21.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 348/9


Prezentare adnotată a piețelor reglementate și a dispozițiilor de drept intern de punere în aplicare a dispozițiilor relevante ale directivei MIFID (Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului)

2010/C 348/09

Articolul 47 din directiva privind piețele instrumentelor financiare (Directiva 2004/39/CE, JO L 145, 30.4.2004) autorizează fiecare stat membru să atribuie statutul de „piață reglementată” piețelor constituite pe teritoriul său și care se conformează reglementărilor acestuia.

Articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE definește termenul de „piață reglementată” ca fiind un sistem multilateral, exploatat și/sau gestionat de un operator economic, care asigură sau facilitează confruntarea – chiar în interiorul său și în conformitate cu norme nediscreționare – a unor interese multiple de vânzare și de cumpărare exprimate de terți pentru instrumente financiare, într-un mod care conduce la încheierea de contracte privind instrumente financiare admise la tranzacționare în cadrul normelor sale și/sau al sistemelor sale, și care este autorizat și funcționează în mod regulat și în conformitate cu dispozițiile titlului III din Directiva 2004/39/CE.

Articolul 47 din Directiva 2004/39/CE solicită fiecărui stat membru să întocmească și să actualizeze o listă a piețelor reglementate autorizate de acesta. Aceste informații trebuie comunicate celorlalte state membre și Comisiei Europene. În conformitate cu același articol (articolul 47 din Directiva 2004/39/CE), se solicită Comisiei publicarea anuală în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a unei liste de piețe reglementate care i-au fost comunicate. Prezenta listă a fost întocmită în conformitate cu această cerință.

Lista anexată indică denumirea piețelor individuale pe care autoritățile naționale competente le consideră ca fiind în conformitate cu definiția termenului „piață reglementată”. În afară de aceasta, lista indică organismul responsabil pentru gestionarea acestor piețe și autoritatea competentă responsabilă pentru emiterea sau aprobarea regulilor de funcționare a pieței.

Ca urmare a diminuării barierelor la intrarea pe piață și a specializării pe sectoare de tranzacții, lista de „piețe reglementate” este supusă unor fluctuații din ce în ce mai mari în temeiul Directivei 93/22/CEE privind serviciile de investiții. Articolul 47 din directiva privind piețele instrumentelor financiare dispune publicarea, de către Comisia Europeană, a listei de piețe reglementate pe site-ul web al acesteia și actualizarea acestei liste în mod regulat. Prin urmare, în afară de publicarea anuală a unei liste în JO, Comisia va întocmi și va actualiza o versiune a acestei liste pe pagina sa oficială de internet (http://ec.europa.eu/internal_market/securities/isd/mifid_en.htm). Lista respectivă va fi actualizată în mod regulat pe baza informațiilor comunicate de autoritățile naționale. Acestea sunt invitate să continue să informeze Comisia cu privire la orice completare sau suprimare efectuată în lista de piețe reglementate al căror stat membru de origine îl reprezintă.

Țara

Denumirea pieței reglementate

Organismul de gestionare

Autoritatea competentă pentru desemnarea și supravegherea pieței

Austria

1.

Amtlicher Handel (piața oficială)

2.

Geregelter Freiverkehr (piața semi-oficială)

1.-2.

Wiener Börse AG

1.-2.

Finanzmarktaufsichtsbehörde (FMA – autoritatea pentru piețe financiare)

Belgia

1.

(a)

Le marché «Euronext Brussels»/De «Euronext Brussels» markt,

(b)

Le marché des instruments dérivés d'Euronext Brussels/De markt voor afgeleide producten van Euronext Brussels.

1.

Euronext Brussels SA/NV.

1.

(a)

Reconnaissance: Ministre des Finances sur avis de la Commission bancaire, financière et des assurances (CBFA).

Erkenning: Minister van Financiën op advies van de Commissie voor het Bank-, Financie- en Assurantiewezen (CBFA)

(b)

Surveillance: CBFA.

Toezicht: CBFA

2.

Le marché réglementé hors bourse des obligations linéaires, des titres scindés et des certificats de trésorerie/De gereglementeerde buitenbeursmarkt van de lineaire obligaties, de gesplitste effecten en de schatkistcertificaten.

2.

Fonds des rentes/Rentenfonds.

2.

(a)

Reconnaissance: Législateur (art.144, §2 de la loi du 2.8.2002).

Erkenning: Regelgever (art. 144, §2 van de wet van 2.8.2002).

(b)

Surveillance: Comité du Fonds des rentes, pour compte de la CBFA.

Toezicht: Comité van het Rentenfonds, voor rekening van de CBFA

Bulgaria

1.

Официален пазар (piața oficială)

2.

Неофициален пазар (piața neoficială)

Българска Фондова Борса — София АД (Bursa din Bulgaria – Sofia JSCo)

Комисия за финансов надзор (Comisia de supraveghere financiară)

Cipru

Bursa din Cipru

1.

Piața principală

2.

Piața paralelă

3.

Piața alternativă

4.

Piața de obligațiuni

5.

Piețele societăților de investiții

6.

Piața proiectelor de mare anvergură

7.

Piața de transport transoceanic

1.-7.

Bursa din Cipru

1.-7.

Comisia valorilor mobiliare și bursieră din Cipru

Republica Cehă

1.

Piața principală Market (Hlavní trh)

1.-2.

Bursa din Praga (Burza cenných papírů Praha, a.s.)

1.-5.

Banca Națională a Cehiei

2.

Piața liberă (Volný trh)

3.

Piață oficială

3.

RM-SYSTEM, Bursa cehă (RM-SYSTÉM, česká burza cenných papírů a.s.)

4.

Piața la termen

4.-5.

Bursa de energie din Praga (Energetická burza Praha)

5.

Piața la disponibil

Danemarca

1.

NASDAQ OMX Copenhagen A/S

Piața de acțiuni;

Piața de obligațiuni;

Piața instrumentelor derivate

1.

Copenhagen Stock Exchange AS (Bursa din Copenhaga)

Finanstilsynet (Autoritatea daneză de supraveghere financiară)

2.

Dansk Autoriseret Markedsplads A/S [Danish Authorised Market Place Ltd. (DAMP)] [piață autorizată = tranzacții regulate cu valori mobiliare agreate pentru comercializare, dar necotate la bursă]

2.

Danish Authorised Market Place AS (DAMP)

Estonia

1.

Väärtpaberibörs (Bursa)

Põhinimekiri (piața principală)

Võlakirjade nimekiri (piața obligațiunilor )

Fondiosakute nimekri (piața fondurilor)

2.

Reguleeritud turg (piață reglementată)

Lisanimekiri (piața secundară)

NASDAQ OMX Tallinn AS (NASDAQ OMX Tallinn Ltd.)

Finantsinspektsioon (Autoritatea estoniană de supraveghere financiară)

Finlanda

Arvopaperipörssi (Bursa);

Pörssilista (piața oficială);

Pre-lista (pre-piața);

Muut arvopaperit -lista (alte piețe ale valorilor mobiliare)

NASDAQ OMX Helsinki Oy (NASDAQ OMX Helsinki Ltd.)

Desemnare: Ministerul Finanțelor.

Supraveghere:

Aprobarea reglementărilor: Ministerul Finanțelor;

Supravegherea respectării reglementărilor: Finanssivalvonta, Autoritatea finlandeză de supraveghere financiară

Franța

1.

Euronext Paris

2.

MATIF

3.

MONEP

Euronext Paris (1.-3.)

Propunerea autorității piețelor financiare (l’Autorité des marchés financiers — AMF).

Recunoașterea de către ministrul economiei (în conformitate cu L.421-1 din code monétaire et financier).

Germania

 

 

Börsenaufsichtsbehörden der Länder (autoritățile bursiere de supraveghere ale statelor federale) și Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsauf-sicht (BaFin).

 

 

Autorități de stat:

1.

Börse Berlin (Regulierter Markt; a doua piață reglementată)

1.

Börse Berlin AG.

1&2.

Senatsverwaltung für Wirtschaft, Technologie und Frauen, Berlin

2.

Tradegate Exchange (Regulierter Markt)

2.

Tradegate Exchange GmbH

3.

Börse Düsseldorf (Regulierter Markt)

3.

Börse Düsseldorf AG.

3.

Finanzministerium des Landes Nordrhein-Westfalen, Düsseldorf

4.

Frankfurter Wertpapierbörse (Regulierter Markt);

4.

Deutsche Börse AG

4&5.

Hessisches Ministerium für Wirtschaft, Verkehr und Landesentwicklung, Wiesbaden

5.

Eurex Deutschland

5.

Eurex Frankfurt AG

6.

Hanseatische Wertpapierbörse Hamburg (Regulierter Markt)

6.

BÖAG Börsen AG

6.

Freie und Hansestadt Hamburg, Behörde für Wirtschaft und Arbeit

7.

Niedersächsische Börse zu Hannover (Regulierter Markt)

7.

BÖAG Börsen AG

7.

Niedersächsisches Ministerium für Wirtschaft, Arbeit und Verkehr, Hannover

8.

Börse München (Regulierter Markt)

8.

Bayerische Börse AG

8.

Bayerisches Staatsministerium für Wirtschaft, Infrastruktur, Verkehr und Technologie, München

9.

Baden-Württembergische Wertpapierbörse(Regulierter Markt)

9.

Börse-Stuttgart AG

9.

Wirtschaftsministerium Baden-Württemberg, Stuttgart

10.

European Energy Exchange

10.

European Energy Exchange AG, Leipzig

10.

Sächsisches Staatsministerium für Wirtschaft und Arbeit, Dresden

Grecia

1.

Bursa din Atena

Piața valorilor mobiliare

Piața instrumentelor derivate

1.

Bursa din Atena

1.

Hellenic Capital Market Commission (HCMC)

2.

Piața electronică secundară de valori mobiliare (HDAT – Piața titlurilor de credit).

2.

Banca Greciei

2.

Hellenic Capital Market Commission (HCMC)

Ungaria

Budapesti Értéktőzsde Zrt. (Bursa din Budapesta)

Részvényszekció (Piața de acțiuni)

Hitelpapír szekció (Piața titlurilor de creanță)

Származékos szekció (Piața instrumentelor derivate)

Áru szekció (Piața de mărfuri)

Szabadpiaci szekció (Piața liberă)

Budapesti Értéktőzsde Zrt. (Bursa din Budapesta)

Pénzügyi Szervezetek Állami Felügyelete (Autoritatea maghiară de supraveghere financiară)

Irlanda

Piața principală a titlurilor de valoare a Bursei irlandeze

Irish Stock Exchange Ltd.

Banca centrală a Irlandei autorizează „piețele reglementate” și (cu excepția condițiilor de cotare) supraveghează îndeplinirea prevederilor MiFID de către operatorul pieței.

Italia

1.

Piața electronică de acțiuni (MTA)

2.

Piața electronică de obligațiuni (MOT)

3.

Piața electronică de fonduri deschise și Piața ETC (ETF-Plus)

4.

Piața electronică de acțiuni pentru instrumente derivate securizate (SeDeX)

5.

Piața instrumentelor de investiții (MIV)

6.

Piața italiană de instrumente derivate pentru comercializarea instrumentelor financiare prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (f) și articolul 1 alineatul (2) litera (i) din Legea consolidată privind finanțele (IDEM)

1.-6.

Borsa Italiana SpA

Consob autorizează societățile care gestionează piețele, și aprobă statutele și reglementările acestora.

În ceea ce privește piețele cu ridicata pentru titlurile de stat, compania de gestionare este autorizată de Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza avizului Consob și al Banca d’Italia.

7.

Piața cu ridicata pentru titlurile de stat (MTS)

8.

Piața cu ridicata pentru obligațiuni și titluri neguvernamentale emise de organizații internaționale cu participare guvernamentală (MTS Corporate)

9.

Comercializare online cu ridicata a titlurilor de stat (BondVision)

7.-9.

Società per il Mercato dei Titoli di Stato — MTS SpA

Letonia

NASDAQ OMX Riga:

Piața principală;

Piața titlurilor de creanță;

Piața secundară;

Piața de fonduri.

JSC NASDAQ OMX Riga

Finanšu un kapitāla tirgus komisija (Comisia pieței financiare și de capital)

Lituania

Nasdaq OMX Vilnius:

Piața principală a Nasdaq OMX Vilnius

Piața secundară a Nasdaq OMX Vilnius

Piața titlurilor de creanță a Nasdaq OMX Vilnius

Piața de fonduri a Nasdaq OMX Vilnius

Nasdaq OMX Vilnius

Comisia lituaniană a valorilor mobiliare

Luxemburg

Bursa din Luxemburg

Société de la Bourse de Luxembourg S.A.

Comisia de supraveghere a sectorului financiar

Malta

Bursa din Malta

Bursa din Malta

Autoritatea malteză a serviciilor financiare

Țările de Jos

1.

(a)

Piața cu plata în numerar Euronext Amsterdam:

Euronext Amsterdam

(b)

Piața instrumentelor derivate Euronext Amsterdam

1.

NYSE Euronext (International) BV, NYSE Euronext (Holding) BV, Euronext NV, Euronext (Holdings) NV en Euronext Amsterdam NV

1.-3.

Recunoașterea de către ministrul de finanțe la avizul Autorității olandeze a piețelor financiare

Supravegherea de către Autoritatea olandeză a piețelor financiare și de către Ministerul Finanțelor din Țările de Jos.

2.

Endex

2.

ENDEX European Energy Derivatives Exchange N.V.

Polonia

1.

Rynek podstawowy (piața principală)

2.

Rynek równolegly (piața paralelă)

1. și 2.

Gielda Papierów Wartościowych w Warszawie S.A. (Bursa din Varșovia)

1.-3.

Komisja Nadzoru Finansowego (Comisia de supraveghere financiară)

3.

Regulowany Rynek Pozagiełdowy (OTC)

3.

BondSpot S.A.

Portugalia

1.

Eurolist by Euronext Lisbon (Piața oficială)

2.

Mercado de Futuros e Opções (Piața la termen și de opțiuni)

1.-2.

Euronext Lisbon — Sociedade Gestora de Mercados Regulamentados, S.A.

Ministerul Finanțelor autorizează piețele la propunerea Comissão do Mercado de Valores Mobiliários (CMVM – răspunde de reglementarea și supravegherea pieței).

3.

MEDIP — Mercado Especial de Dívida Pública (Piața specială a datoriilor publice)

3.

MTS Portugal — Sociedade Gestora do Mercado Especial de Dívida Pública, SGMR, S.A.

4.

MIBEL — Mercado Regulamentado de Derivados do MIBEL (Piața energiei)

4.

OMIP — Operador do Mercado Ibérico de Energia (Pólo Português), Sociedade Gestora de Mercado Regulamentado, SA (OMIP).

România

1.

Piața reglementată (Spot Regulated Market — BVB)

2.

Piața reglementată la termen (Derivatives Regulated Market — BVB)

1. și 2.

S.C. Bursa de Valori București S.A. (Bucharest Stock Exchange S.A.)

1.-4.

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (Romanian National Securities Commission)

3.

Piața reglementată — (Derivatives Regulated Market — BMFMS)

4.

Piața reglementată la vedere (Spot Regulated Market — BMFMS)

3. și 4.

S.C. Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri S.A. Sibiu (Monetary-Financial and Commodities Exchange S.A. Sibiu)

Republica Slovacă

1.

Piața valorilor mobiliare cotate la bursă

Piața principală cotată la bursă

Piața paralelă cotată la bursă

2.

Piața liberă reglementată

Bursa din Bratislava

Banca Națională a Slovaciei

Slovenia

Piața bursieră oficială din Ljubljana (Borzni trg)

Bursa din Ljubljana (Ljubljanska borza)

Agenția piețelor de valori mobiliare (Agencija za trg vrednostnih papirjev)

Spania

A.

Bolsas de Valores (toate aceste burse includ prima și a doua piață)

 

CNMV (Comisión Nacional del Mercado de Valores)

Banco de España răspunde de piața datoriilor publice.

1.

Bolsa de Valores de Barcelona;

A1.

Sociedad Rectora de la Bolsa de Valores de Barcelona S.A.

2.

Bolsa de Valores de Bilbao;

A2.

Soc. Rectora de la Bolsa de Valores de Bilbao S.A.

3.

Bolsa de Valores de Madrid;

A3.

Soc. Rectora de la Bolsa de Valores de Madrid S.A.

4.

Bolsa de valores de Valencia.

A4.

ASoc. Rectora de la Bolsa de Valores de Valencia. S.A.

B.

Mercados oficiales de Productos Financieros Derivados

 

1.

MEFF Renta Fija;

B1.

Soc. Rectora de Productos Financieros Derivados de RENTA Fija S.A.

2.

MEFF Renta Variable.

B2.

Soc. Rectora de Productos Financieros Derivados de Renta Variable S.A.

C.

Mercado MFAO de Futuros del Aceite de Oliva

C.

(MFAO) Sociedad rectora del Mercado de Futuros del Aceite de Oliva, S.A.

D.

AIAF Mercado de Renta Fija

D.

AIAF Mercado de Renta Fija

E.

Mercados de Deuda Pública en Anotaciones

E.

Banco de España

Suedia

1.

Nasdaq OMX Stockholm AB

piața reglementată pentru acțiuni și alte instrumente financiare echivalente cu acțiunile

piața reglementată pentru instrumente derivate

piața reglementată pentru obligațiuni și alte instrumente financiare echivalente cu obligațiunile

1.

Nasdaq OMX Stockholm AB

Finansinspektionen (Autoritatea de supraveghere financiară)

2.

Nordic Growth Market NGM AB

piața reglementată pentru acțiuni și alte titluri de capital

piața reglementată alte instrumente financiare

2.

Nordic Growth Market NGM AB

Regatul Unit

1.

EDX

1.

EDX London Limited

1.-6.

Autoritatea serviciilor financiare

2.

PLUS-Markets Group — PLUS-listed Market

2.

PLUS Markets plc

3.

The London International Financial Futures and Options Exchanges (LIFFE)

3.

LIFFE Administration and Management

4.

The London Metal Exchange

4.

The London Metal Exchange

5.

Intercontinental Exchange — ICE Futures Europe

5.

ICE Futures Europe

6.

London Stock Exchange (Bursa din Londra) – Piața reglementată

6.

London Stock Exchange plc

Islanda

OMX Nordic Exchange á Islandi (piața reglementată)

OMX Nordic Exchange

Fjármálaeftirlitið (Autoritatea de supraveghere financiară)

Liechtenstein

N.A.

N.A.

N.A.

Norvegia

1.

Bursa din Oslo (piața oficială)

Piața de acțiuni

Piața instrumentelor derivate (financiare)

Piața de obligațiuni

1.

Oslo Børs ASA

Finanstilsynet (Autoritatea norvegiană de supraveghere financiară)

2.

Oslo Axess

Piața de acțiuni

2.

Oslo Børs ASA

3.

Nord Pool (piața oficială)

Piața instrumentelor derivate (bunuri)

3.

Nord Pool ASA

4.

Imarex

Piața instrumentelor derivate (bunuri)

4.

Imarex ASA

5.

Fish Pool

Piața instrumentelor derivate (bunuri)

5.

Fish Pool ASA