|
19.11.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 279/7 |
Raport final al consilierului-auditor în cazul COMP/M.4994 – Electrabel/CNR
[În temeiul articolelor 15 și 16 din Decizia 2001/462/CE, CECO a Comisiei din 23 mai 2001 privind mandatul consilierilor-auditori în anumite proceduri în domeniul concurenței (JO L 162, 19.6.2001, p. 21)]
2009/C 279/07
Proiectul de decizie în cazul COMP/M.4994 Electrabel/CNR necesită următoarele observații:
I. Istoricul dosarului
La 26 martie 2008, Comisia a primit o notificare în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care Electrabel S.A. („Electrabel”) a notificat achiziționarea de către aceasta a controlului asupra întreprinderii Compagnie Nationale du Rhône S.A. („CNR”). La data de 29 aprilie 2008, Comisia a declarat concentrarea compatibilă cu piața comună (Cazul COMP/M.4994). Stabilirea datei exacte la care Electrabel a dobândit control unic asupra întreprinderii CNR a rămas, totuși, în discuție.
Cazul privește o încălcare, de către Electrabel, a dreptului comunitar, în contextul procedurilor privind concentrarea economică menționată anterior. Comisia a constatat că Electrabel pusese în aplicare concentrarea înainte de a o notifica, fapt care contravine obligației de suspendare prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului (2) („fostul regulament privind concentrările economice”) și din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 (actualul regulament privind concentrările economice).
II. Procedura scrisă
La data de 17 decembrie 2008, Comisia a emis o comunicare privind obiecțiunile („CO”), adoptată în temeiul articolului 18 din fostul regulament privind concentrările economice. În CO, Comisia își face cunoscută opinia potrivit căreia Electrabel a dobândit de facto controlul unic asupra întreprinderii CNR de la data de 23 decembrie 2003, adică înainte de notificarea concentrării, încălcând astfel articolul 7 alineatul (1) din fostul regulament privind concentrările economice. Comisia a comunicat, de asemenea, întreprinderii Electrabel posibila aplicare a unei amenzi pentru încălcarea obligației de suspendare.
Întreprinderii Electrabel i s-a acordat termenul de 16 februarie 2009 pentru a da un răspuns la comunicarea privind obiecțiunile, iar aceasta a răspuns în termen.
Accesul la dosar
Dosarul de investigație al Comisiei conținea numai documente furnizate de Electrabel sau documente interne ale Comisiei. Cu alte cuvinte, toate documentele accesibile erau documente care proveneau de la o singură parte implicată în procedură. Prin urmare, DG Concurență a hotărât, pentru facilitarea din punct de vedere administrativ, un acces simplificat la procedura legată de dosar: Electrabel a primit un index al dosarului, împreună cu comunicarea privind obiecțiunile, dar fără copii ale documentelor, și a fost informat că poate vedea toate documentele accesibile pe un CD-ROM, dacă solicită acest lucru. Nu mi s-a semnalat nici mie și, după cum am fost informat, nici Direcției Generale Concurență nicio problemă referitoare la accesul la dosar acordat întreprinderii Electrabel. Consider că întreprinderii Electrabel i-a fost acordat accesul la dosar în acest caz și că drepturile întreprinderii Electrabel cu privire la acest acces au fost respectate.
III. Audierea
Electrabel și-a exercitat dreptul de a fi audiat în cadrul unei audieri, care s-a desfășurat în dimineața zilei de 11 martie 2009. Nicio parte terță nu a solicitat prezența la audiere. Audierea a fost fructuoasă prin faptul că a existat o interacțiune bună între Electrabel și serviciile Comisiei.
Scrisoarea ulterioară de expunere a faptelor
La data de 23 martie 2009, Comisia a transmis întreprinderii Electrabel o scrisoare de expunere a faptelor, notificându-i acesteia două documente suplimentare pe care Comisia intenționa să le aducă în sprijinul anumitor concluzii stabilite în comunicarea privind obiecțiunile (la una dintre ele serviciile Comisiei făcuseră referire pe parcursul audierii). Întreprinderii Electrabel i-a fost acordat termenul de 30 martie 2009 pentru a-și transmite observațiile cu privire la aceste documente, lucru pe care l-a efectuat în termen.
Prin scrisoarea din 30 martie 2009 adresată consilierului-auditor, Electrabel a afirmat că faptul că documentele îi fuseseră comunicate de către Comisie doar după desfășurarea audierii a împiedicat-o să facă referire la aceste documente pe parcursul audierii. În opinia mea, scrisoarea de expunere a faptelor a fost suficientă pentru a se asigura că dreptul întreprinderii Electrabel de fi audiată a fost respectat în ceea ce privește aceste documente.
IV. Proiect de decizie
Nu au fost transmise consilierului-auditor, de către Electrabel, întrebări sau documente suplimentare. Având în vedere cele expuse și ținând cont de observațiile formulate anterior, consider că nu sunt necesare observații suplimentare cu privire la dreptul de a fi audiat în prezentul caz.
Proiectul de decizie nu conține nicio obiecție în legătură cu care să nu îi fi fost oferită întreprinderii Electrabel posibilitatea de a-și face cunoscute opiniile.
Bruxelles, 29 mai 2009.
Karen WILLIAMS
(2) JO L 395, 30.12.1989, p. 1.