19.1.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 18/44

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Noi tendințe ale activităților independente: cazul particular al muncii autonome dependente din punct de vedere economic” (aviz din proprie inițiativă)

2011/C 18/08

Raportor: dl ZUFIAUR NARVAIZA

La 26 februarie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

„Noi tendințe ale activităților independente: cazul particular al muncii autonome dependente din punct de vedere economic” (aviz din proprie inițiativă).

Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 23 februarie 2010.

În cea de-a 462-a sesiune plenară, care a avut loc la 28 și 29 aprilie 2010 (ședința din 29 aprilie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 137 de voturi pentru, 52 de voturi împotrivă și 11 abțineri.

1.   Sinteză - Concluzii și recomandări

Prezentul aviz abordează definițiile pe care diferite organisme europene le-au elaborat pentru diversele forme de activități independente. În special, analizează într-o manieră aproape monografică tendințele cele mai recente din domeniul activităților „parasubordonate”, numite și „activități autonome dependente din punct de vedere economic”. Reflecțiile privind activitățile autonome dependente din punct de vedere economic răspund dorinței de a înțelege mai bine evoluția muncii autonome care, sub efectul unor profunde schimbări, atât economice, cât și sociale, a evoluat dincolo de formele tradiționale ale muncii independente, recunoscute de mult timp în statele membre ale Uniunii Europene. Recunoașterea juridică a unei noi categorii de lucrători – care se află între cea de salariat, pe de o parte, și cea de lucrător independent, pe de alta – nu există decât în unele țări europene. Obiectivul general al legislațiilor naționale existente este de a contribui la o mai bună protecție a anumitor categorii de lucrători, fără însă a-i asimila în categoria salariaților. În țările care recunosc existența unei categorii intermediare între statutul de salariat și cel de lucrător independent, se constată că persoanelor aflate în dependență economică le sunt recunoscute o serie de drepturi care nu le sunt recunoscute lucrătorilor independenți, chiar dacă aceste drepturi sunt inferioare celor ale salariaților. Sfera protecției acordate „lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic” variază semnificativ de la o țară la alta. Astfel, drepturile acestuia pot fi legate de protecția socială sau pot fi inspirate din garanțiile oferite salariaților prin dreptul muncii. În acest caz, se pot aplica relațiilor individuale dintre lucrător și clientul său (venitul minim, programul de lucru etc.), dar pot conduce și la recunoașterea dreptului lucrătorilor autonomi dependenți din punct de vedere economic de a se organiza și de a acționa colectiv pentru a-și apăra și a-și urmări interesele profesionale.

Problemele legate de recunoașterea juridică a muncii autonome dependente din punct de vedere economic pot explica diversitatea reglementărilor naționale, dincolo de diferențele dintre realitățile economice și sociale ale diferitelor țări. Existența acestor categorii intermediare poate, într-adevăr, provoca reticențe legitime. De asemenea, există temerea că, chiar dacă sunt clarificate categoriile juridice în cauză, o recunoaștere a muncii autonome dependente din punct de vedere economic poate duce, în practică, la încadrarea în categoria muncii autonome dependente din punct de vedere economic a unor persoane care până atunci erau considerați salariați, după modelul, de exemplu, al strategiilor de externalizare a locurilor de muncă, adoptate de întreprinderi. Astfel, este adevărat că reflecțiile privind recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic nu pot fi complet disociate de cele privind „falsa muncă pe cont propriu”. Aceasta din urmă reprezintă o realitate cu exemple concrete în numeroase state membre ale Uniunii. Este în special cazul acelor sectoare, cum ar fi construcțiile, în care această practică ilegală este extrem de răspândită, până la punctul în care a justificat adoptarea recentă a unei poziții comune a partenerilor sociali europeni din sector. Este indiscutabil faptul că există lucrători care în mod formal (în special în ceea ce privește denumirea dată de părți relațiilor dintre ele) sunt independenți, dar își exercită activitatea în condiții proprii salariaților. Aceste situații corespund adesea unor cazuri în care un angajator recurge la statutul de lucrător independent pentru a ieși de sub incidența dreptului muncii și/sau a legislației privind securitatea socială. În realitate, în numeroase cazuri, trecerea la statutul de lucrător independent dar dependent din punct de vedere economic nu este, stricto sensu, o opțiune voluntară, ci se datorează unor motive externe, cum ar fi externalizarea producției sau reconversia întreprinderii, care provoacă încetarea unor contracte de muncă.

Dincolo de riscurile pe care le implică, recunoașterea statutului de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic este, în toate statele care l-au adoptat, mijlocul de acordare a unei protecții juridice sporite lucrătorilor care nu sunt salariați în sens juridic, ci autentici independenți, aflați cu toate acestea într-o situație care nu le permite să beneficieze de protecția economică pe care le-ar oferi-o posibilitatea de a lucra pentru mai mulți clienți. În acest sens, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, dincolo de protecția în termeni de securitate socială și de statut profesional pe care o poate favoriza, poate, de asemenea, constitui un mijloc de întărire a spiritului întreprinzător. În plus, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic pentru a echilibra relația contractuală care îi unește pe lucrător și pe contractantul său va duce la reducerea presiunii economice care apasă pe umerii lucrătorului și la promovarea unui serviciu de o mai bună calitate pentru consumatorul final.

Diversitatea legislațiilor în acest domeniu reprezintă o provocare pentru Uniunea Europeană în ansamblul său, în materie de îmbunătățire a prestărilor de servicii transfrontaliere. Armonizarea comunitară a statutului profesional în Uniune - începând chiar de la definiția muncii autonome dependente din punct de vedere economic - este, fără îndoială, dificilă. Nicio reflecție pe această temă nu poate face abstracție de diversitatea reglementărilor și practicilor naționale: conform legislației sociale europene, definiția lucrătorului și cea a întreprinzătorului sunt, într-adevăr, determinate la nivel național.

Cu toate acestea, nu putem ignora necesitatea imperioasă a unei abordări mai cuprinzătoare a muncii independente. În lipsa acesteia, în țările în care lucrătorii autonomi dependenți din punct de vedere economic nu sunt definiți ca salariați, o categorie din ce în ce mai largă de lucrători europeni riscă să rămână fără protecție.

1.1   Dezvoltarea mijloacelor prin care să dispunem de o reală evaluare statistică a muncii autonome dependente din punct de vedere economic în Uniunea Europeană

1.2   Promovarea realizării de studii care să permită evaluarea precisă a experiențelor naționale legate de munca autonomă dependentă din punct de vedere economic

1.3   Includerea explicită, în cadrul liniilor directoare integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, a chestiunii muncii autonome dependente din punct de vedere economic, potrivit unor modalități ce urmează a fi definite

1.4   Încurajarea partenerilor sociali europeni să includă munca autonomă dependentă din punct de vedere economic în programele lor de lucru, atât la nivel interprofesional, cât și sectorial. Analiza comună a partenerilor sociali europeni (1), publicată în octombrie 2007, ilustrează de altfel importanța temei statutului profesional pentru actorii dialogului social european. În acest sens, ar putea fi evaluate posibilitățile de dezvoltare a legăturilor dintre partenerii sociali europeni și organizațiile, în special naționale, care îi reprezintă pe lucrătorii independenți.

1.5   Identificarea, pe baza informațiilor și analizelor obținute în cadrul procesului de aplicare a recomandărilor precedente, a elementelor comune utilizate la definirea lucrătorului salariat în diferitele state membre ale Uniunii Europene. Această abordare ar fi utilă nu numai pentru a contribui la buna aplicare a directivelor europene existente în materie de dreptul muncii, ci și pentru o mai bună înțelegere a multiplicării numărului de locuri de muncă transfrontaliere în Europa. De asemenea, ar permite obținerea informațiilor necesare pentru o mai bună înțelegere a activităților acoperite de munca autonomă dependentă din punct de vedere economic. Într-adevăr, orice încercare de a înțelege mai bine acest tip de muncă implică în prealabil existența unor elemente cât mai clare și mai precise posibil ale definiției salariatului.

2.   Introducere

Într-adevăr, lucrătorul care desfășoară activități independente se deosebește de cel care își exercită activitățile depinzând de altă persoană. Această simplitate aparentă nu poate însă masca faptul că munca independentă acoperă o mare diversitate de situații pe plan social și economic, care, fără îndoială, nu ar putea fi abordate în același fel. Această fragmentare a muncii independente este o chestiune sensibilă în toate statele membre ale Uniunii Europene. Contractanții dependenți reprezintă tema centrală a prezentului aviz. Ne vom apleca asupra formei pe care o pot îmbrăca în practică modalitățile de muncă independentă, pentru a stabili momentul în care acestea pot periclita independența economică a lucrătorului independent. Nu se dorește, prin urmare, abordarea chestiunii muncii nedeclarate, nici măcar cea a așa-numiților „falși independenți”, deși ambele realități pot avea, uneori, o legătură aparentă sau reală cu lucrătorii independenți, dar dependenți din punct de vedere economic.

Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic reprezintă o problematică actuală în Uniunea Europeană (1). Aceasta face, de asemenea, obiectul unei recunoașteri juridice în anumite țări europene, care se traduce prin stabilirea de definiții și de protecții specifice (2). În sfârșit, este necesară încadrarea problemelor ridicate de munca autonomă dependentă din punct de vedere economic (3).

3.   Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic: o tematică actuală în Uniunea Europeană

3.1   Noi lucrători independenți pentru noi realități economice și sociale

3.1.1

O serie de factori pot fi la originea apariției „noilor” lucrători independenți, și anume a lucrătorilor care exercită activități neintegrate a priori în schemele tradiționale stabilite pentru profesiile independente, cum ar fi cea de agricultor sau profesiile liberale (2). Pot fi semnalate mai multe circumstanțe:

—

strategiile firmelor, în special anumite forme de externalizare a locurilor de muncă;

—

apariția de noi necesități sociale care trebuie satisfăcute, legate, în special, de schimbările demografice și de îmbătrânirea populației;

—

schimbările care afectează mâna de lucru, cum ar fi creșterea nivelului de pregătire a populației;

—

creșterea participării femeilor pe piața forței de muncă;

—

necesitățile de inserție profesională ale categoriilor vulnerabile excluse de pe piața forței de muncă. Pentru aceste categorii, munca independentă poate reprezenta, în unele cazuri, o alternativă la șomaj;

—

dorința anumitor lucrători de a-și concilia mai bine viața profesională cu cea privată;

—

dezvoltarea sectorului serviciilor și noile posibilități oferite de tehnologiile informației și comunicațiilor.

3.1.2

În ceea ce privește aceste evoluții, literatura academică, bazată pe cercetări empirice, a identificat diversele categorii de lucrători independenți. Cele mai des întâlnite sunt următoarele (3):

—

întreprinzători care, pentru desfășurarea activităților întreprinderii, recurg la angajare și, deci, salariați;

—

practicanții profesiilor liberale „tradiționale” (4) care, în exercițiul meseriei lor, trebuie să îndeplinească exigențe specifice impuse de reglementările naționale (certificate de aptitudini, respectarea codurilor deontologice corespunzătoare profesiei lor). Chiar dacă au posibilitatea de a fi angajatori, aceștia își exercită în general activitățile singuri sau în parteneriat cu colegii lor; este cazul avocaților și medicilor, de exemplu;

—

artizanii, comercianții și agricultorii, care reprezintă nucleul formelor tradiționale de muncă independentă și care pot lucra cu membri ai familiei și/sau un număr restrâns de angajați, permanenți sau nu;

—

„noii lucrători independenți”, care exercită activități calificate, dar ale căror profesii nu sunt reglementate în toate statele, spre deosebire de liber-profesioniștii menționați mai sus;

—

lucrătorii independenți care exercită activități de înaltă calificare sau necalificate, fără a recurge la salariați și care își fac apariția ca rezultat al strategiilor întreprinderilor, în special al expansiunii procesului de externalizare a anumitor etape ale procesului de producție.

3.1.3

În paralel cu aceste definiții, în scopul încadrării statistice a muncii independente, EUROSTAT Labour Force Survey (Sondajul privind populația activă al Eurostat) distinge printre lucrătorii independenți:

—

angajatorii, definiți ca persoane care își conduc propria afacere (întreprindere, profesie liberală, activitate agricolă) pentru a realiza un profit și care angajează cel puțin o persoană;

—

own account workers (lucrători pe cont propriu), definiți ca persoane care își conduc propria afacere (întreprindere, profesie liberală, activitate agricolă) pentru a realiza un profit, dar fără a recurge la angajarea de salariați. În 2008, această categorie de lucrători reprezenta peste 36 de milioane de persoane în UE-27, adică aproximativ 16 % din populația activă;

—

family workers (lucrători în familie), definiți ca persoane care ajută un membru al propriei lor familii în exercitarea unei activități economice (comerciale sau agricole), cu condiția să nu poată fi considerați salariați.

3.1.4

Este foarte dificilă cuantificarea fenomenului muncii autonome dependente din punct de vedere economic. Doar în țările care au recunoscut juridic această categorie de lucrători pot fi identificate mai precis persoanele care, fiind independente, lucrează în condiții de dependență economică. Cu toate acestea, este neîndoios faptul că o parte din lucrătorii clasificați în statistici ca independenți se află, în exercițiul activităților lor, într-o situație de dependență economică față de un client sau de o entitate contractantă.

3.1.5

Astfel, potrivit datelor europene disponibile în legătură cu amploarea fenomenului muncii independente (5), se poate afirma că, în 2007, în fiecare stat membru, lucrătorii independenți care nu aveau niciun angajat reprezentau cel puțin 50 % din totalul lucrătorilor independenți. În unele state membre, acest procent este chiar mai ridicat (70 % sau mai mult); printre acestea se numără Republica Cehă, Lituania, Portugalia, Slovacia și Regatul Unit. Având în vedere schimbările economice și sociale care explică apariția unor noi forme de muncă independentă și experiența unor țări care au reglementat aceste noi forme de muncă independentă, nu putem să nu ne imaginăm că o parte semnificativă din acest important număr de lucrători pe cont propriu lucrează în condiții de dependență economică.

3.1.6

Fenomenele observate în ultimele decenii ne indică faptul că, în Europa, un număr tot mai mare de lucrători independenți recurg la un contract de muncă și că multiplicarea formelor de muncă dependentă se realizează pe căi juridice situate în afara pieței forței de muncă. De aceea, sunt necesare identificarea criteriilor care definesc această dependență economică și crearea de instrumente statistice pentru determinarea numărului de persoane care lucrează în acest regim de prestare de servicii.

3.2   Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic, o chestiune ridicată la nivel european

3.2.1

Uniunea Europeană se preocupă de mai mulți ani de protecția lucrătorilor independenți. În acest sens, putem cita Recomandarea 2003/134/CE a Consiliului din 18 februarie 2003 (6) privind îmbunătățirea protecției sănătății și siguranței la locul de muncă pentru lucrătorii care desfășoară o activitate independentă. Aspectele legate de protecția lucrătorilor independenți sunt ilustrate și de dezbaterile în curs, privitoare la propunerea de directivă privind aplicarea principiului egalității de tratament între femeile și bărbații care desfășoară activități independente.

3.2.2

De asemenea, distincția între lucrători salariați și lucrători independenți este o temă centrală a discuțiilor actuale pe marginea modificării Directivei 2002/15/CE privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier.

3.2.3

În ceea ce privește chestiunea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, aceasta a fost abordată în mod expres la nivel european în repetate rânduri. Astfel, raportul dlui Alain Supiot înaintat Comisiei Europene în 2000 (7) recunoștea existența „lucrătorilor care nu pot fi considerați salariați, dar care se află într-o situație de dependență economică față de o entitate contractantă”, pentru a solicita recunoașterea „drepturilor sociale” ale acestora, justificate de această dependență.

3.2.4

În Cartea sa verde dedicată modernizării dreptului muncii, publicată în 2006 (8), Comisia Europeană afirma că „munca pe cont propriu reprezintă și un mijloc de a face față nevoilor de restructurare, de reducere a costurilor directe sau indirecte legate de mâna de lucru, și de gestionare a resurselor într-un mod mai flexibil, în circumstanțe economice neprevăzute. Ea reprezintă, de asemenea, un model comercial preferat de întreprinderile orientate către furnizarea de servicii care realizează proiecte complete pentru clienții lor. În multe cazuri, munca pe cont propriu este rezultatul unei decizii voluntare de a munci în mod independent, în ciuda nivelului mai scăzut de protecție socială, în schimbul unui control mai direct asupra condițiilor de angajare și de remunerare.” În acest sens, Comisia afirma de asemenea că „noțiunea de «muncă autonomă dependentă din punct de vedere economic» acoperă situații care nu țin nici de noțiunea bine definită de muncă retribuită, nici de cea de activitate independentă. Această categorie de lucrători nu dispune de contract de muncă. Nu se încadrează în dreptul muncii întrucât ocupă o «zonă gri», între dreptul muncii și dreptul comercial. Deși în principiu sunt «independenți», ei depind din punct de vedere economic de un singur întreprinzător sau client/angajator pentru obținerea de venituri. Ar trebui să se distingă în mod clar acest fenomen de utilizarea incorectă și intenționată a calificării de activitate independentă.”

3.2.5

În Avizul CESE privind Cartea verde (9) se abordează de asemenea această chestiune.

4.   Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic: o realitate juridică în unele țări din Uniunea Europeană

4.1   Existența categoriilor juridice intermediare între salariat și lucrător independent

4.1.1

Încadrarea juridică a noțiunii de muncă autonomă dependentă din punct de vedere economic poate face ca aceasta să fie privită ca o categorie intermediară între cea de salariat și cea de lucrător independent.

4.1.2

Până în prezent, un număr restrâns de state membre recunosc ca atare conceptul de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic, deși în forme și în măsuri diferite, și încearcă să-l definească. Această categorie intermediară, între lucrător independent și salariat, ajunge să creeze noi forme de activitate, cu acoperire și conținut diferite de la țară la țară. Este vorba, în special, de Germania, Austria, Spania, Italia, Portugalia și Regatul Unit. În Italia, noțiunea de „parasubordonare” se aplică atât lucrătorilor angajați printr-un „contract de colaborare coordonată și continuă”, cât și celor angajați printr-un „contract de colaborare de proiect”. În Regatul Unit întâlnim categoria de worker diferită de cea de employee. Lucrătorul (worker) se distinge de salariat (employee) în măsura în care își exercită activitățile fără a fi plasat sub autoritatea angajatorului. În Austria există forme contractuale specifice, recunoscute în legislație, în care se pot întâlni indiciile unei luări în considerare generale a muncii autonome dependente din punct de vedere economic. Este vorba în special de freie Dienstverträge (contracte libere de servicii). Lucrătorii angajați prin acest tip de contract se deosebesc de salariați prin faptul că, deși lucrează de cele mai multe ori pentru o singură persoană și după un calendar stabilit, nu se înscriu într-o relație de subordonare. În Germania există noțiunea de arbeitnehmerähnliche Person (persoană asimilată unui lucrător). Această categorie de lucrători, considerată de dreptul muncii ca fiind diferită de cea a salariaților, desemnează persoanele care, în cadrul unui contract comercial sau de prestări de servicii, își desfășoară personal activitățile, fără a recurge la angajarea de salariați, și a căror cifră de afaceri este asigurată într-o măsură de peste 50 % de un singur client. Cel mai recent și mai reușit exemplu de definire a muncii dependente din punct de vedere economic este cel al Spaniei. Statutul lucrătorilor independenți, adoptat în 2007, definește lucrătorul dependent din punct de vedere economic după mai multe criterii. Este vorba de persoanele care exercită o activitate economică sau profesională în scop lucrativ și în mod obișnuit, personal, direct și preponderent în beneficiul unei persoane fizice sau juridice numită „client”, de care depinde din punct de vedere economic pentru a obține cel puțin 75 % din veniturile din activitatea sa profesională. Acest statut este incompatibil cu o întreprindere civilă sau comercială (10).

4.1.3

Analizarea sistemelor naționale care au recunoscut, în legislație, existența unei noi categorii juridice permite formularea unei serii de observații. În primul rând, în toate cazurile este vorba de stabilirea unei noi categorii, distinctă atât de cea a salariatului, cât și de cea a lucrătorului independent și, a fortiori, de cea a adevăratului întreprinzător. Obiectivul urmărit în aceste diverse țări nu este, așadar, de a-i transforma pe lucrătorii independenți, dar dependenți din punct de vedere economic, în salariați, ci de a le conferi un statut specific, care să implice o protecție specială, justificată de existența unei dependențe economice. Din acest motiv, în diversele cazuri evocate, condiția de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic exclude existența unei relații de subordonare juridică. Acest din urmă fapt reprezintă un element-cheie în definirea juridică a salariatului în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. Este salariat persoana care lucrează sub îndrumările și controlul altei persoane, care se află în poziția de angajator, situație ce poate fi recunoscută printr-o serie de indicii: obligația de a presta personal o activitate, faptul de a lucra pentru o singură persoană pentru o anumită perioadă de timp, absența unei responsabilități a salariatului în ceea ce privește riscurile financiare ale întreprinderii, munca efectuată în beneficiul altei persoane etc. Din perspectiva acestui criteriu, dacă orice salariat este dependent din punct de vedere economic, nu orice lucrător autonom dependent din punct de vedere economic este automat salariat.

4.1.4

Rămâne totuși necesară stabilirea criteriilor care permit determinarea dependenței economice. Este o sarcină complexă, însă nu imposibilă, după cum demonstrează existența diverselor reglementări naționale în domeniu. Criteriile care pot fi adoptate se pot referi în primul rând la persoana lucrătorului: lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic poate fi definit ca fiind persoana care efectuează personal, fără a recurge la angajarea de salariați, activitatea care i-a fost solicitată (este cazul Spaniei, de exemplu). Alte criterii, cumulate celor precedente, se referă la starea de dependență economică în sine. Acestea se pot referi la partea din cifra de afaceri care provine de la un singur client (se pune atunci problema determinării pragului exact din cifra de afaceri de la care apare dependența economică) sau pot privi durata relației dintre lucrător și clientul său (cu cât relația este mai lungă, cu atât dependența economică față de client este mai clară). Acesta din urmă este un criteriu utilizat în Italia pentru recunoașterea existenței unei „colaborări coordonate și continue”. În sfârșit, specialiștii care au studiat aceste chestiuni propun uneori un criteriu suplimentar. Astfel, profesorul Perulli (11) consideră că dependența economică a lucrătorului nu poate apărea decât dacă modul în care acesta își organizează producția depinde de activitatea clientului său. Cu alte cuvinte, lucrătorul trebuie să fie în incapacitatea de a pătrunde pe piață din cauza faptului că organizarea producției sale (care cuprinde în special materialele și tehnologiile utilizate) este complet orientată spre satisfacerea necesităților unui singur client.

4.2   Protecția lucrătorilor autonomi dependenți din punct de vedere economic

4.2.1

În țările care recunosc existența unei categorii intermediare între statutul de salariat și cel de lucrător independent, se constată că persoanelor aflate în dependență economică le sunt recunoscute o serie de drepturi care nu le sunt recunoscute lucrătorilor independenți, chiar dacă aceste drepturi sunt inferioare celor ale salariaților. Astfel, drepturile lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic pot fi legate de protecția socială sau pot fi inspirate din garanțiile oferite salariaților prin dreptul muncii. În acest caz, se pot aplica relațiilor individuale dintre lucrător și clientul său (venitul minim, programul de lucru etc.), dar pot conduce și la recunoașterea dreptului lucrătorilor autonomi dependenți din punct de vedere economic de a se organiza și de a acționa colectiv pentru a-și apăra și a-și urmări interesele profesionale. Această situație poate fi privită ca o ilustrare a ideii că dependența față de un terț, fie ea doar economică, nu și juridică, justifică o protecție specială.

4.2.2

În materie de protecție socială, în statele respective poate exista un nivel intermediar de protecție socială, mai înalt decât cel oferit „simplilor lucrători independenți”. În Italia este cazul lucrătorilor angajați printr-un „contract de colaborare de proiect”, care beneficiază de garanții în caz de sarcină, boală, accident profesional sau pensie, garanții tot mai asemănătoare celor oferite salariaților. Este și cazul Regatului Unit, unde workers au dreptul la o indemnizație legală în caz de boală.

4.2.3

În ceea ce privește normele care reglementează exercițiul activității sale profesionale, lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic, deși nu este salariat, beneficiază în general de o parte din protecția oferită salariaților.

4.2.4

Bineînțeles, dincolo de această observație generală, sfera protecției acordate lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic variază semnificativ de la o țară la alta. În Regatul Unit, workers beneficiază de protecție în materie de salariu minim, de număr de ore de muncă și de concediu. În Spania, unde există o perspectivă mult mai ambițioasă, statutul din 2007 recunoștea lucrătorului dependent din punct de vedere economic următoarele:

—

drepturi privitoare la exercitarea activității sale profesionale: dreptul la odihnă, dreptul de a beneficia de zile de concediu;

—

drepturi privitoare la rezilierea contractului între acesta și clientul său: este vorba de obligația exemplară impusă clientului de a nu rezilia contractul decât din motive întemeiate. În absența acestora, rezilierea dă dreptul lucrătorului la o indemnizație.

4.2.5

Dincolo de protecția destinată lucrătorilor autonomi dependenți din punct de vedere economic, un nivel minim de protecție socială, de exemplu în materie de securitate socială, formare profesională sau acces la prevenirea riscurilor profesionale, ar trebui să acopere, așa cum stabilea Recomandarea Consiliului din 18 februarie 2003, toți lucrătorii independenți din UE, în vederea asigurării unei protecții sociale elementare pentru toți lucrătorii în general, indiferent de forma juridică sub care își exercită activitatea.

5.   Chestiuni legate de recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic

5.1   Muncă salariată și muncă autonomă dependentă din punct de vedere economic: concurență sau complementaritate?

5.1.1

După cum s-a putut constata, doar un număr mic de state membre ale Uniunii recunosc în legislația lor categoria de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic. Dincolo de diversitatea realităților economice și sociale ale diverselor țări, această situație ilustrează reticențele legitime provocate de existența acestor categorii intermediare. De asemenea, există temerea că, chiar dacă sunt clarificate categoriile juridice în cauză, o recunoaștere a muncii autonome dependente din punct de vedere economic poate duce, în practică, la încadrarea în categoria muncii autonome dependente din punct de vedere economic a unor persoane care până atunci erau considerați salariați, așa cum se întâmplă, de exemplu în cazul strategiilor de externalizare a locurilor de muncă adoptate de întreprinderi. Experiența italiană ilustrează, într-o oarecare măsură, acest risc. Într-adevăr, guvernul italian a introdus, în 2003, contractele de colaborare de proiect în vederea transformării falșilor independenți în salariați. Or, între 2003 și 2005 a avut loc o creștere semnificativă a numărului de lucrători „parasubordonați”. Aceste preocupări explică, fără îndoială, de ce în unele state membre ale Uniunii Europene guvernele sau partenerii sociali se opun cu tărie creării de categorii intermediare între cea de salariat și cea de lucrător independent. Confederația sindicală britanică, de exemplu, a adoptat la congresul său din 2009 o moțiune prin care recomanda ca numărul de regimuri juridice ale lucrătorilor din Regatul Unit să fie limitat la două: cel de salariat și cel de lucrător independent.

5.1.2

Este adevărat că reflecțiile privind recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic nu pot fi complet disociate de cele privind „falsa muncă pe cont propriu”. Aceasta din urmă reprezintă o realitate cu exemple concrete în numeroase state membre ale Uniunii. Este în special cazul acelor sectoare, cum ar fi construcțiile, în care această practică ilegală este extrem de răspândită, până la punctul în care a justificat adoptarea recentă a unei poziții comune a partenerilor sociali europeni din sector. Este indiscutabil faptul că există lucrători care în mod formal (în special în ceea ce privește denumirea dată de părți relațiilor dintre ele) sunt independenți, dar își exercită activitatea în condiții proprii salariaților. Aceste situații corespund adesea unor cazuri în care un angajator recurge la statutul de lucrător independent pentru a ieși de sub incidența dreptului muncii și/sau a legislației privind securitatea socială. În ceea ce privește această realitate, Recomandarea nr. 198 a OIM (12) solicită guvernelor să adopte în legislațiile naționale criterii clare, care să permită calificarea relației de muncă salariată, pentru a lupta împotriva falsei munci pe cont propriu. Este, fără îndoială, o chestiune esențială, dar diferită, totuși, de cea a muncii autonome dependente din punct de vedere economic. Într-adevăr, această din urmă categorie este diferită, din punct de vedere juridic, de categoria lucrătorului salariat, inclusiv în țările care recunosc această formă de muncă. Cu alte cuvinte, existența unui regim juridic al muncii autonome dependente din punct de vedere economic nu este posibilă decât dacă definiția sa se distinge clar de cea a muncii salariate. Criteriul subordonării juridice are, cu siguranță, un rol esențial în această privință. Dacă o persoană lucrează în condiții care o transformă în salariat, aceasta nu va putea fi calificată drept lucrător autonom dependent din punct de vedere economic. Bineînțeles, aceasta presupune ca, potrivit recomandărilor OIM, definiția salariatului în legislațiile naționale să fie cât mai clară și precisă posibil. Și anume, munca autonomă dependentă din punct de vedere economic și munca salariată trebuie să poată fi deosebite, ceea ce presupune ca fiecare dintre cele două noțiuni să fie clar definită. Aceasta implică, de asemenea, ca mijloacele de control al respectării legii să fie eficiente. Doar în aceste condiții recunoașterea statutului de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic poate permite o mai bună protecție nu a falșilor, ci a autenticilor lucrători independenți, iar acest statut poate deveni complementar celui de salariat.

5.1.3

De asemenea, după recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, există temerea că o relație comercială între un client și un lucrător autonom dependent din punct de vedere economic se poate prelungi în timp în așa fel încât, în practică, lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic să sfârșească prin a ocupa un loc de muncă permanent ca angajat al clientului său. Dacă relația comercială este reală la început, prelungirea acesteia pe o perioadă mai mult sau mai puțin lungă trebuie să conducă la crearea condițiilor și mijloacelor care să permită lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic să dobândească statutul de salariat al fostului său client, devenit angajator.

5.2   Posibilități oferite de recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic

5.2.1

Recunoașterea statutului de lucrător autonom dependent din punct de vedere economic este, în toate statele care l-au adoptat, mijlocul de acordare a unei protecții juridice sporite lucrătorilor care nu sunt salariați, ci autentici independenți, aflați cu toate acestea într-o situație care nu le permite să beneficieze de protecția economică pe care le-ar oferi-o posibilitatea de a lucra pentru mai mulți clienți. În acest sens, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, dincolo de protecția în termeni de securitate socială și de statut profesional pe care o poate favoriza, poate, de asemenea, constitui un mijloc de întărire a spiritului întreprinzător și a libertății în afaceri. Astfel, ne putem imagina că lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic ar putea beneficia de asistență specifică în gestionarea aspectelor profesionale (consultanță, ajutor financiar) care să îi permită să-și dezvolte propria întreprindere și să iasă din situația de dependență economică.

5.2.2

În sfârșit, reflecția asupra muncii autonome dependente din punct de vedere economic nu poate ignora interesul consumatorilor. Într-adevăr, prestarea de servicii către consumatori este adesea însoțită de crearea de lanțuri de subcontractare, care implică lucrători independenți și lucrători independenți, dar dependenți din punct de vedere economic. Astfel, atunci când consumatorul contactează o mare întreprindere pentru ca aceasta să-i realizeze o instalație (fie aceasta de gaz, electricitate, telefon sau televiziune digitală) sau să-i verifice ori să-i repare un aparat, de obicei la domiciliul acestuia se va prezenta, în numele întreprinderii respective, un lucrător independent care va trebui să își asume întreaga responsabilitate pentru corecta prestare a serviciului. Poziția dominantă pe piață de care beneficiază, în contextul unui oligopol, marile întreprinderi le permite acestora să impună subcontractantului condiții de preț foarte dure, ceea ce duce la scăderea considerabilă a marjei de profit obișnuite în cazul serviciului respectiv. În aceste condiții, lucrătorul independent are următoarele alternative: să lucreze în condițiile pragului de rentabilitate impus sau să presteze o muncă de calitate. În acest context, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic pentru a echilibra relația contractuală care îi unește pe lucrător și pe contractantul său va duce la reducerea presiunii economice care apasă pe umerii lucrătorului și la promovarea unui serviciu de o mai bună calitate pentru consumatorul final.

5.3   Munca autonomă dependentă din punct de vedere economic, o chestiune europeană

5.3.1

Diversitatea statutelor profesionale în vigoare în diferitele state membre ale Uniunii Europene afectează în mod inevitabil funcționarea pieței europene, în special în ceea ce privește prestarea de servicii transfrontaliere. Acest lucru este valabil, în special, atunci când prestarea de servicii este realizată într-un stat destinatar de către un lucrător independent din alt stat membru, întrucât acestui lucrător, nefiind salariat, i se vor aplica normele statului său de origine (13). Această situație reprezintă o adevărată provocare la nivel european.

5.3.2

Dintr-o perspectivă mai largă, analiza comună a partenerilor sociali europeni (14), publicată în octombrie 2007, confirmă tendința locurilor de muncă de a se concentra în sectorul serviciilor, concentrare care provoacă schimbări care afectează organizațiile de producție. Această analiză ne poate face să gândim că formele moderne de organizare a muncii și a producției trebuie să ducă la reconsiderarea noțiunii înseși de subordonare pe piața forței de muncă, dincolo de simpla subordonare juridică.

Bruxelles, 29 aprilie 2010

Președintele Comitetului Economic și Social European

Mario SEPI

(1)  Key Challenges facing European labour markets: a joint analysis of European social partners (Principalele provocări cu care se confruntă piețele europene ale forței de muncă: o analiză comună a partenerilor sociali europeni).

(2)  A se vedea raportul elaborat de EIRO (Observatorul European al Relațiilor Industriale): Self-employed workers: industrial relations and working conditions (Lucrătorii independenți: relațiile industriale și condițiile de muncă).

(3)  A se vedea raportul EIRO, citat la nota de subsol 2.

(4)  Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 propune, la considerentul 43, o definiție a profesiilor liberale.

(5)  Ținând seama de diversele definiții ale noțiunii stabilite de EUROSTAT.

(6)  Câteva paragrafe ale Recomandării sunt relevante pentru obiectul prezentului aviz:

—

se recunoaște coexistența lucrătorilor independenți cu lucrătorii salariați la același loc de muncă (considerentele 4 și 5);

—

se afirmă că, în general, lucrătorii care își exercită activitatea profesională în afara unei relații profesionale cu un angajator nu sunt acoperiți și nu fac obiectul unei protecții (considerentul 5);

—

se subliniază că lucrătorii independenți pot fi expuși unor riscuri similare, sub aspectul sănătății, celor la care sunt expuși lucrătorii salariați (considerentul 6);

—

recomandările finale menționează necesitatea de a se lua măsuri menite să sporească gradul de conștientizare a acestei categorii de lucrători prin intermediul organizațiilor reprezentative aferente.

(7)  Transformation of labour and future of labour law in Europe (Transformarea muncii și viitorul dreptului muncii în Europa), Comisia Europeană, 1999.

(8)  Cartea verde „Modernizarea dreptului muncii pentru a face față provocărilor secolului XXI” [COM(2006) 708 final].

(9)  Avizul CESE din 30.5.2007 privind Cartea verde „Modernizarea dreptului muncii pentru a face față provocărilor secolului XXI”. Raportor: dl RETUREAU (JO C 175, 27.7.2007, p. 65), pct. 3.1.4.

(10)  A se vedea articolul 11 din legea spaniolă din 11 iulie 2007 privind statutul lucrătorilor independenți.

(11)  A. Perulli, „Munca dependentă din punct de vedere economic/parasubordonare: aspectele juridice, sociale și economice”, raport pentru Comisia Europeană, 2003.

(12)  Recomandarea OIM privind relațiile de muncă nr. 198, 2006.

(13)  A se vedea în special considerentul 87 al Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne.

(14)  Key Challenges facing European labour markets: a joint analysis of European social partners (Principalele provocări cu care se confruntă piețele europene ale forței de muncă: o analiză comună a partenerilor sociali europeni).

ANEXĂ

la Avizul Comitetului Economic și Social European

Următorul text, care aparținea avizului secțiunii, a fost eliminat în urma amendamentelor adoptate de Adunarea plenară, dar a obținut un sfert din totalul voturilor exprimate.

Punctul 1.2

1.2

Promovarea realizării de studii care să permită evaluarea precisă a experiențelor naționale legate de munca dependentă din punct de vedere economic. Asemenea evaluări ar trebui să permită identificarea priorităților privind protecția lucrătorilor din categoria celor dependenți din punct de vedere economic, a riscurilor legate de recunoașterea acestei noi categorii juridice, precum și a modalităților de reprezentare colectivă a lucrătorilor dependenți din punct de vedere economic.

Rezultatul votului: 101 voturi pentru modificarea punctului, 93 împotrivă și 5 abțineri.

Punctul 1.6

1.6

Elaborarea, la nivel european, a unei baze de drepturi comune pentru ansamblul lucrătorilor, fie ei salariați sau independenți. Plecând de la această bază, ar fi posibilă crearea unor protecții diferite în funcție de nivelul de dependență în care se află lucrătorul, mergând de la autentica independență economică la salariat, trecând prin munca independentă din punct de vedere juridic, dar dependentă din punct de vedere economic. Această abordare apare deja în statele membre care au decis să recunoască o categorie intermediară de lucrători. Ar fi utilă o comunicarea a Comisiei Europene care să abordeze această chestiune.

Rezultatul votului: 108 voturi pentru modificarea punctului, 88 împotrivă și 7 abțineri.

Punctul 2 (Introducere)

Într-adevăr, lucrătorul care desfășoară activități independente se deosebește de cel care își exercită activitățile depinzând de altă persoană. Această simplitate aparentă nu poate însă masca faptul că munca independentă acoperă o mare diversitate de situații pe plan social și economic, care, fără îndoială, nu ar putea fi abordate în același fel. Această fragmentare a muncii independente este o chestiune sensibilă în toate statele membre ale Uniunii Europene. Se pare totuși că, pe lângă profesiile considerate în mod tradițional independente, stabilite și recunoscute de multă vreme în Uniunea Europeană, au apărut de curând noi forme de muncă autonomă, ca urmare a evoluției economiilor și piețelor forței de muncă naționale. Prezentul aviz se concentrează pe acestea din urmă. Printre aceste noi forme sau tendințe ale muncii independente se evidențiază în mod deosebit cele ale lucrătorilor care, fără a fi subordonați din punct de vedere juridic, își exercită activitatea în condiții de dependență economică față de clientul și/sau entitatea lor contractantă. Aceste realități trimit la ceea ce în prezent numim prin convenție „muncă autonomă dependentă din punct de vedere economic” și care reprezintă tema centrală a prezentului aviz. În acest scop, ne vom apleca asupra formei pe care o pot îmbrăca în practică noile modalități de muncă independentă, pentru a stabili momentul în care acestea pot periclita independența economică a lucrătorului independent. Nu se dorește, prin urmare, abordarea chestiunii muncii nedeclarate, nici măcar cea a așa-numiților „falși independenți”, deși ambele realități pot avea, uneori, o legătură aparentă sau reală cu lucrătorii independenți dar dependenți din punct de vedere economic.

Rezultatul votului: 105 voturi pentru modificarea punctului, 92 împotrivă și 10 abțineri.

Punctul 5.1.3

5.1.3

De asemenea, după recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic, există temerea că o relație comercială între un client și un lucrător autonom dependent din punct de vedere economic se poate prelungi în timp în așa fel încât, în practică, lucrătorul autonom dependent din punct de vedere economic să sfârșească prin a ocupa un loc de muncă permanent ca angajat al clientului său. Dacă relația comercială este reală la început, prelungirea acesteia pe o perioadă mai mult sau mai puțin lungă trebuie să conducă la crearea condițiilor și mijloacelor care să permită lucrătorului autonom dependent din punct de vedere economic să dobândească statutul de salariat al fostului său client, devenit angajator. Ne putem imagina, de exemplu, că succesiunea contractelor comerciale cu același client pe o anumită perioadă poate conduce la transformarea relației dintre părți într-o relație angajator-salariat. Acest lucru se dovedește a fi cu atât mai necesar dat fiind că, în numeroase cazuri, trecerea la statutul de lucrător independent dar dependent din punct de vedere economic nu este, stricto sensu, o opțiune voluntară, ci se datorează unor motive externe, cum ar fi externalizarea producției sau reconversia întreprinderii, care provoacă încetarea unor contracte de muncă.

Rezultatul votului: 105 voturi pentru modificarea punctului, 92 împotrivă și 5 abțineri.

Punctul 5.2.2

5.2.2

Pe de altă parte, recunoașterea muncii autonome dependente din punct de vedere economic poate reprezenta ocazia de a dezvolta modalități de organizare și de reprezentare colectivă ale noilor lucrători independenți. Interesele profesionale specifice ale acestora din urmă - adesea izolați - nu sunt protejate întotdeauna de organizațiile profesionale existente în statele membre.

Rezultatul votului: 106 voturi pentru modificarea punctului, 91 împotrivă și 5 abțineri.