18.12.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 308/51 |
Publicarea unei cereri în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare
2009/C 308/14
Prezenta publicare conferă dreptul de opoziție în temeiul articolului 7 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 al Consiliului. Declarațiile de opoziție trebuie să parvină Comisiei în termen de șase luni de la data prezentei publicări.
FIȘĂ-REZUMAT
REGULAMENTUL (CE) NR. 510/2006 AL CONSILIULUI
„PEMENTO DE HERBÓN”
NR. CE: ES-PDO-0005-0509-15.11.2005
DOP ( X ) IGP ( )
Această fișă-rezumat prezintă, cu titlu informativ, principalele elemente ale caietului de sarcini al produsului.
1. Autoritatea competentă din Statul Membru:
Denumire: |
Subdirección General de Calidad Agroalimentaria y Agricultura Ecológica — Dirección General de Industrias y Mercados Agroalimentarios — Secretaría General de Medio Rural del Ministerio de Medio Ambiente, y Medio Rural y Marino de España |
|||
Adresă: |
|
|||
Tel. |
+34 913475394 |
|||
Fax |
+34 913475410 |
|||
E-mail: |
sgcaae@mapya.es |
2. Grup:
Denumire: |
S.A.T. PIMERBÓN y otro |
Adresă: |
Herbón s/n- Padrón (A Coruña) |
Tel. |
+34 981810803 |
Fax |
— |
E-mail: |
— |
Componență: |
Producători/prelucrători ( X ) Alte categorii ( ) |
3. Tip de produs:
Clasa 1.6 – |
Fructe, legume și cereale, proaspete sau prelucrate |
4. Caiet de sarcini:
[rezumatul cerințelor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006]
4.1. Denumire:
„Pemento de Herbón”
4.2. Descriere:
Ardeii care beneficiază de denumirea de origine protejată (DOP) „Pemento de Herbón” sunt fructele speciei Capsicum annuum L, respectiv ale ecotipurilor locale ale soiului „Padrón”, și trebuie să provină de pe parcelele înscrise în registrul corespunzător, gestionat de organismul de control. Fructul este recoltat în stare imatură (mărime comercială) pentru a fi comercializat proaspăt și are următoarele caracteristici:
— |
forma: fruct scurt (tipul C4 în clasificarea Pochard), alungit, cu trei sau patru loculi în vârf; |
— |
greutatea aproximativă: între 3,5 și 4,5 g pe unitate; |
— |
lungimea aproximativă a fructului: între 3,5 și 5,5 cm; |
— |
diametrul maxim (lățime): între 1,5 și 2 cm; |
— |
vârful: adâncit; |
— |
lungimea pedunculului: între 3,5 și 6 cm; |
— |
pielița: netedă și lucioasă, de culoare verde spre verde deschis; |
— |
grosimea peretelui sau a pulpei: mică, de aproximativ 1,5 mm; |
— |
secțiunea longitudinală: trapezoidală; |
— |
raportul dintre greutatea fructului și cea a semințelor: 3,2 (valoare medie); |
— |
la testul de degustare: aromă de intensitate moderată, gust dulce, eventual ușor iute. |
Una dintre caracteristicile organoleptice cele mai pregnante ale „Pemento de Herbón” este gustul iute care nu se regăsește la toate fructele, apărând doar ocazional [„uns pican e outros non” (unii înțeapă, alții nu)] după cum spune o cunoscută zicătoare care se referă la acest produs]. Este vorba despre o iuțeală ușoară, deoarece, atunci când selecționează fructele, producătorii se străduiesc să le elimine pe acelea cu un gust iute mai intens. Metoda prin care s-a ajuns la obținerea acestui rezultat, pornind de la un soi iute la origine, este poate elementul cel mai important pentru dovedirea legăturii dintre produs și măiestria și cunoștințele producătorilor din zonă, astfel cum se arată la punctul 4.6.
— |
exprimate în g/100 g de produs proaspăt: apă (91), glucoză (0,85), fructoză (0,75), zaharoză (nedetectabilă), amidon (0,81), fibre (2,2), pectine (0,73); |
— |
exprimate în mg/100 g de produs proaspăt: acid citric (28), acid fumaric (1,1), acid malic (208), acid oxalic (140), vitamina C (24), clorofilă a (7,9), clorofilă b (3,4), luteină (1,6), β-caroten (0,92). |
4.3. Aria geografică:
Ardeii care beneficiază de denumirea de origine protejată (DOP) „Pemento de Herbón” se produc și se ambalează în aria geografică constituită din următoarele localități: Padrón, Dodro și Rois din regiunea O Sar, situată în sudul provinciei A Coruña, și Pontecesures și Valga din regiunea Caldas, situată în nordul provinciei Pontevedra.
Această arie aparținând coastei atlantice a Galiciei se compune dintr-un ansamblu de văi de mică altitudine, mărginite de râurile Ulla și Sar și protejate de mai multe lanțuri muntoase și de peninsula Barbanza, care izolează zona și asigură condiții pedoclimatice foarte adecvate acestei culturi. Conform descrierii lui Abel Bouhier din „La Galice: Essai geographique d’analyse et d’interpretation d’un vieux complèxe agraire” (La Roche-Sur_Yvon 1979, vol. I), aria reprezintă un mic câmp cultivat deschis (openfield) de tip atlantic, a cărui structură originală de terase și câmpuri cultivate (agras) se găsea, deja din 1960, în stadiu avansat de retragere din sistemul de rotație obligatoriu pentru a forma un sistem de cultură specializat. Denumirea „Herbón” este toponimul parohiei (parroquia – subdiviziune administrativ-teritorială tipică în Galicia) care aparține de orașul Padrón, unde se găsește mânăstirea San Antonio de Herbón, de care se leagă introducerea acestui ardei provenit din America.
4.4. Dovada originii:
Trasabilitatea produsului este garantată prin identificarea sa în fiecare etapă de producție și de comercializare.
Pentru verificarea respectării caietului de sarcini, organismul de control ține două registre permanent actualizate, unul cu producătorii și plantațiile și altul cu depozitele și instalațiile de ambalare.
Pot beneficia de DOP „Pemento de Herbón” numai ardeii cultivați în conformitate cu condițiile stabilite în caietul de sarcini și în celelalte norme complementare, pe plantațiile și de către producătorii înscriși în registrul corespunzător. În mod similar, pot beneficia de DOP „Pemento de Herbón” numai ardeii manipulați și ambalați în instalațiile înscrise în registrul corespunzător.
Producătorii înscriși au, în plus, obligația de a declara cantitatea de „Pemento de Herbón” DOP produsă și comercializată efectiv, prin înscrierea acesteia în registrele înființate în acest scop. Organismul de control verifică corespondența dintre cantitățile comercializate de ambalatori și cele produse de fermierii care îi aprovizionează, precum și corespondența cantităților produse cu randamentele agronomice ale parcelelor înscrise.
Toate persoanele, fizice sau juridice, deținătoare de bunuri înscrise în registre, precum și plantațiile, depozitele, întreprinderile de ambalare și produsele sunt supuse inspecțiilor și controalelor efectuate de organismul de control cu scopul de a verifica faptul că produsele protejate îndeplinesc cerințele caietului de sarcini și ale celorlalte norme complementare. Controalele includ inspectarea plantațiilor, a depozitelor și a întreprinderilor de ambalare, examinarea documentației și verificarea respectării parametrilor fizici (greutatea și lungimea fructelor, grosimea pulpei etc.) descriși la punctul 4.2 din prezentul document, confirmând faptul că ardeii culeși sunt întregi, sănătoși, curați și nu au urme de lovire sau daune. Suplimentar, pot fi efectuate analize multireziduu pentru a verifica faptul că valorile obținute pentru pesticide se situează sub limitele maxime ale reziduurilor (LMR) stabilite de legislația în vigoare pentru cultura respectivă.
Întreaga producție se comercializează în ambalaje cu etichete numerotate, prin care este identificat produsul cu DOP.
Ambalarea ardeilor se efectuează în aria geografică delimitată, fapt care contribuie în mod decisiv la protejarea caracteristicilor și a calității acestora. Deoarece ardeii care beneficiază de DOP „Pemento de Herbón” au o pulpă fină, foarte sensibilă la deshidratare, sunt necesare ambalarea și comercializarea acestora la puțin timp după recoltare. În mod obișnuit, ambalarea și apoi distribuția comercială au loc în mai puțin de 24 de ore și doar în cazuri rare după mai mult de 48 de ore de la recoltare. Pentru garantarea calității produsului, este esențială eliminarea deplasărilor inutile și a timpilor morți.
Pe de altă parte, fiind delicat, produsul trebuie manipulat și ambalat cu o grijă deosebită. Pentru a evita deteriorarea sa, precum și alterarea caracteristicilor organoleptice, produsul se ambalează în plase de greutate redusă (400 g).
În sfârșit, un alt element care justifică ambalarea în aria de producție este practica selecționării după recoltare. În cursul procesului de ambalare, producătorii îndepărtează ardeii care, conform cunoștințelor și experienței lor tradiționale, nu trebuie să fie comercializați cu denumirea de origine și mai ales pe cei care pot fi excesiv de iuți. Aceștia din urmă se recunosc după culoare (mai puțin intensă), pipăit (au pielița întinsă și pocnesc dacă sunt presați) și formă (sunt mai curbați decât în mod obișnuit). Această practică, esențială pentru menținerea calității produsului, poate fi aplicată numai dacă ambalarea are loc în aria de producție.
4.5. Metodă de obținere:
Între principalele reguli aplicate la manipularea „Pemento de Herbón”, care permit obținerea unui produs distinct, se remarcă, în special, selecția bucată cu bucată realizată cu multă grijă de către fermierii din zonă, atât pentru obținerea semințelor pentru cultivare cât și, mai ales, pentru atingerea calității optime a produsului destinat comercializării.
Metoda de obținere a acestuia este descrisă în continuare.
În fiecare sezon, fermierii din aria delimitată selecționează una câte una, folosindu-și cunoștințele și experiența, plantele destinate producției de semințe pentru sezonul următor. Astfel, se efectuează în primul rând o inspecție vizuală pentru alegerea celor mai bune exemplare după mai multe criterii: plantele trebuie să fie sănătoase și bine structurate, fructele trebuie să aibă 3 loculi și să nu prezinte deformații sau pete. În continuare, are loc o degustare in situ a ardeilor în stare crudă proveniți de la plantele selecționate, pentru verificarea nivelului de iuțeală al acestora (nivelul de capsaicină) și în scopul obținerii gustului dulce dorit. Sunt acceptate și unele exemplare ușor iuți, având în vedere că astfel se respectă o pronunțată caracteristică organoleptică a „Pemento de Herbón”, care îl diferențiază de produsele din alte zone, la care proporția de capsaicină este mult mai mare, iar prezența acesteia mai generalizată.
Fructele alese se recoltează după ce au ajuns la maturitate (au culoarea roșie) și se pun la macerat în apă, astfel încât semințele să se desprindă de placentă. Semințele obținute se usucă rapid pentru a se evita alterarea proprietăților germinative. Semințele sau răsadurile trebuie să provină de la fermieri înscriși în registrul producătorilor și al plantațiilor. Pregătirea răsadnițelor și însămânțarea încep în luna octombrie și continuă în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie.
Ardeii se pot cultiva atât în aer liber, cât și sub un acoperiș protector. În cazul cultivării în spații acoperite, nu se folosesc încălzirea sau iluminarea artificială. Acoperișul este utilizat numai pentru protejarea culturii de un eventual îngheț, pentru favorizarea unei intrări timpurii în producție și pentru prelungirea producției cu câteva săptămâni la începutul toamnei, fără modificarea sensibilă a condițiilor ambientale naturale ale culturii. Plantarea în spații acoperite se efectuează întotdeauna direct în sol, în lunile februarie și martie, pentru a începe recoltarea fructelor în mai. În aer liber, plantarea se desfășoară în lunile aprilie și mai, recoltarea începând în iunie-iulie. În spații acoperite, se practică o densitate de 2-4 plante pe metru pătrat și se obișnuiește susținerea plantelor cu fire de rafie la diferite înălțimi. În aer liber, densitatea este de 3-5 plante pe metru pătrat.
Beneficiază de DOP „Pemento de Herbón” ardeii cultivați atât în aer liber, cât și în spații acoperite. Randamentele maxime permise sunt de 3,5 kg/m2 în aer liber și de 6 kg/m2 în spații acoperite.
Pentru cultura „Pemento de Herbón”, irigarea are o dublă importanță. Pe de o parte, influențează dezvoltarea fiziologică a plantei. Trebuie udat „piciorul” plantei, acesta fiind singurul mod de irigare care nu dăunează florii sau, după caz, fructului. În plus, irigarea este esențială pentru evitarea situațiilor de stres hidric, având în vedere că temperaturile ridicate (peste 30 °C), asociate cu umiditatea ambientală și a solului scăzute, provoacă o creștere considerabilă a valorilor capsaicinei conținute în fruct. Fertilizarea se efectuează în așa fel încât să fie menținut echilibrul și nivelurile de nutrienți din sol și din plantă, ținându-se seama de ceea ce extrage cultura din sol, de starea de nutriție a plantei, de nivelul de fertilitate al solului și de aporturile realizate pe alte căi (apă, materie organică etc.).
Pentru combaterea eventualilor dăunători și/sau boli se aplică tehnici de cultură precum dezinfectarea semințelor sau tratarea răsadnițelor. În cazul în care se dovedește a fi necesară aplicarea unor produse de protecție a plantelor, trebuie utilizate substanțe active cu un impact redus asupra mediului, o eficacitate mai mare, un grad de toxicitate mai mic și care produc mai puține probleme în ceea ce privește reziduurile, un efect mai redus asupra faunei auxiliare și mai puține probleme de rezistență.
Recoltarea se face manual, zilnic în săptămânile în care producția este mai mare. Fructul se culege în stare imatură, atunci când fermierii experimentați din zonă consideră că sunt întrunite condițiile ideale pentru comercializare, respectiv sunt prezente caracteristicile fizice descrise la punctul 4.2. Pentru recoltare, se efectuează numărul de treceri necesar pentru a obține fructe de calitate excelentă, utilizând mijloacele materiale (unelte de tăiat, lăzi, containere etc.) și umane de care este nevoie pentru a evita deteriorarea acestora.
Ardeii se transportă în recipiente rigide pentru a se evita strivirea acestora. Descărcarea se realizează în așa fel încât să se reducă la maximum efectele căderii libere a produsului. Spațiile de depozitare trebuie să fie aerisite corespunzător și să asigure condiții ambientale apropiate de cele optime pentru conservarea produsului, respectiv o temperatură de 7-13 °C și o umiditate relativă de 90-95 %.
Experiența proprie a fermierilor din zonă intervine din nou la selecționarea ardeilor adecvați pentru comercializare și îndepărtarea celor neadecvați. Deși se realizează parțial în cursul recoltării, această operație are loc, în principal, înaintea ambalării. Producătorii selecționează manual numai fructele care îndeplinesc cerințe stricte în ceea ce privește culoarea (se preferă cele cu o culoare mai intensă), impresia tactilă (nu trebuie să pocnească la apăsare, pielița nu trebuie să fie prea întinsă, se îndepărtează fructele cu un raport mic între greutatea semințelor și cea a fructului) sau forma (se admite o curbură minimă). Alegând ardeii unul câte unul în funcție de aceste criterii și folosind cunoștințe transmise din generație în generație, producătorii reușesc să selecționeze acele exemplare care păstrează caracteristicile ce le conferă unicitatea. Cele care nu îndeplinesc aceste criterii, nu se comercializează cu denumirea de origine.
Ardeii se comercializează în plase cu greutatea de aproximativ 400 g, confecționate din materiale pentru uz alimentar autorizate de legislația în vigoare în domeniul alimentelor. Se pot folosi alte forme de prezentare dacă se demonstrează că nu afectează negativ calitatea produsului. Perioada de comercializare este cuprinsă între 1 mai și 31 octombrie și poate fi modificată atunci când, ca urmare a condițiilor climatice din sezon, caracteristicile produsului recomandă acest lucru.
4.6. Legătură:
Cultivarea ardeiului începe în Galicia în secolul al XVII-lea, când călugării franciscani aduc semințele din regiunea mexicană Tabasco la mânăstirea din Herbón, localitate care aparține de orașul Padrón. Ardeiul uscat și măcinat se comercializa deja în Herbón la sfârșitul secolului al XVIII-lea, reprezentând o importantă sursă de venituri („Archivo General de Simancas. Catastro de la Ensenada. Respuestas Generales. Provincia de Santiago. Libro 253, fol. 1”). În această perioadă începe procesul de selecționare a soiurilor, precum și aplicarea practicii de recoltare precoce, care se transmit de la comunitatea monahală la fermierii aflați în zona de influență a acesteia. Ia naștere astfel un sistem de producție foarte specializat, în care semințele sunt transmise ca bun parafernal (în cadrul dotei) și niciodată în afara ariei de producție. În acest mod, condițiile geografice, pedologice și climatice speciale ale zonei, izolarea genetică rezultată în urma autofecundării și practicile speciale de selecționare bazate pe cunoștințele fermierilor au permis apariția unui produs foarte diferențiat și rentabil din punct de vedere comercial, restrâns vreme de secole la aria geografică respectivă, după cum notează autori precum A. Bouhier, menționat anterior, care remarca în anii ’60 ai secolului trecut „cultura ardeilor, foarte specializată și foarte productivă, din mica regiune Herbón-Padrón”.
Altitudinea redusă a văilor în care se produc ardeii, protecția oferită de sistemele muntoase care le înconjoară și apropierea de coastă asigură caracteristici climatice specifice, și anume un regim pluviometric consistent (precipitații medii anuale de ordinul a 1 500 mm), vânturi dominante din direcțiile S-V și N, temperaturi blânde și variații termice reduse. Temperaturile ating o medie anuală de 15 °C și coboară rar sub 3 °C în lunile cele mai reci. Acest microclimat constituie, fără îndoială, un element important care contribuie la obținerea caracteristicilor specifice ale „Pemento de Herbón”.
Caracteristicile solului depind de doi factori, respectiv materialul litologic original și clima, care duc la formarea unor soluri acide, provenite din alterarea rocilor granitice și a depozitelor aluvionare. Aceste soluri au, în plus, o grosime considerabilă, sunt slab pietroase la suprafață, au o textură nisipoasă și sunt bine drenate, ceea ce le face foarte adecvate pentru această cultură.
Astfel, temperaturile blânde, variațiile termice reduse, precum și solurile din zonă și practicile de cultivare tradiționale influențează direct caracteristicile morfologice și organoleptice ale produsului, în special culoarea și raportul dintre greutatea fructului și a semințelor. Acest raport, care are o valoare medie de 3,2 fiind semnificativ mai mic decât cel corespunzător altor zone de producție, influențează la rândul său nivelul scăzut de capsaicină prezent în țesuturi (0,114 mg de capsaicinoizi/g de produs uscat în stadiu de comercializare). Mai multe lucrări științifice confirmă faptul că se poate face ușor distincție între „Pemento de Herbón” cultivat în aria delimitată și alți ardei din același soi cultivați în zone cu climă mai caldă (către care s-a extins producția), nu numai datorită caracteristicilor morfologice și organoleptice menționate, ci și datorită lungimii fructelor (între 3,5 cm și 5,5 cm) și proporției de sterol denumit stigmasterol, care atinge o valoare medie de 1,304 % în cazul „Pemento de Herbón”, față de valoarea medie de 5,164 % constatată în cazul ardeilor din soiul comercial Padrón cultivat în sudul Spaniei. Prin determinarea acestui procent de stigmasterol se poate distinge cu absolută certitudine „Pemento de Herbón” de alți ardei cultivați la alte latitudini.
Pe de altă parte, practicile străvechi de conservare și selecționare a celor mai bune plante, aplicate de fermierii locali în paralel cu adaptarea tehnicilor de producție la condițiile oferite de teritoriu, au dus la crearea unui produs foarte strâns legat de mediu și având excelente calități culinare. Este foarte importantă, de asemenea, precizarea că acest efort continuu de conservare și selecționare a soiului a implicat utilizarea semințelor obținute local, provenite numai de la fermierii din zona delimitată, excluzând complet utilizarea, extinsă în alte zone geografice, a semințelor din soiul comercial „Padrón”. Această selecționare specială, atât a semințelor, cât și a fructelor după recoltare asigură calitățile specifice și caracterul distinct al ardeilor care beneficiază de DOP „Pemento de Herbón”. Este foarte interesant de remarcat că în cazul „Pemento de Herbón” s-a întâmplat un fenomen foarte similar cu cel constatat în cazul unor soiuri de struguri: în urma înregistrării soiului comercial „Padrón”, originar din zona de producție, cultura acestuia s-a extins la alte zone geografice foarte îndepărtate, însă fără conservarea caracteristicilor organoleptice speciale ale ardeilor produși în aria de origine. Ca urmare, „Pemento de Herbón” continuă să fie foarte căutat pe piață, fiind comercializat la prețuri mult mai mari, inclusiv mai mari decât dublul prețului altor ardei.
Utilizarea de către fermierii din zonă a sistemului de cultivare în spații acoperite încă de acum câteva decenii este o dovadă a adaptării tehnicilor de producție, fără ca aceasta să însemne pierderea legăturii dintre mediu și caracteristicile specifice ale produsului: este vorba despre simple tunele din plastic, în care condițiile ambientale ale culturii nu sunt cu adevărat controlate. Aceasta continuă să fie expusă în mod esențial factorilor naturali de mediu, având în vedere că aceste structuri acoperite nu dispun de încălzire sau iluminare artificială iar cultivarea se face direct în sol.
4.7. Organism de control:
Denumire: |
Instituto Galego da Calidade Alimentaria (INGACAL) |
|||
Adresă: |
|
|||
Tel. |
+34 881997276 |
|||
Fax |
+34 981546676 |
|||
E-mail: |
ingacal@xunta.es |
INGACAL este un organism public subordonat Consellería do Medio Rural de la Xunta de Galicia.
4.8. Etichetare:
Ardeii comercializați cu denumirea de origine protejată „Pemento de Herbón” trebuie să poarte o etichetă comercială cu marca proprie a fiecărui producător sau ambalator și o etichetă cu codificare alfanumerică, numerotată și autorizată de organismul de control, cu sigla denumirii de origine protejate. Atât pe eticheta comercială, cât și pe eticheta denumirii trebuie să figureze obligatoriu mențiunea „Denominación de Origen Protegida «Pemento de Herbón»”. În plus, pe eticheta comercială va fi indicat soiul ardeilor prin mențiunea „variedad Padrón”.