52010PC0098




[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 17.3.2010

COM(2010)98 final

2010/0057 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea Acordului de la Geneva privind comerțul cu banane între Uniunea Europeană și Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela, precum și a unui Acord privind comerțul cu banane între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii

EXPUNERE DE MOTIVE

Regulamentul (CEE) nr. 404/93 al Consiliului din 13 februarie 1993 a instituit o organizare comună a pieței în sectorul bananelor în cadrul Comunităţilor Europene. După adoptarea acestui Regulament al Consiliului, câţiva membri OMC din America Latină care furnizează banane pentru UE în calitate de ţări cu statut CNF (clauza naţiunii celei mai favorizate), precum şi Statele Unite ale Americii au iniţiat proceduri de soluţionare a litigiilor împotriva UE (în special vechiul litigiu WT/DS27) cu privire la tratamentul diferit aplicat bananelor introduse pe piaţa Uniunii Europene de diferiţi furnizori.

La 11 aprilie 2001, respectiv la 30 aprilie 2001, Comisia a ajuns la înţelegeri cu Ecuadorul şi cu Statele Unite ale Americii prin care sunt stabilite condiţiile de soluţionare a litigiilor. Respectivele înţelegeri prevedeau introducerea în 2006 a unui „regim exclusiv tarifar” pentru importurile de banane. La 14 noiembrie 2001, Conferința Ministerială de la Doha a OMC a adoptat derogări de la obligaţiile UE în temeiul articolelor I (Derogarea de la Doha) şi XIII din GATT referitoare la tratamentul preferenţial acordat produselor originare din ACP în temeiul Acordului de la Cotonou. Ca o condiţie pentru derogarea referitoare la banane, derogările respective prevedeau ca noul regim exclusiv tarifar care urma a fi introdus în 2006 „să aibă drept rezultat cel puţin menţinerea accesului total pe pieţe pentru ţările cu statut CNF furnizoare de banane” şi prevedeau un mecanism de arbitraj în caz de dezacord.

La 12 iulie 2004, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ 1994 („GATT 1994”) în vederea introducerii unui regim exclusiv tarifar pentru banane în lista de concesii a CE. În consecință, la 15 iulie 2004, Comunitatea a notificat OMC cu privire la intenția sa de a modifica concesiile acordate la poziția 0803 00 19 (banane) din lista de concesii OMC a CE (CXL). Comisia a purtat negocieri prin consultarea comitetului înființat în temeiul articolului 133 din tratat și a comitetului special pentru agricultură, în conformitate cu directivele de negociere stabilite de Consiliu. Nu s-a stabilit niciun acord în urma acestor negocieri.

La 31 ianuarie 2005, Comunitatea a notificat OMC intenția sa de a înlocui concesiile sale privind poziția 0803 00 19 (banane) cu o taxă consolidată de 230 EUR/tonă. La 30 martie 2005, mai mulţi membri OMC (Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Panama şi Venezuela) au solicitat arbitraj în temeiul Derogării de la Doha. Din hotărârea pronunţată de către arbitru la 1 august 2005 a reieşit că nivelul tarifului de 230 EUR/tonă propus de Comunitate nu respectă condiţiile Derogării de la Doha. Comisia a reexaminat propunerea Comunității având în vedere concluziile arbitrului. Din a doua hotărâre, pronunţată de către arbitru la 27 octombrie 2005, a reieşit că nici propunerea revizuită, pentru un nivel tarifar CNF de 187 EUR/tonă, nu reprezintă o soluție.

Având în vedere obligaţia sa de a introduce un regim exclusiv tarifar până la 1 ianuarie 2006 şi ţinând cont de lipsa unui acord privind o taxă consolidată, UE a introdus, prin Regulamentul (CE) nr. 1964/2005 al Consiliului, o taxă aplicată CNF de 176 EUR/tonă. De asemenea, regulamentul menţionat a deschis un contingent tarifar autonom de 775 000 de tone greutate netă la un nivel zero al taxei, pentru importurile de banane originare din ţările ACP. În aşteptarea unui acord cu ţările cu statut CNF furnizoare de banane, UE nu a notificat nicio altă propunere de modificare a concesiilor tarifare pentru banane.

Din 1 ianuarie 2008, în temeiul Acordurilor de parteneriat economic, ţările ACP furnizoare de banane beneficiază de acces fără taxe sau contingente pe piaţa UE.

La 23 februarie 2007, respectiv la 29 iunie 2007, Ecuadorul şi Statele Unite ale Americii au solicitat instituirea, în temeiul articolului 21.5 din Înţelegerea OMC privind soluţionarea litigiilor, a unui grup special care să rezolve problema presupusei incompatibilităţi cu acordurile OMC a măsurilor adoptate de UE pentru a se conforma rapoartelor Organului de soluţionare a litigiilor (OSL) privind litigiul WR/DS27. Rapoartele finale au fost adoptate în decembrie 2008. În cazul prezentat de Ecuador, în raport se afirma că tariful UE aplicat bananelor (176 EUR/tonă) contravine tarifelor consolidate ale UE în temeiul GATT 1994. De asemenea, ambele rapoarte constatau că preferinţa acordată de UE la momentul instituirii grupului special (775 000 de tone fără taxe) contravine GATT 1994.

La 22 martie 2004 şi la 29 ianuarie 2007, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri în temeiul articolului XXIV:6 din GATT 1994 în cursul aderării la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia, a Republicii Slovace, respectiv a Republicii Bulgaria şi a Republicii România.

Negocierile în temeiul articolului XXVIII şi al articolului XXIV:6 din GATT 1994 s-au încheiat cu succes la 15 decembrie 2009 prin iniţierea „Acordului de la Geneva privind comerţul cu banane” cu Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru şi Venezuela („Acordul de la Geneva”) şi a unui „Acord privind comerţul cu banane” cu Statele Unite ale Americii („Acordul UE/SUA)”.

Acordurile negociate de Comisie prevăd soluţionarea solicitărilor ţărilor implicate în temeiul articolelor XXIV:6 şi XXVIII din GATT. În plus, acestea aplică înţelegerile consolidând „regimul exclusiv tarifar” şi oferă o soluţie pentru toate litigiile nesoluţionate referitoare la tratamentul tarifar aplicat bananelor, litigii care trebuie, prin urmare, să fie soluţionate oficial la momentul certificării noilor concesii tarifare ale UE privind bananele.

Acordul de la Geneva şi acordul UE/SUA au fost semnate de Comisie la xx.xx.2010, sub rezerva încheierii lor la o dată ulterioară. Prin urmare, cele două acorduri trebuie încheiate.

2010/0057 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea Acordului de la Geneva privind comerțul cu banane între Uniunea Europeană și Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela, precum și a unui Acord privind comerțul cu banane între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Parlamentului European[1],

întrucât:

1. În conformitate cu Decizia 2010/XXX/UE a Consiliului[2], Acordul de la Geneva privind comerţul cu banane între Uniunea Europeană și Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela, precum și Acordul privind comerțul cu banane între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au fost semnate de Comisie în numele Uniunii Europene la xx.xx.2010, sub rezerva încheierii lor la o dată ulterioară.

2. Aceste acorduri trebuie aprobate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se aprobă următoarele acorduri:

(a) Acordul de la Geneva privind comerţul cu banane între Uniunea Europeană și Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela („Acordul de la Geneva”)

(b) Acordul privind comerțul cu banane între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii („Acordul UE/SUA”).

Textele acordurilor menţionate se anexează la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să efectueze, în numele Uniunii Europene, notificarea prevăzută la punctul 8 litera (a) din Acordul de la Geneva şi la punctul 6 din Acordul UE/SUA, pentru a exprima consimțământul Uniunii Europene de a-și asuma obligații în temeiul acordurilor menţionate.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Consiliu

Președintele

FIȘĂ FINANCIARĂ | FichFin/10/50124(DDG/EM/tm) 6.9.2010.1 |

DATA: 27.1.2010 |

1. | LINIA BUGETARĂ: Capitolul 12 – Taxe vamale şi alte taxe | CREDITE: B2010 : 14 079,7 milioane EUR |

2. | TITLURI: Propunere de Decizie a Consiliului privind semnarea și aplicarea provizorie a unui „Acord general privind comerțul cu banane” între Uniunea Europeană și Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela, precum și a unui „Acord privind comerțul cu banane” între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, & Propunere de Decizie a Consiliului privind încheierea unui „Acord general privind comerțul cu banane” între Uniunea Europeană și Brazilia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru și Venezuela, precum și a unui „Acord privind comerțul cu banane” între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, & Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1964/2005 privind taxele vamale aplicabile bananelor. |

3. | TEMEI JURIDIC: Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Articolul 207 alineatul (4), articolul 218 alineatele (5) şi (6) și articolul 207 alineatul (2). |

4. | OBIECTIVE: Semnarea, aplicarea provizorie şi încheierea a două acorduri privind comerţul cu banane şi abrogarea regulamentului privind taxele vamale aplicabile bananelor. |

5. | IMPLICAȚII FINANCIARE | EXERCIȚIUL FINANCIAR PRECEDENT 2009 (milioane EUR) | EXERCIȚIUL FINANCIAR ÎN CURS 2010 (milioane EUR) | EXERCIȚIUL FINANCIAR URMĂTOR 2011 (milioane EUR) | EXERCIȚIUL FINANCIAR URMĂTOR 2012 (milioane EUR) |

5.0 | CHELTUIELI - DIN BUGETUL CE (RESTITUIRI/INTERVENȚII) - DIN BUGETELE NAȚIONALE - DIN ALTE SECTOARE | - | - | - | - |

5.1 | VENITURI - RESURSE PROPRII ALE CE (TAXE/TAXE VAMALE) | -3,5 | -74,8 | -88,1 | -106,8 |

5.2 | METODĂ DE CALCUL: Bazată pe aplicarea nivelurilor tarifare scăzute în cazul importurilor de produse cu cod CN 0803 00 19 în ultimele 12 luni disponibile. |

6.0 | POATE FI FINANȚAT PROIECTUL DIN CREDITE ÎNSCRISE LA CAPITOLUL CORESPUNZĂTOR DIN BUGETUL ACTUAL? | DA NU |

6.1 | POATE FI FINANȚAT PROIECTUL PRIN TRANSFER ÎNTRE CAPITOLELE BUGETULUI ACTUAL? | DA NU |

6.2 | VA FI NECESAR UN BUGET SUPLIMENTAR? | DA NU |

6.3 | VOR TREBUI INCLUSE CREDITELE ÎN BUGETELE VIITOARE? | DA NU |

OBSERVAȚII: Acordurile reduc progresiv nivelurile tarifare aplicate bananelor. Se poate estima că aceste măsuri vor duce la resurse proprii mai reduse, fapt indicat la punctul 5.1, sume nete după deducerea costurilor de restituire de către statele membre. (Dată fiind validitatea retroactivă a acestor acorduri până la 15.12.2009, a fost inclusă o estimare a pierderilor de resurse proprii pentru 2009). |

[1] JO C x, xx.xx.2010, p. x.

[2] JO L x, xx.xx.2010, p. x.