(1)

Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție.

(2)

Conform articolului 82 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), cooperarea judiciară în materie penală în Uniune se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare.

(3)

În conformitate cu Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European în cadrul reuniunii sale din 10-11 decembrie 2009, recunoașterea reciprocă ar putea să se extindă la toate tipurile de hotărâri și decizii de natură judiciară, care ar putea fi, în funcție de sistemul juridic, penale sau administrative. Acesta solicită de asemenea Comisiei și statelor membre să analizeze modalitățile de îmbunătățire a legislației și a măsurilor practice de sprijin pentru protecția victimelor. De asemenea, programul evidențiază faptul că victimelor criminalității li se poate oferi o protecție specială, care ar trebui să fie aplicată la nivel de Uniune. Prezenta directivă face parte dintr-o serie de măsuri coerente și cuprinzătoare privind drepturile victimelor.

(4)

Rezoluția Parlamentului European din 26 noiembrie 2009 privind eliminarea violenței împotriva femeilor solicită statelor membre să-și îmbunătățească legislația și politicile naționale pentru a combate toate formele de violență împotriva femeilor și să acționeze în vederea combaterii cauzelor violenței împotriva femeilor, nu în ultimul rând prin utilizarea de măsuri preventive și solicită Uniunii să garanteze dreptul la asistență și sprijin tuturor victimelor violenței . Rezoluția Parlamentului European din 10 februarie 2010 referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană – 2009 sprijină propunerea de introducere a ordinului european de protecție pentru victime.

(5)

Într-un spațiu comun de justiție fără frontiere interne, este necesar să se asigure faptul că protecția acordată unei persoane fizice într-un stat membru este menținută și continuată în orice alt stat membru în care se mută sau în care s-a mutat persoana respectivă. Ar trebui, de asemenea, garantat faptul că exercitarea legitimă de către cetățenii Uniunii a dreptului de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și cu articolul 21 din TFUE, nu duce la reducerea protecției acestora.

(6)

Pentru a realiza aceste obiective, prezenta directivă ar trebui să stabilească norme prin care protecția generată de anumite măsuri de protecție adoptate în conformitate cu legislația unui stat membru („stat emitent”) poate fi extinsă la alt stat membru în care persoana protejată hotărăște să își stabilească reședința sau să locuiască („stat de executare”) ▐.

(7)

Prezenta directivă ia în considerare diferitele tradiții juridice ale statelor membre, precum și faptul că o protecție eficace poate fi asigurată prin intermediul ordinelor de protecție emise de o altă autoritate decât o instanță penală. Prezenta directivă nu stabilește obligații de modificare a sistemelor naționale pentru adoptarea măsurilor de protecție.

(8)

Prezenta directivă se aplică măsurilor de protecție care sunt destinate să protejeze o persoană împotriva unei fapte penale a unei alte persoane care poate, în orice fel, să îi pună în pericol viața, integritatea fizică, psihologică și sexuală, de exemplu prin prevenirea oricărei forme de hărțuire, precum și demnitatea și libertatea personală, de exemplu prin prevenirea răpirilor, a urmăririi în scop de hărțuire și a altor forme de constrângere indirectă și destinat să evite noi acte infracționale și să reducă consecințele actelor infracționale anterioare. Aceste drepturi personale ale persoanei protejate corespund valorilor fundamentale recunoscute și susținute în toate statele membre. Este important să se sublinieze faptul că prezenta directivă se aplică măsurilor de protecție care vizează protejarea tuturor victimelor și nu numai a victimelor violenței bazate pe criterii de gen, ținând seama de specificul fiecărui tip de infracțiune în cauză.

(9)

Prezenta directivă se aplică măsurilor de protecție, independent de natura - penală, civilă sau administrativă - a autorității judiciare sau echivalente care adoptă decizia vizată, indiferent dacă aceasta se face în contextul procedurilor penale sau în contextul oricăror alte proceduri cu privire la o faptă care a făcut sau care ar fi putut face obiectul procedurilor penale într-o instanță care are competență în special în materie penală.

(10)

Prezenta directivă urmărește aplicarea unor măsuri de protecție emise în favoarea victimelor sau a posibilelor victime ale infracțiunilor: nu ar trebui să se aplice măsurilor emise în vederea protecției martorilor.

(11)

În cazul în care, pentru protecția unei rude a persoanei care face în principal obiectul protecției este emisă o măsură de protecție în sensul prezentei directive, se poate solicita și emite un ordin european de protecție și pentru această rudă, cu respectarea condițiilor prevăzute de prezenta directivă.

(12)

Toate cererile prin care se solicită emiterea unui ordin european de protecție trebuie soluționate cu celeritatea adecvată, ținând seama de urgența situației, de data prevăzută pentru sosirea persoanei protejate pe teritoriul statului de executare și, în cazul în care este posibil, de gradul de risc la care este supusă persoana protejată.

(13)

În cazul în care, în conformitate cu prezenta directivă, persoanei care reprezintă un pericol sau persoanei protejate trebuie să i se furnizeze informații, aceste informații trebuie să fie furnizate și tutorelui sau reprezentantului persoanei în cauză, dacă este cazul. De asemenea, se va acorda atenția cuvenită necesității ca persoana protejată, persoana care reprezintă un pericol sau reprezentanții procesuali ai acestora să primească informații, în conformitate cu prezenta directivă, într-o limbă pe care o înțeleg.

(14)

În cadrul procedurilor de emitere și recunoaștere a ordinelor europene de protecție, autoritățile competente trebuie să aibă în vedere, în mod corespunzător, nevoile victimelor, inclusiv, în special, pe acelea ale persoanelor vulnerabile, de exemplu minori sau persoane cu handicap.

(15)

Pentru aplicarea prezentei directive, o măsură de protecție poate fi impusă ca urmare a unei hotărâri judecătorești, astfel cum este definită la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative (2) sau ca urmare a unei decizii privind măsuri de supraveghere judiciară, astfel cum este definită la articolul 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă (3).

(16)

În conformitate cu articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu articolul 47 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, persoanei care reprezintă un pericol ar trebui să i se asigure, fie în decursul procedurii care conduce la adoptarea unei măsuri de protecție, fie înaintea emiterii unui ordin european de protecție, posibilitatea de a fi audiată și de a contesta măsura de protecție.

(17)

Pentru a preveni săvârșirea unei infracțiuni sau a unei noi infracțiuni împotriva victimei în statul de executare, statului respectiv ar trebui să i se asigure un temei juridic pentru recunoașterea deciziei adoptate anterior în statul emitent în favoarea victimei, evitându-se totodată necesitatea ca victima să înceapă noi proceduri sau să furnizeze probe în statul de executare, ca și când statul emitent nu ar fi adoptat decizia respectivă. Recunoașterea ordinului european de protecție de către statul de executare implică, inter alia, faptul că autoritatea competentă a statului respectiv, sub rezerva limitărilor stabilite de prezenta directivă, acceptă existența și validitatea măsurii de protecție luate în statul emitent, recunoaște situația de fapt descrisă în ordinul european de protecție și este de acord că ar trebui acordată protecție și că acordarea acesteia ar trebui menținută în conformitate cu legislația sa națională.

(18)

Prezenta directivă conține un număr limitat de obligații și interdicții care, atunci când sunt impuse în statul emitent și incluse în ordinul european de protecție, ar trebui să fie recunoscute și aplicate în statul de executare, sub rezerva limitărilor stabilite în prezenta directivă. La nivel național pot exista și alte tipuri de măsuri de protecție, cum ar fi obligația impusă persoanei care reprezintă un pericol de a rămâne într-un anumit loc, dacă aceasta este prevăzută în dreptul intern. Astfel de măsuri ar putea fi impuse în statul emitent în cadrul procedurii care conduce la adoptarea uneia dintre măsurile de protecție care, în conformitate cu prezenta directivă, ar putea constitui baza unui ordin european de protecție.

(19)

Întrucât în statele membre diferite autorități (civile, penale sau administrative) dețin competența de a emite și de a aplica măsuri de protecție, pare oportun să se acorde un grad ridicat de flexibilitate în cadrul mecanismelor de cooperare dintre statele membre în temeiul prezentei directive. Prin urmare, autoritatea competentă a statului de executare nu trebuie să ia, în toate cazurile, aceeași măsură de protecție precum cea luată în statul emitent, ci are un anume grad de libertate de a lua orice măsură pe care o consideră adecvată și corespunzătoare în temeiul dreptului intern într-un caz similar, pentru a asigura protecția continuă a persoanei protejate, având în vedere măsura de protecție luată în statul emitent și cele descrise în ordinul european de protecție.

(20)

Printre obligațiile sau interdicțiile cărora li se aplică prezenta directivă se numără, printre altele, măsurile care vizează limitarea contactelor personale sau la distanță dintre persoana protejată și persoana care reprezintă un pericol, de exemplu, prin impunerea anumitor condiții cu privire la astfel de contacte sau prin impunerea unor restricții privind conținutul comunicării.

(21)

Autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să notifice persoana care reprezintă un pericol, autoritatea competentă a statului emitent și persoana protejată cu privire la orice măsură luată pe baza ordinului european de protecție. În notificarea persoanei care reprezintă un pericol, ar trebui să se acorde atenția cuvenită interesului persoanei protejate de a nu se i dezvălui adresa sau alte detalii de contact. Aceste detalii ar trebui excluse din notificare, cu condiția ca adresa sau alte detalii de contact să nu fie incluse în obligația sau interdicția impusă asupra persoanei care reprezintă un pericol pentru asigurarea respectării măsurii de protecție.

(22)

Atunci când autoritatea competentă a statului emitent a retras ordinul european de protecție, autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să pună capăt măsurilor adoptate în aplicarea ordinului european de protecție. Se înțelege că autoritatea competentă a statului de executare poate adopta - în mod autonom, în conformitate cu dreptul său intern - orice măsură de protecție în temeiul dreptului său intern, pentru protejarea persoanei vizate.

(23)

Având în vedere faptul că prezenta directivă abordează situațiile în care persoana protejată este cea care se mută în alt stat membru, executarea dispozițiilor acesteia nu implică niciun transfer de competențe către statul de executare în ceea ce privește pedepsele principale, pedepsele cu suspendare, pedepsele alternative, pedepsele cu amânarea executării sau pedepsele secundare sau măsurile de securitate impuse persoanei care reprezintă un pericol, dacă aceasta continuă să își aibă reședința în statul care a emis măsura de protecție.

(24)

După caz, ar trebui să fie posibilă utilizarea de mijloace electronice în vederea punerii în practică a măsurilor adoptate în aplicarea prezentei directive, în conformitate cu dreptul intern și procedurile naționale.

(25)

În cadrul cooperării între autoritățile implicate în asigurarea protecției persoanei vizate, autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să comunice autorității competente a statului emitent orice încălcare a măsurilor adoptate în statul de executare în vederea executării ordinului european de protecție. Această notificare ar trebui să permită autorității competente a statului emitent să ia cu rapiditate o decizie cu privire la orice măsură adecvată referitoare la respectarea măsurii de protecție impusă în statul respectiv persoanei care reprezintă un pericol. O astfel de reacție poate include, după caz, impunerea unei măsuri privative de libertate, ca substituent al unei măsuri neprivative de libertate adoptate inițial, de exemplu, ca o alternativă la detenția preventivă sau ca o consecință a suspendării condiționate a pedepsei. Se înțelege că o astfel de decizie, întrucât aceasta nu constă în impunerea ex novo a unei sancțiuni penale cu privire la o nouă infracțiune, nu afectează posibilitatea ca statul de executare să impună, atunci când este cazul, sancțiuni cu sau fără caracter penal, în cazul încălcării măsurilor adoptate în vederea executării ordinului european de protecție.

(26)

Având în vedere diferitele tradiții juridice ale statelor membre, atunci când nicio măsură de protecție nu ar fi disponibilă în statul de executare într-un caz similar situației de fapt descrise în ordinul european de protecție, autoritatea competentă a statului de executare ar trebui să raporteze autorității competente a statului emitent orice încălcare a măsurii de protecție descrise în ordinul european de protecție de care are cunoștință.

(27)

Pentru a realiza aplicarea fără probleme a prezentei directive în fiecare caz specific, autoritățile competente ale statului emitent și ale statului de executare ar trebui să își exercite competențele în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, ținând seama de principiul ne bis in idem.

(28)

Pentru recunoașterea ordinelor europene, persoanelor protejate nu ar trebui să li se ceară să suporte costuri de protecție disproporționate în raport cu cele aferente cazurilor naționale similare. La aplicarea prezentei directive, statele membre trebuie să adopte măsurile necesare pentru ca, după recunoașterea ordinului european de protecție și ca o consecință directă a acestuia, persoanele protejate să nu fie obligate să inițieze și alte proceduri naționale pentru a obține de la autoritatea competentă a statului de executare hotărârea prin care se adoptă măsuri care, în conformitate cu dreptul intern, ar fi disponibile, într-un caz similar, pentru asigurarea protecției persoanei protejate.

(29)

Având în vedere principiul recunoașterii reciproce pe care se întemeiază prezenta directivă, statele membre ar trebui să promoveze în cea mai mare măsură posibilă contactul direct între autoritățile competente în aplicarea acestui instrument.

(30)

Fără a aduce atingere independenței judiciare și diferențelor organizatorice dintre sistemele judiciare din Uniune, statele membre ar trebui să analizeze eventualitatea de a le solicita celor răspunzători de formarea judecătorilor, procurorilor, polițiștilor și personalului judiciar implicat în procedurile care vizează emiterea sau recunoașterea ordinelor europene de protecție să asigure o pregătire adecvată în raport cu obiectivele prezentei directive.

(31)

Pentru a facilita evaluarea modului de aplicare a prezentei directive, statele membre trebuie să comunice Comisiei date relevante în legătură cu aplicarea procedurilor naționale privind ordinele europene de protecție, cel puțin cu referire la numărul de ordine europene de protecție care au fost solicitate, emise sau recunoscute. În acest sens, ar fi utile și alte feluri de date, cum ar fi, de exemplu, tipul infracțiunilor în cauză.

(32)

Deoarece obiectivul prezentei directive, reprezentat de protecția persoanelor aflate în pericol, nu poate fi atins în mod suficient de către statele membre care acționează în mod unilateral, având în vedere natura transfrontalieră a situațiilor implicate, și ar putea, în schimb, având în vedere amploarea și efectele potențiale, să fie realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea ar putea adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se menționează la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității stabilit la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(33)

Prezenta directivă ar trebui să contribuie la protejarea persoanelor care sunt în pericol, prin suplimentarea instrumentelor deja existente, precum Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului și Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului, fără însă a le afecta.

(34)

Atunci când o decizie referitoare la o măsură de protecție intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială  (4) , a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești  (5) sau a Convenției de la Haga din 1996 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor  (6) , recunoașterea și aplicarea acestei decizii ar trebui desfășurate în conformitate cu dispozițiile instrumentului juridic respectiv.

(35)

Statele membre și Comisia ar trebui să includă informații referitoare la ordinul european de protecție în campaniile educative și de sensibilizare a opiniei publice în curs de desfășurare.

(36)

Datele cu caracter personal prelucrate în cadrul punerii în aplicare a prezentei directive ar trebui să fie protejate în conformitate cu Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecția datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală  (7) și în conformitate cu principiile stabilite în Convenția Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, pe care toate statele membre au ratificat-o.

(37)

Prezenta directivă ar trebui să respecte drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu articolul 6 din TUE.

(38)

În aplicarea prezentei directive, statele membre sunt încurajate să țină seama de drepturile și principiile consfințite în Convenția ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor,

1.

„ordin european de protecție” înseamnă o ▐ decizie, adoptată de o autoritate judiciară sau echivalentă a unui stat membru în legătură cu o măsură de protecție, pe baza căreia o autoritate judiciară sau echivalentă a altui stat membru adoptă orice măsură sau măsuri corespunzătoare în temeiul dreptului său intern, în vederea continuării asigurării protecției persoanei protejate ;

2.

„măsură de protecție” înseamnă o decizie, adoptată de statul emitent în conformitate cu dreptul intern și procedurile sale, prin care una sau mai multe dintre obligațiile sau interdicțiile menționate la articolul 5, sunt impuse unei persoane care prezintă un pericol pentru o persoană protejată în vederea protejării celei din urmă cu privire la o infracțiune care i-ar putea pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală ;

3.

„persoană protejată” înseamnă persoana fizică beneficiară a protecției care decurge dintr-o măsură de protecție adoptată de statul emitent;

4.

„persoană care reprezintă un pericol” înseamnă o persoană fizică căreia i-au fost impuse una sau mai multe dintre obligațiile sau interdicțiile menționate la articolul 5 ;

5.

„stat emitent” înseamnă statul membru în care a fost ▐ adoptată o măsură de protecție, care stă la baza emiterii unui ordin european de protecție;

6.

„stat de executare” înseamnă statul membru căruia i s-a transmis un ordin european de protecție, în vederea recunoașterii sale;

7.

„stat de supraveghere” înseamnă statul membru căruia i-a fost transferată o hotărâre judecătorească, astfel cum este definită la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului, sau o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară, astfel cum este definită la articolul 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI.

(a)

interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri sau zone definite în care își are reședința sau lucrează persoana protejată sau pe care aceasta le vizitează;

(b)

o interzicere sau o reglementare a contactului, sub orice formă, cu persoana protejată, inclusiv la telefon, prin mijloace electronice sau prin poștă obișnuită, prin fax sau orice alte mijloace; or

(c)

o interdicție de a se apropia sau o reglementare privind apropierea de persoana protejată la o distanță mai mică decât cea prevăzută.

(a)

identitatea și cetățenia persoanei protejate precum și identitatea și cetățenia tutorelui sau a reprezentantului persoanei protejate, dacă persoana protejată este minoră sau nu are capacitate juridică;

(b)

data de la care persoana protejată intenționează să-și stabilească reședința sau să stea în statul de executare, și perioada sau perioadele de ședere, dacă sunt cunoscute ;

(c)

numele, adresa, numărul de telefon și de fax și adresa de e-mail a autorității competente a statului emitent;

(d)

identificarea (de exemplu, printr-un număr și o dată) a actului juridic care conține măsura de protecție pe baza căreia se adoptă ordinul european de protecție;

(e)

un rezumat al faptelor și împrejurărilor care au dus la impunerea măsurii de protecție în statul emitent;

(f)

obligațiile sau interdicțiile impuse, prin măsura de protecție care se află la baza ordinului european de protecție, persoanei care reprezintă un pericol, durata acestora și ▐ mențiunea pedepsei sau a sancțiunii, dacă există, în cazul încălcării obligației sau interdicției respective ;

(g)

utilizarea unui dispozitiv tehnic, dacă acesta există, care a fost pus la dispoziția persoanei protejate sau a persoanei care reprezintă un pericol, ca mijloc de asigurare a respectării măsurii de protecție;

(h)

identitatea și cetățenia persoanei care reprezintă ▐ un pericol , precum și datele de contact ale acesteia ;

(i)

în cazul în care aceste informații sunt cunoscute de autoritatea competentă a statului emitent fără a necesita cercetări suplimentare, dacă persoana protejată și/sau persoana care reprezintă un pericol au beneficiat de asistență juridică gratuită în statul emitent;

(j)

după caz, alte împrejurări care ar putea influența evaluarea pericolului la care este supusă persoana protejată;

(k)

menționarea explicită, după caz, a faptului că o hotărâre judecătorească, astfel cum este definită la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului, sau o decizie privind măsuri de supraveghere judiciară, astfel cum este definită la articolul 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului a fost deja transferată statului de supraveghere și identificarea autorității competente a statului respectiv în ceea ce privește executarea unei astfel de hotărâri sau decizii.

(a)

ordinul european de protecție nu este complet sau nu a fost completat în termenul stabilit de către autoritatea competentă a statului de executare;

(b)

nu se respectă cerințele prevăzute la articolul 5 ;

(c)

măsura de protecție se referă la o faptă care nu constituie o infracțiune în conformitate cu legea statului de executare ;

(d)

protecția are la bază executarea unei pedepse sau a unei măsuri care face obiectul amnistiei, în conformitate cu legea statului de executare și se referă la o faptă sau la un comportament care intră în domeniul său de competență, în conformitate cu legea respectivă;

(e)

persoanei care reprezintă un pericol îi este conferită imunitate în temeiul legii statului de executare, ceea ce face imposibilă adoptarea ▐ unor măsuri pe baza ordinului european de protecție ;

(f)

urmărirea penală a persoanei care reprezintă un pericol pentru fapta sau comportamentul din cauza cărora s-a adoptat măsura de protecție este prescrisă în temeiul legii statului de executare, în cazul în care fapta sau comportamentul intră în domeniul de competență al acestuia în temeiul dreptului său național;

(g)

recunoașterea ordinului european de protecție ar contraveni principiului ne bis in idem;

(h)

în temeiul legii statului de executare, persoana care reprezintă un pericol nu poate, din cauza vârstei, să fie responsabil penal pentru fapta sau comportamentul în legătură cu care s-a adoptat măsura de protecție;

(i)

măsura de protecție se referă la o infracțiune care, în conformitate cu legea statului de executare, este considerată a fi fost săvârșită în întregime sau într-o măsură semnificativă pe teritoriul acestuia.

(a)

informează fără întârziere justificată statul emitent și persoana protejată cu privire la refuz și la motivele sale;

(b)

dacă este cazul, informează persoana protejată cu privire la posibilitatea de a solicita adoptarea unei măsuri de protecție în conformitate cu dreptul său intern;

(c)

dacă este cazul, informează persoana protejată cu privire la căile legale de care dispune pentru a ataca hotărârea în conformitate cu dreptul său intern.

(a)

să impună sancțiuni penale și să ia orice alte măsuri ca urmare a încălcării unei astfel de măsuri, dacă aceasta este considerată infracțiune în temeiul legii statului de executare;

(b)

să ia orice decizie fără caracter penal legată de încălcare;

(c)

să ia orice măsură urgentă și provizorie pentru a pune capăt încălcării, în așteptarea, atunci când este cazul, a unei decizii ulterioare din partea statului emitent.

(a)

reînnoirea, revizuirea , modificarea, revocarea și retragerea măsurilor de protecție și, în consecință, a ordinului european de protecție ;

(b)

impunerea unei măsuri privative de libertate ca o consecință a revocării măsurii de protecție, cu condiția ca măsura de protecție să fi fost aplicată pe baza unei hotărâri, în sensul definiției de la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului sau pe baza unei decizii privind o serie de măsuri de supraveghere, definite la articolul 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului.

(a)

modifică măsurile luate pe baza ordinului european de protecție, hotărând în conformitate cu articolul 9; sau

(b)

refuză să aplice obligația sau interdicția modificate atunci când nu se încadrează în tipurile de obligații sau interdicții menționate la articolul 5 sau dacă informațiile transmise împreună cu ordinul european de protecție în conformitate cu articolul 7 sunt incomplete și nu au fost completate în termenul stabilit de autoritatea competentă a statului de executare în conformitate cu articolul 9 alineatul (4).

(a)

atunci când există indicații clare că persoana protejată nu își are reședința, nici nu locuiește pe teritoriul statului de executare, sau a părăsit definitiv teritoriul acestuia;

(b)

atunci când, în conformitate cu dreptul național, a expirat termenul maxim al măsurilor adoptate în executarea ordinului european de protecție;

(c)

în cazul prevăzut la articolul 13 alineatul (6) litera (b);

(d)

atunci când o hotărâre, conform definiției de la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului, sau o decizie privind măsuri de supraveghere, conform definiției de la articolul 4 din Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului este transferată în statul de executare după recunoașterea ordinului european de protecție.