9.4.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 85/28 |
Aviz de inițiere de deschidere a unei reexaminări intermediare parțiale a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de mese de călcat originare din Ucraina
2009/C 85/06
Comisia a primit o cerere de reexaminare intermediară parțială în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).
1. Cererea de reexaminare
Cererea a fost înaintată de către Eurogold Industries Ltd. (denumit în continuare „solicitantul”), un producător-exportator din Ucraina.
Obiectul cererii se limitează la examinarea dumpingului în ceea ce îl privește pe solicitant.
2. Produsul
Produsul reexaminat constă în mese de călcat, cu sau fără suport, cu sau fără absorbție și/sau încălzire și/sau suflantă, inclusiv mânecare, și componente esențiale ale acestora, respectiv picioarele, blatul și suportul pentru fierul de călcat, originare din Ucraina (denumite în continuare „produsul în cauză”), înregistrate în prezent la codurile NC ex 3924 90 90, ex 4421 90 98, ex 7323 93 90, ex 7323 99 91, ex 7323 99 99, ex 8516 79 70 și ex 8516 90 00. Aceste coduri NC sunt menționate doar cu titlu informativ.
3. Măsurile existente
Măsurile aflate în vigoare în prezent sunt o taxă antidumping definitivă, instituită prin Regulamentul (CE) nr. 452/2007 al Consiliului (2) privind importurile de mese de călcat originare, inter alia, din Ucraina.
4. Motivele reexaminării
Cererea în temeiul articolului 11 alineatul (3) se bazează pe elemente de probă prima facie furnizate de solicitant, conform cărora împrejurările pe baza cărora au fost instituite măsurile s-au modificat, iar aceste modificări sunt durabile.
Solicitantul a furnizat elemente de probă prima facie conform cărora menținerea măsurii la nivelul său actual nu mai este necesară pentru a contrabalansa dumpingul. În special, solicitantul a furnizat elemente de probă prima facie conform cărora valoarea normală și prețul de export stabilite de către acesta diferă în mod semnificativ de cele constatate în perioada inițială de anchetă, datorită unei reorganizări structurale recente a grupului din care face parte solicitantul, iar o comparație între valoarea normală și prețurile de export în Comunitate stabilite de acesta indică faptul că marja de dumping pare a fi mai scăzută decât nivelul actual al măsurii. Prin urmare, menținerea la nivelul actual a măsurilor determinate în funcție de nivelul de dumping stabilit anterior, nu mai pare a fi necesară pentru a contrabalansa dumpingul.
5. Procedura de determinare a dumpingului
Întrucât a stabilit, în urma consultării comitetului consultativ, că există elemente de probă suficiente pentru a justifica inițierea unei reexaminări intermediare parțiale, Comisia inițiază, prin prezentul aviz, o reexaminare în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.
Ancheta va evalua necesitatea de a continua, de a elimina sau de a modifica măsurile existente în ceea ce îl privește pe solicitant.
În cazul în care se constată că măsurile ar trebui eliminate sau modificate în ceea ce îl privește pe solicitant, poate fi necesar să se modifice nivelul taxei aplicate în prezent importurilor produsului în cauză provenind de la toți ceilalți producători-exportatori, și anume taxa în vigoare specificată la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 452/2007, aplicabilă „tuturor societăților” din Ucraina.
(a) Chestionarele
Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru anchetă, Comisia va trimite un chestionar solicitantului și autorităților din țara exportatoare în cauză. Aceste informații, precum și elementele de probă care le susțin, ar trebui să parvină Comisiei în termenul prevăzut la punctul 6 litera (a).
(b) Colectarea informațiilor și desfășurarea audierilor
Toate părțile interesate sunt invitate prin prezentul aviz să își prezinte punctele de vedere, să comunice și alte informații pe lângă răspunsurile date în chestionar și să aducă probe pentru susținerea acestora. Aceste informații, precum și elementele de probă care le susțin, trebuie să parvină Comisiei în termenul prevăzut la punctul 6 litera (a).
De asemenea, Comisia poate audia părțile interesate, cu condiția ca acestea să prezinte o solicitare prin care să demonstreze că există motive speciale pentru care ar trebui să fie audiate. Această cerere trebuie înaintată în termenul prevăzut la punctul 6 litera (b).
6. Termenele
(a) Pentru ca părțile să se facă cunoscute, să transmită răspunsurile la chestionar și să furnizeze orice alte informații
Pentru a le fi luate în considerare observațiile în timpul anchetei, toate părțile interesate trebuie să se facă cunoscute contactând Comisia, să-și exprime punctele de vedere și să depună răspunsurile la chestionare sau orice alte informații în termen de 40 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în lipsa unor dispoziții contrare. Se atrage atenția asupra faptului că majoritatea drepturilor procedurale prevăzute în regulamentul de bază pot fi exercitate numai dacă părțile s-au făcut cunoscute în termenul menționat anterior.
(b) Audierile
Toate părțile interesate pot, de asemenea, să solicite audierea de către Comisie în același termen de 40 de zile.
7. Observațiile scrise, răspunsurile la chestionar și corespondența
Toate observațiile și cererile părților interesate trebuie prezentate în scris (altfel decât în format electronic, în lipsa unor dispoziții contrare) și trebuie să menționeze numele, adresa, adresa de e-mail și numerele de telefon și de fax ale părții interesate. Toate observațiile prezentate în scris, inclusiv informațiile solicitate în prezentul aviz, răspunsurile la chestionar și corespondența furnizate de părțile interesate cu titlu confidențial poartă mențiunea „Acces limitat” (3) și, în conformitatecu articolul 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, trebuie să fie însoțite de o versiune neconfidențială purtând mențiunea „Versiune destinată consultării de către părțile interesate”.
Adresa Comisiei pentru corespondență este următoarea:
European Commission |
Directorate General for Trade |
Directorate H |
Office: N-105 4/92 |
B-1049 Brussels |
Fax (32 -2) 295 65 05 |
8. Lipsa cooperării
În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare, nu le furnizează în termenele prevăzute sau obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili, pe baza datelor disponibile, concluzii pozitive sau negative, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.
În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat informații false sau înșelătoare, informațiile nu sunt luate în considerare și se pot utiliza datele disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază. În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și se utilizează datele disponibile, este posibil ca situația care rezultă să fie mai puțin favorabilă acelei părți decât în cazul în care aceasta ar fi cooperat.
9. Calendarul anchetei
În conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, ancheta se încheie în termen de 15 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
10. Prelucrarea datelor cu caracter personal
Se menționează faptul că toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi utilizate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date. (4)
11. Consilierul-audiator
De asemenea, se menționează faptul că, în cazul în care părțile interesate consideră că întâmpină dificultăți în exercitarea dreptului lor la apărare, acestea pot solicita intervenția consilierului-audiator din cadrul DG Comerț. Acesta acționează în calitate de intermediar între părțile interesate și serviciile Comisiei, oferind, acolo unde este necesar, mediere privind aspectele de procedură care aduc atingere apărării intereselor părților respective în cadrul prezentei proceduri, în special cu privire la aspecte legate de accesul la dosar, confidențialitate, prelungirea termenelor și examinarea opiniilor exprimate în scris și/sau oral. Pentru mai multe informații și detalii de contact, părțile interesate sunt rugate să consulte paginile de internet de pe site-ul DG Comerț dedicate consilierului-audiator (http://ec.europa.eu/trade).
(2) JO L 109, 26.4.2007, p. 12.
(3) Aceasta înseamnă că documentul este destinat exclusiv utilizării interne. Documentul este protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43). Este un document confidențial, în temeiul articolului 19 din regulamentul de bază și în temeiul articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping).