52010DC0079

Comunicare a Comisiei către Parlamentul european în conformitate cu articolul 294 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene privind poziția adoptată de Consiliu în vederea adoptării unei propuneri de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil și a unei propuneri de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 573/2007/CE de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013, privind încetarea finanțării anumitor acțiuni comunitare și modificarea limitei de finanțare a acestora /* COM/2010/0079 final - COD 2009/0027 */


[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 5.3.2010

COM(2010)79 final

2009/0027 (COD)2009/0026 (COD)

COMUNICARE A COMISI EI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN în conformitate cu articolul 294 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

privind poziția adoptată de Consiliu în vederea adoptării unei propuneri de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil și a unei propuneri de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 573/2007/CE de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013, privind încetarea finanțării anumitor acțiuni comunitare și modificarea limitei de finanțare a acestora

2009/0027 (COD)2009/0026 (COD)

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN în conformitate cu articolul 294 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

privind poziția adoptată de Consiliu în vederea adoptării unei propuneri de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil și a unei propuneri de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 573/2007/CE de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013, privind încetarea finanțării anumitor acțiuni comunitare și modificarea limitei de finanțare a acestora

1. ISTORICUL DOSARULUI

Data transmiterii către Parlamentul European și către Consiliu a propunerii de Regulament privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil [document COM(2009/66 final – 2009/0027(COD)]: Data transmiterii către Parlamentul European și către Consiliu a propunerii de Decizie a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Deciziei nr. 573/2007/CE de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013 privind încetarea finanțării anumitor acțiuni comunitare și modificarea limitei de finanțare a acestora [document COM(2009)67 - 2009/0026(COD)]: | 19 februarie 2009 18 februarie 2009 |

Data avizului Comitetului Economic și Social European: | Nu este cazul. |

Data avizului Parlamentului European în primă lectură: | 7 mai 2009 |

Data transmiterii propunerii modificate: | Nu este cazul. |

Data adoptării poziției Consiliului: | 25 februarie 2010 |

2. OBIECTIVUL PROPUNERII COMISIEI

Propunerea de Regulament privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil și propunerea de modificare a Deciziei de instituire a Fondului European pentru Refugiați (FER) pentru perioada 2008-2013 se înscriu în cadrul eforturilor depuse de Uniunea Europeană în vederea elaborării unei politici globale în materie de azil. Obiectivul acestor acte este de a răspunde solicitărilor Consiliului și Consiliului European de a crea o structură de sprijin în materie de azil și se înscriu în cadrul activităților anunțate în planul strategic în materie de azil adoptat în iunie 2008 de către Comisie. Comisia propune înființarea unui Birou European de Sprijin pentru Azil, care va avea sarcina de a facilita și întări cooperarea practică între statele membre în materie de azil, precum și de a contribui la sprijinirea punerii în aplicare a sistemului comun de azil. Din punct de vedere instituțional, Biroul va fi constituit sub forma unei agenții de reglementare și va fi un astfel de organism cum se prevede la articolul 185 din Regulamentul financiar.

Biroul va fi finanțat de la o linie bugetară înscrisă în Bugetul general al Uniunii Europene. Pentru a simplifica utilizarea fondurilor disponibile, întrucât Biroul European de Sprijin pentru Azil va avea unele sarcini care în prezent sunt finanțate în temeiul Fondului european pentru refugiați, propunerea de decizie transferă în favoarea Biroului o parte din mijloacele bugetare alocate în prezent FER, pentru a se asigura finanțarea optimă a cooperării practice în materie de azil.

3. OBSERVAȚII PRIVIND POZIȚIA CONSILIULUI

3.1 Observație cu caracter general cu privire la poziția Consiliului

Textul poziției Consiliului concordă, pe fond și într-o mare măsură, cu propunerile Comisiei, care poate, astfel, să îl susțină pe deplin.

3.2 Acordul în stadiul de poziție a Consiliului

Poziția Consiliului este rezultatul unor intense negocieri interinstituționale, care au avut loc în urma propunerii Comisiei din 18 februarie 2009, precum și în urma adoptării de către Parlamentul European la 6 mai 2009 a avizului său în primă lectură. În urma unor reuniuni informale și tehnice, a fost posibil să se ajungă la un compromis cu privire la diferite chestiuni rămase nerezolvate. Propunerea de decizie privind finanțarea Biroului nu a făcut obiectul niciunei modificări, nici din partea Parlamentului European, nici a Consiliului.

În urma acestor negocieri, la 11 noiembrie 2009 Coreper a ajuns la un acord cu privire la text. La 16 noiembrie 2009, președintele Comisiei LIBE, dl. Juan Fernando López Aguilar, a confirmat printr-o scrisoare adresată președinției acordul raportorilor și al raportorilor pentru aviz cu privire la textul aprobat de Coreper și cu privire la declarația interinstituțională anexată și a indicat că, în cazul în care aceste texte ar fi transmise oficial Parlamentului European în calitate de poziție a Consiliului, ar recomanda în Comisia LIBE, apoi în ședința plenară, acceptarea acesteia fără amendamente. Pe această bază, Coreper a ajuns la un acord politic la 20 noiembrie 2009.

Principalele elemente de negociere asupra cărora s-a ajuns la un acord sunt următoarele:

Mecanismele de solidaritate susținute de Birou (transferul intracomunitar al beneficiarilor de protecție internațională. și reinstalare) au făcut obiectul unui compromis cu privire la o formulare neutră, astfel încât să i se permită Biroului să susțină în mod eficace toate mecanismele prezente sau viitoare.

Numirea directorului executiv al Biroului a făcut obiectul unui compromis care permite o implicare puternică a Parlamentului European în ceea ce privește numirea acestuia, stipulându-se că Parlamentul va putea emite un aviz după audierea candidatului desemnat de Consiliul de administrație al Biroului. Consiliul de administrație va trebui să răspundă pentru modul în care se va fi ținut cont de avizul Parlamentului la numirea definitivă a directorului executiv. Parlamentul a dorit ca această dispoziție de natură instituțională orizontală să se înscrie pe deplin în cadrul activităților care se desfășoară în prezent în cadrul Grupului interinstituțional privind agențiile de reglementare. Prin urmare, a fost adoptată următoarea declarație interinstituțională:

„Parlamentul European, Consiliul și Comisia au creat un grup de lucru interinstituțional pentru evaluarea coerenței, eficienței, responsabilității și transparenței agențiilor de reglementare și pentru a găsi o bază comună a modului de îmbunătățire a activității acestora . Grupul de lucru se concentrează în prezent pe o serie de domenii-cheie, cum ar fi rolul și poziția agențiilor de reglementare în peisajul instituțional al UE, crearea acestora, structura și funcționarea lor și chestiuni legate de finanțarea acestora, chestiuni bugetare, de supraveghere și de gestionare.

Formula asupra căreia s-a convenit pentru numirea directorului viitorului Birou European de Sprijin pentru Azil (articolul 28 din regulamentul de bază), care prevede că Parlamentul European <<poate adopta un aviz în care își formulează opinia asupra candidatului ales. Consiliul de administrație informează Parlamentul European cu privire la maniera în care acest aviz a fost luat în considerare>>, ar trebui considerată în contextul eforturilor interinstituționale de îmbunătățire a guvernanței și a responsabilității agențiilor .”

Participarea Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) la lucrările Biroului au făcut obiectul unui acord între Consiliu și Parlamentul European, pentru a-i permite Biroului să beneficieze din plin de expertiza UNHCR la activitățile care se vor desfășura în viitor.

La cererea Parlamentului, s-a putut ajunge la un compromis pentru ca societatea civilă să participe din plin la lucrările Biroului prin intermediul forumului consultativ, ale cărui reguli de funcționare au fost precizate.

4. CONCLUZIE

Poziția Consiliului și declarația interinstituțională anexată răspund obiectivelor propunerii inițiale a Comisiei. Prin urmare, Comisia aprobă textul.