiune minoră să ducă la un refuz pe termen lung al cererii. În interesul securității juridice și în spiritul Directivei privind sancțiunile ar trebui precizat clar că acest motiv de refuz poate fi valabil doar pentru o anumită perioadă după aplicarea sancțiunii, această perioadă trebuind să depindă de gravitatea infracțiunii.

4.5

Comitetul salută faptul că statele membre care doresc pot examina în continuare piața forței de muncă. Comitetul salută și posibilitatea ca cererile să poată fi respinse pe baza contingentelor de admisie. Examinarea pieței forței de muncă, dar și stabilirea contingentelor de admisie ar trebui, totuși, să aibă loc împreună cu partenerii sociali naționali, precum și cu oficiile de ocupare a forței de muncă. Contingentele ar trebui stabilite într-un asemenea mod încât să nu prelungească excesiv de mult procedura de acordare a permiselor individuale.

4.6

În opinia Comitetului, durata șederii lucrătorilor sezonieri pentru o perioadă maximă de șase luni într-un an calendaristic, stabilită la articolul 11, este prea inflexibilă și ar putea contraveni principiului subsidiarității: pentru a permite întreprinderilor din statele membre în care există două sezoane să apeleze la lucrători din țările terțe în ambele sezoane, ar trebui acordată statelor membre posibilitatea de a prevedea excepții de la durata maximă pentru permisul de ședere și de muncă pentru lucrătorii sezonieri în cursul unei anumite perioade. Acest lucru ar trebui să aibă loc în strânsă colaborare cu partenerii sociali de la nivel național. În acest context trebuie să se asigure că nu se nesocotește caracterul sezonier al contractului de muncă și că nu se eludează posibilitățile corespunzătoare de control.

4.7

Referirea la un an calendaristic nu corespunde practicilor și nu ține seama de regiunile turistice care au un sezon de iarnă și unul de vară. În acest mod, angajatorul și lucrătorul ar fi obligați să depună o nouă cerere în timpul perioadei curente de angajare.

4.8

În opinia Comitetului, și articolul 11 alineatul (2), care menționează că lucrătorii sezonieri „în perioada menționată la alineatul (1) … își pot prelungi contractul sau pot fi angajați ca lucrători sezonieri de către un alt angajator” este formulat neclar și ridică alte semne de întrebare: prin „perioada menționată la alineatul (1)” se face referire la anul calendaristic sau la cele șase luni? Poate astfel un lucrător sezonier, de exemplu, să-și prelungească permisul de ședere la 11 luni într-un an calendaristic?

4.9

Comitetul propune ca posibilitatea schimbării angajatorului să fie stabilită doar în anumite condiții și ținându-se seama de legislația națională respectivă: de regulă, lucrătorii sezonieri sunt angajați pentru a răspunde nevoii de forță de muncă a unui anumit angajator. Această nevoie corespunde și duratei permisului lor de ședere. Schimbarea angajatorului ar trebui să fie comunicată autorităților, pentru a le permite efectuarea unor controale.

4.10

În principiu, Comitetul apreciază facilitarea reintrării, întrucât această dispoziție îi permite unui angajator să poată reangaja lucrătorii sezonieri cu care a avut experiențe pozitive. Conform propunerii de directivă, angajatorii care nu și-au îndeplinit obligațiile care rezultă din contractul de muncă și care, astfel, au fost sancționați nu mai au posibilitatea de a solicita lucrători sezonieri. Pentru a evita ca deja infracțiunile minore să ducă la imposibilitatea de a solicita lucrători sezonieri, ar trebui să se menționeze dacă sancțiunile au fost aplicate din cauza încălcării .

4.11

La titlul „Garanții procedurale”, directiva prevede că statele membre trebuie să adopte o decizie privind cererea și să informeze solicitantul în termen de 30 de zile. Comitetul salută în principiu stabilirea unui termen pentru luarea deciziei, dar menționează că autoritățile trebuie să aibă totuși posibilitatea de a examina în această perioadă datele transmise.

4.12

Având în vedere dispozițiile de la articolul 14, conform cărora angajatorii trebuie să prezinte documente care să ateste că lucrătorii sezonieri vor beneficia de o cazare de natură să le asigure un nivel de trai adecvat, se pune întrebarea dacă aceasta include și obligația angajatorilor de a asigura cazarea. Dacă această interpretare este corectă, în opinia Comitetului acest lucru nu ar fi conform practicilor. Dacă angajatorii asigură totuși cazarea, autoritățile competente ar trebui să aibă, în orice caz, posibilitatea de a inspecta locurile de cazare.

4.13

Comitetul menționează că lucrătorii sezonieri au acces pe o perioadă limitată pe piața forței de muncă a statelor membre. Conform principiului „lex loci laboris”, în ceea ce privește legislația muncii, ei au prin urmare aceleași drepturi cu lucrătorii din statul gazdă, indiferent dacă acestea sunt stabilite prin legi, prin contracte colective universal aplicabile sau prin contracte colective la nivel regional. În opinia Comitetului, ar trebui eliminate menționarea contractelor colective general valabile, precum și definiția acestora la articolul 16 alineatul (1) al doilea paragraf.

4.14

Dispoziția conform căreia lucrătorii sezonieri trebuie să fie tratați la fel ca lucrătorii autohtoni în ceea ce privește anumite ramuri ale securității sociale ar trebui în principiu – cel puțin în ceea ce privește pensiile, pensionarea anticipată, alocațiile de urmaș, de șomaj și alocațiile familiale – să se aplice doar în situația în care există acorduri bilaterale corespunzătoare. Obligația de a contribui la sistemele naționale ar trebui totuși să fie însoțită de dreptul acestui grup de persoane de a beneficia de prestații corespunzătoare.

4.15

În afară de aceasta, statele membre ar trebuie îndemnate să doteze autoritățile de control (de exemplu, autoritățile care inspectează locurile de muncă) cu fondurile necesare și să le asigure formarea corespunzătoare, pentru ca acestea să-și poată îndeplini sarcinile, respectând drepturile fundamentale.

4.16

Pe lângă autorități, partenerii sociali naționali sunt actori importanți pe piața națională a forței de muncă. Prin urmare, deciziile referitoare la stabilirea sectoarelor în care este permisă munca sezonieră, examinarea pieței de muncă, precum și verificarea respectării dispozițiilor privind raporturile de muncă ar trebui să aibă loc printr-o colaborare strânsă cu partenerii sociali naționali.