Avizul Comitetului Economic şi Social European privind adaptarea competenţelor la necesităţile industriei şi ale serviciilor în curs de transformare – contribuţia unei eventuale înfiinţări la nivel european a unor consilii sectoriale privind ocuparea forţei de muncă şi competenţele

În scrisoarea sa din 29 iunie 2009 şi în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, dna Margot Wallström, vicepreşedinta Comisiei Europene, a solicitat Comitetului Economic şi Social European să elaboreze un aviz exploratoriu pe tema

„Adaptarea competenţelor la necesităţile industriei şi ale serviciilor în curs de transformare – contribuţia unei eventuale înfiinţări la nivel european a unor consilii sectoriale privind ocuparea forţei de muncă şi competenţele””.

Comisia consultativă pentru mutaţii industriale, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 4 februarie 2010.

În cea de-a 460-a sesiune plenară, care a avut loc la 17 şi 18 februarie 2010 (şedinţa din 17 februarie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 149 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 5 abţineri.

1.1 Comitetul Economic şi Social European întâmpină cu profund interes ideea creării consiliilor sectoriale privind ocuparea forţei de muncă şi competenţele la nivel european. În opinia sa, instituirea de consilii sectoriale organizate şi gestionate corespunzător, în activitatea cărora s-ar implica diverse părţi interesate, ar trebui să ofere un sprijin esenţial procesului de gestionare a mutaţiilor de la nivel sectorial, în special prin analize previzionale privind evoluţia situaţiei în materie de ocupare a forţei de muncă şi de competenţe necesare, precum şi prin adaptarea competenţelor la cerere şi ofertă.

1.2 Comitetul este convins că aceste consilii sectoriale europene (CSE) ar putea contribui la gestionarea schimbărilor sectoriale şi la realizarea obiectivelor iniţiativei „Noi competenţe pentru noi locuri de muncă” şi că s-ar dovedi utile atunci când se adoptă decizii privind schimbările sectoriale la nivel european.

1.3 După examinarea, în cadrul unui studiu de fezabilitate, a avantajelor şi dezavantajelor opţiunilor politice privind diferitele tipuri de consilii, Comitetul înclină în favoarea conceptului de consilii sectoriale inspirat din dialogul social european. Consiliile sectoriale ar putea beneficia într-o măsură substanţială de contactul (în conformitate cu principiul cooperării) cu structurile de dialog social sectorial european (DSE) şi de activităţile lor politice.

Comitetul consideră că activitatea comitetelor europene de dialog social sectorial (CEDSS) ar putea servi drept model de funcţionare pentru CSE.

1.4.1 Cu toate acestea, este important de subliniat că CSE pot avea un domeniu de aplicare mai larg în ce priveşte numărul părţilor interesate implicate şi un rol mai autonom decât comitetele europene de dialog social, concentrându-se mai mult pe competenţe şi pe piaţa forţei de muncă decât pe dialogul social.

1.4.2 Comitetul consideră că şi sectoarele lipsite de structuri de dialog social la nivel european ar trebui să beneficieze de posibilitatea creării de consilii sectoriale europene. Astfel, consiliul social sectorial european nou creat ar putea constitui baza creării unui nou comitet european de dialog social sectorial.

1.5 Comitetul consideră că viitoarele consilii sectoriale europene ar trebui să colaboreze strâns şi în mod regulat cu organismele omoloage de la nivel naţional. Comitetul recomandă ca CSE să sprijine crearea consiliilor naţionale, în cazurile în care nu există, oferind consiliere şi exemple de bune practici.

1.6 Comitetul consideră că, pe lângă sprijinul acordat gestionării mutaţiilor sectoriale, noile CSE ar putea îndeplini următoarele sarcini principale:

1.7 Comitetul susţine că, pentru o funcţionare eficace, este important ca CSE:

1.8 În vederea consolidării impactului consiliilor sectoriale europene asupra mutaţiilor sectoriale, Comitetul propune ca acestea să acorde importanţa cuvenită formării continue la toate nivelurile, în special formării şi educaţiei profesionale continue (EFPC) – asociată cu educaţia şi formarea profesională iniţială (EFPI) – şi altor forme de dezvoltare şi recunoaştere a competenţelor pe parcursul vieţii.

1.9 Comitetul propune să se acorde o atenţie specială sectoarelor care au componente puternice bazate pe cunoaştere, de preferinţă legate de aspecte precum „economia ecologică”.

În opinia Comitetului, înfiinţarea consiliilor sectoriale ar trebui bazată pe realizările unor procese politice precum Cadrul european al calificărilor (CEC), Sistemul european de credite acumulate şi transferabile (ECTS), Sistemul european de credite pentru educaţie şi formare profesională (ECVET), Cadrul european de referinţă pentru asigurarea calităţii (EQARF) şi Europass, şi ar trebui să contribuie la dezvoltarea acestora.

1.10.1 Este important să se acţioneze în favoarea armonizării politicilor de formare continuă prin utilizarea, ca bază, a metodei deschise de coordonare.

1.11 Comitetul solicită ca CSE planificate să întreţină o cooperare permanentă cu universităţile europene şi cu instituţiile de învăţământ superior, care ar putea crea o punte de legătură între sectorul industrial şi cercetarea ştiinţifică din domeniul formării. În acest sens, forumul UE pentru dialogul universităţi-întreprinderi a demonstrat avantajele cooperării, atât pentru sectorul industriei, cât şi pentru învăţământul superior (2).

1.12 Luând în considerare relaţiile dintre consiliile sectoriale europene, pe de o parte, şi Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) şi Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă (Eurofound), pe de altă parte, Comitetul menţionează că ar trebui ca sprijinul acordat de Cedefop şi Eurofound activităţii consiliilor sectoriale pe plan structural şi informativ să fie considerat ca făcând parte din sarcinile acestor instituţii, ceea ce presupune dotarea acestora cu resurse suplimentare.

1.13 Comitetul recomandă cu fermitate ca, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, consiliile sectoriale să coopereze şi chiar să stabilească legături cu observatoarele din domeniul ocupării forţei de muncă şi al competenţelor, precum şi cu reţelele naţionale şi europene ale acestora. Această propunere se referă la acele consilii a căror structură internă nu include astfel de observatoare. Se recomandă ca, în statele membre în care se înfiinţează consilii sectoriale, să se sprijine crearea unor observatoare de acest tip, în cazul în care acestea nu există deja, precum şi cooperarea, în cadrul unor reţele, cu observatoarele de la nivel regional.

În ceea ce priveşte finanţarea procesului de creare şi a funcţionării consiliilor sectoriale la nivel european, Comitetul consideră că este necesar să se identifice resursele necesare, încă de la începutul procesului de înfiinţare. În plus, trebuie asigurate resursele necesare pentru sprijinirea consiliilor şi dezvoltarea observatoarelor din domeniul pieţei forţei de muncă şi al competenţelor, observatoare care cooperează cu aceste consilii sau sunt integrate în structura lor.

1.14.1 Comitetul recomandă Comisiei ca, la elaborarea proiectului pilot privind CSE, să aibă în vedere mai curând crearea, într-o primă etapă, a unui număr limitat de consilii, decât înfiinţarea imediată a acestora în aproximativ 20 de sectoare. Această recomandare este legată de constrângerile bugetare. Va fi mult mai uşor să se asigure finanţarea necesară înfiinţării a 4-5 consilii anual. Acest tip de garanţie financiară pe termen mediu pentru proiectul CSE pare a fi o chestiune critică.

1.15 Comitetul solicită o mai bună gestionare profesională a inovării în domeniul educaţiei. Este esenţială îmbunătăţirea sistemelor educative şi de formare din UE pentru sporirea şanselor de angajare şi reducerea inegalităţilor. Modificările instituţionale din domeniul educaţiei reuşesc cu greu să ţină pasul cu nevoile societăţii. Instituţiile trebuie să ia în considerare necesitatea unei relaţii strânse între schimbări, inovare, educaţie şi formare.

1.16 Comitetul pledează pentru reintegrarea învăţământului şi a formării profesionale în viaţa reală şi adecvarea acestora la nevoile societăţii şi la comportamentul noilor generaţii de elevi.

În scrisoarea sa din 29 iunie 2009, vicepreşedinta Comisiei Europene, dna Margot Wallström, a solicitat Comitetului Economic şi Social European să elaboreze un aviz exploratoriu pe tema „Adaptarea competenţelor la necesităţile industriei şi ale serviciilor în curs de transformare – contribuţia unei eventuale înfiinţări la nivel european a unor consilii sectoriale privind ocuparea forţei de muncă şi competenţele”.

2.1.1 Scrisoarea face referire la criza actuală şi la măsurile care pot fi adoptate pe piaţa forţei de muncă în scopul ajustării acesteia la nevoile producţiei şi al introducerii unei mai ample gestiuni sociale a mutaţiilor în servicii şi industrie.

2.1.2 Comisia consideră că, pentru realizarea acestui obiectiv, este esenţială dotarea actualilor şi viitorilor lucrători cu competenţele necesare întreprinderilor, care să le permită adaptarea la schimbări. Această măsură a constituit subiectul unei comunicări recente a Comisiei intitulate „Noi competenţe pentru noi locuri de muncă” [COM(2008) 868 final], care îşi propune să identifice şi să evalueze nevoile europene în materie de competenţe până în 2020 şi să dezvolte în UE capacitatea de a anticipa mai bine şi de a adapta competenţele şi locurile de muncă.

2.1.3 La 4 noiembrie 2009, Comitetul a adoptat un aviz referitor la această comunicare (3).

2.2 În urma publicării comunicării, este în curs de elaborare, la solicitarea Comisiei, un studiu de fezabilitate privind înfiinţarea, la nivel european, de consilii sectoriale privind forţa de muncă şi competenţele. La elaborarea prezentului aviz, Comitetul a avut la dispoziţie o versiune provizorie a acestui studiu (4).

3. Tendinţe şi inovare în materie de educaţie şi formare în Uniunea Europeană

3.1 Pentru valorificarea deplină a potenţialului forţei de muncă europene, este absolut necesară consolidarea capitalului uman. Acest aspect este important din perspectiva şanselor de angajare, a capacităţii de adaptare la schimbări – în special în contextul actualei crize economice –, precum şi a coeziunii sociale.

3.2 Necesitatea asigurării unei mobilităţi mai mari pentru cetăţeni în Europa reprezintă un obiectiv important specificat în Tratatul de la Lisabona. Pentru ca lucrătorii să se poată deplasa dintr-o ţară într-alta şi de la un sector industrial la altul, angajatorii trebuie să compare competenţele unui posibil nou angajat (rezultate) cu necesităţile firmei respective şi să asigure corespondenţa dintre acestea. Acesta este principiul esenţial care stă la baza solicitării Comisiei de „ adaptare a competenţelor la necesităţile industriei ”.

3.3 Ar trebui ca CSE care urmează a fi create să încurajeze dezvoltarea unei abordări care utilizează o metodologie comună, bazată pe activităţile (rezultate) realizate în întreprinderi, pentru a prezenta o pistă de audit clară, pornind de la activitatea efectuată la locul de muncă şi mergând până la formarea profesională, instruirea şi calificările finale.

3.4 CESE solicită o mai bună gestionare profesională a inovării în domeniul educaţiei. Este esenţială îmbunătăţirea sistemelor de învăţământ şi de formare din UE pentru sporirea şanselor de angajare şi reducerea inegalităţilor. Modificările instituţionale din domeniul educaţiei reuşesc cu greu să ţină pasul cu nevoile societăţii. Instituţiile trebuie să ia în considerare necesitatea unei relaţii strânse între schimbări, inovare, educaţie şi formare.

3.5 Inovaţia în materie de educaţie este strâns legată de societatea informaţională şi a cunoaşterii. Instituţiile de învăţământ trebuie să ia în considerare şi să aprecieze la justa lor valoare noile metode de învăţare. Noi metodologii de învăţare, inclusiv modelele de învăţare colectivă bazate pe TIC, ar trebui să faciliteze coordonarea diferitelor segmente ale învăţării de-a lungul vieţii precum formarea adulţilor, învăţământul superior, învăţământul şcolar şi învăţarea informală, diminuând astfel separarea instituţională.

3.6 Sunt de o importanţă strategică acordarea unei mai mari importanţe cunoştinţelor dobândite anterior şi recunoaşterea acestora printr-un certificat, în special pentru a motiva lucrătorii să valorifice posibilităţile de învăţare de-a lungul vieţii. Sistemele de acreditare şi calificările profesionale ar trebui să fie din ce în ce mai strâns legate de rezultatele învăţării, iar barierele birocratice ar trebui reduse.

3.7 Politicile ar trebui să integreze învăţarea informală şi non-formală, luând în considerare faptul că învăţarea de-a lungul vieţii devine o realitate, mulţumită, printre altele, şi reţelelor virtuale şi sociale în materie de învăţare.

3.8 Actualul proces de globalizare, însoţit de rapide schimbări tehnologice, provoacă probleme legate de deficitul de mână de lucru calificată şi de necesitatea unei mai bune integrări a educaţiei, formării şi activităţii profesionale. Îmbunătăţirea implicării părţilor interesate în învăţarea de-a lungul vieţii ar trebui să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de elaborare, punere în aplicare şi evaluare a inovaţiilor în sistemul de formare, în vederea unei gestionări eficace a evantaiului de cunoştinţe şi competenţe, în continuă schimbare. Este imperativ necesară sporirea gradului de cunoaştere, sensibilizare şi implicare a întreprinderilor în acest proces.

3.9 Angajatorii ar trebui să accepte faptul că formarea lucrătorilor contribuie la satisfacerea nevoilor economice actuale şi, mai mult decât atât, constituie pentru aceştia un sprijin, ca instrument de promovare a capitalului uman pe termen mediu şi lung.

3.10 Ar trebui să se acorde o mai mare atenţie valorii pe care o reprezintă dezvoltarea spiritului antreprenorial. Libera circulaţie a lucrătorilor şi încurajarea mobilităţii forţei de muncă ar trebui să beneficieze de o recunoaştere mai largă ca elemente de promovare a pieţei forţei de muncă. Ar trebui, pe de o parte, sporite şi îmbunătăţite informaţiile privind pieţele forţei de muncă, tendinţele acestora şi nevoile în materie de competenţe, iar, pe de altă parte, ar trebui îmbunătăţite serviciile de orientare şi asistenţă oferite solicitanţilor de locuri de muncă.

3.11 Comitetul pledează pentru reintegrarea educaţiei şi formării în viaţa reală şi adecvarea acestora la nevoile societăţii şi la comportamentul noilor generaţii de elevi. Metodele de formare inovatoare oferă posibilitatea unor investiţii eficiente în învăţământ şi apropie procesul de formare de întreprinderi.

3.12 Este necesar să se treacă de la formarea bazată pe participarea la cursuri către o formare orientată spre rezultatele învăţării şi către calificări profesionale.

3.13 Activitatea profesională şi învăţarea se suprapun din ce în ce mai mult într-o societate bazată pe cunoaştere. Prin urmare, trebuie încurajată orice metodă de formare la locul de muncă. În acest sens, ar trebui să se acorde prioritate creşterii motivaţiei individuale în materie de formare şi a angajamentului întreprinderilor cu privire la stimularea învăţării continue în rândul lucrătorilor lor.

4.1 Consiliile sectoriale şi transversale (6) îşi propun să ofere o vedere de ansamblu asupra evoluţiei probabile a situaţiei privind nevoile în materie de locuri de muncă şi de competenţe, cu scopul de a contribui la elaborarea politicilor. Activitatea consiliilor se poate limita la efectuarea unei analize sau poate include şi adaptarea şi punerea în aplicare a politicilor.

4.2 Aceste consilii funcţionează în mod organizat şi permanent, oferind totodată o platformă diverselor părţi interesate implicate în administrarea lor. Părţile interesate includ, în primul rând, organismele, instituţiile şi autorităţile publice, partenerii sociali, instituţiile de învăţământ şi formare şi instituţiile de cercetare.

Consiliile sectoriale pot fi organizate la diferite niveluri geografice. Obiectivul acestora este de a studia schimbările în ceea ce priveşte nevoile în materie de competenţe la nivelul unei singure categorii profesionale sau al unui singur sector industrial sau al unui grup bine determinat al acestora. În anumite cazuri, consiliile sectoriale naţionale dispun de secţiuni regionale.

4.3.1 În opinia Fundaţiei de la Dublin, nivelul regional sau sectorial este esenţial pentru crearea consiliilor. Aceasta subliniază necesitatea funcţionării consiliilor înfiinţate la nivel naţional şi european în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Pentru facilitarea comunicării între organele care gestionează consiliile regionale/sectoriale, este important să se exploateze sinergiile posibile, de exemplu în ce priveşte monitorizarea şi cercetarea ştiinţifică.

4.4 Unele consilii de la nivel naţional se ocupă de educaţia şi formarea profesională iniţială, iar altele de educaţia şi formarea profesională continue. În unele ţări, acestea se ocupă de ambele tipuri de formare, ceea ce creează un efect de sinergie şi permite evitarea suprapunerilor.

4.5 Consiliile analizate în studiul de fezabilitate urmăresc acelaşi obiectiv general: un echilibru mai bun pe piaţa forţei de muncă între cerere şi ofertă, din punct de vedere cantitativ (locuri de muncă) şi calitativ (aptitudini şi competenţe). Cu toate acestea, există diferenţe în modul de realizare a acestui obiectiv general, precum şi între consiliile care se concentrează pe educaţia şi formarea profesională iniţială, pe de o parte, şi cele care se concentrează pe educaţia şi formarea profesională continue, pe de altă parte (această observaţie se aplică ţărilor în care educaţia şi formarea profesională sunt divizate în iniţiale şi continue).

4.6 În majoritatea statelor membre, principalul obiectiv al consiliilor transversale (intersectoriale) naţionale constă în identificarea, analiza cantitativă şi anticiparea tendinţelor pe termen lung de pe piaţa forţei de muncă, precum şi în propunerea de acţiuni adecvate acestor tendinţe.

4.7 În numeroase cazuri, consiliile transversale se concentrează nu numai pe aspectele cantitative, ci şi pe cele calitative. Pe baza tendinţelor constate pe piaţa forţei de muncă, membrii acestor consilii, de exemplu cei din Comitetul consultativ pentru educaţie şi formare din Danemarca, fac recomandări ministrului învăţământului, pe baza tendinţelor pieţei forţei de muncă, nu numai cu privire la definirea de noi competenţe sau la combinarea sau eliminarea calificărilor existente, ci şi cu privire la aspecte generale ale formării profesionale, precum coordonarea programelor de formare.

4.8 În unele ţări, consiliile regionale transversale au aceleaşi obiective ca şi organismele omoloage de la nivel naţional. Acestea oferă institutelor de cercetare date de la nivel regional, care le permit să estimeze numărul de locuri de muncă în viitor şi competenţele necesare. Este interesant de observat că anumite consilii transversale regionale depun eforturi pentru ajustarea nevoilor viitoare de tip calitativ în materie de competenţe la datele cantitative actuale privind numărul tinerilor care se înscriu în procesul de educaţie şi formare profesională iniţială.

4.9 Consiliile sectoriale naţionale din domeniul educaţiei şi formării profesionale iniţiale îşi propun ca principal obiectiv să garanteze că noii lucrători care sosesc pe piaţa forţei de muncă dispun de competenţele de bază necesare.

4.10 Principalul obiectiv al consiliilor sectoriale naţionale din domeniul formării profesionale continue este creşterea nivelului competenţelor persoanelor aflate deja pe piaţa forţei de muncă. În acest scop, consiliile definesc nevoile lucrătorilor în materie de formare şi organizează ele însele acţiuni de formare sau finanţează cursuri asigurate de prestatori externi.

Consiliile de la nivel naţional sau regional îndeplinesc sarcini diferite. De exemplu, consiliile sectoriale şi transversale:

4.11.1 Numai câteva consilii sectoriale din statele membre îndeplinesc toate aceste responsabilităţi. Aproape toate consiliile sectoriale şi transversale efectuează analize cu privire la tendinţele calitative şi cantitative ale pieţelor forţei de muncă. Un număr mai mic de consilii sectoriale şi transversale elaborează şi propuneri politice. Majoritatea acestora realizează sau comandă studii de cercetare.

4.11.2 Sunt mult mai numeroase cazurile de consilii care analizează tendinţele calitative ale pieţei forţei de muncă şi formulează propuneri de politici, de exemplu politici care îşi propun să dezvolte profiluri de formare profesională şi să ofere piste pentru acoperirea lacunelor calitative. Numeroase consilii se implică în sprijinirea cooperării dintre întreprinderi şi prestatorii de servicii de educaţie şi formare profesională.

4.11.3 Unele consilii naţionale realizează programe şi acţiuni menite să reducă deficitul în materie de calificări de pe piaţa forţei de muncă. În special consiliile regionale transversale din noile state membre formulează propuneri de politici menite să acopere lacunele calitative.

Instrumentele utilizate de diferitele consilii sunt adaptate obiectivelor şi sarcinilor lor. Datele privind tendinţele calitative şi cantitative ale pieţei forţei de muncă sunt esenţiale pentru acestea. Tendinţa generală este de colectare şi analizare a acestor date de către organizaţii externe, cu excepţia cazurilor în care structura unui consiliu include, de exemplu, un observator pentru piaţa forţei de muncă.

4.12.1 Este necesar să se facă o distincţie între colectarea şi analizarea datelor privind piaţa forţei de muncă, pe de o parte, şi adoptarea deciziilor politice privind reacţia la tendinţele pieţei forţei de muncă, pe de altă parte.

Consiliile de administraţie ale consiliilor sectoriale care funcţionează în prezent în UE şi în afara acesteia includ reprezentanţi ai angajatorilor (care îndeplinesc, în general, o funcţie de conducere), ai salariaţilor şi, în anumite cazuri, reprezentanţi ai prestatorilor de servicii de formare şi ai autorităţilor administrative (autorităţile locale, în cazul unui consiliu regional). Consiliul de administraţie este fie de dimensiuni reduse (pentru consolidarea procesului decizional), fie suficient de extins pentru a garanta o reprezentativitate maximă. În principiu, membrii consiliului trebuie să provină din industrie şi să se bucure de un prestigiu considerabil în domeniu şi de credibilitate.

4.13.1 În evaluarea gestionării consiliilor, se subliniază că agenda consiliilor nu ar trebui să includă chestiuni legate de relaţiile de muncă, care sunt de competenţa comitetului de dialog sectorial. Pe de altă parte, abordând numeroase alte chestiuni esenţiale pentru angajatori şi salariaţi, consiliile contribuie la atenuarea tensiunilor care apar în dialogul social.

4.13.2 Consiliile sectoriale cooperează frecvent în cadrul unei organizaţii. În Canada, acest rol este îndeplinit de Alianţa Consiliilor Sectoriale, în cadrul căreia se face schimb de informaţii şi instrumente şi se elaborează proceduri comune, în special cu privire la dezvoltarea de standarde profesionale naţionale.

Observatoarele pentru piaţa forţei de muncă: o bază importantă pentru funcţionarea eficace a consiliilor sectoriale

În statele membre, există diferite observatoare pentru piaţa forţei de muncă care funcţionează la nivel naţional, sectorial şi regional. Structurile observatoarelor funcţionează uneori în cadrul unor consilii pentru ocuparea forţei de muncă, alteori activează sub un alt nume.

5.1.2 Este esenţial ca aceste observatoare să fie conectate în cadrul unor reţele naţionale şi internaţionale. Acestea nu pot funcţiona izolat pe o piaţă europeană şi globală caracterizată de flexibilitate.

5.1.3 Fiecare dintre aceste observatoare, ca instrument de analiză prospectivă menit să prevadă schimbările de pe piaţa forţei de muncă, se va dezvolta şi va dobândi un rol mai important dacă va întreţine contacte regulate şi sistematice cu alte observatoare, concentrându-se, în acelaşi timp, asupra propriilor sale obiective.

5.2 Misiunea observatoarelor din domeniul ocupării forţei de muncă şi al competenţelor constă în furnizarea de informaţii strategice diferiţilor actori implicaţi în schimbări. Pe lângă partenerii sociali şi organismele guvernamentale, aceştia includ IMM-urile, instituţiile de formare, autorităţile locale, serviciile de ocupare a forţei de muncă şi serviciile de sprijin pentru întreprinderi.

5.3 Activităţile unui observator pentru piaţa forţei de muncă ar trebui să cuprindă:

5.4 Un observator poate oferi analize sistematice ale pieţei forţei de muncă la nivel naţional, local şi sectorial. Acesta efectuează analize comparative la nivelul sectorului şi examinează nevoile în materie de profesii şi specializări de la nivel regional, local şi sectorial, cu scopul de a defini nevoile viitoare în materie de competenţe.

5.5 Observatorul poate desfăşura următoarele activităţi, pentru a sprijini şi completa activitatea consiliilor sectoriale şi transversale consacrată pieţei forţei de muncă şi competenţelor:

5.6 Observatoarele de pe piaţa forţei de muncă, care reunesc diferite părţi interesate, ar trebui să participe şi la dezbaterile actorilor implicaţi, de exemplu ale consiliilor sectoriale şi transversale active în domeniul ocupării forţei de muncă, cu privire la evoluţia economică de la nivel european, naţional, de la nivelul unui sector sau de la nivel regional sau local. Observatoarele joacă un rol deosebit de important în identificarea noilor profesii şi înţelegerea noilor activităţi economice, modele de ocupare a forţei de muncă şi competenţe.

În ceea ce priveşte actualele relaţii dintre consiliile sectoriale şi observatoarele pentru piaţa forţei de muncă, în câteva dintre ţările UE (de exemplu, în Franţa sau Suedia), există observatoare sectoriale pentru piaţa forţei de muncă care identifică nevoile de formare în numele consiliilor sectoriale pentru educaţie şi formare profesională continue de la nivel naţional (în Franţa, observatorul realizează această activitate de cercetare în numele Comisiei pentru fondurile de formare sectoriale (5)).

5.7.1 La solicitarea consiliilor regionale orizontale, observatoarele regionale pentru piaţa forţei de muncă din anumite state membre identifică sectoarele aflate în dezvoltare sau în regres. Rezultatul acestui proces de identificare este acela că, în cadrul discuţiilor cu privire la tipurile de cursuri în domeniul educaţiei şi formării profesionale iniţiale şi al educaţiei şi formării profesionale care trebuie să figureze printre cursurile oferite de instituţiile de formare regionale, autorităţile regionale, partenerii sociali şi prestatorii de servicii de formare iau în considerare informaţii coerente şi ample.

5.7.2 În opinia Comitetului, în cazul CSE planificate, rolul observatoarelor europene care ar putea coopera cu acestea ar putea fi jucat de Fundaţia de la Dublin (Eurofound) şi Cedefop, mai ales în cursul desfăşurării proiectelor-pilot. În viitor, CSE ar putea coopera cu structuri supranaţionale în reţea ale observatoarelor pentru piaţa forţei de muncă.

Bruxelles, 17 februarie 2010

Preşedintele Comitetului Economic şi Social European

Mario SEPI

(2) Comunicarea Comisiei „Un nou parteneriat pentru modernizarea universităților: forumul UE pentru dialogul universități-întreprinderi”, COM(2009) 158 final, 2 aprilie 2009.

(4) Feasibility study on the setup of Sectoral Councils on Employment and Skills at the European Level, Interim Report (Studiu de fezabilitate privind înfiinţarea la nivel european de consilii sectoriale privind forţa de muncă şi competenţele), elaborat de ECORYS/KBA (2009) pentru Comisia Europeană, DG Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Egalitate de Şanse.

(5) Observaţii bazate pe studiul de fezabilitate menţionat în nota de subsol 4.

(6) În cazul în care toţi lucrătorii şi toate întreprinderile dintr-o ţară sunt acoperite de activităţile unui singur consiliu, acesta poate fi numit transversal (intersectorial).