Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind supravegherea macroprudenţială comunitară a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru riscuri sistemice

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului de înfiinţare a Autorităţii Bancare Europene

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului de înfiinţare a Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului de înfiinţare a Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe

La 6 octombrie 2009, în conformitate cu articolul 95 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Consiliul Uniunii Europene a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind supravegherea macroprudenţială comunitară a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru riscuri sistemice

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului de înfiinţare a Autorităţii Bancare Europene

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului de înfiinţare a Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale

Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului de înfiinţare a Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 8 ianuarie 2010.

În cea de-a 459-a sesiune plenară, care a avut loc la 20 şi 21 ianuarie 2010 (şedinţa din 21 ianuarie 2010), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 169 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi 15 abţineri.

1.1 La 23 septembrie, Comisia Europeană a prezentat propunerile pentru un regulament de înfiinţare a unui Comitet european pentru riscuri sistemice (CERS) şi trei regulamente de înfiinţare a Autorităţii Bancare Europene, a Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale şi a Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe. Toate acestea corespund, în mare parte, raportului elaborat de Grupul de Larosière la începutul lui 2009.

1.2 În Avizul privind raportul Grupului de Larosière, CESE dezbate cauzele crizei financiare şi economice, reglementarea pieţei financiare şi măsurile de supraveghere. În plus faţă de referirea generală la acel aviz, dorim să redăm una din afirmaţiile din cadrul acestuia: „Şi din punctul de vedere al CESE, monitorizarea este de importanţă fundamentală, pentru ca o astfel de criză financiară să nu se poată repeta. Însă monitorizarea presupune reguli. De aceea, la fel de importante trebuie considerate şi propunerile care privesc modificarea şi înăsprirea dispoziţiilor […]” (1).

Comitetul a susţinut o reprezentare mai largă în cadrul consiliilor celor trei autorităţi noi. În schimb, Comisia propune grupuri speciale ale părţilor interesate.

CERS ar trebui să „solicite, dacă este cazul, consultanţă din partea sectorului privat relevant”. Exemplele date includ reprezentanţi ai sectorului financiar, asociaţii ale consumatorilor şi anumite grupuri instituite de către Comisie. Trebuie menţionat faptul că reprezentanţii sectorului financiar ar trebui să provină atât din rândul angajatorilor, cât şi din rândul sindicatelor. În plus, având în vedere că riscurile sistemice afectează nu numai piaţa financiară, ci întreaga economie, angajatorii şi sindicatele de la nivel european ar trebui, de asemenea, consultaţi.

1.3.1.1 Nu se spune nimic despre forma pe care o vor lua aceste consultări şi cât de des ar trebui să aibă loc. Aceste clarificări sunt necesare, deoarece articolul respectiv afirmă că aceste consultări „vor” avea loc. Sintagma „dacă este cazul” pare a fi prea vagă.

Grupurile părţilor interesate pentru cele trei autorităţi ar trebui, conform Comisiei, să cuprindă angajatori şi angajaţi din respectivele segmente ale pieţei financiare, precum şi consumatori şi utilizatori ai serviciilor din acest sector. Cei 30 de reprezentanţi propuşi ar trebui distribuiţi astfel încât să acopere în mod egal toate tipurile de reprezentanţi.

1.3.2.1 Aceste grupuri se vor întruni cel puţin de două ori pe an, pot emite avize şi opinii şi beneficiază de sprijin din partea secretariatelor. Avizele şi opiniile ar trebui făcute publice. Există riscul ca munca lor să se restrângă numai la cele două întruniri. Ar trebui să aibă opţiunea de a urmări, în permanenţă, lucrările autorităţii în cauză.

Propunerea de înfiinţare a unui CERS nu conţine definiţia riscurilor sistemice. Acest concept trebuie dezbătut public, şi nu doar în spatele uşilor închise, în cadrul noului CERS.

1.4.1 CESE este de părere că CERS trebuie să aibă un mandat bine definit, care să-i permită să acţioneze atunci când stabilitatea financiară este în pericol. Consideră, de asemenea, că, pentru a garanta acest lucru în regulament, ar trebui avută în vedere reformularea anumitor pasaje:

Consiliul general al CERS va include cei 29 de membri care formează consiliul general al BCE. CESE pledează pentru această legătură între SEBC şi noul CERS.

1.4.2.1 Articolul 11 privind comitetul director nu conţine reglementări în ceea ce priveşte dreptul de vot. CESE recomandă ca, în comitetul director, să fie cinci membri din consiliul general al BCE, ceea ce ar facilita o mai bună distribuire din punct de vedere geografic, o distribuire între ţările mici şi mari şi între cele dinăuntrul şi din afara zonei euro. În plus, având în vedere că toţi membrii comitetului director ar trebui, aparent, să aibă drept de vot, va trebui să existe un număr semnificativ de reprezentanţi ai băncilor centrale.

1.4.3 Parlamentul este menţionat numai în măsura în care CERS trebuie să prezinte câte un raport Parlamentului şi Consiliului cel puţin o dată pe an. Conform articolului 20, Consiliul va reexamina regulamentul privind CERS după trei ani. Parlamentul ar trebui, de asemenea, să ia parte la această reexaminare.

Obiectivele autorităţilor [articolul 1, alineatul (4)] sunt aproape identice în cele trei regulamente – funcţionarea pieţei interne, stabilitatea sistemului financiar şi coordonarea internaţională consolidată în domeniul supravegherii. Diferă doar obiectul protecţiei pe care ar trebui să o ofere: investitorii, în cazul Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe, deţinătorii de poliţe de asigurare şi alţi beneficiari, în cazul Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale, şi deponenţii şi investitorii, în cazul Autorităţii Bancare.

Activităţile principale ale celor trei autorităţi vor viza legislaţia în vigoare, simplificarea/armonizarea practicilor autorităţilor naţionale, în principal prin orientări şi recomandări. Autorităţile vor fi, de asemenea, mandatate să dezvolte noi standarde tehnice.

1.5.1.1 Propunerile lor de noi standarde tehnice nu ar putea, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2), lua forma directivelor, ci numai cea a regulamentelor şi deciziilor. Dacă standardele tehnice sunt definite ca fiind nepolitice, regulamentele sunt şi ele excluse. Standardele tehnice ar trebui să aibă ca ţintă numai organismele naţionale de supraveghere şi instituţiile financiare, nu statele membre, şi ar trebui, prin urmare, să ia forma deciziilor, nu cea a regulamentelor sau directivelor. Acelea sunt rezervate reglementărilor de ordin politic, propuse de către Comisie.

Supravegherea efectuată de autorităţile europene se îndreaptă spre autorităţile naţionale de supraveghere, nu direct spre actorii pieţelor financiare. Excepţia o reprezintă situaţia în care o autoritate naţională nu respectă recomandările (articolele 9 şi 11). Autoritatea europeană va lua atunci, în final, o decizie îndreptată spre actorii pieţelor financiare.

1.5.2.1 Există, de asemenea, o descriere a unor situaţii de urgenţă (articolul 10), când autoritatea europeană poate lua astfel de decizii, fără a implica Comisia. Cu toate acestea, sarcina de a decide dacă există o situaţie de urgenţă ar trebui să fie de competenţa Consiliului. CESE consideră că motivele pentru declararea unei situaţii de urgenţă trebuie să decurgă din evoluţia pieţei în general. O instituţie financiară individuală într-o situaţie de urgenţă trebuie să intre în sarcina organismului naţional de supraveghere.

1.5.2.2 Articolul 23 se referă la măsurile de salvgardare pentru guverne, dacă acestea consideră că noile standarde tehnice au efecte de ordin fiscal. Măsurile de salvgardare par a fi adecvate, cu toate că standardele nu au aproape niciodată efecte de ordin fiscal. Având în vedere că măsurile de salvgardare se referă numai la articolele 10 şi 11, acest articol ar trebui aşezat imediat după articolul 11.

1.5.3 CESE propune ca autoritatea naţională să îşi dea acordul înainte ca noile instrumente financiare să poată fi introduse, aşa cum este cazul în Spania. Având în vedere că acest lucru nu se aplică în alte state membre, primul pas ar fi acela de a investiga instrumentele folosite în alte ţări decât Spania. Comisia ar trebui, prin urmare, să modifice şi regulamentul privind Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe printr-un regulament în acest sens.

1.5.4 În opinia CESE, aria de competenţă a Autorităţii Bancare ar trebui să fie cât mai largă cu putinţă. Obiectivul general ar trebui să fie asigurarea unui nivel de concurenţă egală pentru toate instituţiile financiare. Definiţia din acest regulament face referire la directive mai vechi. CESE ar dori să se lanseze noi dezbateri cu privire la definiţiile din aceste directive, pentru a include experienţele crizei financiare, în vederea lărgirii, pe cât posibil, a ariei de acoperire a acestor definiţii.

1.5.5 În conformitate cu articolul 20 alineatul (3), autorităţile pot folosi informaţiile confidenţiale, primite de la instituţiile financiare, numai pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin direct potrivit regulamentelor. Această prevedere trebuie completată printr-un articol privind modul în care trebuie protejată confidenţialitatea.

Se propune ca consiliul de administraţie al acestor autorităţi europene să fie compus din patru membri ai autorităţilor naţionale de supraveghere. În schimb, pare normal să se urmeze propunerea privind CERS şi să se opteze pentru cinci membri.

1.5.6.1 Numai şefii autorităţilor naţionale vor avea drept de vot în consiliul de supraveghere. Există riscul ca membrii consiliului de supraveghere să se supravegheze pe ei înşişi. În acest caz, creşte importanţa altor aspecte. Independenţa preşedintelui este crucială, iar acesta ar trebui să aibă drept de vot. La fel de hotărâtoare sunt deschiderea către şi influenţa grupului părţilor interesate. Este necesar, de asemenea, să se acţioneze în mod transparent prin publicarea deciziilor autorităţilor.

1.5.7 Dacă activităţile autorităţilor încep în 2011, va dura mai mult de doi ani până acestea vor funcţiona la capacitate maximă. Trebuie accelerată această dezvoltare, pentru a putea rezolva repede toate problemele ivite pe perioada crizei.

2.1 La 23 septembrie, Comisia Europeană a prezentat un întreg pachet de reglementări privind piaţa financiară, format dintr-o propunere pentru un regulament de înfiinţare a unui Comitet european pentru riscuri sistemice (CERS), alături de o decizie specială, care conferă BCE sarcini specifice cu privire la acest CERS, şi trei propuneri de regulamente de înfiinţare a Autorităţii Bancare Europene, a Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale şi a Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe. În continuare, la 28 octombrie, s-a prezentat o directivă care conţine amendamente la directivele existente, în corelaţie cu înfiinţarea noilor autorităţi. Aceasta va fi tema unui alt aviz.

2.2 Toate aceste propuneri corespund, în mare parte, raportului elaborat de Grupul de Larosière la începutul lui 2009. CESE a studiat acest raport într-un aviz din proprie iniţiativă, adoptat în cadrul sesiunii plenare din septembrie 2009. Acel aviz dezbate cauzele crizelor financiare şi economice, reglementările noi sau îmbunătăţite necesare pe piaţa financiară şi măsurile de supraveghere noi şi îmbunătăţite. Prin urmare, CESE face referire la acel aviz pentru toate celelalte teme conexe, indiferent de propunerile legislative concrete.

2.3 În ciuda acestei trimiteri generale la acel aviz, dorim să redăm una din afirmaţiile acestuia: „Şi din punctul de vedere al CESE, monitorizarea este de importanţă fundamentală, pentru ca o astfel de criză financiară să nu se poată repeta. Însă monitorizarea presupune reguli. De aceea, la fel de importante trebuie considerate şi propunerile care privesc modificarea şi înăsprirea dispoziţiilor, în prima parte a raportului.” După ce am constatat limitele propunerilor privind supravegherea microprudenţială a reglementărilor actuale, necesitatea modificării şi înăspririi acestora pare şi mai importantă.

2.4 Comisia a mai propus şi anumite acte legislative privind reglementările de pe piaţa financiară. Până în prezent, CESE a elaborat avize privind agenţiile de rating al creditelor (2), administratorii fondurilor de investiţii alternative şi cerinţele de capital. Investigarea de către autorităţile naţionale a tuturor noilor instrumente de pe piaţa financiară înainte de autorizarea acestora, un sistem care se foloseşte deja în Spania, ar putea face obiectul unor noi reglementări legislative, nepropuse încă de Comisie, dar propuse de CESE.

3.1 Este necesară separarea nivelurilor macro- şi microprudenţial de supraveghere a pieţei financiare. În acelaşi timp, este la fel de necesară garantarea unei cooperări strânse între toate organismele propuse. Problemele generale descoperite în timpul supravegherii la nivel microprudenţial sunt relevante pentru piaţa financiară în ansamblu, iar acolo unde se descoperă riscuri ca urmare a supravegherii macroprudenţiale, soluţiile pot fi deseori găsite la nivel micro. Această interdependenţă este menţionată în mai multe rânduri, în regulamente.

3.2 Activităţile principale ale celor trei autorităţi vor viza legislaţia în vigoare, iar practicile autorităţilor naţionale ar trebui armonizate, în principal, prin orientări şi recomandări, dar aceste autorităţi vor fi mandatate, de asemenea, să dezvolte noi standarde tehnice pentru propunerile oficiale venite de la Comisie.

În Avizul privind raportul Grupului de Larosière, Comitetul a susţinut o reprezentare mai largă în cadrul consiliilor celor trei autorităţi noi. Aceste recomandări nu au fost preluate de Comisie nici în cadrul regulamentelor de instituire a acestor autorităţi, nici în cadrul regulamentului privind CERS. În schimb, Comisia propune în ambele cazuri grupuri speciale ale părţilor interesate.

CERS ar trebui să „solicite, dacă este cazul, consultanţă din partea sectorului privat relevant”. În partea introductivă a acestei propuneri, sunt date exemple în acest sens – reprezentanţi ai sectorului financiar, asociaţii ale consumatorilor şi anumite grupuri stabilite de către Comisie. Această descriere nu este suficient de concludentă: trebuie menţionat faptul că reprezentanţii sectorului financiar ar trebui să provină atât din rândul angajatorilor, cât şi din rândul sindicatelor acestui sector.

3.3.1.1 În plus, având în vedere că riscurile sistemice afectează nu numai piaţa financiară, ci întreaga economie, este necesară o reprezentare mai largă. De aceea, ar trebui consultaţi şi reprezentanţii angajatorilor şi sindicatelor de la nivelul UE.

3.3.1.2 În sfârşit, nu se spune nimic despre forma pe care o vor lua aceste consultări şi cât de des ar trebui să aibă loc. Aceste specificaţii sunt necesare, deoarece articolul respectiv afirmă că aceste consultări vor avea loc. Sintagma „dacă este cazul” pare a fi, de asemenea, prea vagă. Ar trebui introdusă o descriere mai exactă privind situaţiile în care aceste consultări sunt obligatorii.

În ceea ce priveşte componenţa grupurilor părţilor interesate ale celor trei autorităţi, Comisia pare a fi aproximativ de aceeaşi părere cu CESE: angajatorii şi salariaţii din respectivele segmente ale pieţei financiare, precum şi consumatorii şi utilizatorii serviciilor din acest sector ar trebui să fie reprezentaţi.

3.3.2.1 Probleme vor apărea probabil la alegerea ţărilor din care să provină aceşti reprezentanţi. Presupunem că ideea de a avea 30 de reprezentanţi nu înseamnă că vor fi reprezentanţi ai instituţiilor financiare din toate ţările. Cei 30 de reprezentanţi ar trebui distribuiţi astfel încât să acopere în mod egal toate tipurile de reprezentanţi, aşa cum se specifică în părţile introductive ale regulamentelor.

3.3.2.2 Grupurile se vor întruni cel puţin de două ori pe an. Acestea pot emite avize şi opinii şi vor beneficia de sprijin din partea secretariatelor. Avizele şi opiniile trebuie făcute publice. Toate acestea par oportune, dar există riscul ca munca lor să se restrângă numai la cele două întruniri. Ar trebui să aibă opţiunea de a urmări, în permanenţă, lucrările autorităţii respective. Acest lucru este necesar pentru a garanta funcţionarea eficientă a acestor autorităţi, ai căror membri se supraveghează reciproc.

4.1 În ceea ce priveşte supravegherea macroprudenţială, lipseşte cu desăvârşire dezbaterea pe tema definirii riscului sistemic. Introducerea unor instrumente noi ar putea fi considerată ca un risc sistemic pentru criza actuală. Metodele folosite de agenţiile de rating al creditelor pentru calcularea riscurilor şi valorilor ar putea fi numite, de asemenea, riscuri sistemice. Pot fi considerate ca fiind riscuri sistemice reglementările privind conducătorii instituţiilor financiare, care îi conduc pe aceştia la a-şi asuma prea multe riscuri? Acestea sunt câteva exemple posibile. Conceptul de risc sistemic trebuie dezbătut public, şi nu doar în spatele uşilor închise, în cadrul noului CERS.

CESE este de părere că CERS trebuie să aibă un mandat bine definit, care să-i permită să acţioneze atunci când stabilitatea financiară este în pericol. Consideră, de asemenea, că, pentru a garanta acest lucru în regulament, ar trebui avută în vedere reformularea anumitor pasaje.

4.2.1 Conform preambulului propunerii de regulament, sarcina CERS se referă la „supravegherea” financiară (considerentul 1), iar „supraveghere” (în limba engleză: „supervision”) a fost termenul folosit în discuţiile privind găsirea soluţiilor pentru criza financiară. Mai departe, se spune că comunitatea are nevoie se un organism de „supraveghere” (în limba engleză: „oversight”) macroprudenţială (considerentul 7). Folosirea unui astfel de concept reduce puterea reală a acestui organism: această supraveghere („oversight”) este primul pas, care ar trebui urmat de o supraveghere („supervision”) care implică şi puterea de a lua măsuri. Cele două nu sunt sinonime, iar în alte limbi se foloseşte un singur termen pentru „supraveghere”. Versiunile diferite ar trebui aduse la unison prin folosirea conceptului de „supraveghere”.

4.2.2 Se afirmă clar faptul că CERS trebuie să fie un organism independent. Cu toate acestea, potrivit regulamentului, avertizările şi recomandările acestuia ar trebui să treacă prin Consiliu sau prin cele trei autorităţi, pentru a le spori importanţa (considerentul 9), ceea ce pune sub semnul întrebării independenţa acestuia. În opinia CESE, descrierea corectă se află la articolul 16 alineatul (3), conform căruia avertizările şi recomandările ar trebui transmise Consiliului.

4.2.3 Recomandările „ar trebui” să-i facă pe destinatari să acţioneze, dacă aceştia nu pot explica de ce nu pot lua măsuri. Folosirea sintagmei „ar trebui” înseamnă că aceste recomandări sunt mai mult sau mai puţin obligatorii, dar dacă o acţiune este obligatorie sau nu trebuie să depindă de cel care deţine competenţa de reglementare: statele membre sau UE. Prin urmare, formularea paragrafului trebuie să fie mai exactă.

4.2.4 De asemenea, este posibil ca regulamentul să fi mers puţin prea departe în articolul 3. CERS se presupune că va „contribui la funcţionarea armonioasă a pieţei interne”. Aria de competenţă a CERS o reprezintă riscurile pe care le implică piaţa financiară, dar aici pare să i se fi atribuit un rol mai mare. Comisia are ca obiectiv emiterea unor acte legislative ordinare pentru piaţa financiară. Pentru a reduce riscul unor viitoare discuţii în ceea ce priveşte competenţele, acesta ar trebui reformulat pentru a limita obiectivul CERS la riscurile sistemice.

CERS va fi compus dintr-un consiliu general, un comitet director şi un secretariat. Legătura cu Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este foarte clară, având în vedere că consiliul general al CERS va include cei 29 de membri care formează consiliul general al BCE. CESE a pledat pentru această legătură între SEBC şi noul CERS în Avizul privind raportul Grupului de Larosière. Din rândul celor 29, vor fi aleşi un preşedinte şi un vicepreşedinte pe o perioadă de 5 ani. Pe lângă cei 29 de membri, un membru al Comisiei Europene şi cei trei preşedinţi ai noilor autorităţi vor fi, de asemenea, membri cu drept de vot. 27 de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de supraveghere pot fi prezenţi, dar nu au drept de vot, iar acelaşi lucru este valabil şi pentru preşedintele Comitetului economic şi financiar.

Articolul 11 privind comitetul director nu conţine reglementări în ceea ce priveşte dreptul de vot. Potrivit propunerii Comisiei, comitetul director este format din preşedintele şi vicepreşedintele consiliului general plus alţi cinci membri din consiliul general al BCE, cei trei preşedinţi ai noilor autorităţi, reprezentantul Comisiei şi preşedintele Comitetului economic şi financiar.

4.3.1.1 Primele rapoarte privind discuţiile din cadrul Consiliului pe marginea acestor propuneri se refereau la numărul de membri din consiliul general al BCE în comitetul director. Ar trebui să fie trei sau cinci? CESE recomandă să fie cinci membri, aşa cum recomandă şi BCE în avizul său, ceea ce ar facilita o mai bună distribuire din punct de vedere geografic, o distribuire între ţările mici şi mari şi între cele dinăuntrul şi din afara zonei euro. În plus, având în vedere că toţi membrii comitetului director ar trebui, aparent, să aibă drept de vot, va trebui să existe un număr semnificativ de reprezentanţi ai băncilor centrale. Componenţa comitetului director ar trebui să reflecte în mod adecvat componenţa consiliului general al CERS, unde 29 de membri sunt reprezentanţi ai băncilor centrale.

4.3.2 Comitetul consultativ tehnic ar trebui inclus în textul articolului 4 alineatul (1), care enumeră toate organele CERS.

4.4 Există un articol separat referitor la întrebarea dacă avertismentele şi recomandările ar trebui făcute publice. CESE este conştient de toţi factorii care trebuie luaţi în considerare înaintea publicării acestora, dar nu poate înţelege de ce aceasta este singura decizie care necesită o majoritate de două treimi în consiliu. Dacă membrii consiliului general sunt suficient de competenţi să ia decizii cu privire la riscurile sistemice şi să formuleze avertismente şi recomandări, ar trebui să fie şi suficient de competenţi să decidă dacă să publice deciziile sau nu.

4.5 Implicarea Parlamentului European poate fi descrisă ca fiind slabă. Deciziile asupra tuturor acestor propuneri ale Comisiei trebuie luate atât de Consiliu, cât şi de Parlamentul European. Dincolo de aceasta, Parlamentul este menţionat numai în măsura în care CERS trebuie să prezinte câte un raport Parlamentului şi Consiliului cel puţin o dată pe an. Conform articolului 20, Consiliul va reexamina regulamentul privind CERS după trei ani. Parlamentul nu este menţionat, cu toate că, în ceea ce priveşte aceste prevederi legislative, are putere echivalentă cu cea a Consiliului. CESE consideră că regulamentul ar trebui să confere Parlamentului European un rol mai important.

Potrivit punctului 6.6 din memorandumul explicativ care însoţeşte diferitele propuneri, singurele diferenţe dintre regulamente se referă la obiective, sfera activităţilor şi definiţii.

5.1.1 Obiectivele [articolul 1 alineatul (4)] sunt aproape identice în cele trei regulamente – funcţionarea pieţei interne, stabilitatea sistemului financiar şi coordonarea internaţională consolidată în domeniul supravegherii. Singurele diferenţe aparente constau în descrierea obiectului protecţiei pe care ar trebui să o ofere – investitorii, în cazul Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe, deţinătorii de poliţe de asigurare şi alţi beneficiari, în cazul Autorităţii europene pentru asigurări şi pensii ocupaţionale, şi deponenţii şi investitorii, în cazul Autorităţii Bancare.

CESE consideră că formularea din acest articol este clară în ceea ce priveşte distincţia dintre aceste organe de supraveghere şi competenţele legislative ale instituţiilor UE. Puterile reale ale autorităţilor se limitează, după cum reiese din regulamente, la supravegherea reglementărilor existente. În ceea ce priveşte modificările legislative, rolul lor este numai de a transmite avize Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European.

5.1.2.1 În ceea ce priveşte propunerile autorităţilor pentru noi standarde tehnice, acestea nu ar putea, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2), lua forma directivelor, ci numai cea a regulamentelor şi deciziilor. Dacă standardele tehnice sunt definite ca fiind nepolitice, pare a fi adecvat să se excludă forma regulamentelor. Standardele tehnice ar trebui să aibă ca ţintă numai organismele naţionale de supraveghere şi instituţiile financiare, nu şi statele membre, şi ar trebui, prin urmare, să ia forma deciziilor, şi nu cea a regulamentelor sau directivelor. Acelea sunt rezervate reglementărilor de ordin politic, propuse de către Comisie. Acest articol afirmă, de asemenea, că Comisia adoptă proiectele de standarde tehnice, ceea ce nu se poate aplica în cazul regulamentelor şi directivelor, deoarece acestea trebuie adoptate de către Consiliu şi Parlamentul European.

Articolele care descriu în detaliu sarcinile autorităţilor par toate a fi adecvate. Supravegherea efectuată de autorităţile europene se îndreaptă spre autorităţile naţionale de supraveghere, nu direct spre actorii pieţelor financiare. Excepţia o reprezintă situaţia în care o autoritate naţională nu respectă recomandările (articolele 9 şi 11). Autoritatea europeană va lua atunci, în final, o decizie îndreptată spre actorii pieţelor financiare.

5.1.3.1 CESE salută recunoaşterea faptului că puterea de a decide dacă există o situaţie de urgenţă sau nu ar trebui atribuită Consiliului, în urma consultărilor cu Comisia, CERS şi, dacă este cazul, cu autorităţile europene de supraveghere.

5.1.3.2 Din propunerea privind crearea unei Autorităţi Bancare Europene lipseşte o definiţie clară a situaţiei de urgenţă, precum şi criteriile pentru declararea unei astfel de situaţii. Textul ar trebui să distingă mai clar în ceea ce priveşte motivele pentru declararea situaţiei de urgenţă. CESE consideră că motivele trebuie să ţină de evoluţia pieţei în general. O instituţie financiară individuală într-o situaţie de urgenţă trebuie să intre în sarcina organismului naţional de supraveghere.

5.1.3.3 Articolul 23 se referă la măsurile de salvgardare privind posibilele modalităţi de a acţiona ale guvernelor, dacă acestea consideră că noile standarde tehnice au efecte fiscale. Măsurile de salvgardare par a fi adecvate, cu toate că standardele nu au aproape niciodată efecte de ordin fiscal. În plus, având în vedere că măsurile de salvgardare se referă numai la articolele 10 şi 11, acest articol ar trebui aşezat imediat după articolul 11.

5.1.4 Instituţiile financiare şi agenţii de pe piaţă ar trebui să aibă posibilitatea ca, în caz de dezacord cu autorităţile naţionale de supraveghere, să recurgă la ABE.

În ceea ce priveşte sfera activităţilor, Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe va avea o sarcină specială în calitate de organism de supraveghere a agenţiilor de rating al creditelor. Această calitate va include dreptul de a retrage autorizaţia acestor agenţii şi de a efectua anchete şi inspecţii la faţa locului. Aceste acţiuni nu sunt menţionate în acest regulament, dar vor fi menţionate într-un viitor regulament de modificare. Este oportun ca Autorităţii europene pentru valori mobiliare şi pieţe să i se atribuie această putere de supraveghere, care va reprezenta una din sarcinile cele mai importante ale acesteia.

5.1.5.1 Una din concluziile Avizului privind raportul de Larosière a fost aceea că ar trebui să existe autorităţi naţionale, ca în Spania, care să aibă ca sarcină autorizarea introducerii de noi instrumente financiare. Odată ce au fost înfiinţate cele trei autorităţi, această propunere ar putea fi acum pusă în aplicare. Având în vedere că acest lucru nu există în prezent în alte state membre, un prim pas ar fi acela de a investiga instrumentele folosite în alte ţări decât Spania. Comisia ar trebui, prin urmare, să modifice şi regulamentul privind Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe printr-un regulament în acest sens.

5.1.6 O problemă majoră în ceea ce priveşte definiţiile Autorităţii Bancare o reprezintă definirea mărimii sferei din sectorul financiar pe care ar trebui să o supravegheze. Având în vedere experienţele crizei financiare, această definiţie trebuie să fie cât mai cuprinzătoare cu putinţă. Existenţa unor instituţii financiare în afara sferei de supraveghere a acestei autorităţi poate face ca aceste instituţii să aibă un avantaj în goana după profit, deoarece reglementările privind activităţile lor şi supravegherea acestora vor fi în afara sferei activităţilor autorităţii. Obiectivul general ar trebui să fie asigurarea unui nivel de concurenţă egală pentru toate instituţiile financiare. Definiţia din acest regulament face referire la directive mai vechi privind instituţii de creditare, firme de investiţii şi conglomerate financiare. CESE ar dori să se lanseze noi dezbateri cu privire la definiţiile din aceste directive, pentru a include experienţele crizei financiare, în vederea lărgirii, pe cât posibil, a ariei de acoperire a acestor definiţii.

5.1.7 În ceea ce priveşte Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale, există o referire la directivele existente. Aici, CESE ar dori să evidenţieze faptul că, în special, în domeniul prevederilor privind pensionarea ocupaţională, există modele diferite în statele membre. Prin urmare, în acest domeniu, este deosebit de important să se clarifice faptul că sfera activităţilor se referă numai la supraveghere. Posibilitatea de a propune noi reglementări este numai de competenţa Comisiei.

5.1.8 În ceea ce priveşte Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe, se afirmă că un participant la pieţele financiare este o „persoană”. Presupunem că acest lucru înseamnă atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică, dar acest lucru ar trebui clarificat la articolul 2 alineatul (1) din regulament.

5.1.9 La articolul 20 alineatul (3), se afirmă că autorităţile pot folosi informaţiile confidenţiale, primite de la instituţiile financiare, numai pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin direct potrivit regulamentelor. Această prevedere trebuie completată printr-un articol privind modul în care trebuie protejată confidenţialitatea.

Toate cele trei autorităţi au aceeaşi organizare: un consiliu de supraveghere, un consiliu de administraţie, un preşedinte, un director executiv şi o comisie de apel. În cazul autorităţilor, preşedintele nu este ales din rândul autorităţilor naţionale de supraveghere. Conform regulamentelor, ar trebui să fie o persoană independentă, care să lucreze cu normă întreagă.

5.2.1 Se propune ca consiliul de administraţie al acestor autorităţi europene să fie compus din patru membri ai autorităţilor naţionale de supraveghere. Nespecificându-se niciun motiv pentru numărul de patru membri, pare, în schimb, normal să se urmeze propunerea privind CERS şi să se opteze pentru cinci membri.

5.2.2 Numai şefii autorităţilor naţionale vor avea drept de vot în consiliul de supraveghere, nu şi reprezentantul Comisiei sau cel al CERS. Acest lucru înseamnă că se pune întreaga putere a organismului de supraveghere în mâna organismelor naţionale, pe care le supraveghează. Cu o asemenea organizare, există riscul non-acţiunii, în pofida tuturor prevederilor din regulament asupra modului în care trebuie acţionat, asupra modului de criticare a autorităţilor naţionale şi chiar asupra situaţiilor în care deciziile vor fi preluate de autoritatea europeană cu posibilitatea unei decizii finale din partea Comisiei. Desigur, autorităţile naţionale trebuie să conlucreze în mod colegial cu autoritatea europeană, dar oare nu este această conlucrare prea colegială?

5.2.3 Riscul ca membrii consiliului de supraveghere să se supravegheze pe ei înşişi ne determină să subliniem importanţa unor alte aspecte ale acestor autorităţi. Independenţa preşedintelui este crucială, iar acesta ar trebui să aibă drept de vot. La fel de hotărâtoare sunt deschiderea către şi influenţa grupului părţilor interesate. Este necesar, mai presus de toate acestea, să se acţioneze în mod transparent prin publicarea deciziilor autorităţilor. Dincolo de faptul că pledează pentru asemenea reglementări generale, CESE este, desigur, conştient că există decizii care nu pot fi făcute publice imediat, datorită riscului de a crea dezordine pe piaţa financiară.

Atunci când se preconizează ca autorităţile să îşi înceapă activitatea, propunerea prevede o dublare a personalului în comparaţie cu cele trei comitete actuale. Atunci când vor ajunge să funcţioneze la capacitate maximă, acestea vor avea de aproximativ patru ori mai mulţi angajaţi decât comitetele actuale. Având în vedere că aceste activităţi au o amploare şi un caracter cu totul diferite, CESE consideră că numărul angajaţilor este potrivit.

5.3.1 Avem dubii în ceea ce priveşte lungimea intervalului de timp propus până la atingerea capacităţii maxime de activitate a autorităţilor: dacă activităţile autorităţilor încep în 2011, va dura mai mult de doi ani. Accelerarea acestei dezvoltări ar fi posibilă şi este de fapt necesară pentru a putea rezolva repede toate problemele ivite pe perioada crizei.

5.4 CESE consideră că comitetul comun al Autorităţilor europene de supraveghere, care va fi înfiinţat odată cu cele trei autorităţi, reprezintă un organism complementar necesar. Existând acest comitet de cooperare între autorităţi, nu pare necesar, cel puţin pe moment, să se creeze o autoritate comună pentru cele trei sectoare supravegheate.

5.5 Câteva erori minore se găsesc în versiunea engleză la articolul 33: la articolul 33 alineatul (2) „in his absence” ar trebui modificat în „in his/her absence”. La acelaşi articol 33 alineatul (5), cuvântul „Chairperson” este modificat brusc în „Chairman”, ceea ce ar trebui, de asemenea, remediat. (3)

Bruxelles, 21 ianuarie 2010

Preşedintele Comitetului Economic şi Social European

Mario SEPI

(3) Nota traducătorului: aceste observaţii sunt pur lingvistice şi nu se aplică versiunii în limba română. „Chairperson” (în limba română: preşedintele) poate fi atât de gen feminin, cât şi de gen masculin, iar în limba engleză acordul cu adjectivul pronominal posesiv se face în funcţie de genul persoanei care ocupă funcţia: „in his (masculine)/her (feminine) absence”.