24.6.2010

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 165/22

Inițiativă a Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Austria, a Republicii Slovenia și a Regatului Suediei pentru o directivă a Parlamentului European și a Consiliului din … privind ordinul european de anchetă în materie penală

2010/C 165/02

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 82 alineatul (1) litera (a),

având în vedere inițiativa Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria a Republicii Estonia, a Regatului Spaniei, a Republicii Austria, a Republicii Slovenia și a Regatului Suediei,

după transmiterea propunerii de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)	Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și de a dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție.

(2)

În conformitate cu articolul 82 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se bazează pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor și a deciziilor judiciare, la care se face trimitere, începând cu Consiliul European de la Tampere din 15-16 octombrie 1999, ca la piatra de temelie a cooperării judiciare în materie penală în cadrul Uniunii.

(3)

Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea, în cadrul Uniunii Europene, a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor (1) a abordat necesitatea recunoașterii reciproce imediate a ordinelor pentru a preveni distrugerea, transformarea, deplasarea, transferul sau înstrăinarea probelor. Cu toate acestea, deoarece instrumentul respectiv este limitat la faza de indisponibilizare, ordinul de indisponibilizare trebuie să fie însoțit de o cerere separată de transfer al probelor către statul emitent, în conformitate cu normele aplicabile asistenței reciproce în materie penală. Aceasta rezultă într-o procedură în două etape care îi afectează eficiența. În plus, acest regim coexistă cu instrumentele tradiționale de cooperare și, în consecință, este rar utilizat în practică de către autoritățile competente.

(4)

Decizia-cadru 2008/978/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2008 privind mandatul european de obținere a probelor în vederea obținerii de obiecte, documente și date în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor în materie penală (2) a fost adoptată în aplicarea principiului recunoașterii reciproce în această materie. Cu toate acestea, mandatul european de obținere a probelor se aplică doar probelor deja existente și, prin urmare, acoperă un spectru limitat de cooperare judiciară în materie penală cu privire la probe. Din cauza domeniului de aplicare limitat, autoritățile competente sunt libere să utilizeze fie noul regim, fie procedurile de asistență judiciară reciprocă, care rămân aplicabile, în orice caz, probelor care nu se încadrează în domeniul de aplicare a mandatului european de obținere a probelor.

(5)	De la adoptarea Deciziilor-cadru 2003/577/JAI și 2008/978/JAI, a devenit evident faptul că actualul cadru de colectare a probelor este prea fragmentat și prea complicat. În consecință, se impune o nouă abordare.

(6)

În cadrul programului de la Stockholm, care a fost adoptat la 11 decembrie 2009, Consiliul European a decis că ar trebui să se urmărească instituirea unui sistem cuprinzător pentru obținerea probelor în cazurile cu o dimensiune transfrontalieră, pe baza principiului recunoașterii reciproce. Consiliul European a arătat că instrumentele existente în acest domeniu constituie un regim fragmentar și că este necesară o nouă abordare, bazată pe principiul recunoașterii reciproce, dar care să ia în considerare și flexibilitatea sistemului tradițional de asistență judiciară reciprocă. În consecință, Consiliul European a solicitat un sistem cuprinzător care să înlocuiască instrumentele existente în acest domeniu, inclusiv Decizia-cadru privind mandatul european de obținere a probelor, care să includă pe cât posibil toate tipurile de probe și care să prevadă termene pentru aplicare și să limiteze pe cât posibil motivele de refuz.

(7)

Această nouă abordare se bazează pe un instrument unic numit ordinul european de anchetă (EIO - European Investigation Order). Un ordin european de anchetă urmează să fie emis în scopul desfășurării uneia sau a mai multor măsuri de anchetă specifice în statul executant în vederea strângerii probelor. Aceasta include obținerea de probe care sunt deja în posesia autorității executante.

(8)

Un ordin european de anchetă are un domeniu de aplicare orizontal și, în consecință, se aplică tuturor măsurilor de anchetă. Totuși, unele măsuri necesită norme specifice care sunt mai eficient tratate în mod separat, precum instituirea unei echipe comune de anchetă și strângerea de probe în cadrul unei astfel de echipe, precum și unele forme specifice de interceptare a comunicațiilor, ca de exemplu interceptarea cu transmisia și intercepția imediată a telecomunicațiilor prin satelit. Instrumentele existente ar trebui să continue să se aplice acestor tipuri de măsuri.

(9)	Prezenta directivă nu se aplică supravegherilor transfrontaliere, menționate la articolul 40 din Convenția din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen (3).

(10)

Ordinul european de anchetă ar trebui să se axeze pe măsura de anchetă care trebuie utilizată. Autoritatea emitentă este cea mai în măsură să decidă ce măsură trebuie utilizată, pe baza cunoașterii detaliilor anchetei avute în vedere. Totuși, autoritatea executantă ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza un alt tip de măsură, fie din cauza faptului că măsura solicitată nu există, fie pentru că nu este disponibilă în temeiul legislației naționale sau din cauza faptului că celălalt tip de măsură va obține același rezultat precum măsura prevăzută de ordinul european de anchetă prin mijloace mai puțin coercitive.

(11)

Executarea unui ordin european de anchetă ar trebui să se desfășoare în conformitate cu formalitățile și procedurile indicate în mod expres de statul emitent, în cea mai mare măsură posibilă și fără a aduce atingere principiilor fundamentale de drept al statului emitent. Autoritatea emitentă poate solicita ca una sau mai multe autorități ale statului emitent să participe la executarea ordinului european de anchetă, în sprijinul autorităților competente ale statului executant. Posibilitatea nu implică niciun fel de competențe ale autorităților de aplicare a legii pentru autoritățile statutului emitent pe teritoriul statutului executant.

(12)	Pentru a asigura eficacitatea cooperării judiciare în materie penală, posibilitatea refuzului de a recunoaște sau de a executa ordinul european de anchetă, precum și motivele pentru amânarea executării acestuia ar trebui limitate.

(13)

Restricțiile legate de timp sunt necesare pentru a asigura cooperarea rapidă, eficientă și consecventă între statele membre în materie penală. Luarea deciziei privind recunoașterea sau executarea, precum și actuala executare a măsurii de anchetă, ar trebui să se desfășoare cu aceeași viteză și grad de prioritate ca și pentru un caz național similar. Ar trebui să fie prevăzute termene pentru a asigura luarea unei decizii sau executarea în termen rezonabil sau pentru a respecta constrângeri procedurale în statul emitent.

(14)

Ordinul european de anchetă prevede un regim unic pentru obținerea probelor. Totuși, sunt necesare norme suplimentare pentru unele tipuri de măsuri de anchetă care ar trebui incluse în ordinul european de anchetă, precum transferul temporar de persoane aflate în custodie, audieri prin teleconferință sau videoconferință, obținerea de informații referitoare la conturile bancare sau la tranzacțiile bancare sau livrări supravegheate. Măsurile de anchetă care implică strângerea probelor în timp real în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp sunt incluse în ordinul european de anchetă, dar ar trebui acordată flexibilitate autorității executante pentru aceste măsuri, date fiind diferențele existente în legislațiile naționale ale statelor membre.

(15)	Prezenta directivă înlocuiește Deciziile-cadru 2003/577/JAI și 2008/978/JAI, precum și diferitele instrumente privind asistența judiciară reciprocă în materie penală, în măsura în care acestea reglementează obținerea de probe pentru utilizarea procedurilor în materie penală.

(16)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume recunoașterea reciprocă a deciziilor luate în vederea obținerii de probe, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar în vederea atingerii respectivului obiectiv.

(17)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special la titlul VI din aceasta. Nicio dispoziție din prezenta directivă nu poate fi interpretată ca o interdicție de a refuza executarea unui ordin european de anchetă în cazul în care există motive să se considere, pe baza unor elemente obiective, că respectivul ordin european de anchetă a fost emis cu scopul de a urmări în justiție o persoană sau de a-i impune sancțiuni din motive legate de sex, origine rasială sau etnică, religie, orientare sexuală, cetățenie, limbă sau opinii politice sau să se considere că respectivul ordin european de anchetă poate aduce atingere situației persoanei în cauză din unul dintre aceste motive.

(18)

[În conformitate cu articolul 3 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit și Irlanda și-au notificat intenția de a participa la adoptarea prezentei directive.]

(19)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării acesteia,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

ORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ

Articolul 1

Definiția ordinului european de anchetă și obligația de executare a acestuia

(1) Ordinul european de anchetă (EIO) reprezintă o decizie judiciară emisă de o autoritate competentă a unui stat membru (statul emitent) în vederea desfășurării uneia sau a mai multor măsuri de anchetă specifice într-un alt stat membru (statul executant) în vederea strângerii probelor în cadrul procedurilor menționate la articolul 4.

(2) Statele membre execută orice ordin european de anchetă, pe baza principiului recunoașterii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii.

(3) Prezenta directivă nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt consacrate la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, și nu aduce atingere obligațiilor care revin autorităților judiciare în această privință. De asemenea, prezenta directivă nu are efectul de a solicita statelor membre să adopte măsuri care să contravină normelor constituționale referitoare la libertatea de asociere, libertatea presei și libertatea de exprimare în alte mijloace de informare în masă.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive:

(a)

„autoritate emitentă” înseamnă:

(i)	un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau un procuror competent pentru cauza vizată; sau

(ii)	orice altă autoritate judiciară, astfel cum este definită de către statul emitent, care acționează, în cazul respectiv, în calitate de autoritate care conduce ancheta penală și care este competentă să dispună strângerea de probe în conformitate cu legislația națională;

(b)

„autoritate executantă” înseamnă o autoritate care are competența de a recunoaște sau de a executa un ordin european de anchetă (EIO) în conformitate cu prezenta directivă. Autoritatea executantă este autoritatea care are competența de a dispune măsura de anchetă menționată în ordinul european de anchetă într-un caz național similar.

Articolul 3

Domeniul de aplicare a ordinului european de anchetă

(1) Ordinul european de anchetă include orice măsuri de anchetă, cu excepția măsurilor menționate la alineatul (2).

(2) Următoarele măsuri nu sunt incluse în ordinul european de anchetă:

(a)

instituirea unei echipe comune de anchetă și strângerea probelor în cadrul unei astfel de echipe comune, astfel cum se prevede la articolul 13 din Convenția privind asistența reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (4) (denumită în continuare „Convenția”) și în Decizia-cadru 2002/465/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă (5);

(b)	interceptarea și transmiterea imediată a telecomunicațiilor menționate la articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Convenție; precum și

(c)	interceptarea de telecomunicații menționate la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Convenție în măsura în care privesc situații menționate la articolul 18 alineatul (2) literele (a) și (c) și la articolul 20 din Convenție.

Articolul 4

Tipuri de proceduri pentru care poate fi emis ordinul european de anchetă

Ordinul european de anchetă poate fi emis:

(a)	în cazul procedurilor penale inițiate de către o autoritate judiciară sau care poate fi inițiată în fața unei autorități judiciare pentru o infracțiune penală în temeiul legislației naționale a statului emitent;

(b)

în cazul procedurilor inițiate de autorități administrative cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate prin legislația națională a statului emitent și în cazul în care decizia autorităților menționate poate da naștere unei căi de atac în fața unei instanțe competente, în special în materie penală;

(c)

în cazul procedurilor inițiate de autorități judiciare cu privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate prin legislația națională a statului emitent și în cazul în care decizia autorităților menționate poate da naștere unei căi de atac în fața unei instanțe competente, în special în materie penală; precum și

(d)	în legătură cu proceduri menționate la literele (a), (b) și (c), care privesc fapte sau infracțiuni care pot angaja răspunderea unei persoane juridice sau pot conduce la aplicarea de sancțiuni penale unei persoane juridice în statul emitent.

Articolul 5

Conținutul și forma ordinului european de anchetă

(1) Ordinul european de anchetă, prezentat în formularul prevăzut în anexa A, se completează, se semnează, iar conținutul său se certifică pentru conformitate de către autoritatea emitentă.

(2) Fiecare stat membru precizează limba (limbile) care, între limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii și în plus față de limba oficială (limbile oficiale) a (ale) statului membru vizat, poate (pot) fi utilizată (utilizate) pentru redactarea sau traducerea ordinului european de anchetă atunci când statul în cauză este statul executant.

CAPITOLUL II

PROCEDURI ȘI GARANȚII PENTRU STATUL EMITENT

Articolul 6

Transmiterea ordinului european de anchetă

(1) Ordinul european de anchetă se transmite de autoritatea emitentă către autoritatea executantă prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă și în condiții care să permită statului executant să stabilească autenticitatea acestuia. Toate comunicările oficiale ulterioare au loc direct între autoritatea emitentă și autoritatea executantă.

(2) Fără a aduce atingere articolului 2 litera (b), fiecare stat membru poate desemna o autoritate centrală sau, în cazul în care sistemul juridic al acestuia prevede astfel, mai multe autorități centrale, pentru a sprijini autoritățile judiciare competente. Un stat membru poate, în cazul în care se dovedește necesar din motive de organizare a sistemului său judiciar intern, să încredințeze autorității sau autorităților sale centrale transmiterea și primirea, pe cale administrativă, a ordinului european de anchetă, precum și a oricărei alte corespondențe oficiale în legătură cu acesta.

(3) În cazul în care autoritatea emitentă dorește acest lucru, transmiterea poate fi efectuată prin intermediul sistemului securizat de telecomunicații al Rețelei Judiciare Europene.

(4) În cazul în care autoritatea executantă este necunoscută, autoritatea emitentă face toate investigațiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei Judiciare Europene, pentru a obține informațiile de la statul executant.

(5) În cazul în care autoritatea din statul executant care primește un ordin european de anchetă nu are competența să îl recunoască și să ia măsurile necesare pentru executarea acestuia, aceasta transmite din oficiu ordinul european de anchetă autorității executante și informează autoritatea emitentă în consecință.

(6) Toate dificultățile legate de transmiterea sau de autenticitatea oricărui document necesar executării ordinului european de anchetă sunt soluționate prin contacte directe între autoritățile emitente și autoritățile executante implicate sau, după caz, prin intervenția autorităților centrale ale statelor membre.

Articolul 7

Ordinul european de anchetă cu referire la un ordin precedent

(1) În cazul în care autoritatea emitentă emite un ordin european de anchetă care vine în completarea unui ordin precedent, aceasta precizează acest fapt în ordinul respectiv, în conformitate cu formularul prevăzut în anexa A.

(2) În cazul în care, în conformitate cu articolul 8 alineatul (3), autoritatea emitentă participă la executarea ordinului european de anchetă în statul executant, aceasta poate adresa, fără a aduce atingere notificărilor făcute în temeiul articolului 28 alineatul (1) litera (c), un ordin european de anchetă care suplimentează ordinul european de anchetă anterior direct autorității executante, pe durata prezenței sale pe teritoriul statului în cauză.

CAPITOLUL III

PROCEDURI ȘI GARANȚII PENTRU STATUL EXECUTANT

Articolul 8

Recunoașterea și executarea

(1) Autoritatea de executare recunoaște un ordin european de anchetă, transmis în conformitate cu articolul 6, fără a fi necesară nicio altă formalitate, și ia, fără întârziere, măsurile necesare executării sale în același mod și cu aceleași mijloace ca în situația în care măsura de anchetă în cauză ar fi fost dispusă de către o autoritate a statului executant, cu excepția cazului în care această autoritate hotărăște să invoce unul dintre temeiurile de nerecunoaștere sau de neexecutare menționate la articolul 10 sau unul dintre temeiurile de amânare prevăzute la articolul 14.

(2) Autoritatea executantă respectă formalitățile și procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, cu excepția cazului în care se prevede altfel prin prezenta directivă și cu condiția ca aceste formalități și proceduri să nu contravină principiilor fundamentale de drept al statului executant.

(3) Autoritatea emitentă poate solicita ca una sau mai multe autorități ale statului emitent să participe la executarea ordinului european de anchetă, în sprijinul autorităților competente ale statului executant. Autoritatea executantă se conformează acestei cereri, cu condiția ca această participare să nu contravină principiilor fundamentale de drept al statului executant.

(4) Autoritatea emitentă și executantă se pot consulta între ele, prin orice mijloace adecvate, în vederea facilitării aplicării eficiente a dispozițiilor prezentului articol.

Articolul 9

Recurgerea la un tip diferit de măsură de anchetă

(1) Autoritatea executantă poate decide să recurgă la o altă măsură de anchetă decât cea prevăzută de ordinul european de anchetă atunci când:

(a)	măsura de anchetă indicată de ordinul european de anchetă nu există în temeiul statului executant;

(b)	măsura de anchetă indicată de ordinul european de anchetă există în dreptul statului executant, dar utilizarea sa este limitată la o listă sau categorie de infracțiuni care nu cuprinde infracțiunea inclusă în ordinul european de anchetă; sau

(c)	măsura de anchetă selectată de autoritatea executantă va avea același rezultat ca măsura prevăzută de ordinul european de anchetă prin mijloace mai puțin coercitive.

(2) Atunci când decide să facă uz de posibilitatea menționată la primul alineat, autoritatea executantă informează, în primul rând, autoritatea emitentă, care poate decide retragerea ordinului european de anchetă.

Articolul 10

Motive de nerecunoaștere sau de neexecutare

(1) Recunoașterea sau executarea ordinului european de anchetă poate fi refuzată în statul executant:

(a)	în cazul în care legislația statului executant prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilă executarea ordinului european de anchetă;

(b)	dacă, într-un caz specific, executarea sa ar aduce atingere intereselor naționale fundamentale în materie de securitate, ar pune în pericol sursa informației, sau ar implica utilizarea de informații clasificate cu privire la activități specifice ale serviciilor de informații;

(c)	dacă, în cazurile menționate la articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b), nu există altă măsură de anchetă disponibilă care va permite obținerea unui rezultat similar; sau

(d)	dacă ordinul european de anchetă a fost emis în cadrul unor proceduri menționate la articolul 4 alineatele (b) și (c) și măsura nu ar fi fost autorizată într-un caz național similară.

(2) În cazurile menționate la alineatul (1) literele (b) și (c), înainte de a decide nerecunoașterea sau neexecutarea unui ordin european de anchetă, în tot sau în parte, autoritatea executantă se consultă cu autoritatea emitentă, prin orice mijloace adecvate, și, după caz, îi solicită să furnizeze, fără întârziere, orice informații necesare.

Articolul 11

Termene pentru recunoaștere sau executare

(1) Decizia privind recunoașterea sau executarea este luată și măsura de anchetă este pusă în aplicare cu aceeași celeritate și grad de prioritate ca într-un caz național similar și, în orice caz, în cadrul termenelor prevăzute la prezentul articol.

(2) În cazul în care autoritatea emitentă a indicat în ordinul european de anchetă faptul că, din cauza termenelor procedurale, a gravității infracțiunii sau a altor împrejurări urgente, este necesar un termen mai redus decât cele prevăzute la prezentul articol, sau dacă autoritatea emitentă a declarat în ordinul european de anchetă că măsura de anchetă trebuie pusă în aplicare la o dată anume, autoritatea executantă ține seama de această cerință pe cât posibil.

(3) Decizia privind recunoașterea sau executarea se ia de îndată ce este posibil și, fără a aduce atingere alineatului (5), în termen de cel mult 30 de zile de la primirea ordinului european de anchetă de către autoritatea executantă competentă.

(4) Dacă nu există motive de amânare în temeiul articolului 14 sau probele menționate în măsura de anchetă inclusă în ordinul european de anchetă se află deja în posesia statului executant, autoritatea executantă aplică măsura de anchetă fără întârziere și fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul (5) nu mai târziu de 90 de zile de la decizia menționată la alineatul (3).

(5) Atunci când, într-un caz particular, autoritatea executantă competentă nu poate respecta termenul prevăzut la alineatul (3), aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării și timpul estimativ necesar pentru luarea deciziei. În acest caz, termenul prevăzut la alineatul (3) poate fi prelungit cu maximum 30 de zile.

(6) Atunci când, într-un caz particular, autoritatea executantă competentă nu poate respecta termenul prevăzut la alineatul (4), aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării și se consultă cu autoritatea emitentă cu privire la calendarul adecvat pentru aplicarea măsurii.

Articolul 12

Transferul probelor

(1) Autoritatea executantă transferă statului emitent, fără întârziere nejustificată, probele obținute ca rezultat al executării ordinului european de anchetă. Atunci când se solicită în ordinul european de anchetă și, dacă este posibil, în temeiul legislației naționale a statului executant, probele sunt imediat transferate autorităților competente ale statului emitent care participă la executarea ordinului european de anchetă, în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alineatul (3).

(2) În momentul transferului probelor obținute, autoritatea executantă indică dacă solicită ca acestea să fie înapoiate statului executant de îndată ce nu mai sunt necesare statului emitent.

Articolul 13

Căi de atac

Căile de atac sunt disponibile pentru părțile interesate, în conformitate cu prevederile legislației naționale. Temeiurile de fond care stau la baza emiterii ordinului european de anchetă nu pot fi contestate decât printr-o acțiune deschisă înaintea unei instanțe judecătorești a statului emitent.

Articolul 14

Temeiuri pentru amânarea recunoașterii sau executării

(1) Recunoașterea sau executarea ordinului european de anchetă poate fi amânată în statul executant în cazul în care:

(a)	executarea acestuia ar putea aduce atingere unei anchete penale sau unei urmăriri penale în curs, atât timp cât statul executant consideră necesar; sau

(b)	obiectele, documentele sau datele vizate sunt deja utilizate în alte proceduri, până când acestea nu mai sunt necesare în acest scop.

(2) De îndată ce temeiul pentru amânare încetează să existe, autoritatea executantă ia fără întârziere măsurile necesare executării ordinului european de anchetă și informează autoritatea emitentă în această privință prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă.

Articolul 15

Obligația de a informa

(1) Autoritatea competentă din statul executant care primește ordinul european de anchetă, fără întârziere și, în orice caz, în termen de o săptămână de la primirea ordinului european de anchetă, confirmă primirea acestuia prin completarea și trimiterea formularului care figurează în anexa B. În cazul în care a fost desemnată o autoritate centrală în conformitate cu articolul 6 alineatul (2), această obligație este aplicabilă atât autorității centrale, cât și autorității executante care primește ordinul european de anchetă prin autoritatea centrală. În cazurile menționate la articolul 6 alineatul (5), această obligație se aplică atât autorității competente care a primit inițial ordinul european de anchetă, cât și autorității executante căreia îi este transmis ordinul în cele din urmă.

(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 9 alineatul (2), autoritatea executantă informează autoritatea emitentă:

(a)

de îndată, prin orice mijloace, în cazul în care:

(i)	este imposibil pentru autoritatea executantă să ia o decizie privind recunoașterea sau executarea din cauza faptului că formularul prevăzut în anexă este incomplet sau în mod vădit incorect;

(ii)

în timpul executării ordinului european de anchetă, autoritatea executantă consideră, fără alte cercetări ulterioare, că ar putea fi oportun să ia măsuri de anchetă care nu au fost prevăzute inițial sau nu au putut fi specificate în momentul emiterii ordinului european de anchetă, pentru a permite autorității emitente să ia măsuri suplimentare în cazul respectiv;

(iii)

autoritatea de executare stabilește că, în cazul respectiv, nu poate respecta formalitățile și procedurile indicate în mod expres de autoritatea emitentă, în conformitate cu articolul 8.

La cererea autorității emitente, informația este confirmată fără întârziere prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă;

(b)

fără întârziere, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă:

(i)	cu privire la orice decizie luată în conformitate cu articolul 10 alineatul (1);

(ii)	cu privire la amânarea executării sau recunoașterii ordinului european de anchetă, motivele principale care stau la baza amânării și, dacă este posibil, durata estimativă a amânării.

Articolul 16

Răspunderea penală privind funcționarii

Atunci când este prezent pe teritoriul statului executant în cadrul aplicării prezentei directive, funcționarii din statul emitent sunt considerați funcționari ai statului executant în ceea ce privește infracțiunile comise împotriva acestora sau de către aceștia.

Articolul 17

Răspunderea civilă privind funcționarii

(1) În cazul în care, în cadrul aplicării prezentei directive, funcționarii statului emitent sunt prezenți pe teritoriul statului executant, statul emitent răspunde de orice prejudicii cauzate de aceștia în cursul operațiunilor, în conformitate cu legislația statului executant.

(2) Statul membru pe al cărei teritoriu s-au produs prejudiciile menționate la alineatul (1) repară aceste prejudicii în condițiile aplicabile prejudiciilor cauzate de propriii săi agenți.

(3) Statul membru ai cărui agenți au cauzat prejudicii unei persoane de pe teritoriul unui alt stat membru rambursează acestuia din urmă totalitatea sumelor pe care le-a plătit victimelor sau persoanelor îndreptățite în numele acestora.

(4) Fără a aduce atingere exercitării drepturilor sale față de terțe părți și cu excepția alineatului (3), fiecare stat membru se abține în cazul prevăzut la alineatul (1) de a pretinde de la un alt stat membru rambursarea despăgubirilor pentru prejudiciile suferite.

Articolul 18

Confidențialitatea

(1) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a asigura faptul că autoritatea emitentă și autoritatea executantă țin seama, după cum se cuvine, în executarea ordinului european de anchetă, de confidențialitatea anchetei.

(2) În conformitate cu prevederile legislației naționale, autoritatea executantă garantează confidențialitatea faptelor și a fondului ordinului european de anchetă, cu excepția gradului necesar pentru executarea măsurii de anchetă. Dacă autoritatea executantă nu poate respecta cerințele de confidențialitate, notifică acest lucru fără întârziere autorității emitente.

(3) În conformitate cu legislația națională și dacă autoritatea executantă nu a indicat altfel, autoritatea emitentă păstrează confidențialitatea cu privire la orice probe și informații prevăzute de autoritatea executantă, cu excepția cazului în care difuzarea acestora este necesară pentru investigațiile și procedurile descrise în ordinul european de anchetă.

(4) Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a garanta că băncile nu difuzează clientului băncii vizat sau persoanelor terțe faptul că au fost transmise statului emitent informații, în conformitate cu articolele 23, 24 și 25 sau faptul că se desfășoară o anchetă.

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII SPECIFICE PENTRU ANUMITE MĂSURI DE ANCHETĂ

Articolul 19

Transferul temporar către statul emitent al persoanelor ținute în custodie în scopul anchetei

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane aflate în custodie în statul executant pentru a aplica o măsură de anchetă pentru care este necesară prezența pe teritoriul statului emitent, cu condiția ca această persoană să fie trimisă înapoi în termenul stipulat de statul executant.

(2) Pe lângă motivele de refuz menționate la articolul 10 alineatul (1), executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:

(a)	persoana în custodie nu consimte;

(b)	transferul îi poate prelungi reținerea.

(3) Într-o situație reglementată de dispozițiile alineatului (1), tranzitul persoanei aflate în custodie pe teritoriul unui stat membru terț este acordat la cerere, cu furnizarea tuturor documentelor necesare.

(4) Măsurile practice privind transferul temporar al persoanei și data până la care aceasta trebuie returnată pe teritoriul statului executant sunt convenite între statele membre vizate.

(5) Persoana transferată rămâne în custodie pe teritoriul statului emitent și, după caz, pe teritoriul statului membru prin care este solicitat tranzitul, dacă statul membru executant nu solicită eliberarea sa.

(6) Perioada de custodie pe teritoriul statului membru emitent se deduce din perioada de reținere pe care persoana vizată este sau va fi obligată să o petreacă pe teritoriul statului membru executant.

(7) O persoană transferată nu este condamnată, reținută sau supusă niciunei alte restrângeri a libertății sale personale pentru faptele sau convingerile sale anterioare părăsirii teritoriului statului executant și care nu sunt specificate în ordinul european de anchetă.

(8) Imunitatea prevăzută la alineatul (7) încetează atunci când persoana transferată, care a avut posibilitatea de a pleca în termen de 15 zile consecutive de la data la care prezența sa nu mai era solicitată de autoritățile judiciare, a rămas, totuși, pe teritoriul respectiv, sau atunci când, după ce a plecat, a revenit.

(9) Costurile cauzate de transfer sunt suportate de statul emitent.

Articolul 20

Transferul temporar către statul executant al persoanelor ținute în custodie în scopul anchetei

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al unei persoane ținute în custodie în statul emitent pentru a aplica o măsură de anchetă pentru care este solicitată prezența pe teritoriul statului executant.

(2) Pe lângă motivele de refuz menționate la articolul 10 alineatul (1), executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:

(a)	este solicitat consimțământul față de transfer din partea persoanei vizate și acest consimțământ nu a fost primit; sau

(b)	autoritatea emitentă și executantă nu poate ajunge la un acord cu privire la măsurile pentru transferul temporar.

(3) În cazul în care este solicitat consimțământul privind transferul din partea persoanei vizate, se pun la dispoziția autorității executante, fără întârziere, o formulare a consimțământului sau o copie a acesteia.

(4) Fiecare stat membru poate indica faptul că, înaintea executării unui ordin european de anchetă, este necesar consimțământul menționat la alineatul (3) al prezentului articol în anumite condiții indicate în notificare.

(5) Alineatele (3)-(8) de la articolul 19 se aplică mutatis mutandis transferului temporar în temeiul prezentului articol.

(6) Costurile cauzate de transfer sunt suportate de statul emitent. Aceasta nu include costuri legate de reținerea persoanei în statul executant.

Articolul 21

Audierea prin videoconferință

(1) Dacă o persoană se află pe teritoriul statului executant și trebuie audiată ca martor sau expert de către autoritățile judiciare ale statului emitent, autoritatea emitentă poate, în situația în care nu este de dorit sau posibil pentru persoana care urmează a fi audiată să apară în persoană pe teritoriul respectiv, să emită un ordin european de anchetă pentru a audia martorul sau expertul prin videoconferință, după cum se prevede la alineatele (2)-(9).

(2) Pe lângă motivele de refuz menționate la articolul 10 alineatul (1), executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:

(a)	utilizarea videoconferinței este contrară principiilor fundamentale de drept al statului executant; sau

(b)	statul executant nu dispune de mijloacele tehnice pentru videoconferință.

(3) În cazul în care statul executant nu dispune de mijloacele tehnice care permit realizarea unei videoconferințe, statul emitent le poate pune la dispoziția statului executant, de comun acord.

(4) Articolul 10 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis cazurilor menționate la alineatul (2) litera (b).

(5) Ordinul european de anchetă emis în scopul unei audieri prin videoconferință conține motivul pentru care nu este de dorit sau nu este posibil ca martorul sau expertul să fie prezent personal la audiere, denumirea autorității judiciare și numele persoanelor care vor efectua audierea.

(6) În cazul unei audieri prin videoconferință, se aplică următoarele dispoziții:

(a)

autoritatea judiciară a statului membru executant, este asistată, dacă este cazul, de un interpret; această autoritate este de asemenea responsabilă cu identificarea persoanei audiate și cu respectarea principiilor fundamentale de drept al statului executant. Dacă autoritatea executantă apreciază că principiile fundamentale de drept al statului executant sunt încălcate în timpul audierii, aceasta ia imediat măsurile necesare pentru a se asigura că audierea se desfășoară în conformitate cu principiile menționate;

(b)	autoritățile competente ale statului emitent și ale statului executant convin, dacă este necesar, asupra măsurilor pentru protecția persoanei care urmează să fie audiată;

(c)	audierea este efectuată direct de către autoritatea emitentă sau sub conducerea acesteia, în conformitate cu legislația sa;

(d)	la cererea statului emitent sau a persoanei care trebuie audiată, statul executant se asigură că respectiva persoană este asistată de un interpret, dacă este necesar;

(e)	persoana care trebuie audiată poate invoca dreptul de a nu depune mărturie care i-ar fi recunoscut fie de legislația statului executant, fie de aceea a statului emitent.

(7) Fără a aduce atingere oricărei măsuri convenite în ceea ce privește protecția persoanelor, autoritatea executantă întocmește, la sfârșitul audierii, un proces-verbal în care se consemnează data și locul audierii, identitatea persoanei audiate, identitatea și calitatea oricăror alte persoane ale statului executant care au participat la audiere, orice eventuale depuneri de jurământ și condițiile tehnice în care s-a desfășurat audierea. Documentul este trimis autorității emitente de către autoritatea executantă.

(8) Costul stabilirii legăturii video, costurile legate de punerea la dispoziție a legăturii video în statul executant, remunerarea interpreților pe care îi pune la dispoziție și indemnizațiile plătite martorilor și experților, precum și cheltuielile lor de deplasare în statul executant, sunt rambursate de către statul emitent statului executant, cu excepția cazului în care acesta renunță la rambursarea totală sau parțială a cheltuielilor.

(9) Fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a garanta că, atunci când martorii sau experții sunt audiați pe teritoriul său, în conformitate cu prezentul articol, și refuză să depună mărturie atunci când sunt obligați să o facă sau depun mărturii false, se aplică dreptul intern în același mod în care s-ar fi aplicat dacă audierea ar fi avut loc în cadrul unei proceduri naționale.

(10) Un ordin european de anchetă poate fi, de asemenea, emis în scopul audierii prin videoconferință a unei persoane acuzate. Alineatele (1)-(9) se aplică mutatis mutandis. Pe lângă motivele de refuz menționate la articolul 10 alineatul (1), executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:

(a)	persoana acuzată nu își exprimă consimțământul; sau

(b)	executarea unei astfel de măsuri contravine legislației statului executant.

Articolul 22

Audierea prin teleconferință

(1) Dacă o persoană se află pe teritoriul unui stat membru și trebuie audiată ca martor sau expert de către autoritățile judiciare ale unui alt stat membru, autoritatea emitentă al statului din urmă poate să emită un ordin european de anchetă pentru a audia martorul sau expertul prin teleconferință, după cum se prevede la alineatele (2)-(4).

(2) Pe lângă motivele de refuz menționate la articolul 10 alineatul (1), executarea ordinului european de anchetă poate fi, de asemenea, refuzată dacă:

(a)	utilizarea teleconferinței contravine principiilor fundamentale de drept al statului executant; sau

(b)	martorul sau expertul nu este de acord ca audierea să aibă loc prin metoda respectivă.

(3) Un ordin european de anchetă emis pentru o audiere prin teleconferință conține denumirea autorității judiciare și numele persoanelor care vor efectua audierea și precizarea faptului că martorul sau expertul este dispus să ia parte la audiere prin teleconferință.

(4) Măsurile practice privind audierea sunt convenite între autoritatea emitentă și autoritatea executantă. Atunci când convine cu privire la astfel de măsuri, autoritatea executantă se angajează:

(a)	să comunice martorului sau expertului vizați data, ora și locul audierii;

(b)	să asigure identificarea martorului sau a expertului;

(c)	să se asigure că martorul sau expertul este de acord cu audierea prin teleconferință.

Statul executant poate condiționa acordul său de dispozițiile relevante ale articolului 21 alineatele (6) și (9), integral sau în parte. Dacă nu s-a convenit altfel, dispozițiile articolului 21 alineatul (8) se aplică mutatis mutandis.

Articolul 23

Informațiile privind conturile bancare

(1) Un ordin european de anchetă poate fi emis pentru a decide dacă o persoană fizică sau juridică care face obiectul unei anchete penale deține sau controlează unul sau mai multe conturi, de orice tip, în orice bancă localizată pe teritoriul statului executant.

(2) În condițiile prevăzute în prezentul articol, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi în măsură să furnizeze informațiile menționate la alineatul (1).

(3) În cazul în care se solicită într-un ordin european de anchetă și în măsura în care informațiile menționate la alineatul (1) pot fi furnizate într-un termen rezonabil, acestea includ conturi pentru care persoana care face obiectul procedurilor are împuternicire.

(4) Obligația stipulată în prezentul articol se aplică doar în măsura în care banca gestionară a contului posedă informațiile respective.

(5) Pe lângă motivele de refuz menționate la articolul 10 alineatul (1), executarea ordinului european de anchetă menționat la alineatul (1) poate fi, de asemenea, refuzată dacă infracțiunea vizată nu reprezintă:

(a)	o infracțiune pasibilă de o pedeapsă care implică privarea de libertate sau o măsură de siguranță de o durată maximă de cel puțin patru ani în statul emitent și de cel puțin doi ani în statul executant;

(b)	o infracțiune menționată la articolul 4 din Decizia 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Europol) (6) (denumită în continuare „Decizia Europol”); sau

(c)	în măsura în care nu este reglementată prin Decizia Europol, o infracțiune menționată în Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 1995 (7), în Protocolul din 1996 (8) aferent acesteia, sau în cel de al doilea Protocol din 1997 (9) aferent acesteia.

(6) În ordinul european de anchetă, autoritatea emitentă indică motivele pentru care consideră că informațiile solicitate sunt considerate fundamentale în cadrul cercetării infracțiunii,și motivele pentru care presupune că băncile de pe teritoriul statului executant dețin conturile respective și, în măsura posibilă, care bănci ar putea fi implicate. De asemenea acesta include în ordinul european de anchetă orice informații disponibile care pot facilita executarea acestuia.

Articolul 24

Informații privind tranzacțiile bancare

(1) Ordinul european de anchetă poate fi emis pentru a obține detaliile conturilor bancare specificate și ale operațiunilor bancare ce au fost efectuate pe parcursul unei perioade specificate în unul sau mai multe conturi precizate în ordinul european de anchetă, inclusiv detaliile privind orice cont emitent sau beneficiar.

(2) În condițiile prevăzute la prezentul articol, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi în măsură să furnizeze informațiile menționate la alineatul (1).

(3) Obligația stipulată în prezentul articol se aplică doar în măsura în care banca gestionară a contului posedă informațiile respective.

(4) Statul emitent precizează în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră informațiile solicitate relevante în scopul cercetării infracțiunii.

Articolul 25

Monitorizarea tranzacțiilor bancare

(1) Ordinul european de anchetă poate fi emis pentru a monitoriza, în cursul unei perioade de monitorizare, operațiile bancare care se desfășoară printr-unul sau mai multe conturi precizate în ordinul european de anchetă.

(2) În condițiile prevăzute la articol, fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi în măsură să furnizeze informațiile menționate la alineatul (1).

(3) Statul emitent precizează în ordinul european de anchetă motivele pentru care consideră informațiile solicitate relevante în scopul cercetării infracțiunii.

(4) Detaliile practice privind monitorizarea sunt convenite între autoritățile competente ale statului emitent și executant.

Articolul 26

Livrările supravegheate

(1) Ordinul european de anchetă poate fi emis pentru a întreprinde o livrare supravegheată pe teritoriul statului executant.

(2) Dreptul de a acționa și de a conduce și controla operații referitoare la executarea ordinului european de anchetă menționat la alineatul (1) aparține autorităților competente ale statului executant.

Articolul 27

Măsurile de anchetă care implică strângerea probelor în timp real în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp

(1) Atunci când este emis un ordin european de anchetă în scopul executării unei măsuri, inclusiv a măsurilor menționate la articolele 25 și 26, care implică strângerea probelor în timp real în mod continuu și într-o anumită perioadă de timp, executarea sa poate fi, de asemenea, refuzată în cazul în care, pe lângă motivele de refuz menționate la articolul 10 alineatul (1), executarea măsurii vizate nu ar fi autorizată într-un caz național similar.

(2) Articolul 10 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis cazurilor menționate la alineatul (1).

(3) Autoritatea executantă poate dispune executarea unui ordin european de anchetă menționat la alineatul (1) să facă obiectul unui acord privind repartizarea costurilor.

CAPITOLUL V

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 28

Notificări

(1) Până la … (10) fiecare stat membru notifică Comisiei următoarele:

(a)	autoritatea sau autoritățile care, în conformitate cu ordinea sa juridică internă, sunt competente în conformitate cu articolul 2 literele (a) și (b), atunci când acest stat membru este statul emitent sau statul executant;

(b)	limbile acceptate pentru ordinul european de anchetă, prevăzute la articolul 5 alineatul (2);

(c)	informații privind autoritatea centrală desemnată sau autoritățile centrale desemnate dacă statul membru dorește să utilizeze posibilitatea, în temeiul articolului 6 alineatul (2). Aceste informații sunt obligatorii pentru autoritățile statului membru emitent;

(d)	solicitarea consimțământului privind transferul de la persoana vizată în cazul în care statul membru dorește să facă uz de posibilitatea prevăzută la articolul 20 alineatul (4).

(2) Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificări ulterioare survenite în informațiile menționate la alineatul (1).

(3) Comisia pune la dispoziția tuturor statelor membre și a Rețelei Judiciare Europene informațiile primite în aplicarea prezentului articol. Rețeaua Judiciară Europeană publică informațiile disponibile pe site-ul internet menționat la articolul 9 din Decizia 2008/976/JAI a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind Rețeaua Judiciară Europeană (11).

Articolul 29

Relația cu alte acorduri și înțelegeri

(1) Fără a aduce atingere aplicării acestora între statele membre și statele terțe și aplicării temporare a acestora în temeiul articolului 30, prezenta directivă înlocuiește, de la … (10), dispozițiile corespunzătoare ale următoarelor convenții aplicabile în relațiile dintre statele membre pentru care această directivă este obligatorie:

—	Convenția europeană privind asistența judiciară în materie penală din 20 aprilie 1959, precum și cele două protocoale suplimentare aferente din 17 martie 1978 și 8 noiembrie 2001 și acordurile bilaterale încheiate în temeiul articolului 26 din Convenție;

—	Convenția din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985;

—	Convenția din 29 mai 2000 privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale UE și protocolul său din 16 octombrie 2001.

(2) Decizia-cadru 2008/978/JAI se abrogă. Prezenta directivă se aplică statelor membre în ceea ce privește indisponibilizarea probelor în locul dispozițiilor corespunzătoare ale Deciziei-cadru 2003/577/JAI.

(3) Statele membre pot continua să aplice acordurile sau înțelegerile bilaterale sau multilaterale în vigoare ulterior datei de … (10) în măsura în care acestea permit depășirea obiectivelor prezentei directive și contribuie la simplificarea sau facilitarea în continuare a procedurilor de strângere a probelor.

(4) Statele membre pot încheia acorduri sau măsuri bilaterale sau multilaterale ulterior datei de … (12) în măsura în care acestea permit aprofundarea sau completarea dispozițiilor prezentei directive și contribuie la simplificarea sau facilitarea în continuare a procedurilor de strângere a probelor.

(5) Statele membre notifică Comisiei, până la … (13) acordurile și înțelegerile existente menționate la alineatul (3) pe care doresc să continue să le aplice. Statele membre informează Comisia în termen de trei luni de la semnarea oricărui acord sau a oricărei noi înțelegeri menționate la alineatul (4).

(6) Dacă Comisia consideră că un acord sau o înțelegere bilaterală sau multilaterală care îi este notificată nu respectă condițiile prevăzute la alineatele (3) și (4), aceasta invită statele membre vizate să termine, modifice sau să se abțină de la încheierea acordului sau înțelegerii în cauză.

Articolul 30

Dispoziții tranzitorii

(1) Cererile de asistență reciprocă primite până la … (14) sunt reglementate în continuare de instrumentele existente în domeniul asistenței reciproce în materie penală. Deciziile de a indisponibiliza probele în temeiul Deciziei-cadru 2003/577/JAI și primite până la … (14) sunt, de asemenea, reglementate de aceasta din urmă.

(2) Articolul 7 alineatul (1) se aplică mutatis mutandis ordinului european de anchetă în urma deciziei de indisponibilizare luate în temeiul Deciziei-cadru 2003/577/JAI.

Articolul 31

Transpunere

(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la … (14).

(2) Atunci când statele membre adoptă respectivele măsuri, acestea cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Modalitățile de realizare a respectivei trimiteri se stabilesc de către statele membre.

(3) Până la … (14), statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în legislația națională obligațiile care decurg din prezenta directivă.

(4) Până la … (15), Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a măsurii în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative.

Articolul 32

Raport privind cererea

În cel mult cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive, pe baza informațiilor de ordin cantitativ și calitativ. Raportul este însoțit, dacă este cazul, de propuneri de modificare a prezentei directive.

Articolul 33

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 34

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre în conformitate cu tratatele.

Adoptată la …

Pentru Parlamentul European

Președintele

…

Pentru Consiliu

Președintele

…

(1) JO L 196, 2.8.2003, p. 45

(2) JO L 350, 30.12.2008, p. 72.

(3) JO L 239, 22.9.2000, p. 19.

(4) JO C 197, 12.7.2000, p. 3.

(5) JO L 162, 20.6.2002, p. 1.

(6) JO L 121, 15.5.2009, p. 37.

(7) JO C 316, 27.11.1995, p. 49.

(8) JO C 313, 23.10.1996, p. 2.

(9) JO C 221, 19.7.1997, p. 12.

(10) Doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

(11) JO L 348, 24.12.2008, p. 130.

(12) Data intrării în vigoare a prezentei directive.

(13) Trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

(14) Doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

(15) Trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive.

ANEXA A

ORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ (EIO)

Prezentul ordin de anchetă a fost emis de o autoritate judiciară competentă. Solicit ca măsura sau măsurile de anchetă precizate mai jos să fie aplicate și probele obținute ulterior ca rezultat al executării ordinului european de anchetă să fie transferate.

ANEXA B

CONFIRMAREA PRIMIRII UNUI ORDIN EUROPEAN DE ANCHETĂ

Prezentul formular trebuie completat de autoritatea statului executant care a primit ordinul european de anchetă menționat anterior.