Propunere de regulament al Consiliului de încetare a reexaminării intermediare parţiale a măsurilor antidumping aplicabile la importurile anumitor electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză /* COM/2010/0017 final - NLE 2010/0009 */
Bruxelles, 29.1.2010 COM(2010)17 final 2010/0009 (NLE) Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI de încetare a reexaminării intermediare parțiale a măsurilor antidumping aplicabile la importurile anumitor electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză EXPUNERE DE MOTIVE 1. Contextul propunerii - Motivele și scopul propunerii Prezenta propunere se referă la aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009, privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (denumit în continuare „regulament de bază”) în cadrul procedurii privind importurile de anumiți electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză. - Contextul general Prezenta propunere se înscrie în contextul punerii în aplicare a regulamentului de bază și este rezultatul unei anchete care a fost realizată în conformitate cu cerințele de fond și de procedură expuse în regulamentul de bază. - Dispozițiile în vigoare în domeniul propunerii Regulamentul (CE) nr. 260/2007 al Consiliului impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse la importurile anumitor electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză. - Coerența cu alte politici și obiective ale Uniunii Nu se aplică. 2. Consultarea părților interesate și evaluarea impactului - Consultarea părților interesate Părțile interesate vizate de procedură au avut posibilitatea de a-și apăra interesele în timpul anchetei, în conformitate cu dispozițiile regulamentului de bază. - Obținerea și utilizarea expertizei Nu a fost nevoie de expertiză externă. - Evaluarea impactului Prezenta propunere este rezultatul punerii în aplicare a regulamentului de bază. Regulamentul de bază nu conține dispoziții referitoare la o evaluare generală a impactului, în schimb conține o listă exhaustivă de condiții care trebuie evaluate. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII - Rezumatul acțiunii propuse La 4 decembrie 2008, Comisia a inițiat o reexaminare intermediară parțială limitată la dumpingul comis de un producător-exportator de anumiți electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză, la cererea exportatorului în cauză. La 9 noiembrie 2009, societatea în cauză și-a retras cererea de reexaminare. După ce s-a analizat dacă ar fi justificată continuarea anchetei ex officio , s-a concluzionat că reexaminarea ar trebui să înceteze. Se propune, prin urmare, adoptarea de către Consiliu a propunerii de regulament anexate, care ar trebui publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până la 3 martie 2010, cel târziu. - Temeiul juridic Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene. - Principiul subsidiarității Propunerea intră în sfera competenței exclusive a Uniunii. Prin urmare, principiul subsidiarității nu se aplică. - Principiul proporționalității Propunerea respectă principiul proporționalității din următoarele motive: Forma de acțiune este descrisă în regulamentul de bază și nu permite luarea unei decizii la nivel național. Nu sunt necesare indicații privind măsura în care sarcina financiară și administrativă care revine Uniunii, guvernelor naționale, autorităților locale și regionale, operatorilor economici și cetățenilor este limitată și proporțională cu scopul propunerii. - Alegerea instrumentelor Instrumente propuse: regulament. Alte instrumente nu ar fi adecvate din următorul motiv: Alte instrumente nu ar fi adecvate deoarece regulamentul de bază nu prevede alte opțiuni. 4. IMPLICA ȚIILE BUGETARE Propunerea nu are nicio incidență asupra bugetului Uniunii. 2010/0009 (NLE) Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI de încetare a reexaminării intermediare parțiale a măsurilor antidumping aplicabile la importurile anumitor electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene[1] (denumit în continuare „regulament de bază”), în special articolul 11 alineatul (3) și articolul 9 alineatul (1), având în vedere propunerea Comisiei prezentată după consultarea Comitetului consultativ, întrucât: 1. PROCEDURA 1.1. Măsurile în vigoare (1) Prin Regulamentul (CE) nr. 260/2007[2], Consiliul a instituit o taxă antidumping definitivă pentru importurile de anumiți electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză. Pentru cele trei societăți în cazul cărora s-au instituit taxe individuale, taxele în vigoare variază între 17% și 38,8%. Taxa reziduală este de 63,5%. 1.2. Cererea de reexaminare (2) În mai 2008, Comisia a primit o cerere de reexaminare intermediară parțială în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază din partea unui producător-exportator de anumiți electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză. (3) Cererea a fost introdusă de Shandong Weldstone Tungsten Industry Co. Ltd (denumit în continuare „SWT” sau „solicitantul”). (4) Solicitantul a furnizat elemente de probă prima facie conform cărora, pe baza unei comparații între valorile normale construite și prețurile la export către Uniune, marja sa de dumping a părut a fi substanțial inferioară nivelului existent de măsuri iar continuarea aplicării măsurii la nivelul existent nu mai era necesară pentru a contrabalansa dumpingul. 1.3. Inițierea (5) În urma consultării comitetului consultativ și după ce a constatat că există suficiente elemente de probă care să justifice inițierea unei reexaminări intermediare parțiale, Comisia a anunțat, printr-un aviz (denumit în continuare „aviz de inițiere”) publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene [3], inițierea unei reexaminări intermediare parțiale, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, limitată la examinarea dumpingului în privința SWT. „Produsul în cauză” a fost identic cu cel menționat în Regulamentul (CE) nr. 260/2007 al Consiliului, și anume electrozi de sudură din tungsten, cu un conținut de tungsten, în greutate, mai mare sau egal cu 94 %, altele decât cele obținute numai prin sinterizare, tăiate la lungime sau nu, încadrați la codurile CN ex 8101 99 10 și ex 8515 90 00 și originari din Republica Populară Chineză. (6) Ancheta privind practicile de dumping s-a referit la perioada cuprinsă între 1 octombrie 2007 și 30 septembrie 2008. (7) Comisia a informat în mod oficial solicitantul, reprezentanții industriei unionale și reprezentanții țării exportatoare cu privire la inițierea anchetei de reexaminare. Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și face cunoscut în scris punctul de vedere și de a solicita să fie audiate în termenul stabilit în avizul de deschidere. 2. RETRAGEREA CERERII ȘI ÎNCETAREA PROCEDURII (8) Printr-o scrisoare trimisă Comisiei la 9 noiembrie 2009, SWT și-a retras oficial cererea de reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de anumiți electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză. Având în vedere criza economică recentă, solicitantul a început să reanalizeze viabilitatea din punct de vedere economic a anumitor aspecte ale operațiunilor sale. (9) Reprezentanții industriei unionale au considerat că motivele invocate de solicitant pentru retragere erau conjuncturale și inacceptabile. (10) Totuși, deoarece cererea de revizuire fusese deja depusă în mai 2008, și anume înainte de începerea crizei economice, iar solicitantul a retras cererea la mult timp după declanșarea crizei, atunci când ancheta era încă în desfășurare și încă nefinalizată, Comisia nu poate considera că motivele pentru retragere au fost conjuncturale. (11) S-a analizat dacă ar fi justificată continuarea anchetei de reexaminare ex officio . Serviciile Comisiei au constatat că încetarea nu ar afecta măsurile antidumping actuale și că nu s-au primit argumente convingătoare potrivit cărora încetarea ar fi contra intereselor Uniunii. Având în vedere cele expuse anterior, ancheta ar trebui să înceteze. (12) Părțile interesate au fost informate cu privire la intenția de a înceta ancheta de reexaminare și au avut posibilitatea de a formula observații. Nu s-au primit observații care să modifice concluziile prevăzute la considerentele 10 și 11. (13) Prin urmare, se concluzionează că reexaminarea importurilor de anumiți electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză ar trebui să înceteze fără modificarea măsurilor antidumping în vigoare, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 Reexaminarea intermediară parțială a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de anumiți electrozi din tungsten originari din Republica Populară Chineză, deschisă în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, se încheie fără modificarea măsurilor antidumping în vigoare. Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene . Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, Pentru Consiliu, Președintele [1] JO L 343, 22.12.2009, p. 51. [2] JO L 72, 13.3.2007, p. 1. [3] JO C 309, 4.12.2008, p. 11.